duminică, 3 noiembrie 2024

ȘTII CE ÎNSEAMNĂ SĂ MĂ IUBEȘTI ?!


Când iubesc o persoană și ea se înfurie,
de ce este furia ei atât de intensă ?!
 
 KRISHNAMURTI:
 Mai întâi de toate,
      iubești pe cineva ?!

Știi ce înseamnă să iubești ?!

Înseamnă să-ți dăruiești complet mintea, inima, întreaga ta ființă și să nu ceri nimic în schimb, să nu scoți un bol de cerșit pentru a primi iubire.

Înțelegeți ?!

Când există acest tip de iubire, există furie ?!

Și de ce ne înfuriem atunci când iubim pe cineva cu așa-zisa iubire obișnuită ?!

Este pentru că nu primim ceva ce așteptăm de la acea persoană, nu-i așa ?!

Îmi iubesc soția sau soțul, fiul sau fiica,
dar în momentul în care fac ceva "greșit"
mă înfurii.
 
De ce ?!

De ce se supără tatăl pe fiul sau fiica sa ?!

Pentru că el vrea ca acel copil să fie sau să facă ceva, să se încadreze într-un anume tipar, iar copilul se răzvrătește.

 Părinții încearcă să se împlinească, să-și creeze o imagine prin bunurile lor, prin copiii lor și, atunci când copilul face ceva cu care ei nu sunt de acord, se înfurie, devin violenți.

Ei au un ideal despre ceea ce ar trebui să fie copilul și, prin acest ideal, se împlinesc pe ei înșiși.
Și,se înfurie atunci când copilul nu se încadrează în modelul care reprezintă împlinirea lor.

Ați observat cât de mult vă enervați uneori pe un prieten de-al vostru ?!

Este același proces care are loc.

Aștepți ceva de la el, iar când această așteptare nu este îndeplinită ești dezamăgit - ceea ce înseamnă, de fapt, că în interior, din punct de vedere psihologic, depinzi de acea persoană.

Așadar, oriunde există dependență psihologică, trebuie să existe frustrare;

Iar ,frustrarea, generează inevitabil furie, amărăciune, gelozie și diverse alte forme de conflict.

De aceea este foarte important, mai ales cât ești tânăr, să iubești ceva cu toată ființa ta -
un copac, un animal, profesorul tău,
părintele tău - pentru că atunci vei afla singur ce înseamnă să fii fără conflict, fără teamă.

Dar ,vedeți, educatorul este în general preocupat de el însuși, este prins în grijile sale personale legate de familie, de bani,
de poziția sa.

El nu are dragoste în inimă, iar aceasta este una dintre dificultățile în educație.

Poți avea iubire în inimă, pentru că a iubi este un lucru natural când ești tânăr;
dar ea este curând distrusă de părinți, de educator, de mediul social.

Pentru a menține această inocență, această iubire care este parfumul vieții,
este extraordinar de greu.
Este nevoie de multă inteligență,
de perspicacitate.”

Gândiți-vă la aceste lucruri !!


 

Spiritul devine liber doar atunci când încetează să mai fie un sprijin.


 

Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si superstitii/SANTANDREI

 


Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a preluat numele si data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Iisus pe pamanturile Daciei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, pastreaza numeroase urme precrestine.

 

Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi.  Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat sepastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc.

 

Bocetul Andreiului

 

La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect insufletit simbolic). Un obicei care atesta suprapunereasarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.

 

Noaptea strigoilor

 

Aparitia celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, "care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta" (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate. Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: "Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa" (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia "fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor" (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie etc.

 

Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se zgarie, se ranesc pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. Se bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre case inainte de primul cantat al cocosilor. In ajunul Sangiorzului, la Manecatoare (noaptea de 22/23 aprilie), isi parasesc din nou trupurile pentru a merge sa fure mana holdelor, laptele vitelor - sa strice taurii, sa lege sau sa ia puterea barbatilor etc. In cele doua nopti oamenii se ungeau cu mujdei de usturoi, ascundeau melitele, intorceau vasele cu gura in jos, produceau zgomote, ii strigau pe nume, aprindeau focuri, pazeau cu atentie vitele si pasunile etc. In Moldova, noaptea se numea Pazitul Usturoiului si se celebra ca un revelion. Sunt argumente etnofolclorice care sprijina ipoteza ca in aceasta perioada a anului dacii celebrau Anul Nou. Tinerii satului, fete si baieti, se adunau in cete de 10 -12 persoane la o casa mai mare, careia ii ungeau, la lumina zilei, usile si ferestrele cu usturoi. Participantii, care nu paraseau pana dimineata casa, petreceau ca la un revelion: mancau, se cinsteau, adesea peste masura, jucau, glumeau. Dimineata ieseau cu lautarii in curte unde jucau covata cu capatani de usturoi adus de fete si pazit noaptea de o batrana. Petrecerea se incheia cu impartitul usturoiului intre participante care il pastrau la icoana, pentru a-l folosi la vindecarea bolilor, pentru farmecele de dragoste etc.

 

Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung in Lumea de dincolo din anumite motive: au fost Strigoi in viata, au fost oameni obisnuiti, dar li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la inmormantare. Ei se intorc printre cei vii, in special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferinte: aduc moarte, boala, molime in animale, grindina. Dupa locul unde apar si relele care le aduc, strigoii morti pot fi, dupa locul unde actioneaza, de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. In cazul in care prezenta strigoiului se considera evidenta prin efectele produse de acesta (era auzit, visat, apareau anumite semne pe mormant), se proceda la descoperirea si anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire. Atmosfera devenea si mai apasatoare datorita unei importante zile a lupului fixata de traditie pe data de 30 noiembrie, la Santandrei. In aceasta zi lupul isi poate indoi gatuI teapan, devine si mai sprinten, astfel ca prada, indiferent ca este animal domestic sau om, nu mai are scapare (Pamfile, 1914, p. 135-137). Ca urmare, acum trebuia sa se ia masuri suplimentare de paza a vitelor si sa se efectueze diverse practici magice de aparare impotriva lupilor. Se considera ca nici un alt moment al anului nu era atat de prielnic pentru transformarea oamenilor in pricolici, oameni cu infatisare de lupi sau caini, ca in ajunul si in ziua de Santandrei.

 

Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi parasesc trupul in timpul noptii, se rostogolesc de trei ori si capata infatisare de lup sau de alta vietate (caine, porc cal, bivol, pisica, sarpe, broasca). Spre deosebire de varcolaci care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant Ei nu se intrupeaza in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina). Adesea, sunt oameni din sat recunoscuti dupa infatisarea si comportamentul animalului pricolici. Traiesc putin, cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza. Intr-una din legende pricoliciul este un tanar casatorit care, mergand pe drum cu sotia, se face nevazut, revine sub forma de caine si se repede s-o muste. Nevasta sa se apara cu braul si il alunga lovindu-l cu secera. In final, pricoliciul este recunoscut dupa scamele catrintei ramase intre dinti. In alte legende pricoliciul este fratele cel mic care pleaca de acasa si este recunoscut tot dupa scamele hainelor ramase printre dinti. O data pe an, in Noaptea Strigoilor (29 - 30 noiembrie), s-ar intalni cu strigoii morti, care isi parasesc si ei mormintele, pentru a-si alege, prin lupta, stapanul. Pe timp de iarna ar intra in haita lupilor, ia conducerea si ataca oamenii si turmele de vite.

 

Pentru pericolul inchipuit ce l-ar fi adus strigoii, pricolicii si lupii la Santandrei, practicile de prevenire si aparare erau asemanatoare cu cele efectuate la Sangiorz. Informatiile etnografice nu atesta insa la Santandrei aprinderea focurilor, fumigatiile, stropitul si scaldatul cu apa, strigatele si producerea zgomotelor, pomenile pentru imbunarea mortilor iesiti din morminte si altele. Lipsesc, in general, practicile active de alungare a spiritelor malefice; alimentele rituale si ungerea cu usturoi, ascunderea coaselor si a limbilor de melita sunt mai mult actiuni de aparare pasiva. Fortelor malefice nu li se declara razboi deschis, ca la Boboteaza, Sangiorz, Joimari, Sanziene, intrucat sansa de izbanda era minima in conditiile in care puterea aliatilor, intunericul si frigul, crestea neincetat pana la solstitiul de iarna.

 

Aflarea ursitei

 

Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adica a viitorului sot. Fata de maritat prepara o "Turtuca de Andrei", turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sa-si potoleasca setea urma sa o ceara de nevasta incursul anului. Alte fete, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale. Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani, nestiutori de carte dar "cititori" in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau razboi etc. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a interpreta rodnicia ogoarelor in noul an este practicat si astazi.

 

Acte de divinatie

 

Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie. Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu usturoi etc. aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos - urat, bogat - sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau "pe fata", cu participarea mai multor fete.

 

Elemente de ritual specifice renovarii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Acum, ca si la Anul Nou, Sangiorz, Paste se credea ca cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele al caror punct culminant era atins in noaptea de Santandrei.

 

Covasa. Bautura rituala

 

Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Santandrei, se prepara din malai si faina, uneori numai din malai de porumb sau de mei, o bautura fermentata numita covasa. Literatura etnografica descrie doua tehnici de preparare a covasei; din malai si faina sau numai din malai. In primul caz se luau malai si faina, in parti egale, se amestecau si se opareau cu apa clocotita pana se obtinea un fel de terci. Dupa doua ore, amestecul acesta se punea intr-o putina si se turna apa calduta pana se obtinea un lichid vascos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea malaiul. Continutul se amesteca foarte bine si se lasa apoi sa fermenteze, la loc caldut, pana a doua zi cand se fierbea, la foc potrivit, intr-un ceaun, pana se mai ingrosa. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator cu cel al bragii. Covasa se punea prin strachini sau oale si se impartea prin vecini "pentru ca vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos" (Pamfile, 1914, p. 145). In alte sate covasa se numea braga si se prepara numai din malai, care se oparea si se faceau patru turte; doua turte se coceau, doua ramane au crude. Dupa ce turtele coapte se raceau, erau framantate intr-o putina, se amestecau cu malaiul ramas necopt si se turna apa clocotita. Continutul se amesteca, se puneau cateva felii de lamaie si se lasa sa fermenteze pana a doua zi, cand era bun de baut. In zona Covurluiului din Moldova Centrala se spunea ca fiecare om "este dator sa manance covasa, in aceasta zi, pentru ca sa fie ferit de strigoi" (Pamfile, 1914, p. 146).

noaptea de spaimă a SF.ANDREI
„ Zgomot trist în câmp răsună
Vin strigoii, se adună
Părăsind a lor sicrii
Voi creştinelor popoare
Faceţi cruci mântuitoare
Căci e noapte îngrozitoare
Noaptea Sfântului Andrei…"
Noaptea Sfântului Andrei, între 29 şi 30 noiembrie, este un adevărat “Halloween” românesc, un moment în care strigoii cutreieră liberi pământul dar, în acelaşi timp, este şi timpul când se seamănă grâul, pentru a afla dacă anul viitor va fi sau nu roditor.
Numita si "noaptea strigoilor”, fiind noaptea celor mai puternice descantece de dragoste.
Ziua urmatoare se sarbatoreste Sfantul Andrei, zi careia stramosii nostri geto-daci ii ziceau Santandreiul sau Ziua Lupului.
Printre alte sarbatori specific romanesti, aceasta este una cu personalitate. Elementele crestine acopera un fond adanc de simboluri pagane. Oficial, la 30 noimebrie este sarbatorit Sfantul Andrei, patronul spiritual al Romaniei. Taranii romani s-au pus sub obladuirea acestui sfant care garanta prin autoritatea si puterea sa, fiind cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Iisus pe pamanturile noastre.
Inaintea aparitiei sale pe meleaguri geto-dace, in aceasta perioada a anului era serbata o divinitate locala, Santandreiul, care a fost insa inlocuita de figura mai dominanta a sfantului considerat a fi primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci.
Traditiile si obiceiurile dinainte si dupa crestinare continua sa coexiste. In ajunul sarbatorii, conform credintelor populare, actioneaza o aglomerare de forte malefice: fiarele – mai ales lupii, umbla sa manance vitele celor care nu tin sarbatorile; ies strigoii, copii din flori devin strigoi, vrajitoarele iau mana vitelor si multe altele. De aceea se efectueaza o serie de practici magice de aparare: nu se dau carbuni afara, se ascund coasele si limbile melitelor, se lipesc cruci de ceara de coarnele vitelor si se inconjoara cu mac, se ingroapa drob de sare descantat in pragul usii grajdului, se intorc vasele cu gura-n jos si se inconjoara casa si grajdul cu lumanare aprinsa, se fac cruci cu usturoi la geamuri si usi, se mananca usturoi… Cate bordeie, atatea obiceie.
Tradiţii de Sf. Andrei, farmece de dragoste, aflarea ursitei şi rodniciei viitorului an
„În Moldova dăinueşte credinţa că strigoii morţi ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni şi se bat cu cocioarbele până cântă cocoşii, cei din urmă cunoscându-se a doua zi după zgârieturile ce la au pe faţă. Babele sau oamenii strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură.” ( Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina I)
„La noi acasă în Spătăreşti, ţinutul Sucevei, se crede că strigoii, cari-s tot oameni, însă cu coadă, nu pot suferi mirosul de usturoi. Înspre Sf. Andrei se strâng ori în ţintirim, ori în anume locuri de prin păduri, prin case pustii ori pe ziduri ruinate şi fac sfat; pe urmă se împrăştie după rele în lume. Adeseori între ei se întâmplă bătălii şi vin pe la case şi iau limbile de la meliţuici, de se bat. Ca să nu se întâmple în gospodării răutăţi din pricina strigoilor, mama ungea cu usturoi clampa uşii, scara, stâlpii hornului, câhneaţa, crucile de la fereşti, boii şi vacile la coarne, meliţoiu şi meliţuica, cleştele, cociorva, lada şi toporul, iar noi căsaşii mâncam mujdei de usturoi...şi ne ferea Dumnezeu de strigoi” (Tudor Pamfile – Sărbătorile la români)
„Prin jud. Râmnicul Sărat împotriva strigoilor şi străgilor, care ies de prin morminte şi vin de pocesc pe oameni cu felurite boale, se ung lucrurile cu 9 fire de usturoi, mâncând în acelaşi timp fiecare om din casă câte un fir, că vor scăpa de pocitura strigoilor, cărora nu le place usturoiul şi cari, pentru aceasta, nu se pot apropia de casa unui om”. ( D. Lupaşcu – Medicina babelor)
Şi seria credinţelor continuă.
Astfel se spune că atunci când strigoii nu se pot război între ei, încearcă să prindă un muritor şi să-i sugă sângele. Pentru aceasta în „Noaptea Strigoilor”, gospodinele au grijă ca toţi membrii familiei să mănânce şi să se ungă pe frunte, pe piept, în spate şi la încheieturile trupului cu usturoi, precum şi uşile, geamurile şi hornul casei pe unde ar putea să intre strigoii.
Dacă vitele mugesc în noaptea de Sf. Andrei este semn că vin lupii. Pentru a le feri în jud. Botoşani gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc la vite pe cornul drept. Pentru a se feri ograda de lupi şi de strigoi, se ung cu usturoi parii gardului, drugii, cercevelele, pragul uşilor, ghizdul fântânilor.
În Bucovina, înainte de Sf. Andrei cu câteva zile, femeile nu torc – „ca să nu toarcă lupii în casă”, iar de Sf. Andrei nu mătură şi nu scot gunoiul din casă, nu curăţă grajdurile, nu se piaptănă ( pieptenele reprezintă în basme un şir de arbori, deci pădurea în care se află lupii) pentru a nu aduce lupul prin apropiere.
Noaptea de ajun precum şi ziua Sf. Andrei se crede că este prielnică anumitor practici şi farmece de dragoste. Una dintre acestea este Păzitul usturoiului, un fel de serbare nocturnă colectivă gen Revelion, cu mâncare şi băutură abundentă, la care bărbaţii neînsuraţi vin cu căciulile pline cu căpăţâni de usturoi – în unele sate şi fetele aduc câte trei căpăţâni, toate se pun într-o covată pe care o femeie bătrână trebuie s-o păzească toată noaptea la lumina unei lumânări, ca să nu fie furată de strigoi, în timp ce tineretul petrece, bea, cânta şi joacă. Dimineaţa, în curtea casei se încinge o horă, iar în mijlocul ei „este jucată” covata cu usturoi de un flăcău. Apoi usturoiul este împărţit la toţi care au participat şi dus acasă cu mare grijă, pus la icoane, folosit ca leac împotriva bolilor sau pentru descântece şi vrăji. Astfel în unele localităţi când fetele sosesc acasă de la Păzitul usturoiului, seamănă un căţel de usturoi priveghiat toată noaptea, într-un cocoloş de aluat. După felul în care încolţeşte şi creşte acest usturoi, se fac prognosticuri de măritiş.Acest ritual este deosebit de variat, în funcţie de regiunea unde se practică.
În satele din Bucovina fetele ca să-şi vadă ursitul îşi puneau seara sub pernă 41 de fire de grâu, iar când se culcau spuneau: „ Voi, 41 de fire de grâu / Eu voi adormi / Şi voi hodini / Dar eu mă rog lui Dumnezeu / Să-mi trimită îngerul meu / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu” ( T. Pamfile – Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului )
Un alt obicei este ca fetele nemăritate să meargă noaptea la fântână cu lumânarea de Paşte pe care o aprind şi o afundă cu ajutorul ciuturei spunând: „ Sfinte Andrei / Scoate-i chipul în faţa apei / Ca în vis să-l visez / Ca aievea să-l văz ! „ ( Tudor Pamfile – Sărbătorile la români)
Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpăre setea se crede că este viitorul lor soţ.
Un alt obicei în alte regiuni, fetele ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea pe întuneric ating un par, de la care numără în continuare până la al nouălea par, pe care leagă o sfoară sau lână roşie. A doua zi merg să vadă cum le va fi alesul. Dacă parul este drept şi neted, viitorul soţ va fi tânăr şi frumos, dar sărac. Dacă parul va fi scurt şi noduros, soţul va fi bătrân şi sărac, iar de va avea coaja groasă, va fi bogat. Dacă parul este cu multe crăci, ursitul va fi văduv cu mulţi copii.
Tot aşa de frecvent este şi ghicitul la oglindă. Fata de măritat se aşează pe un scaun, având în faţă şi spate câte o oglindă, iar pe lateral patru lumânări aprinse şi, se spune că, astfel îşi vede ursitul.
Pentru ca să se afle cât de rodnic va fi următorul an se pun boabe de grâu într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta . Obiceiul se păstrează şi acum.
În această zi nu se dă de împrumut ori în dar căci vei păgubi.
În unele sate din Oltenia copiii taie mlădiţe din pomii roditori ( meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.
Spaţiul nu-mi permite să tratez mai amplu această temă care este deosebit de interesantă şi bogată.
Frumoase şi pline de fantezie sunt tradiţiile, credinţele şi ritualurile poporului nostru.
Şi nu pot să închei fără să citez din nou versurile înfricoşătoare ale lui Vasile Alexandri:
„Iată-l, iată Satan vine / Răzbătând prin verzi lumine, / Pe-un fulger strălucitor. / Umbre, stăfii despletite, / Cucuveici, Iele zburlite, / Şi Rusaliile pocite / Îl urmează ca un nor./ Voi cu suflete curate / Cu credinţi nestrămutate, / Oameni buni, femei, copii, / Voi creştinelor popoare, / Faceţi cruci mântuitoare, / Căci e noaptea-ngrozitoare, / Noaptea Sfântului Andrei”...

 

Post cu folos ! ❤


 Dragii mei ,dragi ❤ pentru cei din DEPARTARI si de ACASA am sa citesc Rugaciunea de intrare in post, pentru intarirea voastra in credinta si VOINTA ! Post cu folos ! ❤

Rugaciune ce se citeste de catre preot, dupa Sfanta Liturghie, la inceputul Postului Mare si la inceputul fiecarui post!

Domnului să ne rugăm

Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt departe pe mare, Dumnezeul nostru, Care mai înainte ai rânduit prin Legea cea veche şi cea nouă aceste patruzeci de zile, la care ne‑ai învrednicit acum să ajungem; de la Tine cerem şi Ţie ne rugăm, întăreşte‑ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim într‑însele cu bună nevoinţă, spre slava numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, pentru omorârea patimilor şi stârpirea a tot păcatul, pentru ca prin pocăinţă împreună cu Tine răstignindu‑ne şi îngropându‑ne, să ne sculăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta în toate zilele noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Spolocania

Spolocania sau Polocania era denumirea dată primei zile dintr-un post mare (în special la Postul Mare şi la Postul Crăciunului). În această zi se făceau mai multe ritualuri de purificare în vederea pregătirii pentru post.

În această zi vasele în care se gătea sau din care se mânca de dulce se spălau foarte bine şi se urcau în pod, de unde erau scoase alte vase în care se mânca doar de post. Într-o adaptare mai nouă a obiceiului se zice că în această zi se poate mânca ceea ce a mai rămas de la lăsatul de sec. Lucrul acesta nu este confirmat de tradiţie, căci tot ce rămânea de la masa de frupt era aruncat înspre răsărit pentru "paserile cerului!".

 

Masa plină, Lăsatul secului, Spolocaniile şi Începutul Postului ❤

 

Masa plină, Lăsatul secului, Spolocaniile şi Începutul Postului ❤
Dumnezeu, sărbătorile şi masa
Se ştie că românul este ospitalier cu toţi cei care îi calcă pragul. Dacă vine cineva la poartă, trebuie invitat în casă: "Şi nici să nu întrebi pe om: Îi mânca (vrei să mănânci, n.n.)?, căci numai bolnavul să întreabă; pune-i dinainte să mănânce."
De unde această disponibilitate la oameni care nu sunt foarte avuţi? Căci fiecare dintre noi ştie că atunci când suntem lipsiţi de cele necesare dăm dreptate cântecului: "De n-aşi bea şi n-aşi mânca, / Ca frunziţa m-aşi usca."
Mai mult decât atât, românul nu are sentimentul de obligaţie faţă de cel ce intră în gospodăria sa. Până acum trei decenii mai puteai întâlni în zona Vrancei acele locuri decupate în gardul de la drum, unde gospodina punea o cofă cu apă şi un vas cu fructe sau altceva de mâncare pentru drumeţi.
Culegerile de tradiţii şi obiceiuri au remarcat faptul că: "La popor, masa stă sub icoane, la răsărit. Masa trebuie să fie acoperită cu o faţă de masă albă şi pe masă să stea pâine şi sare, să nu fie goală". Poziţionarea mesei la răsărit ne atrage atenţia asupra aspectului de sacralitate pe care îl are aceasta. Masa în casă este recunoscută ca având origine divină: "Omul totdeauna pe masă să cuvine să mănânce, nu în alt loc, pe laiţă sau unde apucă, căci pentru aceea i-a dat Dumnezeu masa".
Pentru omul simplu, dar în special pentru gândirea arhaică, masa nu era un merit al propriei munci, ci un dar de la Dumnezeu, un dar sfânt: "Mulţămesc Ţie, Doamne, / De pâne şi de sare / Şi de darurile Tale."
Ca dar a lui Dumnezeu, hrana capătă valenţe spirituale de nebănuit. Multe feluri de mâncare însoţesc şi acele zile în care preocuparea spirituală creşte: zilele de sărbătoare. Toţi românii ştiu că atunci când e zi sfântă, trebuie să aibă pe masă tot felul de bucate ca să cinstească în casa lor, aşa cum se cuvine, o sărbătoare.
Pe lângă hrana pregătită, sărbătorile sunt însoţite de multe interdicţii populare, foarte categorice, de a munci. În relaţia aceasta de dependenţă a hranei faţă de bunătatea lui Dumnezeu, respectarea sărbătorii are un rol crucial: "Noi, sărbătorile le ţinem, pentru că şi ele pe noi ne ţin. […] Noi trebuie să ne rugăm la sfinţi şi la zilele cele mari, ca ele apoi să se roage pentru noi la Dumnezeu".
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului
În tradiţia populară românească această zi era respectată ca o sărbătoare: "Lăsatul secului de Crăciun ocaziona petreceri familiale, cu mâncare şi băutură din belşug, era prefaţat de Ajun şi postfaţat de Spolocanie, sinonim cu Filipii de toamnă".
Sărbătoarea Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) a fost asimilată în gândirea populară cu o mai veche sărbătoare păgână ce făcea referire la zeii casnici, de unde a rezultat şi denumirea de sărbătoare a Filipilor. Un rol însemnat în noaptea de dinainte îl aveau ritualurile apotropaice contra lupilor, în trecut un real pericol pentru animale şi chiar pentru viaţa oamenilor.
Totuşi, importanţa acestei sărbători populare nu este dată numai de această asociere cu substratul păgân, ci însăşi renunţarea la alimentele de frupt era sărbătorită cu ocazia începerii fiecăruia dintre cele patru mari posturi de peste an.
Începutul Postului Crăciunului
În această perioadă mâncarea de frupt era considerată spurcată. Dar nici cu mâncarea de post nu trebuia să se facă vreun exces, căci, aşa cum se sfârşeşte povestea începută mai sus, omul care a mâncat de post, dar mult, este asemănat cu necuvântătoarele (dobitoacele).
Deşi nu putem vorbi de o teologie a ţăranului român, anumite învăţături, transmise şi "şlefuite" din generaţie în generaţie, arată o trăire creştină autentică: Cu postul, cu rugăciunile şi cu faptele cele bune să capătă împărăţia ceriului.
Odată cu lăsatul de sec pentru Postul Crăciunului începeau să se organizeze în sat clăcile şi şezătorile. Acestea aveau, în principal, un scop lucrativ dar, într-o societate în care oamenii nu se însingurau în faţa televizorului şi a calculatorului, acestea erau un grozav prilej de a socializa.
Un subiect des întâlnit al acestor întâlniri era meteorologia populară conform căreia: "Când în Postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara să aşteptăm ploi multe".
Postul Crăciunului era foarte respectat de români spunând că "acest post se ţine în cinstea Preacuratei". Cine nu se înduioşa şi nu accepta să sufere, prin post, împreună cu Maica Domnului care urma să nască departe de casă între oameni atât de neprimitori?
Din punctul de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor, faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie-16 decembrie inclusiv; pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 7 decembrie (Sf. Filofteia), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria). Însă, din punctul de vedere al postului sufletesc, cerinţele sunt la fel ca în oricare altă zi de post. Putem concluziona că Postul Crăciunului este un post uşor din punctul de vedere al bucatelor, îmbinat cu un riguros post duhovnicesc, totul în folosul creşterii noastre spirituale.
Modificări în programul liturgic
În perioada Postului Crăciunului apar modificări şi în programul liturgic. Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri şi Pavecerniţă stihirile şi troparele nu se cântă, ci toate se citesc. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau dumnica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Postul Crăciunului. Tradiții și obiceiuri

 

* în cele 40 de zile de post până la Naşterea Domnului se obisnuieşte ca toţi credincioşii să nu consume carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consuma mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin * sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin

Postul Crăciunului, care debutează azi, 14 noiembrie, poartă amprenta unor străvechi sărbători dominate de ritualuri de purificare, fiind una dintre cele patru mari perioade de ajunare rânduite de Biserica Ortodoxă.. În „Calendarul Popular al românilor”, se spune că Postul Crăciunului începe cu îngăduinţă, iar prima zi din post poartă numele de Spolocanie.

Bătrânii aveau obiceiul ca în această zi să urce în pod blidele în care au mâncat „de dulce” peste an, nu înainte însă de a le curăţa, coborând oalele şi străchinile pe care le foloseau pentru mâncarea de post.

De Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului, creştinii petrec alături de familie, iar resturile rămase sunt strânse în faţa de masă şi aruncate cu faţa la răsărit, păsărilor cerului, în prima zi a Postului Crăciunului. Se spune că nu e bine să arunci resturile de la masa de Lăsata Secului decât spre Răsărit, altfel păsările vor ciuguli toată recolta de boabe. Pentru a fi feriţi de pagube, gospodinele trebuie să aşeze oalele cu gura-n jos.

În cele 40 de zile de post până la Naşterea Domnului, se obișnuieşte ca toţi credincioşii să nu consume carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consuma mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin.
Postul Crăciunului este prilej de magie pentru fetele nemăritate, care încă nu şi-au găsit ursitul. Acestea trebuie să adune câte o surcină în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare, pe care apoi le vor pune pe masă pentru ca, seara, venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta. O altă superstiţie spune că, după Lăsatul Secului oalele în casă se aşează cu gura în jos, pentru a alunga paguba sau boala.

Vremea din postul Crăciunului este, spun bătrânii, un indiciu pentru cum va fi vremea în primăvara următoare. Dacă vremea nu este prea aspră, se spune că primăvara va aduce multe ploi. În unele zone, există obiceiul „bătutul pernelor”: fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori. Este o vreme şi a prezicerilor: dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, vine iarnă blândă şi o vară rodnică.
Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.

POSTUL CRĂCIUNULUI

POSTUL CRĂCIUNULUI: Al doilea ca importanţă după postul Paştilor, postul Naşterii Domnului începe în 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie.

Postul Crăciunului este deosebit de important în religia ortodoxă, deoarece ne pregătește, pe noi creștinii, pentru primirea cum se cuvine a Mântuitorului Iisus. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și curăță sufletul. Cu alte cuvinte: “Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului”!

 

Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este 24 decembrie, ajunul Naşterii Domnului.

În POSTUL CRĂCIUNULUI este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică.

Prima zi de dezlegare la peşte din POSTUL CRĂCIUNULUI este miercuri 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. În afara zilelor de sâmbătă şi duminică, mai sunt dezlegări la peşte vineri 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, joi 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, joi 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se mănâncă peşte în POSTUL CRĂCIUNULUI este marţi 18 decembrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.

Zilele cu dezlegare în Postul Crăciunului sunt marcate, de regulă, în calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte. Acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinţilor Apostoli.

 

 

Postul Crăciunului. TRADIŢII şi OBICEIURI

În ultima zi a POSTUL CRĂCIUNULUI (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii din multe zone ale ţării pregătesc bucate pe care le sfinţeşte preotul. Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al nouălea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop.

Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie.

Naşterea lui Iisus este prezentată în două Evanghelii, la Matei şi Luca, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor.

Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.

De asemenea, perioada de după Lăsatul secului de Crăciun era cunoscută sub denumirea "şezătorile de iarnă". Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar şi distractiv. Chiar dacă se desfăşurau în perioada POSTUL CRĂCIUNULUI, aspectul distractiv era tolerat deoarece în cadrul lor erau învăţate colindele şi urăturile ce urmau să fie rostite în timpul sărbătorilor de iarnă.

În ziua de Lăsata secului, gospodarii de la sate mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Gospodinele trebuie să ţină cont de mai multe superstiţii: resturile de la masa de Lăsata secului se aruncă doar spre răsărit, altfel păsările se vor răzbuna şi vor ciuguli toată recolta de boabe; oalele se aşază cu gura-n jos pentru ca gospodăria să fie ferită de pagube. În plus, femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes de Lăsata secului pentru ca gospodăria să nu fie lovită de rele şi de boli. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii.

În unele zone, există obiceiul "bătutul pernelor": fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori. Este o vreme şi a prezicerilor: dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, vine iarnă blândă şi o vară rodnică.

De Sfântul Matei, în 16 noiembrie, fetele din zona Haţegului merg la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprind o lumânare şi o pun pe margine. Se spune că, pentru care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ. Tot acum, femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor

 

Prin lungimea şi durata lui, acest post aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţă sufletele şi trupurile şi se învrednicesc pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară.

 

Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Postul Crăciunului vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri

 

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. În general, postul reprezintă pentru creștini un act liber consimțit prin care se pregătesc de o sărbătoare sau un eveniment important din istoria mântuirii prin abținerea de la toate lucrurile și gândurile rele. 

postul craciunului informatii

Lăsatul secului are loc în seara zilei de 14 noiembrie, însă, dacă această data cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie. 

Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserica Ortodoxă, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abținerea de la mâncărurile „de dulce” și alte renunțări, Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiționale.

În acest articol vei afla câteva informații legate de istoria și semnificația acestui post, despre alimentele pe care poți sau nu consuma, despre tradiții și obiceiuri și, nu în ultimul rând, despre ce rugăciuni poți rosti în această perioadă.

Postul Nașterii Domnului. Istorie și semnificații

Postul Nașterii Domnului (al Crăciunului) a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioși de sărbătorirea marelui praznic al nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. El aduce aminte creștinilor de patriarhii și drepții din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea și cu nădejdea venirii lui Mesia – Izbăvitorul.

În Liturgica generală, a Pr. Ene Branişte, acest post aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, ținut sub președinția patriarhului Luca Hrisoveghi. Această uniformizare a fost necesară deoarece la început, nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile, ci unii țineau un post aspru, alții mai ușor, iar unele persoane posteau numai șapte zile, în vreme ce alții șase săptămâni.

În ceea ce privește data Nașterii Domnului (25 decembrie), aceasta a apărut menționată în recensământul lui Cezar August în timpul căruia Sfântul Ev. Luca a afirmat că S-a născut Domnul în 25 decembrie anul 754 de la fondarea Romei. Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă că această tradiție este foarte veche și că Nașterea Domnului ar fi fost serbată la Roma de la început în data de 25 decembrie. )

Postul Crăciunului reprezintă pentru creștini o perioadă de rugăciune și spovedanie, de mărturisire a păcatelor și de sfințire a gândurilor și simțirilor. Mintea și sufletul nostru se îndreaptă către Domnul și trăim bucuria Nașterii Mântuitorului. 

 

Ce alimente ai sau nu ai voie să consumi în postul Crăciunului? 

Deoarece postul Crăciunului presupune abținerea de la alimentele care conțin origini animale, este recomandat ca persoanele care vor să postească să fie cumpătate din punct de vedere alimentar și să consume alimente sănătoase, bogate în vitamine. 

Așadar, poți opta în această perioadă la fructe și legume proaspete și naturale (nu cele uscate cu zaharuri sau conservanți adăugați), cereale, nuci, semințe, uleiuri de gătit și sucuri proaspete din fructe.

În continuare, îți pot oferi câteva sugestii prin care poți înlocui alimentele interzise astfel încât această perioadă să nu ți se pară dificil de depășit.

  • carnea poate fi înlocuită cu soia; în comerț există multe produse din “carne” vegetală, carne tocată, burgeri, cârnați, mici, mezeluri, chiftele etc
  • laptele poate fi înlocuit cu laptele de ovăz, migdale, orez, lapte de cocos sau lapte  de soia 
  • untul poate fi înlocuit cu margarina de post, uleiul de floarea soarelui, crema de cocos sau pasta de avocado
  • ouăle pot fi înlocuite cu tofu moale, iar pentru rețetele în care ar trebui să folosești ouă poți apela la piureurile de fructe sau iaurtul de soia
  • iaurtul poate fi înlocuit cu iaurtul din soia sau din nucă de cocos
  • smântâna poate fi înlocuită cu smântâna lichidă vegetală sau cea de cocos, caju, soia sau din ovăz
  • maioneza poate fi înlocuită ușor cu cea vegetală din comerț, asta în cazul în care nu te descurci să îți prepari singur maioneză de post
  • ciocolata; e bine să știi că anumite ciocolate negre sunt de post și le poți consuma fără probleme dacă nu reziști tentației (citește doar cu atenție eticheta)
  • frișca de post poate fi ușor pregătită acasă din smântână vegetală cu puțină smântână de cocos și zahăr pudră

 

Așadar, nu e foarte complicat și, în plus, postul Crăciunului este mult mai permisiv decât cel al Paștelui, deoarece sunt multe zile cu dezlegare la pește despre care vom relata în capitolul ce urmează.

Dacă ai nevoie de câteva idei de rețete culinare de post, iată câteva sugestii:

  • ciorbe: ciorbă de varză, de lobodă, de legume, de fasole
  • supe: supă de găluște de post, supă de mazăre, de ciuperci
  • fel principal: mâncare de fasole cu paste, mâncare de dovlecei, plăcintă cu spanac, șnițele de soia, chifteluțe de soia la cuptor, sarmale cu ciuperci de post, ardei umpluți cu orez și ciuperci etc
  • aperitive: chiftele din dovlecei cu usturoi, salata orientală cu maioneză de post, ciuperci umplute cu orez, ceapă și ardei, conopida pane, minipizza de post, cartofi copți, chiftele din cartofi, dovlecei prăjiți etc
  • deserturi: salată de fructe, cozonac de post umplut cu nucă, chec de post, negresă de post, gogoși de post, plăcintă de post cu mere și nucă, cornulețe de post cu rahat sau gem, dovleac copt, mere coapte etc

 

Care sunt zilele de dezlegare la pește din 2024?

În Postul Crăciunului sunt multe zile cu dezlegare la pește, vin și untdelemn. Din cele 40 de zile de post, 14 sunt cu dezlegare. Adică, toate zilele de sărbătoare și toate sâmbetele și duminicile care au rămas până la Crăciun. Prima zi de dezlegare a Postului Crăciunului 2024 este 21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

Zilele cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului 2024 sunt:

  • joi, 21 noiembrie 
  • sâmbătă, 23 noiembrie  
  • duminică, 24 noiembrie  
  • luni, 25 noiembrie
  • sâmbătă, 30 noiembrie  
  • duminică, 1 decembrie 
  • marți, 3 decembrie  
  • joi, 5 decembrie  
  • vinerii, 6 decembrie
  • sâmbătă, 7 decembrie  
  • duminică, 8 decembrie  
  • joi, 12 decembrie   
  • sâmbătă, 14 decembrie  
  • duminică, 15 decembrie 


Ce nu ai voie să faci în Postul Crăciunului?

“Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate”, ne spune părintele Cleopa. Aşadar, nu este suficient să te abţii de la mâncarea de dulce. Rostul postului nu constă în a ține un regim alimentar, ci a ne curăța sufletul prin rugăciune și mărturisirea păcatelor.  

Postul presupune să te înfrânezi din a face lucruri rele sau care îți dăunează atât ție cât și celor din jur. În perioada postului trebuie să te rogi mai mult, să îi ajuţi mai mult pe cei de lângă tine, să ocoleşti cât poţi păcatele, să nu mai judeci, să vorbeşti doar când trebuie şi cât trebuie. Fii îngăduitor cu cei din jurul tău, mai iubitor, împăciuitor și smerit. Și toate acestea să le faci din inimă, nu că așa trebuie.

Rânduiala bisericească ne transmite următoarele:

  • În Postul Crăciunului nu se fac nunți, botezuri și cumetrii. 
  • În Postul Nașterii Domnului, biserica transmite că nu se cântă și nu se dansează. 
  • În Postul Nașterii Domnului nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea; detalii mai multe * 
  • În Postul Crăciunului nu se bea alcool și nu se fumează. 
  • Nu se mănâncă pește în Postul Nașterii Domnului, dacă nu este zi cu dezlegare la peşte. 
  • În Postul Crăciunului creștinii trebuie să se roage mai mult. 
  • În Postul Nașterii Domnului este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.

* În Postul Crăciunului, în principal, nu se consumă carne, ouă şi brânză. În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă preparate fără ulei şi fără vin. Marţi şi joi se pot consuma atât untdelemn, cât şi vin. Sâmbăta şi duminica, până pe 20 decembrie, se consumă ulei, vin şi peşte.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri se sărbătoreşte un sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, se poate mânca untdelemn şi se poate bea vin; iar dacă va cădea hramul bisericii sau o sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se poate mânca şi peşte. Marţi şi joi se mănâncă peşte, untdelemn şi se bea vin, când cade în aceste zile vreun sfânt mare, hramul sau sunt sărbători cu cruce roşie.

În Ajunul Crăciunului se mănâncă doar seara grâu fiert îndulcit cu miere, fructe, covrigi sau turte din făină. În ziua de Crăciun se consumă de toate, dar cu măsură și treptat ca să se obișnuiască organismul cu o alimentație mai grea.

 

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Postul Crăciunului

Unul dintre obiceiurile ce aveau loc în Postul Crăciunului erau șezătorile de iarnă. Sezonul șezătorilor începea după Lăsatul Secului de Crăciun și puteau fi organizate ad-hoc, în zilele lucrătoare, la una sau mai multe case. Mai multe femei sau tinere participau la torsul cânepii sau a lânii unei gospodine sau fiecare își torcea propriul material. Șezătoarea odată începută, participantele făceau schimb de informații referitoare la viața cotidiană din sat și comentau evenimentele cele mai importante petrecute în propria comunitate sau în localitățile învecinate. Apoi se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cânta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au păstrat până în zilele noastre. În șezătorile ce aveau loc înaintea Crăciunului și a Anului Nou, se învățau și se repetau colindele și urăturile și se discuta în amănunt despre buna pregătire a acestor sărbători. 

Conform tradiției, în duminica de Lăsata Secului creștinii petrec în familie, desfătându-se cu mâncăruri din cele mai alese, după care în prima zi a postului Crăciunului vor începe ritualurile de purificare și vor spune rugăciuni pentru iertarea păcatelor. Totodată se obișnuiește ca după Lăsatul Secului, toate oalele să fie puse cu gura în jos, pentru ca cei ai casei să fie feriți de orice pagubă sau boală.

Alte obiceiuri și tradiții din Postul Crăciunului:

  • În anumite zone, există obiceiul "bătutul pernelor": fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori. 
  • Vremea prezicerilor: dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, vine iarnă blândă şi o vară rodnică.
  • Pe 21 noiembrie, când se sărbătoreşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, se spune că ”se deschide cerul, vorbesc vitele, le aud cei neprihăniţi”. Dacă în această zi este senin, soare, se spune că vara va fi secetoasă, iar dacă ninge, iarna va fi grea. Se dă de pomană pentru cei înecaţi şi cei care au murit fără lumină şi se arde câte o lumânare şi se ung ferestrele şi uşile cu usturoi deoarece ”încep să lucreze fermecătoarele”.
  • Pe 29 noiembrie, în ajunul Sfântului Andrei sau ”Noaptea strigoilor” se ung uşile și ferestrele cu usturoi contra strigoilor şi se apără vitele cu mac şi sare, nu se mătură de teama lupilor şi se fac ”vrăji de aflarea ursitei, de noroc, de dragoste”. Se spune că dacă este lună plină şi cer senin iarna va fi călduroasă iar dacă sunt nori, zăpadă sau ploaie zăpezile vor fi mari.
  • Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se mănâncă bucate cu usturoi, nu se piaptănă, nu se pronunţă numele lupului, nu se împrumută din casă, fetele fac vrăji de dragoste, se fac vrăji de întors pentru obiectele furate, pierdute, se pune o crenguţă de măr în apă iar dacă aceasta înfloreşte de Sfântul Vasile anul viitor va fi roditor.
  • Pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, nu se lucrează în mină, nu se folosesc lucruri negre ca să nu facă grânele tăciune, femeile nu ţes, nu cos, nu opăresc rufe ca să nu se taie şi să nu se îmbolnăvească copiii, nu se mănâncă porumb copt, fasole şi dovleac ca să nu se facă bube, copiilor li se fac cruci pe frunte şi mâini cu miere şi dovleac să-i apere de vărsat, se fac azime cu miere care se dau de pomană, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă şi se spune că, dacă înfloresc până la Florii, va fi an mănos.
  • Pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, considerat protector al copiilor, femeilor şi corăbierilor, apărător de rele şi făcător de minuni, se spune că dacă nu a nins va fi iarna grea şi lungă. Copiii primesc încălţări de iarnă iar în satele Mărginimii Sibiului se formează Ceata Junilor care îşi caută gazdă şi începe repetarea colinzilor pentru Crăciun.
  • Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează şi nu se mai toarce, se taie porcii şi se spune că vederea sângelui apără de boli, aduce noroc. 
  • Pe 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, se începe orice lucru pentru a avea spor la el peste an, nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul.


Obiceiurile și tradițiile din perioada premergătoare Crăciunului sunt legate și de pomenirea celor adormiți. Așadar, se pot face parastase de la 15 noiembrie (data începerii postului) până la 20 decembrie, adică până la Înainteprăznuirea Nașterii Domnului. După data de 20 decembrie  nu se mai fac parastase până la 7 ianuarie, când se sărbătorește Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

În mai multe zile din post se obișnuia în popor să se dea de pomană, atât pentru cei morți, cât și pentru cei vii cu scopul de a fi feriți de anumite boli. 

Zile din postul Crăciunului în care se obișnuiește să se dea de pomană:

  • 21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Ovidenia)
  • 4 decembrie: Sf. Varvara
  • 5 decembrie: Sf. Sava
  • 6 decembrie: Sf. Nicolae
  • 9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare
  • 18 decembrie: Sf. Modest
  • 23 decembrie: Preajunul Crăciunului
  • 24 decembrie: Ajunul Crăciunului

Ce rugăciuni poți rosti în Postul Nașterii Mântuitorului?

Postul Crăciunului înseamnă rugăciune și mântuirea sufletului. Înseamnă spovedanie și bucurie că s-a născut Mântuitorul Nostru. Dacă te întrebi ce rugăciuni poți rosti în această perioadă, iată câteva sugestii de rugăciuni prin care te vei simți protejat și îți vor da încredere că totul va fi bine pentru tine și toți cei dragi ție.


 

Rugăciunea care se citește în fiecare post, nu numai în cel al Crăciunului este următoarea: 

“Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

O altă rugăciune despre care oamenii Bisericii spun că are mare putere în postul Crăciunului este următoarea:

“Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și ames­tecă în trupul meu mireasma tru­pului Tău cel de viață făcător.

Fie­rea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potriv­nicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de po­trivnici.

Preasfintele Tale mâini, piro­nite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gu­ra Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu păl­muiri și cu scuipări, să umple de stră­lucire fața mea cea întinată în fă­rădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai în­cre­dințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin ha­rul Tău.

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moște­nirea lor. Nu am lacrimi mângâie­toa­re, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit ini­ma mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dra­gostei celei pentru Tine.

Ci Tu, Doamne Iisuse Hris­toase, Dumne­ze­ule, Vistierul bu­nă­tăților, dă­ruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndu­rerată, ca să pornesc cu tot sufletul în cău­tarea Ta; căci fără de Tine mă voi în­străina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău.

Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doam­ne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhov­nicească.

Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este să­lașul Tău și se vede într-însa strălu­cirea descoperiri­lor Tale.

Strălu­cirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în ne­cazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mân­tuitorului nos­tru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin”.

 

Rugăciunea este una dintre cele bune modalități de a-ți curăța sufletul. Aceasta poate fi făcută chiar din confortul casei la orice oră din zi sau din noapte, contrar împărtășaniei sau spovedaniei. Acestea sunt alte căi de curățare a sufletului și de iertare a păcatelor care, nu se pot realiza din confortul casei, ci este necesară deplasarea la biserică. Pentru cei care nu pot ajunge în lăcașele sfinte, rostește una din rugăciunile sugerate și asigură-te că în toată această perioadă postești atât cu trupul, cât și cu mintea și sufletul.

Postul Nașterii Mântuitorului este o perioadă în care oamenii reflectă asupra greșelilor pe care le-au făcut și se căiesc. Totodată, este momentul când legătura lor cu Dumnezeu se întărește, intră în comuniune cu Dumnezeu, îl simt aproape, sunt sinceri şi se curăţă de „cele rele”.

Mos Craciun

 

^^
Mos Cracium

 



Cine este Mos Craciun? De unde vine el? Cum a ajuns celebru?
Pentru copiii din România, Mos Craciun vine din Nordul îndepartat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminti. Daruri, care, îndeobste, se pun sub pomul de Craciun.

Figura lui Mos Craciun (Santa Claus) este cladita pe Sfântul Nicolae (270 - 310AD), patronul copiilor. La 30 de ani, acesta a devenit Episcop de Myra, un oras-port la Marea Mediterana, care acum este parte din Turcia moderna.

Sfântul Nicolae se tragea dintr-o familie bogata si a devenit binecunoscut pentru ajutoarele pe care le împartea celor nevoiasi. Putea fi deseori vazut, îmbracat în rosu si alb, roba de episcop, calare pe un magar si înmânând daruri copiilor.


În Evul Mediu, multe biserici au fost ridicate în onoarea Sfântului Nicolae. În secolul XI, ramasitele sale au fost depuse într-o biserica din orasul italian Bari. Se spune ca primii cruciati au vizitat orasul si au dus cu ei acasa povestiri despre Nicolae. Aniversarea mortii sale, pe 6 decembrie, a devenit o zi în care se fac daruri.

În timpul Reformatiei Protestante din secolul XVI, Martin Luther a încercat sa opreasca venerarea sfintilor, iar sarbatoarea Sfântului Nicolae a fost abolita în unele tari europene.

Cel ce oferea daruri a luat alte nume: în Germania, a devenit Der Weinachtsmann ("Craciunul"), Père Noël în Franta, Santa Claus în Marea Britanie si în colonii.

Danezii ca si românii sau francezii au pastrat pâna azi obiceiul Zilei de Sfântul Nicolae, 6 Decembrie. Copiii danezi îi spun Sfântului Nicolae - Sinter Klaas. Danezii, condusi de Peter Stuyvesant, au fondat New York-ul - numit initial New Amsterdam.

Cu ei au adus si sarbatorirea lui Sinterklaas - Santa Claus în pronuntie americana. Si uite asa s-a nascut numele mosului folosit astazi de toata lumea anglo-saxona.

Prin 1773 "St.A.Claus" a fost mentionat în presa americana. În 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor din caverna adormita") a scris despre Sinterklaas în "O istorie a New York-ului".

Pentru noi Mos Craciun arata asa cum îl descrie cântecelul:

Mos Craciun cu plete dalbe
A sosit de prin nameti
El aduce daruri multe
La fetite si baieti Mos Craciun, Mos Craciun!

Din batrâni se povesteste
Ca-n toti anii negresit
Mos Craciun pribeag soseste
Niciodata n-a lipsit
Mos Craciun, Mos Craciun!

Mos Craciun cu plete dalbe
Încotro vrei s-o apuci?
Ti-as cânta "Florile dalbe"
De la noi sa nu te duci
Mos Craciun, Mos Craciun !



Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omulet rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanti pe genunchi si o palarie cu boruri mari, care iesea pe un cal în seara de Sfântul Nicolae.

În 1822, Clement Clark Moore, poet si profesor de teologie, a publicat un poem "Vizita Sf.Nicolae" (cunoscuta si ca "Noaptea dinainte de Craciun").

Craciunul lui Moore este un batrân spiridus vesel care zboara într-o sanie în miniatura cu opt reni minusculi. Moore chiar a pus renilor numele care circula si astazi, si metoda prin care Santa intra în case pe cos...

Cea ma importanta contributie la imaginea lui Mos Craciun cel de azi a avut-o Thomas Nast. Ilustratorul a publicat în revista saptamânala Harper timp de 20 de ani începând cu 1860 o serie de desene si versuri în care îl descrie pe Mos Craciun.

Nast este cel ce îl îmbraca pe Mos într-o tunica rosie îmblanita peste care este încins cu o centura lata din piele. Thomas Nast a contribuit nu numai la imaginea lui Mos Craciun ci, prin detaliile din versurile sale, si la legenda lui.


Astfel Nast povesteste cum acasa la Mos Craciun, la Polul Nord exista un atelier unde sunt facute jucarii si tot Nast povesteste cum Mosul are o lista cu copiii cuminti si una cu cei rai. La toate acestea, în 1886 scriitorul american George P. Webster a adaugat - fabrica de jucarii a lui Mos Craciun si casa sa, în timpul lungilor luni de vara, sunt ascunse în gheata si zapada de la Polul Nord.

Dar Santa Claus – Mos Craciun asa cum îl stim noi astazi s-a nascut abia în 1931. El este creatia lui Haddon Sundblom care l-a închipuit ca pe un omulet rotofei, cu o fata joviala si o barba mare.

Aceasta imagine a fost prezentata de artistul Haddon Sundblom în reclamele pentru Compania Coca-Cola (client al agentiei de publicitate a lui Sundblom din 1924 pâna la moartea lui, în 1976).

În timp, la mitul lui Mos Craciun s-au adaugat multe alte amanunte: vorbeste fluent mai mult de 2700 de limbi, cu peste 7000 de dialecte, inclusiv limbajul secret al spiridusilor; casa lui Mos Craciun s-a mutat de la Polul Nord (unde nu exista reni) în Laponia, Finlanda (unde sunt o multime).

În 1927, marele secret al adresei lui Santa a fost divulgat de Markus Rautio ("Uncle Markus") care era gazda popularei emisiuni "Ora Copiilor" la un post public de radio finlandez. El a declarat ca Mos Craciun locuieste în Muntii Korvatunturi din Laponia.
 

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor