duminică, 3 noiembrie 2024

Masa plină, Lăsatul secului, Spolocaniile şi Începutul Postului ❤

 

Masa plină, Lăsatul secului, Spolocaniile şi Începutul Postului ❤
Dumnezeu, sărbătorile şi masa
Se ştie că românul este ospitalier cu toţi cei care îi calcă pragul. Dacă vine cineva la poartă, trebuie invitat în casă: "Şi nici să nu întrebi pe om: Îi mânca (vrei să mănânci, n.n.)?, căci numai bolnavul să întreabă; pune-i dinainte să mănânce."
De unde această disponibilitate la oameni care nu sunt foarte avuţi? Căci fiecare dintre noi ştie că atunci când suntem lipsiţi de cele necesare dăm dreptate cântecului: "De n-aşi bea şi n-aşi mânca, / Ca frunziţa m-aşi usca."
Mai mult decât atât, românul nu are sentimentul de obligaţie faţă de cel ce intră în gospodăria sa. Până acum trei decenii mai puteai întâlni în zona Vrancei acele locuri decupate în gardul de la drum, unde gospodina punea o cofă cu apă şi un vas cu fructe sau altceva de mâncare pentru drumeţi.
Culegerile de tradiţii şi obiceiuri au remarcat faptul că: "La popor, masa stă sub icoane, la răsărit. Masa trebuie să fie acoperită cu o faţă de masă albă şi pe masă să stea pâine şi sare, să nu fie goală". Poziţionarea mesei la răsărit ne atrage atenţia asupra aspectului de sacralitate pe care îl are aceasta. Masa în casă este recunoscută ca având origine divină: "Omul totdeauna pe masă să cuvine să mănânce, nu în alt loc, pe laiţă sau unde apucă, căci pentru aceea i-a dat Dumnezeu masa".
Pentru omul simplu, dar în special pentru gândirea arhaică, masa nu era un merit al propriei munci, ci un dar de la Dumnezeu, un dar sfânt: "Mulţămesc Ţie, Doamne, / De pâne şi de sare / Şi de darurile Tale."
Ca dar a lui Dumnezeu, hrana capătă valenţe spirituale de nebănuit. Multe feluri de mâncare însoţesc şi acele zile în care preocuparea spirituală creşte: zilele de sărbătoare. Toţi românii ştiu că atunci când e zi sfântă, trebuie să aibă pe masă tot felul de bucate ca să cinstească în casa lor, aşa cum se cuvine, o sărbătoare.
Pe lângă hrana pregătită, sărbătorile sunt însoţite de multe interdicţii populare, foarte categorice, de a munci. În relaţia aceasta de dependenţă a hranei faţă de bunătatea lui Dumnezeu, respectarea sărbătorii are un rol crucial: "Noi, sărbătorile le ţinem, pentru că şi ele pe noi ne ţin. […] Noi trebuie să ne rugăm la sfinţi şi la zilele cele mari, ca ele apoi să se roage pentru noi la Dumnezeu".
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului
În tradiţia populară românească această zi era respectată ca o sărbătoare: "Lăsatul secului de Crăciun ocaziona petreceri familiale, cu mâncare şi băutură din belşug, era prefaţat de Ajun şi postfaţat de Spolocanie, sinonim cu Filipii de toamnă".
Sărbătoarea Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) a fost asimilată în gândirea populară cu o mai veche sărbătoare păgână ce făcea referire la zeii casnici, de unde a rezultat şi denumirea de sărbătoare a Filipilor. Un rol însemnat în noaptea de dinainte îl aveau ritualurile apotropaice contra lupilor, în trecut un real pericol pentru animale şi chiar pentru viaţa oamenilor.
Totuşi, importanţa acestei sărbători populare nu este dată numai de această asociere cu substratul păgân, ci însăşi renunţarea la alimentele de frupt era sărbătorită cu ocazia începerii fiecăruia dintre cele patru mari posturi de peste an.
Începutul Postului Crăciunului
În această perioadă mâncarea de frupt era considerată spurcată. Dar nici cu mâncarea de post nu trebuia să se facă vreun exces, căci, aşa cum se sfârşeşte povestea începută mai sus, omul care a mâncat de post, dar mult, este asemănat cu necuvântătoarele (dobitoacele).
Deşi nu putem vorbi de o teologie a ţăranului român, anumite învăţături, transmise şi "şlefuite" din generaţie în generaţie, arată o trăire creştină autentică: Cu postul, cu rugăciunile şi cu faptele cele bune să capătă împărăţia ceriului.
Odată cu lăsatul de sec pentru Postul Crăciunului începeau să se organizeze în sat clăcile şi şezătorile. Acestea aveau, în principal, un scop lucrativ dar, într-o societate în care oamenii nu se însingurau în faţa televizorului şi a calculatorului, acestea erau un grozav prilej de a socializa.
Un subiect des întâlnit al acestor întâlniri era meteorologia populară conform căreia: "Când în Postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara să aşteptăm ploi multe".
Postul Crăciunului era foarte respectat de români spunând că "acest post se ţine în cinstea Preacuratei". Cine nu se înduioşa şi nu accepta să sufere, prin post, împreună cu Maica Domnului care urma să nască departe de casă între oameni atât de neprimitori?
Din punctul de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor, faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie-16 decembrie inclusiv; pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 7 decembrie (Sf. Filofteia), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria). Însă, din punctul de vedere al postului sufletesc, cerinţele sunt la fel ca în oricare altă zi de post. Putem concluziona că Postul Crăciunului este un post uşor din punctul de vedere al bucatelor, îmbinat cu un riguros post duhovnicesc, totul în folosul creşterii noastre spirituale.
Modificări în programul liturgic
În perioada Postului Crăciunului apar modificări şi în programul liturgic. Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri şi Pavecerniţă stihirile şi troparele nu se cântă, ci toate se citesc. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau dumnica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor