O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor
Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.
Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ......!
Binecuvântarea Domnului Iisus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine.....!
Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine ... !
Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.
La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi..........(se spune o singură dorinţă).
Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi....(se spune numele) şi necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.
Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!
Părinte, după spovedanie este firesc să simţi o greutate?
–
De ce să simţi greutate? Printr-o spovedanie corectă se şterg toate
cele vechi. Se deschid alte perspective. Vine Harul lui Dumnezeu şi îl
schimbă complet pe om. Se pierd tulburarea, cruzimea, neliniştea şi vin
pacea şi liniştea. Atât de simţit este lucrul acesta chiar şi la
exterior, încât le spun unora să se fotografieze înainte de spovedanie
şi după, ca să constate ei înşişi schimbarea cea bună, pentru că pe faţă
se zugrăveşte starea duhovnicească lăuntrică. Tainele Bisericii fac
minuni. Cu cât se apropie cineva de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, cu
atât se îndumnezeieşte şi este firesc să răspândească Harul dumnezeiesc
şi să fie trădat de el.
– Părinte, adică după o spovedanie sinceră trebuie să simţi imediat bucurie?
–
Nu întotdeauna. Se poate să nu te bucuri imediat, ci încet-încet se
naşte bucuria înlăuntrul tău. După spovedanie este trebuinţă de
recunoaşterea plină de mărinimie. Să te simţi ca cel căruia i se iartă o
datorie şi care, din mărime de suflet, simte recunoştinţă şi se simte
dator faţă de binefăcătorul lui. Să mulţumeşti lui Dumnezeu, dar în
acelaşi timp să trăieşti şi psalmul: Fărădelegea mea eu o cunosc şi
păcatul meu înaintea mea este pururea[1], ca să nu îndrăzneşti să repeţi
aceleaşi greşeli.
– Părinte, am citit undeva că diavolii ne vor chinui în cealaltă viaţă chiar şi pentru un gând rău pe care nu l-am spovedit.
–
Ascultă, atunci când omul se pocăieşte şi spune duhovnicului său tot
ceea ce-şi aduce aminte fără să aibă intenţia de a ascunde ceva, s-a
terminat; aghiuţă nu mai are nicio stăpânire asupra lui. Iar când nu îşi
va spovedi întru cunoştinţă o parte din păcatele sale, se va chinui în
cealaltă viaţă pentru acestea.
– Părinte, atunci când cineva şi-a
mărturisit greşelile lui din tinereţe, dar iarăşi se gândeşte la ele şi
se chinuieşte, este corectă această poziţie a sa?
– Dacă are
multă zdrobire pentru greşelile tinereţilor lui şi le-a mărturisit, nu
există motiv să se chinuiască, de vreme ce Dumnezeu i le-a iertat din
clipa în care le-a mărturisit. De aici înainte nu trebuie să mai
scormonească cele vechi, mai ales păcatele trupeşti, pentru că se poate
vătăma. De pildă, în război cade o grenadă lângă un militar, dar îl
păzeşte Dumnezeu şi nu explodează. După ce se termină războiul militarul
află grenada care nu explodase şi începe s-o cerceteze cu curiozitate
şi în cele din urmă este omorât în timp de pace.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
