Oare viaţa mea este chiar aşa de albă cum zic?

 Un om mândru şi necredincios se lăuda mereu ca el e deja bun şi n-are nevoie de Dumnezeu. Mergând într-o excursie ajunse la o mănăstire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugar vestit pentru înţelepciunea sa iar omul nostru voi să stea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic. Ajuns în chilia monahului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Trufaşul se abţinu cât putu, dar la plecare zise: – Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletul meu sunt ca o coală albă de hârtie! Călugărul dădu din cap şi-i spuse zâmbind: – Bine, bine, să zic şi eu aşa cum zici dumneata, dar atunci bagă bine de seamă să nu-şi scrie diavolul numele lui pe ea! Trufaşul tăcu, dar ieşind din chilie căzuse pe gânduri şi mergând pe drum se întreba: „Oare viaţa mea este chiar aşa de albă cum zic?” şi gândindu-se mai adânc la faptele sale își văzu multele păcate! Văzu astfel păcatele pe care le săvârşise şi simţi mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu!

Vă rog să vă amintiți întotdeauna că la toți cei care nu-și pun întrebări despre ei, considerând că alții sunt responsabili și de vină pentru tot ce li se întâmplă, GENETICA ÎNFRÂNGE! De aceea, ei nu pot afla CINE SUNT EI și trăiesc în continuare fiind ca...: mama, tata, bunicii, străbunicii, strămoșii lor. Ei nu-și trăiesc viața lor, ei retrăiesc viețile înaintașilor lor. Libertatea începe acolo unde se termină tiparele inconștiente ale geneticii, deci dincolo de condiționările sângelui

 Cert este ca omul reprezinta infinit mai mult decit putem vedea privindu-l si este mult mai important pentru Cosmos decit crede el insusi.Venim la viata inocenti,puri,avind de la inceput dorinta de cunoastere.Pornim pe drumul lung si greu al evolutiei,in virtejul fenomenelor din lumea materiala,pierzindu-ne cu incetul puritatea,dar dezvoltindu-ne inteligenta,cistigind experiente,dobindind puterea de a distinge binele de rau,iar din alt punct,incepe construirea constienta de sine.Omul,cea mai inalta veriga pe scara vietii,cea mai mare minune a creatiei,cea mai desavirsita arhitectura,nu-i decit un mic univers integrat organic in marele univers,o particica dintr-un intreg,din marele tot.Etapele vietii nu sunt decit trepte ale luptei pentru lumina,pentru inaltarea fiintei noastre catre perfectiune.Dupa orice incercare mai grea,ne simtim mai puternici,mai imbogatiti sufleteste,mai caliti.Toate relele vietii ajuta la ridicarea noastra,la autodepasire.Suferintele psihice calesc caracterele,rafineaza sentimentele.Durerea fizica dezleaga in mod chimic legaturile care tin sufletul inlantuit in materie,il curata de fluidele grosolane,asa cum temperatura in caz de boala,semnaleaza existenta unor focare de infectie si le distruge.Este mijlocul creat de organism pentru autoaparare.Intre trupul format din materie si care poate fi cercetat,analizat in laborator si sufletul care scapa obiectivarii cu ajutorul aparaturii stiintifice(deja sunt mai multe centre in lume care au creat aparate ce pun in evidenta aura umana)este o lagatura indestructibila.Prin intermadiul simturilor fizice,sufletul invata,se imbogateste cu cunostintele de care are nevoie.Si ca sa intelegem mai bine legatura dintre corp si suflet,sa privim un pahar in care am pus nisip,acesta reprezentind in cazul nostru corpul fizic.Peste nisip turnam apa.Spiritul este asemenea apei care intrepatrunde nisipul,n-o mai vezi,dar este acolo.Trupul este instrumentul,nava cu care sufletul peregrineaza prin lumile materiale si trece din experienta in experienta pentru a invata si a se desavirsi.Sa nu dam insa trupului mai multa atentie decit i se cuvine,in detrimentul sufletului,sa nu sacrificam ceea ce este vesnic,nemuritor,in avantajul a ceea ce este trecator,pieritor."Nimic prea mult",spuneau unii filozofi din vechime.Tot ce nu atinge sau depaseste masura este daunator:ploua prea mult,avem inundatii,ploua prea putin,avem seceta.In toate trebuie pastrata masura,cumpatarea,echilibrul.Constiinta omeneasca,sufletul,este adesea confundat cu unealta sa,trupul,haina pe care o poarta.Omul adevarat nu este insa ceea ce se vede in exterior,corpul acesta de carne,pierito,trecator. OMUL ADEVARAT,VESNIC,NEMURITOR ESTE SCINTEIA DIVINA, comoara sufletului ascunsa in adincurile insondabile ale materiei.S-o cautam,s-o ajutam sa iasa la lumina.Se afla in noi izvoare ascunse din care de fapt,pot sa tisneasca valuri de iubire,de virtuti,de puteri nemasurate.Fiinta adevarata se creeaza ea insasi prin dezvoltarea gradata a fortelor care se afla ascunse in ea.Progresul si ridicarea noastra interioara depind numai de efortul si curajul fiecaruia,de energia consumata in abordarea vietii.Sufletul omenesc are gravat in el simtul frumosului,al binelui,puterea de iubire pina la sacrificiu,dar facultatile spirituale nu sunt egal dezvoltate la toti oamenii,si nu ies la lumina,nu pot fi cunoscute,imbogatite,decit atunci cind sunt puse la lucru.Munca,truda,suferinta,slefuiesc simturile,le curata de zgura care le incatuseaza,le sensibilizeaza si infrumuseteaza.Omul nu este facut sa vegeteze ca un mucegai,sau sa se iroseasca intr-o lupta inversunata a tuturor contra tuturor,sa promoveze violenta,siretenia,ura.Imaginati-va un fier de plug cumparat si pus la pastrare intr-o magazie si uitat acolo.Departe de a se conserva,el se innegreste,rugineste si se degradeaza.Cum ar arata daca ar fi folosit la arat ogoarele,la rasturnat brazdele?Frumos si stralucitor,si cu cit ogorul va fi mai batatorit si munca mai grea,cu atit fierul plugului va straluci mai puternic.Preocuparea pentru autoperfectionare interioara trebui sa  fie reala,nu numai teoretica,,altfel ne pierdem in iluzii fara suport.Prin tot ceea ce facem,faptele noastre bune sau rele,ne construim propria fiinta morala.Repetarea unor obiceiuri,bune sau rele,se transforma cu timpul in facultati ale sufletului.Cauza multora din suferintele noastre se afla in interiorul nostru,isi au sediul,izvorul,in noi.Aceasta inseamna ca noi am incalcat legea armoniei,ca suntem in dezacord cu ea,dar in loc sa ne intoarcem privirea catre interiorul nostru,sa cautam in noi cauzele acestor suferinte,le atribuim motive exterioare.Putem fugi dintr-o casa insalubra,de un loc de munca inconvenabil,de o companie suparatoare,dar de noi nu putem fugi.Oriunde ne-am duce,lipsa de armonie din noi ne insoteste.Intorcindu-ne privirea mai mult asupra noastra,autocenzurindu-ne pornirile,gindurile,faptele,noi putem ameliora fiinta interioara.Distantindu-ne de noi,privindu-ne comportamentul,asa cum privesti o pictura,mai de departe,ca s-o poti intelege,vom putea sa ne cunoastem si sa ne ajutam singuri.Tot in acest scop,putemsa punem pe seama altcuiva faptele noastre,apoi sa le judecam ca si cum n-ar fi ale noastre,ci ca pe ale altuia,pentru ca de obicei,pe cit suntem de exigenti si critici cu altii,cu atit noi ne gasim scuze,justificari.Sa nu condamnam durerea,ca singura ne smulge din indiferenta,ne slefuieste simturile si ne modeleaza sufletul.Daca nu s-ar cunoaste,cine ar putea spune ca fluturele cu aripi splendid colorate,provine din crisalida fara forma in care s-a inchis o omida?Asemenea crisalidei,corpul omenesc,cu imbracamintea sa de carne,se reintoarce in laboratorul naturii,pentru ca el apartine pamintului,iar sufletul isi ia zborul catre locul sau de origine,luind cu el zestrea faptelor acumulata de trecerea prin lume.Si bogatia materiala si saracia,sunt incercari prin care trecem.Celor carora li se da mult,li se cere mult.Sa nu-i invidiem.Si filozoful german Nietzsche a gindit la un model de om,un supraom,frumos,destept, si rau,care sa asupreasca tot ce e nearian,in folosulrasei superioare,cind de fapt,avea un model de supraom,bun,intelept,care s-a jertfit pentru binele tuturor,si acesta era Iisus,pe care-l nega.Suntem parte de creatie,tot ce exista,mineral,planta,animal,fac parte impreuna cu noi din armonia cosmica,iar scopul existentei noastre,este de a constientiza la nivel cosmic IUBIREA.Sa ajungem sa iubim tot ce este creat,sa ne zidim pe noi cei adevarati cu caramizile iubirii,bunatatii,milei,tolerantei,ingaduintei,bunavointei,generozitatii,e.t.c....iubind totul,invatind de la toate."

 “Pe măsura ce te vindeci, lucrurile care te atrag se schimba. Toxicitatea nu ți se va mai părea ca fiind încântătoare, iar pacea nu ți se va mai parea plictisitoare.”

Întâlnești fiecare persoană dintr-un motiv.

 Fiecare persoană pe care o întâlnim joacă un rol în viața noastră, fie ea mare sau mică.

 S-ar putea să nu fii sigur de ce sau ce ți se întâmplă, dar ar putea și poate fi magic.

 Mai devreme sau mai târziu vei afla care ar putea fi acel motiv. 

Toată lumea din viața ta este o lecție pentru tine și cine ești acum. 

Doar dați-vă înapoi și simțiți, simțiți și gândiți-vă la mesaj. 

 Aceștia sunt copacii magici pe care îi văd în tine...

MEDICUL ȘI MOARTEA

 ,,A fost odată un medic foarte priceput și dedicat. Datorită lui, mii de oameni care erau la un pas de moarte au fost vindecați.
Iată că într-o zi Moartea a apărut în fața lui și i-a spus:
– Uite ce se întâmplă, ești într-adevăr un doctor foarte bun, dar salvând atât de mulți oameni de la moarte, deranjezi echilibrul din lume. Îți propun ceva. De astăzi, când te duci la un bolnav să îl tratezi, vei vedea o lampă lângă capul lui.
Prin flacăra din lampă vei ști dacă persoana respectivă trebuie să moară sau dacă mai are zile pe acest pământ. Dacă focul este slab și pare că se stinge, acesta va fi un semn că trebuie să-l lași pe om în seama mea. Dacă focul arde puternic, înseamnă îl poți vindeca. Drept garanție a acordului nostru, îți voi lăsa propria lampă. Ține-o lângă tine ca să vezi cât va dura propria ta viață.
Acestea fiind spuse, Moartea a dispărut.
Într-o zi, la scurt timp după acea întâmplare, l-au chemat pe medic pentru a salva un nou-născut grav bolnav. Când a intrat, a văzut o lampă lângă capul copilului, în care pâlpâia un foc slab, abia vizibil. Doctorul s-a gândit la acord, dar i-a părut atât de rău pentru mamă și pentru viața copilului încât a luat niște ulei din propria lampă și l-a turnat în lampa copilului, astfel mărind flacăra. A salvat copilul, l-a îngrijit și a plecat.
A doua zi a mers la o colibă unde locuia o familie săracă, dar numeroasă. Mama era pe patul de moarte iar cei șapte copii ai ei stăteau triști în jurul ei. Flacăra din lampa femeii era atât de slabă încât s-ar fi putut stinge în orice moment. De asemenea, ca în cazul copilului, a turnat ulei din lampa lui în lampa ei.
Zi de zi, doctorul făcea la fel, nici măcar o dată nu a respectat acordul și de fiecare dată și-a mai luat puțin ulei din lampă pentru a-i salva pe alții. A trecut un an și medicul s-a îmbolnăvit grav, iar când s-a uitat la flacăra vieții sale, a văzut că abia clipea.
Deodată, Moartea a apărut lângă el și i-a spus:
- M-ai înșelat, ai încălcat acordul nostru de fiecare dată, dar a venit și rândul tău. Astăzi am venit după tine.
Doctorul s-a trezit în lumea de dincolo, într-o sală imensă, unde erau așezate multe lămpi, aproape stinse ca a lui.
– Mai ai o singură șansă, spuse Moartea. Pentru că tu ți-ai cruțat viața de dragul altora, se consideră că ai dreptul să torni la tine ulei din fiecare lampă pe care o vezi aici și să-ți continui viața încă mulți ani.
– Nu, nu vreau să profit de alții, scutură medicul din cap.
-În acest caz, nu mai am putere asupra ta, ai dovedit că ești special. Ești liber să trăiești, pentru că atunci când o persoană își dedică viața altora, este nemuritoare".