Lupta împotriva răului

 Dacă ne punem mereu întrebări despre motivele existenței răului, nu facem decât să ne vlăguim; iar dorința de a-l suprima este dinainte sortită eșecului. Ce facem iarna împotriva ploii, a zăpezii, a furtunii, a frigului? Oare ieșim din casă pentru a porunci forțelor naturii să se potolească? În povești există astfel de lucruri, dar în viața curentă ne ocupăm de casă, o consolidăm, îi verificăm izolația, instalăm o încălzire bună, și este suficient, ne liniștim.
Ei bine, așa ne sfătuiește înțelepciunea să acționăm împotriva răului. În loc să luptăm direct împotriva lui, trebuie să ne ocupăm numai să devenim din ce în ce mai rezistenți, ca să înțelegem și să acționăm mai bine. Astfel, un rău care în alte condiții ne-ar fi doborât, contribuie, dimpotrivă, să ne întărească, să ne înnobileze și să ne amelioreze sănătatea.

Reţeta pentru viaţă:

 ''Reţeta pentru viaţă: 1 cană de gânduri curate, 1 cană de fapte bune, 1 cană de respect pentru ceilalţi, 3 căni de iertare, 2 căni de greşeli bine bătute. Amestecă bine şi adaugă lacrimi de bucurie, durere şi simpatie pentru ceilalţi. Toarnă patru căni de rugăciuni şi credinţă, ca să faci celelalte ingrediente mai uşoare şi să ridici plămădeala la cele mai înalte culmi de trăire creştină. După ce torni toată compoziţia în viaţa de zi cu zi, coace bine la căldura bunătăţii umane. Serveşte cu un zâmbet şi cu multă dragoste.''

 

 

A fost odată ca niciodată o femeie rea şi amarnică la suflet. Şi femeia aceea a făcut umbră pământului şi, împlinindu-i-se sorocul, a murit. Şi murind n-a lăsat după ea nicio faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea şi au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal şi-şi tot frământa mintea: „Oare ce faptă bună o fi săvârşit în viaţa ei?” Şi, aducându-şi aminte, se duce el şi-i spune lui Dumnezeu:
– A smuls din grădină un fir de ceapă şi l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie săracă.
– Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, şi dă-i-l să se agaţe de el şi pe urmă caută s-o tragi afară. Dacă izbuteşti s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână unde se află acum.
Îngerul a coborât degrabă în Iad şi a zis, întinzându-i firul de ceapă:
– Apucă-te vârtos de el, femeie, şi eu am să te scot afară. Şi a început să tragă binişor de fir până ce a scos-o aproape toată din Iad. Dar ce să vezi: ceilalţi osândiţi, când au prins de veste că îngerul vrea s-o scape, s-au agăţat şi ei de ea, să-i tragă şi pe ei afară. Scorpia de femeie însă, haină cum era la suflet, a început să dea din picioare şi să urle:
– Pe mine vrea să mă scoată, nu pe voi, ceapa-i a mea, nu a voastră!
Nici nu a apucat să termine şi firul de ceapă s-a rupt. Femeia a căzut în Iad şi arde şi acum în focurile Gheneei.

Fraţii Karamazov – F.M. Dostoievski

 

Rugăciune de mulţumire pentru lucrurile simple

 Doamne,

Dă-ne inimi curate ca ale copilașilor.

Amin

Rugăciune pentru tatăl meu

 Doamne Isuse, Tu, care ai cunoscut singurătatea sufletului închis într-un pumn de ţărână, îndură-Te de toţi cei care se simt singuri şi părăsiţi. Îndură-Te de tatăl meu, care poate se simte şi el aşa uneori, ştiindu-mă la atâtea mii de kilometri depărtare.


Dăruieşte-i o mângâiere. Ajută-l să-şi găsească pacea sufletească şi fă ca restul vieţii lui să fie ca un râu cristalin şi liniştit, curgând prin lunci înverzite într-o zi cu soare.

Cruţă-l de dureri şi suferinţe. Şi când acestea totuşi vor veni, fă ca sufletul lui să fie destul de împăcat cu sine şi cu rostul vieţii ca să poată trece uşor peste ele.

Păstrează pentru el lumânarea aprinsă.  Toarnă-i balsam peste orice rană şi ocroteşte-l de orice rău şi de orice ispită. Binecuvântează-l şi fă-l să simtă în fiecare zi atingerea sfântă a dragostei tale.

AMIN

Pentru cei care s-au rugat pentru mine

 Doamne, izvor al vieţii şi lumină sfântă a dragostei mai presus de fire, vin azi înaintea Ta să-ţi mulţumesc pentru toţi oamenii care s-au rugat pentru mine de-a lungul vremii şi pentru cei care se mai roagă încă, pentru cei de aproape şi pentru cei de departe, pentru cei pe care îi cunosc şi pentru cei pe care nu i-am întâlnit încă, pentru cei fără de care drumul meu s-ar fi împotmolit de atâtea ori în întuneric.


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că în momentele de criză sufletească ei m-au ridicat şi mi-au dat putere să merg mai departe. Nu lăsa nici o rugăciune de a lor nerăsplătită, nici o fărâmă de bunătate fără să le dai înapoi înzecit. Revarsă mila Ta asupra lor şi umple-le viaţa de binecuvântări. Înconjoară-i de dragoste şi de oameni care să se roage pentru ei cu inima curată, aşa cum s-au rugat ei pentru mine.

Nu-i lăsa niciodată singuri în încercări sau fără ajutor în mijlocul primejdiei. Nu-i lăsa niciodată nemângâiaţi când trec printr-o suferinţă. Dăruieşte-le sănătate în trup şi pace în suflet. Călăuzeşte-i cu dreapta Ta, iar atunci când drumul pare prea lung şi prea greu, poartă-i pe braţe ca un Tată bun şi iubitor.

Fă ca nici o zi din viaţa lor să nu treacă fără să fie prezenţi în gândurile şi rugăciunile cuiva, fără ca să primească un semn de dragoste şi bunătate de undeva. Şi oricât de departe ar fi, fă să nu uit niciodată ce au făcut pentru mine şi să le fiu alături ori de câte ori au nevoie de ajutor, să împărtăşesc cu ei necazul şi bucuria până la sfârşit.

AMIN

Inaltarea Domnului

 Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Anul acesta o sarbatorim pe 25 mai. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas.  Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii. Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.
Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.
Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.
Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.
Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor
Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

21 Mai - Sfintii Imparati Constantin si Elena

 

Sfintii Constantin si Elena, "cei intocmai cu Apostolii", sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinta (In hoc signo vinces – “Intru acest semn vei invinge”), in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit. Sfanta Imparateasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, putin dupa intoarcerea de la Ierusalim, iar Sfantul Imparat Constantin in 337, dupa 31 de ani de domnie.

Acest mare între împaraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.

Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

21 Aprilie - Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 21 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati".

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica.

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38). Crestinii stiu ca "Izvorul Tamaduirii" este o sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Insa, avand in vedere ca ea este nedespartita de Fiul ei, ea este si o zi de praznuire a lui Hristos. Mai bine zis, in aceasta zi il sarbatorim in primul rand pe Hristos Cel Inviat, ca Izvor al vindecarilor si apoi pe Maica Domnului, ca persoana care Il poarta neincetat si tainic pe Fiul ei, devind astfel si ea izvor de tamaduire.

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

 

Saptamana Patimilor

Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.

Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul".

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".

In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat".

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.

Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".

 

 

Duminica Floriilor

 Floriile deschid saptamana cea mai importanta pentru pregatirile de Pasti, cunoscuta sub numele de „Saptamana Mare”, dupa cele 40 de zile de post. In Duminica Floriilor, la masa de pranz, se mananca Peste, fiind dezlegare la Peste.

Poate una dintre cele mai cunoscute traditii este cea a sfintirii ramurilor de salcie.
Credinciosii merg dimineata la Biserica si duc crengute de salcie pe care preotul le sfinteste. La terminarea slujbei, fiecare participant ia crengutele si le duce acasa. De la bunici am invatat ca aceste crengute se pun ori la o icoana, ori intr-un loc luminos si curat si au puteri miraculoase in caz de necaz.
Legenda spune ca, Fecioara Maria a vrut sa isi vada fiul care fusese rastignit insa nu a putut sa ajunga din cauza unei ape care s-a invit in drum. Ea s-a rugat de toate plantele sa o ajute insa doar salcia ar fi ajutat-o. Astfel, salcia a fost binecuvantata.

Sunt mult obiceiuri si traditii de Florii insa cateva dintre ele le puteti descoperii si in acest blog.
· Printre obiceiurile romanilor se afla punerea salciei la mormintele rudelor, pentru a anunta venirea Pastelui.
· In unele zone ale tarii, batranii ating copii mici cu ramurile de salcie sfintite. Astfel, se spune ca cei mici vor creste mari si sanatosi.
· La sat, oamenii se leaga cu salcie in jurul taliei pentru a avea putere pentru muncile campului ce urmeaza. Se mai spune ca astfel vei fi ferit de dureri.
· In duminica de Florii, se coc painici de grau, cate una pentru fiecare membru al familiei. Painicile sunt diferite ca forma si marime, in functie de varsta persoanei pentru care este coapta. Cand sunt gata, painile sunt date de pomana celor mai putin avuti, pentru a-I ferii de necazuri.
· Pentru a avea un par frumos, traditia spune ca trebuie sa firbeti, la miezul noptii, apa cu busuioc si sa va spalati cu ea pe cap a doua zi. Apa de dupa spalare, se pune la radacina unui par inflorit pentru ca oamenii sa se uite la voi, asa cum se uita si la un par inflorit.
· Si hainele trebuie pregatite pentru Saptamana Mare, astfel ca, gospodinele scot hainele la aer si le scuruta de praf, traditia spunand ca sunt curatate de rau.
· Un obicei spune ca asa cum e vremea in duminica de Florii, asa va fi si vremea in duminica de Pasti.
· Daca auziti broaste pana de Florii, var ava fi una frumoasa
· Oamenii superstitiosi vav or spune sa nu plantati pomi in saptamana de Florii deoarece acesti nu vor face fructi, ci doar flori
· Chiar daca in unele zone se spune ca trebuie sa te speli pe par cu apa si busuioc, in alte zone nu e recomandat spalatul pe par deoarece parul va albii prematur, iar in alte zone se spune ca, daca te speci pe par, pomii nu vor mai inflorii

O traditie de care nu trebuie sa uitati, este sa va sarbatoriti apropiatii care au nume de floare, ca de exemplu Florin, Margareta sau Violeta.
 

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 12:

1. Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.  
2. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.  
3. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.  
4. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:  
5. Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?  
6. Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.  
7. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.  
8. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.  
9. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.  
10. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.  
11. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.  
12. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,  
13. Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!  
14. Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:  
15. “Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”.  
16. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.  
17. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.  
18. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. 

    Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim

    
    
    Sarbatoarea Intrarii in Ierusalim a Mantuitorului este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Este un eveniment care se petrece cu o saptamana inainte de Patimile Sale. Din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, iar in biserici se savarsesc in fiecare seara Deniile.
    
    
    Domnul intra in Ierusalim calare pe un manz de asin. Intra smerit, aratandu-le celor de fata ca nu este o persoana care a venit sa stapaneasca aceasta lume. Totodata ne descopera prin acest gest, ca nu-L putem intalni pe Domnul decat in smerenie.
    
    
    Intra cu seninatate, nu cuprins de nelinisti. Aceasta intrare este drumul spre moartea de bunavoie. Chiar daca moartea Sa a fost hotarata de conducatorii carturarilor si fariseilor, Sfantul Ioan Evanghelistul vorbeste de ea ca fiind o jertfa de bunavoie. Hristos, desi avea puterea de a-i infrunta pe cei care ii doreau moartea, caci era si Dumnezeu, nu fuge de moarte. Dimpotriva, o primeste pentru a o birui din interiorul ei. Astfel, intrarea Sa in Ierusalim este o anticipare a biruintei asupra propriei Sale morti. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si daruite credinciosilor exprima tocmai aceasta biruinta asupra mortii. Intr-o predica rostita in duminica Floriilor, Sfantul Chiril al Alexandriei spunea: "Ieri, Hristos daruia viata unui om, adica lui Lazar, iar astazi, El insusi vine spre moarte. Ieri il invia pe mortul de patru zile, astazi vine in Ierusalim ca sa invieze din morti dupa trei zile".
    
    
    Aceasta intrare a Domnului in Ierusalim a fost vestita de proroci cu mult timp inainte de a se petrece. De aici reiese ca ea face parte din planul de mantuire a lui Dumnezeu.
    
    
    Cunoastem din Sfanta Scriptura ca Mantuitorul a plans in momentul in care a vazut ca Lazar este mort si pus in mormant. Plansul Sau ne arata ca moartea nu este o stare fireasca, ca omul nu a fost adus la existenta pentru a muri, ci pentru a trai vesnic. In Evanghelii se mentioneaza de doua ori ca Hristos a plans. Prima data, atunci cand S-a aflat in fata mortii prietenului Sau, Lazar, iar a doua oara, atunci cand venea spre Ierusalim (Luca 19, 41).
    
    Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim este o sarbatoare a bucuriei pentru ca ea descopera biruinta lui Hristos asupra mortii lui Lazar si prefigureaza biruinta Lui asupra propriului Sau trup mort.

NU TĂIAȚI DIN CRUCE!

 Un om obișnuit viețuia alături de alți oameni care purtau în spatele lor o cruce. Acesta însuși își purta crucea care îi fusese rânduită de Dumnezeu. La un moment dat, omul, obosit de atâta drum și cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roagă Domnului spunând:

- "Doamne, Te rog, scurtează-mi crucea; simt că nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine". Și, simțind că poate, începe a tăia din crucea ce-o purta…"Doamne, Îți mulțumesc atât de mult!", gândea omul nostru.

Își continuă bucuros drumul anevoios gândind: "Dacă acum mi-ai îngădui să mai tai puțin din ea, ar fi și mai bine…". Și o mai scurtează puțin. Și mai bucuros înaintează pe drumul vietii. Uitându-se în jurul lui, observă că ceilalți sunt din ce în ce mai obosiți și necăjiți. După ceva vreme, întâlnește în drum o prăpastie mare, peste care trebuia să treacă. Ceilalți se folosesc de propria cruce pentru a trece; crucea fiecăruia era suficientă ca înălțime, ca, atunci când o culcau, să unească cu ea cele două maluri. Transformând crucea în punte, cei de lângă el au reușit să treacă peste prăpastie. Numai el a rămas neputincios în fața prăpastiei, dându-și seama că nu tot ce Îi cere lui Dumnezeu îi este de folos...

Indiferent de suferință, trebuie să purtăm crucea cu credință. Știe Domnul că numai purtarea ei cu credință ne aduce izbăvire.

O DUBLĂ RĂSTIGNIRE

 „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume“ (Galateni 6, 14).

Potrivit acestui cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, există două etape în răstignirea omului care-L urmează pe Hristos. În prima etapă, omul se depărtează de lume și de patimi, iar în cea de-a doua, care este mai înaltă, patimile și alipirile de cele lumești sunt dezrădăcinate din însăși inima lui.

Lumea, zice Avva Isaia, este risipirea lucrurilor, percepţia incoerentă a lucrurilor şi lipsa perspectivei unitare a lucrurilor. Nu este vorba, asadar, de lumea-creație a lui Dumnezeu, ci este vorba, foarte clar, de percepția pe care o au oamenii asupra acestei lumi și lumea care rezultă din viețuirea conformă cu această percepție.
Mai întâi, ucenicul lui Hristos fuge de această lume. Astfel, lumea este răstignită pentru el. Însă în cel care a fugit si s-a lepădat de lume, lumea nu s-a lepădat inca de (dintru) el.
Dacă în prima perioadă omul dobândește o oarecare libertate, el devine cu adevărat liber abia în cea de-a doua. În prima etapă, credinciosul biruiește dorința de stăpânire asupra aproapelui. În cea de-a doua, el însuși nu se mai află sub stăpânirea nimănui, căci acum este răstignit pentru toți. Această eliberare este adevărata libertate, „libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).

PREȚUL SUFLETULUI

 

În Duminica Sfintei Cruci, la jumătatea Postului, Hristos ne pune în față, nici mai mult, nici mai puțin decât prețul sufletului, valoarea lui. Ce n-am da să știm exact cât face acest suflet al nostru care nu se vede, nu se aude, nu poate fi cântărit? Și când aflăm, urmează deruta, starea de neverosimil ne cuprinde, căci înțelegem că face mai mult decât toată lumea asta, cu valorile ei incomensurabile, cu greutățile ei în aur, nestemate, resurse și bani!

Auziți: sufletul fiecărui om în parte, cât de neputincios, de nevrednic, de umil ar fi acesta, valorează mai mult decât lumea toată. Și cine spune asta? Hristos, adică Dumnezeu, Cel care a vrut să fie așa. În ochii Domnului, sufletul nostru este cel mai de preț lucru, dar în ce condiții? În condițiile umilinței totale, a batjocurii și a înfrângerii care se consumă acolo sus, pe Cruce!

Așadar, nu orice suflet, ci doar acela care a urmat calea aspră a sacrificiului, a uitării de sine, a încrederii totale în Dumnezeu. Ne cere să fim puțin nebuni, să intrăm în logica “întoarsă“ a Domnului: cine vrea să își scape viața și-o pierde, cine și-o pierde pentru El aici, o câștigă dincolo. Hmm, riscant pariu, dar Domnul la asta ne cheamă: la risc – dar cu câștig total, pe vecie. Dumnezeu nu vorbește cu noi în mize mici, nu Îl interesează mărunțișul vieții noastre, blocajele subiective și scuzele mitraliate. Mizăm pe cruce, câștigăm. Punem totul pe ea, dar chiar totul - și ne-am strecurat în eternitate! Ca naufragiații pe cele câteva bărci ale Titanicului, restul au coborât în abis...

Crucea este cea care ne așteaptă, vrem, nu vrem. Dreaptă, limpede și mântuitoare, garantând raiul. Sau întoarsă, șuie, ocolită, ironizată – o poartă a iadului. Depinde numai de noi, de valoarea autentică a sufletului nostru și de poziționarea față de Cruce: cu brațele întinse spre ea sau cu mâinile la spate...

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

 

Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Icos 1

Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar eu cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 2

Pe pământ, al doilea Înaintemergător te-ai arătat, Nicolae, spre mustrarea fărădelegilor, că acela a mustrat pe Irod, săvârșitorul fărădelegii, iar tu ai rușinat pe Arie cel orbit cu eresul și toată lumea ai voit să o cureți de învățăturile lui cele nedrepte, și turma ta a o lumina, ca un părinte și învățător. Pentru aceea, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Vrând dimineața Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din temniță spre tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și, îngrozindu-l pe el, ai zis: „Nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere”. Pentru aceea și noi grăim ție, Nicolae mărite:
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mângâierea celor care plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuitorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 3

Am auzit, Nicolae, de minunile tale și m-am înspăimântat, că de bucurie și de frică fiind cuprins, ce am a răspunde nu mă pricep. Ci tu, prin rugăciunile tale cele treze, luminează-mi mintea ca să cânt lui Dumnezeu dimpreună cu tine: Aliluia!

Icos 3

Arhanghelii cu îngerii se minunează, părinte, de credința ta cea tare către Dumnezeu, apostolii și prorocii se laudă cu tine, oamenii cei dreptcredincioși spre tine au nădejde. Pentru aceasta și eu, deși sunt nevrednic, grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, cel care împreună-locuitor ești cu îngerii;
Bucură-te, cel care aduci întristare diavolilor;
Bucură-te, cel care ești slujitor asemenea lui Grigorie Teologul în preoție;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur dimpreună vorbitorule;
Bucură-te, prietenul marelui Vasile;
Bucură-te, că dimpreună cu dânșii tai eresurile;
Bucură-te, cel care porți o credință cu dânșii;
Bucură-te, că faci minuni spre împăcare;
Bucură-te, că tu cureți lumea de mulțimea zeilor;
Bucură-te, cel care ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Biserică;
Bucură-te, că rușinând pe Arie înșelătorul la sobor, l-ai învins;
Bucură-te, că pe fecioarele acelea le-ai oprit de la împreunarea cea desfrânată;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 4

O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deși pe fecioarele acelea voia tatăl lor să le dea, din pricina sărăciei, la desfrânare, tu, părinte, mai înainte apucând, aur din destul tatălui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepând ei de unde se făcea aceasta, minunându-se, au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icos 4

Ca să arăți a ta mare milostivire către cei săraci, preafericite, bătrânului noaptea, întru ascuns, trei legături de galbeni ai dat, izbăvindu-l pe el și pe fetele lui de la căderea în păcat. Pentru aceea auzi de la toți:
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, primirea mai înainte a cunoștinței Lui;
Bucură-te, dătătorule al bunătăților lui Dumnezeu;
Bucură-te, hrana și bucuria celor care aleargă către tine;
Bucură-te, pâine pentru hrană neîmpuținată celor lipsiți;
Bucură-te, bogăție de Dumnezeu dăruită celor care viețuiesc în lipsă pe pământ;
Bucură-te, ridicarea grabnică a săracilor;
Bucură-te, limpede cugetare a celor necăjiți;
Bucură-te, că ești blând ascultător celor neputincioși;
Bucură-te, dulceața a toată lumea;
Bucură-te, mirele celor trei fete;
Bucură-te, izbăvitorul necazurilor mele, prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 5

Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ți aducă dar, a fost răpit de agareni și l-au dat pe el ostașii lui Amira, stăpânului lor, spre slujbă. Iar părinții lui, deși erau întristați, n-au încetat însă a îndrepta către tine rugăciuni și trecând ziua praznicului tău, spre seară, l-ai pus pe el înaintea lor, și văzând ei această minune cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!

Icos 5

Mergând fiul lui Agricola să dea un pahar lui Amira, a stat înaintea lui cu frică. Iar tu, părinte, rugat fiind de părinții lui, l-ai izbăvit pe el din mâinile lui Amira în acel ceas. Pentru aceea, cu dânșii grăim ție, Nicolae, ca unui bun păstor:
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, luminată propovăduire a creștinătății;
Bucură-te, cel care porți nume de biruință;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, aducerea de roadă a pomilor celor duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul drept-credincioșilor;
Bucură-te, prădarea păgânătății;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, că în dar luând, în dar împarți tămăduiri;
Bucură-te, al celor neputincioși bun păstor;
Bucură-te, cel care izgonești dintre noi pe slujitorii cei diavolești;
Bucură-te, desfătarea a toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 6

Minunată s-a arătat nașterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pământ din vremea nașterii tale, că ai supt numai din sânul drept și de la sânul maicii tale te-ai cunoscut făcător de minuni. Pentru aceea și acum cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

De împresurările diavolești izbăvește-i pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale, cel care cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor celor păgâni. Pentru aceea, și acum dăruiește vindecări neputințelor noastre, ierarhe, ca să te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, Nicolae;
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, ierarhe;
Bucură-te, preacuvioase;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, cel care ești cu nume mare;
Bucură-te, preamărite;
Bucură-te, hrănitorul postitorilor;
Bucură-te, învățătorul înfrânării;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciți;
Bucură-te, că altceva nu știm să grăim fără numai „bucură-te!”;
Bucură-te, că prin tine ne îndestulăm de lumină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 7

Având vicleană cunoștință, Arie a început a învăța eresurile cele fără de Dumnezeu și a intrat în turma ta ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce. Dar tu, prealăudate, degrab alergând către Stăpânul, cu rugăciunile tale ai izgonit toată nebunia lui și ca pe o fiară cumplită l-ai surpat. Pentru aceea, cu tine, Nicolae, cântăm lui Dumnezeu, Celui Care ți-a dat ție această putere: Aliluia!

Icos 7

Mai înainte împotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rușinat a lui fără de Dumnezeu învățătură și, ca pe un al doilea Iuda surpându-l, l-ai lăsat. Pentru aceea și noi grăim ție neîncetat:
Bucură-te, întâistătătorule pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, mare ierarh al Lichiei;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor care înoată pe mare;
Bucură-te, timpan care dai sunet de dumnezeiască glăsuire;
Bucură-te, chimval bine răsunător;
Bucură-te, trâmbița Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai stricat trâmbița eresurilor lui Arie;
Bucură-te, zicea ție Constantin;
Bucură-te, a grăit ție Avlavie;
Bucură-te, a adus ție tatăl cu fetele;
Bucură-te, au grăit Agricola cu Vasile;
Bucură-te, că prin tine de mânia potopului izbăvindu-ne, pace cu Dumnezeu aflăm;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 8

Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor care alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule, de multe feluri de necazuri și năvăliri izbăvindu-i, părinte, pe cei care după Dumnezeu spre tine cu credință și-au pus nădejdea, cântând: Aliluia!

Icos 8

Ca acela care ai îndrăznire către Hristos, Nicolae, fiindcă turma Lui o păzești de lupii cei văzuți și nevăzuți și de la cei care scapă sub acoperământul tău nu te întorci, și nouă, celor care suntem învăluiți de gânduri și de lucruri viclene, întinde-ne mână de ajutor, părinte, ca să te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, Nicolae prealăudate;
Bucură-te, întărirea Mirelor;
Bucură-te, podoaba Lichiei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii salți;
Bucură-te, căci cu arhanghelii te veselești;
Bucură-te, că fără materie cu heruvimii slujești Făcătorului;
Bucură-te, că pe Arie, diavolul cel întrupat, l-ai surpat;
Bucură-te, cel care dăruiești bun miros;
Bucură-te, cel care respingi mirosul cel rău;
Bucură-te, albeală ce speli patimile;
Bucură-te, roșeală ce acoperi păcatele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 9

Nu pricepem de unde vom începe a-ți aduce laudă, părinte. Care cântare îți vom cânta? Sau cu ce cununi te vom încununa? Că de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunăm; de Vasile, ne mirăm; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce să grăim; de toți doar ne minunăm și dimpreună cu tine lui Dumnezeu, Celui Care ți-a dat ție cele preamărite, laudă Îi trimitem, cântând cântarea: Aliluia!

Icos 9

Văzând Stăpânul a toate neamul omenesc pierzându-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrător nebuniei lui. Dar tu, părinte, de la masa învățăturii dumnezeiești ca pe un urât l-ai lepădat, iar pe noi cu aluatul Ortodoxiei ne miluiește, ca să cântăm ție:
Bucură-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucură-te, sabie ascuțită ce tai nedumnezeirea;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, omorârea celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ai luat Duhul Sfânt ca un porumbel;
Bucură-te, cel care îneci duhurile cele viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, porumbelul Domnului;
Bucură-te, cursă prinzătoare asupra celui viclean;
Bucură-te, cel care dăruiești celor legați slobozire;
Bucură-te, că ai legat eresurile cele fără de Dumnezeu;
Bucură-te, că deschizi gurile ortodocșilor;
Bucură-te, că legi limbile celor vicleni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 10

Auzit-am pe Vasile acela grăind și înaintea tuturor spunând minunile tale pe care le-ai făcut cu dânsul, părinte, și minunându-ne, am preamărit puterea cea dată ție de Dumnezeu, că tu, ca un bun păstor, degrab alergi către cei care te roagă pe tine și pentru toți te rogi lui Dumnezeu și Stăpânului, cântând: Aliluia!

Icos 10

Izbăvește-ne, părinte, cu rugăciunile tale, ca pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tău, precum i-ai auzit pe voievozii cei legați. Dă-ne mână de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor care fuseseră învăluiți în mare, ca să grăim ție acestea:
Bucură-te, al doilea Moise;
Bucură-te, tablă duhovnicească;
Bucură-te, haina preoției;
Bucură-te, mai înainte arătătorul dreptății;
Bucură-te, întunecătorul nedreptății;
Bucură-te, de Dumnezeu încununate ierarhe;
Bucură-te, cel care îngrădești gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, lumina cea aprinsă cu dumnezeiască văpaie;
Bucură-te, că ai stins văpaia cea diavolească;
Bucură-te, aur de Dumnezeu lămurit;
Bucură-te, că ai afundat pe satana ca pe plumb, în adânc;
Bucură-te, mărgăritar mult-luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 11

Tu ești păstorul cel bun, Nicolae, că pe turma ta o povățuiești către pășunea cea duhovnicească și din izvorul Raiului o adapi pe ea. Pentru aceea, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Pom al Raiului fiind, fericite, că ai stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne nouă sub umbra acelora totdeauna a ne umbri, ca să grăim ție:
Bucură-te, viețuitorule în lăcașul Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel care ai înecat pe fiii diavolești;
Bucură-te, păzitorul rânduielii tale;
Bucură-te, mitropolite;
Bucură-te, că ai rușinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucură-te, maica mulțimii popoarelor pământului;
Bucură-te, rana mulțimii diavolilor;
Bucură-te, părinte și învățătorule;
Bucură-te, că pe dascălul eresurilor l-ai rușinat;
Bucură-te, cel care ai cinstit căruntețile, înfrumusețându-le cu înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, cel care ai rușinat căruntețile lui Arie cele urâte;
Bucură-te, că prin tine ne-am învățat a ne închina Ziditorului în Treime;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 12

Înțelepciunea ta cea întru tot cinstită pe Arie cel rătăcit l-a rușinat și mintea ta a stricat mulțimea zeilor. Mântuiește și sufletele noastre cele rătăcite și ne învață a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cu inima ne-am înspăimântat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce să grăim, fără numai acestea:
Bucură-te, cel care ești mai mare între preoți;
Bucură-te, cel care ești întâistătător pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, împreună-șezătorule pe scaun cu Apostolii;
Bucură-te, cel care ești lumină înaltă;
Bucură-te, cel care ai surpat înălțările gândurilor celor diavolești ale lui Arie cel bârfitor;
Bucură-te, rădăcina dumnezeiescului pom;
Bucură-te, că ai tăiat rădăcina eresurilor satanei;
Bucură-te, pomul cel sădit de îngeri;
Bucură-te, cel care ai încuiat pe îngerul satanei întru adânc;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți;
Bucură-te, bun cârmuitor al corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, că prin tine ne învrednicim de viața cea fără de sfârșit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 13

O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să ne învrednicești veșnicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac de zice de trei ori.)

Apoi iarăși se spun Icosul 1 și Condacul 1:

Icos 1

Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar eu cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 1

Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor care aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi, cei care cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor, și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic, pentru ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și de partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.