SIMBOLISMUL SALCIEI DE FLORII

 

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.

Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus are un articol amanuntit despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei. Voi reda cateva idei pe care le-am intalnit in acest articol.

Salcia - simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia - planta menita sa asigure steriliatea

Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament

In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.

Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.

Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".

Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor

 

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor este una dintre sărbătorile importante a anului bisericesc și marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim călare pe un asin, întâmpinat cu ramuri de finic sau palmier. De asemenea, aceasta a fost și prima dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat, oamenii strigând :„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

În sâmbăta Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie, care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

În urma minunii săvârșite, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii.

La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim.

Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în “Constituţiile Apostolice” – document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea.

După Florii se intră în Săptămâna Patimilor

Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, sunt puse pe morminte sau într-un loc curat.

Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată.

Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi „Moşii de Florii” sau „Lazărul”, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

 

 

De ce purtăm în această zi ramuri înverzite de copaci, în special salcie, și flori?

Pentru că ele simbolizează florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazar spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post.

Iar Sambata lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o alta săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt și mai sfințitor, fiind timpul totalei participari mistice sau tainice a creștinilor ortodocsi la Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii să ne despatimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit odinioara răstignirea și moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mâna în Duminica Floriilor reprezinta florile virtuților adunate în timpul postului, și anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunatatea inimii milostive și darnice, curăția minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului.

Toate acestea sunt florile iubirii smerite și sfinte a creștinului față de Dumnezeu și față de semeni. Florile duhovnicești cultivate în timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate în ogorul Sfânt al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt.

 

 

Leacuri si terapeutici ale Parintilor duhovnicesti pentru fiecare pacat

 Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mc. 14, 38; Mt. 26, 41)

FIECARE SĂ AIBĂ ÎN MÂINILE SALE ca pe nişte care de luptă şi arme duhovniceşti în războirea cu vrăjmaşii câteva leacuri duhovniceşti, asemenea unor plante medicinale folositoare împotriva fiecărui păcat. Căci lupta nu e asupra cărnii şi a sângelui, ci asupra demonilor nevăzuţi şi răi. Să ne rugăm, mereu în trezvie, spre a nu fi biruiţi, pierzând bunătăţile cereşti şi osândindu-ne groaznic la un iad fără de sfârşit.

Cel dintâi leac este a cerceta în amănunt toate pagubele pricinuite de păcat. Că nu se află om întreg la minte, cu gândul la năpaste, cu o inimă atât de împietrită şi suflet atât de nesimţitor, încât să nu se teamă şi să nu urască păcatul ca pricină de năprasnică păgubire şi de cazne şi pedepse mari.

De sufletul nostru, de a cărui nobleţe trebuie să ne înduioşăm, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, cât este fără de păcat, frumos şi împodobit cu atâtea harisme şi zestre duhovnicească, Creatorul şi Făcătorul Se bucură şi Se veseleşte, făcându-Şi locaş în el şi toţi Sfinţii îngeri îl doresc.

De îndată însă după căderea în păcat, Domnul pleacă din el şi intră diavolul şi îl mânjeşte şi-l face atât de murdar şi de urât, că, dacă ar fi cu putinţă să-l cercetăm, ne-am îngrozi de a lui vedere.

Fugi departe de pricinile şi locurile păcatului, adică de jocuri, de prieteşuguri rele, de bogăţia peste măsură, de iubirile şi legăturile cu cei necuviincioşi, de întâlnirile şi multa vorbire cu femei, de tulburările şi zarva oamenilor.

Să nu te duci în locurile cu lume multă, chiar la vreo sărbătoare sau praznic, fiindcă mintea ta se va înrobi, văzând şi auzind atâta zarvă. Să te îndepărtezi de toate locurile primejdioase şi vătămătoare, spre a nu auzi sau grăi cuvinte necuvenite.

Să nu mănânci, nici să bei peste măsură. Căci cel fără de pază în prăpastie asemenea unui mort se tânguie. Ce curaj într-adevăr şi încredinţare poţi avea tu, ca om neputincios şi bolnav, că nu vei cădea, când eşti aruncat în groapa în care adeseori cazi chiar de unul singur, fără a mai fi nevoie de ajutorul altcuiva?

Ca urmare a păcatului strămoşesc omul a ajuns într-o aşa amorţeală şi zbucium, că de multe ori cade prin sine în păcat, din pricina marii slăbiciuni - cu atât mai mult, oare nu va cădea când există o pricină în plus? Căci, potrivit proverbului, „locul îl face pe hoţ”.

Să luăm parte cu stăruinţă la Tainele Spovedaniei şi Sfintei împărtăşanii, fiindcă acestea sunt leacuri şi terapii pregătite de Domnul nostru Iisus Hristos, ca cea mai mare binefacere primită prin legea harului, spre a ne tămădui păcatele şi spre a ne feri pe viitor de unele mai mari. Sunt cea mai mare binefacere adusă de legea harului.

Intotdeauna vei avea parte de câştig de pe urma acestora, dar mai ales la vreme de sminteală, când ai mai multă nevoie de har şi putere spre a lupta cu îndrăzneală, să alergi la Spovedanie, leacul preafolositor, şi la sfatul duhovnicului, care-ţi va asculta gândul împovărător, fiindcă vei dobândi foloase de fiecare dată din belşug prin aceste Taine.

Fereşte-te de nepăsare şi acedie, izvoditoare de patimi, căci cel trândav e asemenea unui ogor necultivat, cu spini şi pălămidă: că trândăvia e purtătoare de multe rele.

Să cultivi pământul cuvântător (noetic) al sufletului cu gânduri şi fapte bune, ca să rodească grâul cel bun, şi nu relele zâzanii. Să fii mereu în lucrare, ocupându-ţi mintea, aproape pururi în mişcare şi de neabătut ca o roată de moară, de la cele ale sufletului şi trupului, ca vrăjmaşul să nu afle loc de ispită Iar dacă noi nu-i dăm grâu bun, vrăjmaşul îi va da pietricele şi o va strica, pentru că o va aprinde, neîndoielnic, la flacăra desfrânării.

Fugi, aşadar, aprig de trândăvie, mai ales dimineaţa, când te trezeşti. Să te ridici de-ndată din pat şi rugăciunea neprihănită, cea mai dulce mângâiere a duhului, să fie cea dintâi lucrare a ta. Cu ajutorul ei uiţi de grija celor trecătoare, dobândeşti evlavie şi putere asupra păcatului.

După rugăciune citeşte vreo carte folositoare, căci prin citirea dumnezeieştii Scripturi mintea mult se luminează spre înţelegerea adevărului, iar voinţa se aprinde spre smerenie, mai puternică împotriva păcatului şi mai râvnitoare spre virtute.

Cercetează-te pe tine însuţi în fiecare seară, înainte de culcare, şi ia aminte la ziua ce a trecut: dacă ai păcătuit, plângi înaintea lui Dumnezeu din pricina mândriei, a vrăjmăşiei, pizmei, judecării aproapelui, întristării sau veselirii deşarte, de pe urma lucrurilor lumeşti, a minciunilor şi a cuvintelor nepotrivite, a bătăilor de joc şi ocărârilor faţă de aproapele, a jurămintelor netrebnice, a trândăviei şi nepăsării faţă de virtutea şi iubirea Stăpânului şi Ziditorului tău şi a lipsei de recunoştinţă faţă de El pentru binefacerile dăruite ţie; plângi din pricina lenei şi acediei la rugăciune şi a nemilostivirii faţă de cei săraci şi sărmani.

Pentru toate acestea şi pentru altele ca ele, de care te ştii vinovat, pocăieşte-te şi cere-ţi iertare de la Domnul hotărât de îndreptare cu adevărat. Ca atunci când îţi vei uda aşternutul cu lacrimi, asemenea Prorocului David, să adormi în linişte şi să te bucuri de seninătatea sufletului şi de veselirea cea duhovnicească, după mărturisirea ce
lor sporiţi în virtute, cunoscători în chip nemijlocit ai acestora.

Leacul cel mai de seamă este a urî pe deplin iubirea de lume şi tot lucrul deşert şi a nu pune la inimă cuvintele oamenilor, căci lucru de căpătâi pentru cel ce voieşte a dobândi prietenia lui Dumnezeu este de a deveni vrăjmaş lumii.

Cu neputinţă a sluji la doi domni, fiindcă Dumnezeu este acropola (citadela, culmea cea mai înaltă) tuturor bunătăţilor, pe când lumea întreagă „zace sub puterea celui rău ” (IIn. 5, 21). De aceea, dacă cel nevoitor nu va uri cu desăvârşire lumea, nu va putea spori în virtute: că amândouă, nicidecum nu va putea fi: şi de lume, şi de Dumnezeu iubitor, şi de bani şi totodată de Hristos iubitor.1

Nota:
1 Selecţie, prelucrare şi comentare ale unor texte din cartea Mântuirea păcătoşilor.

Fragment din cartea "CUM PRIMIM ÎN INIMĂ RUGĂCIUNEA LUI IISUS", Editura Sophia

Patru puteri ale spovedaniei

 

Spovedania este una dintre Tainele Bisericii. Prin marturisirea cu parere de rau (pocainta) a pacatelor, inaintea preotului duhovnic, Iisus Hristos Insusi ne iarta pacatele si ne da harul Sfantului Sau Duh, spre tamaduire si spre mantuire.

Spovedania nu se face numai pentru impartasirea cu Sfintele Taine, ci si pentru cunoasterea de sine, pentru primirea dezlegarii de sub osanda pacatelor savarsite, pentru slabirea patimilor care ne inrobesc si pentru intarirea nadejdii de mantuire.

Cum se marturisesc pacatele ?

Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: „Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene (deplinate), facuta de buna voie (libertate), cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic.”

Prima putere a Spovedaniei: Cunoasterea de sine !

Cunoasterea de sine este cheia catre viata cea adevarata. Oricare alta cunoastere si putere este inferioara acesteia, drept pentru care, Sfintii Parinti spun: „Acela care isi vede pacatele este mai mare decat acela care invie mortii.”

Cartile duhovnicesti si Sfanta Scriptura, precum si „Indreptarul de Spovedanie”, ne ajuta sa ne cunoastem tot mai bine. Apoi, in cadrul Spovedaniei, preotul ne ajuta sa gasim in adancul nostru si ceea ce nu reusim sa vedem inca.

Atentie! Chiar daca preotul este si un bun psiholog, el ajungand sa cunoasca din ce in ce mai bine sufletul uman si nevoile acestuia, Spovedania nu trebuie transformata intr-o discutie psihologica, asemenea celei avute intr-un cabinet medical.

A doua putere a Spovedaniei: Dezlegarea pacatelor !

Pacatele sunt asemenea unor pietre pe care sufletul nostru le care in spate.

Mantuitorul s-a intrupat pentru a dezlega lumea (de pacat, de neputinte si de moarte), pentru a o indrepta si pentru a o invata sa dea slava Tatalui cel ceresc, care atat de mult a iubit-o. Aceasta istorie sfanta este rezumata de urmatoarea minune: „Si invata Iisus intr-una din sinagogi, sambata. Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei, si ea, indata, s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu” (Luca 13, 10-13).

Cand i-a trimis la propovaduire pe Apostoli, Mantuitorul Iisus Hristos le-a spus: „Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei 18, 18); „Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 23).

La randul lor, Apostolii au randuit episcopi si preoti, asemenea lor, avand puterea de a lega si de a dezlega pacatele. In slujba Tainei Hirotoniei, episcopul il investeste pe preot cu harul Duhului Sfant. Acest har, primit de la Mantuitorul Iisus Hristos, prin urmasii Apostolilor (episcopii), da putere preotului sa lege si sa dezlege pacatele credinciosilor.

Dezlegarea pacatelor usureaza sufletul, dand la o parte greutatea faptelor rele.

A treia putere a Spovedaniei: Slabirea patimilor !

Pacatele sunt fiicele unor duhuri necurate. Cand savarsim, in mod repetat, acelasi pacat, noi ne aflam inrobiti de catre un anumit diavol (duh necurat, patima). Scapam din robia unei anumite patimi in masura in care ne recunoastem slabiciunea (smerenie) si scoatem la lumina (spovedim) duhul necurat care ne pandeste cu ura, spre a ne surpa in fapte rele. Pocainta ne vindeca trecutul, iar dorinta de indreptare ne lumineaza prezentul.

Spovedania implica marturisirea faptelor, a cuvintele si a gandurile straine de Dumnezeu. Marturisirea tuturor gandurilor este vitala pentru sanatatea sufleteasca a celui care se spovedeste, caci gandurile sunt semintele care fac sa incolteasca viitoarele fapte. In acest sens, Cuviosul Porfirie spune: „Sa ne spovedim nu numai pacatele, ci si gandurile, gandurile de teama, de tristete, de bucurie sau de suparare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pamant, moartea celor dragi, casatoriile, indoielile etc.”

A patra putere a Spovedaniei: Intarirea nadejdii de mantuire !

Marturisindu-ne cat mai des pacatele, primim de la Dumnezeu o tot mai mare nadejde de mantuire. Chiar fara sa ne dam seama, unele pacate vor inceta sa mai apara pe lista noastra de spovedit.

Sa alergam cat mai des la Spovedanie, iar nu doar in cazul savarsirii unui pacat grav. Facand astfel, obiceiurile cele rele nu se intaresc si mai mult, patimile sunt urmarite mai usor, uitarea nu le poate acoperi de fel, harul se redobandeste mai repede, iar lucrarile satanice se arata neputincioase.

Impartasirea cu Sfintele Taine, adica primirea Trupului si Sangelui dumnezeiesc, este cununa marturisirii pacatelor cu pocainta. Dar, precum am cautat sa arat, chiar si in cazurile in care credinciosul nu primeste dezlegarea de a se impartasi, el primeste in sine patru mari puteri: cunoasterea de sine, dezlegarea pacatelor, slabirea patimilor si intarirea nadejdii.

Domnul să te ierte.

Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te însoţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,

Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”