Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor

 

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor este una dintre sărbătorile importante a anului bisericesc și marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim călare pe un asin, întâmpinat cu ramuri de finic sau palmier. De asemenea, aceasta a fost și prima dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat, oamenii strigând :„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

În sâmbăta Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie, care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

În urma minunii săvârșite, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii.

La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim.

Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în “Constituţiile Apostolice” – document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea.

După Florii se intră în Săptămâna Patimilor

Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, sunt puse pe morminte sau într-un loc curat.

Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată.

Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi „Moşii de Florii” sau „Lazărul”, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

 

 

De ce purtăm în această zi ramuri înverzite de copaci, în special salcie, și flori?

Pentru că ele simbolizează florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazar spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post.

Iar Sambata lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o alta săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt și mai sfințitor, fiind timpul totalei participari mistice sau tainice a creștinilor ortodocsi la Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii să ne despatimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit odinioara răstignirea și moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mâna în Duminica Floriilor reprezinta florile virtuților adunate în timpul postului, și anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunatatea inimii milostive și darnice, curăția minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului.

Toate acestea sunt florile iubirii smerite și sfinte a creștinului față de Dumnezeu și față de semeni. Florile duhovnicești cultivate în timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate în ogorul Sfânt al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt.