Un suflet, în anumite tradiții spirituale, filozofice și psihologice, reprezintă esența imaterială (muritoare sau uneori nemuritoare) a unei persoane sau lucru viu. Multe sisteme filozofice și spirituale învață că oamenii au suflete; unele atribuie suflete tuturor lucrurilor vii și chiar obiectelor fără viață (cum ar fi râurile); această credință este în mod curent numită animism. Se crede adesea că sufletul iese din corp și continuă să trăiască după moartea unei persoane, iar unele religii afirmă că Dumnezeu este cel care creează suflete. Sufletul este adesea considerat parte integrală și esențială pentru conștiință și personalitate, poate funcționa ca un sinonim pentru spirit, minte sau sine, deși despre termenul de suflet s-a spus că funcționează într-un mod suficient de diferit de spirit și psihic încât să nu fie folosit interschimbabil. Sufletul poate fi considerat ca o entitate independentă sau ca întreaga ființă vie (om sau animal). Din punct de vedere științific existența sufletului nu a fost dovedită niciodată, acesta fiind doar un concept fictiv.
Perspective teoretice asupra sufletului
Filozofii greci
Prima persoana din Occident care a sustinut ideea de suflet, ca parte
esentiala si nemuritoare a omului, a fost filozoful grec Platon,
invatacelul lui Socrate. El considera ca sufletul este esenta omului –
un ocupant imaterial si etern al fiintei umane. Sufletul platonic este
compus din trei parti: 1. Logosul (mintea, ratiunea), 2. Thumosul
(emotia, spiritul) si 3. Erosul (apetitul, dorinta).
Aristotel definea sufletul ca fiind miezul omului, insa nu era de acord
ca acesta poate trai separat de trup. Aristotel credea ca sufletul unui
lucru este activitatea pe care acesta o efectueaza. De exemplu un
sufletul unui ochi este vazul, sufletul unui cutit este actiunea de a
taia etc. In vederea sa, sufletul nu este nemuritor, ci inceteaza a mai
exista odata cu moartea trupului (cand un cutit este distrus, actiunea
taierii inceteaza).
Biserica Crestina
Conceptul de suflet a fost element ce i-a adus crestinismului foarte
multi adepti, prin promisiunea ca mortii vor invia in Ziua de Apoi si ca
isi vor petrece eternitatea in paradis. Dupa ani si ani de promisiuni
si de morminte pline, crestinismul a fost nevoit sa gaseasca o alta
explicatie a mortii, regasita in ideea lui Platon: ca sufletul este
nemuritor. Pe masura ce devenea religia predominanta, si-a permis sa
imprumute idei de la inteleptii filozofi pagani pentru a-si intari
povestea. Cel mai celebru intelectual pagan convertit la crestinism a
fost Fericitul Augustin, un filozof roman considerat acum cel mai
influent teolog din lume. El a aceptat ideea biblica a mortilor care
invie odata cu Ziua de Apoi dar credea si in existenta sufletului, care
continua sa existe dupa moarte ca un purtator al identitatii pana cand
trupul va reinvia si se va reuni cu sufletul. Abia atunci incepea viata
fara de moarte, ori in Rai, ori in Iad.
Filozofii musulmani
Avicenna (980-1037), filozof, scriitor, medic si cercetator arab si Ibin
al-Nafis (1213-1288), unul dintre cei mai mari savanti musulmani, au
dezvoltat intelegerea aristotelica a sufletului, ambii facand diferenta
intre suflet si spirit si dezvoltand propriile teorii. Avicenna credea
ca nemurirea sufletului este o caracteristica a acestuia si nu un scop
pe care ar trebui sa-l implineasca. Acesta mai zicea ca sufletul isi are
originea in inima, pe cand al-Nafis credea ca sufletul “este relationat
la intreg si nu la unul sau mai multe organe, sufletul este relationat
primar nici la spirit si nici la vreun organ, ci mai degraba la intreaga
materie al carui temperament este pregatit sa primeasca acel suflet.”
Budism
Conform budismului, toate lucrurile sunt intr-o
continua miscare, inclusiv termenii de “eu” sau “mine”, care nu se
refera la nimic fix, ci la o entitate mereu schimbatoare. Budismul nici
nu neaga existenta sufletului, insa nici nu aproba existenta unei esente
permanente a omului ce ramane constanta. Cand trupul moare, procesele
mentale continua si suntem renascuti intr-un trup nou. Si pentru ca
totul este intr-o continua schimbare, noul “eu” nu este nici la fel cu
fostul “eu”, dar nici complet diferit.
Ce spune stiinta?
Castigatorul premiului Nobel pentru descoperirea structurii ADN-ului,
Francis Crick, facea furori in 1994 cu cartea sa, “The Astonishing
Hypothethis”, in care prezenta ideea ca sufletul este doar iluzie ce
exista doar pentru ca noi credem in ea. Cartea incepea in felul urmator:
“<<Tu>>, bucuriile si necazurile tale, amintirile si
ambitiile tale, sentimentul de identitate personala si de liber arbistru
– toate acestea nu sunt nimic mai mult decat comportamentul unui numar
urias de celule nervoase si al moleculelor asociate lor.” Dupa doua
decenii de la publicarea cartii lui Crick, stiinta a evoluat, iar
domenii precum neurostiinta sau fizica cuantica permit, intr-un fel sau
altul, evaluarea dovezilor care atesta sau contesta existenta
sufletului.
Cea mai comuna “dovada supranaturala” a existentei sufletului este
asa-numita “experienta extracorporala”, intalnita cel mai des la
pacientii carora li se opreste inima. Acestia percep o senzatie de
parasire a propriului corp si de travesare a unui tunel luminos,
experienta ce intareste credintele religioase ale oamenilor. Oamenii de
stiinta au reusit sa dovedeasca ca aceste “experiente supranaturale” pot
fi induse cu ajutorul unor medicamente si cu stimularea electrica a
creierului. Ba mai mult, acestia au facut teste pentru a vedea daca
oamenii chiar isi parasesc corpul. Cercetatorii au amplasat anumite
semne in salile de operatie, semne ce puteau fi observate doar dintr-un
punct aflat deasupra pacientului, insa nu au fost inregistrate pana in
prezent dovezi in favoarea “experientei extracorporale”.
Multi contemporani spun ca sufletul exista si ca se bazeaza pe ideea ca
mintea este independenta de corp si poate supravietuii fara acesta. Dar
daca mintea este dependenta de corp atunci concluzia fireasca este ca
mintea dispare cand murim si nu ramane nimic ce s-ar putea numi
“suflet”. Drept urmare, intrebarea ramane, mintea poate supravietui in
afara corpului sau, cum zicea Aristotel, cand cutitul inceteaza a mai
exista, se opreste si actiunea taierii?
Stiinta ne ofera o posibilitate uimitoare: aceea de a aprecia
splendoarea creierului uman. In fiecare creier uman este un “computer
biologic” in care se afla in jur de 100 de miliarde de neuroni, fiecare
avand cam 7.000 de retele sinaptice cu alti neuroni, aceasta “galaxie” a
creierului uman fiind de fapt producatorul mintii. Prin urmare, ideea
ca mintea ar putea supravietuii dupa moartea creierului pare imposibila.
Un rezumat ne face psihologul Jesse Bering: “Mintea este ceea ce
produce creierul; creierul inceteaza sa mai functioneze atunci cand
murim, asadar senzatia subiectiva conform careia mintea supravietuieste
mortii este o iluzie psihologica ce opereaza in creierul persoanelor
vii.”
Odata cu progresul tehnologiei si al stiintei, cu atat descoperim mai
multe despre creierul uman si cu atat devine mai putin surprinzator ca
sufletul este doar o iluzie, o idee ce se infrupta doar din credinta
noastra in ea. Evident, in acest articol am acoperit o parte minuscula a
conceptului de “suflet”, mai multe intr-un articol viitor!
Surse
http://rcg.org
Mecanica cuantică explică sufletul?
Sufletul,
acest mister care ne caracterizează şi ne deosebeşte de tot ceea ce
există! Noi, oamenii, şi de ce nu, animalele, avem, pretind unii, ceea
ce se numeşte suflet. Iată că oamenii de ştiinţă încearcă să găsească "substanţa" sufletului, să-i dezvăluie misterul.
Au ajuns la concluzia că la baza
sufletului ar putea să fie fenomene cuantice. Un fel de materie
cuantică, care este înfrăţită cu Universul.
Sufletul, materia de
"studiu" a poeţilor, a psihologilor, câteodată şi a şarlatanilor care îi
manipulează pe cei "săraci cu duhul". Acest miracol care ne-ar deosebi
de materia neînsufleţită este greu de explicat. De câte ori nu am
folosit expresia "mă doare sufletul" atunci când suferim pentru cineva
drag, pentru o situaţie complicată sau pentru lumea întreagă?
Şi
totuşi, ce este acest suflet? De curând doi oameni de ştiinţă s-au
încumetat să propună o explicaţie ştiinţifică fenomenului numit suflet.
Această explicaţie are de-a face cu una dintre cele mai fascinante teorii ale fizicii: mecanica cuantică,
cea care descrie comportamentul particulelor elementare, al atomilor şi
al moleculelor şi care este fundamentală în înţelegerea lumii. Ba mai
mult, mecanica cuantică stă la baza dispozitivelor electronice: orice
microcip cu siliciu funcţionează perfect întrucât am înţeles procesele
cuantice.
Stuart Hameroff, profesor
emerit la Departments of Anesthesiology and Psychology şi directorul
centrului pentru Consciousness Studies de la Universitatea din Arizona a
propus o teorie a sufletului extrem de îndrăzneaţă. Aceasta se bazează
pe o teorie a conştiinţei pe care Hameroff a propus-o împreună cu
renumitul fizician britanic, sir Roger Penrose,
autor a câtorva cărţi extrem de interesante, care susţine că esenţa
sufletului şi a conştiinţei se situează în interiorul unor structuri
numite microtubuli în celulele din creier.
Conştiinţa, conform celor doi, este rezultatul unor efecte de natură cuantică gravitaţională asupra acestor microtubuli.
Această ipoteză este extrem de îndrăzneaţă, întrucât la ora actuală o
adevărată teorie cuantică a gravitaţiei nu există sau cel puţin nu
există una care este acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă.
Dacă
însă lucrurile ar sta cum cred Hameroff şi Penrose, ar însemna că
sufletul ar fi rezultatul unor interacţiuni ale întregului Univers –
deci fabricate de Universul întreg şi ar fi putut exista de la începutul
Universului – deci sufletul nu ar avea nevoie neapărat de un corp.
Fapt
destul de interesant, Stuart Hameroff susţine că cei care ajung să
trăiască o experienţă pre-moarte au alterări ale stărilor cuantice din
microtubuli, fără însă că informaţia conţinută în acestea să fie
pierdută.
Dacă pacientul este readus la viaţă, starea cuantică a
microtubulilor este recuperată şi viaţă îşi reia cursul, sufletul
revenind în cel care a avut o astfel de experienţă şocantă.
Inutil de adăugat că această teorie este privită cu mult scepticism de majoritatea oamenilor de ştiinţă. Mulţi dintre aceştia o critică cu mult sârg.
Hameroff încearcă să îi convingă susţinând că mecanica cuantică stă la baza multor procese din biologie, ca de exemplu fotosinteza.
De remarcat faptul că la ora actuală situaţia nu este foarte clară,
studiile efectelor cuantice în sistemele biologice fiind în plină
desfăşurare.
Desigur, în viitor vom avea multe alte informaţii
care vor confirma sau nu importanţa mecanicii cuantice în biologie şi,
poate, vor lămuri parte din procesele care au loc în creier, legate sau
nu de ceea ce numim suflet.
