joi, 4 aprilie 2024

Pentru noi înșine, sufletul Pentru alții, sentimentul Pentru datorie, serviciul


 A nu pierde timpul
A nu pierde viața
A nu pierde veșnicia

A nu pierde predarea
A nu pierde educarea
A nu pierde creșterea

A nu pierde religia
A nu pierde morala
A nu pierde cultivarea

A nu pierde hrănirea
A nu pierde adăparea
A nu pierde adăpostirea

A nu pierde împărtășirea
A nu pierde învățătura
A nu pierde Biserica

A nu pierde respirația
A nu pierde rugăciunea
A nu pierde legătura

A nu pierde dialogul
A nu pierde convorbirea
A nu pierde tăcerea

A nu pierde simțirea
A nu pierde cugetarea
A nu pierde vrerea

A nu pierde iubirea
A nu pierde gândirea
A nu pierde voirea

A nu pierde voința
A nu pierde silința
A nu pierde sârguința

A nu pierde știința
A nu pierde atenția
A nu pierde credința

A nu pierde harul
A nu pierde gândul
A nu pierde timpul

Pentru noi înșine, sufletul
Pentru alții,  sentimentul
Pentru datorie, serviciul

Treptele Scării sunt următoarele:

 Sfântul Ioan Scărarul




Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățare a virtuților, în vederea obținerii mântuirii.

Treptele Scării sunt următoarele:

1. Despre lepădarea de lume
2. Despre neîmpătimire, adică neîntristare
3. Despre înstrăinare
4. Despre ascultare
5. Despre pocăință
6. Despre amintirea de moarte
7. Despre bucuria plânsului
8. Despre nemâniere și blândețe
9. Despre ținerea de minte a răului
10. Despre grăirea de rău
11. Despre limbuție și tăcere
12. Despre minciună
13. Despre trândăvie
14. Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul
15. Despre puritate și înfrânare
16. Despre iubirea de arginți
17. Despre sărăcia alergătoare către cer
18. Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate)
19. Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun
20. Despre privegherea trupească și duhovnicească
21. Despre nebărbăteasca temere
22. Despre slava deșartă
23. Despre mândrie și blasfemie
24. Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie
25. Despre minunata smerenie
26. Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare.
27. Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului
28. Despre sfânta și fericita rugăciune
29. Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului
30. Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.
Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait

 Sfântul Ioan Scărarul

Filocalia IX

Scara

CUVÎNTUL XXX - Despre legătura treimii virtuților, a dragostei, a nădejdii și a credinței

1) «Iar acum, după toate cele spuse înainte, rămîn aceste trei, legătura care strînge și ține toate: credința, nădejdea și dragostea. Dar mai mare decît toate este dragostea. Căci Dumnezeu se numește dragoste» (I Cor. 13,13).

Dar eu (pe cît pot să înțeleg), pe una o văd ca rază, pe alta ca lumină, iar pe cealaltă ca cerc946. Și toate sînt o strălucire și o lumină. Cea dintîi toate le poate face și zidi; a doua îmbrățișează mila lui Dumnezeu; iar a treia niciodată nu cade, nu încetează a privi și nu lasă pe cel rănit de ea să-și liniștească fericita nebunie.

2) Cel ce voiește să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre Dumnezeu însuși. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e greșit și primejdios celor ce nu iau aminte947. Cuvîntul despre dragoste e cunoscut îngerilor, dar și acelora, numai prin lucrarea iluminării. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voiește să arate hotarul (definiția n.tr.) Acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numără nisipul de pe fundul oceanului.

3) Dragostea, după calitate, e asemănarea cu Dumnezeu, pe cît e cu putință muritorilor. Iar după lucrare, e o beție a sufletului. După însușire, e izvorul credinței, adîncul fără fund al îndelungii-răbdări, oceanul smereniei.

4) Dragostea este, propriu-zis, lepădarea a tot cugetul potrivnic948, dacă dragostea nu socotește răul. Dragostea, nepătimirea și înfierea se deosebesc numai prin numiri. Precum lumina, focul și flacăra se unesc într-o singură lucrare, așa, înțelege și despre acestea. În măsura în care îi lipsește ceva din plinătate, încape în ea frica. Căci cel fără de frică, sau s-a umplut de iubire, sau a murit cu sufletul949.

5) Nu e un lucru necuvenit a asemăna chipurile dorului, fricii, sîrguinței, rîvnii și robiei omenești, cu cele ale dragostei de Dumnezeu. Fericit este cel ce are față de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun față de iubita lui950. Fericit este cel ce se teme de Domnul așa de mult, cît se tem cei pîrîți, de judecător. Fericit este cel ce s-a făcut atît de sîrguitor în sîrguința cea adevărată, pe cît de recunoscător s-a făcut slujitorul față de stăpînul său. Fericit este cel ce s-a făcut atît de rîvnitor în virtuți, pe cît sînt de atenți în rîvna lor soții față de soțiile lor. Fericit este cel ce stă în rugăciune în fața Domnului, precum stau slujitorii în fața împăratului951. Fericit este cel ce se nevoiește să placă așa de neîntrerupt Domnului, pe cît oamenilor. Nu se lipește pruncul de sînul mamei, cum obișnuiește fiul iubirii să se lipească totdeauna de Domnul.

6) Cel ce iubește cu adevărat, își închipuie pururea fața celui iubit și o îmbrățișează cu dulceață în lăuntrul său. Unul ca acesta nu se mai poate liniști nici în somn de dorul aceluia, ci și atunci se îndeletnicește cu cel dorit. Așa se întîmplă cu ființele trupești, așa cu cele netrupești952.

7) Cineva rănit de săgeata dragostei a zis despre sine (lucru de care mă minunez): «Eu dorm», silit de trebuința firii, «iar inima mea veghează» (Cînt. Cînt. 5, 2), din pricina mărimii dragostei.

8) Ε de amintit, o, iubitule, că după pieirea fiarelor din jurul sufletului, acesta se dorește și se sfîrșește după Domnul, înfierbîntat ca de un venin, de focul dragostei953.

9) Foamea lucrează nearătat și nedeslușit, iar lucrarea setei se întinde și se face tuturor arătată prin fierbințeală. De aceea zice cel ce dorește pe Dumnezeu : «Însetat-a sufletul meu spre Dumnezeu cel tare, cel viu» (Ps. 41, 2).

10) Dacă fața celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toți și ne face luminoși, veseli și neîntristați, ce nu poate face fața Stăpînului, cînd vine în chip nevăzut în sufletul curat ?

11) Frica, cînd se ivește în simțirea sufletului, obișnuiește să topească și să mănînce întinăciunea. «Pă- trunde cu frica, zice, carnea mea» (Ps. 118, 120). Iar cuvioasa iubire uneori obișnuiește să-i mănînce pe unii, potrivit celui ce a spus : «Robitu-mi-ai inima, robitu-mi-ai inima» (Cînt. Cînt. 4, 9), iar alteori îi face pe alții să se bucure și-i umple de strălucire: «Spre El, zice, a nădăjduit inima mea și m-am temut; și a înflorit trupul meu» (Ps. 27, 10); și: «Cînd inima se veselește, fața înflorește» (Pilde, 15, 13).

Cînd deci omul întreg se amestecă cu iubirea lui Dumnezeu, atunci strălucirea sufletului se arată în trup ca într-o oglindă. Așa se umplea de slavă văzătorul-de-Dumnezeu Moise. Cei ce au atins această treaptă, deopotrivă cu a îngerilor, uită de multe ori de hrana trupească. Ba socotesc că nici nu o doresc pe aceasta. Și nu e de mirare, dacă și dragostea potrivnică respinge de multe ori hrana.

Socotesc că trupul acestor nestricăcioși nici nu se îmbolnăvește oricum. Căci s-a făcut nestricăcios, curățindu-se prin văpaia neprihănirii, care a pus capăt celeilalte văpăi954. Socotesc că nici de mîncare nu se apropie cu plăcere955. Căci focul ceresc obișnuiește să hrănească sufletele acestora cum hrănește apa de sub pămînt rădăcina plantei.

12) Creșterea fricii pune început iubirii. Iar capătul desăvîrșit al neprihănirii e pricină a cunoașterii lui Dumnezeu și a cuvîntării de Dumnezeu (a teologiei n.tr.). Cel ce și-a unit simțirile cu Dumnezeu, e învățat tainic de El cuvintele Lui, iar fără unirea acestora (cu Dumnezeu), e greu a grăi despre Dumnezeu956.

13) Cuvîntul ființial al lui Dumnezeu desăvîrșește neprihănirea, omorînd moartea sufletului prin prezența Lui. Iar aceasta odată omorîtă, ucenicul se luminează în cunoașterea și cuvîntarea de Dumnezeu957. Cuvîntul Domnului, cel din Cuvîntul Tatălui, curat, rămîne în veacul veacului958. Iar cel ce n-a cunoscut pe Dumnezeu, vorbește despre El prin presupuneri959.

14) Neprihănirea a făcut pe ucenic teolog (cuvîntător de Dumnezeu, n.tr.), întărind prin el dogmele Treimii960.

15) Cel ce iubește pe Domnul, a iubit mai întîi pe fratele său. Dovada primului lucru este cel de al doilea. Cel ce iubește pe aproapele, nu rabdă vreodată pe cei ce clevetesc, și fuge de ei mai degrabă ca de foc. Cel ce zice că iubește pe Domnul, dar pe fratele său se mînie, este asemenea celui ce aleargă în vis961.

16) Tăria iubirii este nădejdea. Căci prin aceasta așteptăm plata iubirii962. Nădejdea este bogăția bogă- ției nearătate. Ea este vistieria neîndoielnică dinainte de vistierie. Ea este odihnă în osteneli. Ea este ușa iubirii. Ea omoară deznădejdea. Ea este icoana celor ce nu sînt de față. Lipsa nădejdii este pieirea iubirii. De ea sînt legate trudele, de ea atîrnă ostenelile, pe ea o înconjoară mila.

17) Călugărul cu nădejde tare junghie lenea, omorînd cu sabia acesteia pe aceea. Cercarea (experiența) naște nădejdea darurilor Domnului. Căci cel necercat nu rămîne neîndoit. Mînia risipește nădejdea. Căci aceasta nu rușinează. Iar cel ce se mînie are chip necuviincios.

18) Iubirea dăruiește proorocia. Iubirea pricinuiește minunile. Iubirea este adîncul (abisul) luminării963.

Iubirea este izvorul focului. Cu cît țîșnește mai mult, cu atît îl arde mai tare pe cel însetat. Iubirea este statornicia îngerilor; iubirea e înaintarea veacurilor964. «Spune-ne nouă, o, frumoaso între virtuți, unde-ți paști oile ? Unde te adăpostești la amiază ? Luminează-ne pe noi, adapă-ne pe noi, călăuzește-ne pe noi, povățuiește-ne pe noi, pentru că voim să urcăm la tine. Căci tu stăpînești peste toate» (Cînt. Cînt. 1, 6). Iar acum mi-ai robit sufletul și nu pot să suport flacăra ta965. De unde să pornesc a te lăuda ? «Tu stăpînești tăria mării, iar frămîntarea valurilor tu o potolești și o ucizi. Tu smerești cugetul mîndru ca pe un rănit. Cu brațul puterii tale ai risipit pe dușmanii tăi» (Ps. 88, 10-11). Iar pe cei ce te iubesc îi faci nebiruiți.

Dar eu mă grăbesc să aflu cum te-a văzut pe tine Iacob stînd neclintit în vîrful scării ? Spune-mi mie, celui ce întreb, cum este urcușul acesta ? Și care este chipul și totalitatea treptelor lui, pe care cel ce te iubește le-a pus ca suișuri în inima lui ? (Ps. 83, 6). Însetat-am să știu care este numărul acestora, cît durează timpul urcușului ? Căci cel ce ți-a cunoscut lupta și vederea, ne-a arătat pe călăuzitori966, dar nimic altceva n-a voit să ne lămurească. Mai bine zis n-a putut (Fac. 28, 12).

Iar ea, împărăteasa (dar socotesc că e mai bine să spun El)967, arătîndu-mi-se ca din cer, mi-a șoptit la urechea sufletului: de nu te vei dezlega, o, îndrăgostitule, de grosime, nu vei putea să cunoști frumusețea mea968. Iar scara să te învețe totalitatea bine alcătuită a virtuților969. Căci eu stau neclintit în vîrful ei, cum a zis marele meu cunoscător: «Iar acum rămîn aceste trei: credința, nădejdea, dragostea; dar mai mare decît toate este dragostea» (I Cor. 13, 13).

,,Toți cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un șarpe."


 ,,Toți cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un șarpe."

,,După cuvântul Sfinților, toată strădania diavolului aceasta era și este, ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu și s-o  lege de orice altceva afară de Dumnezeu. Drept aceea vrăjmașul, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întîi, cea prin plăcere, aducându-i momeli  plăcute la vedere și bune la gustare - potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte, iar pe trup îl  împinge să le împlinească cu lucrul și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie învățându-ne sa iubim plăcerea, bineștiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu și întunecă mintea de la vederea Lui."

(Părintele Arsenie Boca)

Vă sfătuiesc să vă rugați cât mai atent posibil


 Când o persoană se roagă cu atenție, i se dezvăluie profunzimea rugăciunii. El pătrunde din ce în ce mai adânc în sensul inepuizabil al fiecărei rugăciuni, care îl aduce într-o relație tot mai profundă cu Dumnezeu, căruia se roagă. El începe să experimenteze rugăciunea însăși și relația sa cu Dumnezeu într-o lumină nouă, într-o nouă profunzime. Totul în rugăciune devine atunci important, interesant, inspirator pentru el. Nu se mai uită la timp, nu contează pentru el cât durează pravila rugăciunii, dacă va avea sau nu timp să citească toate rugăciunile, ci dacă stă cu adevărat înaintea feței lui Dumnezeu în rugăciune.

Vă sfătuiesc să vă rugați cât mai atent posibil, adâncind în fiecare cuvânt al rugăciunii. Acordați atenție nu atât la cantitatea, numărul de rugăciuni, cât la calitatea, proprietatea lor. În Rai, nu se aude doar glasul gurii, ci adevărata voce a inimii.

☦Arhimandritul Rafail Karelin

Sinaxar 4 Aprilie

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.

Iosif imnografulPreacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: "Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind". Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.

Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.

În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.

Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.

Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.

Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.

La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.

La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.

Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.

Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.

Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.

Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.

Sf. Zosima impartasind pe Maria Egipteanca

Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.

Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.

Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Iosif Imnograful

Troparul Sfântului Cuvios Iosif Imnograful, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Iosif, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Cuvios Iosif Imnograful, glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Iosif. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1

glasul al 2-lea

Irmosul

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumne­zeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut prin ea pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sfântul Iosif scriitorul de cântări cu cântări să-l cinstim, cei ce cântăm cântările lui cele izvorâtoare de miere, ca pe unul ce de la cântări, la cântările cele veşnice s-a mutat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum propovăduirea proro­cilor şi a Apostolilor a luminat tot pământul, asemenea şi cântarea gurii tale a ridicat lumea spre slava Dumnezeului tuturor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie dându-te lui Hristos, întru înfrânare ai petrecut Preacuvioase Părinte Iosif, de unde te-ai şi îmbogăţit cu darurile cele dumnezeieşti, cu nădejdea şi cu dragostea şi cu credinţă curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuvântul cel prorocesc odini­oară te-a propovăduit pe tine uşă dumnezeiască şi munte sfânt, Născătoare de Dumnzezeu Fecioară, podoaba dumneze­ieştilor pătimitori.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu iubirea curăţiei ai îmbunat pe Dumnezeu, ca să-ţi dea ţie ajutor şi aflând pe părinţii tăi, ţi-ai dobândit nădejdea ta, Părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătând cunoştinţa dragostei celei adevărate şi casă şi lucrare şi înţelepciune, care ţi s-a dat ţie de la Dumnezeu, ca un Iov ai deschis uşa casei tuturor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un Drept Iosif cel viteaz odinioară în Egipt prins fiind de mâinile barbarilor, ţi-ai păzit darul cu credinţă şi cu smerenie, preabogatule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rai înfrumuseţat având în mijloc pomul nestricăciunii, pe Iisus Hristos Domnul, te-ai arătat Fecioară; pentru aceasta te fericim.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos te-a arătat pe tine socotinţa cea gânditoare şi îndreptarea cea cu hotar a călugărilor, Preacuvioase Părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătat-ai viaţa ta ca un pod al smereniei, ce trece către viaţa cea adevărată, de Dumnezeu Înţelepţite Părinte Iosif.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întâmpinându-te te-a fericit pe tine Stăpânul, Părinte, ca pe unul ce dai la vreme măsura grâului Cuvântului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Strălucit-ai, Doamne, lumină celor ce sunt în noapte şi în întunericul greşelilor, purtat fiind în pântecele Preacuratei Fecio­are.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Dătătorule de lumină, Făcătorul veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne pe noi întru lumina poruncilor Tale, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind pe pământ, cu credinţă ai lăudat pe sfinţi, Preacuvioase, cu care împreună acum auzind cântări, te bucuri, neîncetat lăudând pe Domnul, preaînţelepte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trăgând pe toţi către pocăinţă şi către mărturisire, pururea ai adus lui Dumnezeu rugăciuni, ca aceia toţi să câştige iertare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată viaţa ta petrecând-o în lucrările cele sfinte, ca un neguţător adevărat ai adunat ţie cuvinte şi fapte ca o piatră de mult preţ.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De ispite şi de viforul cugetelor, de toată mânia şi de tot păcatul, de foamete şi de pierzare şi de munca cea veşnică miluieşte-ne pe noi, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spre mulţimea cea felurită a cântărilor tale ca spre temelie în chip luminat strălucind Biserica lui Hristos goneşte dormitarea cea pierzătoare de suflete.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvintele tale ca un burete s-au arătat celor scârbiţi cu sufletul şi cu duhul, curăţind toată întristarea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celor însetaţi de cuvântul cel mântuitor şi îngrăşaţi cu desfătările cele trupeşti, îndoită tămăduire fără zavistie ai dăruit, Preacuvioase Părinte Iosif.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel rătăcit în calea vieţii şi căzut în calea păcatelor, îndreptează-mă, Stăpână, în cărarea pocăinţei.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Cel ce eşti ca un izvor nedeşertat al pocăinţei şi dătător mângâierii celei fără de sfârşit şi adâncimea umilinţei, Sfinte Părinte Iosif, dă-ne nouă lacrimile pocăinţei celei dumne­zeieşti, prin care plângând aici, să dobândim mângâiere de la Dumnezeu, cerând ajutorul tău, Sfinte.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Ritori preaînvăţaţi s-au arătat tinerii oarecând. Că din suflet cuprins de Dumnezeu, teologhisind cu buzele au cântat: Dumnezeul Cel mai presus de dumnezei al părinţilor şi al nostru Bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Şi după somnul morţii te-ai silit a nu avea închişi ochii tăi cei sufleteşti, căci cânţi cântări cu cei ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericind cu osârdie cetele mucenicilor celor nenumăraţi, ai primit cununa muceniciei, Părinte, şi neîncetat împreună cu dânşii cânţi: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o tămăduire a păcatelor celor mari, ai pus mărturisirea, înţelepte, celor ce cântă cântările tale: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul cel cumplit întunecat cu călcările cele viclene, cu razele cele curate ale luminii tale îndreptează-l către Lumină, ca una ce eşti uşa luminii, Născă­toare de Dumnezeu Fecioară, ca să te măresc pe tine cu cântări.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: În cuptorul cel cu foc...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Socotind cu adevărat viaţa aceasta ca o umbră trecătoare, te-ai nevoit a câştiga viaţa cea nestricăcioasă. Pentru aceasta ai zidit multe mănăstiri, cinstite, spre mântuirea sufletelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având dreptate către cei blânzi şi către cei săraci cu duhul, multă înmulţire ai arătat, ca nu numai pe tine însuţi să te întăreşti a sluji Ziditorului, ci şi pe toţi cei ce te priveau pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nerăutatea ta şi vărsarea dragostei tale, de trei ori fericite, a arătat Chipul lui Hristos Cel Iubitor de oameni, către Care neîncetat strigai: Să-L înălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, înfricoşătoare Taină! O, auzire înspăimântătoare! Cum a născut Fecioara, cu unirea cea de negrăit, pe Cuvântul Cel Ce s-a asemănat nouă, rămânând precum şi înainte de naştere Curată în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe nişte lespezi scriind în sufletul tău cel curat chipurile virtuţilor prin lucrare, ai dat tuturor sfinţilor, aducând îndoită cântare virtuţilor din fapte şi din laudă vrednică de primire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele îngereşti şi adunarea apostolilor, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Boteză­torul, cu prorocii, cu preoţii şi oştile mucenicilor împreună cu pustnicii, cu cuvioase laude te încuviinţează pe tine, Sfinte Preacuvioase Părinte Iosif.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta a-ţi aduce aminte de turma ta cea cuvântătoare, ci precum în viaţă, înţelepte, ai fost apărător aşa fii şi acum; dăruieşte viaţa cea nestricăcioasă şi curăţeşte de patimile cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile tale cele către Hristos, Sfinte Părinte Iosif.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu înceta, Fecioară, rugând pentru noi pe Fiul tău, pe Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, că pe tine te-am câştigat nădejde şi cu apărarea ta ne izbăvim din nevoi şi din patimi, de greşeli şi de dureri, cei ce cu credinţă te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Arătatu-te-ai blând şi smerit şi liniştit, păzind şi împlinind cuvintele cele dumnezeieşti ale Stăpânului tău, Care s-a uitat spre tine, Părinte, şi în locaşul cel de sus te-a sălăşluit.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...

Când a venit spre tine, Născătoare de Dumnezeu, glasul cel curat, atunci cele cereşti cu frică se veseleau şi cele pământeşti cu dragoste se bucurau. Căci un praznic s-a făcut de amândouă părţile, când a izbăvit de moarte pe cel întâi zidit. Pentru aceasta împreună cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te ceea ce eşti plină de har.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...

Cea neispitită de nuntă, curata şi Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Tine mort, spânzurat pe Lemn, ca o Maică tânguindu-se a grăit: Ce Ți-a răsplătit Ție poporul cel fărădelege şi nemulţumitor al iudeilor, care s-a desfătat cu darurile tale multe şi mari, Fiul meu? Laud pogorârea Ta cea dumnezeiască.

🌿Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”🌹 3 aprilie


 
Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare” este prăznuită pe 3 aprilie. Această icoană mai este numită și „Floarea neprihănită” sau „Floarea de crin”.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în această icoană ținându-L pe Pruncul Hristos cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă poartă un buchet simbolic de flori, în care predomină crinii albi (sau chiar un singur crin alb).
Crinul simbolizează floarea cea nepieritoare a fecioriei și neprihănirii Preacuratei Fecioare Maria, căreia Biserica i se adresează în imnuri cu „Tu eşti rădăcina fecioriei şi Floarea cea neveştejită a curăţiei”. Din aceste cântări închinate Maicii Domnului se trage și denumirea icoanei.
În unele icoane, pe lângă crini mai sunt zugrăviți trandafiri, bujori sau alte flori.
Hristos este zugrăvit purtând coroană și îmbrăcat cu veșminte împărătești. El binecuvântează cu mâna Sa stângă, iar în mâna dreaptă ține un glob pământesc ce are deasupra o cruce (glob crucifer), ceea ce înseamnă că El este Stăpânul lumii și Mântuitorul tuturor.
În unele copii ale icoanei, Pruncul Hristos ține în mâna stângă sceptrul, ca simbol al autorității supreme.
Nu se cunoaște când și unde a apărut această icoană în Rusia. Copii ale acestei icoane făcătoare de minuni s-au proslăvit în Moscova, în Voronej, dar și în alte locuri din Rusia și Ucraina, tămăduind mulți bolnavi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi. Amin.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor