Voi sunteți în lume: bucurați-vă unul de altul!

 

De ce să-ți faci atâtea griji? Că ce-o să mă fac mâine? Dar ești sigur c-o să ajungi ziua de mâine? Dacă ai pus noaptea capul pe pernă și nu te mai ridici la rugăciune dimineața? Cea mai mare luptă a vrăjmașului cu omul e că nu-l lasă să trăiască prezentul. Sau în viitor, sau în trecut, dar nu prezentul! Bătrânii să povestească cât de vrednici erau odată, în tinerețile lor, iar cei tineri, cu planurile de viitor. Și ei nu trăiesc clipa. Nu trăiesc prezentul. Că mâine o să fac cutare lucru, poimâine altul, dar astăzi nu face nimic. Și mai ales nimic pentru mântuirea lui. Dar, omule, bucură-te de clipa asta: de oamenii de lângă tine, pe care Dumnezeu ți i-a trimis în cale, de frumusețile din jur, de păsări, de copaci, de flori și iarbă…

Dar nu – omul își zice mereu că mâine o să facă ceva, însă când vine ziua de mâine spune la fel: că tot mâine va face și va drege! În felul ăsta nici nu trăim, nici nu murim! Cu un picior în groapă și cu unul pe mal nu mai trăim prezentul și nu ne mai bucurăm de nimic.

Voi sunteți în lume: bucurați-vă unul de altul! De soțiile voastre, de copiii voștri. Mai lăsați de la voi, nu băgați în seamă toate cele – că și voi mai greșiți câteodată și trebuie să vă rabde cineva. Iar seara ia-i pe toți în brațe. Să cereți iertare de la toți. Că nu știți dacă vă veți mai trezi dimineața. Ori poate să moară vreunul dintre ei! Și a rămas supărare între voi, Doamne, ferește! Deci, toate lucrurile astea nu ne lasă să ne bucurăm de viață, dacă nu știm să le folosim. Să trăim frumos și să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu să ne bucurăm. Și să mergem la bucurie și dincolo.

Dar noi ce facem? Mașina, 200 de kilometri la oră – și cine mai vede că a înflorit copacul? Se mai uită cineva cum crește iarba? Nu. Sau poate că străbați sute de kilometri și nu vezi nimic, pentru că în mintea ta nu sunt decât planuri. Mintea ta este în altă parte. Astăzi toată lumea vorbește despre dragoste, dar toți suferă de singurătate. De ce? Pentru că nimeni nu mai trăiește în prezent.

Părintele Pimen Lacuschitiotul, în Lumea monahilor, nr. 125/2017

CELE 10 PORUNCI

 CELE 10 PORUNCI

1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5.  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6.  Sa nu ucizi.
7.  Sa nu fii desfranat.
8.  Sa nu furi.
9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

 

 

 SIMBOLUL CREDINTEI
Cred Într- Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,
Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor vazute si nevazute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut,  Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii.
 Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria
Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat
Şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a inaltat la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,
A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul,
Care din Tatăl purcede,
Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit,
Care a grăit prin prooroci.
Întru una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ceva să fie.

 

De ce cad sufletele?

Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos. O spun toți Părinții, toți sfinții Bisericii, și o veți pricepe și voi dacă o să încercați. Dumnezeu nu nedreptățește pe nimeni. Așadar, când ne rugăm, se săvârșește intrarea lui Hristos. Așa cum copiii evreilor și adulții și-au așternut hainele ca să intre Hristos în Ierusalim, tot așa și noi, cu rugăciunea, Îi așternem lui Hristos propriile noastre haine ca să intre înlăuntrul nostru. Îi așternem durerea noastră, necazul nostru, dorințele noastre, nădejdile, credința și necredința noastră. Hristos primește să-I așternem înainte chiar și păcatele noastre, ca să le calce în picioare măgărușul – fiindcă a intrat în Ierusalim pe mânz de asin și – să le risipească, așa încât omul care se roagă să audă: „Și Eu, Dumnezeu, intru înlăuntrul tău!”

De ce cad sufletele? 

Pentru că şi-au pierdut liniştea şi pacea cuvintelor şi iubirii, tulburându-se şi vătămându-se din pricina atâtor războaie sufleteşti şi lumeşti, din cauza atâtor rostiri de nelumină şi nedor... vătămând cu vibraţia lor aerul, cerul, zborul...

"Taci! Nu vorbi mai mult decât e nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui.Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poţi, fugi de agitaţia, zgomotul şi zarva lumii!
Linişteşte-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îţi pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Fă atât cât e nevoie.
Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consumă cu toate problemele ei, şi de multe ori uităm că nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relaţia noastră cu Dumnezeu e cea mai importantă!
Avem nevoie de linişte, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul, internetul sau rețelele sociale( facebook-ul)şi să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine dar mai ales cu Hristos!
În linişte, Dumnezeu îţi vorbeşte prin conştiinţa ta, ia aminte la ce îţi spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău!"
Sf. Paisie Aghioritul

Conduită şi formule de adresare către clericii Bisericii

 

În viaţa de zi cu zi ne întâlnim de cele mai multe ori cu persoane care, încercând să fie politicoase în adresarea către clericii Bisericii, ajung în situaţii de-a dreptul penibile. Pentru clericul care întâmpină asemenea situaţii este dovada sigură că persoana respectivă nu frecventează biserica şi nu are cunoştinţe elementare despre Ortodoxie.

Întâlnirea cu preotul

Creştinul nu trebuie să se adreseze preo­tului cu formule ca: „Bună dimineaţa!”, „Să tră­iţi!”, „Noroc!” şi nici măcar „Doamne ajută!”. El trebuie să ceară binecuvântarea spunând: „Binecuvântaţi, Părinte!”, sau „Blagosloviţi!”, ceea ce înseamnă acelaşi lucru. Răspunsul preotului poate fi: „Domnul!”, „Domnul şi Maica Domnului!” sau „Domnul Dumnezeu!”, însem­nând prin aceasta: „Binecuvântarea Domnului, a Maicii Domnului sau a Domnului Dumnezeu să fie cu tine!”. Când rosteşte „Binecuvântaţi!”, omul nu tre­buie să-şi facă cruce în faţa preotului ca în faţa sfintelor icoane, ci doar să se aplece suficient cât preotul să-l poată însemna cu semnul Sfintei Cruci pe creştetul capului. Dacă ne întâlnim cu un episcop se poate face metanie mare sau mică (închinăciune) fără să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci. În cazul în care facem metanie mare, rămânem în genunchi până când acesta ne binecuvintează pe cap. După ce am primit binecuvântarea, sărutăm mâna preotului sau episcopului, cinstind prin aceasta nu persoana sa în chip special, ci harul lui Dumnezeu cu care a fost investit.

Formule de adresare

Către preot

Întrucât preoţii pot fi „de mir” sau monahi (călugări) adresarea, după cum spune Pr. Nicodim Sachelarie, trebuie să fie: în cazul preotului de mir: – „părinte” pentru cel care nu are nici un rang administrativ; – „cucernice părinte” pentru cel care este sachelar sau stavrofor; – „preacucernice părinte” pentru cel care este iconom stavrofor; – „preacucernice părinte protoiereu” în cazul în care este protoiereu. în cazul monahilor hirotoniţi: – „cuvioase părinte” celor hirotoniţi ierodiaconi şi ieromonahi; – „preacuvioase părinte” celor hirotesiţi protosingheli, arhimandriţi şi stareţi. În practică, însă, s-a generalizat formula „precucernice părinte”, pentru toţi clericii de mir, şi „preacuvioase părinte”, pentru toţi monahii hirotoniţi.

Către episcop

Pentru episcopi formula de adresare este: – „Prea Sfinţite Părinte” în cazul arhiereilor vicari, episcopilor vicari şi episcopilor; – „Înalt Prea Sfinţite Părinte” în cazul arhi­epis­copilor şi mitropoliţilor; – „Prea Fericite Părinte” în cazul Patriarhului. În cazul întâistătătorilor altor Biserici Orto­doxe surori există diferite formule de adresare cum ar fi: „Sanctitatea Voastră” în cazul Pariar­hului Ecumenic al Constantinopolului etc. Nu ne adresăm preotului spunându-i: domnule, cetăţene, stimate părinte, dom’ părinte sau, mai grav, popă. Greşit a intrat în convingerea unor necredincioşi că întâlnirea preotului pe cale înseamnă „ghinionul” acţiunii pe care o săvârşim. Credem însă că este adevărat acest lucru în cazul celor ce merg la furat, la jocuri de noroc şi spre orice alt păcat sau faptă de ruşine. Spun Sfinţii Părinţi că binecuvântarea preo­tului dată unui credincios înseamnă aşezarea lui sub acoperământul dumnezeiesc şi sfărâmarea curselor vrăjmaşului diavol.

 Lumea Credintei, anul VI, nr. 4 (57) Aprilie 2008

Dacă așa te silești spre tot lucrul bun, să nu încetezi până ce nu vei primi ceea ce ceri Sfântul Vasile cel Mare

Când te rogi, ai grijă să nu ceri cele necuvenite în locul celor cuvenite, stârnind mânia Domnului; să nu ceri bani, slavă lumească, putere sau orice altceva din cele pe care le-aduc acestea, ci să ceri Împărăția lui Dumnezeu și El îți va da toate cele de trebuință trupului, precum Însuși Domnul spune: „Căutați mai întâi Împărația lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).                                                                                                    Iar pentru rugaciune, iubitule, există două moduri: primul este al preamăririi cu umilință, iar al doilea, care stă în urmă, este al cererii. Așadar, când te rogi, să nu începi cu cererea, ca să nu arăți că te rogi lui Dumnezeu silit de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită de tine, de soție, de copii; lasă pământul, întinde-ți brațele spre cer; lasă toată făptura văzută și nevăzută și începe prin a preamări pe Cel care le-a făcut pe toate; și  preamărindu-L pe El, să nu-ți rătăcească mintea încoace și încolo, nici să nu băsmești ca păgânii, ci, culegând din cele spuse în dumnezeieștile Scripturi, așa să zici: „Binecuvântat ești, Doamne, Cel îndelung-răbdător și fără de răutate, Care în toate zilele Te arăți îndurător față de greșalele mele și tuturor ai dat darul pocăinței. Căci pentru aceasta treci sub tăcere și ierți, Doamne, ca să Te preamărim pe Tine, Cel ce dai din iubire mântuire neamului nostru omenesc, uneori insuflând teamă, alteori îndemnând, și mai întâi prin proorocii folosindu-ne, iar în vremea din urmă prin venirea Hristosului Tău cercetându-ne. Că Tu ești Cel ce ne-ai făcut pe noi, și nu noi, și Tu ești Dumnezeul nostru.” (cf. Ps. 99, 2) […]
Cel care vrea să fie ajutat de Dumnezeu nu-și părăsește datoria; și pe cel care nu-și părăsește datoria, nu-l părăsește niciodată ajutorul dumnezeiesc. Se cuvine, așadar, să nu-l osândească conștiința pentru nimic și așa să ceară ajutorul dumnezeiesc. Dar să nu ceară cu nepăsare, ci cu toată încordarea minții, pentru că, altfel, nu numai că nu va primi cele cerute, ci mai degrabă va mânia pe Stăpân; pentru că El nu privește numai la omul cel din afară, ca oamenii, ci cercetează și pe cel lăuntric.Așadar, dacă stai înaintea lui Dumnezeu așa cum se cuvine și Îi dăruiești toate puterile tale, să nu încetezi până ce nu vei primi ce ai cerut; dar dacă conștiința ta te mustră ca mândru și dacă, deși poți, nu te rogi cu toată concentrarea, să nu îndrăznești să vii înaintea lui Dumnezeu, ca să nu ți se facă rugăciunea ta păcat. Dacă însă, slăbit de păcat, nu poți să te rogi cu stăruință, silește-te atât cât poți și stăruie stând înaintea lui Dumnezeu, cu mintea concentrată către El, rugându-L să fie alături de tine; și Dumnezeu te va ierta, că nu din dispreț, ci din slăbiciune nu stai înaintea Lui așa cum se cuvine. Dacă așa te silești spre tot lucrul bun, să nu încetezi până ce nu vei primi ceea ce ceri, ci să bați cu răbdare la ușa Lui, căutând împlinirea cererii tale.
                                                                                                                                             Sfântul Vasile cel Mare, Constituțiile ascetice, Editura I.B.M.O., București, 2009

Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii a căror cunoaştere dreaptă o are numai Hristos? Sfântul Nicolae Velimirovici

 Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii a căror cunoaştere dreaptă o are numai Hristos?
Sfântul Nicolae Velimirovici
 
Acestea sunt:
 
Tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor;
 
Taina creării lumii şi a sfârşitului acesteia;
 
Taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu către scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea Sa;
 
Taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu;
 
Taina împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.
 
Taina învierii din morţi, a judecăţii de apoi şi a vieţii veşnice.
 
Sfântul Nicolae Velimirovici, Credința sfinților. Catehismul Bisericii Ortodoxe, Apologeticum, 2006

Secretul fericirii

 

Un călugăr s-a rugat mult la Dumnezeu, să-i arate pe cel de la care ar putea învăţa calea Împărăţiei.

Într-o zi, mergând la biserică, monahul a întâlnit lângă uşă un cerşetor zdrenţăros, plin de bube. Trecând, monahul îl salută, după obicei:

- Ziua bună!

- Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea! zise  cerşetorul.

- Să-ţi dea Domnul fericire, atunci bătrâne!

- Nu ştiu să fi fost vreodată nefericit!

- Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti!

- Nu duc lipsă de nimic!

- Dar tu n-ai nici-o nevoie?

- Nu-mi doresc bunăstarea şi tocmai  aceasta  este  bunăstarea mea, nu-mi doresc fericirea şi tocmai aceasta este fericirea mea, dacă sufăr de foame, mulţumesc lui Dumnezeu, dacă mi-e frig, îi mulţumesc lui Dumnezeu, când toţi mă gonesc, îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că Voia lui Dumnezeu este totdeauna desăvârşită, bună şi dreaptă.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

 

 

RUGĂCIUNILE ÎNCEPĂTOARE

În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Amin.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le-mplineşti, Vistierul

bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te aşază întru noi, şi ne curăţeşte de toată întinăciunea, şi

mântuieşte, Bunule, Sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, miluieşte-ne pe noi.(de trei ori)

Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăteşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile

noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluieşte.Doamne, miluieşte.Doamne, miluieşte.

Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău: vină împărătia Ta; fie voia Ta, precum în cer, asa şi

pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi

noi iertăm gresiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi in ispită, ci ne mântuieşte de cel viclean.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune

aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi: miluieşte-ne pe noi.

Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni

fărădelegile noastre. Ci caută şi acum ca un milostiv şi ne mântuieşte pe noi de vrăjmaşii noştri. Că Tu eşti

Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim

întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:

Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;

Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;

Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;

Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;

Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;

Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;

Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;

Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;

Bucură-te, adevărata lucrare a darului;

Bucură-te, curată nelucrare a firii;

Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;

Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2:

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2:

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:

Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;

Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;

Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;

Bucură-te, că ai semănat holda credinței;

Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;

Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;

Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;

Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;

Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;

Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;

Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;

Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3:

Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3:

Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:

Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;

Bucură-te, voievodule al lui Hristos;

Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;

Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;

Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;

Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;

Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;

Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;

Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;

Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;

Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;

Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4:

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:

Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;

Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;

Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;

Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;

Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;

Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;

Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;

Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;

Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;

Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;

Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;

Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 5:

Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grăbă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:

Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;

Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;

Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;

Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;

Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;

Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;

Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;

Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;

Bucură-te, primitorul bunei desfătări;

Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;

Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;

Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!

Condac 6:

Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6:

Luminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:

Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;

Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;

Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;

Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;

Bucură-te, buze în cer tunătoare ale Dum­nezeirii lui Hristos;

Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;

Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;

Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;

Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;

Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;

Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;

Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 7:

Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:

Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;

Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;

Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;

Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;

Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;

Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;

Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;

Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;

Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;

Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;

Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;

Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 8:

Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!

Icos 8:

Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:

Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;

Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;

Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;

Bucură-te, că ai învins puterea veninului;

Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;

Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;

Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;

Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;

Bucură-te, prin care copilul a biruit;

Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;

Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;

Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 9:

Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:

Bucură-te, priveliștea îngerilor;

Bucură-te, privirea oamenilor;

Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;

Bucură-te, veselia oamenilor pământești;

Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;

Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;

Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;

Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;

Bucură-te, dulce strălucire a minților;

Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;

Bucură-te, prin care Biserica se veselește;

Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;

Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 10:

Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icos 10:

Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:

Bucură-te, pierzătorul demonilor;

Bucură-te, surpătorul elinilor;

Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;

Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;

Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;

Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;

Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;

Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;

Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;

Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;

Bucură-te, prin care satana suspină;

Bucură-te, prin care păgânismul oftează;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 11:

Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icos 11:

Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:

Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;

Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;

Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;

Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;

Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;

Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;

Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;

Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;

Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;

Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;

Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;

Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 12:

Daruri ai luat, mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:

Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;

Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;

Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;

Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;

Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;

Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;

Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;

Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;

Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;

Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;

Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;

Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 13:

O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:

Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;

Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;

Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;

Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;

Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;

Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;

Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;

Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;

Bucură-te, adevărata lucrare a darului;

Bucură-te, curată nelucrare a firii;

Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;

Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;

Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

GANDURI BUNE SI RELE - Sfantul Paisie Aghioritul

 

Gândurile bune se cultiva, gândurile rele se alunga. Sfaturi de mare ajutor

 

Părinte, am citit că în războiul cu italienii, grecii mai întâi încercau să strice fortificaţiile vrăjmaşului şi după aceea atacau.
– Şi diavolul face la fel. Adică aşa cum inamicul, înainte de a ataca cu artileria, bombardează fortifi­caţiile cu aviaţia ca să le distrugă, tot astfel şi diavolul mai întâi îl bombardează pe om cu gânduri şi apoi îl atacă. Dacă nu strică gândul omului, nu atacă, pentru că omul se apără cu gândul cel bun; este în adăpos­tul [1] său!
Gândul cel de-a stânga este corp străin şi omul tre­buie să se străduiască să-l lepede. Toţi avem puterea să facem nevoinţa aceasta, nimeni nu este îndreptăţit să spună că este slab şi nu o poate face. Nu este vorba de târnăcop sau baros, ca să nu le poată ridica fiindcă îi tremură mâinile. Nu văd un lucru greu în faptul de a le trece pe toate de-a dreapta. De ce să cercetez, de pildă, capriciul celuilalt? Se poate ca în realitate ceea ce face să nu fie capriciu, ci o face intenţionat, ca să se smerească.
– Părinte, mă neliniştesc deoarece numai în cele de-a stânga lucrez. Mă nevoiesc, dar nu mă pot întoarce spre cele de-a dreapta.
– Faptul de a-ti da seama care gânduri nu sunt curate, de a te nelinişti şi de a te nevoi ca să le îndepărtezi, şi aceasta este sporire. Dacă vrei să sporeşti mai mult, atunci când diavolul te atacă cu gân­duri de-a stânga şi te trage de partea lui, întoarce volanul cu putere în partea cealaltă şi nu-l lua în seamă. Incearcă să-ţi pui în minte gânduri bune şi pen­tru surorile tale cele mai mici, dar şi pentru cele mai mari, care fac lucrare lăuntrică fără zgomot, pentru că aghiuţă îţi strică gândul ca să-ţi întârzie sporirea ta duhovnicească. Dacă nu te-ai fi agăţat de gândurile tale, ai fi făcut salturi duhovniceşti. Toată viaţa duhov­nicească se întemeiază pe gând. Sporirea în viaţa duhovnicească depinde de gând.

– Părinte, cum voi putea fi ajutată în nevoinţa împotriva gândurilor de-a stânga?
– Prin trezvie şi rugăciune neîncetată. Dacă te afli în trezvie, iei aminte şi-ţi pui în minte gânduri bune. De pildă, vezi un pahar şi te gândeşti la Sfântul Potir, la Cina cea de Taină, la Hristos etc. Iar dacă nu te afli în trezvie, se poate ca mintea ta să meargă la diferite lucruri neduhovniceşti sau chiar şi la cele vrednice de plâns. De aceea încearcă să nu aduni zgura gândurilor, ca după aceea să trebuiască să te lupţi ca să le izgoneşti. Să rosteşti rugăciunea şi să fii atentă la cuvintele ei. Şi dacă mintea îţi fuge, adun-o din nou şi mereu să faci lucrul acesta. Nu-ţi lăsa mintea să umble aiurea. Pentru că deşi mintea nu s-ar afla totdeauna numai la lucruri urâte, ci şi la cele indiferente, totuşi şi acestea o slăbesc prin răspândire şi ea se risipeşte. Iar gândurile pricinuite de răspândire sunt mai viclene decât cele rele, deoarece nu le pricepem, ca să le lepădăm.

– Părinte, gândul îmi spune: “N-ai făcut nici o sporire în atâţia ani de când eşti în mănăstire”.
 

– Ia să aud, ce altceva îţi mai spune gândul? Precum mi-am dat seama, ascultaţi mult de aghiuţă. Cum vă înşală! De ce credeţi în aghiuţă? De ce vă ameţiţi? Linişteşte-te. Te mâhneşti în zadar şi te chinuieşti fără nici un motiv. Aghiuţă îţi prezintă lucrurile încurcate ca fachirul [2]. Te ameţeşte cu gânduri pesimiste ca să-ţi mănânce timpul şi să te distragă de la rugăciune şi de la atenţia în ascultare. Chiar şi puţin de te-ar ameţi şi te-ar face să nu ai dispoziţie să lupţi împotriva lui, şi tot îi este destul ca să avanseze. Atunci când lucrezi singură încearcă să ai următorul tipic: psalmodie, doxologie, rugăciune cu mintea sau cu vocea, încât să eviţi şoaptele gândurilor, adică să schimbi subiectul. Dacă diavolul schimbă subiectul, pentru ce să nu-l schimbăm şi noi? V-am spus şi altădată că, în decursul unei discuţii, în clipa în care trebuie să spun cuiva ceea ce îl va ajuta, vine cineva şi întrerupe discuţia sau se face un oarecare zgomot etc, ca să fiu nevoit să mă opresc. Dacă ispititorul face astfel de încurcături, de ce să nu-i facem şi noi lui încurcături? Să fiţi inteligente, să vă bateţi joc de aghiuţă.

– Părinte, mă chinuie întristarea, plictiseala… Sufăr un martiriu.
– Martiriu înainte de martiriu!… Tu ai încredere în tine. Gândurile de-a stânga ţi-au devenit o stare firească, de aceea te chinuieşti. Ai trebuinţă de gânduri de-a dreapta. Trebuie să schimbi maşinile cele viclene ale… fabricii tale în maşini bune. Cea mai bună acţiune a omului este să-şi facă o fabrică de gânduri bune. Atunci chiar şi pe cele rele mintea sa le va face bune. De pildă, dacă pe un om îl vezi ca pe un suflet, ca pe un înger, te sui îngereşte la cer şi viaţa ta este prăznuire. Dacă îl vezi trupeşte, te pogori în iad.

– Părinte, uneori atunci când îmi pun în minte un gând bun, peste puţin vine un gând de-a stânga şi mi le strică pe toate. Nu cumva se întâmplă aceasta pen­tru că nu o fac din inimă?
– Scopul este să o faci din inimă, iar dacă îţi vor veni gânduri de-a stânga, să-ţi spui: „Acestea sunt ale celuilalt. Trebuie să-l alung. Acum am semnat[3]; gata, s-a terminat“.
– Părinte, atunci când cu osteneală alung un gând de-a stânga, cum se face că revine, chiar dacă s-a încheiat subiectul respectiv?
– Da, subiectul s-a încheiat, însă aghiuţă nu a ter­minat. Diavolul nu moare niciodată. Spunea un bătrâ­nel: “Câinele fuge dacă îi dai un picior sau două. Diavolul însă nu fuge, ci insistă. Stă şi nu fuge“. Aprind o lumânare pentru Sfinţii Chiliei, ca diavolii să plece, dar ei îmi spun: “Pentru noi ai aprins lumânarea?“. “Bre, întunecaţilor, cum pentru voi? Pentru Sfinţi am aprin­s-o“. “Da, dar noi te-am silit“, îmi spun ei.

– Părinte, atunci când se întâmplă cuiva ceva ne­plăcut, şi acela începe să spună: “Dumnezeule, de ce să mi se întâmple şi aceasta?”, omul acesta este aju­tat?
– Cum să fie ajutat? Esenţialul este ca omul să le explice pe toate prin gândul cel bun. Numai atunci se foloseşte. Sunt unii care au motor bun, condiţii multe pentru viata duhovnicească, dar volanul lor are o direcţie greşită. Dacă îşi îndreaptă însă volanul în direcţia gândurilor bune, înaintează după aceea con­stant pe direcţia corectă.
Cultivarea gândurilor bune
– Părinte, gândurile bune vin singure sau trebuie să le cultiv?
– Trebuie să le cultivi. Să te urmăreşti pe tine însuti, să te cercetezi şi, atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând intenţia ta cea bună, Se va milos­tivi şi te va ajuta. Şi astfel gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi în mod firesc vei avea gânduri bune. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos. Insă lucrul acesta nu se face de la o zi la alta, ci este trebuinţă de timp şi o nevoinţă continuă, pentru ca sufletul să ia cununa biruinţei. Atunci războ­iul se şterge pentru totdeauna, deoarece războaiele sunt izbucnirile dezordinii lăuntrice, pe care o exploa­tează propagandele vrăjmaşilor.

– Aşadar, Părinte, cei care au gânduri bune au reuşit aceasta prin nevoinţă.
– Depinde. Unii oameni au gânduri bune încă din­tru începutul vieţii lor duhovniceşti şi astfel sporesc. Alţii, deşi la început au gânduri bune, după aceea nu iau aminte şi încep să aibă gânduri de-a stânga. Alţii au la început gânduri de-a stânga, dar, urmărindu-se pe ei înşişi şi văzând de câte ori o păţesc, îşi pierd încre­derea în ei înşişi şi după aceea au gânduri bune. Alţii pot avea jumătate bune şi jumătate rele. Alţii, mai multe bune şi alţii, mai multe rele. Cineva, de pildă, care vine să se facă călugăr are gânduri bune şi rele potrivit cu mediul şi cu condiţiile în care a trăit. Poate avea zece până la douăzeci la sută, chiar şi optzeci la sută gânduri bune. Atunci când începe să facă lucrare lăuntrică, se urmăreşte pe sine însuşi, încearcă să alunge gândurile rele şi să le cultive pe cele bune. Continuând această nevoinţă va ajunge ca după un interval de timp să aibă numai gânduri bune. Intervalul de timp care va trebui pentru a pleca gândurile cele rele va depinde de intervalul de timp în care le-a avut. In continuare, încet-încet se opresc şi gândurile bune şi ajunge la o golire. Atunci trece un interval de timp în care nu are nici gânduri bune, nici gânduri rele. Această fază aduce după sine şi o oarecare nelinişte în suflet şi omul începe să se întrebe: “Ce se întâmplă? Ce se petrece acum? Am avut gânduri rele, au plecat; au venit cele bune. Acum nu am nici rele, nici bune“. După această golire mintea se umple de har dum­nezeiesc şi vine şi iluminarea dumnezeiască.

– Părinte, cum este această golire?
– Unuia care nu a văzut stelele nu-i poţi descrie cum este soarele. Dacă a văzut cel puţin stelele, îi poţi da să înţeleagă cam cum este soarele.
– Părinte, ce ajută ca să ajungă cineva la această golire de care aţi spus?
– Studiul duhovnicesc, rugăciunea neîncetată, tăce­rea şi nevoinţa cu mărime de suflet. Un suflet care va lua în serios nevoinţă împotriva gândurilor rele poate ajunge într-o stare mai bună decât unul care nu are aproape deloc gânduri rele. Adică se poate ca la începutul vieţii duhovniceşti să fi avut nouăzeci de gânduri rele şi zece bune şi să ajungă la o stare mai bună decât a aceluia care a avut nouăzeci de gânduri bune şi zece rele.
Curăţia minţii şi a inimii

– Părinte, cum vine curăţia minţii şi a inimii?
– V-am spus că pentru curăţia minţii şi a inimii omul nu trebuie să primească gândurile viclene ce i le aduce aghiuţă, şi nici el însuşi nu trebuie să gândească în mod viclean. Ci să încerce să-şi pună în minte tot­deauna gândul cel bun, să nu se smintească repede şi să privească greşelile celorlalţi cu îngăduinţă şi dra­goste. Atunci când se înmulţesc gândurile bune, omul se curăţă sufleteşte, se mişcă cu evlavie, se linişteşte şi viaţa lui este rai. Altfel, pe toate le vede cu bănuială şi viaţa lui devine iad. Singur îşi face viaţa iad.
Trebuie să lucrăm pentru curăţire. Ne putem recu­noaşte halul în care am ajuns, dar aceasta nu ajunge. Dacă nu primim gânduri viclene şi noi înşine nu gândim în mod viclean, ci pentru orice ni se spune, pentru orice vedem, punem gândul cel bun, mintea şi inima se vor curaţi. Desigur, ispititorul nu va înceta să ne trimită din când în când câte o telegramă vicleană. Şi deşi ne vom elibera de gândurile noastre, vor exista atacurile diavolului, însă nu se vor lipi dacă inima este curată.

– Părinte, rugăciunea nu ajută în curăţirea minţii?
– Nu ajunge numai rugăciunea. Nu foloseşte la ni­mic să ardă cineva kilograme de tămâie atunci când se roagă, dacă mintea îi este plină de gânduri rele faţă de alţii. Din minte telegrama coboară în inimă şi-l face pe om fiară. Dumnezeu vrea să avem “inimă curată”[4], şi inima noastră este curată atunci când nu îngăduim să treacă prin mintea noastră gânduri rele faţă de alţii.

– Părinte, mai întâi trebuie să pună omul gândul cel bun şi numai după aceea ajută Dumnezeu?
– Numai atunci când omul îşi pune gândul cel bun, i se justifică ajutorul dumnezeiesc. Cu gândul cel bun îşi curăţă inima sa cea vicleană, deoarece “din inimă ies”[5] toate relele; şi iarăşi: “Din prisosul inimii vorbeşte gura”[6]. Adică Dumnezeu îl răsplăteşte pentru gândul bun ce şi-l pune.
Să punem semne de întrebare gândurilor de bănuială

– Părinte, ce mă ajută să alung gândurile de bă­nuială?
– Oare întotdeauna toate sunt aşa precum le vezi? Să pui întotdeauna un semn de întrebare fiecărui gând al tău, mai ales pentru că pe toate le vezi de obicei de-a stânga, precum de asemenea şi câte un gând bun pentru alţii, ca să nu păcătuieşti prin judecăţile tale. Dacă pui două semne de întrebare, este mai bine. Dacă pui trei, este încă şi mai bine. Astfel şi tu te linişteşti şi te foloseşti, dar îl foloseşti şi pe celălalt. Altfel, cu gândul cel de-a stânga te enervezi, te tulburi şi te mâhneşti, deci te vatămi duhovniceşte. Atunci când înfrunţi ceea ce vezi prin gânduri bune, după puţin timp vei vedea că toate au fost într-adevăr aşa, precum le-ai văzut cu gânduri bune. Iţi voi spune o întâmplare, ca să vezi ce face gândul cel de-a stânga. Intr-o zi vine la Colibă un monah şi îmi spune: “Părin­tele Haralambie este vrăjitor. A făcut vrăji“. “Ce spui, nenorocitule? Nu ţi-e ruşine?“, îi spun. “Da, îmi spune, l-am văzut într-o noapte cu lună că făcea “m, m, mmm…“, şi vărsa ceva dintr-o damigeana în nişte crengi“. Intr-o zi mă duc şi îl găsesc pe Părintele Haralambie. “Ce faci, Părinte Haralambie?“, îl întreb. Cum o mai duci? Cineva te-a văzut că ai aruncat ceva dintr-o damigeana în rugi şi făceai “m, m, mmm…“. “Erau nişte crini în rugi şi m-am dus să-i ud”, mi-a spus. Spuneam: «Bucură-te, mireasă pururea Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe un crin. «Bucură-te, mireasă pururea Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe altul… Umpleam din nou damigeana şi udam iarăşi”. Vezi? Şi celălalt l-a luat drept vrăjitor.

Văd la unii mireni ce gânduri bune au. In timp ce alţii, sărmanii, cât se chinuiesc cu lucruri care nici nu există şi pe care nici diavolul nu ar fi putut să le gân­dească. Odată, când a plouat după o mare secetă, am simţit o astfel de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, încât stăteam în chilie şi spuneam mereu: “Dumnezeul meu, îţi mulţumesc de milioane şi de miliarde de ori“. Afară, fără să ştiu, era un mirean şi m-a auzit. După aceea, când m-a văzut, mi-a spus: “Părinte, m-am smintit. Te-am auzit spunând: “milioane-miliarde” şi mi-am spus: “Ce sunt acestea ce le spune Părintele Paisie?” Ce să-i fi spus? Eu Ii înălţăm mulţumiri lui Dumnezeu pen­tru ploaie şi acela credea că număr bani. Şi dacă ar fi fost un altul, ar fi putut veni noaptea ca să mă prade, să-mi dea şi o bătaie bună şi în cele din urmă să nu fi găsit nimic. Altă dată a venit cineva care avea un copil bolnav. L-am luat în bisericuţă ca să-l ascult. Când i-am auzit problema, i-am spus ca să-l ajut: “Trebuie să faci şi tu ceva ca să-ţi ajuţi copilul. Metanii nu faci, post nu ţii, bani nu ai ca să faci milostenie, aşa că spune lui Dumnezeu: «Dumnezeule, nu am nici un bun ca să jertfesc pentru sănătatea copilului meu, voi încerca cel puţin să tai ţigara»“. Sărmanul a fost mişcat şi a făgăduit că o va face. M-am dus să-i deschid uşa ca să plece, iar acela şi-a lăsat ţigările şi bricheta în bise­ricuţă, sub icoana lui Hristos. Eu nu am observat nimic. După el a intrat un tânăr în bisericuţă, voind să-mi spună ceva. După aceea a ieşit afară şi fuma. “Voinicule, îi spun, nu este cuviincios să fumezi aici. Du-te puţin mai departe“. “Dar în biserică este îngăduit să fumezi?“, mă întreabă. Acela văzuse pachetul cu ţigări şi bricheta pe care le lăsase tatăl copilului bolnav şi şi-a pus în minte gândul că fumez. L-am lăsat să plece cu gândul lui. Bine, şi dacă fumam, aş fi fumat în biserică? Vedeţi ce înseamnă gândul?

– Părinte, bănuiala şi suspiciunea oare câtă pagubă pot pricinui în suflet?
– Potrivit cu bănuiala este şi paguba. Suspiciunea aduce îmbolnăvirea.
– Şi cum se vindecă?
– Prin gânduri bune.
– Părinte, dacă omul va vedea că a greşit o dată cu bănuiala, aceasta nu-l ajută?
– Dacă va greşi o dată, în sfârşit. Dar dacă va greşi de două ori, se va secătui. Este trebuinţă de atenţie, pentru că şi unu la mie să nu fie lucrurile aşa cum le-am gândit, tot ne osândim. Când eram în viaţa de obşte, odată, în Postul Mare, un bătrânel, Părintele Dorotei, prăjea dovlecei. Un frate l-a văzut în clipa când îi punea în tigaie şi vine şi-mi spune: “Să vezi, Părintele Dorotei prăjeşte nişte barbuni atât de mari!“. “Dar nu este cu putinţă ca în Postul Mare Părin­tele Dorotei să prăjească barbuni“, îi spun. “Ba da, îmi spune, i-am văzut cu ochii mei. Nişte barbuni, uite aşa!“. Bătrânul Dorotei venise în Sfântul Munte de la 15 ani şi era ca o mamă. Dacă vedea vreun călugăr puţin bolnăvicios, îi spunea: „Vino-ncoace, am să-ţi spun o taină“, şi-i dădea puţin tahini cu nucă sau altceva. Şi pe bătrânei îi iconomisea după nevoie. Mă duc după aceea la Bătrânul Dorotei, şi ce să văd? Prăjea dovle­cei pentru bolniţă.

– Părinte, dar dacă un gând de bănuială în privinţa cuiva se adevereşte?
– Dacă vreodată se va adeveri un astfel de gând, înseamnă că de fiecare dată se vor adeveri astfel de gânduri? Apoi de unde ştii dacă nu Dumnezeu a îngăduit să se adeverească acel gând, pentru ca celălalt să dea examene duhovniceşti în smerenie?
Desigur, trebuie să ia aminte unul ca acesta ca el însuşi să nu dea pricini ca celălalt să tragă concluzii greşite. De pildă, pentru ca cineva să-şi pună gânduri de-a stânga despre tine, se poate ca el însuşi să o facă având patimă, dar şi tu se poate să-i fi dat pricină. Dacă, deşi tu iei aminte, celălalt gândeşte ceva împotriva ta, atunci să slăveşti pe Dumnezeu şi să te rogi pentru acela.
Vorbirea cu gândurile

– Părinte, sufăr atunci când îmi vine un gând de mân­drie.
– Il tii înlăuntrul tău?
– Da.
– De ce îl ţii? Inchide-i uşa. Dacă îl tii înlăuntrul tău, te vatămi. Gândul vine ca un hoţ, iar tu îi deschizi uşa, îl bagi înlăuntru, începi discuţia cu el şi după aceea acela te fură. Discută cineva vreodată cu hoţul? Nu numai că nu discută, ci încuie şi uşa ca să nu intre înlăuntru. Se poate să nu discuţi cu el, dar de ce îl laşi să intre înlăuntru? Să dăm un exemplu; nu spun că ai astfel de gânduri, dar să presupunem că îţi vine un gând că puteai să fii tu stareţă. In regulă, a venit gân­dul. Cum a venit, spune-ţi ţie: “Foarte bine. Vrei să fii stareţă? Fă-te mai întâi stareţă pentru tine“, şi aşa ime­diat tai discuţia. Ce, vom discuta cu diavolul? Vezi, atunci când diavolul s-a dus să-L ispitească pe Hristos, El i-a spus: “Mergi înapoia Mea, satano”[7]. Dacă Hristos i-a spus diavolului “haide, pleacă…“, noi ce să discutăm cu el?

– Părinte, este rău să discut cu un gând de-a stân­ga ca să văd de unde vine?
– Răul este că nu discuţi cu gândul, aşa cum crezi, ci cu aghiuţă. In clipa aceea simţi plăcere, dar după aceea te chinuieşti. Să nu discuţi deloc cu astfel de gânduri. Apucă grenada şi arunc-o în duşman, ca să-l omori. Grenada este astfel construită încât să nu explodeze imediat, ci după 2-3 secunde. Tot astfel şi gândul cel de-a stânga, nu te poate vătăma dacă îl alungi imediat. Dar tu de multe ori nu eşti atentă, nu spui rugăciunea şi nu te poţi apăra. Vine telegrama diavolului de afară, o iei, o citeşti, o reciteşti, eşti de acord cu ea şi o pui în arhivă. Aceste dosare le va prezenta diavolul în Ziua Judecăţii, ca să te acuze.

– Părinte, când devine cădere atacul unui gând de-a stânga?
– Vine gândul şi-l alungi imediat. Aceasta nu este cădere. Vine şi discuţi cu el. Aceasta este cădere. Vine, îl primeşti puţin şi apoi îl alungi. Aceasta este o jumătate de cădere, pentru că şi în cazul acesta te vatămi, fiindcă diavolul ţi-a întinat mintea. Adică este ca şi cum ar veni diavolul şi tu i-ai spune: “Bună ziua. Ce faci? Bine? Ia loc, să te cinstesc cu ceva. A, eşti diavolul? Pleacă“. Dacă ai văzut că este diavolul de ce l-ai băgat înăuntru? L-ai cinstit şi va reveni.
Consimţirea cu gândul

– Părinte, de ce în mănăstire îmi vin diferite gânduri rele, în timp ce în lume nu mi se întâmpla aceasta? Eu le îngădui?
– Nu, binecuvântato! Lasă-le să vină şi să plece. Oare avioanele ce trec pe deasupra mănăstirii şi îţi strică liniştea te întreabă pe tine dacă să treacă sau nu? Aşa şi gândurile acestea. Nu te descuraja. Gândurile acestea sunt aranjamentele diavolului. Sunt ca păsările călătoare care, atunci când zboară în văzduh, sunt foarte frumoase şi căşti gura la ele. Dar când coboară şi-şi fac cuiburi la streaşină casei tale, după aceea fac pui şi puii fac murdărie.

– Părinte, de ce oare îmi vin astfel de gânduri?
– Diavolul face treaba aceasta. Insă există înlăuntrul tău şi fermentul. Incă nu s-a făcut curăţirea. Din moment ce tu nu le primeşti, nu eşti răspunzătoare. Lasă câinii să latre. Nu arunca multe pietre în ei. Pentru că, atâta timp cât le arunci pietre, continuă să latre şi din pietrele cele multe vor zidi mănăstire sau casă, depinde, şi după aceea cu greu o vei dărâma.

– Părinte, când anume se face consimţirea cu gân­durile?

– Atunci când le sugi ca pe bomboană. Să încerci să nu sugi gândurile acestea care pe dinafară sunt zaharisite, iar pe dinlăuntru otravă, şi apoi să deznădăjduieşti. A-i trece omului gânduri rele prin minte nu este un lucru neliniştitor, pentru că numai îngerilor şi celor desăvârşiţi nu le trec gânduri rele. Neliniştitor este atunci când omul nivelează o bucată a inimii sale şi îi primeşte pe lupii cei cu aripi – pe diavoli. Dacă vreodată se va întâmpla şi aceasta, ime­diat trebuie spovedanie, cultivarea aeroportului şi plantarea de pomi roditori, pentru ca inima să devină iarăşi rai.