Gândurile bune se cultiva, gândurile rele se alunga. Sfaturi de mare ajutor
Părinte, am citit că în războiul cu italienii, grecii mai
întâi încercau să strice fortificaţiile vrăjmaşului şi după aceea
atacau.
– Şi diavolul face la fel. Adică aşa cum inamicul, înainte de a ataca cu
artileria, bombardează fortificaţiile cu aviaţia ca să le distrugă,
tot astfel şi diavolul mai întâi îl bombardează pe om cu gânduri şi apoi
îl atacă. Dacă nu strică gândul omului, nu atacă, pentru că omul se
apără cu gândul cel bun; este în adăpostul [1] său!
Gândul cel de-a stânga este corp străin şi omul trebuie să se
străduiască să-l lepede. Toţi avem puterea să facem nevoinţa aceasta,
nimeni nu este îndreptăţit să spună că este slab şi nu o poate face. Nu
este vorba de târnăcop sau baros, ca să nu le poată ridica fiindcă îi
tremură mâinile. Nu văd un lucru greu în faptul de a le trece pe toate
de-a dreapta. De ce să cercetez, de pildă, capriciul celuilalt? Se poate
ca în realitate ceea ce face să nu fie capriciu, ci o face intenţionat,
ca să se smerească.
– Părinte, mă neliniştesc deoarece numai în cele de-a stânga lucrez. Mă nevoiesc, dar nu mă pot întoarce spre cele de-a dreapta.
– Faptul de a-ti da seama care gânduri nu sunt curate, de a te nelinişti
şi de a te nevoi ca să le îndepărtezi, şi aceasta este sporire. Dacă
vrei să sporeşti mai mult, atunci când diavolul te atacă cu gânduri
de-a stânga şi te trage de partea lui, întoarce volanul cu putere în
partea cealaltă şi nu-l lua în seamă. Incearcă să-ţi pui în minte
gânduri bune şi pentru surorile tale cele mai mici, dar şi pentru cele
mai mari, care fac lucrare lăuntrică fără zgomot, pentru că aghiuţă îţi
strică gândul ca să-ţi întârzie sporirea ta duhovnicească. Dacă nu te-ai
fi agăţat de gândurile tale, ai fi făcut salturi duhovniceşti. Toată
viaţa duhovnicească se întemeiază pe gând. Sporirea în viaţa
duhovnicească depinde de gând.
– Părinte, cum voi putea fi ajutată în nevoinţa împotriva gândurilor de-a stânga?
– Prin trezvie şi rugăciune neîncetată. Dacă te afli în trezvie, iei
aminte şi-ţi pui în minte gânduri bune. De pildă, vezi un pahar şi te
gândeşti la Sfântul Potir, la Cina cea de Taină, la Hristos etc. Iar
dacă nu te afli în trezvie, se poate ca mintea ta să meargă la diferite
lucruri neduhovniceşti sau chiar şi la cele vrednice de plâns. De aceea
încearcă să nu aduni zgura gândurilor, ca după aceea să trebuiască să te
lupţi ca să le izgoneşti. Să rosteşti rugăciunea şi să fii atentă la
cuvintele ei. Şi dacă mintea îţi fuge, adun-o din nou şi mereu să faci
lucrul acesta. Nu-ţi lăsa mintea să umble aiurea. Pentru că deşi mintea
nu s-ar afla totdeauna numai la lucruri urâte, ci şi la cele
indiferente, totuşi şi acestea o slăbesc prin răspândire şi ea se
risipeşte. Iar gândurile pricinuite de răspândire sunt mai viclene decât
cele rele, deoarece nu le pricepem, ca să le lepădăm.
– Părinte, gândul îmi spune: “N-ai făcut nici o sporire în atâţia ani de când eşti în mănăstire”.
– Ia să aud, ce altceva îţi mai spune gândul? Precum mi-am dat seama, ascultaţi mult de aghiuţă. Cum vă înşală! De ce credeţi în aghiuţă? De ce vă ameţiţi? Linişteşte-te. Te mâhneşti în zadar şi te chinuieşti fără nici un motiv. Aghiuţă îţi prezintă lucrurile încurcate ca fachirul [2]. Te ameţeşte cu gânduri pesimiste ca să-ţi mănânce timpul şi să te distragă de la rugăciune şi de la atenţia în ascultare. Chiar şi puţin de te-ar ameţi şi te-ar face să nu ai dispoziţie să lupţi împotriva lui, şi tot îi este destul ca să avanseze. Atunci când lucrezi singură încearcă să ai următorul tipic: psalmodie, doxologie, rugăciune cu mintea sau cu vocea, încât să eviţi şoaptele gândurilor, adică să schimbi subiectul. Dacă diavolul schimbă subiectul, pentru ce să nu-l schimbăm şi noi? V-am spus şi altădată că, în decursul unei discuţii, în clipa în care trebuie să spun cuiva ceea ce îl va ajuta, vine cineva şi întrerupe discuţia sau se face un oarecare zgomot etc, ca să fiu nevoit să mă opresc. Dacă ispititorul face astfel de încurcături, de ce să nu-i facem şi noi lui încurcături? Să fiţi inteligente, să vă bateţi joc de aghiuţă.
– Părinte, mă chinuie întristarea, plictiseala… Sufăr un martiriu.
– Martiriu înainte de martiriu!… Tu ai încredere în tine. Gândurile de-a stânga ţi-au devenit o stare firească, de aceea te chinuieşti. Ai trebuinţă de gânduri de-a dreapta. Trebuie
să schimbi maşinile cele viclene ale… fabricii tale în maşini bune. Cea
mai bună acţiune a omului este să-şi facă o fabrică de gânduri bune.
Atunci chiar şi pe cele rele mintea sa le va face bune. De pildă, dacă
pe un om îl vezi ca pe un suflet, ca pe un înger, te sui îngereşte la
cer şi viaţa ta este prăznuire. Dacă îl vezi trupeşte, te pogori în iad.
– Părinte, uneori atunci când îmi pun în minte un gând bun,
peste puţin vine un gând de-a stânga şi mi le strică pe toate. Nu cumva
se întâmplă aceasta pentru că nu o fac din inimă?
– Scopul este să o faci din inimă, iar dacă
îţi vor veni gânduri de-a stânga, să-ţi spui: „Acestea sunt ale
celuilalt. Trebuie să-l alung. Acum am semnat[3]; gata, s-a terminat“.
– Părinte, atunci când cu osteneală alung
un gând de-a stânga, cum se face că revine, chiar dacă s-a încheiat
subiectul respectiv?
– Da, subiectul s-a încheiat, însă aghiuţă
nu a terminat. Diavolul nu moare niciodată. Spunea un bătrânel:
“Câinele fuge dacă îi dai un picior sau două. Diavolul însă nu fuge, ci
insistă. Stă şi nu fuge“. Aprind o lumânare pentru Sfinţii Chiliei, ca
diavolii să plece, dar ei îmi spun: “Pentru noi ai aprins lumânarea?“.
“Bre, întunecaţilor, cum pentru voi? Pentru Sfinţi am aprins-o“. “Da,
dar noi te-am silit“, îmi spun ei.
– Părinte, atunci când se întâmplă cuiva ceva neplăcut, şi acela începe să spună: “Dumnezeule, de ce să mi se întâmple şi aceasta?”, omul acesta este ajutat?
– Cum să fie ajutat? Esenţialul este ca omul să le explice pe toate prin
gândul cel bun. Numai atunci se foloseşte. Sunt unii care au motor bun,
condiţii multe pentru viata duhovnicească, dar volanul lor are o
direcţie greşită. Dacă îşi îndreaptă însă volanul în direcţia gândurilor
bune, înaintează după aceea constant pe direcţia corectă.
Cultivarea gândurilor bune
– Părinte, gândurile bune vin singure sau trebuie să le cultiv?
– Trebuie să le cultivi. Să te urmăreşti pe tine însuti, să te cercetezi
şi, atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le
alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se
va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând
intenţia ta cea bună, Se va milostivi şi te va ajuta. Şi astfel
gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi în mod firesc vei
avea gânduri bune. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea
în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos. Insă
lucrul acesta nu se face de la o zi la alta, ci este trebuinţă de timp
şi o nevoinţă continuă, pentru ca sufletul să ia cununa biruinţei.
Atunci războiul se şterge pentru totdeauna, deoarece războaiele sunt
izbucnirile dezordinii lăuntrice, pe care o exploatează propagandele
vrăjmaşilor.
– Aşadar, Părinte, cei care au gânduri bune au reuşit aceasta prin nevoinţă.
– Depinde. Unii oameni au gânduri bune încă dintru începutul vieţii lor
duhovniceşti şi astfel sporesc. Alţii, deşi la început au gânduri bune,
după aceea nu iau aminte şi încep să aibă gânduri de-a stânga. Alţii au
la început gânduri de-a stânga, dar, urmărindu-se pe ei înşişi şi
văzând de câte ori o păţesc, îşi pierd încrederea în ei înşişi şi după
aceea au gânduri bune. Alţii pot avea jumătate bune şi jumătate rele.
Alţii, mai multe bune şi alţii, mai multe rele. Cineva, de pildă, care
vine să se facă călugăr are gânduri bune şi rele potrivit cu mediul şi
cu condiţiile în care a trăit. Poate avea zece până la douăzeci la sută,
chiar şi optzeci la sută gânduri bune. Atunci când începe să facă
lucrare lăuntrică, se urmăreşte pe sine însuşi, încearcă să alunge
gândurile rele şi să le cultive pe cele bune. Continuând această
nevoinţă va ajunge ca după un interval de timp să aibă numai gânduri
bune. Intervalul de timp care va trebui pentru a pleca gândurile cele
rele va depinde de intervalul de timp în care le-a avut. In continuare,
încet-încet se opresc şi gândurile bune şi ajunge la o golire. Atunci
trece un interval de timp în care nu are nici gânduri bune, nici gânduri
rele. Această fază aduce după sine şi o oarecare nelinişte în suflet şi
omul începe să se întrebe: “Ce se întâmplă? Ce se petrece acum? Am avut
gânduri rele, au plecat; au venit cele bune. Acum nu am nici rele, nici
bune“. După această golire mintea se umple de har dumnezeiesc şi vine
şi iluminarea dumnezeiască.
– Părinte, cum este această golire?
– Unuia care nu a văzut stelele nu-i poţi descrie cum este soarele. Dacă
a văzut cel puţin stelele, îi poţi da să înţeleagă cam cum este
soarele.
– Părinte, ce ajută ca să ajungă cineva la această golire de care aţi spus?
– Studiul duhovnicesc, rugăciunea neîncetată, tăcerea şi nevoinţa cu
mărime de suflet. Un suflet care va lua în serios nevoinţă împotriva
gândurilor rele poate ajunge într-o stare mai bună decât unul care nu
are aproape deloc gânduri rele. Adică se poate ca la începutul vieţii
duhovniceşti să fi avut nouăzeci de gânduri rele şi zece bune şi să
ajungă la o stare mai bună decât a aceluia care a avut nouăzeci de
gânduri bune şi zece rele.
Curăţia minţii şi a inimii
– Părinte, cum vine curăţia minţii şi a inimii?
– V-am spus că pentru curăţia minţii şi a inimii omul nu trebuie să
primească gândurile viclene ce i le aduce aghiuţă, şi nici el însuşi nu
trebuie să gândească în mod viclean. Ci să încerce să-şi pună în minte
totdeauna gândul cel bun, să nu se smintească repede şi să privească
greşelile celorlalţi cu îngăduinţă şi dragoste. Atunci când se
înmulţesc gândurile bune, omul se curăţă sufleteşte, se mişcă cu
evlavie, se linişteşte şi viaţa lui este rai. Altfel, pe toate le vede
cu bănuială şi viaţa lui devine iad. Singur îşi face viaţa iad.
Trebuie să lucrăm pentru curăţire. Ne putem recunoaşte halul în care am
ajuns, dar aceasta nu ajunge. Dacă nu primim gânduri viclene şi noi
înşine nu gândim în mod viclean, ci pentru orice ni se spune, pentru
orice vedem, punem gândul cel bun, mintea şi inima se vor curaţi.
Desigur, ispititorul nu va înceta să ne trimită din când în când câte o
telegramă vicleană. Şi deşi ne vom elibera de gândurile noastre, vor
exista atacurile diavolului, însă nu se vor lipi dacă inima este curată.
– Părinte, rugăciunea nu ajută în curăţirea minţii?
– Nu ajunge numai rugăciunea. Nu foloseşte la nimic să ardă cineva
kilograme de tămâie atunci când se roagă, dacă mintea îi este plină de
gânduri rele faţă de alţii. Din minte telegrama coboară în inimă şi-l
face pe om fiară. Dumnezeu vrea să avem “inimă curată”[4], şi inima
noastră este curată atunci când nu îngăduim să treacă prin mintea
noastră gânduri rele faţă de alţii.
– Părinte, mai întâi trebuie să pună omul gândul cel bun şi numai după aceea ajută Dumnezeu?
– Numai atunci când omul îşi pune gândul cel bun, i se justifică
ajutorul dumnezeiesc. Cu gândul cel bun îşi curăţă inima sa cea
vicleană, deoarece “din inimă ies”[5] toate relele; şi iarăşi: “Din
prisosul inimii vorbeşte gura”[6]. Adică Dumnezeu îl răsplăteşte pentru
gândul bun ce şi-l pune.
Să punem semne de întrebare gândurilor de bănuială
– Părinte, ce mă ajută să alung gândurile de bănuială?
– Oare întotdeauna toate sunt aşa precum le vezi? Să pui întotdeauna un
semn de întrebare fiecărui gând al tău, mai ales pentru că pe toate le
vezi de obicei de-a stânga, precum de asemenea şi câte un gând bun
pentru alţii, ca să nu păcătuieşti prin judecăţile tale. Dacă pui două
semne de întrebare, este mai bine. Dacă pui trei, este încă şi mai bine.
Astfel şi tu te linişteşti şi te foloseşti, dar îl foloseşti şi pe
celălalt. Altfel, cu gândul cel de-a stânga te enervezi, te tulburi şi
te mâhneşti, deci te vatămi duhovniceşte. Atunci când înfrunţi ceea ce
vezi prin gânduri bune, după puţin timp vei vedea că toate au fost
într-adevăr aşa, precum le-ai văzut cu gânduri bune. Iţi voi spune o
întâmplare, ca să vezi ce face gândul cel de-a stânga. Intr-o zi vine la
Colibă un monah şi îmi spune: “Părintele Haralambie este vrăjitor. A
făcut vrăji“. “Ce spui, nenorocitule? Nu ţi-e ruşine?“, îi spun. “Da,
îmi spune, l-am văzut într-o noapte cu lună că făcea “m, m, mmm…“, şi
vărsa ceva dintr-o damigeana în nişte crengi“. Intr-o zi mă duc şi îl
găsesc pe Părintele Haralambie. “Ce faci, Părinte Haralambie?“, îl
întreb. Cum o mai duci? Cineva te-a văzut că ai aruncat ceva dintr-o
damigeana în rugi şi făceai “m, m, mmm…“. “Erau nişte crini în rugi şi
m-am dus să-i ud”, mi-a spus. Spuneam: «Bucură-te, mireasă pururea
Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe un crin. «Bucură-te, mireasă pururea
Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe altul… Umpleam din nou damigeana şi
udam iarăşi”. Vezi? Şi celălalt l-a luat drept vrăjitor.
Văd la unii mireni ce gânduri bune au. In timp ce alţii, sărmanii, cât
se chinuiesc cu lucruri care nici nu există şi pe care nici diavolul nu
ar fi putut să le gândească. Odată, când a plouat după o mare secetă,
am simţit o astfel de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, încât stăteam în
chilie şi spuneam mereu: “Dumnezeul meu, îţi mulţumesc de milioane şi de
miliarde de ori“. Afară, fără să ştiu, era un mirean şi m-a auzit. După
aceea, când m-a văzut, mi-a spus: “Părinte, m-am smintit. Te-am auzit
spunând: “milioane-miliarde” şi mi-am spus: “Ce sunt acestea ce le spune
Părintele Paisie?” Ce să-i fi spus? Eu Ii înălţăm mulţumiri lui
Dumnezeu pentru ploaie şi acela credea că număr bani. Şi dacă ar fi
fost un altul, ar fi putut veni noaptea ca să mă prade, să-mi dea şi o
bătaie bună şi în cele din urmă să nu fi găsit nimic. Altă dată a venit
cineva care avea un copil bolnav. L-am luat în bisericuţă ca să-l
ascult. Când i-am auzit problema, i-am spus ca să-l ajut: “Trebuie să
faci şi tu ceva ca să-ţi ajuţi copilul. Metanii nu faci, post nu ţii,
bani nu ai ca să faci milostenie, aşa că spune lui Dumnezeu:
«Dumnezeule, nu am nici un bun ca să jertfesc pentru sănătatea copilului
meu, voi încerca cel puţin să tai ţigara»“. Sărmanul a fost mişcat şi a
făgăduit că o va face. M-am dus să-i deschid uşa ca să plece, iar acela
şi-a lăsat ţigările şi bricheta în bisericuţă, sub icoana lui Hristos.
Eu nu am observat nimic. După el a intrat un tânăr în bisericuţă, voind
să-mi spună ceva. După aceea a ieşit afară şi fuma. “Voinicule, îi
spun, nu este cuviincios să fumezi aici. Du-te puţin mai departe“. “Dar
în biserică este îngăduit să fumezi?“, mă întreabă. Acela văzuse
pachetul cu ţigări şi bricheta pe care le lăsase tatăl copilului bolnav
şi şi-a pus în minte gândul că fumez. L-am lăsat să plece cu gândul lui.
Bine, şi dacă fumam, aş fi fumat în biserică? Vedeţi ce înseamnă
gândul?
– Părinte, bănuiala şi suspiciunea oare câtă pagubă pot pricinui în suflet?
– Potrivit cu bănuiala este şi paguba. Suspiciunea aduce îmbolnăvirea.
– Şi cum se vindecă?
– Prin gânduri bune.
– Părinte, dacă omul va vedea că a greşit o dată cu bănuiala, aceasta nu-l ajută?
– Dacă va greşi o dată, în sfârşit. Dar dacă va greşi de două ori, se va
secătui. Este trebuinţă de atenţie, pentru că şi unu la mie să nu fie
lucrurile aşa cum le-am gândit, tot ne osândim. Când eram în viaţa de
obşte, odată, în Postul Mare, un bătrânel, Părintele Dorotei, prăjea
dovlecei. Un frate l-a văzut în clipa când îi punea în tigaie şi vine
şi-mi spune: “Să vezi, Părintele Dorotei prăjeşte nişte barbuni atât de
mari!“. “Dar nu este cu putinţă ca în Postul Mare Părintele Dorotei să
prăjească barbuni“, îi spun. “Ba da, îmi spune, i-am văzut cu ochii mei.
Nişte barbuni, uite aşa!“. Bătrânul Dorotei venise în Sfântul Munte de
la 15 ani şi era ca o mamă. Dacă vedea vreun călugăr puţin bolnăvicios,
îi spunea: „Vino-ncoace, am să-ţi spun o taină“, şi-i dădea puţin tahini
cu nucă sau altceva. Şi pe bătrânei îi iconomisea după nevoie. Mă duc
după aceea la Bătrânul Dorotei, şi ce să văd? Prăjea dovlecei pentru
bolniţă.
– Părinte, dar dacă un gând de bănuială în privinţa cuiva se adevereşte?
– Dacă vreodată se va adeveri un astfel de gând, înseamnă că de fiecare
dată se vor adeveri astfel de gânduri? Apoi de unde ştii dacă nu
Dumnezeu a îngăduit să se adeverească acel gând, pentru ca celălalt să
dea examene duhovniceşti în smerenie?
Desigur, trebuie să ia aminte unul ca acesta ca el însuşi să nu dea
pricini ca celălalt să tragă concluzii greşite. De pildă, pentru ca
cineva să-şi pună gânduri de-a stânga despre tine, se poate ca el însuşi
să o facă având patimă, dar şi tu se poate să-i fi dat pricină. Dacă,
deşi tu iei aminte, celălalt gândeşte ceva împotriva ta, atunci să
slăveşti pe Dumnezeu şi să te rogi pentru acela.
Vorbirea cu gândurile
– Părinte, sufăr atunci când îmi vine un gând de mândrie.
– Il tii înlăuntrul tău?
– Da.
– De ce îl ţii? Inchide-i uşa. Dacă îl tii înlăuntrul tău, te vatămi.
Gândul vine ca un hoţ, iar tu îi deschizi uşa, îl bagi înlăuntru, începi
discuţia cu el şi după aceea acela te fură. Discută cineva vreodată cu
hoţul? Nu numai că nu discută, ci încuie şi uşa ca să nu intre
înlăuntru. Se poate să nu discuţi cu el, dar de ce îl laşi să intre
înlăuntru? Să dăm un exemplu; nu spun că ai astfel de gânduri, dar să
presupunem că îţi vine un gând că puteai să fii tu stareţă. In regulă, a
venit gândul. Cum a venit, spune-ţi ţie: “Foarte bine. Vrei să fii
stareţă? Fă-te mai întâi stareţă pentru tine“, şi aşa imediat tai
discuţia. Ce, vom discuta cu diavolul? Vezi, atunci când diavolul s-a
dus să-L ispitească pe Hristos, El i-a spus: “Mergi înapoia Mea,
satano”[7]. Dacă Hristos i-a spus diavolului “haide, pleacă…“, noi ce să
discutăm cu el?
– Părinte, este rău să discut cu un gând de-a stânga ca să văd de unde vine?
– Răul este că nu discuţi cu gândul, aşa cum crezi, ci cu aghiuţă. In
clipa aceea simţi plăcere, dar după aceea te chinuieşti. Să nu discuţi
deloc cu astfel de gânduri. Apucă grenada şi arunc-o în duşman, ca să-l
omori. Grenada este astfel construită încât să nu explodeze imediat, ci
după 2-3 secunde. Tot astfel şi gândul cel de-a stânga, nu te poate
vătăma dacă îl alungi imediat. Dar tu de multe ori nu eşti atentă, nu
spui rugăciunea şi nu te poţi apăra. Vine telegrama diavolului de afară,
o iei, o citeşti, o reciteşti, eşti de acord cu ea şi o pui în arhivă.
Aceste dosare le va prezenta diavolul în Ziua Judecăţii, ca să te acuze.
– Părinte, când devine cădere atacul unui gând de-a stânga?
– Vine gândul şi-l alungi imediat. Aceasta nu este cădere. Vine şi
discuţi cu el. Aceasta este cădere. Vine, îl primeşti puţin şi apoi îl
alungi. Aceasta este o jumătate de cădere, pentru că şi în cazul acesta
te vatămi, fiindcă diavolul ţi-a întinat mintea. Adică este ca şi cum ar
veni diavolul şi tu i-ai spune: “Bună ziua. Ce faci? Bine? Ia loc, să
te cinstesc cu ceva. A, eşti diavolul? Pleacă“. Dacă ai văzut că este
diavolul de ce l-ai băgat înăuntru? L-ai cinstit şi va reveni.
Consimţirea cu gândul
– Părinte, de ce în mănăstire îmi vin diferite gânduri rele, în timp ce în lume nu mi se întâmpla aceasta? Eu le îngădui?
– Nu, binecuvântato! Lasă-le să vină şi să plece. Oare avioanele ce trec
pe deasupra mănăstirii şi îţi strică liniştea te întreabă pe tine dacă
să treacă sau nu? Aşa şi gândurile acestea. Nu te descuraja. Gândurile
acestea sunt aranjamentele diavolului. Sunt ca păsările călătoare care,
atunci când zboară în văzduh, sunt foarte frumoase şi căşti gura la ele.
Dar când coboară şi-şi fac cuiburi la streaşină casei tale, după aceea
fac pui şi puii fac murdărie.
– Părinte, de ce oare îmi vin astfel de gânduri?
– Diavolul face treaba aceasta. Insă există înlăuntrul tău şi fermentul.
Incă nu s-a făcut curăţirea. Din moment ce tu nu le primeşti, nu eşti
răspunzătoare. Lasă câinii să latre. Nu arunca multe pietre în ei.
Pentru că, atâta timp cât le arunci pietre, continuă să latre şi din
pietrele cele multe vor zidi mănăstire sau casă, depinde, şi după aceea
cu greu o vei dărâma.
– Părinte, când anume se face consimţirea cu gândurile?
– Atunci când le sugi ca pe bomboană. Să încerci să nu sugi gândurile acestea care pe dinafară sunt zaharisite, iar pe dinlăuntru otravă, şi apoi să deznădăjduieşti. A-i trece omului gânduri rele prin minte nu este un lucru neliniştitor, pentru că numai îngerilor şi celor desăvârşiţi nu le trec gânduri rele. Neliniştitor este atunci când omul nivelează o bucată a inimii sale şi îi primeşte pe lupii cei cu aripi – pe diavoli. Dacă vreodată se va întâmpla şi aceasta, imediat trebuie spovedanie, cultivarea aeroportului şi plantarea de pomi roditori, pentru ca inima să devină iarăşi rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.