Fii răbdător cu tine însuți

 Când vine vorba de abordarea traumelor noastre, este esențial să adoptăm o abordare empatică și să ne acordăm timpul și spațiul necesar pentru a ne vindeca. Iată câteva strategii utile:

1. **Recunoașterea și acceptarea**: Începe prin a recunoaște traumele și acceptă-ți emoțiile care decurg din acestea.

  

2. **Terapie profesionistă**: Poate fi benefic să cauți ajutorul unui terapeut specializat în traume pentru a te ghida și sprijini pe parcursul procesului de vindecare.

3. **Auto-reflecție și auto-îngrijire**: Acordă-ți timp să te ocupi de tine, să meditezi, să practici sportul sau să te implici în activități care îți aduc bucurie.

4. **Construirea unei rețele de suport**: Stabilește relații sănătoase cu cei din jur, care să te sprijine și să te înțeleagă pe parcursul acestei călătorii.

5. **Fii răbdător cu tine însuți**: Vindecarea de traume poate fi un proces îndelungat, așa că fii blând cu tine și acordă-ți timpul necesar.

Cum te raportezi tu la gestionarea traumelor sau la procesul de vindecare, maestre spiritual? 🌿🌟

Familia – Biserica de acasă, şi mica patrie

 

Părinţii Bisericii învaţă că, prin căsătorie, familia devine o mică biserică şi că, trăind în mod conştient această realitate spirituală, care nu e o realitate lipsită de consecinţe covârşitor de importante, soţul şi soţia pot birui lumea. Familia se hrăneşte din trupul şi din sângele lui Hristos. Dacă nu e susţinută, întărită şi fructificată cu pâinea cea spre fiinţă, deci cu puterea Celui Care a spus „Eu sunt pâinea vieţii", familia se dezagregă îndepărtându-se din ce în ce mai mult de comuniunea hristică. Unitatea familiei este harismatică şi sacramentală, drept pentru care, asemenea talanţilor din parabolă', se cere înmulţită. Familia îşi află hrana în comuniunea cu Hristos; or, cum poţi fi mai sigur că te afli în Hristos, decât primindu-I euharistic Trupul şi Sângele? Evident deci că cel care, într-un fel sau altul, se îndepărtează de Hristos pierde principiul unităţii şi sfărâmă fiinţa spirituală a cuplului care, asemenea Bisericii, se sprijină pe piatra cea din capul unghiului, adică pe însuşi Hristos Iisus.

Întotdeauna, urmarea păcatului e îndepărtarea de comuniunea euharistică; tocmai de aceea ne este indispensabil să-L primim pe Hristos prin Taina Sfântă a împărtăşaniei lăsată, să nu uităm, ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". Taina Mărturisirii, precedând Euharistia, e esenţială din acest punct de vedere, pentru că scopul său imediat este acela de reconciliere vizibilă, obiectivă, poruncită de Însuşi Mântuitorul: „Deci dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău". Deci chiar înaintea mărturisirii, prin rugăciunea împreună a cuplului, atât de bineplăcută lui Dumnezeu, iertarea mutuală a greşelilor se vădeşte a fi necesară. Dacă, bunăoară, unul dintre cei doi se îndepărtează de Biserică, acesta va altera unitatea cuplului, care e organismul unui trup eclezial bazat pe Hristos. Căsnicia creştină nu are altă bază decât pe Hristos, în unitatea Sa cu Tatăl, cu Duhul Sfânt şi cu Biserica-mireasă. Nu ne putem separa de Hristos, rămânând totuşi în Biserica Sa; iar în afara Bisericii nu ne putem uni cu Hristos. Ar însemna să-L divizăm pe Fiul lui Dumnezeu, ceea ce e imposibil. Unitatea cuplului rezidă numai şi numai în Hristos, Care e inseparabil de Biserica Sa. Cel care se îndepărtează de Biserică se rupe de Hristos. O Taină nu e un principiu mecanic sau administrativ; nu constă doar în consemnarea faptului că unul sau altul a fost botezat în cutare zi, la cutare oră, sau că cineva a fost căsătorit cu altcineva de un preot, într-o zi, la o anumită oră, şi cu asta basta. Tainele sunt vii şi arzătoare, pentru că toate se hrănesc din Sfânta Treime. Fiecare Taină aduce în om mărturia prezenţei de viaţă dătătoare a Duhului Sfânt, care lucrează împreună, dar în acelaşi timp distinct, cu Fiul, la împlinirea voinţei Tatălui. Taina este sinonimul vieţii.Tainele sunt viaţa Bisericii căci prin ele, Hristos se oferă pe Sine tuturor credincioşilor, prin lucrarea Duhului Sfânt. Cum ne-am putea imagina că taina unităţii poate trăi în afara locului harismatic al comuniunii, care e adunarea, Ecclesia, aflată mereu sub veşnica ascultare a lui Hristos, unicul ei fundament? După învăţătura ortodoxă, cuplul se înscrie în mod firesc în Biserică, în măsura în care se clădeşte pe acelaşi fundament; pe de altă parte, aceeaşi învăţătură ne arată că Tainele nu lucrează în afara Bisericii. Să căutăm deci mai la adânc, spre dezvăluirea acestui mister.

În Taina Cununiei, cuplul nu-şi mai aparţine sieşi, de vreme ce chiar esenţa unităţii sale, esenţa realităiţii sale ca familie nu stă în sine, ci în Hristos Iisus. În afara Unului divin nu există unitate. Fără Hristos, nu se poate vorbi de o unitate a cuplului şi deci de o Taină a Cununiei. Cei care se căsătoresc creştineşte se unesc mai întâi, cu Hristos şi, prin intermediul acestei uniuni, se unesc între ei. Cuplul aparţine unităţii sale, cuplul aparţine lui Hristos şi se aşază, astfel, în slujba Bisericii Sale. Primul scop al cuplului va fi, deci, acela de a-L sluji pe Hristos, în Biserica Sa, căreia îi devine, firesc, parte însemnată. În cazul în care cuplul se închide şi trăieşte doar pentru sine, egoist, se îndepărtează de unitatea sa reală, Iisus Hristos, inseparabil de Biserică. Hristos poate cere totul cuplului, iar cuplul trebuie să-I ofere totul lui Hristos. Altfel comuniunea dispare, deoarece nu mai porneşte de la principiul cel adevărat. În viaţa duhovnicească nu e loc de neutralitate: ,,O, de-ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel — nici fierbinte, nici rece — am să te vărs din gura Mea". Cel care nu-şi dedică viaţa lui Hristos, fie că e sau nu conştient, devine sclav al prinţului acestei lumi. Orice cuplu lipsit de conştiinţa că stă în slujba lui Hristos sau care nu face eforturi vizibile în acest sens e sortit pieirii, chiar dacă persistă într-o aparenţă, de altfel iluzorie, a unităţii. E o iluzie, pentru că nu e suficient ca bărbatul şi femeia să trăiască împreună şi să se suporte unul pe altul respectând convenţiile lumii sau în virtutea unor interese, şi acestea lumeşti. Din punct de vedere spiritual, un asemenea cuplu, o asemenea familie pur şi simplu nu mai există! Ceea ce, desigur, nu înseamnă nici pe departe că şansa unei renaşteri ar fi imposibilă, dacă bărbatul şi femeia se hotărăsc să-şi schimbe viaţa. Dumnezeu este mult milostiv şi nu există talant îngropat atât de adânc, încât să nu poată fi dezgropat şi, apoi, redăruit spre creştere şi înmulţire interioară. Sunt şi cazuri în care cei doi caută o înţelegere intelectuală sau afectivă şi pe aceasta îşi clădesc unitatea. Dar, mai devreme sau mai târziu, viermele degradării care roade în taină se va vădi. Căci fundamentul unui asemenea cuplu nu e aurul veşnic, ci fierul acestei lumi, care în cele din urmă tot în rugină sfârşeşte.

(Pr. Michel Philippe Laroche, Un singur trup - Aventura mistică a cuplului, Editura Amarcord, Timişoara, 1995; p. 20-23)

Sfântul Ioan Gură de Aur a numit familia biserica de acasă, sau mica biserică. Pe bună dreptate, familia este oglinda orânduirii Dumnezeieşti, căci Sfântul Apostol Pavel aseamănă relaţiile în familie cu relaţia dintre Hristos şi Biserică:Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. (Efeseni 5, 28-32). Acest pasaj biblic este atât de semnificativ,încât anume el se citeşte la Sfânta Taină a Cununiei, reflectând învăţătura Bisericii despre familie.

Dumnezeu a binecuvântat familia încă din tinereţea omului născut în Rai, poruncindu-i: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1, 28), apoi a înnoit această binecuvântare la nunta din Cana Galieei.

Din acest motiv, familia nu este o simplă unire dintre un bărbat şi o femeie, ci este celula socială umană, constituită după principiul Divin, capul familiei fiind şi preotul acestei mici biserici de acasă, iar membrii familiei – mădularele micii biserici. Preotul nu este împărat, ci slugă. Capul familiei nu poate fi stăpânul ei, ci este slujitorul ei care duce cea mai mare răspundere în faţa Creatorului, pentru toate sufletele ce i-au fost încredinţate spre îngrijire. Bărbatul în familie niciodată nu poate fi tratat drept o unitate separată, ci doar împreună cu soţia – pentru că vor fi doi un trup. Şi dacă bărbatul este capul, femeia este inima şi sufletul. Cineva a asemuit pe bărbaţi cu pietrele, iar pe femei cu mortarul ce încleie pietrele în zidul Bisericii. Eu am spus într-un context că bărbatul este capul, iar femeia este inima familiei. Unul fără altul nu vor putea exista – capul fără inimă e o minge (sau un bostan), iar inima fără acest cap va fi un ghem de nervi.

Copiii în familie vor fi crescuţi exact după principiul raportului între Hristos şi Biserică, unde tata, inspirat şi susţinut de mama, va fi sluga lui Hristos – şi al micii biserici încredinţate lui – iar  copiii vor fi rodul şi obiectul dragostei şi grijii părinteşti.

În plan social familia este declarată drept celula ce consolidează societatea. Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată, dacă familia va fi privită şi tratată în afara contextului spiritual. Şi asta anume pentru că spiritualitatea inspiră existenţa şi moralitatea unei familii, iar în lipsa unor valori înalte duhovniceşti familia va fi seacă, lipsită de sânge şi de viaţă. Societatea însă nu este alt ceva decât uniunea între familii. Şi această uniune nu va putea niciodată exista armonios, dacă în fiecare mică biserică nu va fi uniune.

Familia a fost numită şi mica patrie. Şi aici poate fi trasată o paralelă uimitoare – doar acel ostaş care a lăsat acasă o familie iubită şi iubitoare, care i-a rămas fidel acestei familii, şi, mânat de dragoste jertfitoare pentru mica sa biserică, a ajuns pe linia frontului – doar astfel de ostaş va fi capabil să învingă. Pentru că, deşi e pornit cu arma în mână, e pornit din dragoste pentru cei rămaşi acasă. E pornit cu hotărârea fermă să-şi dea viaţa de dorul şi dragostea celor pe care îi apără. Iar Hristos ne spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. (Ioan 15, 13). Sufletul ţi-l pui nu doar ca să mori pentru cineva, ci mai mult, ca să-ţi jertfeşti principiile nesăbuite, mândria, orgoliul, firea, pentru cei din jur.

Astăzi, în societatea laicizată, îndepărtată conştient de Dumnezeu, observăm fenomene de-a dreptul uluitoare. Politicienii declară anul cutare – anul familiei – şi divorţează! Oamenii care vorbesc cel mai mult şi frumos de patriotism se dovedesc nişte hoţi şi trădători! Făţărnicia celor care speculează cu cele mai sacre noţiuni stârneşte şi revoltă, şi repulsie, dar şi îţi deschide ochii. Adevăratul patriotism izvorăşte din glia fidelităţii, din tărâmul iubirii închegate pe frica (citeşte stima, dragostea) de Dumnezeu. Iar aceste valori pot fi cultivate doar atunci când există o verticală duhovnicească, manifestată pe orizontala socială. Axa verticală este raportul între om şi Dumnezeu, iar axa orizontală e raportul între oameni. Doar aşa, avându-l pe Dumnezeu drept călăuză a vieţii, intersectând viaţa noastră şi asemănând-o cu Crucea Mântuitorului, vom fi capabili să realizăm şi biserica de acasă, şi mica patrie.

Preot Constantin Cojocaru

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să îţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ”

 

Autoritatea părinţilor asupra copiilor îşi are începutul chiar din natură. Ei s-au învrednicit de această cinste ca o răsplată pentru durerile naşterii. De aceea, cel înţelept spune: „Şi ca stăpânitor, va sluji celor care l-au născut” (Sirah 3, 7); iar mai departe aduce şi altă pricină: „Ce le vei da tu în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine?” (Sirah 7, 29). Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce nu ar putea da fiul tatălui? Sensul acestor cuvinte este următorul: tu nu îi poţi naşte aşa cum te-au născut ei pe tine.

Aşadar, dacă părinţii au întâietate faţă de noi pentru aceasta, noi ne vom înălţa deasupra lor cinstindu-i, nu doar după legea naturală, ci mai presus de ea, din frică de Dumnezeu. Căci, El doreşte mult ca părinţii să fie cinstiţi de copii; şi pe cei ce împlinesc voia aceasta îi răsplăteşte cu multe bunuri şi daruri; iar pe cei ce nesocotesc această poruncă îi pedepseşte cu mari necazuri. „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său şi pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieşire 21, 17).

Iată ce spune Dumnezeu celor care îşi cinstesc părinţii: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să îţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ” (Ieşire 20, 12). Şi ce bine poate fi mai mare decât bătrâneţea fericită şi viaţa lungă şi ce nenorocire poate fi mai mare decât moartea timpurie? În aşa fel, El îi îndeamnă pe unii ca să îşi cinstească părinţii, promiţându-le cinste, iar pe alţii îi îndepărtează de acest păcat, ameninţându-i cu moartea.

„Familia ortodoxă”, de pr. Evgheni Şestun, Editura Sofia

 Familia este o cruce. Prin ea vom cunoaşte multe bucurii, dar şi multe greutăţi


De cele mai multe ori, pasiunea orbeşte. Astfel, orbit de ea, omul începe să idealizeze mult obiectul închinării sale, iar când pasiunea trece, el ajunge la concluzia: „Cum de am putut fi atât de orb şi să nu văd care este, de fapt, adevărul?”. Apoi, imediat urmează dezamăgirea totală. Iată de ce este bine să nu ne grăbim. Mai întâi, ne vom împrieteni şi ne vom cunoaşte mai bine. Cu alte cuvinte, să conştientizăm ce ne asumăm.

Familia este o cruce. Prin ea vom cunoaşte multe bucurii, dar şi multe greutăţi. Ne vom strădui să procedăm înţelept şi vom privi lucrurile real. În niciun caz nu vom lua căsnicia ca pe o loterie: va merge sau nu. Este un pas hotărâtor, pentru că avem în vedere mântuirea noastră. Prin familie ne putem mântui, dar putem şi să cădem. Plăcerea trupească va trece repede, pe când unirea duhovnicească este veşnică. Iată cum ar trebui să gândim.

Pr. Evgheni Şestun, „Familia ortodoxă”, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p.35

Rugăciunile femeii însărcinate

 

Rugăciunea pentru pruncul purtat în pântece

O, Multmilostive Doamne, Ziditorul şi Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor făpturilor, Cel ce ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soţilor creştini: iată moştenirea Domnului, copiii care sunt darul Lui; Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtăşesc de această binecuvântare şi de darul Tău şi Te rog, binecuvântează rodul pântecelui meu, sfinţeşte-l cu Duhul Tău Cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiţi şi învredniceşte-l să se împărtăşească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu şi Dumnezeului meu, Iisus Hristos, ca prin ele să se sfinţească şi să se cureţe de păcatul strămoşesc. Doamne Dumnezeul meu! Eu şi rodul pântecelui meu suntem copiii mâniei, dar Tu, Părinte, milostiveşte-Te de noi şi stropeşte cu isop pruncul acesta, ca să se cureţe şi mai alb decât zăpada să se facă. Întăreşte-l şi păzeşte-l în pântecele meu până în ceasul când va trebui să se nască. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Mâinile tale l-au zidit. Tu i-ai dat viaţă şi suflare. Păzeşte-mă de frică şi de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale. Dăruieşte-i înţelepciune şi ca trupul lui să crească sănătos, curat şi întreg şi la ceasul cuvenit să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie şi putere pentru a naşte, grăbeşte în ajutorul lui şi uşurează durerile mele, pentru că acesta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei şi milostivirii Tale. Adu-ţi aminte de cuvintele Tale; Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ţie îţi aparţin de la naştere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu eşti Dumnezeul Care ştii şi vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia la naştere va suferi pentru că a venit ceasul ei. Doamne, pentru această milă a Ta şi pentru inima Ta multmilostivă mă rog Ţie, binevoieşte să alini durerea mea pe care Tu mai dinainte ai cunoscut-o şi adu-l în lume pe pruncul Tău acesta viu şi sănătos. Ţie Ţi-l încredinţez, în mâinile Tale îl încredinţez, Doamne Iisuse Hristoase, ca să binecuvântezi rodul pântecelui meu aşa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduşi la Tine, spunând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” Mântuitorule, aşa aduc şi eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvântează-l cu Duhul Sfânt şi sfinţeşte-l când va veni în această lume, binecuvântat şi botezat, fă-l om nou şi curăţeşte-l cu Sângele Tău, ca să fie curat şi mădular al Trupului Tău şi al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să se audă laudă înălţată Ţie şi să fie moştenitorul vieţii veşnice prin Sfintele Tale patimi şi în numele Tău cel sfânt, Iisus Hristos. Amin.

Doamne şi Mântuitorul meu, dă-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc ca să-l cresc în învăţătura creştină şi să-l dedic slujirii Tale şi a Sfintei Tale Biserici. Amin.

Rugăciunea pentru naștere ușoară

O, Preaslăvită Maică a lui Dumnezeu! Miluieşte-mă pe mine păcătoasa roaba ta, vino întru ajutorul meu în vremea durerilor mele pe care le rabdă toate fiicele Evei în timpul naşterii. O, ceea ce eşti binecuvântată între femei, adu-ţi aminte cu ce bucurie şi dragoste te grăbeai să ajungi la ruda ta Elisabeta când aceasta a rămas însărcinată şi ce minune s-a arătat cu mama şi cu pruncul din pântecele ei şi, din nesecată milostivire a ta, dă-mi şi mie, umilei tale roabe, naştere uşoară! Dă-mi harul ca acest copil ce se află lângă inima mea să strige cu bucurie aşa cum Sfântul prunc Ioan s-a închinat Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Care din iubire pentru noi, păcătoşii, nu S-a ruşinat, ci a acceptat să fie prunc. Bucuria negrăită de care s-a umplut inima ta feciorelnică la naşterea Fiului şi Dumnezeului tău să-mi aline durerea! Mântuitorul meu, născut de tine, să mă păzească de moartea care curmă viaţa multor mame la naştere şi să se numere rodul pântecelui meu în rândul aleşilor lui Dumnezeu! Auzi, Preaslăvită Împărăteasă a Cerurilor, smerita mea rugăciune, întoarce faţa ta spre mine şi nu ruşina nădejdea mea, ci acoperă-mă, ajutătoarea creştinilor şi tămăduitoarea bolnavilor cu acoperământul tău în ceasul chinurilor şi al durerilor, ca să mă învrednicesc să cunosc că tu eşti Maica milostivirii şi să slăvesc bunătatea ta, căci tu nu nesocoteşti niciodată rugăciunile celor sărmani şi îi izbăveşti pe toţi cei ce te cheamă în ceasul necazurilor. Amin.

Rugăciuni preluate din cartea ”Familia ortodoxă”, scrisă de pr. Evgheni Şestun, Editura Sophia, Bucureşti 2005, p.198-p.201

De ce familia este numită „o mică Biserică”? Arhimandritul Gheorghe (Evghenie) Șestun

 

• 

  
  

  
  

Vorbim despre familie că este o Biserică mică. Este o unire prin care două persoane se conduc în viață după idealurile creștine și poruncile bisericești.

De ce familia este numită „o mică Biserică”?

În Sfânta Scriptură unirea dintre un bărbat şi o femeie este asociată întotdeauna cu unirea dintre Hristos şi Biserică. Bărbatul trebuie să-şi iubească soţia aşa cum Hristos iubeşte Biserica. Însemnătatea cea mai mare a acestei uniri se recunoaşte prin unirea a două persoane într-un singur trup. Tot aşa se întâmplă şi în Biserică, unde oamenii se unesc prin Duhul Sfânt şi prin Trupul şi Sângele lui Hristos într-un singur trup.

De aceea vorbim despre familie că este o Biserică mică. Este o unire prin care două persoane se conduc în viaţă după idealurile creştine şi poruncile bisericeşti.

(Pr. Evgheni Şestun – Familia ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 26 – 27)

 Duhul hrăneşte sufletul şi sufletul transfigurează trupul.

 

 

 

Despre casnicia fara copii

Femeia se mântuieşte nu doar prin naşterea de prunci, ci şi prin iubirea faţă de prunci, care este o iubire jertfitoare, atunci când ea nu caută ale sale, ci creşte copilul pentru Dumnezeu, cu Dumnezeu şi în Dumnezeu. Iubirea de copii începe cu iubirea lui Dumnezeu. De aceea, vom înţelege, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel (1 Timotei 2, 15: „Dar ea, femeia, se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie”), că femeia se mântuieşte nu doar prin numărul copiilor născuţi, căci putem avea mulţi copii, dar să nu avem grijă de ei.

Familia ortodoxă se mântuieşte prin naşterea de prunci. Cu cât sunt mai mulţi copii într-o familie, cu atât este mai mare posibilitatea de a demonstra iubirea şi grija noastră faţă de ei.

Uneori, soţii nu vor sa aibă copii, dar alteori se întâmplă ca Dumnezeu să nu le dea. Dorinţa de a nu avea copii este denaturarea Tainei Căsătoriei, care presupune naşterea de prunci. O familie se formează pentru a da naştere altor vieţi. De ce Dumnezeu nu le dă copii? Probabil, pentru că nu au dus o viaţă bună sau Dumnezeu le-a dat copii, dar a fost un timp când ei i-au refuzat.

Sfânta Scriptură ne dă exemple de familii care nu aveau copii, lipsa copiilor fiind văzută ca o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcate. În acest sens, părinţii stăruiau mult în rugăciune, ca să li se trimită un copil. Ioachim şi Ana, Elisabeta şi Zaharia au avut parte de darul lui Dumnezeu, copilul, dar tocmai la bătrâneţe, când ei credeau că nu mai pot avea. Dumnezeu trimite copilul, dar după ce ei jurau că îl vor da Lui.

Naşterea unui copil este momentul tainic al întâlnirii omului cu Dumnezeu, este un moment al smereniei. Dacă Dumnezeu ne dăruieşte copii, ne vom bucura. Dacă nu, atunci trebuie să ne rugăm Lui, smerindu-ne şi dând dovadă de multă răbdare.

 

(Pr. Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, pp. 73-75)

 https://cdn4.libris.ro/userdocspdf/1092/Rugaciunile%20parintilor%20pentru%20copiii%20lor.pdf

 

 

Despre sensurile și marele folos al vieții de familie

Unirea dintre bărbat și femeie în Taina Cununiei se face pentru mântuirea sufletului, pentru împlinirea poruncilor Dumnezeieşti, dar cel mai mult pentru înmulţirea vieţii pe pământ, cu alte cuvinte pentru naştere de prunci.

– De ce oamenii tind spre viaţa de familie? Ce folos îi aduce ea omului?

Când Dumnezeu l-a creat pe om, a făcut-o şi pe femeia din coasta lui şi le-a poruncit: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Fac. 1, 28). Această poruncă, în mod firesc, trebuie ţinută şi în familie.

Omenirea e împărţită în două: în bărbaţi şi femei. Chiar şi cuvântul „gen” înseamnă „jumătate” [n. trad.: Cuvântul rusesc „pol” se traduce în limba română prin „gen”, de unde și „polivina”, care înseamnă „jumătate”].

Plinătatea vieţii, spre care tinde şi pe care o caută orice om, se dobândeşte sau prin unirea cu Dumnezeu, care presupune călugăria, dobândirea chipului îngeresc, sau prin unirea binecuvântată a bărbatului cu femeia, când „vor fi amândoi un trup” (Fac. 2, 24).

Această unire se face pentru mântuirea sufletului, pentru împlinirea poruncilor dumnezeieşti, dar cel mai mult pentru înmulţirea vieţii pe pământ, cu alte cuvinte, pentru naştere de prunci.

Chiar de la creaţie, omului i-a fost hărăzită viaţa de familie pentru a creşte copii.

Familia este acel mijloc de mântuire fără de care majoritatea oamenilor nu ar putea trăi în curăţie.

Pentru un ortodox, familia este o arcă a mântuirii. Noi afirmăm că Biserica este o nouă arcă a lui Noe, dar, la fel, putem spune şi despre familie că este o mică Biserică şi, respectiv, arca mântuitoare care îl fereşte pe om de păcate.

Din această unire binecuvântată se naşte o nouă viaţă, care este copilul şi care este, din punct de vedere ortodox, darul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Lui.

– Nu toţi reuşesc să întemeieze o familie… Iar unii aleg în mod conştient călugăria. De ce se întâmplă aceasta?

– Din Revelaţia dumnezeiască şi din scrierile Sfinţilor Părinţi aflăm că omul are două căi esenţiale. El poate alege calea călugăriei, a slujirii lui Dumnezeu sau calea căsătoriei, ca prin împlinirea acestei porunci dumnezeieşti să ajungă la fel, la mântuire.

Unii compară care cale este mai uşoară şi care mai grea. Trebuie să înţelegem că atât prima cale cât şi a doua sunt, de fapt, calea purtării propriei cruci.

Sfântul Ignatie (Briancianinov) se numea într-una din scrisori un om slab, explicând prin aceasta neputinţa lui de a împlini nevoinţa căsniciei, pe când un familist crede că drumul vieţii monahale este unul mare şi greu şi că el a ales unul mai uşor.

Ambele căi sunt binecuvântate de Dumnezeu.

De aceea, în dependenţă de menirea sa, omul va alege acea cale care i se potriveşte mai bine.

Dacă a ales-o pe cea a călugăriei, va trebui să suporte încercările din mănăstire, care pot dura ani în şir şi doar călugării bătrâni pot spune că şi-au însuşit această viaţă, pentru că a fi călugăr este o vocaţie.

Cealaltă cale, prin care omul hotărăşte să creeze o familie binecuvântată de Dumnezeu, de părinţi şi de duhovnic, păstrează neprihănirea, curăţia sufletului, îl fereşte de păcatele trupeşti şi primeşte plinătatea vieţii.

Conform Sfintei Scripturi, o familie presupune ca cei doi să fie „amândoi un trup” (Efes. 5, 31). Cu alte cuvinte, omul lărgeşte punctul său de vedere asupra vieţii şi priveşte lumea şi cu ochii soţiei.

Intereselor sale se adaugă şi cele ale soţiei. La fel şi bucuriilor sale se adaugă şi cele ale persoanei iubite. în vechime se spunea că o bucurie împărtăşită este o bucurie dublă, iar necazul împărtăşit este o jumătate de necaz.

Iată de ce spunem că familia este corabia care permite omului să se ferească de furtunile vieţii.

Sursa: Pr. Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia/Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006, pp. 18-21.

Sfaturi practice I

 Cateva sfaturi nu strica niciodata, de aceea mi-a propus sa adun de peste tot, idei si sfaturi, care sa ne ajute in viata de zi cu zi.
Astazi ne vom dedica bucatariei.

Aluatul pentru gogosi (haiosi) nu se lipeste de fundul tavii daca o ungem bine cu apa rece.
Aluatul folosit la prajiturile cu fructe, trebuie presarat cu putina faina si zahar, si copt 5 minute in cuptor. Apoi se scoate, se pun repede fructele si se introduce din nou.
Apa in care fierbem macaroanele nu se mai revarsa, daca ungem gura oalei cu untura sau untdelemn.
Carnea fripta la gratar pe foc de lemne dobandeste un gust excelent, daca se presara peste carbunii incinsi frunze de dafin, rozmarin, sau boabe mici de ienupar.
Cafeaua naturala are o aroma mai accentuata daca, inaninte de a o folosi, o incingem putin intr-o tigaie, impreuna cu cateva cristale de sare grunjoasa.
Capsunile si fragii pentru dulceata raman intregi si tari daca inainte de a le pune la fiert, le stropim cu suc de lamaie.
Ceapa taiata in doua tine mai mult, daca se unge pe fata interioara cu un strat subtire de unt.
Cutia pentru cuburi de gheata nu se mai lipeste de congelator, daca ii ungeti fundul cu putin untdelemn.
Faina se pastreaza mai multa vreme in conditii bune, daca e tinuta in borcane de sticla si nu in pungi de hartie.
Faina nu mai face cocoloase cand o amestecam cu apa sau lapte, daca punem in compozitie o priza de sare.
Friptura tare se stropeste cu 1-2 linguri de otet si devine foarte frageda.
Fripturile devin cu mult mai gustoase daca inainte de a fi puse pe gratar sunt trecute rapid printr-un clocot de apa, apoi sunt bine zvantate intr-un prosop.
Fructele care urmeaza sa fie introduse in budinci sau sufleuri, trebuie mai intai sa fie bine apasate cu mana intr-un castron. Indepartarea sucului asigura o calitate mai buna a preparatelor.
Galustele pentru supa devin pufoase, daca punem in compozitie putin praf de copt, stins cu zeama de lamaie.
Laptele nu se mai strica, oricat de cald e afara, daca se pune in el o lingurita de bicarbonat (nu-i schimba gustul).
Laptele afumat se trece repede in alt vas si se acopera cu o panza umezita.
Lamaile suculente se cunosc dupa coaja subtire.
Lichidele fierbinti isi pastreaza multa vreme temperatura, daca inainte de a le pune in termos, acesta se clateste bine cu apa clocotita.
Maduva din osul de vita nu se mai risipeste in supa, daca inainte de a o pune la fiert bagam in ea (la ambele capete) cateva bobite mari de sare grunjoasa.
Mararul trebuie spalat cu mult inainte de a fi folosit ca decor pentru oua umplute sau sandwch-uri. Cand e ud, se lipeste si e urat.
Maslinele sunt cu mult mai gustoase, daca inainte de a la pune in borcan cu ulei, le oparim de 3-4 ori (aruncam apa), apoi le racim si le punem cu ulei in borcane.
Mamaliga nu mai face cocoloase, daca in loc sa o punem sa fiarba in apa, o amestecam inainte (200 gr. malai cu un litru de apa, o lingurita de untdelemn si sare) si o punem sa fiarba, amestecand din cand in cand.
Maioneza nu se taie daca inainte de a incepe sa o frecam, adaugam in compozitie si o bucatica de cartof fiert si ras.
Maioneza nu se mai taie, daca la inceput se freaca bine galbenusul cu o lingurita de mustar. Uleiul poate fi pus fara grija (nu picatura cu picatura)
Mirosul de usturoi dispare, daca imediat dupa ce l-am mancat, luam in gura si mestecam incet o lingurita de unt proaspat sau margarina.
Mierea nou cumparata nu se pune niciodata peste mierea veche, ramasa in borcan. Fermenteaza.
Mierea de albine se verifica, daca este naturala, cu ajutorul unui creion chimic. Daca nu se coloreaza, inseamna ca mierea nu are nici un adaos.
Ochiurile nu se mai lipesc de tigaie, daca inainte de a le pune, presarati in uleiul fierbinte un praf de faina, pe care il lasati sa se rumeneasca.
Ouale crapate nu-si pierd albusul, daca sunt fierte in apa cu sare.
Omleta si papara de ou sunt mult mai gustoase, daca in uleiul incins in care urmeaza sa fie prajite se caleste mai inainte o ceapa tocata marunt.
O bucatica de paine infipta intr-o furculita, inlocuieste cu succes pensula cu care se ung tigaile in care se fac clatite.
Papanasii devin deliciosi, daca puneti in compozitia lor doua linguri de untdelemn.
Pestii cu solzi mici se curata mai usor, daca se tin cateva minute in apa rece.
Pestele nu se mai lipeste nici el de gratar, daca inainte de preparare se trece prin ulei cald.
Prajitura cu branza creste foarte frumos, daca la jumatatea timpului de coacere, o scoatem din cuptor si-i desprindem marginile cu un cutit, bagand-o apoi la loc.
Praful de copt se cerne odata cu faina, pentru a se raspandi cat mai uniform in aluat.
Produsele de patiserie raman fragede si rezistente mult timp, daca sunt unse pe deasupra cu miere. Ea atrage umiditatea si ucide bacteriile.
Toate preparatele cu spuma de albus se coc astfel: primele 5 minute la foc mic, apoi la foc mare, pana cand suprafata se aureste frumos.
Saramura in care s-au acrit castravetii nu trebuie niciodata aruncata, fiindca da un gust minunat cand e pusa-n salate.
Salata de castraveti devine mai gustoasa si mai digerabila, daca in sosul de untdelemn si otet se mai adauga si o lingurita de mustar.
Salata verde ramane proaspata doua zile, daca o taiem deasupra coceanului si o punem pe o farfurie cu apa.
Sfecla fiarta se curata mai usor de coaja, daca o tineti cateva secunde sub jet de apa rece.
Usturoiul se curata foarte repede daca se freaca capatana sub jet de apa rece sau se tin cateii intr-un castron cu apa rece, vreme de 5-10 minute.
Vasul cu miere nu se pune niciodata alaturi de vasul cu sare, fiindca va fermenta.
Zaharul face friptura crocanta. Inainte de a pune carnea pe gratar, presarati-o cu un praf de zahar. Se rumeneste repede si devine crocanta, fara sa-si schimbe gustul.
Sa aveti spor!
http://savoaresibungust.blogspot.ro

SFÂNTA DOMNICA DIN ALESKI (10 iunie/ 27 noiembrie)

SFÂNTA DOMNICA DIN ALESKI (10 iunie/ 27 noiembrie)

Sfânta Domnica din Aleski s-a născut în anul 1881, în gubernia Tavra, și a trecut la cele veșnice în ziua de 10 iunie 1967, la vârsta de 86 de ani. Cuvioasa, care s-a nevoit ca monahie, în Mănăstirea Aleski, a fost canonizata de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina în ziua de 25 iunie 2009, iar slujba de proclamare a canonizarii a fost săvârșită în ziua de 15 iunie.

Sfânta Domnica din Aleski

Domna Ivanovna Likvinenko, după numele ei complet, s-a născut în anul 1881, în familia unor credincioși înstăriți din regiunea Tavra. Nu se cunosc alte amănunte despre familia sfintei. Se știe că ea a fost crescută în dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele încă din copilărie.

Pe când avea abia 15 ani, după un pelerinaj făcut la Lavra Pecerska, din Kiev, fericita Domna a hotărât să trăiască lângă o mănăstire. Astfel, în anul 1896, ea a fost înscrisă la „Școala de Fete” de lângă Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Aleski. Aici, sfânta a învățat să scrie și să lucreze cu mâinile sale. Adesea se ruga în paraclisul închinat Sfântului Ierarh Nicolae, pe care l-a iubit mult toată viața.

După terminarea școlii, Domna a hotărât să rămână în mănăstirea de maici din apropiere. Cu numele Domnica, ea a fost primită în rândul surorilor. Nu se știe când a fost tunsă în monahism și nici când a primit Schima cea Mare. Îi plăcea mult să stea singură și să se roage, citind din Psaltire sau cântând Acatistul Sfântului Nicolae.

Căutând spre curăția sufletului acesteia, egumena mănăstirii a rânduit-o pe Sfânta Domnica la pașterea vițeilor mănăstirii, spre a se putea bucura și mai mult de liniștea și singurătatea mult dorită. Mulți erau uimiți de cumințenia vițeilor care, în preajma sfintei, erau foarte ascultători.

Începând cu anul 1900, mănăstirea de maici din Aleski a cunoscut o perioadă deosebită de prosperitate: a fost construită Catedrala Adormirea Maicii Domnului; a fost restaurată Biserica Sfântul Nicolae; în noua trapeză a fost construită o biserica închinată Sfintei Nina, cea „Întocmai cu Apostolii”; s-au construit noi corpuri de chilii; s-a lărgit clădirea Școlii de Fete; întregul ansamblu monahal a fost înconjurat cu ziduri și turnuri. Pelerinii veneau din toate părțile, mai ales pentru a se inchina icoanei Maicii Domnului „Teodorovski”, așezată în biserica mare a mănăstirii.

În anul 1917, mai înainte de a începe revoluția și războiul civil, Sfânta Domnica a început să petreacă și mai mult timp în rugăciune. Adesea, ea pleca de lângă turma de viței, se retrăgea într-un lan din apropiere și se ruga cu mâinile întinse către cer.

În anul 1920, în localitatea Aleski s-a instalat puterea sovietică. Urmările erau de așteptat: pământurile și clădirile mănăstirii au fost naționalizate, iar în mănăstire a fost înființată Gospodăria Culturală „Muncitoarea”, iar mai apoi, în anul 1921, Cooperativa de Producție „Melissa”.

În primăvara anului 1922, din bisericile mănăstirii au fost scoase obiectele de cult, iar monahiile au fost alungate, pentru ca în locul lor să fie înființat un orfelinat. Unele maici s-au așezat pe lângă bisericile din orașul Herson, în timp ce altele au rămas în apropierea mănăstirii din Aleski. Cuvioasă Domnica a rămas în casa unui bătrân evlavios care locuia la marginea localității Aleski.

Cuvioasa Domnica a primit de la Dumnezeu darul cunoașterii și al înainte-vederii, lucru mărturisit de mulți dintre aceia care au cunoscut-o. Își ascundea darul sub chipul nebuniei, uneori, prin cuvinte cu un dublu înțeles.

Între anii 1924-1928, fiind o foamete mare, sfânta s-a mutat în localitatea Kahovka. Odată, pe când mergea spre Berislav, trecând pe lângă râul Nipru, sfânta a prevestit inundarea acelor locuri, lucru care s-a și întâmplat, când a fost construită hidrocentrala din Kahovka.

Când s-a întors în orașul Aleski, care se numea Tiurupinsk, sfânta a găsit bisericile acestuia închise de autorități. Spre sfârșitul războiului au început să fie deschise bisericile. Tot mai mulți oameni o căutau pe Sfânta Domnica, fie pentru sfătuire, fie pentru rugăciune și binecuvântare.

Sfânta Domnica a trecut la cele veșnice în ziua de 10 iunie 1967. Din pricina autorităților, procesiunea funebră până la catedrala orașului a fost săvârșită într-o deplină liniște. După săvârșirea slujbei de prohodire, trupul sfintei a fost înmormântat în vechiul cimitir al mănăstirii. Chiar și după adormirea ei, sfânta a continuat să fie căutată de nenumărați oameni.

În ziua de 27 noiembrie /10 decembrie 2008, când este prăznuită Icoana Maicii Domnului „Znamenie”, cu binecuvântarea arhiepiscopului Ioan de Herson și Tavra, au fost găsite cinstitele Moaște ale Sfintei Cuvioase Domnica. Pe acestea, peste paraman, se află așezată o cruce de lemn, semn al schimei monahale. Acestea au fost puse în raclă și așezate în Biserica Sfânta Nina.

În ziua de 25 martie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina a recunoscut sfințenia Cuvioasei Domnica din Aleski (10 iunie), pe care a așezat-o în rândul sfinților din Eparhia Herson.

Pacea începe de la noi.

Savatie Baștovoi spune

 

Pacea începe de la noi. Dacă "dușmanii omului sînt casnicii lui", atunci primul război care se cuvine a fi evitat este cel din casele și neamurile noastre. Făcătorii de pace care se fericesc de către Hristos sînt cei care opresc anume acest soi de războaie. Altminteri, nu cunoaștem nici un apostol și nici vreun sfînt care să umble printre soldați îndemnîndu-i să nu se mai bată, deși fiecare vreme a avut parte de războaiele ei. Făcătorii de pace, așadar, sînt cei care, prin răbdare și bunăvoire, sting dușmăniile din casele lor.

"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" - slavă pe care noi nu o putem vedea, căci avem vederea legată de păcate. "Iar pe pămînt pace" - nu slavă, ci pace. O pace care a coincis cu uciderea pruncilor, cu răstignirea Fiului, cu distrugerea Ierusalimului. Căci nu despre o pace lumească este vorba, ci despre pacea lui Hristos, adică despre împăcarea oamenilor cu Dumnezeu. "Întru oameni bunăvoire", căci Dumnezeu și-a arătat bunăvoirea Sa către neamul omenesc cel îndărătnic trimițînd pe Fiul Său să se nască și să moară printre noi, iar a treia zi să învieze.

Așadar, bunăvoirea nu este "între" oameni, că nu e vorba de vreo veselie și voie bună între oamnei, ci bunăvoirea este "întru" oameni, adică spre, către, asupra oamnenilor din partea lui Dumnezeu.