Spunea Părintele Paisie Aghioritul:

 Spunea Părintele Paisie Aghioritul:
"Inima mea nu o dau nimănui. Am dat-o uneori și au spus: Ce inimă frumoasă! Dar apoi au folosit-o la spart nuci."
 „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea țâșnește viața” (Pilde 4, 23).❤️ 

Cu durere si dragoste pentru omul contemporan

Duhul Lumesc

Dorinte lumesti

Pe toti cei ce nu-si infraneaza inima lor de la dorintele materiale care nu sunt absolut necesare - nici nu incape cuvant pentru dorintele trupesti - si nu isi aduna mintea in inima, ca sa le dea impreuna cu sufletul lui Dumnezeu, ii asteapta indoita nefericire.

- Parinte, intotdeauna este rau sa doresti ceva ?

- Nu, dorinta inimii nu este rea in sine. Ci atunci cand lucrurile, fie si nepacatoase, imi iau o bucata din inima, imi slabesc dragostea mea fata de Hristos. Aceasta dorinta este rea, pentru ca vrajmasul imi taie dragostea mea de la Hristos. Cand doresc un lucru pretios, o carte de pilda, si imi ia o parte din inima, atunci asta e un rau. De ce o carte sa-mi ia o parte din inima ? Cartea sa o doresc, sau pe Hristos sa-L ravnesc ? Orice dorinta, oricat de buna ar parea, nu este mai buna ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Cand imi dau inima lui Dumnezeu, este cu putinta ca Dumnezeu sa nu mi se dea in intregime mie ? Dumnezeu cere inima omului. "Da-mi, fiule, inima ta" (Pilde 25,26). Daca omul ii da inima sa, dupa aceea, Dumnezeu ii va da orice va iubi inima sa, numai sa nu-l vatame. Numai cand se daruieste lui Hristos inima nu se iroseste si numai in Hristos afli legatura cea bogata a dragostei dumnezeiesti in aceasta viata, iar in cealalta, cea vesnica, veselia dumnezeiasca.

Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Sa ne ingrijim insa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, inseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramane nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o infatisare frumoasa, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de caramizi si iti lasi inima ta acolo. Sau vezi intr-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, iti lasi inima ta in magazin. Daca le cumperi, iti atarni inima de ramele ce le porti. In special femeile sunt furate usor. Putine sunt acelea care nu-si vand inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare. Una are nevoie de o farfurie ? Va cauta sa afle o farfurie cu flori. Ca si cum s-ar acri mancarea daca farfuria nu are flori. Unele femei duhovnicesti sunt miscate de lucruri parute serioase, de un vultur cu doua capete, de pilda. Iar dupa aceea intreaba: "De ce nu ne misca cele duhovnicesti ?" Cum sa te miste, daca inima ta e imprastiata in dulapuri, intre farfurii ? Nu ai inima, ci numai carne, inlauntrul careia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca sa poti merge. Pentru ca putin din inima merge la un lucru, putin la altul iar pentru Hristos nu ramane nimic. - Parinte, adica si aceste dorinte simple sunt pacatoase ?

- Aceste dorinte, oricat de nepacatoase ar fi, sunt mai rele decat cele pacatoase. Pentru ca o dorinta pacatoasa il va zgudui pe om candva si il va mustra constiinta, si asa va face o incercare de intoarcere, se va pocai, va spune: "am gresit, Dumnezeul meu". In timp ce aceste dorinte, cele "bune", nu-l nelinistesc. Crede ca merge bine. "Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel si Dumnezeu le-a facut pe toate frumoase", spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea e bine sa taiem orice dorinta. Cand cineva face ceva pentru Hristos si jertfeste ceea ce iubeste, facand ceva ce nu-i place - oricat de bun ar fi ceea ce-i place - atunci Dumnezeu ii da mai mare odihna. - Parinte, cand imi vine greu sa-mi tai o dorinta, trebuie sa insist in nevointa ?

- Da, chiar de s-ar mahni inima ta. Deoarece nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie sa asculti de inima. Pentru ca daca ai asculta, ai simti o bucurie lumeasca si apoi o neliniste, iarasi lumeasca. Iar daca n-o asculti si inima ti se va mahni deoarece n-ai facut cele ce o odihnesc, si te bucuri de asta, atunci vine harul dumnezeiesc. Si acesta este scopul: sa dobandim harul dumnezeiesc, si ca sa dobandesti harul dumnezeiesc, trebuie sa se taie toate dorintele, chiar si bune de ar fi; sa se taie voia. Atunci omul se smereste, si cand s-a smerit, vine harul dumnezeiesc. Cand inima va fi nemultumita lumeste, atunci se va bucura duhovniceste. Pe cat poate fiecare, sa invete sa evite mangaierea lumeasca, sa aiba lucrare duhovniceasca launtrica, ca astfel sa dobandeasca mangaierea dumnezeiasca. Bucuriile lumesti sunt bucurii materiale

- Parinte, oamenii lumesti spun ca simt un gol, desi au toate bunatatile.

- Bucuria adevarata, curata se afla alaturi de Hristos. Daca te unesti cu El prin rugaciune, vei vedea sufletul tau rasplatit. Oamenii lumesti cauta bucuria in distractii. Unii oameni duhovnicesti o cauta in discutii duhovnicesti, in predica, etc. Dar cand se termina acestea raman intr-un gol si se intreaba ce vor face in continuare. Fie ca sunt pacatoase, fie indiferente cele cu care se ocupa, la fel este. De ce nu merg mai bine sa se culce, ca sa fie buni a doua zi pentru lucru ?

Implinind dorintele lumesti ale inimii, nu vine bucuria duhovniceasca, ci stresul. Bucuria lumeasca aduce stresul si la oamenii duhovnicesti. Bucuria lumeasca nu este permanenta, nu este bucurie adevarata, ci este o bucurie temporara, a acelei clipe. Aceasta e bucurie materiala, nu este duhovniceasca. Iar cu bucuriile lumesti nu "se umple" sufletul omului. Ci mai degraba sunt balast. Atunci cand simtim bucuria duhovniceasca, nu o mai dorim pe cea materiala. "Satura-ma-voi cand mi se va arata slava Ta" (Ps.16,15). Bucuria lumeasca nu odihneste pe omul duhovnicesc, ci il oboseste. Pune un om duhovnicesc intr-o casa lumeasca. Nu se odihneste. Desi omul lumesc crede ca el se odihneste, dar nu, se chinuieste. Se bucura la exterior, iar pe dinlauntru nu este multumit ci chinuit.

- Parinte, cu ordinea lumeasca te asfixiezi.

- Se asfixiaza si o doresc asta, precum alearga broasca in gura sarpelui. Sarpele sta langa apa si priveste mereu broasca. Daca broasca se inseala si priveste sarpele se electrizeaza, ameteste si alearga strigand in gura sarpelui. Apoi sarpele o musca, o otraveste, ca sa nu se zbata. Atunci striga broasca, dar, desi o salvezi este otravita, va muri.

- Parinte, de ce oamenii se bucura de lucrurile lumesti ?

- Oamenii contemporani nu se gandesc la vesnicie. Iubirea de sine ii face sa uite ca vor pierde tot. Nu au prins sensul profund al vietii. N-au simtit alte bucurii, cele ceresti. Inima lor nu tresalta pentru ceva inalt. De pilda dai cuiva un dovleac. Si-ti spune: "Ce dovleac frumos !" Ii dai ananas. "Ananasul are solzi" iti spune, si-l arunca, pentru ca n-a mancat niciodata. Sau spune-i unei cartite: "Ce frumos e soarele !", ca aceea iarasi se va baga in pamant. Cei ce se odihnesc in cadrul lumii materiale, seamana cu puisorii prostuti, care nu fac zgomot in gaoace, ca sa sparga coaja si sa iasa afara, si sa se bucure de soare - de zborul ceresc spre viata paradisiaca - ci stau nemiscati si mor in gaoacea oului. 

Duhul lumesc este boala

Astazi lucrul cel mai important este sa nu ne modelam dupa acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cat putem, sa nu fim atrasi de acest curent si sa ne duca taras pe acest canal. Pestii destepti nu se prind in carlige. Vad momeala, inteleg ca e momeala si pleaca de acolo, scapand astfel. In timp ce ceilalti vad momeala, alearga acolo sa manance si, hop, se prind. Asa si lumea: are momeala ei si ii prinde pe oameni. Oamenii sunt atrasi de duhul lumesc si sunt prinsi de el.

Duhul lumesc este boala, Precum cautam sa evitam o boala, asa si cugetarea lumeasca s-o evitam, oriunde ar fi ea. Sa ne instrainam de duhul progresului lumesc, ca sa progresam duhovniceste, sa ne insanatosim duhovniceste si sa ne bucuram ingereste. Fericirile Părintelui Paisie Aghioritul

---

Cine nu cunoaste Cartile acestui minunat Sfant???? Cine nu cunoaste Viata Sa minunata??? Cine nu a auzit de Dansul??? Monahul smerit de la Panaguda - Karyes (Mt.Athos) care a uimit lumea si pe cei mari savanti cu credinta sa si cu cunoastintele sale Dumnezeiesti!!!! „Uceniul” Apostolului Iubirii - Sf.Ioan Evanghelistul de la Sourotti - Thessalonik care a predicat toata viata sa iubirea de Hristos si de semeni!!!
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!!!
Acest Sfant m-a invatat multe... am citit cartile sale si l-am simtit ca pe Sf.Ioan Gura de Aur cum imi vorbeste DIRECT si imi patrunde intraga-mi fiinta!!! Nu poti sa nu il iubesti cand ii citesti cartile ca simti cum te patrunde pana in cele mai adanci tainte la sufletului...


1. Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.
2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.
3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.
4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează. 5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.
6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.
7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.
8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.
9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.
10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.
11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.
12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.
13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.
14. Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.
15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.
16. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.
17. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.
18. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.
19. Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.
20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi nebunie pentru Hristos sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.


Iata http://ro.orthodoxwiki.org/Paisie_Aghioritul un link pt cine vrea sa stie mai multe despre Sfintia Sa!!!

Doamne ajuta!!!

O lecție pe care prea puțini oameni o înțeleg. O lecție pe care și mai puțini o adoptă.

 Și totuși, cam așa stau lucrurile. Poate că pe unii îi sperie, însă este purul adevăr

NIMENI NU ITI DATOREAZA NIMIC!

Învață să trăiești cu asta!
Se numește acceptarea realității și asumarea răspunderii pentru propria viață!
Sau, mai pe românește spus, maturitate!

Atunci când înțelegi că nimeni nu îți este dator cu nimic, încetezi să mai privești în exterior, așteptând sau cerând minuni de alții și te concentrezi pe interior – pe propriile abilități, pe propriile calități, pe propriul potențial, pe propriile valori.

Hai să-ți spun ce înseamnă asumarea răspunderii propriei vieți:

1. Ești responsabil/ă de îndeplinirea dorințelor tale.

Celălalt te poate însoți în această călătorie, însă nu are obligația să renunțe la propriile dorințe pentru a-ți face ție pe plac.

2. Ești responsabil/ă de alegerile și acțiunile tale.

Dacă suferi pentru că celălalt nu a făcut ceea ce așteptai tu … este problema ta, nu problema celuilalt. El/ea nu are de unde să știe care sunt gândurile tale ascunse, așteptările tale interioare.

3. Ești responsabil/ă de nivelul de conștiință pe care îl aduci în relațiile tale cu ceilalti.

Ca și de nivelul așteptărilor pe care le ai de la partener/ă/ceilalti.

4. Ești responsabil/ă de comportamentul tău cu ceilalți.

Inclusiv pentru bucurie sau suferință. Astea sunt chestiuni ce țin ce starea ta interioară. Sunt ale tale, nu ale lor, constientizeaza bine acest aspect.

5. Ești responsabil/ă de modul în care îți prioritizezi timpul.

6. Ești responsabil/ă pentru fericirea ta.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu este obligat să te facă fericit/ă. Dacă crezi sau aștepți asta, înseamnă că nu respecți persoana respectivă, iar celălalt devine un prestator de servicii, nicidecum un partener. Fericirea chiar este treaba ta! De aia tot spun că este bine să intri în relații deja fericit/ă.

7. Ești responsabil/ă de alegerea valorilor care îți ghidează viața.

Drept urmare, valorile celuilalt nu sunt treaba ta. Dacă valorile voastre se întâlnesc … este minunat. Dacă nu, atunci ar fi bine să înveți și să accepți diferențele. Nu poți? Atunci pleacă. Dar nu încerca să schimbi valorile celuilalt.

8. Ești responsabil/ă pentru creșterea propriei stime de sine.

Și asta este strict o muncă personală.
Vezi? Totul se rezumă la tine, la constiinta și la starea ta.
La tine și la construcția ta interioară.
La tine și la stabilitatea ta.
La tine și la valorile tale.
La tine, la acțiunile și deciziile tale.

Cu cât ai mai multe așteptări de la celalalt, cu cât ceri mai mult, cu atât ai șanse mai mari să obții suferință.
Ce înseamnă acea suferință? Nu cumva dorințe neîmplinite? Nu cumva ceva ce tu îți proiectezi?

Renunță la așteptări și privește-te.
Poți?
Dacă da, atunci răspunde la următoarea întrebare:
Ce vezi?
Pe cine vezi?
Pe tine sau pe celălalt?
Cine îți trăiește viața?”
ㅤ ㅤCine ți-a bătut la ușă atunci când nu te-ai simțit bine, atunci când ai avut necazuri sau atunci când ai fost singur(ă) ?
Cine ți-a adus ceva, fără să îi ceri, atunci când ai avut lipsuri ?
Cine a făcut măcar un mic efort ca să-ți fie mai bine, să te ajute, să contribuie la bunăstarea și fericirea ta ?

Fă o listă cu acei oameni și pune-o undeva la vedere, ca să știi că doar ei contează.
Iar dacă oamenii aceia nu există, atunci trece numele tău pe listă, și astfel vei înțelege cine contează, pe cine te poți baza, pentru cine merită să lupți și pe cine trebuie să faci fericit.

Legea Oglindirii – Ce înseamnă când judecăm pe cineva

 

Legea oglinzii...

Nu mă cunoști, îți imaginezi.

Vezi în mine doar ceea ce ești.

Dacă vezi dragoste în mine, este pentru că în tine există dragoste...

Dacă vezi agresivitate în mine, este pentru că

în tine există agresivitate.

Dacă admiri o calitate a mea, este pentru că ai și tu acea calitate...

Dacă e ceva în mine pe care urăști, de fapt urăști ceva în tine care nu-ți place.

Nu e nimic surprinzător...

Sunt o reflecție care îți proiectează realitatea.

Tu doar mă imaginezi, eu sunt invenția ta, și vei vedea asta în mine

până când o vei recunoaște în tine.

Dacă îți place ceea ce vezi în mine, nu te schimba!

Dar dacă nu-ți place, schimbă ceva în tine!

În ceea ce mă privește:

Te iubesc, pentru că tu ești oglinda pe care am ales-o să mă observ și să cresc.

______

Bianka Luzncep prin a spune ca noi toti suntem egali ca si suflet, spirit, fii de Dumnezeu. Toti ne naștem pe Pamant cu scopul evoluției spirituale. Stiu ca asta pare a fi doar pt maestri spirituali, care stau in izolare, sau pt preoți, călugări. Dar nu, e valabil pt toti oamenii, doar ca fiecare dintre noi suntem la niveluri diferite de constiinta si evoluție.

Doar nu credeați ca totul e doar despre trezit, mâncat, culcat, si adiacente, cluburi, sex, etcetera. Bine, e si despre asta, dar nu numai.

Lumea in care traim este guvernata de niște legi. Asa cum exista legea gravitației, care nu poate fi contestata, asa exista multe alte legi care nu sunt atât de vizibile. Asta nu înseamnă că ele nu exista. Asa cum nu putem vedea energia, doar o simțim, la fel, tot ce este guvernat de aceste legi nu putem vedea, dar putem simți.

Azi vreau sa vorbesc despre legea oglindirii. De fapt despre o sub-ramura a ei, și anume cea care are legatura cu judecata.

Legea oglindirii spune ca tot ce e in jurul nostru, toata realitatea in care trăim, este o reflexie a interiorului nostru, a ce gândim, a ce simțim, a ce suntem. Implicit, toate persoanele cu care intram in contact sunt oglinzi ale noastre. Se spune ca primii nostri profesori ne sunt membrii familiei, părinții, si apoi copiii noștri. Ei sunt cele mai mari oglinzi. Dar totodată, maestri, profesori, ne sunt toti oamenii cu care interacționam in viata asta. Si ei ne oglindesc temerile, fricile, blocajele, tot ce e bun si mai putin bun din noi.

Când ne înfuriem pe cineva, e o formă de oglindire.

Când judecam pe cineva, e o formă de oglindire.

De fapt si furia apare tot dintr-o forma de judecata, pt ca judecata vine din lipsa acceptării. Si cand nu vrem sa acceptam ca cineva e altfel decât ce credem noi ca e bine, sau normal, atunci apare judecata. Adica îl judecăm, si implicit ne cuprinde o emotie de suparare, frustrare sau furie pe acea persoană.

Exemplu: Daca mama, tata, ne învață ca e urat sa vorbim in timp ce măncam, ca adulti vom ajunge sa consideram ca oricine vorbeste în timp ce mănâncă e un nesimțit. Adica o formă de judecată. Il judecam pe un altul ca face ceva gresit. Când de fapt face doar altfel decât credem noi ca e ok.

Rezolvarea e simplă, dar destul de greu de îndeplinit si acceptat. Rezolvarea sta fix în acceptare. Când acceptam ca ceea ce ni se arata e de fapt o oglinda a ceea ce avem de lucrat noi cu noi, înăuntrul nostru, atunci creștem pe scara nivelului de conștiință. Când înțelegem ca de fapt tot ce se intampla in exterior are legatura cu ce e in interiorul nostru, si cand asociem asta cu faptul ca toti oamenii sunt egali, si nu e nimeni mai presus sau mai prejos decat altcineva, atunci viata devine mult mai simplă.

Si mai sunt multe de completat, dar…

Mai vorbim .

Patru feluri de trezvie a minții, după Sfinții Părinți

 

Ca îngrădire a minții neastâmpărate și lesne de abătut, Părinții nu au găsit un alt mijloc mai potrivit decât pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu și ne-au învățat acest lucru în termeni corespunzători.

Sfinții Părinții noștri au inventat diferite moduri practice de concentrare și exersare a rugăciunii și invocării monologice (de un singur gând). Această lucrare se numește, luare-aminte (νῆψις) și rugăciunea inimii sau a minții și scopul ei principal este păzirea minții. „Dacă abuzul gândurilor naște reaua obișnuință a faptelor, care este și lucrarea păcatului cu fapta, atunci se impune cu necesitate în primul rând păzirea minții, astfel încât, încă de la primul gând, care este atacul, momeala (προσβολή), și de la bun început, să fie tăiată orice răutate și astfel să izbutească fără osteneală mântuirea”. „În dimineți am nimicit pe toți păcătoșii pământului” (Psalmul 100, 10), zice David, și „fiica Babilonului ticăloasa... fericit cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră!” (Psalmul 136, 8-9). Referința la dimineți și la prunci sugerează atacul și începutul fiecărui gând.

Ca îngrădire a minții neastâmpărate și lesne de abătut, Părinții nu au găsit un alt mijloc mai potrivit decât pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu și ne-au învățat acest lucru în termeni corespunzători. „Trebuie să Îl pomenim pe Dumnezeu mai abitir decât trebuie să respirăm”, zice Sfântul Grigorie Teologul, iar Sfântul Ioan al Scării zice „Să se unească pomenirea lui Iisus cu răsuflarea ta”. „Ia aminte la gânduri și nu vei osteni în ispite”, zice bătrânul Isihie. Și Theodor Sinaitul zice de asemenea: „Dacă lipsește pomenirea lui Dumnezeu, atunci tulburarea patimilor câștigă loc în noi”.

Neîncetata și riguroasa pomenire a lui Dumnezeu, păzită cu acrivie, este și se numește luarea aminte sau trezvia minții (νῆψις) și conduce la toată calea virtuții și poruncii lui Dumnezeu, precum zice și David: „Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin” (Psalmul 15, 8). „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am bucurat” (Psalmul 76, 3). Părinții împart în diferite moduri felurile trezviei minții (νῆψις), toți câți s-au referit în mod special la ea. Un mod este cel al atenției minții, în care imaginația reprezintă atacul sau momeala, fiindcă este cu neputință ca gândurile să apară, fără a fi însoțite de o imagine închipuită. Un alt mod este liniștirea inimii prin rugăciune, care nu primește nicio mișcare lăuntrică a gândurilor. Acest lucru izbutește la cei care au ajuns, prin sârguința lor și prin harul lui Dumnezeu, la rugăciunea inimii. Un alt mod este neîncetata și neîntrerupta chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos cu multă smerenie. Și un alt mod, și ultimul, este neîncetata și neîntrerupta cugetare la moarte. În esență, și aceste patru moduri au același scop: pomenirea continuă a lui Dumnezeu, și chemarea în ajutor de care toți avem nevoie, de vreme ce toți am primit porunca „Rugați-vă neîncetat!”.

Rugaciune catre Sfantul Emilian de la Durostorum

 Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor și te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu umilință te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul și Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinței care s-au înălțat în sufletele noastre și, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, zdrobește păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieții noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi și umple mintea noastră de cunoștința cea adevărată din înțelepciunea cea dată ție. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferință a depășit orice suferință și a Cărui slavă strălucitoare a depășit orice slavă.Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Învață-ne umilința cu care ai părăsit toate bucuriile și bogățiile pământești, iară pacea cu care ai stat în fața guvernatorului, fă să strălucească și în noi podoaba frumuseții inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei și a sfințeniei, Moștenitorule al nemuririi, roagă-te să fim și noi împreună cu tine moștenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinților și faci fii ai luminii pe cei ce se roaga ție și te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptății și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care strălucește peste toți cei pecetluiți cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
 

Rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor

 Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor și te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu umilință te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul și Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinței care s-au înălțat în sufletele noastre și, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, zdrobește păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieții noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi și umple mintea noastră de cunoștința cea adevărată din înțelepciunea cea dată ție. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferință a depășit orice suferință și a Cărui slavă strălucitoare a depășit orice slavă. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Învață-ne umilința cu care ai părăsit toate bucuriile și bogățiile pământești, iară pacea cu care ai stat în fața guvernatorului, fă să strălucească și în noi podoaba frumuseții inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei și a sfințeniei, Moștenitorule al nemuririi, roagă-te să fim și noi împreună cu tine moștenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinților și faci fii ai luminii pe cei ce se roaga ție și te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptății și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care strălucește peste toți cei pecetluiți cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfintei Muceniţe Lucia (13 Decembrie) INEDIT

 

Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să o lăudăm pe Sfînta Muceniţă Lucia, că aceasta lepădîndu-se de cele pămînteşti s-a învrednicit de cununa muceniciei şi acum cu îngerii în ceruri se veseleşte. Pentru aceasta toţi cu bună credinţă să strigăm: Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!
Icosul 1
Venind la mormîntul Sfintei Muceniţe Agatia şi auzind citirea Sfintei Evanghelii despre femeia care a luat tămăduire de boala scurgerii de sînge prin atingerea hainei lui Hristos, ai îndemnat-o pe mama ta să se atingă de mormînt, iar aceasta tămăduindu-se, împreună cu tine a dat slavă lui Dumnezeu aşa:
Bucură-te, că credinţa în Hristos ţi-a fost neclintită,
Bucură-te, că rugăciunea fierbinte de Domnul ţi-a fost primită,
Bucură-te, că Sfînta Agatia în vis ţi s-a arătat,
Bucură-te, ca slăvire cetăţii Siracuzei prin tine s-a dat,
Bucură-te, ca Hristos ţi-a privit viaţa cu bucurie,
Bucură-te, ca inima ta ardea neîncetat pentru Cerescul Mire,
Bucură-te, ceea ce ai lepădat grija pentru trupul cel de tină,
Bucură-te că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină,
Bucură-te, a Domnului mireasă primită,
Bucură-te, diamant şi piatră nepreţuită,
Bucură-te, că pe cap porţi strălucită cunună,
Bucură-te, fecioară ce cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 2
Aprinzîndu-te de dragoste pentru Mirele cel Ceresc, i-ai spus mamei tale că nu vrei să mai auzi de logodnic pămîntesc. Şi cerînd moştenirea ta de la ea, pe Mîntuitorul ai voit a-L urma pînă la moarte, închinîndu-I fecioria ta. Pentru această pildă te-ai făcut creştinilor care cîntă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Sfătuită de tine, toată bogata ei moştenire lumească maica ta ţi-a înmînat-o spre a o da Domnului, iar tu, înţeleaptă fecioară, ai vîndut satele şi podoabele, împărţind săracilor totul, iar ei, slăvind pe Dumnezeu, au strigat:
Bucură-te, ca deşertăciunea bogăţiilor pămînteşti mamei tale ai arătat,
Bucură-te, ca prin bunul tău sfat te-a sprijinit în hotărîrea ce ai luat,
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de cele trecătoare,
Bucură-te, că ţi-ai agonisit bogăţie nepieritoare,
Bucură-te, că faţă de logodnic de hotărîrea cea bună nu te-ai ruşinat,
Bucură-te, că doica cea pricepută înaintea lui te-a apărat,
Bucură-te, preaînţeleaptă următoare a Celui Înviat
Bucură-te, preafrumoasă jertfă a Celui Preaînălţat
Bucură-te, că pentru milostivirea ta îngerii s-au bucurat,
Bucură-te, că pe Domnul desăvîrşit ai urmat,
Bucură-te, că pe tine însăţi te-ai făcut podoaba fecioarelor,
Bucură-te, că de lucruri minunate în ceruri eşti moştenitoare,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 3
Văzînd logodnicul tău că ai risipit toată averea împărţind-o săracilor, a mers la Pashasie, domnul cetăţii, şi te-a vădit că eşti creştină, iar ighemonul, chemîndu-te să jertfeşti idolilor a voit a te sili, dar tu nu te-ai plecat la porunca lui, apărîndu-ţi credinţa. Iar noi, văzînd îndrăzneala ta, strigăm Lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Fericită eşti între fecioare, că neplecîndu-te la ameninţările ighemonului ai zis: “Acum nemaiavînd nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie Lui Dumnezeu”. Iar noi auzind acestea, minunîndu-te de dăruirea ta cea înţeleaptă, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ca în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai,
Bucură-te, că răbdarea ta ţi-a cîştigat loc de cinste în rai,
Bucură-te, că satana a fost biruit de tine,
Bucură-te, că pe diavol l-ai umplut de ruşine,
Bucură-te, că în lume te-a umbrit raza cerească,
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mîntuiască,
Bucură-te, că plină de înţelepciune te-ai dovedit,
Bucură-te, că prin cuvintele tale pe ighemon l-ai uimit,
Bucură-te, că la Domnul ai voit a-l întoarce,
Bucură-te, că ai încercat a-l converti înainte de moarte,
Bucură-te, că l-ai îndemnat să se închine lui Dumnezeu şi nu idolilor,
Bucură-te, că nu te-ai temut de mîna împăratului şi a chinurilor,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 4
Văzînd rîvna lor nebună pentru slujirea idolească, i-ai numit “stricătorii sufletului” pe cei care iubesc dulceaţa vremelnică mai mult decît desfătarea veşnică. Dar ei n-au voit a crede că Duhul Sfînt grăieşte prin tine; noi însă cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Auzind din gura ta că Duhul Sfînt trăieşte întru curăţie, au poruncit să te ducă la casa de desfrînare, ca după ce vei fi batjocorită să fugă Sfîntul Duh de la tine, dar tu nu te-ai înfricoşat, zicînd că trupul nu se va spurca de nu se va învoi mintea. Iar noi, pentru nădejdea ta în Dumnezeu, strigăm ţie aşa:
Bucură-te, că nu te-ai lăsat înduplecată prin nici o chinuire,
Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit,
Bucură-te, că între necredincioşi viaţa ta ca soarele a strălucit,
Bucură-te, fecioară prea-tare în virtute,
Bucură-te, că te-ai învrednicit de daruri multe,
Bucură-te, stîlp al credinţei neclintit,
Bucură-te, că pe Domnul mai presus de orice L-ai iubit,
Bucură-te, că toată nădejdea ţi-ai pus în Mirele cel Ceresc,
Bucură-te că nu te-ai temut de cei ce rănesc doar trupul pămîntesc,
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit,
Bucură-te, că fecioria cu dragoste lui Hristos i-ai făgăduit,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 5
Pashasie a poruncit ca să vină după tine cei ce ţineau casa de desfrînare zicînd să cheme poporul şi să-şi bată joc de tine pînă vei muri, dar Duhul Sfînt nu i-a lăsat să se atingă de tine, pentru care minune cîntăm: Aliluia!
Icosul 5
Duhul Sfînt a dat atîta greutate trupului tău încît nicidecum n-au putut să te mute din loc. Atunci aducînd o funie şi legîndu-te de mîini şi de picioare, au încercat cu toţii a te tîrî, dar ca un munte stăteai nemişcată.
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu,
Bucură-te, că prin minune trupul s-a făcut ca un munte de greu,
Bucură-te, că pe Domnul L-ai rugat a-ţi păzi fecioria,
Bucură-te, că în ceruri ţi s-a făcut auzită rugăciunea,
Bucură-te, că mila Domnului te-a acoperit,
Bucură-te, că trupul ţi-a rămas curat precum tu însuţi l-ai păzit,
Bucură-te, că mare cunună Domnul în cer ţi-a pregătit,
Bucură-te, că de mucenicie te-ai învrednicit,
Bucură-te, că prin tine mulţi dreapta credinţă au aflat,
Bucură-te, că slava Domnului prin tine s-a arătat,
Bucură-te, că neclintit îţi era trupul precum îţi era credinţa,
Bucură-te, că l-ai slujit pe Domnul cu toată fiinţa,
Bucură-te, Sfînta Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 6
Pildă te-ai făcut fecioarelor, Sfîntă Lucia, rîvnind curăţiei Maicii Domnului; iar Mîntuitorul văzînd curăţia cugetului tău, cu mărgăritare cereşti ţi-a împodobit haina de nuntă, şi ceata fecioarelor te aşteaptă în ceruri cîntînd: Aliluia!
Icosul 6
Mirele tău cel iubit nu te-a lăsat pradă desfrînaţilor închinători la idoli ci, minune săvîrşind pentru tine, toate planurile lor a zădărnicit. Iar noi slăvind pe Dumnezeu îţi cîntăm aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş Duhului Sfînt,
Bucură-te, că numai pe Hristos Domnul Îl aveai în gînd,
Bucură-te că prin tine am văzut mărirea cerească,
Bucură-te, că în faţa păgînilor Duhul Sfînt prin tine a voit să grăiască,
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi,
Bucură-te, ceea ce te-ai îmbrăcat în virtuţi,
Bucură-te, temelie neclintită a creştinătăţii,
Bucură-te, izvorul bunătăţii,
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întărit în credinţă,
Bucură-te, că pe şi mai mulţi i-ai adus la dreapta credinţă,
Bucură-te, stea luminătoare,
Bucură-te, a curăţiei cinstită floare,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 7
În mare nepricepere fiind Pashasie, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi toţi popii idoleşti ca să facă vrăji în jurul tău, şi să te urnească, dar neisprăvind nimic, trupul tău a rămas pironit în pămînt. Iar noi văzînd marea purtare de grijă a lui Dumnezeu asupra robilor Săi, cîntăm: Aliluia!
Icosul 7
Pentru că nu izbuteau nicidecum a te mişca din loc, s-a poruncit să fii stropită cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăji stai nemişcată, dar în zadar s-au ostenit, căci nu au putut să te clintească, şi mai mult s-au ruşinat de tăria ta, pentru care-ţi cîntăm aşa:
Bucură-te, sfîntă în credinţă neclintită,
Bucură-te, arma nebiruită,
Bucură-te, trandafir plin de mireasma intre spinii idoleşti,
Bucură-te, ca inima ta nu s-a plecat celor pămînteşti,
Bucură-te, că credinţa ta s-a transformat într-un izvor de apă vie, Bucură-te, lauda fecioriei,
Bucură-te, ceea ce împreună cu îngerii locuieşti,
Bucură-te, aducerea de roade duhovniceşti,
Bucură-te, învăţătoarea înfrînării,
Bucură-te, stea curată a răbdării,
Bucură-te, soare luminos care neîncetat luminezi pe cei credincioşi,
Bucură-te, ruşinătoarea slujitorilor idoleşti,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 8
Crezînd că te vor putea urni din loc, au adus multe perechi de boi să te clintească, însă nici astfel nu le-a fost cu putinţă. Iar acuzată fiind că ai făcut farmece, le-ai spus că Milostivul Dumnezeu te ocrotea, căci întotdeauna îi cînţi: Aliluia!
Icosul 8
Nepricepînd cum tu, deşi neputincioasă copilă fiind, tîrîtă de o mie de oameni stai neclintită, le-ai spus că eşti înştiinţată de la Duhul Sfînt că nici zece mii de oameni nu ar avea izbînda asupra ta.
Bucură-te, fecioara neîntinată,
Bucură-te, comoara nedeşertată,
Bucură-te, făclie luminoasă,
Bucură-te, că ne tragi pe noi de la dragostea pămînteasca spre dragostea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că nimic n-a putut să te mişte din loc,
Bucură-te, că de dorul lui Hristos, sufletul tău ardea ca un foc,
Bucură-te, că le-ai vestit puterea Sfîntului Duh,
Bucură-te, că încercările lor de a te necinsti au fost rispite în vînt,
Bucură-te că eşti biserica lui Dumnezeu celui viu,
Bucură-te, că a-ţi aduce laude cum se cuvine nu ştiu,
Bucură-te, îndreptarea fecioarelor celor drepte,
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 9
Văzînd că l-ai ruşinat, Pashasie a poruncit să fii înconjurată cu un foc mare şi să toarne peste tine smoala arsă, pucioasă şi undelemn fiert. Iar tu stînd nevătămata cîntai: Aliluia!
Icosul 9
Tu L-ai rugat pe Domnul Iisus Hristos ca focul să nu aibă putere asupra ta, pentru a se întări credinţa credincioşilor şi pentru a fi vădită neputinţa idolilor.
Bucură-te, rugul cel nears,
Bucură-te, ca ighemonul de ruşine a rămas,
Bucură-te, pildă de nădejde şi de răbdare,
Bucură-te, tămîie bineprimită la cer în rugăciune,
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat să-ţi urmăm ţie,
Bucură-te, că ţi-ai dat viaţa trecătoare pentru veşnicie,
Bucură-te, că în ceruri s-a preamărit al tău nume,
Bucură-te, că veselie fecioarelor eşti în lume,
Bucură-te, că văpaia focului nu te-a atins,
Bucură-te, că farmecele vrăjitorilor idoleşti le-ai învins,
Bucură-te, că creştinii se întăresc văzînd pătimirea ta,
Bucură-te, că ne-ai învăţat cu osîrdie a ne ruga,
Bucură-te, Sfînta Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 10
Nesuferind prietenii lui Pashasie să-l vadă în mare supărare, au poruncit să fii lovită cu sabia peste grumaz, după care au plecat, lăsîndu-te rănită. Tu însă nu conteneai a te ruga şi creştinii cîntau: Aliluia!
Icosul 10
Deşi foarte rănită nu ai slăbit, ci te rugai şi le-ai vestit poporului că s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, căci Diocleţian căzuse din împărăţie, iar Maximian tocmai murise. Şi auzind sfîrşitul prigonirilor, creştinii te lăudau zicînd:
Bucură-te, că de noroade nu ai uitat,
Bucură-te, că deşi în suferinţă, vestea cea bună le-ai dat,
Bucură-te, că eşti cetăţii ocrotitoare,
Bucură-te, că mîntuirea ţi-ai cîştigat prin răbdare,
Bucură-te, că pe Domnul ÎI ai înaintea ochilor pe veşnicie,
Bucură-te, că vezi veşnic a raiului îndulcire,
Bucură-te, Muceniţă Lucia preacinstită,
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu ne ajută,
Bucură-te, că prin chinuri te desfătezi acum veşnic,
Bucură-te, că răsplată ţi-a dat ţie cel Atotputernic,
Bucură-te, că prin chinuri eşti proslăvită între sfinte,
Bucură-te, ca petreci în raiul pe care l-ai dorit fierbinte,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 11
Înaintea ta s-a dus Pashasie legat în lanţuri, căci venise porunca de la Roma ca să fie dus la judecată ferecat. Iar creştinii, văzînd că pedepseşte Domnul pe asupritorii robilor Săi, strigau: Aliluia!
Icosul 11
Deşi gîtlejul îţi era străpuns de sabie, duhul tău nu a ieşit din tine pînă cînd au venit preoţii şi te-au împărtăşit cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos. Privind o minune ca aceasta, toţi credincioşii te lăudăm zicînd:
Bucură-te, lauda Siracuzei,
Bucură-te, păzitoarea curăţiei,
Bucură-te, muceniţă ce eşti de raze cereşti plină,
Bucură-te, a inimilor credincioase dulce lumină,
Bucură-te, că ai avut candela ta pregătită,
Bucură-te, că te-ai arătat cereştii cămări învrednicită,
Bucură-te, că pe capul tău Hristos a pus cunună,
Bucură-te, căci cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, că te-ai făcut mireasă Cerescului Mire,
Bucură-te, că nici o suferinţă trupească nu ţi-a fost poticnire,
Bucură-te, că prin chinuri ţi-ai împletit cununa muceniciei,
Bucură-te, că ai primit răsplata veşniciei,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 12
Dîndu-ţi sufletul în mîinile Domnului, ai fost pusă într-acel loc de cinste, unde s-a zidit biserica în numele tău şi în cinstea lui Dumnezeu, închinat Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, Căruia Îi cîntăm: Aliluia!
Icosul 12
Acum în ceruri te veseleşti cu Sfînta Agatia, şi precum ea e slava Cataniei aşa şi tu eşti a Siracuzei. Iar noi, nevrednicii, nădăjduind la al tău grabnic ajutor, te lăudăm aşa:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă,
Bucură-te, că de oameni pe pămînt eşti lăudată,
Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită,
Bucură-te, vitează rugătoare de Duhul Sfînt proslăvită,
Bucură-te, că lumina dreptei credinţe prin tine străluceşte,
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai răbdat muceniceşte,
Bucură-te, că ne înveţi a nu iubi bunătăţile acestei lumi trecătoare,
Bucură-te, că prin tine după măsura credinţei se dă vindecare,
Bucură-te, propovăduitoarea dreptei credinţe,
Bucură-te, că acum te veseleşti împreună cu muceniţele sfinte,
Bucură-te, vrednică purtătoare de cunună,
Bucură-te, că acum cu îngerii salţi împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 13
O, Sfîntă Muceniţă Lucia, care prin curăţia vieţii tale te-ai arătat vrednică mireasa a Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-L ca să dea iertare de greşeli şi sufletelor noastre, ca în veci să cîntăm împreuna cu tine: Aliluia!

Troparul, glas 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu mare glas: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi pe Tine căutîndu-Te mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie!” Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mîntuieşte sufletele noastre.

Condacul, glas 3
Nevoindu-te cu rugăciune şi multe pătimiri, păstrîndu-ţi fecioria nestricată, de chinuri bucurîndu-te, te-ai adus Făcătorului tău, că te-ai logodit cu Hristos şi săvîrşind călătoria prin luminată mucenicie, dai acum tămăduiri celor ce te cinstesc cu dreaptă credinţă, Sfîntă Lucia preaslăvită.

Sfânta Muceniță Lucia, protectoarea vederii şi a oftalmologilor

 

Sfânta Muceniță Lucia Fecioara este cinstită de credincioşii ortodocşi, catolici, anglicani și luterani. În calendarul creștin ortodox ea este pomenită în ziua de 13 decembrie.

Lucia s-a născut în anul 283 în Siracuza. Tatăl său, de origine romană, din neam de viță nobilă, era unul dintre cei mai de vază oameni ai cetății. Mama sa, Eutihia, era de origine greacă. Amândoi părinții erau bogați, astfel i-au dăruit fiicei lor o educație aleasă. Moartea tatălui la o vârstă tânără a lăsat-o pe Lucia în grija mamei, care decide să o logodească cu unul dintre tinerii de vază ai cetății. Amândouă trăiau fără grija zilei de mâine, dar asupra lor a venit o încercare grea: Eutihia se îmbolnăvește de curgere de sânge iar doctorii nu o puteau ajuta. Lucia a auzit de minunile de la mormântul „Sfintei Agatha” din Palermo, ocrotitoarea Cataniei, și cele două au decis să îi ceară ajutorul. Au participat împreună la slujbele oficiate în cinstea Sfintei Agatha, iar apoi s-au rugat la moaștele Sfintei pentru vindecare. Au privegheat în rugăciune până târziu, când Lucia a adormit. În vis i s-a arătat sfânta și i-a spus că, datorită rugăciunilor ei, mama sa a fost vindecată, dar și că ea, Lucia, va deveni una dintre miresele lui Hristos.

Întoarse acasă, Lucia și mama sa au început să împartă din avuția lor săracilor, văduvelor și orfanilor. Au oferit străinilor adăpost, au oferit danii bisericilor, și pentru ele au ținut doar atât cât să poată trăi. Dar despre aceste fapte a aflat și logodnicul Luciei care, văzând risipită avuția pe care spera să o aibă prin căsătorie, a pârât-o pe Lucia în fața lui Pashasie, guvernatorului cetății.

Acesta a arestat-o pe Lucia și a încercat să o facă să se răzdândească, dar ea a rămas fermă. În dialogul dintre Lucia și Pashasie, fecioara câștigă prin replica: „Apostolul zice că cei ce vieţuiesc întru curăţie, sunt biserici ale lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în ei”. Aceasta îl înfurie pe guvernator și hotărăște să o ducă la un bordel pentru ca cei de acolo să își bată joc de trupul ei feciorelnic. Dar Dumnezeu a dat atâta greutate trupului ei încât nu au putut să o miște din loc pe Lucia. Atunci Pashasie a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei şi să toarne peste dânsa smoală arsă, pucioasă şi untdelemn fiert. Dar nici acestea nu au vătămat-o pe feciară. Văzând acestea, au început să o lovească cu sabia sperând să o ucidă. Deși sabia o vătăma pe Lucia ea a rămas în viață.

Abia după ce a fost eliberată și s-a putut împărtăși cu Sfintele Taine, Sfânta Lucia și-a dat duhul în mâinile Domnului. Văzând atâta iubire pentru Dumnezeu și pentru sfinți, o mulțime de popor s-a botezat.

Lucia înseamnă lumină, iar Sfânta este considerată ocrotitoarea vederii şi a medicilor oftalmologilor.

Rugăciunea Sfintei Agnia pentru cei abuzați

Vino, Sfântă Agnia, vino! Că pierim în păcate, ne scufundăm în patimi și bolile ne năpădesc trupul. Vino așa cum vine un Înger, nevăzut, neștiut, și îmbracă-ne în lumina cea pierzătoare de duhuri rele, să nu ne mai vadă vrăjmașul goliciunea sufletească și sa nu mai aibă prilej de a ne răni cu necinstirea și cu uneltirile lui aducătoare de moarte.

Apără-ne trupul, curățește-ne sufletul și umple-l de Dumnezeu să fie plin de harul Lui, pune stavilă celor care ne vor răul și vindecă-ne de amintirile faptelor răului, amintiri care nu ne lasă să ne rugăm și să ne bucurăm de viața în Domnul Hristos.

Stai lângă noi așa cum Îngerul Domnului a stat lângă tine, ferindu-ne de păcat, și distruge puterea pe care diavolul o are asupra noastră așa încât să fim izbăviți de ispitele lui și să ne păstrăm fecioria trupului și a sufletului pe care le închinăm Mirelui sufletelor noastre, Iisus Hristos. Amin.

 

Acatistul Sfintei Mucenițe Agnia (Agnes) din Roma, vindecătoarea bolilor fără leac și apărătoarea celor abuzați (21 ianuarie)

apr.28

Agnes (latină) – miel; (grecește) – curată, fără pată, pură

Tropar, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agnia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez întru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Ți-ai adus viața jertfă nepătată Domnului Iisus Hristos, Sfântă Muceniță Agnia, murind pentru El ca să învii în El pe veci. Cea ce acum te bucuri cu ceata Sfintelor Fecioare în Cămara din Cer a Mirelui tău mult iubit, ajută-ne și pe noi care te strigăm: Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Icosul 1

Toate cetele îngerești s-au cutremurat de tine, Sfântă Muceniță Agnia, văzând puterea lui Dumnezeu desăvârșindu-se în slăbiciunea unui copil nevinovat, învingând uneltirile diavolului prin credința în Hristos Domnul, iar noi te lăudăm:

Bucură-te, cea mult frumoasă la chip;

Bucură-te, cea și mai frumoasă la suflet;

Bucură-te, copilă bălaie cu privirea la Cer;

Bucură-te, înger pământesc cu aripi de lumină;

Bucură-te, pocal curat în care Duhul Sfânt și-a găsit locaș;

Bucură-te, dorind cele cerești mai mult decât cele pământești;

Bucură-te, că nu ți-ai cruțat trupul pentru mântuirea sufletului;

Bucură-te, zburând ca un porumbel aurit la Domnul;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 2

Te-ai născut în Roma din părinți și strămoși binecredincioși, Sfântă Muceniță Agnia, și ai crescut împodobită de darurile Duhului Sfânt, trăind în rugăciune și în curăție, chemându-L pe Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Reclame

Raportează această reclamăConfidențialitate

Icosul 2

Erai atât de plăcută la înfățișare, încât deși aveai doar 12 ani fiul prefectului s-a îndrăgostit de tine, Sfântă Agnia, și a început să îți trimită multe daruri și să caute mijlocirea prietenilor lui ca să te convingă să îi fii mireasă. Te slăvim cu aceste laude:

Bucură-te, că tu erai deja rănită de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, că nu vroiai să auzi de logodnic pământesc;

Bucură-te, cu inima adâncită în Cununia cu Domnul;

Bucură-te, că aproape că nu mai locuiai în trup;

Bucură-te, că i-ai spus tânărului că ești deja logodnica Mirelui din ceruri;

Bucură-te, că ai dorit să rămâi fecioară pentru El;

Bucură-te, cea care te desfătai de dulcele Lui Glas;

Bucură-te, că Domnul Hristos te-a îmbrăcat în haină de aur și podoabe de nuntă;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 3

Plin de mâhnire, tânărul a plecat mânios că l-ai ales pe altul în locul lui, hotărând să te piardă dacă tot nu vroiai să fii a lui, Sfântă Muceniță Agnia. Dar tu nu te-ai înfricoșat și cu bucurie te rugai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Aflând că ești creștină, tânărul s-a bucurat că avea prilej să te piardă, Sfântă binecuvântată, și te-a pârât la tatăl său, sperând să te înfricoșeze cu chinurile și să te convingă să îl iei de soț. Te chemăm în rugăciune și te slăvim:

Bucură-te, că te-ai prezentat singură în fața prefectului;

Bucură-te, că acesta te-a îndemnat cu vorbe amăgitoare să jerfești zeiței Vesta;

Bucură-te, dar tu deși erai mică de vârstă, nu te-ai speriat;

Bucură-te, că te purtai cu mare înțelepciune și cuvioșie;

Bucură-te, răspunzând cu calm și cu noblețe;

Bucură-te, că îngerii erau cu tine;

Bucură-te, întărită de Duhul Sfânt;

Bucură-te, că Dumnezeu îți era alături;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 4

Dacă a văzut că nu te poate convinge cu vorbe dulci, prefectul a poruncit să fii pusă în lanțuri dar chinuitorii nu au găsit cătușe potrivite pentru mâinile tale de copil, mici și subțiri, Sfântă Muceniță Agnia. Ai rămas liniștită și statornică în credință, și te bucurai de rugăciunea lăuntrică în care Îl strigai pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Mâniat la culme, prefectul a poruncit să fii dusă în casa de desfrânare pentru a fi necinstită și să ți se ia fecioria cu forța, Sfântă Agnia, dar tu i-ai răspuns ca nu te temi că îl vezi pe Îngerul Domnului care te apără. Ne minunăm de faptele tale și te chemăm:

Bucură-te, că au smuls hainele de pe tine;

Bucură-te, că pe loc ți-a crescut păr până la pământ;

Bucură-te, că așa trupul tău a rămas neprihănit vederii;

Bucură-te, că în casa de desfrânare ai găsit un Înger;

Bucură-te, că acesta te-a acoperit de lumină și te-a umplut de pace;

Bucură-te, că rugându-te și cântând cu Îngerul, ai făcut loc de rugăciune din casa necurăției;

Bucură-te, că fiul prefectului a vrut să te necinstească;

Bucură-te, că a căzut imediat mort la picioarele tale;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 5

Când a auzit ce s-a întâmplat, prefectul a alergat degrabă și striga către tine, Sfântă Agnia, pentru ce l-ai dat morții pe fiul lui, spunând că ai făcut aceasta cu puterea vrăjilor, căci el nu știa să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Reclame

Raportează această reclamăConfidențialitate

Icosul 5

I-a răspuns cu blândețe, Sfântă binecuvântată: ” Acela a cărui voie poftea s-o împlinească fiul tău, adică cel din început vrăjmaş al neamului omenesc, care are putere asupra desfrânaţilor şi netemătorilor de Dumnezeu şi mai ales asupra batjocoririlor de fecioare, acela l-a ucis pe el…văzând toţi ceilalți care au intrat la mine luminarea cea îngerească, se închinau şi ieşeau fără vătămare, iar fiul tău fiind fără ruşine şi vrând să se atingă de mine, îndată l-a dat pe el îngerul cel dumnezeiesc satanei”. Ne închinăm puterii lui Dumnezeu și te chemăm, Sfântă Agnia:

Bucură-te, că prefectul te-a rugat să îl învii pe fiul lui;

Bucură-te, că pentru mărirea numelui lui Dumnezeu, te-ai rugat pentru aceasta;

Bucură-te, că ai plâns în rugăciune, plecată cu trupul la pământ;

Bucură-te, că Îngerul Domnului a făcut minunea;

Bucură-te, că tânărul L-a preaslăvit pe Dumnezeu, aducând la credință și pe alții;

Bucură-te, că mulți s-au botezat în ziua aceea, împreună cu el;

Bucură-te, că apoi la toți li s-au tăiat capetele de către necredincioși;

Bucură-te, că Hristos Dumnezeu le-a primit sufletele în Rai ca mucenici;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 6

Văzând minunea învierii și botezului, slujitorii la idoli și vrăjitorii s-au tulburat cerând prefectului să te ucidă, Sfântă Agnia, spunând că vrăjești mințile bărbaților. Dar acesta vroia să te elibereze, căci îl înviasei pe fiul lui, dar pentru că nu a putut de teama celorlalți, a renunțat la dregătorie și l-a lăsat în locul lui pe Aspazie, care nici acesta nu se ruga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Aspazie, prinzând putere, a poruncit să se facă un foc mare în mijlocul cetății și să te arunce în el, Sfântă Muceniță Agnia, dar focul s-a împărțit în două și unde stăteai tu era răcoare iar flăcările se întindeau și îi ardeau pe cei din jur. Te rugăm primește aceste cântări:

Bucură-te, că în mijlocul văpăii ți-ai croit cale către Dumnezeu;

Bucură-te, mărtusindu-L pe Iisus Hristos cu toată inima;

Bucură-te, diamant nears de gândurile omenești;

Bucură-te, piatră de temelie a mucenicilor copii;

Bucură-te, că făcând rugăciune, focul s-a stins de tot;

Bucură-te, stinge te rugăm și arderea din noi care vine de la diavol;

Bucură-te, apărătoarea celor care sunt ispitiți peste măsură;

Bucură-te, că le dai puterea de a se ridica din deznădejde;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 7

Aspazie s-a înfierbântat de mânie, crezând că prin puterea vrăjilor ai scăpat de flăcările focului, Sfântă Muceniță Agnia, și a dat poruncă să ți se taie capul, iar tu cu bucurie ai strigat la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Când ai auzit că ești dată la moarte, Sfântă Agnia, inima ta a tresărit de fericire și ai glăsuit: ” Ascultați! Vin! Sunt servitorii Mirelui, care vin să mă caute! Văd sus fecioarele de onoare ale miresei, îmbrăcate în alb, care-mi fac semn să vin. Da, candela mea e gata, și eu merg înaintea Mirelui! Hristoase Cel slăvit, cheamă sufletul care se alipește de Tine! Ți-am închinat fecioria mea, închin Tatălui Tău și martiriul jertfei mele!” și ți-ai plecat capul sub sabie. Ne minunăm de credința ta și te slăvim:

Bucură-te, că ai îngenuncheat în liniște;

Bucură-te, copilă în veșmânt alb, cu brațele închinate la piept, cu capul înclinat;

Bucură-te, vlăstar curat, cu buclele aurii până la pământ;

Bucură-te, că văzându-te, călăul a tremurat, neputând să ridice sabia;

Bucură-te, că acesta până la urmă și-a făcut datoria;

Bucură-te, că prin jertfa ta ai învins diavolul;

Bucură-te, că mucenicia ta a biruit lumea;

Bucură-te, că ai zburat în Cămara Mirelui Tău care te-a așteptat în Rai;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 8

Te-ai născut din nou în Cer, Sfântă Muceniță Agnia, călcând peste cărbunii aprinși ai ispitelor fără să te clatini și în toate încercările ai închinat fiecare respirație lui Dumnezeu pentru care trăiai și pe care Îl chemai în ajutor: Aliluia!

Reclame

Raportează această reclamăConfidențialitate

Icosul 8

Cu atât mai mare ți-a fost tăria credinței, Sfântă Agnia, cu cât ai fost tânără cu vârsta, o viață aflată abia la început. Trupul tău mic nu avea loc pentru lovituri de spadă, dar ai avut tăria fierului și ai învins fierul. Te rugăm primește prețuirea noastră, deplina iubire și rugăciune:

Bucură-te, că ai rămas neînfricată, atunci când totul părea înfricoșător;

Bucură-te, că ai stat neclintită sub greutatea lanțurilor;

Bucură-te, că nu știai ce înseamnă moartea;

Bucură-te, că erai pregătită să mori pentru Mirele tău;

Bucură-te, că nu erai în stare, după rânduiala naturii, să înduri atâtea suferințe;

Bucură-te, că tu erai însă matură pentru victorie;

Bucură-te, că lupta a fost grea, dar coroana ușoară;

Bucură-te, că puterea ta a fost a Domnului Hristos, desăvârșită în tine;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 9

Ai fost îngropată în catacombele Romei, Sfântă Muceniță, iar părinții tăi plângeau și privegheau în fiecare noapte la mormântul tău, nemângâiați de pierderea ta, copil frumos și curat, care ai ales Cununia cu Cerul și nu cu pământul, iubindu-L pe Hristos până la capăt și chemându-L: Aliluia!

Icosul 9

Dar într-una din nopți ei au văzut venind un alai de fecioare în haine alese și înconjurate de o lumină blândă, iar în mijlocul lor te-ai arătat având pe brațul drept un miel alb ca zăpada, Sfântă Agnia, și ai grăit părinților: ”Nu mă mai plângeți ca pe o moartă, ci bucurați-vă pentru mine, căci m-am sălășluit cu aceste fecioare în locașuri luminate. M-am unit în ceruri cu Acela pe care L-am iubit pe pământ din toată inima” iar apoi te-ai făcut nevăzută. Ne închinăm purtării tale de grijă și te slăvim:

Bucură-te, tinerețe ce ai învins în mijlocul lupilor;

Bucură-te, încununată cu diadema mântuirii;

Bucură-te, că iubirea ta a fost împărtășită;

Bucură-te, că Domnul Hristos te-a făcut mireasa Lui;

Bucură-te, că te-a cinstit cu viețuirea în soborul Sfintelor Fecioare;

Bucură-te, că te-ai arătat părinților îndurerați;

Bucură-te, aducând mângâiere inimilor lor;

Bucură-te, că nici după moarte nu i-ai uitat;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 10

Minunile care se făceau la mormântul tău s-au răspândit în popor, Sfântă Agnia, așa încât Constanța, fiica Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a alergat cu rugăciuni la tine să o vindeci de o boală grea pe care nici un doctor nu o putea vindeca, umplându-se de bube din cap până în picioare și nu mai era nici un loc neatins pe trup. Aceasta a adormit noaptea pe sfântul tău mormânt, plângând și chemându-te în ajutor și slăvindu-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

I-ai apărut în somn, Sfântă Muceniță, și i-ai spus: ” Îndrăznește, Constanța, și crede în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin care acum te tămăduiești de rănile tale!”. Te strigăm și noi să ne ajuți și te lăudăm:

Bucură-te, că deșteptându-se din somn, Constanța s-a simțit deplin sănătoasă;

Bucură-te, că parcă niciodată nu fusese bolnavă;

Bucură-te, că a spus la toată lumea de minunea ce i se întâmplase;

Bucură-te, că apoi și mai mulți au mers la mormântul tău să primească vindecare;

Bucură-te, că la rugămințile Constanței, tatăl ei a ridicat o biserică în cinstea ta;

Bucură-te, că toată viața ei Constanța a trăit în curăție și rugăciune;

Bucură-te, că viețuia la mormântul tău;

Bucură-te, că a cerut să fie îngropată la picioarele tale;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 11

În vremea aceea era o fecioară care te îndrăgea mult, Sfântă Muceniță Agnia, numindu-se Emerențiana și fiind soră de lapte cu tine. Aceasta te îndrăgea mult și se ruga la mormântul tău din catacombă împreună cu ceilalți creștini, ridicându-I slavă lui Dumnezeu: Aliluia!

Reclame

Raportează această reclamăConfidențialitate

Icosul 11

Dar într-o zi, un grup de necredincioși au început să arunce cu pietre în credincioșii care intrau să se roage în catacombă, ba chiar pe unii îi omorâseră, iar fecioara Emerențiana a încercat să îi alunge dar aceia s-au năpustit cu răutate asupra ei si aproape au îngropat-o sub pietre. Ne cutremurăm și te strigăm, Sfântă Agnia:

Bucură-te, cea iubită de credincioși;

Bucură-te, că mormântul tău era loc de liniștire și tămăduire;

Bucură-te, că Emerențiana a avut curajul să apere mădularele lui Hristos, credincioșii;

Bucură-te, că cei nelegiuți au vătămat-o de moarte;

Bucură-te, că ea cu ultimele puteri s-a târât la picioarele mormântului tău;

Bucură-te, că acolo, rugându-se, își dădu sufletul în Mâinile lui Dumnezeu;

Bucură-te, că aceasta a devenit o nouă Sfântă în cupola de stele a Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, că Sfânta Emerențiana vindecă durerile de stomac;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 12

Bucurându-te în Soborul Sfintelor Fecioare din Împărăția Cerurilor, caută și spre noi Sfântă Muceniță Agnia, că suntem prinși în vâltoarea arzătoare a patimilor și ne pune toată nădejdea în rugăciunile tale iar lui Dumnezeu Îi mulțumim pentru tine: Aliluia!

Icosul 12

Ceea ce ești stea strălucitoare pe bolta Bisericii Domnului Hristos, te chemăm Sfântă Agnia să ne miluiești și să ne ocrotești, slăvindu-te așa:

Bucură-te, că ai mers la nuntă împodobită cu Hristos;

Bucură-te, însoțindu-ne și pe noi să primim suferințele cu răbdare;

Bucură-te, dăruindu-ti viața de parcă te-ai bucurat pe deplin de ea;

Bucură-te, martora dumnezeirii și a trăirii în Hristos;

Bucură-te, cea puternică și neclintită la amenințări;

Bucură-te, vindecând boli fără leac;

Bucură-te, alinând rănile sufletești;

Bucură-te, cea ce ții mâna doctorilor în operații;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 13

Sfântă Muceniță Agnia, fecioară curată și crin împodobit de sângele muceniciei, înger plin de lumină cununat cu Mirele Veșnic, te rugăm să cauți spre noi și cu rugăciunile tale să mijlocești la Domnul Hristos să ne dea vindecarea bolilor trupești și sufletești, să ne bucurăm împreună cu tine și să Îi înălțăm slavă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Toate cetele îngerești s-au cutremurat de tine, Sfântă Muceniță Agnia, văzând puterea lui Dumnezeu desăvârșindu-se în slăbiciunea unui copil nevinovat, învingând uneltirile diavolului prin credința în Hristos Domnul, iar noi te lăudăm:

Bucură-te, cea mult frumoasă la chip;

Bucură-te, cea și mai frumoasă la suflet;

Bucură-te, copilă bălaie cu privirea la Cer;

Bucură-te, înger pământesc cu aripi de lumină;

Bucură-te, pocal curat în care Duhul Sfânt și-a găsit locaș;

Bucură-te, dorind cele cerești mai mult decât cele pământești;

Bucură-te, că nu ți-ai cruțat trupul pentru mântuirea sufletului;

Bucură-te, zburând ca un porumbel aurit la Domnul;

Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Condacul 1

Ți-ai adus viața jertfă nepătată Domnului Iisus Hristos, Sfântă Muceniță Agnia, murind pentru El ca să învii în El pe veci. Cea ce acum te bucuri cu ceata Sfintelor Fecioare în Cămara din Cer a Mirelui tău mult iubit, ajută-ne și pe noi care te strigăm: Bucură-te, Sfântă Agnia, miel neprihănit, adu-ne și nouă darul vindecării de la Dumnezeu!

Reclame

Raportează această reclamăConfidențialitate

Rugăciune:

Sfântă Muceniță Agnia, strălucit model de virtute, pentru tăria mărturisirii credinței tale, te-ai făcut bineplăcută Domnului și te-ai învrednicit de cununa fecioriei și a martiriului.

Ascultă-ne și nouă rugăciunea așa cum ai ascultat-o și pe a Sfintei Constanța, fiica Sfântului Împărat Constantin și ridică-ne din patul bolii noastre sufletești, ca să putem păstra și noi în inimile noastre credința cea adevărată și să mărturisim nu numai cu cuvintele dar și cu faptele noastre că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.

Sfântă Fecioară Agnia, nepătată Muceniță, când prefectul roman a pronunțat asupra ta sentința ca strălucitul crin al curăției tale sa fie strivit sub picioarele nelegiuiților, atunci tu, neînfricată, te-ai încredințat brațului dumnezeiesc, care trimite pe îngerii Săi, pentru paza celor care se încred în El.

Dă-ne și nouă cu rugăciunile tale, să avem nădejde neclintită în ajutorul dumnezeiesc și să ne umplem inimile de încredere în Domnul nostru, așa cum ai făcut și tu.

O, curajoasă mielușea, Sfântă Agnia, inima ta era atât de înflăcărată de focul dragostei dumnezeiești, încât nici chinurile rugului și nici ademenitoarele plăceri necurate, prin care vrăjmașii tăi căutau să te piardă, nu te-au atins și n-au putut pângări curata ta dragoste. Pentru aceasta, te rugăm, mijlocește la Domnul ca să alunge din inimile noastre orice licărire de iubire deșartă și să ne aprindă în inimi focul dragostei, pe care Iisus, Mântuitorul sufletelor noastre, a venit să-l arunce pe pământ. Amin.

Rugăciune către Sfânta Agnia pentru cei abuzați:

Vino, Sfântă Agnia, vino! Că pierim în păcate, ne scufundăm în patimi și bolile ne năpădesc trupul. Vino așa cum vine un Înger, nevăzut, neștiut, și îmbracă-ne în lumina cea pierzătoare de duhuri rele, să nu ne mai vadă vrăjmașul goliciunea sufletească și sa nu mai aibă prilej de a ne răni cu necinstirea și cu uneltirile lui aducătoare de moarte.

Apără-ne trupul, curățește-ne sufletul și umple-l de Dumnezeu să fie plin de harul Lui, pune stavilă celor care ne vor răul și vindecă-ne de amintirile faptelor răului, amintiri care nu ne lasă să ne rugăm și să ne bucurăm de viața în Domnul Hristos.

Stai lângă noi așa cum Îngerul Domnului a stat lângă tine, ferindu-ne de păcat, și distruge puterea pe care diavolul o are asupra noastră așa încât să fim izbăviți de ispitele lui și să ne păstrăm fecioria trupului și a sufletului pe care le închinăm Mirelui sufletelor noastre, Iisus Hristos. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfintei Mucenițe Agnia și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Rugăciune către Sfânta Muceniță Agnia

 

Sfântă Muceniță Agnia, strălucit model de virtute, pentru tăria mărturisirii credinței tale, te-ai făcut bineplăcută Domnului și te-ai învrednicit de cununa fecioriei și a martiriului.

Ascultă-ne și nouă rugăciunea așa cum ai ascultat-o și pe a Sfintei Constanța, fiica Sfântului Împărat Constantin și ridică-ne din patul bolii noastre sufletești, ca să putem păstra și noi în inimile noastre credința cea adevărată și să mărturisim nu numai cu cuvintele dar și cu faptele noastre că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.

Sfântă Fecioară Agnia, nepătată Muceniță, când prefectul roman a pronunțat asupra ta sentința ca strălucitul crin al curăției tale sa fie strivit sub picioarele nelegiuiților, atunci tu, neînfricată, te-ai încredințat brațului dumnezeiesc, care trimite pe îngerii Săi, pentru paza celor care se încred în El.

Dă-ne și nouă cu rugăciunile tale, să avem nădejde neclintită în ajutorul dumnezeiesc și să ne umplem inimile de încredere în Domnul nostru, așa cum ai făcut și tu.

O, curajoasă mielușea, Sfântă Agnia, inima ta era atât de înflăcărată de focul dragostei dumnezeiești, încât nici chinurile rugului și nici ademenitoarele plăceri necurate, prin care vrăjmașii tăi căutau să te piardă, nu te-au atins și n-au putut pângări curata ta dragoste. Pentru aceasta, te rugăm, mijlocește la Domnul ca să alunge din inimile noastre orice licărire de iubire deșartă și să ne aprindă în inimi focul dragostei, pe care Iisus, Mântuitorul sufletelor noastre, a venit să-l arunce pe pământ.

Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Agnia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Din învățătura Sfinților Părinți despre om și viață (Studiu)

 

Viaţa, este darul primit de om de la Dumnezeu, Izvorul vieţii, după cum şi în timpul slujbei Utreniei cântăm: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.”(1)

De lumina cunoştinţei Lui să ne bucurăm şi să dorim să fim cuprinşi, în veşnicie.

Sfântul Vasile cel Mare

Acest mare Ierarh cu viaţă ascetică, în scrierile sale explică textele biblice referitoare la Crearea lumii. Avem despre crearea omului foarte puţine lucruri tâlcuite, Sfântul, la începutul cuvântului său spunând:

„Simt, însă, iarăşi că-mi cereţi să vă vorbesc de facerea omului şi mi se pare că aproape aud pe ascultători strigând în inimile lor : Ne-ai dat învăţături despre firea celor care sunt sub stăpânirea noastră, dar despre noi nu ştim nimic ! Trebuie, dar, să vorbesc neapărat şi despre om, cu toate că mă reţine o sfială. Da, într-adevăr, lucrul cel mai greu dintre toate pare a fi să te cunoşti pe tine însuţi. Că nu numai ochiul, care vede pe cele din afară de el, nu poate să se vadă pe el însuşi, dar chiar şi mintea noastră, care vede repede păcatul altuia, este zăbavnică în a-şi cunoaşte propriile ei păcate. De aceea şi acum cuvântul meu a înfăţişat pe cele străine, dar cînd e vorba de cercetarea celor ale mele este leneş şi plin de sfială, cu toate că cel care se cercetează cu price¬pere pe sine însuşi poate cunoaşte pe Dumnezeu, nu atât din alcătuirea cerului şi a pământului, cât şi din alcătuirea propriei noastre firi, aşa pre¬cum spune şi profetul: Minunată s-a făcut ştiinţa Ta de către mine,(Ps. 138, 5), cu alte cuvinte, cunoscându-mă pe mine, am cunoscut covârşitoarea Ta înţelepciune”.(2)

Sfântul Grigorie de Nyssa

Fratele Sfântului Vasile, Grigorie, a continuat ceea ce a început Sfântul Vasile şi s-a încumetat la tâlcuirea referatelor biblice privitoare la facerea omului. Cu o delicateţe deosebită îşi începe discursul despre om:

„Obiectul cercetării mele nu-i deloc simplu, nefiind cu nimic mai important decât minunile lumii, ba într-un fel e mai de preţ decât oricare din câte se cunosc pe lume pentru că în afară de om nici o altă făptură nu se mai aseamănă cu Dumnezeu”.

Despre momentul creaţie omului, după crearea tuturor lucrurilor din lumea materială, Sfântul argumentează astfel:

„Căci nu era firesc să apară stăpânul înainte de supuşi, ci întâi trebuia pregătită împărăţia şi abia după aceea urma să aibă loc primirea suveranului. Abia după ce Făcătorul a toate a pregătit din vreme un fel de sălaş împărătesc aşa cum era pământul, insulele, mai era şi cerul ce s-a boltit ca un acoperiş peste ele şi după ce au fost strânse în acest palat împărătesc tot felul de bogăţii, iar între aceste bogăţii intră tot ce a fost creat, şi anume tot ce creşte şi tot ce încolţeşte şi are în ea simţire, viaţă şi suflare, ba încă la aceste bogăţii înşirăm şi întreaga materie care în faţa ochilor omeneşti s-a învrednicit de oarecare valoare şi însemnătate, cum sunt aurul şi argintul şi pietrele preţioase îndrăgite de oameni precum şi tot soiul de alte bogăţii ascunse în adâncurile pământului ca într-o vistierie împărătească, abia atunci a rânduit Dumnezeu să vină omul în lume, mai întâi ca privitor al atâtor minunăţii, iar în al doilea rând ca stăpân al lor, pentru ca folosindu-le să-şi dea seama cine este Cel ce i le-a dăruit, iar prin frumuseţea şi măreţia întregii acestei privelişti să fie îndrumat a păşi pe urmele puterii celei nenumite şi nedescrise care i le-a făcut”.(3)

Despre chipul lui Dumnezeu din om face următoarea referire:

„Dacă vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu atunci va trebui să alegem una din două: ori că Dumnezeu e supus simţurilor, ori că omul e deasupra acestor simţuri; ideea de egalitate numai în cazul acesta se poate spune că-i valabilă pentru ambele părţi. Or, dacă nici Dumnezeirea nu se pleacă spre supunere patimilor şi nici firea noastră nu-i lipsită de ele, atunci numai o a treia posibilitate mai rămâne pentru ca să se confirme adevărul rostit de Sfânta Scriptură şi care spune că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu”.(3)

Sfântul Ioan Damaschin

Înţelegerea acestui mare Sfânt despre Creaţie este exprimată astfel: „Aşadar, pentru că bunul şi prea bunul Dumnezeu nu s-a mulţumit cu contemplarea Lui proprie, ci prin mulţimea bunătăţii Sale a binevoit să se facă ceva care să primească binefacerile Sale şi să se împărtăşească din bunătatea Lui, aduce de la neexistenţă la existenţă şi creează universul, atât pe cele nevăzute, cât şi pe cele văzute, şi pe om, care este alcătuit din elemente văzute şi nevăzute, în timp ce gândeşte, creează; iar gândul se face lucru, realizându-se prin Cuvânt şi desăvârşindu-se prin Duh”.

Iar despre crearea omului, Sfântul, cu o claritate deosebită spune:

„Dumnezeu a făcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără de grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătăţile, ca o a doua lume, un microcosm în macrocosm, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, iniţiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi spiritual, la mijloc între măreţie şi smerenie, acelaşi şi duh şi trup; duh, din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh, ca să rămână şi să laude pe binefăcător, trup ca să sufere şi prin suferinţă să-şi amintească şi să se instruiască când se mândreşte cu măreţia. Animal condus aici, adică în viaţa prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinaţia către Dumnezeu. Se îndumnezeieste prin participarea la iluminarea dumnezeiască şi nu prin transformarea sa în fiinţa dumnezeiască”.(4)

Câtă înţelegere inspirată, câtă detaliere!

Iar ceva foarte important, care este necesar de discutat, despre liberul arbitru, este lămurit de autorul sfânt astfel:

„Facultatea de a raţiona are o parte teoretică şi alta practică. Partea teoretică înţelege existenţele aşa cum sunt. Partea practică deliberează şi hotărăşte măsura dreaptă a lucrurilor care se săvârşesc. Partea teoretică se numeşte raţiune pură, iar cea practică, raţiune practică. Şi iarăşi, partea teoretică se numeşte înţelepciune, iar cea practică prudenţă. Tot cel care deliberează, deliberează pentru că are în stăpânirea sa alegerea celor care trebuiesc făcute, cu scopul de a alege ceea ce s-a judecat ca preferabil de deliberare şi, alegându-l, să-l facă. Iar dacă este aşa, urmează că liberul arbitru subzistă cu necesitate raţiunii. Astfel, sau nu va fi omul raţional sau, dacă este raţional, va fi stăpânul faptelor şi înzestrat cu liberul arbitru. Pentru acest motiv cele iraţionale nu au liberul arbitru, căci ele sunt conduse de natură mai mult decât o conduc. Pentru acest motiv nici nu se opun dorinţei naturale, ci, îndată ce doresc ceva, se mişcă spre faptă. Omul însă, fiind raţional, conduce mai mult firea decât este condus de ea. Pentru aceea când doreşte, dacă ar voi, are putere să-şi înfrâneze dorinţa sau să-i urmeze. Din pricina acestor consideraţii, cele iraţionale nu sunt nici lăudate, nici blamate; omul, însă, este şi lăudat şi blamat”.(4)

Trebuie văzut faptul că omul este fiinţă raţională, liberă. Libertatea omului este de a alege bine şi rău. Alegând binele face loc în viaţa lui Binelui Suprem. Doar în urcuşul spiritual împreună cu Hristos omul găseşte un înţeles corect al vieţii. Concepţia sa despre sufletul omului este deosebit de explicită şi complexă.

„Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa, invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. Sufletul este liber, voliţional, activ, schimbător, adică schimbător prin voinţă pentru că este zidit. Pe toate acestea le-a primit în chip natural, prin harul celui care l-a creat, prin care a primit şi existenţa precum şi de a exista prin fire în acest chip”.(4)

Sfântul Ioan Gură de Aur

În opera vastă a acestui Sfânt avem Omiliile sale la Facere. Din bogatele referiri la crearea lumii şi a omului găsim de cuviinţă să aducem în această lucrare câteva dintre ele.

După ce arată modul creării lumii, cu toată succesiunea înţelept rânduită de Dumnezeu, Sfântul Ioan trece la crearea omului.

„Şi a făcut Dumnezeu pe om luând ţărână din pămînt. Uită-mi-te la această deosebire chiar de la cele dintâi cuvinte! Despre felul creaţiei tuturor celorlalte făpturi, fericitul Moise ne-a învă¬ţat aşa : Şi a zis Dumnezeu să se facă lumină, şi s-a făcut lumină; Să se facă tărie; Să se adune apele; Să se facă luminători; Să răsară pământul iarbă verde, Să scoată apele târâtoare cu suflete vii; Să scoată pămîntul suflet viu. Ai văzut că le-a creat pe toate numai cu cuvîntul ? Dar să vedem acum ce spune şi de crearea omului. Şi a făcut Dumnezeu pe om. Vezi că prin cuvintele acestea de pogoră¬mînt, de care se foloseşte Scriptura din pricina slăbiciunii noastre, ne arată în acelaşi timp şi felul creării omului şi chipul deosebit în care a fost creat; şi, ca să vorbesc omeneşte, Scriptura aproape că ne arată că omul a fost făcut cu mîinile lui Dumnezeu, precum spune şi un alt profet: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit. Spune-mi, te rog, dacă Dumnezeu ar fi poruncit doar atît ca omul să se facă din pămînt, oare nu s-ar fi făcut ce poruncise? Negreşit că da!”(5)

Definitoria diferenţă dintre om şi celelalte creaturi văzute este astfel explicată adăugând şi faptul că omul este fiinţa căruia Dumnezeu îi acordă o atenţie specială.

„Vezi şi în aceste cuvinte cinstea dată omului. N-a luat pământ, ci ţărână, ai putea spune cel mai prost pământ, şi această ţărînă, luată din pămȃnt, a prefăcut-o prin porunca Lui în trup. După cum Dumnezeu adusese pământul din nefiinţă, tot aşa şi acum, cînd a voit, a prefăcut în trup ţărînă, din pamânt. Bine este acum să strig cu fericitul David : Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui? Prin toate îşi arată Dumnezeu iubirea Sa de oameni! Şi că a fă¬cut din ţărână o fiinţă ca aceasta şi că 1-a ridicat la atâta cinste şi că 1-a încărcat chiar de la început cu atâtea binefaceri !
Şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă; şi s-a făcut omul cu suflet viu”.

Iată şi cum este înzestrat omul cu ceea ce-l diferenţiază de animale, sufletul. Iar mai departe explică şi ce este acesta: „Tâlcuind aceste cuvinte unii oameni nesocotiţi, minaţi de propriile lor gînduri, fără să ţină seamă de pogorământul cuvintelor Scripturii şl fără să aibă o judecată vrednică de Dumnezeu, încearcă să spună că sufletul este din fiinţa lui Dumnezeu. Ce nebunie ! Ce sminteală ! Atâtea şi atâtea căi de pierzare a croit diavolul celor ce vor să-i slujească ! Şi ca să vezi, uită-te că cei ce slujesc diavolului se contrazic între ei. Unii din ei, întemeiaţi pe cuvântul, a suflat, spun că sufletele sunt din fiinţa lui Dumnezeu ; alţii, dimpotrivă, spun că sufletele se prefac în fiinţa ce¬lor mai necinstite animale. Poate fi, oare, o prostie mai mare ca aceasta? Pentru că li s-a întunecat mintea şi nu mai înţeleg sensul adevărat al Scripturii, ca şi cum li s-ar fi orbit privirile minţii, se aruncă, contrazicîndu-se unii pe alţii, în prăpastie : unii înălţând sufletul peste valoa¬rea lui, alţii coborându-1 sub valoarea lui.”

Aşezarea de către Dumnezeu a omului în rai este deosebit de frumos tâlcuită, evidenţiind delicateţea divină în această lucrare.

„Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a făcut şi l-a pus in raiul desfătării ca să-l lucreze şi să-l păzească.”

Uită-te câtă grijă are Dumnezeu de omul pe care l-a creat! Ieri fericitul Moise ne-a învăţat spunând : „A sădit Dumnezu raiul şi 1-a pus acolo pe om.”(Fac. 2, 8), în loc de : A voit ca omul să-şi aibă acolo locuinţa, ca să locuiască în desfătarea raiului. Astăzi ne arată iarăşi nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu faţă de om, şi repetând cuvîntul zice : „Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care 1-a făcut şi 1-a pus în raiul des-fătării.” N-a spus simplu : În rai, ci a adăugat : al desfătării, ca să ne arate covîrşitoarea plăcere de care avea să se bucure omul datorită locuinţei lui. Şi după ce a spus : L-a pus pe el în raiul desfătării, a adăugat: ca să-1 lucreze şi să-1 păzească. Şi acesta este semnul unei mari purtări de grijă. Dar pentru că locuirea în rai îl umplea pe Adam de toată desfătarea, pentru că era încântat de priveliştea pe care o vedea şi de bucuria ce i-o dădea această desfătare, de aceea, pentru ca omul să nu alunece din pricina covârşitoarei tihne şi desfătări – „Că lenevirea duce la orice păcat.” (Is. Sirah, 33, 32), Dumnezeu i-a poruncit să lucreze raiul şi să-1 păzească.”
După sfatul de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, sfat dat pentru a încerca ascultarea, voinţa şi credinţa omului, Dumnezeu îi crează lui Adam un ajutor pe măsură sa, pe femeia căreia Adam îi pune numele, Eva.
Şi a adus Dumnezeu somn adânc peste Adam şi a adormit. Şi a luat una din coastele lui şi a împlinit cu carne locul ei. Şi a făcut Domnul Dumnezeu femeia din coasta pe care a luat-o din Adam şi a adus-o pe ea la Adam.
Mare este puterea acestor cuvinte ! Depăşesc orice înţelegere ome¬nească ! Nici nu poţi înţelege altfel adîncimea acestor cuvinte decît dacă priveşti totul cu ochii credinţei.”

Apoi, Sfântul reia momentul creării femeii pentru a adăuga noi înţelesuri. „Şi a făcut Domnul Dumnezeu femeie din coasta, pe care a luat-o din Adam şi a adus-o pe ea la Adam.”(Fac. 2,22).

Prin aceste din urmă cuvinte, Scriptura arată că pentru Adam a făcut Dumnezeu pe femeie. A adus-o pe ea la Adam, spune Scriptura. Pentru că nu ţi-am găsit nici un ajutor între toate celelalte vieţuitoare, asemenea ţie, vrea să spună Dumnezeu lui Adam, iată ceea ce ţi-am făgăduit – că-ţi făgăduisem să-ţi fac un ajutor asemenea ţie – iată, am împlinit şi ţi-l dau! Şi a adus-o pe ea la Adam, spune Scriptura.
Şi a zis Adam: „Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu.”

Vedem aici şi înţelepciunea lui Adam şi harul său profetic. A ştiut cum a fost ea creată şi a adăugat modul în care cei doi vor forma un trup. „Şi a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.”(Fac. 2, 23-24)

După tragica întâmplare a căderii oamenilor şi nerecunoaşterii păcatului lor, oamenii sunt alungaţi din Rai şi îşi încep viaţa sub semnul părerii de rău şi a nostalgiei comuniunii pierdute. Cu toate că oamenii au greşit, Dumnezeu le promite un Răscumpărător, pe care ei îl vor aştepta, generaţie după generaţie. De acum, după izgonirea din Rai încep oamenii să se înmulţească, până atunci ei trăind feciorelnic, necunoscâd nici măcar că sunt goi.

Uită-te cînd s-a întâmplat asta ! După călcarea poruncii, după scoaterea din rai! Atunci a luat început unirea trupească dintre Adam şi Eva. Înainte de călcarea poruncii duceau viaţă îngerească şi n-a fost vorba deloc de unire trupească. Cum putea să fie vorba de aşa ceva, când nu erau supuşi nici nevoilor trupeşti? Deci, la început şi dintru început a stăpânit fecioria, dar cînd a intrat, prin trândăvie, neasculta¬rea şi şi-a făcut intrare păcatul, fecioria a zburat, pentru că cei dintâi oameni s-au făcut nevrednici de măreţia unui atât de mare bun, şi a intrat, deci, în lume legea unirii trupeşti.

De acum încolo, neamul omenesc începe să se înmulţească. Succesiunile de naşteri ale fiilor şi fiicelor neamului omenesc duc la mărirea famiilor, triburilor, neamurilor.

Sfântul lămureşte o problemă ce şi astăzi frământă minţile multor oameni. Cum s-au înmulţit oamenii pe pământ, dacă Adam şi Eva au născut doi fii? Apoi după moartea lui Abel, tot un fiu.
„Şi a cunoscut Cain pe femeia lui; şi zămislind, a născut pe Enoh.” (Fac. 4, 16)

Fiind muritor, era firesc să se îngrijească mult de moştenitori.
Dar poate că cineva mă va întreba :
— Cum a avut Cain femeie, cînd Scriptura nu ne vorbeşte nicăieri de altă femeie în afară de Eva ?
Să nu te uimească lucrul acesta, iubite ! Dumnezeiasca Scriptură nu face nicăieri cu exactitate catalogul femeilor, ci tot ce-i de prisos lasă la o parte; pe bărbaţi îi pomeneşte numai în parte şi nici despre ei totul, ci pe scurt, spunând : cutare a născut fii şi fiice şi a murit. Este firesc, deci, ca Eva să fi născut şi o fată după Cain şi Abel, pe care a luat-o de femeie Cain. Era la început şi pentru că trebuia să se înmul¬ţească neamul omenesc, s-a îngăduit să se căsătorească fraţii între ei.
De atunci şi până la sfârşitul veacurilor oamenii se vor înmulţi, vor primi să fie cu Dumnezeu sau vor refuza. Vor fi liberi să aleagă.

Şi aşa cum spune şi părintele Stăniloae:

„Omul rămâne nemuritor până când e însetat mereu de cunoaştere, pînă când trăieşte în conştiinţa că are ceva mereu nou de cunoscut, adică, pînă când se află într-o conştiinţă a legăturii cu Dumnezeu cel infinit, nu în monotonia unei esenţe supuse aceloraşi legi, ci în legătură cu Cel care i se face cunoscut în alte şi alte adâncimi ale Sale. Iar cunoaşterea lui Dumnezeu ca realitate mereu nouă, nesupusă unor legi ale repetiţiei este cunoaşterea Lui ca realitate personală. Iar cunoaşterea aceasta este tot¬odată o relaţie iubitoare”.(6)

Din aceste puţine ȋnvăţături avem multe de aflat despre frumuseţea omului, despre valoarea lui, făptură minunată, capabilă de a crea, la rândul ei, frumosul.

BIBLIOGRAFIE
1. *** Anastasimatarul Uniformizat II, Utrenierul, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2004.
2. Cel Mare, Sfântul ,Vasile, Omilia a IX-a,în: Scrieri partea întîia, Omilii la Hexaemeron (Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, 17), traducere, note şi indicii de Pr. D. Fecioru, Editura IBMBOR, Bucureşti 1986.
3. De Nyssa, Sfântul, Grigorie, Scrieri partea a doua, traducere şi note de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1998.
4. Damaschin, Sfântul Ioan, Dogmatica, traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Scripta, Bucureşi, 1993.
5. Gură de Aur, Sfântul Ioan, Omilii la Facere, Omilia XIII, în volumul Omilii la Facere I (Părinţi şi Scriitori Bisericeşti 21), traducere, introducere, indicii şi note de Pr. D. Fecioru, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1989.
6. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987.