ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
În această lună, în ziua a şaisprezecea pomenirea sfintelor muceniţe fecioare Irina, Agapi şi Hionia.
Irina, Agapi şi Hionia erau trei surori, provenind dintr-o familie
bogată şi influentă din Tesalonic. Pe vremea în care s-a tăiat capul
mucenicului Hrisogon de către Diocleţian pentru mărturisirea în Hristos,
aproape de iezerul unde locuiau aceste trei surori: Agapi, Irina şi
Hionia cu un oarecare Zoil, rob al lui Dumnezeu, arătatu-s-a Hrisogon
lui Zoil în vis, zicîndu-i că sfânta Anastasia va să ia parte la luptă
cu acele trei surori, şi cu dânsul să-şi săvârşească nevoinţa
muceniciei. Dacă a aflat acestea, a urmat sfânta după Zoil, şi a intrat
la sfinte, şi le-a sărutat; şi le slujea apoi. Aflând aceasta Diocleţian
a trimis de le-a adus şi le-a dat pe seama domnului ţării de le-a
chinuit şi iarăşi au fost date pe seama altui domn, anume Sisinic, care
pe Agapi şi pe Hionia le-a ars în foc, iar sfintei Irina, unul din
slujitori întinzându-şi arcul şi săgetând-o, i-a adus sfârşitul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat şi Septemiu.
În al optulea an al împărăţiei lui Dioeleţian şi Maximian, a ieşit
poruncă pe la toate locurile ca să se ardă toate cărţile creştinilor. De
aceea a fost trimis în cetatea Tibiuca un oarecare Marian, bărbat prea
spurcat, care a adus înaintea sa pe Felix episcopul, pe Ianuarie
preotul, pe Furtunat şi pe Septemiu, şi citindu-le porunca împărătească,
cerea numaidecât cărţile ce erau la ei. Iar preasfântul episcop a zis
către ei: "Scris este guvernatorule: nu daţi cele sfinte câinilor, nici
aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor. În zadar te nevoieşti, deşi ai
cu tine poruncile împărăteşti." Guvernatorul a zis: "Lasă vorbele
nebuneşti, şi fă voia împăratului, căci altfel te voi trimite legat la
proconsul." Şi sfântul i-a zis: "Precum mă aflu către tine, asemenea şi
către toţi, şi către însuşi împăratul tău mă voi afla." Atunci
închizându-l în temniţă, fără de nici o îngrijire l-a lăsat trei zile,
apoi scoţându-l, l-a mai cercetat; şi legându-l pe el şi pe cei împreună
cu el, i-a trimis la proconsul. Acela iarăşi cercetându-i, i-a pus la
închisoare. Şi după şase zile scoţându-i, i-a trimis legaţi la prefectul
pretorilor, care, după ce i-a primit şi i-a îngrozit foarte mult, i-a
aruncat într-o cumplită temniţă cu multă pază şi după paisprezece zile,
scoţându-i de acolo, şi încă cercetându-i, i-a băgat pe ei într-o
corabie la un loc cu cai, legaţi de picioarele cailor; iar sfinţii
tăvălindu-se printre picioarele cailor fără să guste hrană sau apă patru
zile, mulţumeau lui Dumnczeu. Şi ajungând la limanul unei cetăţi, au
fost cercetaţi pe ascuns de cărtre creştini. Şi de acolo mergând la
cetatea numită Tavromeni, şi plutind încă pe la Licaonia, au venit la
cetatea Eluron. Atunci ticălosul prefect, dezlegând pe sfinţi din
legături, cu glas lin le făcea întrebările; iar sfinţii grăind
dimpotrivă, că nici cărţile nu le dau, nici idolilor nu jertfesc, a
poruncit el ca ei să fie tăiaţi de sabie; şi aflând ei hotărârea, au
făcut rugăciune şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununile din mâna
Domnului.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora.
Aceşti sfinţi mucenici erau din Grecia. Leonid a fost prins în
Trizina, începător fiind duhovniceştei cete în zilele de prăznuire a
sfintei Învieri a lui Hristos, şi a fost adus la Corint. Iar Harisa,
Nunehia şi maica Nunehiei, Vasilisa, Nichi, Galini, Calida şi Teodora,
fiind şi acestea din Grecia, adusu-s-au şi ele la Corint, către
guvernator. Acesta aflând că sfântul Leonid avea neclintită credinţa în
Hristos, a poruncit să-l spânzure şi să-l strujească fără milă, şi apoi
să fie aruncat în adâncul mării cu cei ce erau împreună cu el. Atunci se
zice că fericita Harisa cânta strigând, ca oarecând Mariam, când s-au
înecat în mare egiptenii: "O milă am alergat, Doamne, şi oaste m-a
gonit, Doamne, şi nu m-am lepădat de Tine. Doamne, mântuieşte sufletul
meu." Iar ceilalţi care împreună ascultau şi cântau, au ajuns până la
mare; şi intrând în corabie, îndelungând cântarea, au înotat până la
treizeci de stadii; apoi fiind legaţi cu pietre, i-au scos afară şi i-au
aruncat în mare; şi a fost mucenicia lor cu o zi înainte de Paşti.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Irina.
Această sfântă era de loc din Grecia. În timpul Paştilor, când şi
sfântul Leonid a mărturisit cu cei împreună cu el în aceeaşi casă de
rugăciune slăvind pe Dumnezeu, era acolo şi sfânta Irina împreună cu
creştinii din acea vreme. Pârâtă fiind, guvernatorul a pus-o la
închisoare, din care scoţând-o, i-a tăiat limba, i-a scos dinţii, şi i
s-a tăiat şi capul.
Tot în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul,
care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1772, şi care de sabie s-a
săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia, au avut curajul și puterea de
a-i înfrunta pe păgâni și a-L mărturisi pe Hristos în ciuda tuturor
amenințărilor și chinurilor pe care le-au suferit. Cea mai mică dintre
ele, Sfântă Muceniță Irina, fiind amenințată de chinuitori că va fi
supusă unor lucruri spurcate, a mărturisit: "necurăția, care se face
fără de voie, nu se socotește păcat la Dumnezeu, ci aduce cununa celui
care nu o voiește". Sunt serbate în calendarul ortodox în data de 16 aprilie.
Viața pe scurt - Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia (sinaxar)
Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și
Hionia , erau trei surori din Tesalonic (Grecia) și au trăit pe vremea
împăratului Dioclețian (284-305). Părinții lor erau păgâni, dar ele își
închinaseră viața lui Hristos ca și învățătorul lor, Sfântul preot Zoil.
Între măsurile luate de împăratul
Dioclețian pentru desființarea creștinismului din Imperiul Roman era și
distrugerea cărților și a oricăror scrisori cu conținut creștin. Era
prevăzută pedeapsa cu moartea pentru orice om la care s-ar găsi asemenea
cărți și scrisori. Au fost întemnițate pentru că s-au găsit la ele mai
multe cărți de rugăciune și epistole. Mai erau învinuite că împreună cu
alte trei creștine, Casia, Filipa și Eutihia și un bărbat anume Agaton,
nu au vrut nici să jertfească, nici să mănânce din carnea adusă la
templu. Cele trei surori au fost supuse judecății de către Sisinie, însă
ele au răspuns și au mărturisit pe Hristos cu mult curaj în fața
judecătorului Sisinie. Cu multe ispitiri și amenințări le îndemna el să
jertfească idolilor, dar sfintele fecioare îl înfruntau cu îndrăzneală,
într-un singur glas, zicând că ele preamăresc pe Domnul Hristos și se
simt fericite să-și dea viața pentru El și că nici o clipă, nu se
gândesc să se închine la idolii păgânilor. Deci, făcându-i-se milă de
tinerețea și frumusețea lor, dregătorul le-a trimis în temniță, pentru
răzgândire, dar sfintele fecioare au rămas statornice în credința lor.
Martiriul Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia
Sisinie, ne putând în nici un chip să
le facă să jertfească idolilor, a poruncit ca Agapia și Hionia să fie
arse de vii. În cântec de laudă și de mulțumire, cele două fecioare
și-au dat duhul în mâinile Domnului Hristos, ca niște mucenițe vrednice
de El. Pe pe Irina a ținut-o vie, cu gândul să o necinstească.
Irina, a fost aruncată iar în temniță
și adusă din nou în fața judecătorului Sisinie în ziua următoare, ea a
fost amenințată cu aceeași moarte, dacă nu se leapădă de Hristos și nu
jertfește idolilor. Dar nimic nu a putut să o înspăimânte. Când i s-a
spus ca are să fie dusă într-o casa de desfrânare, ea a răspuns: „Sunt
gata a indura toate, pentru numele Dumnezeului meu. Ca necurăția, care
se face fără de voie, nu se socotește păcat la Dumnezeu, ci aduce cununa
celui care nu o voiește”. Deci, a fost dusa de doi ostași spre casa de
desfrânare, dar ajungând la un deal, din rânduiala dumnezeiască, cu o zi
înainte de Paști, unul din ostași și-a încordat arcul și, săgetând-o,
înainte de a fi silita să își piardă fecioria.
Sfânta Anastasia (prăznuită la 22 decembrie),
care fusese înștiințată în vis cu privire la moartea fecioarelor, ea a
trimis pe slugile sale și au luat trupul Sfintelor Mucenițe din deal și,
ungându-le cu miruri binemirositoare, le-au Îngropat cu mare cinste.
Sfintele Mucenițe Agapia, Hionia și Irina au primit moarte de mucenic la
anul 304.
Icoana Sfintelor Mucenițe Agapia, Irina și Hionia
Dionisie din Furna în „Erminia
picturii bizantine” nu ne furnizează detalii despre felul în care
trebuie sa fie pictate Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia.
Rugăciune către Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia
Cereți-mi acum har de la cer, mucenițele Domnului, ca să laud pe pământ prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină. Prin Dumnezeiescul Duh rupând fecioarele legăturile doririi celei trupești, s-au legat cu Hristos, prin Puterea Dumnezeirii. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. A
putut Veliar să înșele odinioară pe Eva, dar acum a fost rușinat,
călcat fiind cu adevărat de picioarele voastre, cinstitelor mucenițe. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Stăpână,
ai născut în chip de negrăit pe Cel pe Care Tatăl L-a născut fără
schimbare și ai hrănit la sân pe Cel Ce hrănește toată lumea. Cu
Dumnezeiască cuviință logodindu-vă cu Domnul, ați adus Lui zestre
sângele și junghierea, tinerelor purtătoare de luptă și după vrednicie
ați câștigat Cămara cea Dumnezeiască de mire, neîncetat umplându-vă de
Lumină Neapusă. Pentru aceasta săvârșind în duh sfântă și cinstită
pomenirea voastră, slăvim pe Mântuitorul Hristos și cu credință strigăm:
rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor
ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.
Cântări Liturgice
Troparul Sfintelor Mucenițe, glasul 1
Credința în Hristos păzind și călătoria
către Dânsul săvârșind, mielușele cuvântătoare v-ați adus prin
chinuire, Mielului și Păstorului Hristos; pentru aceasta cu suflet
vesel, după vrednicie săvârșind astăzi pomenirea voastră, pe Hristos
mărim.
Condacul Sfintei Mucenițe Irina, glasul al 4-lea
Prin credință întraripându-ți tare
sufletul, Irina, arătat ai rușinat pe cel viclean și mulțime mare de
oameni ai adus la Hristos, fericită, și purtând porfiră de sângiuiri, te
veselești acum împreună cu îngerii.
Viața completă - Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia (Viețile Sfinților)
Zăbovind împăratul Dioclețian în
Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de știre de la Roma, cum că toate
temnițele Romei sunt pline de creștini care, deși pătimesc mai multe
feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toți îl au de
învățător pe Hrisogon și-l ascultă, ținându-se de învățătura lui. Deci,
Dioclețian a poruncit ca pe toți creștinii să-i dea la moarte, iar pe
Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.
Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui
Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul
Dioclețian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe,
ca unui învățător al său. Deci, cercetându-se de către împărat
mucenicul lui Hristos și nesupunându-se păgâneștii porunci a
împăratului, l-a condamnat la moarte și i-a tăiat capul afară din
cetate, departe, la un loc pustiu. Și se afla cinstitul lui trup pe
malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor și păsărilor.
Nu departe de acel loc era locuința
unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creștin și sfânt și aproape
de el își aveau locuința aceste trei fecioare surori după trup și după
duh: Agapia, Hionia și Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască,
aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul
și, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După
treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: „Să
știi că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos
vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia
ca să se îngrijească de dânsele, deșteptându-le spre vitejeasca
nevoință până ce se vor încununa prin pătimire. Și să fii și tu cu bună
nădejde, că îți vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru
că degrabă de cele de aici te vei libera și la Hristos vei trece cu
bucurie și te vei odihni împreună cu sfinții”.
S-a descoperit despre aceasta și
Sfintei Anastasia și, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa
preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte și-l întreba unde
sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârșit ce avea să fie i
s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a
sărutat cu dragoste și a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe
cuvinte folositoare de suflet și pline de dragostea dumnezeiască. Apoi
le îndemna să stea cu bărbăție în munci pentru Hristos, Mirele lor, până
la sânge; și au văzut în casa preotului și moaștele Sfântului Hrisogon,
mucenicul lui Hristos și iubitul său învățător și au plâns peste moaște
mult timp cu lacrimi fierbinți, încredințându-le rugăciunilor aceluia.
După aceea iarăși s-a întors în
cetatea Acvilinia să facă obișnuita slujire legaților lui Hristos celor
din temniță. Și a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil
în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către
Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia și Irina le-au prins
păgânii și le-au dus la împăratul Dioclețian la cercetare. Văzându-le
împăratul, a zis către dânsele: „Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să
urmați rătăcirii celei deșarte și de prisos, să dați defăimare legii
celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceți cu vederea?
Dar, deoarece vă văd că sunteți de bun neam, tinere și frumoase, de voi
fiindu-mi milă, vă cruț și vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al
vostru, să aduceți zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele
tineri de mare neam, vrednici de frumusețile voastre, ca să aveți pentru
voi bărbați slăviți, pentru care veți fi cinstite”.
Cea mai mare dintre surori, Sfânta
Agapia, a răspuns zicând: „Împărate, ție îți stă înainte purtarea de
grijă pentru trebuințele poporului, a neamurilor și oștirilor, iar tu
grăiești cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui
ajutor îți este de trebuință și a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar
tu îl hulești pe El”. Dioclețian a răspuns: „A înnebunit aceasta; să se
apropie cealaltă”. Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis:
„Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu
dreaptă judecată”. Iar împăratul, lepădând-o și pe aceea, a poruncit ca
pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Și a zis către ea:
„Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără,
pleacă-ți capul zeilor ca și surorile tale, uitându-se la tine, să facă
la fel”.
Sfânta Irina a răspuns: „Să-și plece
capul idolilor toți cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L
supără pe adevăratul Dumnezeu. Și ce poate să fie mai deșert și mai
nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de
mâini omenești, care pentru preț a fost lucrat; căci mai întâi te
sfătuiești cu meșterul cu ce preț și ce fel de idoli să-ți facă ție,
adică ori stând, ori șezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori
plângând și din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de
piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Și, dacă îl lucrează
rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai prețul ce
te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îți pleci capul, numind pe
acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat”.
Zis-a Dioclețian: „La niște cuvinte ca
acestea, cu munci se cade a răspunde”. Și a poruncit ca pe sfintele
fecioare să le arunce în temniță, iar Sfânta Anastasia îndată, după
obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături și a mers la sfintele
fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui
Hristos și cu nădejdea slăvitei biruințe asupra vrăjmașilor.
Nu după multe zile, a trebuit ca
împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale
poporului și au fost duși după dânsul toți creștinii cei ce se aflau în
temnițele Acviliniei, între care erau și aceste trei sfinte fecioare -
Agapia, Hionia și Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar
după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredințat lui Dulție,
ighemonul, cercetarea creștinilor, ca să-i silească la jertfa idolească;
iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar
patimile acelor mulți sfinți mucenici, munciți în acea vreme acolo, în
multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale
acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui
Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulție, acela,
văzând frumusețea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru
dânsele și le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate și
daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele
fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se
prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri,
nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul,
nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca
singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ținute și să
le silească la păcat.
Deci, după ce a înnoptat, sfintele
fecioare stăteau la rugăciune, înălțând lui Dumnezeu rugăciuni de toată
noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când
s-a atins de pragul ușii lor, îndată a înnebunit. Și era acolo o
bucătărie și stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile
înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la
vasele acelea și în loc de fecioare, cuprindea și săruta căldările cele
înnegrite, oalele și tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de
diavolul desfrânării și nu era cunoștință întru el. Și a fost chinuit de
necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt
sfintele fecioare. Și cu totul i s-a înnegrit fața; mâinile și toate
hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieșit afară la slujitorii cei
ce-l așteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul
înnegrit și înfricoșat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au
spăimântat și, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că
este defăimat de dânșii, s-a mâniat asupra lor.
Apoi a început a se lumina de ziuă și
oriunde se ducea, în toate părțile fugeau de dânsul slugile, străjerii
și străinii, ca de o nălucă înfricoșată. Deci, s-a dus la palatul
împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostașii care erau sub
stăpânirea lui, că nu-l ascultă și își bat joc de dânsul. Dar, după ce
s-a apropiat de palat, toți au râs în hohote de el și unii fugeau de
dânsul, iar alții îl împingeau, nelăsându-l și dându-i brânci de la
ușile palatului, că nu-l cunoștea nimeni, cum că este ighemonul Dulție,
ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine
că este înnegrit, fiindu-i schimbați ochii de lucrarea diavolească; ci i
se părea că este la față alb, iar la haine și la mâini curat.
Și, abia înțelegând slugile că a
înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul și, prinzându-l, l-au dus
în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip ești". Iar după ce a
intrat în casă, femeia lui și toți cei din casă, slugile și slujnicile
au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alții
se mâhneau pentru el, ca de un ieșit din minte; însă el nu înțelegea și
se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alții fugeau. Dar
abia atunci i s-au deschis ochii lui necurați și s-a văzut înnegrit,
fața sa în oglindă a văzut-o ca de arap și s-a cunoscut pe sine că este
batjocorit de diavolul.
Atunci s-a mâniat asupra sfintelor
fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă și
gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-și trupul și hainele
schimbându-și, a șezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar
uneltele cele de muncire punându-le înainte și pe sfintele fecioare
aducându-le de față, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile
lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele,
nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui
Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri,
ca pielea de trup și toți se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au
ostenit slujitorii ca să le dezbrace și nimic n-au sporit. Iar
ighemonul, șezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici
nu puteau a-l deștepta. Pentru că îl clătinau și cu mare glas strigau
spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Și, luându-l, l-au dus în casa
lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deșteptat.
Auzind împăratul de cele ce s-au
întâmplat ighemonului Dulție îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare
le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe
Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: „Te vei supune poruncii
împărătești?”. Răspuns-a sfânta: „Nu mă voi supune, căci sunt creștină
și roabă a Atotputernicului Dumnezeu”. Și a poruncit comitul să o ducă
în temniță. Apoi pe Agapia și pe Hionia punându-le înaintea judecății
sale a zis către dânsele: „Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită și
învățată de voi ca să defaime dumnezeieștile legi; pentru aceea i-am
mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă și să ne
asculte. Dar și voi, de voiți să vă liberați de munci, aduceți zeilor
jertfă, precum aducem și noi, supunându-ne împărăteștilor porunci”.
Răspuns-a Sfânta Agapia: „Credința noastră este nebiruită!”. Zis-a
comitul către Sfânta Hionia: „Dar tu ce zici?”. A răspuns Sfânta Hionia:
„Credința noastră este neschimbată!”. Zis-a comitul: „Sunt la voi cărți
creștinești?”. Grăit-au sfintele: „Sunt cărți, dar sunt ascunse în
mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmașii lui
Hristos”. Zis-a comitul: „Cine v-a sfătuit să vă dați de bunăvoie la o
primejdie ca aceasta?”. Fecioarele răspunseră: „Primejdia aceasta este
vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naște slava cea
veșnică”. Comitul zise: „Împliniți porunca împărătească și jertfiți
zeilor”. Iar sfintele fecioare au răspuns: „Noi aducem jertfă de laudă
lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui,
că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele
poruncite ție de împăratul tău cel pământesc, precum și noi facem cele
poruncite de Împăratul nostru cel ceresc”.
Atunci Sisinie comitul a dat un
răspuns ca acesta asupra lor: „Agapia și Hionia, care nu s-au supus prin
îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc
să se ardă”. Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie și
au strigat cu mare glas: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că
ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în
mâinile Tale, Stăpâne, primește sufletele noastre”. Și le-au aruncat în
foc și, rugându-se, și-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar
acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor
sfinte fecioare, dar nici de hainele lor și nici urmă nu era pe dânsele
de arderea focului, spre arătarea necredincioșilor că nu au murit de
arderea focului, ci cu rugăciune și-au cerut de la Dumnezeu acel sfârșit
fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din
foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni și le-au dus la
stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu
aromate acele trupuri mucenicești, le-a pus cu cinste în mormântul cel
nou, bucurându-se cu duhul și rugându-se Domnului, ca să o
învrednicească și pe ea a fi părtașă darului acelora.
A doua zi, Sisinie comitul, șezând la
judecată, a adus pe Sfânta Irina și a zis către dânsa: „Jertfește zeilor
ca să nu pieri în foc ca și surorile tale”. Sfânta răspunse: „Nu voi
jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtașă surorilor mele, ca să nu fiu
străină de dânsele când voi sta înaintea feței lui Dumnezeu!”. Comitul
zise: „Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale”.
Sfânta răspunse: „Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să
mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viață și prin foc
trecând, să ajung la odihnă și la răcorire”. Comitul zise: „Voi porunci
să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei
muri”. Sfânta răspunse: „Trupul meu va pătimi de la desfrânați,
mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur
mușcându-se și mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a
trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că
necurăția care se face fără de voie și pe care sufletul nu o voiește nu
se socotește păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinții
care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos,
cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite
idolilor?”.
Comitul zise: „Cu adevărat nu s-au
întinat mâncând din jertfele noastre?”. Sfânta Irina răspunse: „Cu
adevărat nu s-au întinat; încă s-au și încununat. Căci, având mâinile
legate și gura deschizându-le cu sila, le-ați turnat sângele cel
jertfit; că plăcerea ce se primește de voie are pedeapsa păcatului, iar
ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Așa și mie, care mi-am
dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veți face în
acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel
fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua și cinste de la Dânsul, ca
una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie și silă. Deci n-am nici o grijă de
orice veți voi să faceți trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl
veți da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu,
căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceți ceea ce ați
gândit asupra mea”.
Atunci comitul a dat-o ostașilor, ca
s-o ducă în casa de desfrânare și s-o batjocorească oricâți vor voi,
până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostași, i-au ajuns alți doi
ostași al căror chip era minunat și luminat, ca trimiși de la comitul și
au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: „Ne-a trimis comitul să
duceți pe această fecioară la locul unde vă vom arăta”. Apoi i-au dus
după cetate și, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostașilor:
„Duce-ți-vă și ziceți comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum
ne-a poruncit”. Deci, s-au dus ostașii la comit, iar cei doi luminați
s-au făcut nevăzuți, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Și stătea
Sfânta Irina pe deal, lăudând și mulțumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a
izbăvit-o de mâinile desfrânaților.
Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că
nu i s-a îndeplinit porunca și încălecând pe cal a alergat la dealul
acela. Și vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se
suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare și de
nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu
putea să ajungă la aceea ce o vedea; și, ostenindu-se așa de dimineață
până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostași care erau lângă el au
întins arcurile, au slobozit săgeți către dânsa și au rănit-o. Iar ea a
strigat cu glas mare către comit: „Eu râd de tine, ticălosule, căci ca
la un bărbat tare ai ieșit cu oaste și cu război către mine
neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos,
Care mă însoțește acum cu surorile mele!”. Zicând aceasta și lui
Dumnezeu dând mulțumire s-a culcat pe pământ și și-a dat duhul său
Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paști, iar după ce a
înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale și au luat cinstitul
trup al Sfintei Mucenițe Irina din deal și, ungându-l cu miruri
binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.
Astfel s-a săvârșit pătimirea
Sfintelor trei mucenițe, surori și fecioare Agapia, Hionia și Irina și
îndată sfintele mucenițe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea
Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, al Unuia
Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.
Sfinții de astăzi - 16 aprilie
În această lună, în ziua a șaisprezecea pomenirea sfintelor mucenițe fecioare Irina, Agapi și Hionia; Tot în această zi, pomenirea sfinților Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat și Septemiu; Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa și Teodora; Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Irina; Tot
în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul, care a suferit
mucenicia în Smirna, la anul 1772, și care de sabie s-a săvârșit.
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli, din cei şaptezeci, Aristarh, Pud şi Trofim.
Aceştia au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui
apostol Pavel, propovăduind şi răupătimind împreună cu dascălul lor
toate prigoanele lui; iar după moartea lui li s-au tăiat şi acestora
capetele de Neron. Acestea le-a lăsat scrise în limba latinească
fericitul Dorotei, mergând la Roma.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei.
Acest sfânt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit,
înaintat în vârstă. Văzând că păgânătatea se semeţeşte, şi legea
idolilor se înalţă, şi are pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se
închinau la cel fără de suflet, el intrând în mijlocul lor, şi îndemna
să părăseasră deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, cel
cinstit de crestini ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea şi de
viaţă dătător. Iar guvernatorul numindu-l pe sfânt bicisnic şi
nenorocit, că insuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi,
sfântul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru
Hristos. Şi întrebându-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru
toate zicea că este creştin. Şi nevrând nici de formă să dea cinstire
idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea
că nu poate trupul să facă alta decât ceea ce vrea sufletul, de care
trupul este ocârmuit. De accea a fost supus la chinuri în timpul cărora
şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfinţitelor muceniţe Vasilisa şi Anastasia.
Aceste sfinte erau din marea cetate Roma, de bun neam şi
bogate, uceniţe fiind ale sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. După
sfârşitul cărora, adunând noaptea sfintele lor moaşte, şi îngropându-le,
au fost pârâte la Neron împăratul, care le-a pus întâi la închisoare.
Apoi fiind scoase, şi spunând ele că rămân întru mărturisirea lui
Hristos, au fost spânzurate, şi li s-au tăiat sânii şi mâinile şi
picioarele şi limbile şi la sfârşit li s-au tăiat şi capetele de sabie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Leonid episcopul Atenei.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim
Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, glasul al 3-lea
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1
glasul al 6-lea
Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cei
ce staţi înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca nişte slujitori şi ca nişte
servitori ai Lui şi ca nişte luminători înţelegători, cereţi luminare
nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, Apostolilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cel
Ce pentru milostivire S-a arătat pe pământ, v-a ales pe voi ucenici şi
slujitori împreună cu alţii mulţi, ca să vestiţi voia Lui cea
Dumnezeiască, înţelepţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Orânduindu-vă
în ceata cea preasfinţită a sfinţilor şaptezeci de ucenici ai lui
Hristos, luminaţi tot pământul spre cunoştinţă, cu Dumnezeiasca lumină a
învăţăturilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca
să împreuneze Dumnezeu pe cei de jos cu cei de sus, din noianul
milostivirii Sale, acum a luat Trup din tine, Preacurată şi a rămas şi
după întrupare tot ceea ce a fost.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este sfânt...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Find
împreună cu lăudatul Apostol Pavel, împreună cu dânsul aţi înconjurat
toată lumea ca nişte stele cu soarele, gonind întunericul necunoştinţei
cu lumina sfintei propovăduiri.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ucenicii
Cuvântului arvunind credincioşilor sfârşitul cel fără durere în cele
dintru înălţime, prin mari osteneli ale trupului, au ridicat din mijloc
păcatul cel cu durere.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lămurit
au propovăduit Apostolii că Dumnezeu Cuvântul Cel născut din Tatăl
dintru început S-a Întrupat în chip de negrăit pe pământ şi a înjosit
stăpânirile veacului acestuia.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Hrănit-ai
cu lapte pe Cel Ce hrăneşte toată lumea, Care fără stricăciune S-a
născut din Curatul tău pântece şi a zidit din nou pe oamenii, care erau
zdrobiţi de stricăciune.
Irmosul
Nu
este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea
credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra
mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a
Irmos: Hristos este Puterea mea...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Treimea
Cea mai presus de fiinţă şi în Trei Lumini, a aprins făclii pe sfinţii
Apostoli Pud, Trofim şi pe Aristarh, care luminează pământul cu
cuvântul cel Dumnezeiesc.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Împreună
călători înţelepţi cu Apostolul Pavel v-aţi arătat, cu bucurie îndurând
cu el multe feluri de prigoane şi primejdii, pentru viaţa cea viitoare,
măriţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu
curgerile sângiurilor, aţi sfinţit toată zidirea luptând, oprind
sângiurile cele spurcate ce se aduceau demonilor, măriţilor Apostoli ai
lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiindu-mi
mie Tărie şi Scăpare şi Zid de neluat şi Rugătoare către Dumnezeu
fiind, slobozeşte-mă de văpaia cea veşnică şi de gheenă, Preacurată.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stâlpii
şi capiştile cele idoleşti le-au sfărâmat lăudaţii propovăduitori de
Dumnezeu, zidind cu harul inimile oamenilor, ca pe un cort căzut prin
călcarea poruncilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu
adevărat făcându-vă cai prealăudaţi ai lui Dumnezeu, tulburând marea
necredinţei prin Dumnezeiască propovăduire, aţi înviat din nou pe cei ce
erau înecaţi mai înainte într-însa.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Uitându-vă
către Dumnezeu, prin Dumnezeieştile voastre cercetări ne-aţi mântuit pe
noi, care eram întrurăutatea nebuniei idoleşti şi primejduiţi,
făcându-vă nouă mântuitori.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Isaia
cel sfinţit luminându-se oarecând preasfinţit cu Dumnezeiescul Duh, a
strigat: iată Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu Cel Necuprins,
Întrupat pentru milostivirea Sa.
Cântarea a 6-a
Irmos: Marea vieţii văzând-o...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Preaînţelepţii
Apostoli Trofim şi Aristarh, împreună şi Minunatul Pud, ca nişte
ucenici ai Cuvântului şi sfinţi călători împreună cu Apostolul Pavel, să
fie lăudaţi cu sfinţite cântări.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De
apele Duhului cu adevărat fiind plini, înţelepţilor, tot sufletul aţi
adăpat cu învăţături, gonind din mijloc văpaia înşelăciunii cu harul cel
Dumnezeiesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind
uniţi cu duhul, nu aţi avut despărţire nici cu însăşi depărţirea
trupului, căci împreună cu Apostolul Pavel propovăduitorul, vi s-au
tăiat capetele, fiind lăudaţi împreună cu dânsul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Străină
este zămislirea ta, Fecioară, străină şi înfricoşătoare este naşterea
cea mai presus de minte, care ne-a împăcat cu Dumnezeu pe toţi cei
înstrăinaţi de la El şi ne-a dat Frumuseţea Cea dintâi.
Irmosul
Marea
vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel
lin alergând, strig către tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult
Milostive.
CONDAC
glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Arătatu-s-a
astăzi praznicul cel cinstit al Apostolilor, luminându-ne pe noi şi
alungând întunericul păcatului, celor ce strigăm: arătatu-s-a Lumina şi a
venit Izbăvirea.
Cântarea a 7-a
Irmos: Dătător de rouă cuptorul...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu
ploile cinstitei propovăduiri cuptorul necredinţei l-aţi stins ca nişte
Apostoli, iar ca nişte Dumnezeieşti luptători, aţi ars materia cea
idolească cu curgerea sângiurilor pentru aceea sunteţi măriţi,
înţelepţilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca
nişte într-aripaţi străbătând tot pământul, prealăudaţilor Apostoli,
Dumnezeiasca propovăduire aţi semănat în sufletele neamurilor, ca nişte
plugari aleşi şi pe toţi i-aţi adus la Hristos ca pe nişte grâu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înfrumuseţatu-v-aţi
cu rănile voastre cele frumoase, Sfinţilor Apostoli Aristarh şi Trofim
şi străluciţi mai mult decât tot aurul cel curat, împreună cu Sfântul
Apostol Pud cel cu adevărat minunat, totdeauna rugând pe Hristos pentru
noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai
Fericită de Duhul cel Sfânt, ca Ceea ce ai Întrupat pe Îngerul Sfatului
Celui Mare, Cel Ce a trimis în lume pe Dumnezeieştii Săi Apostoli, ca
pe nişte fulgere Dumnezeieşti, ca să lumineze pe cei credincioşi,
Preacinstită.
Cântarea a 8-a
Irmos: Din văpaie cuvioşilor...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu
secera cea Dumnezeiască tăind rădăcinile necredinţei, aţi sădit
credinţa cea adevărată şi îndreptare desăvârşită în inimile celor cu
dreaptă credinţă, grăitorilor de cele Dumnezeieşti.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu
cuvântul cel Dumnezeiesc aţi ogorât inimile şi semănând sămânţa
cunoştinţei, aţi secerat spic cu multă roadă, mulţimea celor ce s-au
mântuit, înţelepţilor Apostoli.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Turnurile
cele neclintite ale Bisericii lui Hristos, strugurii cei Dumnezeieşti
ai Viei Celei Dumnezeieşti, din care picură dulceaţa vieţii, Sfinţii
Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, să fie cinstiţi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Omenirea
cea sfărâmată, toată ai înnoit-o,Fecioară, prin naşterea ta cea nouă,
înnoind Legile firii mai presus de fire, Maica lui Dumnezeu Celui Viu,
Ceea ce eşti Plină de har.
Irmosul
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Din
văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o.
Că toate le faci, Hristoase, prin singură voirea Ta, pe Tine Te
preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Puterea
răufăcătorului s-a răpit şi a căzut trufia lui cea înaltă, căci Sfinţii
luptându-se cu el în neputinţa trupului l-au răsturnat şi l-au nimicit
şi pe credincioşi i-au mântuit din tirania lui.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca
pe ţărână aţi sfărâmat înşelăciunea, prealăudaţilor Apostoli,
luminători ai lumii şi v-aţi arătat împreună cetăţeni cu îngerii,
cântând împreună cu aceştia: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl şi Fiul şi
Sfântul Duh.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Apostoli
ai Domnului, vindecând bolile trupului şi neputinţele sufletului şi
săvârşind minuni preaalese, pe toţi cei ce erau întru necunoştinţă i-aţi
atras către Lumina Cea Adevărată a cunoştinţei. Pentru aceasta sunteţi
măriţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strălucind
pomenirea voastră cea Dumnezeiască, Apostolilor, luminaţi Biserica lui
Hristos, pe care cu sfintele voastre rugăciuni mântuiţi-o de vătămarea
eresurilor, păzind nestricat pe poporul cel binecredincios.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea
ce mai presus de cuget ai născut pe Focul Care nu poate fi suferit,
izbăveşte-mă pe mine din văpaia gheenei şi aprinde sufletul meu spre
dragostea Celui Ce a venit să pună pe pământ focul cunoştinţei, de
Dumnezeu Dăruită, Preacurată Fecioară.
Irmosul
Pe
Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţăoamenilor, spre care nu cutează a
căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor
Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te
mărim.
SEDELNA glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Ca
un Luceafăr cu bună podoabă strălucind lumii, aţi alungat prin
credinţă, întunericul cel adânc al înşelăciunii şi aţi luminat
sufletele. Pentru aceasta toată Biserica cea zărită de lumină cântă
astăzi, Apostolilor, pomenirea voastră cea purtătoare de lumină, slăvind
pe Hristos.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Fiind
viţe din Via Cea Purtătoare de viaţă, v-aţi făcut struguri din care
picură vinul de viaţă pe care ni l-aţi adus nouă, Apostoli ai Domnului,
cunoscători ai celor cereşti.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Curată
Născătoare de Dumnezeu cea Bună, prin rugăciunile tale curăţă sufletul
meu cel spurcat de patimile păcatului. Că tu eşti Curăţire Mântuitoare.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Mieluşeaua
cea Preacurată şi Maica cea fără prihană, văzând pe Mielul pironit pe
Lemn, glăsuind, striga: laud, Cuvinte, Dumnezeieştile Tale Patimi.
Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim
Glasul 3
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Rugăciune către Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim, din cei 70
Sfinților Apostoli rugați pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre. Cei
ce stați înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca niște slujitori și ca niște
servitori ai Lui și ca niște luminători înțelegători, cereți luminare
nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, Apostolilor. Cel Ce pentru
milostivire S-a arătat pe pământ, v-a ales pe voi ucenici și slujitori
împreună cu alții mulți, ca să vestiți voia Lui cea Dumnezeiască,
înțelepților. Orânduindu-vă în ceata cea preasfințită a sfinților
șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, luminați tot pământul spre
cunoștință, cu Dumnezeiasca lumină a învățăturilor. Ca să împreuneze
Dumnezeu pe cei de jos cu cei de sus, din noianul milostivirii Sale,
acum a luat Trup din tine, Preacurată și a rămas și după întrupare tot
ceea ce a fost. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.
Cântări Liturgice
Tropar - Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim, din cei 70, glasul al 3-lea
Sfinților Apostoli rugați pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac - Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim, din cei 70, glasul al 4-lea
Arătatu-s-a astăzi praznicul cel
cinstit al Apostolilor, luminându-ne pe noi și alungând întunericul
păcatului, celor ce strigăm: arătatu-s-a Lumina și a venit Izbăvirea.
Viața completă - Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim, din cei 70 (Viețile Sfinților)
Sfântul Apostol Aristarh, pe care îl
pomenesc Faptele Apostolilor și epistolele Sfântului Pavel către
Coloseni și către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei. Sfântul Pud,
de asemenea este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în epistola a doua
către Timotei, unde zice: "Închină-se ție și Pud". El a fost bărbat
drept și credincios între boierii Romei, primind în casa sa pe Sfinții
Apostoli Petru și Pavel, precum și adunarea celorlalți credincioși. Acea
casă s-a prefăcut după aceasta în biserică și se numea "păstorească",
în care se zice că și Sfântul Petru lucra cele sfinte.
Pe Sfântul Trofim la fel îl pomenesc
Faptele Apostolilor, cum și Sfântul Pavel spune în aceeași scrisoare
către Timotei, zicând: "Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet". Sfântul
Trofim împreună cu Pud și cu Aristarh au urmat în toate prigonirile
Sfântului Pavel; iar la sfârșit, adică la tăierea lui Pavel de către
Nero în Roma, au fost tăiați și acești trei Apostoli ai Domnului,
Aristarh, Pud și Trofim, împreună cu Sfântul Pavel.
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfinților apostoli, din cei șaptezeci, Aristarh, Pud și Trofim; Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei; Tot în această zi, pomenirea sfințitelor mucenițe Vasilisa și Anastasia; Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Leonid episcopul Atenei; Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Teodor preotul și Pavsolipic.
„Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mc. 14, 38; Mt. 26, 41).
Lupta nu e asupra cărnii şi a sângelui, ci asupra demonilor nevăzuţi şi răi. Să
ne rugăm, mereu în trezvie, spre a nu fi biruiţi, pierzând bunătăţile
cereşti şi osândindu-ne groaznic la un iad fără de sfârşit.
Cercetează în amănunt toate pagubele pricinuite de păcat. Nu
este om întreg la minte, cu gândul la năpaste, cu o inimă atât de
împietrită şi suflet atât de nesimţitor, încât să nu se teamă şi să nu
urască păcatul ca pricină de năprasnică păgubire şi de cazne şi pedepse
mari.
Fugi departe de pricinile şi locurile păcatului:
de jocuri, de prieteşuguri rele, de bogăţia peste măsură, de iubirile
şi legăturile cu cei necuviincioşi, de întâlnirile şi multa vorbire cu
femei/bărbaţi, de tulburările şi zarva oamenilor.
Să nu te duci
în locurile cu lume multă, chiar la vreo sărbătoare sau praznic, că
mintea ta se va înrobi, văzând şi auzind atâta zarvă. Să te depărtezi de
toate locurile primejdioase şi vătămătoare, spre a nu auzi sau grăi
cuvinte necuvenite.
Să nu mănânci, nici să bei peste măsură. Căci cel fără de pază în prăpastie asemenea unui mort se tânguie. Ca urmare a păcatului strămoşesc omul a ajuns într-o aşa amorţeală şi zbucium, că de multe ori cade prin sine în păcat, din pricina marii slăbiciuni - cu atât mai mult, oare nu va cădea când există o pricină în plus? Căci, potrivit proverbului, „locul îl face pe hoţ”.
Să luăm parte cu stăruinţă la Tainele Spovedaniei şi Sfintei împărtăşanii, fiindcă
acestea sunt leacuri şi terapii pregătite de Domnul nostru Iisus
Hristos, ca cea mai mare binefacere primită prin legea harului, spre a
ne tămădui păcatele şi spre a ne feri pe viitor de unele mai mari.
Întotdeauna
vei avea parte de câştig de pe urma acestora, dar mai ales la vreme de
sminteală, când ai mai multă nevoie de har şi putere spre a lupta cu
îndrăzneală, să alergi la Spovedanie, leacul preafolositor şi la sfatul duhovnicului.
Fereşte-te de nepăsare şi acedie,
căci cel trândav e asemenea unui ogor necultivat, cu spini şi pălămidă.
Să cultivi pământul cuvântător (noetic) al sufletului cu gânduri şi
fapte bune, ca să rodească grâul cel bun, şi nu relele zâzanii.
Să fii mereu în lucrare, ocupându-ţi mintea, pururi în mişcare şi de neabătut de la cele ale sufletului şi trupului, ca vrăjmaşul să nu afle loc de ispită.
Dimineaţa să te ridici îndată din pat şi rugăciunea neprihănită, cea mai dulce mângâiere a duhului, să fie cea dintâi lucrare a ta. Cu ajutorul ei uiţi de grija celor trecătoare, dobândeşti evlavie şi putere asupra păcatului.
După rugăciune citeşte o carte folositoare,
căci prin citirea dumnezeieştii Scripturi mintea mult se luminează spre
înţelegerea adevărului, iar voinţa se aprinde spre smerenie, mai
puternică împotriva păcatului şi mai râvnitoare spre virtute.
Cercetează-te pe tine însuţi în fiecare seară, înainte de culcare:
plângi înaintea lui Dumnezeu din pricina mândriei, a vrăjmăşiei,
pizmei, judecării aproapelui, întristării sau veselirii deşarte, de pe
urma lucrurilor lumeşti, a minciunilor şi a cuvintelor nepotrivite, a
bătăilor de joc şi ocărârilor faţă de aproapele, a trândăviei şi
nepăsării faţă de virtutea şi iubirea Ziditorului tău şi a lipsei de
recunoştinţă faţă de El pentru binefacerile Sale, a lenei şi acediei la
rugăciune şi a nemilostivirii faţă de cei sărmani.
Leacul cel mai de seamă este a urî pe deplin iubirea de lume şi tot lucrul deşert şi a nu pune la inimă cuvintele oamenilor, căci lucru de căpătâi pentru cel ce voieşte a dobândi prietenia lui Dumnezeu este de a deveni vrăjmaş lumii.
Cu neputinţă este a sluji la doi domni, fiindcă Dumnezeu este acropola (citadela, culmea cea mai înaltă) tuturor bunătăţilor, pe când lumea întreagă „zace sub puterea celui rău” (IIn. 5, 21).
Fragment din cartea Cum primim în inimă rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia
Conform
tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul
Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei
împăraţilor greci ai Constantinopolului.
Icoana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) şi pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania).
Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei împăraţilor greci ai
Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin
Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele
Sofia şi s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea,
numit și „cel Tânăr” (1462-1505).
Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare, și icoana Maicii Domnului.coana Maicii Domnului din Vilnius este praznuita de doua ori pe an:
15 februarie si 14 aprilie. Ziua de 15 februarie este momentul in care
icoana a fost mutata de la Moscova la Vilnius, in Lituania.
Potrivit Traditiei, aceasta icoana a fost pictata de Sfantul Apostol
si Evanghelist Luca. Ea a fost prezenta mult timp la familiile
imparatilor greci ai Constantinopolului. In anul 1472, nepoata
imparatului bizantin Constantin al XI-lea Paleologul s-a casatorit cu
Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit si "cel Tanar"
(1462-1505).
Sofia, nepoata ultimului imparat bizantin aduce cu ea la Moscova si
aceasta icoana. Cand fiica acestora, Elena, se casatoreste cu Alexandru,
imparatul Lituaniei, ea primeste in dar aceasta icoana. Mutarea acestei
icoane din Moscova la Vilnius, in Lituania, s-a facut pe 15 februarie.
Dupa moartea Elenei, icoana a fost asezata in biserica Sfantul Ioan
Botezatorul, locul in care principesa Elena a fost inmormantata. Mai
tarziu, aceasta icoana a fost asezata in manastirea "Sfanta Treime" din
Vilnius.
Icoana Maicii Domnului din Vilnius mai este cinstita pe 14 aprilie
(ziua pomeniri Sfintilor Mucenici si frați Antonie, Ioan si Eustatie din
Lituania).
În 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare
fiicei sale Elena, înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei,
Alexandru. Biserica pomeneşte mutarea acestei icoane la Vilnius, în
Lituania, săvârşită la 15 februarie.
Pentru
mulţimea minunilor săvârşite, cinstirea icoanei s-a răspândit, astfel
că s-au zugrăvit multe copii ale acesteia, care sunt cinstite cu mare
evlavie.
☆ Nu-L iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul meu, din toată inima și din tot cugetul meu. ☆ Nu fac ascultare de poruncile Domnului. ☆ Nu mă rog și nu studiez cu atenție. ☆
La sfintele Slujbe și la privegheri, chiar și în vremea Dumnezeieștii
Liturghii, stau în biserică fără frică, luare aminte și evlavie. ☆ De multe ori am gânduri necuviincioase, rușinoase, necurate și hulitoare. ☆ Nu am adevărată pocăință, nici întristare, nici lacrimi. ☆
Nu mă spovedesc curat și cu zdrobire de inimă; nici nu am simțirea că
spovedania mea se face înaintea Atotcunoscătorului Dumnezeu, Care
pretutindenea este. ☆ Nu-l iubesc pe aproapele ca pe mine însumi. ☆
Sunt mândru, împotrivitor, iubitor de slavă, iubitor de sine, limbut,
caut să plac oamenilor; vorbesc în deșert, vorbesc mult, glumesc și râd
pentru lucruri prostești, clevetesc, judec, osândesc, spun minciuni, mă
mânii, mă înfurii și țin minte răul. ☆ Nu am înfrânare, răbdare, blândețe, smerenie. ☆ Sunt robul pântecelui, lacom, mănânc în ascuns, sunt capricios, nestatornic. ☆
Păcătuiesc cu cuvintele și cu faptele, cu voie și fără voie, întru
știință și întru neștiință; sunt leneș și trândav și din această pricină
de multe ori am pofte rele și rușinoase și gânduri necuviincioase,
rușinoase, necurate și de mândrie.
☆ Pentru aceste
păcate pe care le-am mărturisit înaintea lui Dumnezeu și înainte ta,
Părinte, și pentru altele nenumărate, care din uitare sau din neștiință
am trecut cu vederea să le mărturisesc, cer iertare de la Dumnezeu.
Iată un bun exemplu de spovedanie curată și simplă, fără justificări si îndreptățiri.
Vă rog, în HRISTOS, să iubiți calea cea strâmtă, îngustă, neplăcută și incomodă. Vă rog, din tot sufletul, să iubiți greutățile, necazurile, neplăcerile, întristările. Vă rog, din tot sufletul, să iubiți lipsurile și sărăcia și lucrurile smerite. Vă rog, din tot sufletul, să iubiți haina proastă și mașina veche. Vă rog, din tot sufletul, să nu vă strângeți bani. Vă rog, din tot sufletul, să nu vă faceți planuri. Vă rog, din tot sufletul, să nu vă faceți colț de rai în lumea aceasta. Vă rog, din tot sufletul, să nu vă împotriviți răului, căci răul ne smerește și ne curățește de patimi. Vă rog, din tot sufletul, să nu căutați dreptatea. Vă rog, din tot sufletul, să aveți un duh bun, de înțelegere și de blândețe. Vă rog, din tot sufletul, să nu aveți contrarietate cu nimeni și cu nimic, căci contrarietatea este moartea duhului. Vă rog, din tot sufletul, să n-aveți nici o înverșunare. Vă rog, din tot sufletul, nu vă mai îndulciți de literă, de teorie, de cuvinte mari și frumoase, ci căutați duhul vostru și DUHUL lui DUMNEZEU. Lucrând cele ale duhului. Cele ale Evangheliei. Căci altă cale nu există! Vă rog, din tot sufletul, iubiți postul, foamea, mâncarea simplă și săracă. Nu doar în post! Vă rog, din tot sufletul, iubiți metaniile! Fără metanii, nu există rugăciune adevărată. Vă rog, din tot sufletul, lăsați pe DUMNEZEU să lucreze, nu voia voastră. Lăsați pe DUMNEZEU să "vă bage în sac". Voi faceți doar puțin și cât mai puțin. Restul, DUMNEZEU! Doar așa veți putea cunoaște pe DUMNEZEU. Vă rog, din tot sufletul, primiți toate cele grele, dureroase și întristătoare, ca de la Însuși HRISTOS DOMNUL. Și, iubiți-le. Și, așteptați-le, să vă miluiască, cu ele, DOMNUL! Vă rog, din tot sufletul, viața voastră să fie doar pregătire pentru Cruce. Căci fără jertfa pe Cruce, nimeni nu va vedea Împărăția Cerurilor. Amin.
Acestea toate, cap - coadă, țin numai și numai de tine, de alegerea ta!! Iar,
că așa te-ai obișnuit și e foarte greu să schimbi, asta e o nebunie!
Păi, normal că te-ai obișnuit, că așa ai trăit. Normal că, cu cât ai
îndelungat în rău, vindecarea se face cu mai multă durere. Dar tu ce vrei? Nu se înțelege! Vrei să rămâi cum ești și să te Mântuiești?? Sau vrei să te schimbi, să te vindeci, fără durere?? Ce vrei? Trebuie durere multă! Mult mai multă decât îți închipui acum! Nu
vrei durere pentru Mântuire? Atunci pătimește în durere pentru nebunie.
Golește-te de orice chip. Pătimește în boală, în stres, în chin, în
moartea sufletului. Tu alegi, pentru ce ai luptă și durere. Pentru
Mântuire sau pentru nebunie. Dacă ai avea cancer, câte ai schimba,
câte ai lăsa, cât chin și câtă durere ai fi dispus să primești, doar
pentru câțiva ani de viață.. Dar, pentru veșnicie, pentru HRISTOS, nu poți! E foarte greu, nu vrei să schimbi nimic, nu vrei lași nimic, nu vrei să primești nimic din cele grele și dureroase. Dar pentru lume, nu doar primești cele grele și chinuitoare, ci chiar le alegi. Mai pot face ceva cuvintele? Nu cred..
Astăzi, teoria ascultării, nejudecării și smereniei este literă de lege.
Se pompează pe aceste repere la maxim. Au ajuns aceste repere, pur și
simplu să circumscrie viața creștinească. Pe baza lor, a luat naștere o
altă Evanghelie. Această Evanghelie propovăduiește: poți să iubești
lumea și lucrurile lumii, poți să iubești confortul, poți să iubești
surplusul și abundența, poți să te înrobești oricum sistemului, poți să
te lupți pentru viitorul material, poți să petreci și să te distrezi,
poți să nu mai ții cont de canoanele Bisericii, poți și să nu te
Împărtășești, doar în posturi; dar, dacă mergi, ca la teatru, la
biserică, dacă asculți de preoți și de ierarhi, dacă nu judeci tu una și
alta (că sunt preoții și ierarhii care judecă), și dacă te smerești să
nu te crezi tu deștept, să nu te bagi în care nu sunt treaba ta, să nu
îți dai tu părerea și nici să ai părere, să stai la locul tău, te
mântuiești! Asta convine f f mult! Este cel mai confortabil! Pentru
cler și ierarhie, că poporul ascultă de ei și nu este primejdie să fie
judecați ca neclerici, ca oameni care slujesc lumii, trupului și
intereselor. Pentru creștini, că nu se mai cere nici o luptă, nici o lucrare, nici o răstignire, nici măcar o alegere între HRISTOS și lume. Dar, să vedem. Despre
ce ascultare e vorba în adevăr? Despre ascultarea de Bătrân? Despre
ascultarea de Starețul Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre
ascultarea de Părintele duhovnicesc, iarăși, obligatoriu, Ucenic și
următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea față de Evanghelia lui
HRISTOS? Despre ascultarea față de propovăduirea Sfinților? Este vreuna
dintre acestea? Nuu! Nu, de o mie de ori! Este vorba, în scurt, de
ascultarea față de draci, față de apostazie, față de cădere, față de
antihriști, față de lume, față de trup, față de omul idol, față de
valorile și modelele lumii, față de amăgire, față de înșelare! Aceasta
se caută, aceasta se cere, aceasta se iubește! Monahul îți dă în cap
cu ascultarea.. Dar, ce ascultare face el, în veacul nostru? Ascultarea
gospodărească. Asta e ascultarea?? Dar ce ascultare ar putea să facă,
și față de cine? Mai este Bătrânul să-i cerceteze gândurile? Mai este
Starețul să-și pună sufletul său pentru tine? Mai este duhovnicul sfânt
să te cerceteze în fiecare zi și să aibă el lucrare mai întâi, și să fie
el părtaș cu DUHUL SFÂNT, și să nu ieși din cuvântul lui? Nu mai sunt
acestea! Dar cuvântul "ascultare" este frumos. Este și ușor de vehiculat. Nu cere efort.. De
atâta "ascultare" a ajuns creștinul dar și monahul, să nu mai aibă
propriul cuget, propria înțelegere. Și nici să nu mai știe ce sunt
acestea. Creștinul nu mai gândește. Gândește pentru el zisul
duhovnic. Ori că gândește pentru lume, ori că gândește pentru trup, ori
că gândește pentru iad, dacă spune cuvinte mari și frumoase, e tot ce
trebuie. Căci creștinul, de-atâta "ascultare", nu mai are nici cuget,
nici înțelegere, nici minte în HRISTOS.
Astăzi, teoria ascultării, nejudecării și smereniei este literă de lege. Se pompează pe aceste repere la maxim. Au ajuns aceste repere, pur și simplu să circumscrie viața creștinească. Pe baza lor, a luat naștere o altă Evanghelie. Această Evanghelie propovăduiește: poți să iubești lumea și lucrurile lumii, poți să iubești confortul, poți să iubești surplusul și abundența, poți să te înrobești oricum sistemului, poți să te lupți pentru viitorul material, poți să petreci și să te distrezi, poți să nu mai ții cont de canoanele Bisericii, poți și să nu te Împărtășești, doar în posturi; dar, dacă mergi, ca la teatru, la biserică, dacă asculți de preoți și de ierarhi, dacă nu judeci tu una și alta (că sunt preoții și ierarhii care judecă), și dacă te smerești să nu te crezi tu deștept, să nu te bagi în care nu sunt treaba ta, să nu îți dai tu părerea și nici să ai părere, să stai la locul tău, te mântuiești! Asta convine f f mult! Este cel mai confortabil! Pentru cler și ierarhie, că poporul ascultă de ei și nu este primejdie să fie judecați ca neclerici, ca oameni care slujesc lumii, trupului și intereselor. Pentru creștini, că nu se mai cere nici o luptă, nici o lucrare, nici o răstignire, nici măcar o alegere între HRISTOS și lume. Dar, să vedem. Despre ce ascultare e vorba în adevăr? Despre ascultarea de Bătrân? Despre ascultarea de Starețul Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea de Părintele duhovnicesc, iarăși, obligatoriu, Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea față de Evanghelia lui HRISTOS? Despre ascultarea față de propovăduirea Sfinților? Este vreuna dintre acestea? Nuu! Nu, de o mie de ori! Este vorba, în scurt, de ascultarea față de draci, față de apostazie, față de cădere, față de antihriști, față de lume, față de trup, față de omul idol, față de valorile și modelele lumii, față de amăgire, față de înșelare! Aceasta se caută, aceasta se cere, aceasta se iubește! Monahul îți dă în cap cu ascultarea.. Dar, ce ascultare face el, în veacul nostru? Ascultarea gospodărească. Asta e ascultarea?? Dar ce ascultare ar putea să facă, și față de cine? Mai este Bătrânul să-i cerceteze gândurile? Mai este Starețul să-și pună sufletul său pentru tine? Mai este duhovnicul sfânt să te cerceteze în fiecare zi și să aibă el lucrare mai întâi, și să fie el părtaș cu DUHUL SFÂNT, și să nu ieși din cuvântul lui? Nu mai sunt acestea! Dar cuvântul "ascultare" este frumos. Este și ușor de vehiculat. Nu cere efort.. De atâta "ascultare" a ajuns creștinul dar și monahul, să nu mai aibă propriul cuget, propria înțelegere. Și nici să nu mai știe ce sunt acestea. Creștinul nu mai gândește. Gândește pentru el zisul duhovnic. Ori că gândește pentru lume, ori că gândește pentru trup, ori că gândește pentru iad, dacă spune cuvinte mari și frumoase, e tot ce trebuie. Căci creștinul, de-atâta "ascultare", nu mai are nici cuget, nici înțelegere, nici minte în HRISTOS.
Dar, nejudecarea? Nejudecarea față de ce? Păi tot față de preoți, față de ierarhi. Ei pot să facă orice. Pot să zică orice. Noi nu judecăm! Mergem cu ei în adâncul groaznic al iadului. Noi nu judecăm! Ei batjocoresc, strâmbă, schimonosesc și chiar desființează Credința. Noi nu judecăm! Suntem în contradicție cu toți Sfinții Bisericii, cu Ioan Hrisostom, cu Teodor Studitul, cu Maxim Mărturisitorul, cu Nicodim Aghioritul, cu Paisie Velicikovski, etc, etc, etc. Noi nu judecăm! În fapt, ni se cere să fim proști, moluște, legume. Să fim turmă proastă, nu turmă bună. Asta se caută. Și, pe despărțirea oamenilor de DUMNEZEU, și, pe iubirea oamenilor pentru trup și pentru lume, a prins f f bine..
Dar, smerenia? Smerenia este pururea actuală! Dar smerenia din propovăduirea laxă de astăzi, nu este nici pe departe smerenie. Se propovăduiește în fapt o smerenie falsă! Cum ar putea oare, creștinul care n-are durerea zilei, creștinul în abundență materială, creștinul care n-are nici o răstignire, creștinul care s-a despărțit radical de Evanghelia lui HRISTOS, să aibă smerenie? E o nebunie!Cum ar putea monahul cu traiul bun, cu căldurică, cu confort, cu hăinuțele curate, îngrijite, dichisite, să se smerească? Dar,
mai mult decât toate, cum ar putea un creștin, și cu atât mai mult un
monah, cu internet și smartphone, să se smerească? În vecii vecilor nu
se poate așa ceva! Să fie bun, nevoitor, poate chiar lucrător, da. Dar
smerenie, în veci nu se poate! De ce? Pentru că smerenia este adâncul
predării omului în mâinile lui DUMNEZEU! Deci, ce se caută, ce se
propovăduiește? Falsa smerenie! Să te porți smerit, să stai la locul
tău, să nu deranjezi, să nu tulburi apele, sau, mai bine zis, băltoaca..
„Timpul cu care ne confruntăm noi şi ne batem, clipă de clipă, nu este nimic altceva decât distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului!” - Pr. Dumitru Stăniloae
Din Ierusalim, în Vinerea şi Sâmbăta Mare Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)
Vinerea Mare S-au
ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari fărădelegi pe care a
văzut-o soarele pe pământ. Zi de groază şi de ruşine pentru conştiinţa
omenească până la sfârşitul vremurilor. Este obiceiul ca închinătorii să
străbată în această zi cu picioarele şi cu gândurile Calea Durerii.
Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am
plecat din Ghetsimani în sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim şi a
Anei, născătorii Născătoarei. Ne-am gândit la Ea, Maica marii dureri. Ea
a fost, oare, în acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai târziu. Palatul
lui Pilat. Ca şi cum am privi la cenuşa unui vulcan stins – dar focul
patimii şi putoarea nedreptăţii încă se simt. Aici a fost judecat şi
osândit învăţătorul Dreptăţii. Aici a fost biciuit de cei fără de lege
Omul Nevinovăţiei. Nu a rămas pe El nici o fâşie de piele întreagă.
Evreii s-au ostenit noaptea trecută ca să nu fie. Şi soldaţii romani cu
bicele lor nu au făcut decât să adâncească aceleaşi răni în acelaşi
trup. Cei care studiază dreptul roman şi legile romane ar trebui să vină
în acest loc ca să se îngreţoşeze pentru totdeauna de această
putreziciune lipsită de omenie. Locul în care Domnul a
căzut sub cruce. Cum să nu cadă? Greu i-a fost să poarte şi tăcerea
de-a lungul întregii nopţi pline de învinuiri mincinoase, de clevetiri
şi de martori mincinoşi – cu atât mai mult întreaga putoare a
scuipăturilor în faţă şi a tot atâtor răni pe câte lucruri bune le
făcuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca să
luăm crucea Ta, şi pe Tine să Te ridicăm pe mâini şi să Te purtăm? Aşa
am gândit toţi, vărsând lacrimi pe această Cale a Durerii, ce s-ar fi
prefăcut în Râu al Durerii dacă toate lacrimile vărsate de creştini ar
fi ţâşnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea bună a
lui Dumnezeu l-a adus aici în acea zi ca să ia Crucea Domnului asupra
sa şi să uşureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toţi oamenii. În
faţa casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a
văzut cumplitul alai. Faţa desfigurată a lui Hristos a stârnit
compătimire în inima ei de fată – ea nu mai semăna a faţă omenească, ci
mai degrabă cu o bucată de pânză murdărită de amestecul sângelui cu
scuipatul, sudoarea şi praful. I s-a făcut milă de El fetei; a alergat
înaintea Osânditului şi cu o maramă curată i-a şters faţa. Mucenicul
tăcut nu a putut să-i spună „mulţumesc”, însă i-a răsplătit slujirea
într-un alt chip: pe acea maramă a rămas zugrăvit chipul lui Hristos. Iată-ne
acum în locul unde s-a întâlnit Născătoarea de Dumnezeu cu Fiul.
Căutându-L încolo şi încoace, ea a apărut dintr-o ulicioară şi deodată
s-a aflat faţă în faţă cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a
născut ASTA? Această mare rană, de mărimea omului? Din această Rană s-a
vindecat, însă, otrăvitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a
zis nimic. Dar sufletele lor s-au înţeles şi s-au salutat. „Fiul meu”,
s-a tânguit sufletul mamei, „primăvara mea dulce, cum a pierit
frumuseţea Ta!”. În fine, suntem aici. înaintea
stâncii însângerate. înaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Întocmai
vremea când a fost înălţat pe cruce. Bătaia ciocanului stârneşte ecouri
în sufletele noastre. Aici am stat până la ceasul al treilea al
după-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca să
le spele sângele Lui! În ceasul al şaselea, natura s-a răzvrătit
împotriva fărădelegii omeneşti: pământul s-a cutremurat, pietrele au
crăpat, soarele şi-a acoperit cu maramă cernită faţa sa. La ceasul al
nouălea, El Şi-a dat duhul. Doar Învierea putea să
răsplătească atâta pătimire. Numai prin Învierea lui Hristos pot natura
şi conştiinţa noastră să se împace.
Sâmbăta Mare Iată-ne
acum în Ierusalim, cel mai mare câmp de bătălie din istoria neamului
omenesc. Acesta este Kosovopolje al omenirii. Multe bătălii s-au dat
aici între oştirile împărăţiei cerurilor şi oştirile împărăţiei
pământeşti. Oştirile împărăţiei cerurilor întotdeauna au părut mai
slabe, şi întotdeauna au părut înfrânte înainte de biruinţă. Căpetenia
oştirii împărăţiei cerurilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a dat
bătălia cheie în acest loc, şi a câştigat biruinţa cheie. Toate
bătăliile pe care le-au dat înainte de El luminoasele Lui oştiri seamănă
cu bătălia Lui atât prin chinuri, cât şi prin biruinţe. Sunt
de-acum şase zile de când trăim pătimirile Domnului nostru. Am
străbătut toate locurile chinurilor Lui, şi pe toate le-am udat cu
lacrimile noastre. Sufletele noastre se simt chinuite până la istovire.
Trupeşte, însă, ne simţim minunat de bine. Dormim puţin, postim mult,
stăm cu ceasurile la slujbe, întreaga zi, de pe colină pe colină, prin
Sfânta Cetate. Şi nimeni nu e obosit, nimeni nu e bolnav, nimeni nu se
plânge! Sufletul însă e apăsat ca de o piatră de mormânt. Nimic în lume
afară de Învierea Domnului nostru chinuit nu poate să ridice această
piatră de mormânt şi să aducă înviere sufletelor noastre. De-abia
aşteptăm ca sâmbăta aceasta să plece de la noi şi să ne întâlnim cu
duminica preaslăvită. Unde sunt adventiştii din
Bacika să vină la Ierusalim şi să trăiască aceste pătimiri sufleteşti
câte am trăit noi în aceste şase zile? Atunci nu le-ar mai da prin minte
să prăznuiască sâmbăta în locul duminicii. Iată, sâmbăta nouă nu ne-a
adus nici o uşurare. În această zi doar însumăm toate pătimirile
Domnului nostru, adunăm toate chinurile Lui. Şi aşteptăm duminica:
uşurare, odihnă şi izbăvire. „Ce s-a întâmplat azi cu Domnul?” – întreabă funcţionarul Ilia. „S-a
pogorât la iad ca să se arate pe Sine şi Evanghelia Sa şi celor ce au
răposat mai înainte de venirea Lui, aşa încât să ia sub stăpânirea Sa
toate generaţiile omeneşti trecute, prezente şi viitoare, să le arate
tuturor adevărul şi să-i îmbie pe toţi cu mântuirea”. „Dar ce, adventiştii prăznuiesc pogorârea lui Hristos la iad, nu învierea Domnului?”. Astăzi
am mers de câteva ori în biserica Mormântului Domnului. Am fi vrut să
fim acolo necontenit – ca şi cum nevăzutul nostru Stăpân ne cheamă la
Sine pe Golgota, ca prin rănile Sale trupeşti să vindece rănile noastre
sufleteşti. Biserica aceasta se mai numeşte şi Biserica Învierii. S-ar
putea numi fără împiedicare şi Biserica Înviată – fiindcă într-adevăr a
înviat de câteva ori. Împăratul păgân Adrian a dărâmat-o din temelie şi
în locul acela a pus idoli de nebuni: pe Jupiter şi Venera, urâciunile
romane. Iulian Apostatul şi Omar Arabul, şi Hosroe Persanul au prădat-o
şi au stricat-o pe rând. Această biserică, însă, a înviat neîncetat după
moartea ruinătorilor ei, în nouă şi mai mare slavă şi frumuseţe. Oare
aceasta nu e înviere? Oare n-a fost şi crucea lui Hristos îngropată sub
pământ şi a înviat? O, Mare Doamne Iisuse, Unule
Nebiruite, Atotputernice! Şi lucrurile legate de numele Tău învie, cu
atât mai mult oamenii şi popoarele. Şi cu atât mai mult Tu, Adevărule
Veşnic şi Viaţă Veşnică!
Sursa: Scrisorile 30 şi 31, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002