Sunt un cufar cu capacul boltit, da, din acelea pe care le vezi in muzee. Confratii mei, mai putin norocosi decat mine, umplu muzeele si camarile. Povestea mea, insa, a fost plina de neprevazut... Am vazut lumina zilei cu multi ani in urma (nu ma puneti sa socotesc pentru ca sunt un biet cufar fara scoala. Pe parcursul indelungatei mele vieti am ajuns uneori prin internate, dar, cum am fost adesea depozitat in incaperi intunecoase, nu am invatat niciodata carte).
Cum va spuneam, am vazut lumina zilei cu multi ani in urma, in atelierul lui Sandu Tamplaru’, mesterul care m-a construit. Imi amintesc, ca azi, chingile de fier care imi strangeau capacul ca intr-o menghina si lemnul lucios, proaspat lacuit. Mesterul de-abia ma scosese la uscat, cand a dat peste mine jupaneasa conacului... tocmai pregatea calabalacul domnitei si un cufar din stejar era exact ce-i trebuia (v-am spus ca sunt din lemn masiv, cu capac ferecat in chingi de fier, da?).
Dupa o lunga tocmeala cu mesterul, iata-ma in iatacul domnitei. Spre rusinea mea, in cei 50 de ani cat am slujit-o, am vazut-o foarte rar; de obicei jupaneasa se ocupa de mine, ma curata cu stergare moi, imi ungea balamalele cand scartaiau si ma umplea cu rochii usoare si delicate ca puful de papadie.
Anii tineretii mele au fost cei mai frumosi... imi amintesc si azi scartaitul trasurii si leganatul in bataia vantului, soarele care imi mangaia crestetul, chiar si picaturile repezi de ploaie care nu ma speriau si nu ma abateau de la datoria mea de a proteja comorile pe care le adaposteam...
Apoi, intr-o zi, imi amintesc ca acum, totul s-a schimbat. Scartaitul molcom al trasurii a fost inlocuit cu un zgomot asurzitor, ca de tunet... Dintr-odata am inceput sa fiu inghesuit intr-o incapere acoperita, laolalta cu alte cufere si baloti...
N-a fost totusi prea rau si, dupa primul moment de surpriza, m-am obisnuit si chiar m-am imprietenit cu confratii mei. Unii dintre ei erau mai invatati si mi-au spus ca am inceput sa calatorim cu trenul, ba chiar erau multumiti de noul mijloc de transport; ei il numeau progres... Cat despre mine, dupa primele clipe neplacute, am inceput sa ma obisnuiesc (fie vorba intre noi, incepusem sa imbatranesc, iar vantul si ploaia nu mai erau la fel de prietenoase ca in tineretea mea; incepusem sa scartai, iar jupaneasa trebuia sa imi unga balamalele tot mai des).
Uneori, in timpul lungilor calatorii cu trenul (cum il numeau confratii mei), motaiam si incercam sa-mi amintesc cum arata domnita, stapana mea... Dar intr-o zi parea ca totul s-a sfarsit... Dupa o perioada lunga in care nu am mai vazut lumina zilei, am fost dus intr-un loc intunecos si lasat sa zac acolo... Chiar daca am incercat sa-mi ocrotesc cat mai bine comorile adapostite (rochiile, manusile si pantofii domnitei), am avut durerea de a le vedea sfarsindu-se pe rand... in jurul nostru misunau soarecii si ticalosii astia mici au incercat de nenumarate ori sa ma induplece sa-i las sa scotoceasca printre comorile mele, dar nu m-am indurat, chiar daca m-au amenintat de mii de ori ca-mi rod capacul sau balamalele... Am sperat mereu ca, in cele din urma, cineva ma va gasi...
Dupa ani intregi de uitare, intr-o dimineata, in timp ce motaiam dus pe ganduri, o lumina puternica m-a trezit... Un glas vesel se auzea tot mai aproape si o exclamatie atat de puternica, incat m-a facut sa-mi sara balamalele:
- Ia te uita ce cufar frumos! Cred ca are peste 200 de ani!
M-am simtit inviorat pe loc. Era prima data cand cineva imi admira lucratura. Nici macar jupaneasa care ma ingrijea pe vremuri nu ma admirase vreodata. Doamna care ma laudase m-a scos din podul unde zaceam, m-a curatat de praf si m-a asezat intr-un colt al camerei. Este prima data cand stau in lumina si va marturisesc ca totul mi se pare schimbat...
Doamna petrece foarte mult timp la un birou de nuc, in fata unei cutii vorbitoare, iar sifonierul si sofaua se uita adesea chioras la mine, spunand ca am carii si ca o sa le imbolnavesc. Dar nu-mi pasa! De curand am auzit-o pe doamna dand porunca sa fiu dus la un mester care sa-mi repare balamalele si sa-mi netezeasca lemnul. Si chiar daca sifonierul si sofaua rad de mine si ma numesc ”antic”, stiu ca voi reusi sa-mi fac o noua familie si o noua viata. Deja m-am imprietenit cu biroul si imi impartaseste adesea din amintirile lui; a apartinut bunicii doamnei noastre si imi povesteste uneori intamplari cu talc sau legende cu parfum de epoca...
Acum sunt linistit. De curand am ajuns in atelierul mesterului Save pentru o curatare temeinica... Va marturisesc ca la inceput mi-a fost frica. De cand am fost construit, nici un alt tamplar nu a pus mana pe mine si imi era teama ca noul mester sa nu-mi strice lucratura. Dar m-am linistit repede... Noul mester are o mana usoara si foloseste miscari foarte delicate ca sa nu ma raneasca.
Mai intai mi-a desprins ferecatura si mi-a curatat lemnul cu mare atentie. inca nu-mi vine sa cred ca nu m-a durut deloc. Intr-adevar, sifonierul si sofaua aveau dreptate, chiar daca mi-e rusine sa recunosc, aveam carii si acum stiu de ce simteam mereu furnicaturi in capac. Insa mesterul nu s-a lasat deloc impresionat, mi-a astupat gaurile cu niste betisoare din lemn si mi-a lacuit lemnul cu o solutie ciudata, care m-a scapat de daunatori. Iar balamalele pe care mi le-a pus sunt noi-noute, cum nu am mai avut de tare mult timp...
Aproape o saptamana am fost mereu rasfatat si modelat cu diferite unelte pe care nu le cunosc, apoi, dupa ce mi s-a uscat noul lac, am putut sa ma privesc in oglinda... Va marturisesc ca am fost socat... eram din nou tanar si frumos!
In atelier am avut surpriza de a-mi regasi unul dintre confratii cu care am calatorit adesea pe tren. Saracutul! Nu mai avea deloc balamale, iar capacul ii cazuse intr-o parte! Era foarte deprimat. Imi spunea ca zacuse multi ani intr-o pivnita umeda. Probabil ca de asta era asa de ruginit!
Urma sa plece la un muzeu, dar mai intai avea nevoie de o restaurare completa (asa spunea el ca se numeste repararea pentru muzeu). Ma bucur tare mult pentru el. Este un cufar mult mai batran decat mine si foarte intelept si sper sa duca o viata linistita la muzeu!
Eu astazi ma intorc acasa. Doamna a venit, m-a vazut si a fost foarte multumita de felul cum arat. Stiu ca voi putea duce o viata placuta in coltul camerei, fara teama de barfele sifonierului si ale sofalei...
... si totusi, uneori, noaptea, mi se pare ca aud scartaitul trasurii si pasii usori ai domnitei trecand in urma mea si mi se face un dor cumplit de alte intamplari si alte vremuri...
Povestire scrisa in cadrul proiectului de responsabilitate sociala Reciclare prin reconditionare.
Despre programul de CSR
Programul de CSR Reciclare prin reconditionare este initiat de grupul de companii SaveMob cu scopul de a sprijini pastrarea obiectelor vechi si reintroducerea lor in circuitul curent. Este o campanie de educare a publicului in vederea reciclarii si reconditionarii mobilierului vechi, care se deruleaza timp de 4 luni, in perioada august - noiembrie 2019, in Bucuresti, urmand sa fie extins la nivel national in lunile urmatoare. Programul va avea doua componente educationale: pe de o parte, vor fi realizate materiale informative despre reconditionarea mobilierului, cu fotografii din atelier si sfaturi despre folosirea si modificarea mobilierului vechi. A doua componenta educationala, cu tema Viata secreta a mobilierului nostru, va cuprinde o serie de povestiri cu impact emotional scrise in cadrul proiectului si oferite gratuit spre publicare partenerilor media ai proiectului, pe durata campaniei.
Despre SaveMob Group
Creat in 2013 si situat in Bucuresti, pe Bd. Timisoara nr. 104 E, SaveMob Group cuprinde 3 companii cu domenii diferite de activitate: SaveMob - cel mai mare atelier de restaurare/reconditionare mobilier si obiecte de patrimoniu, Engineer Moving – servicii profesioniste de mutare si transport obiecte din patrimoniul cultural, si Depozitare-ieftina.ro – servicii de demontare, ambalare, transport si depozitare mobila in boxe speciale.
In perioada 2013-2018, SaveMob Group a lucrat pentru zeci de mii de clienti, a efectuat peste 15.000 de mutari realizate profesionist, a asigurat servicii de depozitare pentru sute de clienti si a restaurat/reconditionat peste 10.000 de obiecte.
Dupa o lunga tocmeala cu mesterul, iata-ma in iatacul domnitei. Spre rusinea mea, in cei 50 de ani cat am slujit-o, am vazut-o foarte rar; de obicei jupaneasa se ocupa de mine, ma curata cu stergare moi, imi ungea balamalele cand scartaiau si ma umplea cu rochii usoare si delicate ca puful de papadie.
Anii tineretii mele au fost cei mai frumosi... imi amintesc si azi scartaitul trasurii si leganatul in bataia vantului, soarele care imi mangaia crestetul, chiar si picaturile repezi de ploaie care nu ma speriau si nu ma abateau de la datoria mea de a proteja comorile pe care le adaposteam...
Apoi, intr-o zi, imi amintesc ca acum, totul s-a schimbat. Scartaitul molcom al trasurii a fost inlocuit cu un zgomot asurzitor, ca de tunet... Dintr-odata am inceput sa fiu inghesuit intr-o incapere acoperita, laolalta cu alte cufere si baloti...
N-a fost totusi prea rau si, dupa primul moment de surpriza, m-am obisnuit si chiar m-am imprietenit cu confratii mei. Unii dintre ei erau mai invatati si mi-au spus ca am inceput sa calatorim cu trenul, ba chiar erau multumiti de noul mijloc de transport; ei il numeau progres... Cat despre mine, dupa primele clipe neplacute, am inceput sa ma obisnuiesc (fie vorba intre noi, incepusem sa imbatranesc, iar vantul si ploaia nu mai erau la fel de prietenoase ca in tineretea mea; incepusem sa scartai, iar jupaneasa trebuia sa imi unga balamalele tot mai des).
Uneori, in timpul lungilor calatorii cu trenul (cum il numeau confratii mei), motaiam si incercam sa-mi amintesc cum arata domnita, stapana mea... Dar intr-o zi parea ca totul s-a sfarsit... Dupa o perioada lunga in care nu am mai vazut lumina zilei, am fost dus intr-un loc intunecos si lasat sa zac acolo... Chiar daca am incercat sa-mi ocrotesc cat mai bine comorile adapostite (rochiile, manusile si pantofii domnitei), am avut durerea de a le vedea sfarsindu-se pe rand... in jurul nostru misunau soarecii si ticalosii astia mici au incercat de nenumarate ori sa ma induplece sa-i las sa scotoceasca printre comorile mele, dar nu m-am indurat, chiar daca m-au amenintat de mii de ori ca-mi rod capacul sau balamalele... Am sperat mereu ca, in cele din urma, cineva ma va gasi...
Dupa ani intregi de uitare, intr-o dimineata, in timp ce motaiam dus pe ganduri, o lumina puternica m-a trezit... Un glas vesel se auzea tot mai aproape si o exclamatie atat de puternica, incat m-a facut sa-mi sara balamalele:
- Ia te uita ce cufar frumos! Cred ca are peste 200 de ani!
M-am simtit inviorat pe loc. Era prima data cand cineva imi admira lucratura. Nici macar jupaneasa care ma ingrijea pe vremuri nu ma admirase vreodata. Doamna care ma laudase m-a scos din podul unde zaceam, m-a curatat de praf si m-a asezat intr-un colt al camerei. Este prima data cand stau in lumina si va marturisesc ca totul mi se pare schimbat...
Doamna petrece foarte mult timp la un birou de nuc, in fata unei cutii vorbitoare, iar sifonierul si sofaua se uita adesea chioras la mine, spunand ca am carii si ca o sa le imbolnavesc. Dar nu-mi pasa! De curand am auzit-o pe doamna dand porunca sa fiu dus la un mester care sa-mi repare balamalele si sa-mi netezeasca lemnul. Si chiar daca sifonierul si sofaua rad de mine si ma numesc ”antic”, stiu ca voi reusi sa-mi fac o noua familie si o noua viata. Deja m-am imprietenit cu biroul si imi impartaseste adesea din amintirile lui; a apartinut bunicii doamnei noastre si imi povesteste uneori intamplari cu talc sau legende cu parfum de epoca...
Acum sunt linistit. De curand am ajuns in atelierul mesterului Save pentru o curatare temeinica... Va marturisesc ca la inceput mi-a fost frica. De cand am fost construit, nici un alt tamplar nu a pus mana pe mine si imi era teama ca noul mester sa nu-mi strice lucratura. Dar m-am linistit repede... Noul mester are o mana usoara si foloseste miscari foarte delicate ca sa nu ma raneasca.
Mai intai mi-a desprins ferecatura si mi-a curatat lemnul cu mare atentie. inca nu-mi vine sa cred ca nu m-a durut deloc. Intr-adevar, sifonierul si sofaua aveau dreptate, chiar daca mi-e rusine sa recunosc, aveam carii si acum stiu de ce simteam mereu furnicaturi in capac. Insa mesterul nu s-a lasat deloc impresionat, mi-a astupat gaurile cu niste betisoare din lemn si mi-a lacuit lemnul cu o solutie ciudata, care m-a scapat de daunatori. Iar balamalele pe care mi le-a pus sunt noi-noute, cum nu am mai avut de tare mult timp...
Aproape o saptamana am fost mereu rasfatat si modelat cu diferite unelte pe care nu le cunosc, apoi, dupa ce mi s-a uscat noul lac, am putut sa ma privesc in oglinda... Va marturisesc ca am fost socat... eram din nou tanar si frumos!
In atelier am avut surpriza de a-mi regasi unul dintre confratii cu care am calatorit adesea pe tren. Saracutul! Nu mai avea deloc balamale, iar capacul ii cazuse intr-o parte! Era foarte deprimat. Imi spunea ca zacuse multi ani intr-o pivnita umeda. Probabil ca de asta era asa de ruginit!
Urma sa plece la un muzeu, dar mai intai avea nevoie de o restaurare completa (asa spunea el ca se numeste repararea pentru muzeu). Ma bucur tare mult pentru el. Este un cufar mult mai batran decat mine si foarte intelept si sper sa duca o viata linistita la muzeu!
Eu astazi ma intorc acasa. Doamna a venit, m-a vazut si a fost foarte multumita de felul cum arat. Stiu ca voi putea duce o viata placuta in coltul camerei, fara teama de barfele sifonierului si ale sofalei...
... si totusi, uneori, noaptea, mi se pare ca aud scartaitul trasurii si pasii usori ai domnitei trecand in urma mea si mi se face un dor cumplit de alte intamplari si alte vremuri...
Povestire scrisa in cadrul proiectului de responsabilitate sociala Reciclare prin reconditionare.
Despre programul de CSR
Programul de CSR Reciclare prin reconditionare este initiat de grupul de companii SaveMob cu scopul de a sprijini pastrarea obiectelor vechi si reintroducerea lor in circuitul curent. Este o campanie de educare a publicului in vederea reciclarii si reconditionarii mobilierului vechi, care se deruleaza timp de 4 luni, in perioada august - noiembrie 2019, in Bucuresti, urmand sa fie extins la nivel national in lunile urmatoare. Programul va avea doua componente educationale: pe de o parte, vor fi realizate materiale informative despre reconditionarea mobilierului, cu fotografii din atelier si sfaturi despre folosirea si modificarea mobilierului vechi. A doua componenta educationala, cu tema Viata secreta a mobilierului nostru, va cuprinde o serie de povestiri cu impact emotional scrise in cadrul proiectului si oferite gratuit spre publicare partenerilor media ai proiectului, pe durata campaniei.
Despre SaveMob Group
Creat in 2013 si situat in Bucuresti, pe Bd. Timisoara nr. 104 E, SaveMob Group cuprinde 3 companii cu domenii diferite de activitate: SaveMob - cel mai mare atelier de restaurare/reconditionare mobilier si obiecte de patrimoniu, Engineer Moving – servicii profesioniste de mutare si transport obiecte din patrimoniul cultural, si Depozitare-ieftina.ro – servicii de demontare, ambalare, transport si depozitare mobila in boxe speciale.
In perioada 2013-2018, SaveMob Group a lucrat pentru zeci de mii de clienti, a efectuat peste 15.000 de mutari realizate profesionist, a asigurat servicii de depozitare pentru sute de clienti si a restaurat/reconditionat peste 10.000 de obiecte.
