Puterea celor 40 de Sfinte Liturghii și Parastase

 

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.

Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Și preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa-i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost.

Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: „Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea şi n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într-un şervet frumos şi a zis: „Eu am să-i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.
Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, şi când să iasă pe poartă, preotul zice:
– Ia legătura asta cu prescuri şi o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.
Atunci a vorbit tânărul acela:
– Oh, părinte, oh! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai şi amar de mine!
Și atunci s-a speriat preotul:
– Dar cine eşti tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta şi tare mult m-ai ajutat?
– Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinţia ta în grădina asta şi în baia asta toată viaţa, mare bine mi-ai face mie!
– Dar de ce?
– Că numai sfinţia ta când vii în grădina asta şi cât stai în baie zici rugăciuni, şi numai atât pot sta şi eu în grădina asta a mea.
Bătrânul când făcea baie se ruga şi zicea: „Doamne, pomeneşte şi iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită şi avea toate cele de nevoie.
– Dar unde eşti tu?
– Eu sunt în iad!
– Dar cine eşti tu?
– Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea şi baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea şi am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele şi m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta şi te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toţi care stau în baie, numai răutăţi fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata şi când stai în baie şi când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului şi mă ia din foc, „cât va sta preotul în baie şi în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se foloseşte şi preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârşitul vieţii, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpeşte îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.
Şi s-a speriat preotul. Şi a întrebat:
– Cum te cheamă, frate?
– Ioan mă cheamă.
– Da? Frate Ioane, şi cum pot eu să te ajut?
– O, părinte, mare putere au preoţii de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoţii din iad.
– Dar cu ce?
– Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ţie aşa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca şi bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile şi vinul şi să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoţi din foc, că dacă mă ajuţi, mare plată ai să ai în ziua judecăţii, în ziua cea mare.
Şi cum a zis aşa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au ţiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină şi a început a plânge: „Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine şi să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.
Atunci preotul a venit acasă plângând. Şi l-a văzut ginerele şi fiică-sa, şi l-a întrebat:
– Ce ai, tată, că eşti mâhnit?
Ştii, omul se cunoaşte.
– Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârşitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.
– Cine?
– Eu.
– N-ai să poţi, tată! Vezi, mata de-abia te duci.
– Cum va vrea Dumnezeu.
– El a vrut să slujească; să se ostenească el.
Şi atunci s-a minunat.
– Dacă ai să poţi, tată! Am să te mai ajut şi eu. Dar dacă poţi mata, noi te lăsăm să faci.
– Dar nu aşa cum slujiţi voi, numai duminica şi în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.
Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela şi ce-a văzut în grădină. Şi s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturiseşte. Si s-au minunat oamenii în satul acela: „Aţi auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.
Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul şi cântăreţul. Oamenii, când auzeau, ziceau: „Hai, măi, că slujeşte preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toţi cât de uşor făcea slujba. Toată rânduiala, şi în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt şi pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtăşeşte în fiecare zi, când slujeşte. Şi se minunau toţi: „Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeţi cum slujeşte, cum cădeşte şi la urmă ţine predică si face panahidă si toate”. Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Aşa se slujea înainte în sat. Mergeau şi ei la biserică.
Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: „Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine”.
Şi preotul bătrân cum era încălţat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Şi nici n-a adormit bine şi vede un râu mare de foc, de n-avea margine lăţimea lui. O mare de flăcări. Şi auzea fel de fel de vaiete şi ţipete şi scrâşniri din dinţi şi răcnete de disperare şi vedea cum ard oamenii şi cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, şi cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieşit din flăcări. Şi a început a striga, bătând din palme: „Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieşit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. „Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte şi mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecăţii!”
Și preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, şi s-a speriat. S-a sculat, şi mai tare s-a îmbărbătat. „Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simţea că-i bătrân. „Ia uite, domnule, ce putere la el!”
Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Şi se minunau oamenii: „Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâţia de ani face zi de zi!” – cum a făcut stareţu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Stareţul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede şi credinţa! Credinţa îl întăreşte pe om.
Şi a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăţ în mână şi cu sfânta linguriţă ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtăşit credincioşii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii şi mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Şi preotul a strigat:
– Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul şi a văzut vulturul aşa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu faţa la pământ şi a zis:
– Vai, părinte, de unde-i pasărea asta aşa de frumoasă? N-am mai văzut o aşa pasăre!
Si atunci vulturul a început a vorbi:
– Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele şi dumnezeieştile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Şi să-ţi dea ţie Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecăţii, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să ştii aceasta, că prin mâinile preoţilor şi prin Sfânta Liturghie multe mii şi mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieşit şi eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.
Şi zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:
– Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.
Şi le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. „Scrieţi istoria asta, că am văzut-o cu ochii şi am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … „. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile şi după trei ani s-a dus la Domnul.
Şi s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perşi. Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.

Dar să vă mai spun o istorioară. Până la anul l054 Franţa era ortodoxă, şi Italia; toate ţările din lume eram o singură Biserică. Atunci catolicii s-au despărţit de noi. Marea schismă papală când s-au rupt de Biserica noastră pentru anumite reforme pe care le-au făcut.
Franţa fiind ortodoxă, un preot din Franţa avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.
Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.
Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:
– Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?
– Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.
Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.
Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:
– Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?
Acela a zis:
– Eu nu ştiu farmece.
– Ei, nu ştii farmece!
Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.
– Măi, mare fermecător!
– Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.
– Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?
– Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.
– Dar atunci ce-o să se întâmple?
– Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.
– Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!
– Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.
– Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!
Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.
– Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.
La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”
Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.
Şi atunci aceia s-au întrebat:
– Ce s-a întâmplat, măi?
– A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.
– Şi pe unde?
– Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.
Acela a spus:
– Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!
Şi preotul când l-a văzut i-a zis:
– Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.
Şi atunci cel scăpat i-a zis:
– Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine.
Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.

*

S-a mai întâmplat încă şi o altă minune în legătură cu cele 40 de Liturghii. Un stareţ bătrân, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. Şi de multe ori îi spunea bătrânul: „Ascultă, fiule, ai să te munceşti veşnic”. Şi s-a întâmplat că a murit ucenicul cel neascultător şi l-a văzut bătrânul în iad. Si i-a spus: „Părinte, te rog, fă pentru mine 40 de Liturghii, fiindcă am fost neascultător si rău si te-am amărât. Şi după ce a făcut bătrânul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un veşmânt îmbrăcat ca soarele şi i-a zis: „Cu sfintele tale rugăciuni, prin mijlocirea pe care ai făcut-o pentru mine, m-am uşurat şi m-am mântuit”.

Pomenirea morţilor o făceau creştinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujbă specială pentru morţi. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morţi, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru răposaţi. S-au descoperit multe taine. Acum să vă mai spun o istorioară despre puterea celor 40 de panahizi.
Pe timpul împăratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a făcut Marea Lavră a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împărat creştin a avut război cu perşii. Totdeauna imperiul Bizantin cu perşii au avut război, pentru că sunt în graniţă.
Şi a fost mare luptă. Două împărăţii puternice. Şi atunci perşii, deşi nu i-au biruit pe greci, au luat mulţime de prizonieri şi au făcut cele mai grele munci cu ei. Ca să-i piardă, i-au pus să facă un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri făceau depozite. Au pus să sape într-un munte să facă tunel, ca să ţină ei acolo multe. La tunel au pus mai mulţi prizonieri, că dacă va cădea tunelul peste ei, acolo să le fie mormântul. Că atunci nu era meşteşug să lege bine tunelul, aşa cum se leagă acum.
Bieţii greci credincioşi lucrau săracii, că aveau santinele lângă dânşii. Si când au ajuns la o distanţă oarecare sub tunel, lucrând, într-o bună zi, vrrrum! A căzut tunelul peste ei. Au murit toţi. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, două pietre mari au căzut vârf la vârf şi dedesubt a rămas un loc liber. Şi acolo în coliba aceea puteau să trăiască mai mulţi, că era larg, dar numai un om a rămas. El când a văzut că pietrele se reazemă, a intrat dedesubt şi nu l-a omorât. Dar ce folos? A rămas în întuneric beznă, că era în pântecele muntelui, întuneric şi rece. Şi se gândea el: „Au să ne mai scoată pe noi păgânii ăştia?” Că dacă ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit să-i scoată, dar aşa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lăsat morţi acolo pe toţi.
Şi se gândea el: „Ei, am rămas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig şi de urât”. Şi a început să se roage straşnic.
Când s-a terminat războiul, venind curând după înfrângere la satul lor unul din tovarăşii lui de arme, femeia l-a întrebat:
– Pe bărbatul meu nu l-ai văzut?
El zise:
– Bărbatul tău a fost prins de perşi împreună cu alţii şi am auzit că i-au pus să sape un tunel şi a căzut tunelul peste ei şi au murit toţi. Atunci a murit şi al dumitale.
Femeia credincioasă ştia rânduiala care se făcea cu parastasele (ştiţi în Postul Mare, că duce colive la biserică). Ce s-a gândit ea? „Să-i port eu parastasele, dacă a murit, şi pe urmă îi voi face eu şi praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia să descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).
Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate aşa cum se slujeşte la noi în mănăstire, adică zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toţi creştinii la biserică, cum se spune în Faptele Apostolilor, că „erau pururea zăbovind în biserică şi întru frângerea pâinii”.
Şi ce a făcut biata femeie? De când a auzit că a murit, a început să ducă la biserică o prescură, un sfert de vin şi câteva lumânărele, să-i poarte parastasele. Aşa era tradiţia. Preotul scotea la Liturghie şi o părticică pentru robul lui Dumnezeu care murise, după cum i-a spus femeia.
El săracul, până a ajuns vestea la femeie, până nu ştiu ce, el a postit acolo vreo săptămână, mai mult; era gata-gata să moară de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: „Doamne, vreau să mă rog Ţie, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poţi să mă scoţi si de aici, sau dacă nu, mor, şi să mor rugându-mă, că n-am altă nădejde”. Se ruga săracul cu toată inima, că era singur în acel întuneric şi beznă de munte şi ştia că va muri.
Rugându-se el, deodată numai vede că a intrat un tânăr, dar nu ştia pe unde, şi avea în mână o sticluţă de vin, nişte lumânări aprinse şi o prescură.
El era aproape leşinat. Stătea cu pântecele la pământ, că nu mai putea să se scoale. Era mort de foame.
– Scoală, frate, şi ia şi mănâncă prescura asta şi bea vinul ăsta, că numai bine ai şi lumină! Că i-a adus toate lumânările aprinse.
Şi el s-a speriat când a văzut pe tânărul acela.
– Doamne, Tu eşti Mântuitorul Hristos?
– Nu. Eu sunt îngerul, păzitorul vieţii tale, şi acestea ţi le-a trimis soţia ta astăzi la biserică şi Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă eşti în viată, să ţi le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primeşti lumina cea veşnică; dar fiindcă eşti în viaţă Dumnezeu m-a trimis, fiindcă ai trup aici, să te întăreşti cu hrana aceasta.
El însă nu îndrăznea să se atingă de ea. Şi acela a spus:
– Uite, te rog, ia şi te întăreşte, că dacă nu, mori.
El a prins curaj şi a început să mănânce prescura, după aceea a băut câte oleacă de vin, iar mânca oleacă de prescură, şi aşa, încet-încet, a mâncat prescura, a băut vinul si numai bine a avut si lumânări. Şi atunci a spus îngerul:
– Eu îţi voi aduce în fiecare zi, dacă soţia ta va duce la biserică această jertfă. Iar dacă nu, nu.
Şi se gândea el în mintea lui: „Femeia îmi face parastasele. Dar ce are să se întâmple mai târziu? Ştiu că până la 40 de zile are să-mi aducă acestea aici îngerul Domnului. Dar după 40 de zile ce are să se întâmple cu mine?”
Şi nu l-a mai văzut. Şi acuma el aştepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarăşi îngerul, şi-i aduce iarăşi aşa. I-a adus 20 de zile.
La 20 de zile, soţia lui, grăbită săraca acasă, că avea şi copii, s-a dus să ducă vaca la cireadă. Şi ducând vaca dimineaţa, cireada plecase din sat, şi ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce să ducă, dar întârziind şi-a zis: „Las’ că oi duce mâine, că azi nu mai am timp”. Şi în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul şi lumânările.
Şi el a început a plânge, zicând: „Vai de mine, mi se pare că soţia mea numai 20 de panahizi mi-a făcut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului să-mi aducă prescura, vinul şi lumânările. De acum voi muri iar de foame!”
Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi două, ca să fie colivele 40. Şi a doua zi a venit îngerul Domnului şi i-a adus mai multe lumânări, două sticle cu vin şi două prescuri. Şi i-a zis:
– Soţia ta, a fost ieri cu vaca la cireadă, şi n-a avut timp să aducă panahida, dar azi a dus la biserică două şi eu ţi le-am adus pe amândouă. Şi s-a bucurat el tare, când a văzut că femeia are de gând să-i facă 40 de panahizi. Şi a făcut rugăciunea şi a mâncat. Şi nu l-a mai văzut pe înger, că s-a dus.
Şi se gândea el: „Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă şi îndurare ai făcut cu mine aicea sub pământ, încât sub muntele acesta îmi porţi de grijă, cu ce să-ţi răsplătesc eu? Ce pot eu, om păcătos, să fac pentru tine, spre a-Ţi mulţumi?” Şi acum se gândea el: „Hai că soţia săraca până la 40 de zile o să-mi aducă aşa, dar la 40 de zile ce are să fie cu mine? Am să mor!” Aşa se gândea el, că nu ştia ce are să se întâmple la 40 de zile.
Şi se plângea din adâncul inimii şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negrăită, că-i poartă de grijă, să nu moară aşa de repede, ci să mai trăiască. Şi zice: „Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grijă şi ai dat în gând soţiei mele să-mi poarte 40 de panahizi, ajută-mi cu mila Ta şi mă scoate de aici, că Tu le poţi pe toate. Iar dacă voi muri la 40 de zile, să-mi fie iertate păcatele mele”.
Deci femeia a continuat aşa, şi în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea soţia lui la biserică. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în două, l-a luat de părul capului şi l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.
Şi când s-a trezit, a văzut şi a cunoscut satul, dar n-a ştiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, soţia era dusă la biserică. Şi când a venit ea acasă, vede un militar pe prispă. „Vai de mine, cine este acela?” De la poartă i-au slăbit picioarele de emoţie, de frică. „Vai de mine, acesta-i bărbatul meu. Eu azi am isprăvit cu cele 40 de panahizi şi tocmai acum a venit şi el”.
Şi când a văzut-o şi el, a început a plânge. Ea zicea:
– Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit că eşti mort şi ţi-am făcut 40 de panahizi.
Iar el a zis:
– Cu adevărat, mare milă ţi-ai făcut cu mine! Vino în casă.
Şi s-au adunat toţi vecinii şi ziceau:
– A venit vecinul de care se zicea că e mort.
Şi-l întrebau:
– Cum ai venit? Cum ai scăpat de la pieire, că se auzea că ai fost robit şi că a căzut muntele pe voi?
– Toate sunt adevărate, a zis el. Când ne-a prins, îndată ne-a pus să săpăm un tunel şi tunelul a căzut peste noi şi ne-a acoperit acolo şi au murit toţi. Şi le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au căzut două pietre, la adăpostul cărora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescură, o sticluţă de vin şi câteva lumânări. Şi a întrebat-o pe soţie:
– Aşa-i că la 20 de zile ai uitat să duci prescura la biserică? Ea zise:
– N-am uitat, ci n-am avut timp.
– Dar a doua zi ai dus două.
– Da, două.
– Două am primit şi eu acolo şi toate lumânările.
Şi s-au minunat toţi foarte.
– Cum, cine le aducea sub munte?
– Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.
Aşa sunt îngerii. Dacă Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot aşa în rai.
Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostaş la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Şi i-a povestit acela toate de la capăt, şi i-a scris istoria aceasta ca să ştie toţi puterea parastaselor care se fac pentru morţi, fiind răsplătite de Dumnezeu pentru rugăciunea Bisericii în veacul viitor. Că dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine şi vin, că acolo nu poate omul să mănânce, ci îi aducea puterea rugăciunii care era făcută pentru sufletul lui. Dar fiindcă el era încă în trup, i-a arătat că tot ce-i aducea femeia la biserică, a folosit trupului şi sufletului lui.
Iată cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi şi lumea a început şi mai cu dinadinsul să facă parastase pentru morţi.
*
La Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre.
Amin.

Rugăciune pentru însănătoșirea trăirilor mele

 

Această rugăciune este bine să o zici zilnic de 3 ori, iar în ziua din săptămână din care ești născut să o zici de 7 ori.

 

Cinstit și Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri! Lăudat și preamărit este Numele Tău din veac în veac! Tu ai fost dintotdeauna, Tu ești și Tu vei fi Domnul meu și Dumnezeul meu! După putința mea, eu Te chem în ajutorul meu acum și Te rog după a mea pricepere și după a mea putere: Iartă-mi toate greșelile mele! Iartă-mi toate relele gândite, dorite sau săvârșite de mine vreodată. Iartă-mi păcatele și toate datoriile mele, și mă ajută ca și eu să mă iert pe mine însumi, să mă îndrept, și să ies de sub povara lor. Ajută-mă să iert cu adevărat pe toți semenii mei, și îi ajută, Doamne, și pe ei să mă ierte cu adevărat, acum și pentru totdeauna.

Iartă-mi, Doamne, părinții, bunicii, străbunicii, moșii și strămoșii, numele, neamul, vița și seminția mea, poporul și națiunea în care eu m-am născut, și nu lăsa, Doamne, să se abată cumva asupra mea, moștenirea cea rea a vieții și a fărădelegilor lor, a păcatelor lor, a blestemelor, a afuriseniilor, a osândei sau a oricăror rele fapte ale lor, săvârșite și neîndreptate de ei, și neșterse din a lor și din a mea moștenire.

Iartă-le lor toate datoriile neiertate și neșterse și nu le lăsa să se abată în vreun chip asupra mea. Iar dacă s-au abătut și au căzut cumva asupra mea sau asupra vieții și a sorții mele, Te rog, Doamne, Părinte, Iisuse și Duhule Sfinte, ridică-le acum și le risipește cu puterea cea mare a dumnezeirii Tale. Și astfel fiind dezlegat și eliberat în acest ceas, de aceste grele și nevăzute moșteniri și poveri, atinge-mă, Doamne, Iisuse, cu puterea Ta cea nevăzută și cu puterea degetului celui de viață dătător a lui Dumnezeu, Tatăl nostru cel Bun și Binecuvântat din veac în veac, însănătoșește, întărește, apără și păzește, trupul, mintea, gândurile, inima, simțurile, emoțiile, trăirile, sentimentele, dorința, voința, sufletul, spiritul și toate cele dinlăuntrul meu, așezându-le acum pe toate în buna lor rânduială și funcționare, păzindu-le așa cum au fost ele create, zidite, făurite și așezate cu multă măiestrie în mine de Atotputernicul Dumnezeu, de Tatăl nostru cel ceresc, Domnul Dumnezeul părinților noștri, Cel Binecuvântat din veac în veac. Îți mulțumesc, Doamne!

Amin. Amin. Amin.

 

Așa să te rogi

și să cugeți cu luare aminte

în trei săptămâni la rând,

căutând să nu te superi,

să nu mai ții cumva supărare

sau neîmpăcare în tine

pentru nici un motiv,

oricât de bine întemeiat ar fi el.

Bunul Dumnezeu te va călăuzi

pe cărările păcii și ale înțelegerii

și astfel cele dinăuntru ale tale și cele din casa ta, din familia ta, din locul muncii tale și din toate cele ale viețuirii tale, se vor reașeza iar în pace pe făgașul lor cel bun, de Domnul rânduit și de El apărat.

 

Iar dacă vrei să te rogi pentru un apropiat, atunci zici această rugăciune astfel:

Rugăciune pentru însănătoșirea trăirilor pentru un apropiat/ă

 

Această rugăciune este bine să o zici zilnic o dată, iar în ziua din săptămână din care este născut/ă să o zici de 3 ori.

 

Cinstit și Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri! Lăudat și preamărit este Numele Tău din veac în veac! Tu ai fost dintotdeauna, Tu ești și Tu vei fi Domnul meu și Dumnezeul meu și Domnul lui (N) și Dumnezeul său! După putința mea, eu Te chem în ajutorul meu și în ajutorul lui (N) acum și Te rog după a mea pricepere și după a mea putere: Iartă-i toate greșelile sale! Iartă-i toate relele gândite, dorite sau săvârșite de el/ea vreodată. Iartă-i păcatele și toate datoriile sale, și îl/o ajută ca și (N) să se ierte pe sine însăși, să se îndrepte, și să iasă acum din toate necazurile sale. Ajută-l/o să ierte cu adevărat pe toți semenii săi, și îi ajută, Doamne, și pe ei să îl/o ierte cu adevărat, acum și pentru totdeauna.

Iartă-i, Doamne, părinții, bunicii, străbunicii, moșii și strămoșii, numele, neamul, vița și seminția sa, poporul și națiunea în care (N) s-a născut, și nu lăsa, Doamne, să se abată asupra sa, moștenirea cea rea a viețuirilor și a fărădelegilor lor, a păcatelor lor, a blestemelor, a afuriseniilor, a osândei sau a oricăror rele fapte ale lor, săvârșite și neîndreptate de ei, și neșterse din a lor moștenire și din moștenirea sa.

Iartă-le toate datoriile neiertate și neșterse și nu le lăsa să se abată în vreun chip asupra lui (N). Iar dacă s-au abătut și au căzut cumva asupra sa sau asupra vieții și a sorții sale, Te rog, Doamne, Părinte, Iisuse și Duhule Sfinte, ridică-le acum și le risipește cu puterea cea mare a dumnezeirii Tale. Și astfel fiind (N) dezlegat/ă și eliberat/ă în acest ceas, de aceste grele și nevăzute moșteniri și poveri, atinge-l/o, Doamne, Iisuse, cu puterea Ta cea nevăzută, atinge-l/o cu puterea degetului celui de viață dătător a lui Dumnezeu, Tatăl nostru cel Bun și Binecuvântat din veac în veac, și iartă, însănătoșește, întărește, apără și păzește, trupul, mintea, gândurile, inima, pacea, echilibrul, simțurile, emoțiile, trăirile, sentimentele, dorința, voința, sufletul, spiritul și toate cele dinlăuntrul său, așezându-le acum pe toate în buna lor rânduială și funcționare, păzindu-le așa cum au fost ele create, zidite, făurite și așezate cu multă măiestrie în (N) de Atotputernicul Dumnezeu, de Tatăl nostru cel ceresc, Domnul Dumnezeul părinților noștri, Cel Binecuvântat din veac în veac. Îți mulțumesc, Doamne!

Amin. Amin. Amin.

Așa să te rogi

și să cugeți cu luare aminte

în trei săptămâni la rând,

căutând să îl/o ajuți pe (N) să nu se supere, să nu mai țină cumva supărare

sau neîmpăcare în inima sa

pentru nici un motiv,

oricât de bine întemeiat ar fi el.

Bunul Dumnezeu vă va călăuzi

pe cărările păcii și ale înțelegerii

și astfel cele dinăuntru ale sale și cele din casa sa, din familia sa, din locul muncii sale și din toate cele ale viețuirii sale, se vor reașeza iar în pace pe făgașul lor cel bun, de Domnul rânduit și de El păzit.

Rugăciune când vezi că ți se stinge neamul

  Stingerea neamului poate fi de mai multe feluri. Precum într-un pom care aduce roadă, fructul este un capăt de ciclu de viață, care se termină în acel pom cu rodul și sămânța sa, la fel și în neam se poate încheia un ciclu, o viță, un nume, o seminție, printr-o persoană care aduce rod de binecuvântare și sămânța o duce în pământul celor vii. Aceste persoane sunt de obicei călugării și cei care au o viață aleasă.

La fel precum un pom se poate usca în orice timp al viețuirii sale, sau poate fi ars, fulgerat, rupt, tăiat, mâncat de boli, de paraziți, de ger, de ariditate, de putrezire sau de alte grele încercări și necazuri, așa și viața noastră, în orice timp al ei poate fi atinsă de încercări ce nu le putem trece fără ca ele să stingă tot ceea ce suntem și tot ceea ce lăsăm după noi. Ele pot seca izvorul vieții în noi și pot stinge totul în urma noastră. Doar Dumnezeu poate opri, dezlega și spulbera aceste nevăzute puteri.

Iar dacă vezi că ți se stinge neamul,

atunci începe un drum de rugăciune de 7 săptămâni, începi în ziua din săptămână din care ești născut, ții post lunea, miercurea și vinerea, și în fiecare zi rostești rugăciunea Tatăl nostru de 40 de ori astfel: în prima zi toate în gând, în ziua a doua în șoaptă, în ziua a treia cu voce lină, și iar la fel.

   Tatăl nostru, … vezi la pagina 184,

cu această invocare:

   Iartă-mă, Doamne, și nu mă părăsi, fii cu mine și mă ajută să fac voia Ta. Nu mă lăsa să mă sting ca ramura cea uscată fără de rod, ci ajută-mă să fiu viu/e, aici pe acest pământ și în tărâmul celor vii. Îți mulțumesc, Doamne, Amin.

      Că a Ta este împărăţia …,

Apoi zici o dată pe zi această rugăciune astfel:

 

Rugăciune când vezi că ți se stinge neamul

 

     Apleacă-Te spre mine, Doamne. Ia aminte la glasul rugăciunii mele. Te rog apleacă-Te cu dragostea inimii Tale spre tot ceea ce Tu ai făurit în mine. Apleacă-Te acum spre glasul rugăciunii mele, că tot ce Tu mi-ai dat se risipește și neamul meu se stinge fără urmă și nu văd unde să mă duc spre a cere ajutor. Apleacă-Te cu îngăduință înspre al meu suflet tulburat și ascultă-mi invocarea mea. Apleacă-Te cu a Ta înțelepciune și dă-mi lumină și discernământ și nu lăsa să se cufunde în nepricepere ființa și inima mea. Apleacă-Te cu mâna Ta cea Tare spre a mea cădere și mă ridică și mă învie, că totul pare a se risipi și fără urmă pare a se stinge seminția mea aici pe acest pământ, ajută-mă și pune al meu nume și al meu neam în Cartea și în tărâmul celor vii.

Oprește umbra grea a pustiiri. Ajută-mă și nu mă părăsi chiar dacă am greșit eu, sau cei din care m-am născut sau cei pe care eu i-am moștenit în orice chip. Poate am ascuns și am nedreptățit, poate a venit o grea urgie spre casa sufletului meu și eu am fost departe și străin de Tine.

Apleacă-Te spre mine, Doamne, apleacă-Te cu a Ta iubire, apleacă-Te și mă ridică și scoate-mă din al meu chin. Să nu fiu, Doamne, precum Anania și Safira, care au vândut pământul lor și au dosit din preţ spre a lor pieire. Știind el şi femeia lui, au pus a lor osândă la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhul Sfânt şi să doseşti din preţul pământului tău? Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era oare în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta minciună, osândă și pieire? Nu ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.

Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi scoţându-l afară, l-au îngropat. Și, a intrat femeia lui, neştiind ce se întâmplase. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei. Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea. Iartă-mă, și nu mă părăsi în îngustimea minții mele sau în vreun gând de osândire.

Apleacă-Te, Doamne, spre mine, apleacă-Te spre Tot ce Ți-am greșit, eu sau cei pe care eu acum îi moștenesc în orice chip. Apleacă-Te cu îngăduință și nu lăsa greșeala mea sau greșeala lor să îmi risipească viața pe care Tu, Doamne, ai sădit-o în mine și în neamul meu. Iartă-mi greșeala și păcatul meu, iartă-mi cele ascunse, și cele atinse de minciuna cea ucigătoare. Iartă-ne cele rău gândite, grăite, dorite sau săvârșite de noi în orice chip. Fă, Doamne, să se risipească din acest ceas și din această clipă tot răul și necazul din viața și din calea mea. Fă, Doamne acum să se destrame cu totul din această clipă toată puterea pustiirii și tot necazul rânduielii sale oricare ar fi și oricum ar fi venit spre mine și spre neamul meu.

Că poate am greșit eu sau cei din neamul meu și nu am dobândit iertare. Sau dacă a căzut asupra mea și asupra neamului meu blestem greu de risipire și de stingere a neamului, a numelui, a seminției și a viței mele, Te rog, Doamne, ajută-mă și nu mă părăsi în puterea urgiei celei risipitoare. Arată-mi calea cea bună și de izbăvire și mă ajută să mă îndrept și să pășesc cu încredere pe ea.

Iar dacă datorii de neiertat stau peste mine și peste soarta mea, peste neamul meu și peste tot ceea ce sunt și peste tot ceea ce am, Te rog, iartă-mă, și mă ajută, că numai Tu poți ierta și numai Tu poți șterge cu adevărat toate cele văzute și nevăzute care mă apasă și care vor să îmi stingă viața mea. Sau dacă legături ascunse vor să îmi stingă acum neamul, legături moștenite sau aruncate în orice chip asupra mea, chiar dacă ar fi puse de mine, de mama mea, sau de cei pe care eu îi moștenesc, Te rog, Doamne, dezleagă-le și le risipește cu puterea Ta. Vindecă în mine și în neamul meu, vindecă toată strângerea, sugrumarea, împiedicarea și toată lucrarea lor.

Iar dacă semenii mei au chemat și au urat stingerea neamului meu și chemarea lor s-a unit cu păcatele și cu greșelile noastre și s-a suit până la ceruri și aici pe acest pământ se stinge acum și se risipește tot ceea ce este în urma mea, Te rog, ajută-mă și nu mă părăsi, iartă-mă și mă izbăvește cu puterea Ta și du-mi Tu numele și neamul meu în locul și în lumea celor vii. Iar dacă mi-au urat și mi-au dorit pieirea seminției și a numelui meu, pieirea înainte de vreme a celui zămislit din mine, pierderea a ceea ce am mai drag și mai scump pe acest pământ, stingerea luminii ochilor mei, stingerea auzului, pieirea puterii, stingerea sănătății, pieirea iosagului, uscarea holdelor, pustiirea casei și a locului viețuirii mele, moartea celor dragi și ștergerea numelor noastre din Cartea vieții, neliniștea și neodihna pe acest pământ și în mormânt, sau orice altă rea urare aducătoare de moarte și de pustiire, știută sau neștiută, numită sau nenumită de mine, Te rog, Te chem și Te invoc: Fă, Doamne, Tu, Părinte, Dumnezeul vieții și al binecuvântării mele, să se risipească din acest ceas și să se destrame cu totul în această clipă să nu fie ascultate sau împlinite aceste rele grăiri și urări, chiar dacă faptele mele sau faptele celor din care m-am născut sau faptele celor pe care i-am moștenit în orice chip, le-ar îndreptăți și le-ar da putere în viața mea sau a neamului meu.

Tu, Doamne, șterg-le și le risipește iar pe mine și pe toți cei atinși de aceste grele poveri, ne ridică și ne eliberează, dacă mai este cale de pământească izbăvire. Iar dacă totul e pecetluit acum și aici pe acest pământ spre stingere în urma mea, ajută-mă să nu mă pierd în pustiul singurătății și în abisurile durerii și ale neîmpăcării. Fii cu mine și îmi trimite înger bun, blând, ajutător și păzitor, cu el să îmi petrec bine, în sănătate și în putere tot restul zilelor pe care le mai am aici în această lume trecătoare.

Ajută-mă să mă pot purta pe picioarele mele până la ultima mea răsuflare. Păzește-mă de labirintul cel amar al singurătății și al bătrâneților în neputințe. Îngeri păzitori și semeni binecuvântați și apropiați fă, Doamne, să fie mereu cu mine, să mă ajute și să mă întărească în tot ceasul viețuirii mele. Binecuvintează-mă cu gând bun și mă înțelepțește să pot lăsa moștenire bună în urma mea celor binecuvântați ai Tăi. Că nu este întru moarte cel ce Te cinstește pe Tine Dumnezeule, ci în tărâmul celor vii este lauda și mărirea numelui Tău.

Acolo ajută-mă să ajung și să fiu și eu. Că Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu, pe care îl cinstesc și eu și îl preamăresc și îl chem întru ajutorul meu acum și pururea și în vecii vecilor. Îți mulțumesc, Doamne!

Amin. Amin. Amin.

Iar dacă știi că ai fost atins de blestem sau de a sa amenințare

 Psaltirea sau Cartea Psalmilor atribuită regelui David, lui Asaf și Core, este una din cărțile Vechiului Testament scrisă în limba ebraică תְּהִלִּים – Tehilim, – “cântece de laudă”. Tradusă în limba greacă Ψαλμοί, – “cântări acompaniate cu harpa”. Din greacă vine numele în limba română: Psalmi – Psaltire.

    Psalmii sunt cântece, imnuri, rugăciuni și urări din perioada Vechiului Testament, scrise cu mult timp înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Psalmii au în ei Legea Talionului, adică, legea strictei reciprocități a crimei și a pedepsei: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte”.

    Iisus însă ne învață: Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău, iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i, şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău».

Iar Eu vă zic vouă: Voi, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă voi îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Mt. 5. În lumina acestei învățături, urările și blestemele din psalmi nu ar trebui să fie rostite vreodată de cei care spun sau cred că îl urmează pe Iisus. Citirea psalmilor cu urări grele și cu blestemele împletite în textul lor, atrage puterea acestor blesteme și asupra celor care le citesc pe alții: Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi și voi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. Mt. 7. 2, Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. Lc. 6. 38.

Blestemul este ca o piatră sau puzderie de pietre, lemne, săbii, săgeți … care sunt trimise sau atrase cu forță înspre noi. Acestea pot gravita în jurul nostru precum sateliții în jurul astrelor sau pot fi în jurul nostru cazual precum meteoriții în imensitatea spațiului cosmic. Când suntem sau intrăm în traiectoria lor ne pot lovi, răni, sau strivi până la moarte și nimicire. Spre deosebire de afurisenii care sunt lipite de noi și cu moartea trupului ele mai pot lucra doar șapte generații, blestemul plutește în jurul nostru în afara timpului nostru fizic putând merge pe neam, viță, nume, seminție, moștenire, până la stârpirea definitivă a acestora.

Blestemul poate fi trimis intenționat de cineva spre noi, dar dacă acesta nu are unde se odihni în noi, adică nu găsește un alt rău prin care să ne atingă sau să pătrundă în noi, el nu poate lovi, fiind oprit de însăși Legea Firii. Blestemul poate tulbura dar nu se poate apropia de cel păzit. Acolo unde se găsește prezența binelui, a binecuvântării și a apărării lui Dumnezeu, blestemul se oprește și se reîntoarce înzecit înapoi de unde a fost trimis. (Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului. Gen 12.3) Ieșirea noastră din calea săvârșirii binelui este văzută ca o întâlnire cu blestemul și efectele lui nimicitoare (Blestemat este cel ce grăiește de rău pe tatăl său sau pe mama sa! Blestemat este cel ce mută hotarul aproapelui său! Blestemat este cel ce abate pe orb din drumul cel bun! Blestemat este cel ce judecă strâmb pe străin, pe orfan şi pe văduvă! Deut. 27; 29) Blestemul adesea este alegerea noastră (Martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Ți-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăiești tu şi urmașii tăi. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculți glasul Lui şi să te lipești de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământ! Deut 30. 19-20) Când suntem în locul nostru și în timpul nostru, în calea cea bună a vieții noastre nici cele mai bine țintite blesteme nu pot trece hotarul pus lor de Dumnezeu, iar acest hotar este Binecuvântarea Sa peste noi. (Iată ce zice faimosul vrăjitor babilonian Valaam chemat să blesteme pe poporul lui Dumnezeu de pe munții Moabului:

„Cum să blestem pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Sau cum să osândesc pe cel ce nu-l osândește Dumnezeu? Iată am primit poruncă să binecuvântez; El a binecuvântat şi eu nu pot întoarce binecuvântarea Sa. Domnul nu vede nedreptate şi nu zărește silnicie în acest popor; Domnul Dumnezeul său este cu el şi în mijlocul lui se aude strigăt de veselie ca pentru un împărat. Pentru că nu este vrăjitorie, nici farmece în acest popor. Cel care îl bine-cuvântează, binecuvântat este, şi cel care îl blestemă, blestemat este!” Num. 23; 24).

Apărarea noastră în fața blestemelor se face prin păzirea cărărilor binelui, ale binecuvântării și ale înțelegerii celei dintre noi, prin urmarea păcii, prin ascultarea și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu și prin invocarea ajutorului Său.

Ieșirea din efectele loviturilor blestemelor este mult mai grea deoarece depinde unde și cum am fost loviți. Nu este același lucru să te lovească o pietricică sau un pietroi, o bâtă sau o sabie, un fulger sau o săgeată. Nu este același lucru să te lovească în cap, în piept, în picior sau într-un deget sau doar să treacă vuietul sau uraganul lor pe lângă tine rănind ușor pielea ta. Nu este același lucru să te lovească cel apropiat și drag al tău care știe unde te poate lovi nimicitor sau să fii lovit de un străin în fața căruia ai cât de cât o apărare. Nu este același lucru să fii lovit din întâmplare, accidental sau din neatenție și lipsă de cunoștință sau să fii bine ochit, așteptat și țintit mortal. Blestemele sunt de multe forme la fel ca și efectele lor. Cele mai grele blesteme sunt: blestemul de mamă zis cu limbă de moarte, în ceas greu de apăsare și nedreptățire; blestemul părintesc; blestemul sângelui vărsat; blestemul văduvei, al orfanului; blestemul celui nedreptățit și al celui îndurerat zis prin rostirea psalmilor. Puterea acestora doar Dumnezeu o poate opri, dezlega și spulbera.

 

Iar dacă știi că ai fost atins de blestem sau de a sa amenințare,

cere iertare pentru tot gândul, cuvântul și blestemul născute și ieșite din tine vreodată, apoi începe un drum de rugăciune de 7 săptămâni, începi în ziua din săptămână din care ești născut, ții post lunea, miercurea și vinerea, și în fiecare zi rostești rugăciunea Tatăl nostru de 40 de ori astfel: în prima zi toate în gând, în ziua a doua în șoaptă, în ziua a treia cu voce lină, și iar la fel.

   Tatăl nostru, … vezi la pagina 184,

cu această invocare:

   Iartă-mă, Doamne, dacă am blestemat în orice chip vreodată. Șterge urma, rana și lucrarea blestemelor mele. Apără-mă de tot blestemul care ar putea fi sau ar putea veni asupra mea. Dezleagă-l, oprește-l, risipește-l și vindecă rănirea, lovirea, strivirea și toată lucrarea lui în mine.

      Că a Ta este împărăţia …,

Apoi zici o dată pe zi această rugăciune astfel: în prima zi în gând, în ziua a doua în șoaptă, în ziua a treia cu voce lină, și iar la fel în prima săptămână, apoi zici cum simți:

 

Rugăciune pentru dezlegarea blestemelor Psaltirii

 

Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul binecuvântării și al apărării noastre. Tu pe toate le știi și pe toate le cunoști și nimic nu este ascuns înaintea ochilor Tăi. Ascultă, Doamne, și acum glasul rugăciunii mele și adu-Ți aminte de mine și mă cercetează cu cercetarea Ta cea părintească, și mă mângâie cu glasul Tău, și mă scoate, Doamne, din tot necazul care s-a abătut asupra mea și asupra vieții mele și asupra neamului meu. Preabunule Iisuse, Tu de la Tatăl cel Atotputernic Te-ai coborât și ai adus Lumina vieții și ai luminat umbrele vechilor descoperiri. Nimeni până la Tine nu s-a suit în cer, decât numai Tu Iisuse, Cel ce Te-ai coborât din cer, Fiul Omului, Fiul Tatălui, Care ai fost, ești și vei fi în cer și printre noi în veci. Amin.

Tu însuți Iisuse, Te-ai aplecat în chip smerit spre noi cei apăsați de rău și de necaz și calea vieții ne-ai deschis și ne-ai învățat zicând: Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina ta, tu lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, tu mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Și iarăși ai grăit zicând: Aţi auzit că vi s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău». Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, oare nu fac şi cei răi acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi buni și desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

   Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, eu acum mă plec în fața Ta și îți cer mila și ajutorul Tău cel mare, că poate și eu am greșit Ție și semenilor mei, și în greșeala mea poate i-am amărât eu sau neamul meu sau strămoșii mei și ei în ceas greu s-au rugat înaintea Ta prin rugăciunile psalmilor care stau în legea cea veche: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte» «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău», și fără să țină seama de învățătura Ta au folosit blestemele cele grele ale Psaltirii și urările cele rele din ea sau le-au citit asupra mea sau asupra neamului meu în ceas rău, de grea cumpănă a inimii și a vieții lor, în ceas de coborâre sau înălțare a lor sau în ceas de durere și mare amărăciune.

De aceea vin acum în fața Ta după a mea putere și a mea pricepere și Te rog să mă ierți pe mine și tot neamul meu și să ne scoți de sub puterea cea osânditoare a Psaltirii și a citirii ei pe noi cu gând de dreptate sau de apăsare sau cu orice alt gând care îmi poate aduce suferință fără de leac, necaz greu, boală, moarte sau stingerea neamului meu, lucru care nu este de la Tine, dar stă în mișcarea puterilor celor cerești ale dreptății și ale răsplătirii. Iar tot ceea ce eu sau cei din neamul meu am greșit, Te rugăm acum, ajută-ne să îndreptăm și să ne vindecăm și fii cu noi din acest ceas, și fă, Doamne, să se risipească și să se destrame cu totul din această clipă toată puterea cuvintelor rostite de oricine și în orice vreme, în rugăciunile psalmilor care au chemat și au urat să nu am parte eu sau neamul meu de ce avem mai drag, care Te-au rugat ca atunci când vom fi judecați să ieșim osândiți, care au strigat în ceas rău ca rugăciunea noastră să se prefacă în păcat.

Nu lăsa, Doamne, ca puterea lor să se abată peste mine sau peste neamul meu, și ajută-ne să ne bucurăm veșnic de tot ceea ce avem mai drag. La judecată păzește-ne, să nu fim cumva osândiți, iar rugăciunea noastră să fie pururea bine primită înaintea Ta. Iar dacă au chemat și s-au rugat să fie zilele mele puţine şi dregătoria mea să o ia altul; să ajungă copiii mei orfani şi femeia mea văduvă; să fie strămutaţi copiii mei şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor, sau să smulgă cămătarul toată averea lor; să răpească străinii ostenelile mele și ale lor; să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii miluitor; să piară copiii şi cei dragi și într-un neam să se stingă numele și vița și seminția mea, Tu, Doamne, Părinte al îndurării, Iisuse și Duhule sfinte, opriți prin puterea bunătății voastre aceste rele blesteme și le risipiți ca nu cumva să mă atingă pe mine sau pe cei dragi ai mei. Apără-mă de urgia rugăciunii care a cerut să se pomenească fărădelegea părinţilor mei înaintea Ta. Protejează-mă de cei ce au rostit cuvânt tulburător, ca păcatul mamei mele care m-a născut să nu se şteargă, și să fiu eu sau neamul meu înaintea Ta osândiți și afurisiți şi să piară de pe pământ toată pomenirea noastră. Risipește gândul și dorirea lor și urarea lor cea rea nu o socoti acum.

   Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, șterge acum aceste rele urări și risipește puterea acestor blesteme și afurisenii și iartă-ne dacă am greșit și iartă-ne chiar dacă merităm aceste grele osândiri. Iartă-ne pe noi și pe cei care au rostit astfel de rugăciuni înaintea Ta, și zilele noastre le înmulțește pe acest pământ. Apără-mi, Doamne, îndeletnicirea mea și locul muncii mele îl păzește acum ca nimeni să nu mă poată asupri sau alunga sau exploata sau nedreptăți sau alunga din dregătoria și din calea cea bună a mea.

Binecuvintează-mi casa și familia, rudeniile și tot neamul meu, și umple de bunătăți toată dorirea mea. Apără-mi toate bunurile, proprietățile, curțile, casele și toată averea, pe care Tu mi-ai dat-o spre bucurie și împlinire pe acest pământ. Apără-mă, Doamne, de răutatea străinilor, de puterea pustiirii și de destrămarea familiei mele. Apără-mă, Doamne, de orice cădere, și scrie-mi Tu însuți numele meu și al familiei mele în Cartea Vieții. Iartă-mi, Doamne, greșelile și fărădelegile părinților mei. Șterge păcatul mamei mele oricare ar fi și izbăvește-mă de osânda neamului, a numelui, a seminției și a viței mele.

Pachete de vacanță pentru familii

Binecuvintează-mă, Doamne, acum cu binecuvântarea Ta cea sfântă, care nu mai poate fi întoarsă, atinsă sau știrbită de vreun om, și fă cu mine semn, ca tot omul să priceapă că tot ceea ce este de Tine binecuvântat, nimeni și nimic nu mai poate atinge și strica prin blestem, pentru că Tu însuți, Domnul Dumnezeul cerului și al pământului, Tu însuți ești zidul cel nevăzut de apărare pentru cei binecuvântați, şi întru ei Te sălășluiești cu semn de veselie și de bucurie, ca un Părinte adevărat. Fii în mine, Doamne, acum și dacă rugăciunea semenilor mei s-a ridicat înspre Tine în ceas greu și ea a cerut pentru mine și pentru neamul meu pe bună dreptate sau pe nedrept, ca să se facă masa mea și a celor dragi ai mei înaintea noastră cursă de răsplătire şi de sminteală; să ni se întunece ochii, ca să nu vedem, şi spinarea noastră pururea să fie gârbovită, sau să verși peste noi urgia Ta şi mânia urgiei Tale; sau au urat și au dorit ca să se facă curtea noastră pustie şi în locaşurile noastre să nu fie locuitori, Tu Doamne, nu le socoti grăirea și urarea lor cea grea. Că poate și noi am greșit și pe cel căzut, noi l-am prigonit, şi am înmulţit durerea rănilor lui, și am cerut prin îngustimea minții noastre să adaugi fărădelege la fărădelegea noastră, și nu am intrat întru dreptatea Ta din cauza greșelilor și a amăgirilor în care eram.

Iartă-ne, Doamne, și ne ajută să nu fie acestea ci să ne îndreptăm. Iar dacă cei ce au citit Psaltirea pe noi au cerut să ne ștergi din cartea celor vii şi cu cei drepți să nu ne scrii, pentru că am fi zdrobit, cu voie sau fără de voie, noi sau neamul nostru, sufletul nevinovat, sau am umplut de ocări şi de necaz pe cel nevinovat, şi nu am miluit și nu am mângâiat și am dat venin și fiere și amar spre mâncare celui îndurerat, și pe cel însetat cu oțet amar l-am adăpat, și fărădelegea noastră, sau a celor ce în neamul nostru, au fost în aceste căderi, păcatul nostru împreună cu glasul strigării celui apăsat a ajuns înaintea Ta și a cerut răsplată pentru nedreptate, pentru fărădelege și pentru păcat greu, eu Te rog acum: Iartă-ne, Doamne, pe fiecare în parte, după mare îndurarea Ta și arată-ne cărarea îndreptării și a izbăvirii noastre. Părinte al îndurărilor, iartă-ne greșelile, șterge păcatul nostru, ridică-ne de sub el și oprește răsplătirea lui. Binecuvintează-ne masa noastră ca să ne bucurăm când stăm în jurul ei, să primim în pace și în mulțumire pe cel nevoiaș și să reparăm greșelile noastre prin faptele noastre cele bune. Păzește-ne sănătoasă lumina ochilor noștri, să nu fie întunecată de răutatea acestei lumi.

Spinarea noastră o îndreaptă și ne scoate de sub sarcina cea rea și grea a răsplătirii fărădelegilor pe care eu sau neamul meu le-a săvârșit sau le-am moștenit în vreun chip. Varsă peste noi darul iertării Tale și primește, Doamne, gândul împăcării și a îndreptării mele și a noastre. Urgia, ura, mânia, pustia și puterea lor îndepărtează-le, Doamne, de casa mea, de curtea mea, de cărarea mea, de viața mea și de toate cele ale mele și ale neamului meu și ne iartă și ne condu pe cărările mântuirii Tale, că fărădelegea noastră noi o mărturisim și numai Tu, Doamne, ne poți curăța și elibera de puterea urgiei sale.

Iar dacă, Doamne, eu sau alții din neamul și din vița mea, au bătut, au prigonit sau au înmulțit durerea rănilor vreunui om sau a vreunei ființe vii, Tu, Doamne, iartă-ne și dă-ne puterea îndreptării, ștergând fărădelege după fărădelege, din mine și din ei, prin faptele bune de îndreptare, pe care încercăm acum să le săvârșim și prin cele ce au fost deja săvârșite. Ajută-mă, Doamne, să fiu în dreptatea Ta, eu cu toți cei dragi ai mei, să fim scriși în cartea celor vii şi cu cei drepți să fim numărați. Ajută-ne să zidim prin harul Tău, tot sufletul de noi zdrobit cu voie sau fără de voie, și tot sufletul nevinovat care a fost rănit, strivit și umilit de mine sau de neamul meu vreodată, ajută-ne să-l vindecăm și în toate noi să ne îndreptăm.

Ajută-mă, Doamne, ca prin binecuvântarea gurii mele, să șterg ocara săvârșită vreodată de mine sau de cei pe care-i moștenesc. Prin chemarea milei Tale, fă, Doamne, să ieșim cu bine din toate necazurile. Revarsă, Doamne, peste noi lumină și înțelepciune, ca, ajutați și întăriți, să ne întoarcem în adevăr înspre Tine şi cu buna măsura cea primită de la Tine, să facem binele, să miluim, să mângâiem, să dăm prinos și bunuri spre mâncare, celui însetat să-i dăm apă vie și curată, și toată fapta cea bună, cu mulțumirea celui miluit și ajutat, să ajungă înaintea Ta și să se întoarcă peste mine și peste tot neamul meu, cu darul iertării a tot ceea ce în viață am greșit, cu puterea dezlegării a tot ceea ce a fost legat, urat sau blestemat, cu harul cel vindecător și cu mulțumirea împlinirii celei firești, de Tine din veac rânduită pentru mine și pentru neamul meu. Iar dacă eu însumi am citit, psalmi sau Psaltirea și m-am osândit, sau cineva din neamul meu sau cineva din cei pe care eu i-am moștenit, au citit Psaltirea cu orice fel de gând și s-au osândit prin cuvintele ei, sau dacă eu cumva am făcut vreun rău vreodată, de e nedreptate în mâinile mele, dacă am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău, sau am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei, eu Te rog să mă ierți acum, Atotputernice, și să nu lași ca aceste fapte greșite ale mele să mă prigonească pe mine sau pe cei dragi ai mei. Cuvintele cele grăite de mine cu știință sau fără de știință, Te rog nu le lăsa să mă osândească nici să dea putere dușmanilor mei asupra mea, nici să-mi osândesc numele și neamul meu cumva.

Ajută-mă, Doamne, să nu îmi prindă vrăjmaşii sufletul meu şi să-l piardă, nici să calce la pământ viaţa mea, nici tăria mea în ţărână să o aşeze întăriți de grăirile gurii mele. Iartă-mă, Doamne, pentru tot răul gândit, grăit, dorit sau săvârșit de mine vreodată. Înțelepțește-mă cu puterea Ta și nu mă părăsi chiar dacă eu sau neamul meu Te-am părăsit de multe ori. Iartă-ne și ne binecuvintează, ridică-ne de sub orice rău și ajută-ne să ne îndreptăm. Păzește-ne viața pe care Tu, Doamne, ne-ai dăruit-o.

Binecuvintează-mă pe mine și pe toți cei dragi ai mei. Ajută-mă să iert și eu cu adevărat și fă să fiu iertat la rândul meu de toți cei cărora le-am greșit vreodată. Ajută-mă să mă iert pe mine însumi și să ies din cursa grelelor învinovățiri. Ajută-mă să fac binele. Ajută-mă să îmi drămuiesc bine puterile, darurile și harurile pe care Tu, Doamne, mi le-ai dat, ca să pot să mă port pe picioarele mele până la adânci bătrânețe, fără să cunosc patul durerii și al neputințelor, fără să fiu apăsat, împovărat sau strivit de puterea cea rea a blestemelor și a relelor urări. Ajută-mă să nu ajung cumva să mă chinui în patul durerii și al neputinței. Ajută-mă să nu ajung să îi chinui pe cei dragi ai mei cu neputințele, cu slăbiciunile, cu durerile sau cu bătrânețile mele. Fii cu mine și mă ajută să trăiesc mereu sub binecuvântarea și sub protecția Ta cea părintească.

Ajută-mă să trăiesc în pace și în putere până la adânci bătrânețe, să Te preamăresc și să Te cinstesc pe Tine Doamne, Domnul meu și Dumnezeul meu, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin. Amin. Amin.

Și apoi zici o dată:

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești şi toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te așază și lucrează acum în mine și în noi şi ne curăţeşte de tot blestemul cel greu al psalmilor şi ne mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

 

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu

şi pe pământ pace fă să fie între oameni și multă bună voire.

 

Doamne, buzele mele le deschide şi gura mea o păzește de orice cuvântare rea.

 

Vremea este să lucrezi Tu, Doamne, Dumnezeul binecuvântării noastre,

ca oamenii să nu poată strica niciodată și în nici un chip bună rânduiala Ta.

Amin. Amin. Amin.