Depresia și tulburările minții

 Depresia este trăirea care distorsionează percepția minții noastre, schimbând dacă poate toată scara valorilor ei. Depresia se apropie de noi pe cărările oboselii și ale epuizării noastre. Ea schimbă tot ceea ce a fost și este în non sens sau în sens de vinovăție. Depresia atinge și fură nimbul frumuseții oricărei frumoase trăiri și o transformă în pustiu, în întunecime, în stare de frică și anxietate, în stare de ne putință și disconfort, în moleșeală și în întunecime care cufundă toată ființa celui atins de ea într-o lume paralelă cu cea reală, iar acea lume amorțește și ucide tot ceea ce mai rămâne viu în noi. Gândul de non sens pune stăpânire pe întreaga minte și puterea sa poate duce până la gesturile cele mai extreme. Orice dialog al minții noastre cu aceste gânduri este fatal.

Ele sunt lipicioase ca și smoala și tot ceea ce ating, ele duc instant în lumea și în universul lor încercând să închidă orice cale de întoarcere a minții și a trăirilor înapoi în real. Depresia creează o nouă lume, o lume paralelă cu cea reală. Din ea vezi și nu vezi, dar în ea ești prizonier cu puține porți reale de scăpare. Cum totul în depresie este construit de noi și de puterile noaste, ea este ca și o boală autoimună în care doar mintea însăși poate să se reseteze și să se reeduce pentru a citi și a vedea corect realitatea. Iluzia unui salvator din exterior, iluzia vinovăției, iluzia că am fost împinși în depresie de alții, iluzia că am fost condamnați de alții la suferințe și la nedreptățiri, așteptarea celui care ne-a trădat sau ne-a folosit, așteptarea celui care ne-a părăsit, pierderea locului și a poziției sociale, pierderea gustului a tot ceea ce este frumos și bun, căderea din piramida pe care am urcat, așteptarea pastilei magice, … etc. sunt doar pietre de poticneală puse de noi înșine în calea vindecării și a trezirii noastre. Ieșirea din acest labirint al minții și al trăirilor noastre se poate face dacă vrem cu adevărat, dacă suntem dispuși să ne punem în discuție în fața realității și dacă vom face pașii reali în acest sens. Când ești cuprins de aceste trăiri, zi cât de des poți:

 

Iisuse, Domnul meu și Dumnezeul meu eu te chem în ajutor!

 

Apoi în ziua din săptămână din care ești născut (luni, marți, …) începi un drum de rugăciune de 7 săptămâni, zici rugăciunea Tatăl nostru de 21 de ori în fiecare zi, astfel:

 

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, …

vezi la pagina 184

cu această invocare

Iartă-mă, Doamne, și mă ajută. Fii cu mine și mă luminează. Ajută-mă să ies din undele cele tulburi ale minții și ale trăirilor mele. Ajută-mă și fă să reînvie în mine bucuria vieții și sensul ei aici pe acest pământ.

Că a Ta este împărăţia …

 

Apoi zici zilnic o dată

rugăciunea care urmează,

iar în ziua din săptămână

din care ești născut

zici această rugăciune

de 3 ori astfel:

O dată în gând

A doua oară în șoaptă

A treia oară cu glas lin.

Rugăciune

în depresie

 

Păzește-mă, Doamne Dumnezeule, să nu intre gând rău în mintea mea. Să nu intre gând de tulburare pe poarta inimii mele. Gând greu de nestăpânit să nu intre, Doamne, în casa inimii mele, a sufletului meu și a minții mele. Oprește lucrarea cea rea, cea greu tulburătoare să nu îmi dărâme trupul meu de pe picioare. Să nu dărâme locașul inimii mele și nici să-mi facă sufletul o ruină fără sclipire de viață în el. Păzește-mi, Doamne, bucuriile vieții mele, să nu se împrăștie sub ochii mei ca și praful în fața vântului. Păzește împlinirile vieții mele, să nu se clatine, să nu ajungă în țărână precum e pulberea pământului. Oprește, Doamne, neputința ce vrea să mă cuprindă și toate cele ale mele nu le lăsa să se aplece spre mormânt. Tot ceea ce a fost frumos în viața mea, ca apa parcă intră în pământ și fără urmă parcă totul piere. Ajută-mă, că numai Tu, Atotputernice, mai poți să mă aduni și iar să mă ridici din cele risipite ale mele. Risipește-mi, Doamne, tristețea cea adâncă ce vrea să mă cuprindă. Nu o lăsa, că e ca pânza de păianjen, ajută-mă să nu mă prindă, nici să mă lege precum păianjenul își leagă prada sa, fără să-i lase cale de scăpare. În lațul ei nu mă lăsa să pier nici să se risipească pacea sufletului meu. Lumina visurilor mele nu o lăsa să se topească în frica rece care vrea să mă atingă. Ajută-mă, Doamne, Dumnezeule! Nu lăsa sufletul meu să se chinuie fără putere, fără să vadă cale de ieșire din amarul trăirilor sale că iată nimic nu mai poate gusta cu bucurie pe acest pământ. Ajută-mă, Părinte, să nu-mi pierd ultima putere, să nu-mi pierd ultima speranță, să nu-mi pierd calea de ieșire din temnița cea tristă, rece și amară în care este prins sufletul meu. Că totul pare a fi o rece gelatină, o apă tulbure și amară, o mlaștină tulburătoare, o lume care mă împresoară, o mână ne-văzută ce mă prinde și mă ține, și-mi ia orice putere și încet mă tot afundă. Dă-mi, Doamne, înțelepciune, să nu mă zbat ca un nebun fără putere în locurile vlăguirii mele. Ajută-mă să nu mă învârt fără de rost în cercul vicios, în bucla logică a minții mele, acolo unde pas cu pas și pic cu pic se irosește viața mea într-un non sens care îmi spulberă orice speranță. Ajută-mă să-mi regăsesc odihna cea firească a trupului, a ochilor, a minții și a sufletului meu. Ajută-mă să nu mă sting în tulburarea, ce face ca nimic să nu mai fie pentru mine cu rost pe acest pământ, nici bucurie, nici trăire, nici rude, nici semeni, nici prieteni, nici apropiați, nici o valoare a trăirii, nici mângâiere, nici cale de ieșire, decât obsesia cea plină de frică și cutremur, ce cheamă în mintea și în ființa mea, puteri ce nu au nume și nici chip, și-mi dau fiorii înspăimântători ce vor să îmi așeze totul în mormânt.

Ridică-mă, cu a Ta putere din iadul suferinței la care nu-i mai văd hotarul. Pune, Doamne, lumina vieții Tale peste întunericul din mine. Apără-mă de puterile întunecate, care vor să mă țină rob în lumile lor. Nu mă lăsa pradă în lumea lor unde vor în fiecare clipă să pustiască toată viața mea. Te rog, Doamne, scoate-mă din mâhnirea mea și din lumea de durere. Vindecă rănile sufletului meu și dă-mi, Părinte, lumină și putere. Păzeşte-mă să nu fiu omorât de puteri care vor să mă țină rob în rătăcirea minții, și în puterea fricilor mele.

Ridică-mă din suferință. Sfințește-mă de şapte ori. În sânul meu pune odihnă. Lumină pune în ochii mei și fii cu mine, Dumnezeul meu. Că eu acum, în fața Ta pun toată neputința și toată durerea mea, toată întristarea și tot chinul sufletului meu. După puterea mea încerc să mai aud cât pot, măcar o șoaptă vie și glasul Tău și pasul Tău încerc să-l văd și să-l ascult și să-l urmez cu tot ce a mai rămas cu vlagă în mine.

Cer ajutorul Tău! În veac să nu mă părăsești, chiar dacă eu Te-am părăsit de multe ori și rătăcesc departe acum de Tine, ajută-mă! Ajutorul Tău este lumina și tăria pe care Tu cu atâta măiestrie ai pus-o în clipa zămislirii mele în mine. Fii iar acum, aici, cu mine, îmbracă-mă în Tine și în puterea Ta. Îți mulțumesc!

Domnul meu și Dumnezeul meu!

Amin. Amin. Amin.