Cât valorează un om discret?

 Cât valorează un om discret? Pe măsură ce trece timpul și ai tot mai multe experiențe cu oameni diferiți, începi să apreciezi diverse calități umane, unele care inițial nu-ți stârneau nici o reacție, cum ar fi discreţia.
Un om discret este o persoană preocupată de viața ei şi nu de a ta, care nu pune întrebări personale sau incomode la puțin timp după ce v-aţi cunoscut, o persoană care nu face presupuneri despre viața ta, nu-și dă cu părerea despre ce trebuia să faci și cum, un om care nu intră intruziv în intimitatea ta, care nu îţi cere socoteală pentru alegerile sau deciziile tale.
Nu cereți informații și explicații despre ches­tiuni din viața celuilalt care nu vă privesc deloc. E atât de obositor să dai explicații, e atât de umilitor să te justifici mereu.
În fapt, de ce să faci asta de dragul conversației sau pentru a satisface curiozitatea nesățioasă a cuiva? Unul dintre principiile mele sună așa – mă privește ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, sistemul de educație, sănătate, chiar și politica, dar nu mă interesează cu cine se întâlnește diseară mătușa mea, de ce a divorțat colega, unde a mers în concediu vecina.
Nu e problema mea, nu e viața mea, nu mă preocupă pe mine. Este un mod în care eu înțeleg libertatea personală.
Noi, ca indivizi și popor, trebuie să învățăm decența, care sunt limitele până la care putem intra în viața unui om, astfel încât să nu devenim de evitat.

 

Am mai spus și o spun în continuare: libertatea e o valoare nucleică pentru mine. Aceasta înseamnă că mă deranjează atunci când vii tu, orice relație ai avea cu mine, să-mi impui ceva, să-mi judeci alegerile sau deciziile.

Frumuseţea omului neintruziv

Nu cereți informații și explicații despre ches­tiuni din viața celuilalt care nu vă privesc deloc. E atât de obositor să dai explicații, e atât de umilitor să te justifici mereu.

În fapt, de ce să faci asta de dragul conversației sau pentru a satisface curiozitatea nesățioasă a cuiva? Unul dintre principiile mele sună așa – mă privește ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, sistemul de educație, sănătate, chiar și politica, dar nu mă interesează cu cine se întâlnește diseară mătușa mea, de ce a divorțat colega, unde a mers în concediu vecina.

Nu e problema mea, nu e viața mea, nu mă preocupă pe mine. Este un mod în care eu înțeleg libertatea personală.

Ați fi uimiți să vedeți de câte griji se va elibera mintea, dacă-i lăsați pe ceilalţi în pace și nu transformați curiozitatea într-un obicei, într-un job full-time.

Gândind aşa, am ajuns să apreciez oamenii discreți, neintruzivi. Am întâlnit câțiva de toată frumusețea și am realizat că vreau să petrec o viață întreagă în preajma acestor ființe angelice.

Mă simt relaxată în preajma lor, mă simt respectată, mă simt liberă să comunic, nu să răspund la un set de întrebări, ca mai apoi să primesc o notă a vieții sau a relațiilor mele.

Nu este bine să ne dorim ceea ce aparţine celuilalt, maşina, casa etc. O viață avem şi de aceea să ne interesăm doar de ceea ce ni se întâmplă și de calitatea ei.

Aș putea continua cu părinți care se bagă în căsnicia copiilor, deşi sunt la casa lor: Când faceți un copil? De ce nu vă mutați? De ce mergeți în vacanța aceea?

Soluții? Politicos, cu asertivitate, le-aș spune că sunt adult, împreună cu partenerul decid ce facem, unde mergem, ce cumpărăm, iar pe ei îi rog să nu se mai preocupe excesiv, pentru binele ambelor relații.

Oamenii te vor respecta când pui limite. A nu se confunda însă cu „nu îți spun nimic despre orice ai face”, „nu îmi pasă de tine”, ci să se înțeleagă că este vorba de educație și respect.

E vorba despre a nu-i impune cuiva, nici măcar copilului tău, deciziile tale sau ce crezi tu că e mai bine pentru el.

Ratarea vieţii ca efect al intruziunii altora

Aveți cea mai vagă idee despre cum se simt copiii care îşi ratează viaţa pentru că fac meseria pe care mama și tata au dorit-o? Ca să nu mai vorbim de alegerea partenerului de viață. Ei bine, eu cunosc câțiva (mai mulți, de fapt) și realitatea e că nu o duc bine deloc.

Una din modalitățile prin care am evoluat ca specie a fost încercarea și eroarea, așa se evoluează și individual.

Dacă greșești, ce se întâmplă? În cel mai rău caz mori, ceea ce e puțin probabil, sau suferi consecințe pe o anumită perioadă de timp. Aşadar, trezește-te la viața reală și greșește! Așa înveți, așa evoluezi.

Stând ca într-un cocon, ascultând mereu de cei din jurul tău sau cedând în faţa intruziunilor acestora, rişti să ratezi o multitudine de oportunităţi în viaţă. Este foarte posibil ca aceştia să proiecteze asupra ta dorințele neîmplinite și aspirațiile lor ratate, cu speranța inconștientă că le vei duce tu mai departe.

Concluzia? În cele mai multe cazuri nici nu e vorba de ce vrei tu, ci de ceea ce își doresc cei din jurul tău de la tine.

Avem în noi o teamă de eșec teribilă, de aceea nu avem curajul să începem lucruri la care ne tot gândim de ani.

De aceea ne este teamă să vorbim în public, să facem echitație, să sărim cu parașuta sau să scriem o carte. Dacă gândeau așa și strămoșii noștri, poate că şi acum frecam două pietre pentru a face focul.

Începe lucrul pe care vrei să-l faci, înfruntă-ți teama, lărgește-ți zona de confort sau stai și fă ce spune mama, tata, sora, mătușa, vecinul, colegul, o persoană de la televizor, nici nu prea contează cine, că mereu se va găsi un expert în viața ta care să-ți taie elanul, să-ți ucidă visul, sau să-ți spună să fii realist, că ceea ce vrei tu nu este realizabil.

Un eșec e mai de dorit decât să nu faci nimic. Eșecul te împinge mai departe, pentru că ai învățat ceva din el.

Şi, totuşi, cum poţi fi un om discret, când toată viaţa ai comentat ce fac alții?

În primul rând, ascultă omul din fața ta. Coboară cât mai repede de pe piedestalul de fiinţă care le ştie pe toate şi deschide-ți urechile. Cel de lângă tine e diferit. Are un temperament, visuri, aspirații și un trecut diferit de al tău. Ce vrea el să facă e problema lui, luată pe considerente personale, pe dureri pe care tu nu le știi, pe zeci de variabile ale vieții lui pe care nici măcar nu le intuiești.

În al doilea rând, nu-l judeca, nu-l critica, chiar dacă îți spune ceva ce nu-ți convine. Dă-i câteva sugestii neintruzive, împărtășește-i experiența ta din trecut eventual, dar lasă-l pe el să ia decizia. Asigură-l de suportul tău și spune-i că, dacă are nevoie de ajutor, ești acolo.

Acestea sunt abordări civilizate, așa înveți să fii delicat și discret cu cei din jurul tău.

Şi, uimitor, vei vedea că dacă nu-ţi mai dai cu părerea despre tot și toate, cel de lângă tine vine el la tine să-ți împărtășească ce are pe suflet.

Acestea fiind spuse, cât valorează un om discret? Unii spun că valorează cât PIB-ul unei ţări, eu zic că valorează cât PIB-ul global, la care se adaugă toate comorile lumii.

Mulțumesc cu iubire și recunostinta, suflet frumos!❤️🙏

 Uneori e bine să lași lucrurile să se întâmple, să iei viața așa cum este, să primești fiecare clipă cu bucurie, să-ți înveți lecțiile şi să mergi înainte cu zâmbetul pe buze. Bunătatea este cea mai frumoasă formă de elegantă, chiar dacă mai există încă oameni care o confundă cu slăbiciunea. Cele mai frumoase daruri făcute cuiva sunt zâmbetul, iubirea, respectul, speranța... Dăruiește-le în fiecare zi cu bucurie și vor veni înzecit înapoi către tine atunci când nu te aștepți!
 Alegi că astăzi să lași Inima să primească și să dăruiască Iubire și Zâmbete minunate?

Mulțumesc

 Recunoștința este una dintre cele mai vindecătoare deprinderi pe care omul le poate avea.
Recunoștința ne deschide ochii la câte am primit și avem și pune în perspectiva corectă ceea ce ne lipsește. Nici un om nu are totul, indiferent cât are.
Recunoștința ne echilibrează și vindeca relațiile, pentru că aproape întotdeauna nemulțumirea se îndreaptă împotriva unor oameni din jurul nostru. Și relațiile vindecate ne aduc vindecare fizică și emoționala.
Recunoștința este un medicament la îndemâna, gratis, fără efecte secundare și cu efecte garantate și extraordinare, în condiții de folosire conform "prospectului".
- deprinde- te sa spui "

Mulțumesc" pentru orice lucru care ți se face- mic sau mare.
- Fă-ți o lista a mulțumirii "de inceput", în care treci toate lucrurile, chiar și pe cele pe care le considerai banale. Iată că sa ai un acoperiș "necutremurat" deasupra ta nu-i ceva de la sine înțeles! Apa pe care o ai este un dar. Alții nu o au. Să te ridici din pat în fiecare dimineață este o binecuvântare. Nu toți au parte de ea. Să bei o cafea este un răsfăț. Să fie cineva care se interesează de tine și te întreabă din când în când ca faci, este mare lucru. Și lista este nesfârșită!
- Recunoștința "se administrează de minimum doua ori pe zi: dimineață și seara și durata administrării este minimum o luna. Se prelungește de obicei termenul de administrare.

Efectele preconizate: inima ușoară, liniștirea durerilor de stomac, normalizarea tranzitului, somn de calitate și multe altele.

Începeți tratamentul de azi!

Sa fiți sănătoși! Și recunoscători.

De ce sunt mai multe femei in iad ?

 Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi? Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.

În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.

În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.