Cât valorează un om discret?

 Cât valorează un om discret? Pe măsură ce trece timpul și ai tot mai multe experiențe cu oameni diferiți, începi să apreciezi diverse calități umane, unele care inițial nu-ți stârneau nici o reacție, cum ar fi discreţia.
Un om discret este o persoană preocupată de viața ei şi nu de a ta, care nu pune întrebări personale sau incomode la puțin timp după ce v-aţi cunoscut, o persoană care nu face presupuneri despre viața ta, nu-și dă cu părerea despre ce trebuia să faci și cum, un om care nu intră intruziv în intimitatea ta, care nu îţi cere socoteală pentru alegerile sau deciziile tale.
Nu cereți informații și explicații despre ches­tiuni din viața celuilalt care nu vă privesc deloc. E atât de obositor să dai explicații, e atât de umilitor să te justifici mereu.
În fapt, de ce să faci asta de dragul conversației sau pentru a satisface curiozitatea nesățioasă a cuiva? Unul dintre principiile mele sună așa – mă privește ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, sistemul de educație, sănătate, chiar și politica, dar nu mă interesează cu cine se întâlnește diseară mătușa mea, de ce a divorțat colega, unde a mers în concediu vecina.
Nu e problema mea, nu e viața mea, nu mă preocupă pe mine. Este un mod în care eu înțeleg libertatea personală.
Noi, ca indivizi și popor, trebuie să învățăm decența, care sunt limitele până la care putem intra în viața unui om, astfel încât să nu devenim de evitat.

 

Am mai spus și o spun în continuare: libertatea e o valoare nucleică pentru mine. Aceasta înseamnă că mă deranjează atunci când vii tu, orice relație ai avea cu mine, să-mi impui ceva, să-mi judeci alegerile sau deciziile.

Frumuseţea omului neintruziv

Nu cereți informații și explicații despre ches­tiuni din viața celuilalt care nu vă privesc deloc. E atât de obositor să dai explicații, e atât de umilitor să te justifici mereu.

În fapt, de ce să faci asta de dragul conversației sau pentru a satisface curiozitatea nesățioasă a cuiva? Unul dintre principiile mele sună așa – mă privește ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, sistemul de educație, sănătate, chiar și politica, dar nu mă interesează cu cine se întâlnește diseară mătușa mea, de ce a divorțat colega, unde a mers în concediu vecina.

Nu e problema mea, nu e viața mea, nu mă preocupă pe mine. Este un mod în care eu înțeleg libertatea personală.

Ați fi uimiți să vedeți de câte griji se va elibera mintea, dacă-i lăsați pe ceilalţi în pace și nu transformați curiozitatea într-un obicei, într-un job full-time.

Gândind aşa, am ajuns să apreciez oamenii discreți, neintruzivi. Am întâlnit câțiva de toată frumusețea și am realizat că vreau să petrec o viață întreagă în preajma acestor ființe angelice.

Mă simt relaxată în preajma lor, mă simt respectată, mă simt liberă să comunic, nu să răspund la un set de întrebări, ca mai apoi să primesc o notă a vieții sau a relațiilor mele.

Nu este bine să ne dorim ceea ce aparţine celuilalt, maşina, casa etc. O viață avem şi de aceea să ne interesăm doar de ceea ce ni se întâmplă și de calitatea ei.

Aș putea continua cu părinți care se bagă în căsnicia copiilor, deşi sunt la casa lor: Când faceți un copil? De ce nu vă mutați? De ce mergeți în vacanța aceea?

Soluții? Politicos, cu asertivitate, le-aș spune că sunt adult, împreună cu partenerul decid ce facem, unde mergem, ce cumpărăm, iar pe ei îi rog să nu se mai preocupe excesiv, pentru binele ambelor relații.

Oamenii te vor respecta când pui limite. A nu se confunda însă cu „nu îți spun nimic despre orice ai face”, „nu îmi pasă de tine”, ci să se înțeleagă că este vorba de educație și respect.

E vorba despre a nu-i impune cuiva, nici măcar copilului tău, deciziile tale sau ce crezi tu că e mai bine pentru el.

Ratarea vieţii ca efect al intruziunii altora

Aveți cea mai vagă idee despre cum se simt copiii care îşi ratează viaţa pentru că fac meseria pe care mama și tata au dorit-o? Ca să nu mai vorbim de alegerea partenerului de viață. Ei bine, eu cunosc câțiva (mai mulți, de fapt) și realitatea e că nu o duc bine deloc.

Una din modalitățile prin care am evoluat ca specie a fost încercarea și eroarea, așa se evoluează și individual.

Dacă greșești, ce se întâmplă? În cel mai rău caz mori, ceea ce e puțin probabil, sau suferi consecințe pe o anumită perioadă de timp. Aşadar, trezește-te la viața reală și greșește! Așa înveți, așa evoluezi.

Stând ca într-un cocon, ascultând mereu de cei din jurul tău sau cedând în faţa intruziunilor acestora, rişti să ratezi o multitudine de oportunităţi în viaţă. Este foarte posibil ca aceştia să proiecteze asupra ta dorințele neîmplinite și aspirațiile lor ratate, cu speranța inconștientă că le vei duce tu mai departe.

Concluzia? În cele mai multe cazuri nici nu e vorba de ce vrei tu, ci de ceea ce își doresc cei din jurul tău de la tine.

Avem în noi o teamă de eșec teribilă, de aceea nu avem curajul să începem lucruri la care ne tot gândim de ani.

De aceea ne este teamă să vorbim în public, să facem echitație, să sărim cu parașuta sau să scriem o carte. Dacă gândeau așa și strămoșii noștri, poate că şi acum frecam două pietre pentru a face focul.

Începe lucrul pe care vrei să-l faci, înfruntă-ți teama, lărgește-ți zona de confort sau stai și fă ce spune mama, tata, sora, mătușa, vecinul, colegul, o persoană de la televizor, nici nu prea contează cine, că mereu se va găsi un expert în viața ta care să-ți taie elanul, să-ți ucidă visul, sau să-ți spună să fii realist, că ceea ce vrei tu nu este realizabil.

Un eșec e mai de dorit decât să nu faci nimic. Eșecul te împinge mai departe, pentru că ai învățat ceva din el.

Şi, totuşi, cum poţi fi un om discret, când toată viaţa ai comentat ce fac alții?

În primul rând, ascultă omul din fața ta. Coboară cât mai repede de pe piedestalul de fiinţă care le ştie pe toate şi deschide-ți urechile. Cel de lângă tine e diferit. Are un temperament, visuri, aspirații și un trecut diferit de al tău. Ce vrea el să facă e problema lui, luată pe considerente personale, pe dureri pe care tu nu le știi, pe zeci de variabile ale vieții lui pe care nici măcar nu le intuiești.

În al doilea rând, nu-l judeca, nu-l critica, chiar dacă îți spune ceva ce nu-ți convine. Dă-i câteva sugestii neintruzive, împărtășește-i experiența ta din trecut eventual, dar lasă-l pe el să ia decizia. Asigură-l de suportul tău și spune-i că, dacă are nevoie de ajutor, ești acolo.

Acestea sunt abordări civilizate, așa înveți să fii delicat și discret cu cei din jurul tău.

Şi, uimitor, vei vedea că dacă nu-ţi mai dai cu părerea despre tot și toate, cel de lângă tine vine el la tine să-ți împărtășească ce are pe suflet.

Acestea fiind spuse, cât valorează un om discret? Unii spun că valorează cât PIB-ul unei ţări, eu zic că valorează cât PIB-ul global, la care se adaugă toate comorile lumii.