️Uneori avem zile ca și ale lui Pavel - în care simțim să scriem scrisori și să încurajăm pe alții.

 ️Uneori avem zile ca și ale lui Pavel - în care simțim să scriem scrisori și să încurajăm pe alții.
▫️️Alte zile le avem ca și ale lui Petru - în care simțim că vrem să ne îndepărtăm de toți și de toate.
▫️️Avem zile când ne simțim ca și Iov - vrem să murim, doar ca să sfârșim durerea și suferința.
▫️️În unele zile ne simțim ca și Solomon - când căutăm sfaturi ca să luăm decizii.
▫️️Apoi sunt zile în care suntem ca și Iona - când vrem să fugim de responsabilități.
▫️️Avem și zile asemănătoare lui Moise - în care nu ne putem controla temperamentul din cauza durerilor și presiunilor venite din partea celor de care ne pasă.
▫️️Sunt zile când suntem ca și Sarah - triști din cauză că nu am văzut promisiuni încă împlinite și am râs crezând că sunt imposibile.
▫️️Sunt zile când suntem ca și Bunul Samaritean - vrem să facem bine necondiționat.
▫️️Sunt zile când ne simțim puternici precum Iosua și Caleb - pregătiți de război.
▫️️Sunt zile când ne simțim precum Ieremia - când inima ne plânge plină de durere.
▫️️Sunt zile când ne simțim asemenea lui Daniel - ne găsim tăria în rugăciune și nimeni nu poate să ne oprească.
▫️️Avem zile când ne simțim ca și Ilie - preferăm să ne ascundem în peșteră.
▫️️Avem zile când suntem precum David - simțim să săltăm de bucurie.
▫️️Avem zile când ne simțim ca și Ana - nici nu vrem să mâncăm, ci doar să ne plângem amarul.
▫️️Avem zile când suntem precum Avraam - ne simțim biruitori și de neînvins.
▫️️Sunt zile când ne uităm sus și zicem: De unde vine ajutorul nostru?
▫️️Nu înseamnă că suntem puternici sau suntem slabi, ci înseamnă că avem nevoie de Dumnezeu.

La capătul vieții mai este un drumeţ care merge mai departe: Sufletul."

Părintele Arsenie Papacioc


"Când ţi-ai mulţumit conştiinţa şi eşti în pace cu  toţi, când posteşti cu plăcere şi nu ai nicio supărare pe nimeni, atunci mulţumirea sufletească te întărește ca să fii sănătos şi cu o bucată de pâine şi un pic de apă, iar inima ta se întărește cu Harul lui Dumnezeu." (Părintele Ilie Cleopa)



Dumnezeu nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine.

Dar dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât Îi îngăduim noi.

El respectă în chip desăvârșit libertatea noastră.

Gândiți-vă cât de lipsiți de milă suntem noi, oamenii, când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești și alte neghiobii fără rost.

Cultivăm astfel în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine.

Prioritatea lui Dumnezeu însă, este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi trupul.

De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”.

Este expresia „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl iubește (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-I semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om.

Când avem dragoste sau fie și numai frică de Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră.

Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „... a văzut că astfel s-a umplut Raiul.”.

Totodată a spus că „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul.”.

Sfântul Luca al Crimeei


"Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde.

 În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi!

 Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!"

Sf Efrem Filotheitul

 

GÂNDURILE RELE ȘI SUPĂRĂRILE LĂUNTRICE!

 Îmbolnăvirea organele noastre interne, bolile psihice, în general, sunt datorate în mare parte gândurilor rele și a supărărilor lăuntrice. Răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, împiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.
Egoismul şi invidia îmbolnăvește ficatul; pe când mânia, gelozia şi frica otrăvesc inima omului.
O criză de mânie poate distruge celulele nervoase și îndrăcirea omului. Când sufletul este înspăimântat de frică, de griji, de gelozie, de mânie, sau de ură, simțim cum ne ia de la stomac, din cauză că sucul gastric nu mai lucrează în mod corespunzător. Evitați pe cât posibil să stați cu necazurile la masă, căci nimic nu distruge mai repede digestia decât o minte cu gânduri neliniştite şi pline de griji şi frică. Evitați la masă să faceți educație copiilor.
Mai nou, diavolul a văzut că este mai ușor să ne câștige sufletul, aruncându-ne în deznădejde prin  grija și neliniştea cotidiană a zilei de mâine, și dacă primim aceste stări, simțim cum corpul dobândește o oboseală inexplicabilă, care grăbește scurtarea vieții. Obosirea sistemului nervos, încetinește vindecarea celorlalte organe bolnave, care uneori poate dura mult timp, iar câteodată răul este ireparabil.
În Sfânta Evanghelie după Ioan (8, 32), Domnul nostru Iisus Hristos, ne avertizează că "...adevărul vă va face liberi."
Mântuitorul ne îndeamnă să trăim în adevăr şi să mărturisim adevărul, pentru că „adevărul ne face liberi”. Înţelegem aşadar că trăind în adevăr trăim de fapt în duhul lui Dumnezeu, opusul adevărului fiind minciuna, despre care se spune în Sfânta Scriptură că vine de la diavol.
Viaţa, deci sănătatea, căci trupul este "Templul Sfântului Duh" este bunul cel mai de preţ pe care Dumnezeu l-a dăruit omului şi timpul în care să se pregătească pentru mântuire şi dobândirea vieţii veşnice. ”Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în mine, chiar dacă va muri, va trăi”, se arată în Evanghelia de la Matei, referindu-se la viaţa veşnică.
Adevărul implică libertatea, mai precis eliberarea de sub puterea şi domnia păcatului, a diavolului prin tăierea drepturilor acestuia asupra sufletului nostru.
Să spunem mereu adevărul. Să facem totul cu calm, să ne rugăm pentru a deveni mai buni și să avem răbdare cu ceilalți.
Așa ne vom izbăvi de gândurile rele şi de bolile sufletești și trupești.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Să luăm aminte!
REGULI DE VIAȚĂ CREȘTINĂ DE LA SFÂNTUL BENEDICT DE NURSIA:
- Nu iubi pe nimeni mai mult decât pe Hristos;
- Nu vorbi de pace ținând răul în inima ta;
- Dacă te-ai certat cu cineva, împacă-te înainte de apusul soarelui;
- Fii conștient că pretutindeni te vede Domnul;
- Când vei vedea în tine vreo virtute, pune-o pe seama Lui, nu pe seama ta;
- Roagă-te pentru vrăjmași din dragoste pentru Hristos;
- Cinsteşte-i pe bătrâni şi fi înțelegător cu cei tineri;
- Când începi un lucru, roagă-te ca Domnul să-l desăvârşească;
- Nu-ţi dori să ți se zică sfânt mai înainte de a fi.
"Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde.
 În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi!
 Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!"
Sf Efrem Filotheitul

Simplu și dumnezeiesc, Sf. Ioan Damaschin, marele teolog al Bisericii, ne explică de ce ne închinăm la icoane.

 

Simplu și dumnezeiesc, Sf. Ioan Damaschin, marele teolog al Bisericii, ne explică de ce ne închinăm la icoane. SF. IOAN DAMASCHIN: DE CE CINSTIM ICOANA

De ce în Vechiul Testament nu se reprezenta Dumnezeirea?

Pe lângă acestea cine poate să facă chipul Dumnezeului nevăzut, necorporal, necircumscris și fără de formă? Este culmea nebuniei şi a lipsei de credinţă să înfăţişezi Dumnezeirea. Pentru acest motiv în Testamentul Vechi nu era obişnuită întrebuinţarea icoanelor.

Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii  Lui, s -a făcut om cu adevărat pentru mântuirea noastră şi s-a făcut om, nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om, şi nici cum s-a arătat profeţilor. Ci s-a făcut om în chip substanţial şi real — a locuit pe pământ, a petrecut cu oamenii, a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, s-a înălţat și toate acestea s-au `întâmplat în chip real și a fost văzut de oameni.

Necesitatea icoanei

Deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană chipul Lui spre a ne aduce aminte de El și spre a căpăta învăţătură noi, care n-am fost de faţă atunci. Pentru ca fără să fi văzut, dar auzind şi crezând, să avem parte de fericirea Domnului. Dar pentru că nu toţi ştiu carte, şi nici nu se ocupă toţi cu cititul, părinţii au socotit ca să fie pictate acestea în icoane ca nişte fapte de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele. În adevăr, de multe ori neavând în minte
patima Domnului, dar văzând icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mântuitoare. Și căzând în genunchi ne închinăm.

Nu ne închinăm materiei

Nu ne închinăm materiei, ci Celui ce este înfăţişat în icoană. După cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia, nici materiei crucii, ci
chipului crucii. Deci prin ce se deosebeşte crucea care are chipul Domnului de una care nu-l are? Tot astfel şi cu privire la Maica Domnului. Cinstea
dată ei se urcă spre cel întrupat din ea.

Tot astfel și cu isprăvile sfinţilor bărbaţi, isprăvi care ne îndeamnă spre bărbăţie, spre râvnă, spre imitarea virtuţii lor şi spre slava lui Dumnezeu. Căci după cum am spus, cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei faţă de stăpânul obştesc, şi cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană.
Tradiţia închinării la icoane este nescrisă, după cum nescrisă este şi închinarea spre răsărit, închinarea la cruce, și altele foarte multe asemeneaacestora.

„Să nu te lauzi niciodată cu limba ta pentru faptele tale, ca să nu fii rușinat. Căci în lucrul în care se laudă omul, în acela îngăduie Dumnezeu să se schimbe, ca să se smerească și să învețe smerenia”. (Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

 „Să nu te lauzi niciodată cu limba ta pentru faptele tale, ca să nu fii rușinat. Căci în lucrul în care se laudă omul, în acela îngăduie Dumnezeu să se schimbe, ca să se smerească și să învețe smerenia”.

(Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

Cântecul de leagăn al Maicii Domnului” este o icoană foarte rară

 Cântecul de leagăn al Maicii Domnului” este o icoană foarte rară și minunată a Maicii Domnului. Această icoană ajută la somnul binecuvântat al bebelușilor și mamelor, calmează și aduce pace în suflete, ocrotește de boli și ajută în bolile existente.

Icoana originală se află acum pe Sfântul Munte Athos, în Mănăstirea Xenofont. A fost creată de pictorul sârb de icoane Marija Cumic. Cu toate acestea, imaginea este considerată rară și este canonică în ortodoxie.

"A recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinuitor. Dar, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te."

 "Să ştii că dacă mintea ta înclină spre a-i urmări pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta e un semn de mândrie.

Ia seama la tine însuţi. Cercetează-te pe tine însuţi şi vezi: cum se înalţă sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu şi prin aceasta sufletul se smereşte. Dacă nu se smereşte, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăşi nu se smereşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va veni un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri." 

   "A recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinuitor. Dar, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te."

Arhimandritul Sofronie

Pâinea Maicii Domnului

 Pâinea Maicii Domnului 

    La Mănăstirea Sfântul Pavel era un părinte  evlavios , numit părintele Mina. 

   Cu ani mai în urmă. Era ajutor de brutar. Deci, părintele care făcea pâinea, făcea prescurile, care se ocupa acolo la brutărie, îl avea pe părintele Mina ca ajutor.

    Părintele Mina era om foarte simplu și ascultător, nu întreba niciodată nimic, ce-i spunea, aceia făcea.

 „ Dă făina! ” Dădea făina. „ Adu apă! Frământă aici, pune aici… ” 

   El lucra. 

   Și se ruga continuu.

   Eh, la un moment dat, se îmbolnăvi brutarul și-l cheamă starețul, că deja avea și el un an de zile de când ajuta la brutărie:

 „ Părinte Mina, vezi, azi faci pâine pentru părinți, că părintele s-a îmbolnăvit! ” 

  El a spus: 

   „ Să fie binecuvântat! ” Și s-a dus în brutărie, dar omul nu știa nimic, dacă el doar a făcut ascultare, niciodată nu s-a băgat să se intereseze și s-a rugat, s-a trezit în fața unui lucru.

   Și cum se făcea pâinea acolo?

   Atunci se făcea pâine în fiecare zi, erau un fel de pâinici ca și prescurile – erau porția unui călugăr. Ei, și făceau, pâine dimineața ca să ajungă când era masa seara și pentru a doua zi dimineața cum ar fi...

   Și după aia, următoarea zi, la fel, când era două mese. Dacă era numai o masa, atunci pentru seara.

   Și părintele trebuia să facă pâine în ziua aceea ca să aibă pentru masa de sera cum ar fi.

    Dar s-a dus în brutărie, se uita, nu știa pe ce să puie mâna și cu ce să înceapă. Și a început să plângă și să se roage.

 Era o icoană a Maicii Domnului acolo.

 „ Maica Domnului, ajuta-mă! Știi că eu n-am învățat sunt nepriceput, nu știu! Și ce trebuie să fac acum? Părintele stareț mi-a spus să fac pâine, și până ajungem la masa trebuie să fie gata pâinea…”

   Cum plângea el și se ruga, vede că se deschide ușa de la brutărie, îmbrăcată cuviincios, ca un fel de monahie, să spunem.

    Și el când o vede, nu s-a gândit ce caută femeie acolo, în simplitatea lui.

 Zice:

– Auzi, știi cumva să faci pâine?

– Știu!

– Hai, ajuta-mă și pe mine, că nu știu !

– Sigur că te ajut! 

   Ia dă făina încoace.

   Și a început să facă precum cu brutarul. El îi dădea la mână și femeia asta a început: repede, a frământat a făcut, a pus la cuptor, a copt, s-a terminat mult mai repede pâinea decât era normal, cu brutarul. 

   Frumos, calde, bucuros părintele, femeia a ieșit pe ușă și-a plecat.

   Nici nu și-a dat seama să-i mulțumească, zice el:

 „ Văleu, am uitat să-i mulțumesc! ”

   Bucuros omul că are pâine calda, a pus masa – a pus la masă pâine caldă și au început părinții să mănânce pâine. Și mâncau și nu se săturau și zic:

 „ Părinte, mai adu-ne pâine! ”

   Că întotdeauna făcea mai mult oleacă. 

   Au  lăsat mâncarea și mâncau toți pâine.

 Starețul zice:

  „Mă, treaba nu-i bună. L-am lăsat pe ăsta, nepriceput, cum se pune, să facă pâine și sigur a pus lapte, zahăr, că nu se poate – pâine atât de dulce și de bună n-am mâncat niciodată! ”

   După ce s-a încheiat masa, ca să nu-l ocărască acolo, de față cu toți, când a ieșit afară îl cheamă starețul:

– Ia vino încoace, părinte Mina!

– Da, părinte! (lui îi era frică acum c-o să-l ocărască că nu i-a reușit pâinea, sau ca n-a ieșit bună.)

 – Ce-ai pus în pâinea aceea?

El așa, începu să plângă:

– Dar n-am făcut-o eu!

– Dar cine a făcut-o?!

– Păi…femeia! 

– Care femeie??

   Și atunci și-a revenit și el, stai un pic, ce femeie în Athos?

   Și i-a povestit.

– Ia spune, ce s-a întâmplat?

– Păi, uite, plângeam că nu știam și a intrat o femeie așa…, m-a ajutat, ea a frământat, ea a făcut pâinea. Și atunci când a auzit starețul a început să plângă, adunat toată obștea, l-a pus din nou să povestească și a zis:

   „ Părinților, gata, nu vă mai atingeți de pâinea asta, o s-o tăiem bucățele, o uscăm și o luă ca de sfințenie! Să ajutăm pe cei bolnavi.”  

   Și-n felul ăsta au consumat-o câte un pic, știind c-au mâncat pâine din mâinile Maicii Domnului. 

   Adică, Maica Domnului a intervenit ea, văzând simplitatea brutarului și-a venit, le-a dăruit, a frământat și-a făcut pâine pentru părinți.

   Vedeți câtă dragoste are Maica Domnului?

   Și cum se îngrijește?

(Sursa : chilieathonita.ro)

     Pacea și liniște numai de la Hristos fie  prin Euharistie !

Toate se biruiesc, nimic sa nu ne deznădăjduiască!

 Toate se biruiesc, nimic sa nu ne deznădăjduiască!

 "Dacă te lupți cu lupta cea buna, Dumnezeu te va întări. În luptă apar neputințele, scăderile și greșelile noastre. Acolo este oglinda stării nostre duhovnicești. Cine nu se luptă, nu se cunoaște pe sine. Fiți cu luare-aminte și la greșelile mai mici. Dacă veți cădea într-un păcat din nepurtare de grijă, nu deznădăjduiți. Sa  mergeți degrabă și să cadeți înaintea lui Dumnezeu, Care are puterea de a va ridica. În noi exista neputințe, patimi și greșeli adânc înrădăcinate, multe sunt chiar și moșteniri. Toate acestea nu se taie dintr-o lovitură, nici prin nerăbdare, nici printr-o intristare fără măsură. Este nevoie de răbdare și stăruință, cu indelunga răbdare, cu grijă și atenție. Întristarea peste măsură ascunde în ea mândrie. Drumul care duce către desăvârșire este lung. Rugați-vă Domnului sa va dea putere. Să înfruntați cu răbdare căderile voastre, să vă ridicați repede și sa fugiți din locul în care ați căzut, nu asa cum fac copiii, care, după ce se lovesc, stau în același loc, plâng și se tanguiesc fără de mângâiere. Privegheați și va rugați ca să nu cadeți în ispita. Nu deznădăjduiți! Chiar dacă cadeți mereu în păcatele mai vechi. Multe dintre ele sunt puternice, atât prin firea lor, cât și prin obișnuință. Însă, cu timpul si cu perseverență se vor birui. Nimic sa nu vă deznadajduiască!"

Sf. Nectarie de Eghina

De unde ne vin gândurile rele?

De unde ne vin gândurile rele?

De unde primim ca nişte săgeți în inimă pofte și dorințe păcătoase?

Cine ne șoptește în urechile minții că nu există Dumnezeu, demoni, rai sau iad?

Cine sunt cei care stârnesc certurile, dezbinările și neascultările?

Cine sunt cei care ne ademenesc cu plăceri ca mai apoi să ne robească prin chin, tristețe și amărăciune?

Cine sunt cei care ne pervertesc mintea, ne înșeală și ne amăgesc cu minciuni?

Sunt îngerii cei căzuți, demonii - duşmanii noștri de moarte. Zi și noapte, în orice loc, ei nu încetează să ne ispitească și să strecoare semințele răutății în noi. Umblă ca nişte lei căutând pe cine să înghită. Și din păcate înghit pe mulți fii ai lui Dumnezeu, necredincioşi și neascultători.

Ura lor față de noi este desăvârșită, însă puterea lor este mărginită și limitată de înțelepciunea lui Dumnezeu. Ei sunt îngăduiți să ne ispitească, căci astfel, prin acest război ne putem încununa, putem deveni cu adevărat liberi și putem primi răsplătirile cele veșnice.

În acestă luptă însă nu putem învinge singuri pe aceste duhuri viclene netrupești, ci avem nevoie și de ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al Sfinților şi al Îngerilor. Prin întruparea, jertfa, moartea și învierea Mântuitorului, am primit și noi puterea să călcăm peste șerpi, peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, prin unirea și legătura cu Dumnezeu-Omul - Iisus Hristos Biruitorul.

"Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post." Marcu 9,29.

"Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmanii." Psalmul 138,21-22.

"Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât." Psalmul 24,20.

"Doamne armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii ai sculat și moartea o ai surpat, pentru acesta ne închinăm îngropării Tale şi învierii." Tropar la Taina Sfântul Maslu.

"Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei." Psalmul 24,2

 

Diavolul nu poate citi gîndurile omului

 

Diavolul nu poate citi gîndurile omului, acesta fiind singurul loc unde nu poate pătrunde - știm asta de la marii asceți iscusiți în lucrările vrăjmașlui. El ne citește expresiile feței, ne știe pasiunele, preferințele și obiceiurile, cam așa cum ni le știe google și ochiul telefonului care ne înregistrează expresiile feței în funcție de ce privim pe telefon, dar niciodată nu e sigur ce gîndim și ce hotărîre vom lua în clipa următoare.

Diavolul vrea să-și asigure clipa următoare, pentru că ea poate fi clipa pocăinței.

De aceea tot ce primiți în lumea de azi este un contract pentru clipa ce urmează: contract pentru muncă, contract pe împrumut, contract pe pensii, asigurare pe mașină, pe sănatate, pe tot ce poate să facă viitorul previzibil și controlabil. Toată această plasă de asigurări și contracte este opera diavolului care știe prea bine că Hristos ne-a poruncit să nu ne îngrijim de ziua de mîine și a numit nebuni pe cei care cred că și-au asigurat bunăstarea pe un an înainte, de vreme ce în noaptea asta poate să vină îngerul să-i ceară sufletul.

Lumea și instrumentele de care ne folosim, instrumente devenite aproape indispensabile, devin tot mai mult după chipul diavolului. Totul este o permanentă urmărire și suspiciune, frică și promisiuni deșarte, învăluite în minciuni tot mai subtile. Toate acestea le face diavolul prin slugile lui.

Că lucrurile stau așa, o arată ordinea drăcească în care s-au petrecut lucrurile, adică exact răsturnată decît poruncile lui Hristos, culminînd în ultima și marea obsesie a diavolului, aceea de a ști gîndul omului, obsesie pe care o auzim tot mai des de la cei care lucrează să conecteze Inteligența Artificială la creierul uman - aceasta este încununarea drăciei în neastîmpărul de a vedea gîndul omului.

Sfinții ne spun că ispitirea lui Hristos în pustie a fost o încercare a diavolului de a citi gîndul lui Hristos. La fel a făcut diavolul la cruce, ispitind, prin slugile sale: "Dacă Tu ești Hristosul, coboară de pe cruce!" Observați că aceeași ispitire are loc la Cruce, ca și în pustie, încercînd să afle dacă Omul care a răbdat foame și cruce de bunăvoie e Hristos, cerîndu-I să facă lucruri imposibile pentru un om.

Dar oare nu sîntem întîmpinați, chiar aici, cu întrebarea: "La ce te gîndești?"

Pînă la urmă, lupta se duce pentru gîndul ascuns al omului, acest gînd care ne poate pierde, sau ne poate sfinți.

 

Savatie Baștovoi