Știai că .....
....Cucul ocupă în tradiţiile populare un loc cu totul privilegiat.
Nu există în ornitologia românească o altă pasăre căreia poporul să-i fi dedicat atâtea legende, poveşti, cântece şi proverbe.
Această pasăre ar fi puţin cunoscută în folclorul românesc dacă prin comportamentul său, începutul şi sfârşitul cântatului la date fixe, nu ar marca succesiunea a două importante fenomene astronomice: echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară:
"Şi cucul, cum a sosit şi i s-a dezlegat limba, îndată începe a cânta, şi cântă necontenit de la Bunavestire (25 martie) până la Sânziene sau până la Sânpetru".
În povestiri de o rară frumuseţe, cucul apare antropomorfizat: argat, slugă, tâlhar, haiduc, părinte, soţ, amant, etc.
Conform tradiţiei, la Sânziene cucul se îneacă cu orz şi, nemaiputând cânta, se preface în uliu până în primăvara viitoare (zi numită în Calendarul popular Amuţitul Cucului).
Cucul este o sursă de inspiraţie melancolică în cântecele de dor şi jale, iar în creaţiile a căror temă este despărţirea a doi fraţi sau a doi soţi amplifică sentimentul de înstrăinare şi singurătate. Cucul prevesteşte prin cântecul său nu numai venirea primăverii, ci şi norocul omului pe acel an. Primul cântec al cucului era întâmpinat prin cuvinte care implorau avuţia, sănătatea, fericirea, norocul. La auzul primului cântec al cucului toţi doreau să fie veseli, curat îmbrăcaţi, bine hrăniţi şi cu bani în buzunar. De aceea, el are tainice legături cu viaţa omului.
Supremul simbol al cucului este scurgerea neîntreruptă a timpului şi repetarea anuală a scenariului din ciclul vieţii: naşterea (primul cântat) şi moartea (ultimul cântat).....
