"Cu cât te apropii de Dumnezeu și sporești în căutarea Lui, cu atât se măresc și ispitele împotriva ta"

Pr. Arsenie Boca

Și cum să încep această lucrare, părinte ?

 " - Părinte, ce să fac să mă mântuiesc ?
- Să nu cauți să te mântuieşti ...!

- Cum, părinte, să nu caut să mă mântuiesc ? Păi atunci, ce să caut ?
- Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adauga ție ...!

- Păi și unde să caut, părinte, această Împărăție ?
- Înlăuntrul tău, fiule ...

- Dar cum îmi pot da seama, părinte, că am aflat această Împărăție înlăuntrul meu ?
- Când vei simți dragoste față de toată făptura lui Dumnezeu, și când în ciuda tuturor întristărilor şi răutăților lumii tu să simți bucurie și pace, prin încrederea totală în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de toată creația Lui și cum că binele până la urmă va birui, prin Iisus Hristos Mântuitorul lumii ... acestea toate fiind roadele Duhului Sfânt, care pogoară în inima ta prin smerenie şi blândețe ...

- Și cum să încep această lucrare, părinte ?
- Începe prin a nu căuta să condamni pe cineva vreodată, oricât de păcătos ți s-ar părea acela, să nu gândești iadul pentru nimeni, roagă-te pentru toți ! Ocupă-ți mintea cu gândirea la Dumnezeu și la dragostea Lui, mai mult decât cu orice altceva în afară de asta ...! "

Legătură dintre organe și conflictele emoționale.

 ⚜️Colon – Conflict de supărare peste care nu poți trece
⚜️Oase – Lipsa stimei de sine, inferioritate
⚜️Intestinul subtire – Ura care nu poate fi “digerata”
⚜️Uter – Sentiment de inferioritate sexuală
⚜️Prostată – Conflict/ceartă pe latura sexualității
⚜️Tiroida – Te simți neputincios, fără control, nu poți exprima emoții și sentimente
⚜️Plămâni – Frica puternică față de altă persoană sau frica de moarte
⚜️Piele – Lipsa integrității, conflict de separare
⚜️Testicule, ovare – Pierdere valoroasă ce nu poate fi recuperate
⚜️Pancreas – Conflict cu membrii familiei, frica și supărare, împotrivire
⚜️Urechea internă – Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei, de a afla adevărul tău.
⚜️Sânul stâng – Conflict care pune în pericol copilul, casa, familia, mama (Asta pentru dreptaci. Pentru stângaci este invers)
⚜️Sânul drept – Conflict cu partenerul sau cu persoanele rivale (Pentru stângaci e invers)
⚜️Rectul – Frica de a fi nefolositor, de a nu de “rahat” în viața ta
⚜️Gura – Nu poti “mesteca”(suporta) o problemă, situație
⚜️Căile respiratorii – Conflict teritorial, ceva nesigur în  casă, nesiguranță în propriul cămin
⚜️Laringe – frica și îngrijorare pentru un anumit eveniment
⚜️Stomac – Ai înghițit prea mult împotriva voinței tale. Dar și temeri legate de bani
⚜️Esofag – Dorința acuta de a refuza, de a nu “înghiți”
⚜️Inima – Frustrare legată de copii, de incapacitatea de a te simți iubit
⚜️Cervixul – Frustrare adâncă  și persistență sexuală
⚜️Glandele suprarenale – Te îndrepți  într-o direcție în care refuzi să mergi
⚜️Ficat – Frica inconștientă de a rămâne fără mâncare, sau îți simți viața în pericol…

Constientizati faptul că sunteți responsabili de sănătatea voastră.

Ispitele sunt firești

 "Năvălirea în suflet a gândurilor, simţămintelor şi dorinţelor necurate este un fenomen obişnuit şi normal.

Simplul atac al acestora nu reprezintă un păcat. Păcatul începe abia în momentul în care primim şi păstrăm gândurile cele pătimaşe şi ne învoim cu ele. Însă, dacă le respingem, fără întârziere şi cu multă hotărâre, rămânem curaţi şi nevinovaţi.

De fiecare dată când reuşiţi să alungaţi ispita, să nu vă opriţi aici, ci alergaţi la rugăciune, până când în minte vă vor rămâne numai gânduri şi dorinţe curate. Doar astfel veţi duce o luptă adevărată împotriva vrăjmaşului diavol.

Îmbărbătaţi-vă! Diavolul se luptă cu voi, dar lucrul acesta nu înseamnă că sunteţi păcătoşi, şi atacurile vrăjmaşului nu trebuie să vă descumpănească. Ispitele provin din invidia diavolului şi se întorc asupra lui. De fiecare dată când respingeţi un atac de-al vrăjmaşului vă asiguraţi o victorie şi sunteţi bine-plăcuţi şi lui Dumnezeu.

Nu este cu putinţă ca omul să evite atacurile venite din partea celui rău. Aşa este făcută viaţa noastră. Însă, acest fapt, nu duce la pierzarea credinciosului care se luptă cu ispita ci la mântuirea lui."   

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

Uitarea pacatelor marturisite

Un credincios, dupa ce si-a marturisit pacatele, l-a intrebat pe duhovnic:
- Parinte, avand in vedere pacatele marturisite, credeti ca sunt cel mai mare pacatos?
Duhovnicul i-a raspuns:
- Avand in vedere ca ai primit iertarea celor marturisite, stralucesti de lumina harului. Nu imi amintesc cine ai fost, de vreme ce Dumnezeu tine seama doar de ceea ce esti..

P. DIONISIE IGNAT: SFATURI DE FOLOS

 

DESPRE ROMÂNI ȘI SOCIETATEA DE CONSUM[1]

A fi român și creștin-ortodox este o fericire, iar dragostea de Dumnezeu, de Ortodoxie se exprimă și în dragostea de neam ca sumă a semenilor noștri de aceeași credință și simțire. Defectul cel mai mare și mai grav al acestui neam este lipsa iubirii, a unității de gândire și de trăire, a solidarității la necaz și încercare. Totul este ca un blestem pe capul românilor că nu ne iubim și nu facem răbdare.

Un sfânt părinte a spus că atunci când se va înmulți mintea, atunci va veni și veacul greutăților, al optulea. Și vedem că asta se întâmplă astăzi. Atâtea înlesniri a născocit mintea omului, încât te minunezi. Mare lucru cu înlesnirile astea, dar duhovnicește este mai rău.

Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, s-a luat harul Sfântului Duh și de la alimente: fructe, legume. Sunt toate frumoase, dar nu au niciun gust. Le bagi în gură, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Și gustul alimentelor este un har de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede.

LEGILE IMORALE

Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul atât duhovnicește, cât și firește: mai întâi schimonosind firea omului, ispitindu-l și dacă a consimțit, aruncându-l în plăcerile și păcatele cele mai grosiere și animalice, pentru a-l putea ruina și spiritual, iar aceasta echivalează cu distrugerea omului, nu numai a creștinului sau a monahului.

Societatea de consum, larg promovată, vrea să facă din om animal, abătându-i grija de la cele duhovnicești spre lumea materială și plăcerile lumești, iar aceasta este o diplomație satanicească.

Au fost legalizate păcatele cele mai mari: avortul și homosexualitatea. Asemenea legi sunt, de fapt, urgii, nu legi. O să vină timpul ca noi, creștinii, să nu mai zicem: „Așa zice Sf. Scriptură și așa zice în Sf. Evanghelie”. O să zicem: „Așa ne ordonă Uniunea Europeană”. O ajuns desăvârșită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică și de Adevăr. Dacă-l pedepsești pe copilul tău, îți vin imediat cu drepturile omului: „De ce-l ocărăști pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui”. Auzi, dumneata! Ε sfârșitul. Ce să mai zici?

Dar noi să facem răbdare că nădejdea-i la bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc.

DESPRE EGOISM

Dacă ai patima egoismului, cu niciun chip nu poți trece pe la vămile văzduhului. Nu socoti că cei care au egoism sunt sănătoși la minte. Nu! Patima i-a biruit și se îmbolnăvesc de nu te mai poți înțelege cu ei. De aceea, să fim atenți să nu lăsăm să ne stăpânească egoismul, să nu pretindem că suntem ceva, „că eu știu mai bine ca altul” sau altele de felul acesta, că atunci când nu facem asta, harul Duhului Sfânt ne acoperă.

Cel mai mare pericol asupra noastră este netăierea voii noastre, adică întărirea în voile noastre și de aici egoismul, care este cea mai puternică armă a satanei, cea mai distrugătoare, fără greș, „arma atomică”. Dacă ai egoism, mai poți să te îndrepți? Greu, pentru că îți trebuie smerită cugetare. Dar așa, în egoism, spun: „Numai eu știu. Ce cred eu este bine”.

Dacă nu este dragoste, nu este acolo Dumnezeu. Mai ales ca monah nu poți spune: „Dă-l încolo pe acela! Nu mă duc la el că e așa, că mi-a zis așa!”. Dacă noi, monahii, facem așa, ce să mai spun de mireni? Dacă facem așa, se vede clar că nu mergem după Biserică, după poruncile Domnului și după sfaturile Sfinților Părinți. Numai noi, în egoismul nostru, nu vedem și considerăm că mergem bine. Poți să ai o sută de ani de călugărie, dacă nu ai în suflet smerită cugetare, ești mereu în primejdie.

DESPRE VREMURILE DE PE URMĂ

Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac, se zice că or să fie mari greutăți și mari schimbări în lume, spre răutatea și spre dărâmarea vieții sufletești și duhovnicești. Eh! Fiindcă Bunul Dumnezeu a orânduit ca să fim creștini ortodocși, mulți-puțini, să nu ne depărtăm de povețele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfinților Părinți cei îndumnezeiți și să sperăm că o să căpătăm mântuirea.

Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alții împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie și dușmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălțime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăți el. Noi să ne ținem de Adevăr, care este Ortodoxia, și de sfaturile Bisericii cu cele șapte sfinte soboare ecumenice.

Răbdare trebuie, răbdare, și dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânșii, asta-i pieirea.

Dacă nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pământești, de plăceri și sigur vom fi în cele de jos. Trebuie să ne silim să avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteneală. Ca să ai dragoste, trebuie să iubești osteneala. În orice secundă și în orice minut să spui: „Doamne, ajută!”, și tot în momentul acela El ți-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea și veșnic.

(Preluat din Revista Atitudini Nr. 71)

[1] Frag. selectate din cartea Cuviosul Dionisie de la Colciu, Ed. Doxologia, 2017, pp. 148-150.

Citește cand poți paraclisul Maicii Domnului

 

Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă și de acolo s dezvoltat o boală gravă.

Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer.

Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism.

Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat.

Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.

A plecat cu mașina la Hadâmbu, la Iași, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii.

După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase.

S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză.

Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis:

“Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“.

După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme.

A încremenit. Gura i s-a încleștat.

Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“.

Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu.

Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă.

O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou.

Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu.

Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea:

“E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.

Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu.

Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești.

(Din Maica Domnului Apărătoarea Noastră )

Să ne rugăm pentru cei ce au căzut.
Să ne rugăm pentru cei umiliți.
Să ne rugăm pentru cei ce plâng.