Sinaxar 9 Iulie

 

 

Sinaxar 9 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia.

Sf. Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ. 

Părinţii lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său şi au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învăţător în Ierusalim. Minunile şi învăţăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie şi a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia şi tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru. 

După Înălţarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia şi i-a botezat pe părinţii lui Pangratie şi pe toţi cei din gospodăria lor. După moartea părinţilor, el a lăsat totul în urmă şi s-a retras la Pontus să trăiască într-o peşteră, petrecându-şi zilele în rugăciune şi meditaţie. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părţi. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinţi apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei. 

Sf. Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creştină a oamenilor. Într-o singură lună el a construit o biserică unde-şi oficia sfintele slujbe. Numărul credincioşilor a crescut simţitor, aproape toţi din Taormina şi din oraşele învecinate devenind creştini. 

Sf. Pangratie şi-a păstorit turma timp de mai mulţi ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui şi găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceştia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic. Sfintele moaşte ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit şi în 9 februarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei.

Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).

Adus la judecată în faţa unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfântul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulţi păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfânt.

Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgâni la creştinism fiind, în acelaşi timp mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcându-i de la întuneric la lumină şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfântul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi la vârsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Prov, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch.

Icoana Maicii Domnului din Koloch s-a manifestat prima dată în anul 1413 în timpul lui Vasile I, aflându-se la 15 verste de oraşul Mozhaisk, aproape de Koloch, din provincia Smolensk. Un ţăran din sat, Luca, a fost cel care a găsit icoana şi a dus-o acasă la el, unde avea pe cineva din familie paralizat. După ce bolnavul s-a atins cu credinţă de sfânta icoană cu fruntea, s-a vindecat pe loc. Minunea s-a răspândit peste tot şi îndată s-a făcut coadă de bolnavi la icoana făcătoare de minuni, primind ajutor de la Preasfânta Fecioară. Luca a dus icoana la Mozhaisk şi de acolo la Moscova, lăsând-o în grija Mitropolitului Fotie şi al clerului capitalei. Aceştia au făcut procesiune cu icoana pe străzile Moscovei, vindecându-se mulţi bolnavi de infirmităţile lor. Mai târziu aceştia au trimis înapoi icoana la Mozhaisk.

În locul unde a apărut icoana s-a construit o biserică în cinstea Maicii Domnului şi icoana a rămas în acea biserică. Cu ajutorul lui Luca şi al altori ortodocşi, Prinţul Andrei Dimitrievich a construit acolo o mănăstire numită Kolochsk sau Mozhaisk.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru.

Icoana Maicii Domnului din Cipru aparţine stilului Panachrana. Aici Maica Domnului este pictată şezând pe tron cu Pruncul Sfânt în braţe, cu câte un înger de ambele părţi.

Sfânta icoană a făcut prima minune în anul 392 pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr (prăznuit în 17 octombrie) şi este păstrată într-o mănăstire de-acolo. La Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica  Nikolo-Golutvin din satul Stromyn, dioceza Moscovei, se găsesc replici faimoase ale acestei icoane. 

În săptămâna triumfului ortodoxiei, în Sinaxarul Grecesc există informaţii despre o anumită icoană, care poate fi chiar această icoană din Cipru. Se spune că în insula Cipru un arab trecea pe lângă o biserică dedicată Preasfintei Fecioare. Ca să-şi manifeste ura faţă de creştinism, acesta a tras o săgeată într-una din icoanele Maicii Domnului care se aflau afară la poartă. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei din care a început să curgă sânge. Îngrozindu-se, arabul s-a urcat pe cal şi a gonit spre casă dar a căzut mort înainte să poată ajunge. Aşa a plătit pentru fapta sa blasfemiatoare.

Zilele în care se cinsteşte Icoana din Cipru sunt Lunea Sfântului Duh şi 20 aprilie. Unele copii ale icoanei se numesc "Curăţitoarea", "Cuţitul" şi "Şoimul." Cea numită Şoimul a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit Icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana din Cipru "Curăţitoarea" era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana "Stromyn" a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli grele. În vis i-a apărut Icoana din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: "Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă o moliftă cu sfinţirea apei şi te vei vindeca". Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum I-a spus Maica Domnului şi îndată s-a întremat atât încât a avut putere să ducă singură icoana înpoi în biserică. La scurt timp fata s-a vindecat complet. Icoana din Cipru "Stromyn" a continuat să facă minuni de vindecare despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit în 19 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iulie în 9 zile: pomenirea Sfântului, Sfinţitului Mucenic Pangratie,  episcopul Tavromeniei (sec.I)

          Acesta s-a născut în Antiohia şi a trăit în cetatea sa de naştere, până la vârsta bărbăţiei când, însoţit de tatăl sau, a mers la Ierusalim. Călătoria lor a avut loc la scurtă vreme după Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului Sfânt. La Ierusalim, Pangratie a cunoscut pe Apostoli şi, mai ales, pe Sfântul Apostol Petru şi şi-a aprins sufletul său, ascultând istorisirile minunate, din mântuitoarele propovăduiri ale Evangheliei Domnului. Şi, mărturisind pe Hristos-Dumnezeu, s-a învrednicit de primirea Sfântului Botez, chiar de la Sfântul Apostol Petru. Acesta, văzând râvna şi îndemnarea noului creştin, pentru răspândirea credinţei, l-a sfinţit, nu după multă vreme, episcop al Taveromeniei. Primind asemenea har, Pangratie ardea şi mai mult de râvnă pentru răspândirea credinţei creştine. Propovăduirea Sfântului a adus roadă bogată: prin el însuşi dregătorul împărătesc Bonifatie s-a botezat şi a dobândit atâta dragoste pentru Hristos, încât a zidit o biserică, drept loc de închinare pentru creştini. Dar, cu toată râvna Sfântului Pangratie, mulţi dintre locuitorii insulei au rămas credincioşi idolilor. Întâmplându-se ca Bonifatie să plece, pentru câtva timp, din oraşul dregătoriei sale, păgânii au folosit această lipsă a dregătorului şi, prinzând pe Sfântul Pangratie, l-au ucis. Şi, aşa, ca mucenic, şi-a încheiat Sfântul Pangratie viaţa lui, înaintea Domnului.

Întru această zi, din istorisirile lui Coprie, din cartea lui Rufin, preotul,  despre Preacuviosul Părintele nostru Patermutie

           Acest Patermutie a fost, la început, închinător la idoli, şi vătaf de tâlhari şi fur şi jefuitor de morminte, vestit pentru răutatea lui, în părţile Egiptului. Dar, s-a întors la Dumnezeu, dintr-o pricină, ca aceasta: "Într-o oarecare noapte, acest tâlhar s-a suit pe acoperişul unei case, în care trăia o fecioară sfinţită lui Dumnezeu, şi voia să descopere casa aceea, pe deasupra, şi tâlhăreşte să intre la ea, să-şi împlinească pofta sa cea rea. Şi, ostenindu-se mult, fără spor, a aţipit şi a adormit şi a văzut, în vis, un bărbat luminos, îmbrăcat împărăteşte, grăind către dânsul: "Încetează, de acum, cu răutăţile tale, încetează de a mai vărsa sânge omenesc şi de a face furturi şi spurcate fărădelegi a săvârşi, ci te întoarce la pocăinţă şi la osteneli plăcute lui Dumnezeu şi chiar chip de ostăşie îngerească să iei asupra ta, şi să vieţuieşti, cu fapte bune, că Eu domn te voi pune pe tine şi mare conducător de oaste." Iar el, cu osârdie, a făgăduit să facă, îndată, cele poruncite lui. Şi bărbatul, cel din vis, i-a arătat o ceată de călugări, care îi porunceau să fie mai mare peste dânşii. Acestea văzându-le în vis şi dormind s-a făcut ziuă. Şi fecioara aceea, suindu-se pe acoperişul casei, a văzut pe acel om dormind şi se mira, înspăimântându-se. Şi s-a deşteptat cel ce dormea şi, văzând pe fecioară stând, s-a înfricoşat şi s-a mirat. Apoi, l-a întrebat pe el fecioara, cine este, de unde şi pentru ce a venit. Dar el altceva nu răspundea, decât numai se ruga, ca să-i arate lui unde este biserica creştinilor. Şi fecioara, înţelegând, că se petrece cu dânsul ceva dumnezeiesc, l-a dus pe el la biserică şi l-a înfăţişat înaintea preoţilor. Iar el, văzând pe preoţi, a căzut la picioarele lor, rugându-i, cu lacrimi, ca să-l facă creştin şi la calea pocăinţei să-l povăţuiască. Iar preoţii, cunoscându-l pe el s-au minunat şi nu credeau în cuvintele lui, socotind că este o înşelăciune la mijloc şi o meşteşugire. Dar, văzând lacrimile lui cele multe şi stăruitoarea lui rugăciune, au zis către el: "De vei părăsi cu desăvârşire faptele tale cele rele şi de vei vieţui bine de acum înainte, şi de vei face fapte bune, te vom primi pe tine." Şi a făgăduit că va face tot ce-i vor porunci. Deci, l-au învăţat pe el preoţii, şi, nu după multe zile, l-au botezat. Şi, după primirea Botezului a rugat Patermutie pe preoţi să-i dea vreo poruncă, pentru a-l povăţui pe el la calea mântuirii. Iar ei i-au dat lui trei stihuri din Psalmul cel dintâi, învăţându-l ca să le ştie pe acestea, pe de rost. Iar el, auzindu-le, a zis: "Destule-mi sunt mie acestea spre mântuire." Şi, după trei zile de la Botez, s-a dus în pustie şi multă vreme a vieţuit acolo, petrecând în rugăciuni şi în lacrimi, ziua şi noaptea. Şi se hrănea cu rădăcinile verdeţurilor ce creşteau acolo. Şi, după multă vreme, s-a întors la biserică, deprinzându-se bine a împlini cele trei stihuri, nu numai grăindu-le prin cuvinte, ci împlinindu-le cu fapta. Iar preoţii se minunau de o schimbare ca aceasta a vieţii lui celei rele şi de înfrânarea lui cea nemăsurată şi voiau să-l oprească la ei, ca să-l înveţe citirea cărţilor. Iar el, rămânând cu ei o săptămână, s-a dus, iarăşi, în pustie şi a petrecut acolo alţi şapte ani, nemaihrănindu-se cu rădăcini şi cu verdeţuri, ci cu pâinea, care i se trimitea de la Dumnezeu, o dată pe săptămână, Duminica. Pentru că, în toate zilele de Duminică, după săvârşirea rugăciunilor afla înaintea sa o pâine curată, pusă cu nevăzută mână, şi mâncând-o cu mulţumire, iarăşi, până la o altă zi a Duminicii, petrecea fără de hrană, fără a slăbi de foame. Şi i-a dat Dumnezeu darul înţelegerii şi ştia toată dumnezeiasca Scriptură.

           Iar, după cei şapte ani de pustie, cu dumnezeiască poruncă, Cuviosul Patermutie s-a întors în mijlocul norodului, spre folosul multora. Şi, prin chipul vieţii sale pustniceşti, a atras la sine pe mulţi oameni, care s-au făcut ucenicii lui şi mergeau după dânsul şi urmau faptele lui cele bune. Între aceştia a venit la el şi un oarecare tânăr, vrând să-i fie ucenic. Iar el, primindu-l pe acela, l-a îmbrăcat în îmbrăcăminte monahicească: o rasă de păr, culion şi o piele de capră, numită de monahi cojoc. Şi-l povăţuia pe el cum să placă lui Dumnezeu, pe calea monahicească. Şi avea obicei Cuviosul Patermutie a cerceta bolnavii şi a petrece lângă ei, până la sfârşitul lor, şi, murind ei, îi îngropa, cumpărându-le, din sârguinţa sa, hainele cele de îngropare. Şi tânărul acela văzând, sârguinţa cea mare a bătrânului, pentru îngroparea morţilor, a zis către dânsul: "Părinte, aş voi şi eu ca, după ce voi muri, să mă îmbraci aşa şi pe mine şi să mă îngropi. Răspuns-a părintele: "Voi face aşa, fiul meu. Şi atâta te voi îmbrăca pe tine, până ce singur vei zice: "Destul este." Şi s-a întâmplat, nu după multă vreme, că a murit monahul acela tânăr, iar bătrânul, după obicei, îmbrăcându-l cu hainele de îngropare şi acoperindu-i faţa, a zis către mort: "Îţi sunt ţie destule acestea, spre îngropare, fiule? Sau încă ceva să mai adaug?" Răspuns-a mortul, întru auzul tuturor: "Destul este părinte." Şi s-au mirat toţi cei ce erau de faţă, de o minune ca aceasta. Şi au început a-l cinsti pe stareţ, ca pe un făcător de minuni. Iar el, nesuferind să fie slăvit de ei, îngropând mortul şi tăinuindu-se de toţi, s-a dus la pustie. Dar, după câtăva vreme, iarăşi s-a întors, ca să oprească pe fraţii, pe care el îi povăţuise la viaţa monahicească.

          Şi i s-a descoperit lui, de la Dumnezeu, despre un frate bolnav, care era aproape de moarte, şi care îşi avea chilia cea sihăstrească lângă un oarecare sat, nu departe. Deci, s-a dus cu sârguinţă, să-l cerceteze pe el, şi, întârziind în călătorie, apunea soarele. Iar Sfântul nu voia să meargă noaptea la satul acela, păzind cuvintele Domnului: "Umblaţi până aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul." Drept aceea, cu mare credinţă, a zis către soare pe când trecuse crugul de jumătate: "Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, stai soare din calea ta şi aşteaptă puţin, până ce voi ajunge la sat." Şi s-a oprit soarele, care trecuse crugul de jumătate şi care lumina cu cealaltă jumătate de crug şi a stat aşa, aşteptând până ce Cuviosul a ajuns la sat. Iar oamenii satului aceluia, văzând că soarele întârzia să apună, se minunau şi, adunându-se în mijlocul satului, priveau la acea minune. Şi, trecând câtăva vreme, au văzut pe Cuviosul Patermutie, venind de la pustie spre satul lor. Şi, întâmpinându-l pe el, l-au întrebat despre oprirea soarelui, cea de mirare. Iar el le-a zis lor: "Oare nu vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului, Care, în Evanghelie, ne învăţa să avem credinţă? Căci zice: "De va avea cineva credinţă, cât un grăunte de muştar, acela va putea să mute şi munţii din loc." Şi cu acea credinţă, cu care poate cineva să mute munţii, cu aceeaşi credinţă, puternic este ca şi pe soare să-l oprească din mers." Acestea zicându-le el, au înţeles toţi că, pentru el, s-a oprit soarele, care, după ce a venit el în sat, a apus îndată. Şi închinându-i-se stareţului, cu frică, i-au urmat lui, mergând mulţi la fratele cel bolnav. Şi, intrând în chilia lui, l-a aflat sfârşit întru Domnul. Şi, făcând rugăciuni, s-a apropiat şi a sărutat trupul mortului şi a zis către el: "Care-ţi este voia, frate, ori să vieţuieşti cu Hristos, ori să mai petreci, cu noi, în trup?" Şi, îndată, mortul a înviat şi a deschis ochii şi, ridicându-se, a stat şi a început a grăi: "Pentru ce m-ai întors pe mine, părinte? Că mai bine îmi este mie, să mă duc la Hristos şi să fiu cu El, iar a petrece în trup nu-mi trebuie." Şi, i-a zis lui stareţul: "Dormi, dar, în pace şi te roagă pentru mine." Iar el, culcându-se a adormit iarăşi şi s-a făcut spaimă la toţi cei ce erau de faţă şi ziceau: "Cu adevărat, dumnezeiesc om este acesta." Iar Cuviosul, îngrijind trupul mortului, a petrecut toată noaptea aceea în cântare de psalmi. Iar, a doua zi, îngropându-l cu cinste, s-a dus de acolo.

         Iarăşi, într-o altă vreme, fiind un alt frate bolnav şi aproape de moarte, a mers Cuviosul spre cercetare. Şi, văzându-l pe acela că se teme de moarte, pentru păcatele sale, a zis către el: "Pentru ce nu eşti gata, fiule, de călătorie? Eu cred că mustrarea va merge cu tine şi acolo." Şi a zis bolnavul: "Rogu-mă ţie, părinte, roagă pe Dumnezeu pentru mine, ca să-mi dea mie măcar puţină vreme de pocăinţă." Răspuns-a stareţul: "Acum cauţi vreme de pocăinţă? Dar vremea trecută unde este? Şi ce-ai făcut în toate zilele călugăriei tale? Au, n-ai putut să-ţi tămăduieşti rănile tale, cele mai dinainte, ci mereu ai adăugat răni peste răni?" Iar bolnavul nu înceta, rugând pe stareţ, cu lacrimi, ca să se roage Domnului pentru dânsul. Şi i-a zis stareţul: "Dacă nu vei mai adăuga, de acum, rele peste rele, atunci, mă voi ruga, pentru că bun este Domnul Cel iubitor de oameni, Îndelung-Răbdător, şi-ţi va da ţie vreme spre curăţirea păcatelor tale." Aceasta zicând-o, şi-a plecat genunchii la rugăciune şi, după multă rugăciune, sculându-se a zis bolnavului: "Iată, trei ani îţi dă ţie Domnul, să petreci în viaţa aceasta, numai cu adevărat să te pocăieşti." Şi, luându-l de mână, l-a ridicat pe el sănătos şi l-a luat cu el în pustie. Iar după acei trei ani, iarăşi a mers cu dânsul la fraţi. Şi a stat înaintea lor fratele, ca un înger al lui Dumnezeu. Şi mulţi, adunându-se la Cuviosul şi ascultând cuvintele lui, cele ca mierea, a întins cuvânt către dânşii despre roadele pocăinţei, vorbind toată noaptea până dimineaţa. Şi, întru acea vorbire, fratele cel ce împlinise pocăinţa cea de trei ani a fost văzut ca şi cum dormita. Şi aşa şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, fără durere şi fără frică, ca şi cum ar fi dormit într-un somn dulce.

        Încă, se povesteşte, despre Cuviosul Patermutie că, de multe ori, a trecut râul Nilului, umblând pe deasupra apei. Iar odată, fiind adunaţi câţiva fraţi, într-o chilie, şi vorbind spre folosul sufletului şi fiind uşile încuiate, a stat Sfântul în mijlocul lor, precum oarecând Hristos Domnul, în mijlocul Apostolilor, căci atât de mare era, întru minuni, Cuviosul Patermutie, fiind plin de darul lui Dumnezeu. Şi, după destui ani ai vieţii sale, plăcute lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul.

Întru această zi, istorisire despre Cuviosul Coprie, din cartea lui Rufin, preotul, şi din Lavsaiconul lui Paladie

       Sfântul Coprie, singurul martor al Sfântului Patermutie şi povestitorul minunilor aceluia, a fost, cu rânduială, preot, care, având darul facerii de minuni, de la Dumnezeu, petrecea în aceleaşi părţi ale Egiptului, tămăduind felurite boli ale oamenilor şi gonind duhurile cele viclene. Adunându-se, odată, fraţii la dânsul, acesta le povestea, spre folos, din viaţa Cuviosului Patermutie şi din ale celorlalţi Sfinţi. Iar un frate, necrezând cele ce se spuneau, nu lua aminte şi, dormitând a văzut în vis mâinile Sfântului Coprie, ţinând o carte scrisă cu slove de aur, din care vorbea el către fraţi. Iar aproape de dânsul stătea un bărbat luminos, cinstit la vedere, împodobit cu cărunteţe căutând cu groază spre cel ce dormita. Şi i-a zis: "Pentru ce nu crezi cele ce se grăiesc şi dormi, neluând aminte?" Iar fratele acela s-a deşteptat înspăimântat şi a spus, îndată, celorlalţi, ceea ce a văzut. Şi, de atunci, asculta, cu credinţă şi cu luare aminte, toate cuvintele Sfântului Coprie.

           Şezând la Cuviosul nişte fraţi străini, care veniseră la dânsul spre cercetare, şi ascultau de la el cuvinte de folosul sufletului, iată, a venit un om mirean, purtând un vas cu nisip, şi stătea la uşa chiliei, aşteptând până ce stareţul îşi va sfârşi vorba sa. Iar fraţii, văzând acel om, l-au întrebat pe stareţ: "Pentru ce s-a adus nisipul acela?" Răspuns-a stareţul: "Nu se cădea mie, fiilor, ca să vă spun vouă lucrul acesta, ca să nu mă arăt că mă slăvesc în deşert, lăudându-mă cu dumnezeieştile lucruri. Însă, văzându-vă pe voi, că v-aţi ostenit până la noi, atâta cale, nu vă tăinuiesc aceasta, ci spre folosul vostru, voi spune lucrurile lui Dumnezeu, pe care El a binevoit a le săvârşi prin noi, păcătoşii. Pământul satului aceluia, care este aproape de noi, era cu totul neroditor şi, din grânele cele semănate în ţarini, abia se aduna sămânţa. Că un vierme mânca spicele mai înainte de coacerea lor. Şi oamenii satului aceluia erau toţi închinători la idoli. Iar noi, ajutându-ne darul lui Dumnezeu, pe toţi i-am adus la sfânta credinţă şi i-am botezat. Iar, după ce toţi s-au făcut creştini, venind la noi, ne-au cerut ca să ne rugăm lui Hristos, Dumnezeu, pentru dânşii, ca să dea pământului lor bună aducere de roadă . Şi am zis către dânşii: "Noi putem să ne rugăm, numai credinţa voastră să fie neîndoită în Dumnezeu." Iar ei, spunând că au credinţa tare, au luat în sânul lor nisip din pământul acesta, în care umblă picioarele noastre păcătoase. Şi, m-au rugat pe mine ca, în numele Domnului, să le binecuvântez nisipul acesta, ca pe nişte seminţe. Şi eu am zis către ei: "După credinţa voastră să fie vouă !" Şi ei, ducându-se la locul lor, au amestecat nisipul acela cu sămânţa grâului lor şi l-au semănat în ţarină. Şi s-a făcut atât de mare îndestulare de roade, încât nici un pământ, din aceste părţi ale Egiptului, nu poate să facă o aducere de roade, ca aceea. Deci, din acea vreme, în toţi anii, lucrătorii de pământ vin la noi şi, luând nisip de aici, îl aduc la noi, ca să-l binecuvântăm: şi credinţa lor nu este în zadar, pentru că, totdeauna, adună roduri îndestulate."

      Acest Cuvios Coprie, având, într-o vreme, vorbă cu un eretic maniheu înaintea poporului, despre credinţă, şi, neputând, prin smeritele sale cuvinte, să înfrângă pe cel mândru şi semeţ, a vrut ca, printr-o faptă, să-şi arate credinţa cea dreaptă. Deci, poruncind să se aprindă un foc mare, a chemat pe eretic în foc, cu dânsul, zicând că, cel ce nu va arde dintre ei, a aceluia să fie credinţa socotită ca dreaptă. Iar maniheul a zis către el: "Tu mai întâi să intri." Şi a intrat Sfântul în foc şi s-a despărţit văpaia în două. Iar el stătea pe cărbunii de foc, ca pe nişte iarbă verde, fără de vătămare. Şi, stând aşa în mijlocul focului, o jumătate de ceas, a ieşit întreg, neatingându-se focul nici de hainele lui. Acest lucru, văzându-l norodul, s-a mirat mult şi a proslăvit pe Hristos-Dumnezeu. Iar ereticul n-a vrut să intre dar, fiind împins de norod, fără voia sa, îndată a început să ardă şi, sărind din foc, pârlit, a fugit. Iar norodul, prinzându-l striga: "Să se ardă ereticul." Ci Cuviosul Coprie, potolind gâlceava norodului, a slobozit pe eretic viu, dar pârlit ca un tăciune.

        Avea stareţul aproape de chilia sa o grădină mică, în care semăna verdeţuri şi roade de mâncare, pentru străinii ce veneau la el. Iar un închinător de idoli, intrând, noaptea, în grădină, a furat din roade, cât a putut să ducă. Şi, ducându-le în casa sa şi punând o parte într-o căldare, a început a le fierbe. Şi, fierbând trei ceasuri, şi mai mult, şi multe lemne arzând, n-a sporit nimic, căci nici apa din căldare, nu putea să se încălzească. Şi se mira omul de lucrul acela neobişnuit. Apoi, cunoscându-şi păcatul său şi înţelegând şi puterea lui Hristos, care lucrează prin creştini, a luat toate cele furate şi pe cele ce erau în căldare şi le-a dus la stareţ. Şi, aruncându-se pe sine înaintea picioarelor lui, şi-a mărturisit furtişagul său şi a spus minunea ce se făcuse cu căldarea şi cerea iertare şi se ruga să-l facă pe el creştin. Şi s-a întâmplat că, în acea vreme, erau la stareţ mulţi străini. Şi s-au bucurat toţi de acea minunată întoarcere spre Hristos a omului aceluia. Iar, din roadele acelea, s-au ospătat toţi şi au mulţumit lui Dumnezeu.

        Acestea, şi alte multe minuni făcând, Cuviosul Coprie, cu darul lui Hristos, s-a odihnit cu pace şi s-a făcut părtaş cu Cuviosul Patermutie la Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Se cuvine cinste şi slavă în veci ! Amin.

Acatistul Sfantului Pangratie

Tropar, glasul 4

Părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Pangratie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul 4

Arătatu-te-ai ca o stea luminoasă, Sfinte Mucenice Pangratie şi ai fost sfinţit pătimitor pentru Hristos, înaintea Căruia stând acum, roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine, fericite.

Condacul 1

De copil ai fost binecuvântat să auzi cu urechile tale predicile Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Sfinte Mucenice Pangratie, iar acum viețuiești în Rai cu Cel care te-a chemat să Îi slujești până la moarte. Știind că ai îndrăzneala la Tronul Sfintei Treimi, te rugăm și noi să ne ajuți și cu mulțumiri te slăvim: Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au bucurat văzând credința ta nestrămutată, Sfinte Mucenic Pangratie, fiind una cu Domnul Hristos în inimă și în cuget. Te chemăm să mijlocești și pentru noi la Dumnezeu să aibă milă de sufletele noastre și te lăudăm:

Bucură-te, propovăduind Sfânta Treime;
Bucură-te, vestind cu tărie Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, arând cu înțelepciune inimile aride;
Bucură-te, arătându-le cu adevărat roditoare prin credință;
Bucură-te, alungând duhurile rele;
Bucură-te, vas curat plin de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, luminând ca un sfeșnic întunericul închinării la idoli;
Bucură-te, dărămând capiștile idolești și construind biserici;
Bucură-te, întunecând năvălirile tuturor demonilor;
Bucură-te, vărsându-ți sângele pentru Domnul Hristos;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 2

Trăind în vremea când Domnul Iisus Hristos propovăduia pe pământ, părinții tăi s-au dus și ei din Antiohia la Ierusalim să Îl audă vorbind, Sfinte Pangratie, și te-au luat cu ei. Acolo s-au botezat și apoi s-au întors, viețuind în pace până la săvârșirea lor, iar tu Sfinte ai rămas apoi în casa părintească, slăvindu-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

După Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru care propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în cetăți a venit și în părțile Pontului, iar tu Sfinte Mucenice Pangratie l-ai primit cu dragoste ca pe un Apostol al Mântuitorului Hristos și l-ai odihnit cu toți ai lui, apoi Sfântul Apostol Petru i-a botezat pe toți ai casei tale, iar noi te chemăm:

Bucură-te, că ți-ai împărțit toată averea săracilor și robilor;
Bucură-te, că ai învățat dreaptă credință de la Marele Apostol;
Bucură-te, că acesta te-a trimis să duci Cuvântul lui Dumnezeu în Apus;
Bucură-te, că ai fost martor la multe minuni făcute de Sfântul Petru în Antiohia;
Bucură-te, că ai fost încredințat prin aceasta de puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai hotărât să urmezi până la moarte Domnului Hristos;
Bucură-te, că ai lăsat în urmă toate cele pământești;
Bucură-te, că ai plecat pe mare spre Sicilia;
Bucură-te, făcând această călătorie ca semn al despărțirii tale de lumea vremelnică;
Bucură-te, că inima ta ardea doar pentru Dumnezeu;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 3

Ajungând în părțile Siciliei în cetatea Taormina, ai găsit o capiște idolească ce fusese construită pe mormântul unui copil, Sfinte Mucenice Pangratie, iar păgânii se închinau unui zeu Falcon aducându-i jerfte de oameni și de animale. Dar tu ai făcut rugăciune, Sfinte, iar Dumnezeu a ascultat cererea ta că s-a făcut zgomot mare și s-au arătat mulțime de diavoli în formă de corbi și vulturi, care au răpit capiștea și idolul și i-au aruncat în mare, iar tu I-ai mulțumit lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Auzind despre aceasta, Bonifatie ighemonul cetății a dorit să afle mai multe despre tine, Sfinte Mucenice Pangratie, vrând să cunoască un asemenea om cinstit și având inima doritoare de a auzi mai multe despre Domnul Hristos. Când ighemonul venit la tine, Sfinte Pangratie, te-a găsit îmbrăcat cu sfintele veșminte, șezând pe scaun și având înaintea ta icoana Domnului Hristos și Sfânta Cruce, a căzut la picioarele tale și ți s-a închinat, iar noi te lăudăm:

Bucură-te, că acesta a văzut slava dumnezeiască de care erai înconjurat;
Bucură-te, că Bonifatie a strigat: ”Mare este Dumnezeul creștinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!”
Bucură-te, că i-ai poruncit să se apropie de tine;
Bucură-te, că el nu a putut din cauza focului dimprejurul tău;
Bucură-te, că ai cunoscut că acesta vedea slava Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de veșmintele preoțești care erau pricina văpăii;
Bucură-te, că Bonifatie ți-a construit biserică în 30 de zile;
Bucură-te, că acolo ai săvârșit sfintele Liturghii;
Bucură-te, împărtășindu-i pe cei botezați cu Sfintele Taine;
Bucură-te, făcând apoi masă îmbelșugată cu toți;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 4

Dar în cetate era tulburare mare, Sfinte Mucenice Pangratie, că închinătorii la idoli îi cereau ighemonului socoteala pentru capiștea lor cea distrusă. Acesta le-a spus să cerceteze de nu cumva a venit un Dumnezeu mai puternic în cetate, iar ei au întrebat pe demonul Lison care le-a zis că Dumnezeu care a făcut cerul și pământul este acum în cetate, că a trimis sabie de foc și sabie ca de fulger asupra lor și ei demonii nu mai au nici o putere. Ne închinăm purtării de grijă a Domnului Hristos și Îi strigăm: Aliluia!

Icosul 4

Nefericiții închinători la idoli au făcut vrăjile lor, trăgând la sorți numele ighemonului ca prin jertfă de sânge să îmbuneze idolii, Sfinte Pangratie. Bonifatie a alergat speriat la tine, iar tu Sfinte i-ai zis: ”Fiule, du-te și să nu te temi de nimic, că mâine voi veni la jertfă împreună cu tine și atunci toți veți vedea puterea lui Hristos”. Ne bucurăm și te lăudăm:
Bucură-te, că ai făcut rugăciune din biserică la ceasul al nouălea din noapte;
Bucură-te, că Dumnezeu a prăbușit iar toți idolii din capiște;
Bucură-te, că păgânii te-au văzut în ușa bisericii îmbrăcat în veșminte;
Bucură-te, că ai gonit întunericul nopții cu semnul Sfintei Cruci și li s-a deschis ochii păgânilor;
Bucură-te, că ei te-au văzut ca un Înger adevărat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că diavolul nu i-a lăsat să creadă în Hristos;
Bucură-te, că le-ai zis că le arăți puterea lui Dumnezeu când vor încerca să îl jerfească pe Bonifatie;
Bucură-te, că ai venit la locul jerfei arătând ca o văpaie de foc;
Bucură-te, că ai dezlegat legăturile lui Bonifatie cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, că ai omorât și șarpele demonului, cel care bea sângele jertfelor;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 5

Văzând niște minuni prea-slăvite ca acestea, oamenii au strigat: „Mare este Dumnezeul lui Pangratie!”, au distrus toate capiștele și au sfărâmat idolii, apoi au primit Sfântul botez de la tine, Sfinte Pangratie, căci în ziua aceea s-au botezat peste 100.000 de oameni, care toți se închinau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

S-a făcut mare bucurie în cetate în ziua aceea, botezându-se și cei din cetățile dimprejur, iar tu Sfinte le-ai citit Evanghelia și le-a dat povețe de viață cinstită. Noi te chemăm și te slăvim:

Bucură-te, că toți auziseră de facerile tale de bine;
Bucură-te, că tămăduiai șchiopi, orbi, slăbănogi, idropici, îndrăciți și alți neputincioși;
Bucură-te, că a venit la tine și o femeie, preoteasa idolilor;
Bucură-te, că aceasta cu vicleșug ți-a cerut să o vindeci de lepră, spunând că va crede în Hristos;
Bucură-te, vindecând-o cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, dar ea L-a hulit apoi pe Dumnezeu;
Bucură-te, că atunci Dumnezeu i-a dat boala îndoit;
Bucură-te, că ea, chinuindu-se, a cerut milă;
Bucură-te, că ai tămăduit-o știind că ea crede cu tot sufletul în Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuind-o să renunțe la averi pământești, botezând-o și făcând-o diaconiță;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 6

Ai botezat mulțime de oameni, slujind apoi Sfânta Liturghie ca să-i împărtășești, Sfinte Mucenic Pangratie. Când ai ridicat în sus Sfintele Taine, biserica s-a deschis deasupra și a venit un foc ceresc care te-a înconjurat iar cei ce vedeau aceasta s-au înfricoșat și nimeni nu îndrăznea să se apropie să se împărtășească, pentru că vedeau fața ta ca o făclie de foc și deasupra ta ca un nor. Dar tu, Sfinte, i-ai chemat spunând: „Fiii mei, apropiați-vă și nu vă temeți, căci focul acesta nu arde, ci luminează pe cei ce se împărtășesc”, iar ei i-au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Erau în cetate două fecioare surori botezate, iar pe cea mare ai făcut-o diaconiță, Sfinte Pangratie. Dar un păgân, dorind să o ia de soție pe sora cea mică, o ademenea cu tot felul de daruri însă ele erau întărite de tine, Sfinte, care le-ai încurajat să își apere fecioria pentru Domnul Hristos până la moarte, iar noi ne rugăm:

Bucură-te, că păgânii au făcut vrăji să strice fecioria fetei;
Bucură-te, că Dumnezeu nu a lăsat diavolul să își facă voia;
Bucură-te, că le-au închis apoi pe amblele surori în temniță;
Bucură-te, că amândouă au fost date la chinuri;
Bucură-te, că le-au tăiat capul necredincioșii;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale, Sfinte, ele au primit cununa muceniciei;
Bucură-te, că ai luat sfintele lor moaște și le-ai îngropat cu cinste;
Bucură-te, zidind o biserică închinată sfintelor fecioare;
Bucură-te, că nu ai lăsat poporul creștin să facă moarte de om pentru păcatul uciderii fecioarelor;
Bucură-te, făcătorule de pace, crezând în purtea de grijă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 7

Creștinii au vrut să îi închidă în temnițe pe păgâni până va veni să îi judece Bonifatie, ighemonul credicios care era plecat la război cu neamurile potrivnice, iar ei au fugit îngroziți cu familiile lor și cu toată averea, urcându-se în luntri să ajungă la Siracuza. Dar tu, Sfinte Pangratie, le-ai trimis vorbă să se întoarcă fără griji pentru că nu le fac rău creștinii, dar s-a întors un singur vrăjitor care s-a și botezat, iar ceilalți nu au vrut să îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Ceilalți vrăjitori au pornit pe mare cu femeile și cu copii lor, iar tu Sfinte Pangratie te-ai rugat lui Dumnezeu de pe un loc înalt: ”Doamne, Iisuse Hristoase Atotputernice, de este cu voia Ta, să se facă furtună și să se afunde în mare pângăriții aceia”, lucru care s-a și întâmplat, iar noi te lăudăm:
Bucură-te, că deși i-ai chemat cu milă înapoi, păgânii nu au crezut în bunătatea creștinilor;
Bucură-te, că rugăciunea ta a ridicat valurile și a tulburat marea;
Bucură-te, învingând vrăjitorii, uneltele diavolului;
Bucură-te, că ai izbăvit cetatea de ispite și de ispititori;
Bucură-te, că ai prorocit că după două zile va veni Bonifatie, învingător în război;
Bucură-te, că acesta a împărțit bogăția adusă din război la toată cetatea;
Bucură-te, că robii prizonieri au crezut în Hristos și s-au botezat;
Bucură-te, că l-au adus pe Elid, ucigătorul de fecioare, la judecată;
Bucură-te, că acesta nu a vrut să se lepede de închinarea la idoli, spunând că e rânduiala lui părintească;
Bucură-te, că atunci Bonifatie l-a dat la moarte prin tăierea cu sabia;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 8

Ai hirotonisit în toată țara episcopi, preoți și diaconi, alegând pe cei mai înțelepți și mai cucernici, Sfinte Mucenice Pangratie, și le-ai spus să se îngrijească de sufletele oamenilor, să zidească biserici și să facă într-însele toate cele trebuincioase. Ai poruncit ucenicului tău Evagrie și diaconului lui Epafrodit să scrie Tainele Bisericii, praznicele cele mari, citirile, poruncile și câte alte se cuvine să le știe credincioșii. Și venind înainte-stătătorii poporului au luat fiecare din mâna ta, Sfinte, câte un preot și un diacon precum și învățăturile creștine și tipicul slujbelor,  și astfel s-au dus fiecare în cetatea sa bucurându-se și cântând Domnului: Aliluia!

Icosul 8

După doi ani ai plecat tu însuți să cercetezi toate eparhiile pentru a le sfinții bisericile, Sfinte Pangratie, luând cu tine adunare mare, printre care Bonifatie ighemonul, Evagrie cu diaconul său Epafrodit, și pe mulți alți dregători de vază. Primește te rugăm aceste laude de la noi:

Bucură-te, dând pământ fiecărei eparhii ca să aibă hrana cea de toate zilele;
Bucură-te, că Bonifatie și ceilalți bogați și-au împărțit averea în trei;
Bucură-te, că a treia parte au dat-o preților și diaconilor;
Bucură-te, că au făcut aceasta ca ei să poată lucra pentru popor fără grija zilei de mâine;
Bucură-te, că le-au făcut vase de aur și de argint pentru sfintele slujbe;
Bucură-te, că le-au cusut la toți veșminte de mătase pentru slujire;
Bucură-te, că toate au rămas scrise pe hârtie de tine, Sfinte Pangratie;
Bucură-te, cel ce dai zestre parohiilor și preoților cinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, aducând bunăstarea materială și celor ce trăiesc în lume;
Bucură-te, dăruitor plin de dragoste, în numele Domnului Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 9

Apoi ai fost înștiințat de Dumnezeu că împăratul Acvillin urma să facă război Taorminei, cetatea unde erai tu Arhiepiscop, Sfinte Mucenice Pangratie. Acesta a adunat 600.000 de oameni și noaptea a înconjurat cetatea de pe mare, iar Bonifatie avea doar 40.000 de soldați pe care i-a pus pe ziduri după rânduiala de război, și se rugau toți lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icosul 9

Domnul Hristos a îngăduit însă ca prima bătălie să fie pierdută de Bonifatie, ca să nu se mândrească soldații că au învins din puterea lor, iar cetățenii cetății te ocărau pe tine, Sfinte Pangratie, și pe ighemon, că au pierdut din cauză voastră că nu s-au mai închinat zeilor păgâni. Te rugăm primește aceste cuvinte de slavă:

Bucură-te, că le-ai spus că Domnul Hristos va lupta pentru ei;
Bucură-te, că ai pus pe tine sfintele veșminte, ai luat Sfânta Cruce, icoana Domnului Hristos și a Sfântului Apostol Petru;
Bucură-te, că te-ai urcat pe cel mai înalt zid al cetății și ai făcut semnul Crucii în cele patru zări;
Bucură-te, că te-ai rugat adânc lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mințile păgânilor dușmani s-au întunecat;
Bucură-te, că se ucideau între ei și se aruncau singuri în prăpastie;
Bucură-te, te-ai rugat să se oprească și să cunoască ce fac;
Bucură-te, că ei strigau că văd trei sori care îi orbesc, adica Sfânta Cruce și cele două Icoane;
Bucură-te, că unii dușmani au fugit rușinați, iar alți au crezut în Hristos, s-au botezat și au luat preoția și diaconia;
Bucură-te, că s-au întors la ei acasă, propovăduind Evanghelia și botezând mulțime de oameni;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 10

Plecând Bonifatie din nou la război cu un tiran, l-a lăsat în locul lui pe un aprig dușman al tău, Sfinte Mucenice Pangratie, care nu știa cum să te piardă mai repede, căci el nu vroia să se închine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Acesta s-a sfătuit cu încă doi și la ceasul al nouălea din noapte, cand îți făceai rugăciunile, te-au chemat chipurile să le binecuvântezi mâncarea, iar tu, Sfinte, te-ai dus știind de la Dumnezeu că ți se pregătea sfârșitul, iar noi te chemăm:

Bucură-te, că Dumnezeu te chemase să te îndulcești de bunătățile promise;
Bucură-te, că ai stat la masă cu păgânii dar nu ai mâncat nimic;
Bucură-te, că aceștia au făcut dansuri necuvenite și au adus un idol;
Bucură-te, că se închinau idolului în fața ta;
Bucură-te, că tu, cu semnul Sfintei Cruci, le-ai prăbușit zeul la pământ;
Bucură-te, că aceștia plini de furie te-au batut cu lemne, piatre și te-au tăiat cu sabia;
Bucură-te, că sufletul tău a plecat la Domnul;
Bucură-te, că ți-au aruncat trupul într-o despicătură de piatră, departe de palat;
Bucură-te, că au vrut să omoare și un copil de creștin care i-a mustrat pentru fărădelegea lor;
Bucură-te, că acesta a fost salvat de Îngerul Domnului, când s-a aruncat în prăpastie;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 11

Venind Bonifatie de la război și negăsindu-te, a dat poruncă să fii căutat, Sfinte Pangratie. Ai vădit locul sfintelor tale moaște prin strălucirea unei lumini ca un fulger, și toți creștinii împreună cu Cuvioasa Paula au alergat la locul unde erai, plângând și rugându-se cu mare durere lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Sfintele tale moaște au fost puse într-o raclă de aur, Sfinte Pangratie, căci Bonifatie se temea ca să nu ia poporul părți din ele, și apoi a căutat pe cel vinovat de moartea ta. Copilul a dat mărturie despre cele întâmplate, iar noi te lăudăm așa:

Bucură-te, că cei trei păgâni au luat pedeapsa după măsura faptei lor;
Bucură-te, că apoi te-ai arătat în vedenie ucenicului tău Evagrie;
Bucură-te, că ai venit împreună cu 12 bărbați sfinți, înveșmântați în lumină;
Bucură-te, că i-ai certat ca țin trupul tău neîngropat;
Bucură-te, că deschizând apoi racla de aur, trupul tău era neatins de sânge sau răni;
Bucură-te, că răspândea bună mireasmă;
Bucură-te, că au făcut slujba de înmormântare, după cum se cuvine;
Bucură-te, că din racla de aur au făcut vase pentru biserică;
Bucură-te, că Evagrie și Bonifatie s-au dus apoi la Roma, așa cum le-ai poruncit;
Bucură-te, că Sfântul Apostol Petru l-a numit Episcop al Tavromeniei pe Evagrie, în locul tău;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 12

Întorcându-se cei doi acasă, Evagrie l-a botezat pe Bonifatie care și-a împărțit toată averea săracilor, și amândoi au construit o biserică în cinstea ta, Sfinte Mucenice Pangratie. Au poleit biserica cu aur, zugrăvind minuni din Vechiul și Noul Testament, precum și Icoana ta, Sfinte. Ne bucurăm și ne închinăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Multe și nenumărate minuni și semne s-au făcut la mormântul tău, Sfinte binecuvântat Pangratie, iar noi te lăudăm așa:

Bucură-te, cel ce alungi legiunile diavolești;
Bucură-te, cel ce cureți capiștile idolești și îneci răul în mare;
Bucură-te, vindecătorul bolilor de gât, de cap și de piele;
Bucură-te, dezvăluind mărturiile mincinoase;
Bucură-te, arătând dreptatea și adevărul;
Bucură-te, tămăduitor de trupuri și de suflete;
Bucură-te, aducând bunăstarea celor care ți se roagă cu credință;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia Duhului Sfânt ispitele de bani și piedicile de sporire duhovnicească;
Bucură-te, foc strălucitor ce luminezi întunericul uneltirilor diavolești;
Bucură-te, învingătorul vrăjitorilor și distrugătorul vrăjilor;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 13

O, Sfinte Sfințit Mucenice Pangratie, caută cu milă spre noi care ți-am adus această jertfă de rugăciune, și mijlocește la Dumnezeu să ne ridice din neputințele noastre, să ne întărească credința și să ne deschidă ochii sufletului pentru a înțelege tainele duhovnicești, să Îi putem striga veșnic: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori)

Apoi se citesc din nou Icosul 1, Condacul 1 si aceasta

Rugaciune Catre Sfantul Pangratie:

Sfinte Mucenice Pangratie, citind viața ta ne închinăm și te slăvim ca pe un adevărat ostaș al Domnului Iisus Hristos, care ai învins în războiul cel nevăzut având credința nestrămutată în Dumnezeu și lucrând ogorul Lui cel sfânt. Te chemăm ca pe bunul nostru prieten și ocrotitor să ne cercetezi viața și inima și să ne ajuți după nevoia fiecăruia.

Te rugăm să ne spijini și pe noi în războiul nevăzut, să ne fii scut de apărare, să  mijlocești cu rugăciuni la Domnul Hristos să vină El să învingă pentru noi. Știm că biruința unui asemenea război nu poate fi decât a lui Dumnezeu, de aceea te chemăm să ne aduci Mila și bunăvoința Lui de a ne scoate învingători prin El și numai prin El.

Te rugăm să cercetezi casele noastre, să distrugi orice sălășluire a răului din ele, să le cureți de întinăciune și de funinginea demonilor care nu ne lasă să ducem o viață de rugăciune, închinată lui Dumnezeu.

Ai milă de cei acuzați pe nedrept în procese și în toate situațiile vieții, dezvăluie adevărul, arată dreptatea și distruge mărturiile mincinoase, alungă uneltirile celor vicleni care caută să ne păgubească, nu lăsa mintea noastră să alunece spre vicleșugurile lor ci dă-ne claritate, discernământ, puterea de a distinge adevărul de minciună și dreapta socoteală în tot ce facem și hotărâm.

Te mai rugăm să te îngrijești de nevoile trupului nostru să avem cele necesare traiului, dă zestre parohiilor cu tot ce le trebuie pentru buna slujire a lui Dumnezeu, înfrumusețează bisericile să fie nestemate strălucitoare ale Bisericii din Ceruri, și ai grijă de episcopii, preoții și diaconii binecredincioși ortodocși și de familiile lor, rânduindu-le ascultare și buna sporire în propovăduirea Evangheliei Domnului Hristos. Îngrădește toată răutatea care vine de la oameni, invidia, minciuna și trădarea, să fim acoperiți cu harul tău cel bineplăcut și să trăim în pace și în credință.

Te strigăm și în durerea sufletului care este bolnav de păcate și întărâtări ale patimilor, Sfinte Pangratie, și te rugăm să arzi cu focul tău nestins necurăția din noi, iar la sfârșitul vieții să ne fii pavăză și apărător în urcușul către Dumnezeu, unde mijlocește să ne judece Domnul Hristos cu milă, ca să ne bucurăm veșnic cu tine în Împărăția Lui. Amin.

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 2-lea

Irmosul

Veniţi popoare să cântăm lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia Egiptenilor; că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu revărsarea luminii lui Hristos luminându-te şi de lumina Lui umplându-te, părinte, luminează sufletul meu cel întunecat, cu rugăciunile tale, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminarea propovăduirii celei mântuitoare fulgerând în inima ta cea curată, ca printr-o oglindă neîntinată, a strălucit raze către toţi, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai stâlp scris al Legii celei noi, părinte, având înscrisă Evanghelia harului celui Dumnezeiesc, nu cu slove de cerneală, ci cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind că Dumnezeu, Cel mai înainte de toată zidirea şi de toţi vecii, S-a Întrupat din tine, fără de voie trupească, te mărturisim pe tine, cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măslin roditor te-ai făcut, precum zice psalmistul, în casa Domnului tău, Preafericite Ierarhe Policarp, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, purtând blândeţea propovăduirii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptându-ţi cugetul cu grijă către Poruncile Mântuitorului, binecuvântatule de Dumnezeu, după vrednicie te-ai făcut păstor prea ales al Bisericii Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu totul te-ai adus pe tine ca o jertfă vie lui Hristos prin mucenicie, nevoindu-te mai înainte prin sihăstrie, preafericite, cu cuget de mucenic.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Scuturat-ai ţărâna omorârii noastre, născând Nemurirea Cea Adevărată; şi ne-ai ţesut nouă veşmintele nemuririi prin naşterea ta, Fecioară.

Irmosul

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, glasul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pom roditor te-ai arătat Stăpânului, aducând multă roadă de fapte bune, Sfinţite Părinte Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ardere de tot desăvârşită şi jertfă curată te-ai adus Mântuitorului tuturor, Sfinte Părinte Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreaptă credinţă propo­văduind poporului lumina cunoştinţei de Dumnezeu, cuvioase, ai îndepărtat întunericul închinării la idoli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lăudăm, mărite, răbdarea cea tare a sufletului tău şi neîmpuţinarea luptelor tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mi, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat, Preacurată, care ai născut Lumina Cea Ipostatnică.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina Poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi; că afară de Tine alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Strălucirea Duhului luminându-ţi cugetul, cuvioase, în chip Tainic, cu focul care îţi ardea mintea, ai luat cunoştinţă de săvârşirea ta prin foc, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apă de viaţă ai primit ca dintr-un izvor al desfătării, cuvioase, fiind ucenic ucenicului celui iubit, care s-a împărtăşit din Adâncul Înţelepciunii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Avuţie şi mărire strălucită, lungime de zile şi viaţă nestricată ţi-a dăruit ţie, părinte, Hristos, Înţelepciunea Cea Adevărată, că L-ai iubit pe El, mai mult decât orice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Vechi de zile S-a pogorât în pântecele tău cel Sfinţit, ca Ploaia pe Lână, Preacurată şi nou Adam S-a arătat Iubitorul de oameni.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mort fiind pentru toată lumea, grăitorule de cele Dumnezeieşti şi numai lui Hristos trăind şi vieţuind, către Hristos te-ai mutat, culegând roadele nestricăciunii cele dătătoare de viaţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bun chip umblând, fericite şi arătându-te fiu al luminii şi al păcii, ai cunoscut pe Marcion, pe întâiul-născut al întunericului şi vrăjmaşul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Povăţuiţi fiind, părinte, cu cuvintele tale, ne îndepărtăm de tot eresul cel nelegiuit şi de adunările viclene ale celor necredincioşi, care învaţă că Stăpânirile sunt două.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată, Ceea ce ai zămislit pe Mielul Cel Preacurat, Care ridică păcatul lumii, roagă-te să se dea iertare de păcate robilor tăi.

Irmosul

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă.

 

CONDAC, glas 1. Podobie: Ceata îngerească...

Roade cuvântătoare aducând Domnului, Înţeleptule Ierarh Policarp, prin fapte Dumnezeieşti, te-ai arătat după vrednicie Dumnezeiesc ierarh, fericite. Pentru aceasta astăzi, luminându-ne cu cuvintele tale, lăudăm pomenirea ta cea vrednică de laudă preaslăvind pe Domnul.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cei trei tineri au călcat în picioare porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera; şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget întărit ai intrat în văpaia ce ardea, mărite, Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, ca cei trei tineri, care au răcorit cuptorul prin focul cel fără de materie şi în mijlocul focului ai rămas nears strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericit eşti şi bine îţi va fi, că locuieşti acum unde sunt corturile drepţilor, unde sunt oştile mucenicilor, unde sunt cetele înţelepţilor Apostoli, care strigă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sufletele care mai înainte erau neroditoare le-ai adus lui Hristos, cu multă roadă, îndreptându-le cu lucrarea Duhului; şi încărcându-le cu spice frumoase, le-ai învăţat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu te-ai arătat Neispitită de bărbat, Maică a lui Dumnezeu, Cel Ce a zidit lumea cu înţelepciune, Preacurată Maică Fecioară. Pentru aceasta cu dreaptă credinţă strigăm ţie, zicând: Binecuvântată eşti Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.

 

Cântarea a 8-a

Irmos

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii iudei şi a prefăcut văpaia în rouă, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind cu Mărire Dumnezeiască slujba de Taină a lui Hristos, te-ai adus pe tine jertfă cuvântătoare lui Dumnezeu, jertfă primită şi bine plăcută, prinos deplin, de trei ori Fericite Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La bătrâneţe ai arătat bărbăţie tinerească şi adâncă, cu Puterea Crucii ridicându-ţi cugetul tău către lupte Dumnezeieşti, lauda sfinţilor mucenici ai lui Hristos, de Dumnezeu Înţelepţite Policarp.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu Sfânta Cruce şi după vrednicie îmbrăcat fiind cu podoaba ierarhiei, părinte, ai intrat în Biserica lui Dumnezeu, ca să te arăţi cu sângele tău lui Hristos, mai Marele păstorilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Junghiindu-te pentru Hristos, ca un berbece ales, arătătorule de cele sfinte, te-ai arătat următor Patimilor Lui şi te-ai făcut părtaş al Slavei Sale şi împreună moştenitor al Împărăţiei Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fii mie, celui ce sunt rătăcit în pustiul vieţii, Stâlp de foc Dătător de Lumină şi Nor Luminos, povăţuindu-mă către moştenirea cea cerească, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară fără de prihană.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii iudei şi a prefăcut văpaia în rouă, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Pe Dumnezeul Cuvântul Cel din Dumnezeu, Înţelepciunea Cea Negrăită, Care a venit să înnoiască pe Adam, cel ce căzuse cumplit în nimicirea stricăciunii, Care în chip de nespus S-a Întrupat pentru noi din Fecioară, credincioşii, întru O Unire, în cântări Îl slăvim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, părinte, cea purtătoare de lumină răsărind, luminează sufletele celor ce o săvârşesc cu dreaptă credinţă; şi tu pe toţi îi faci părtaşi Dumnezeieştii Arătări de Lumină; pe care cu laude o fericim după vrednicie, înţelepţitule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând înaintea Scaunului Stăpânului împreună cu Ceata cea de sus a sfinţilor îngeri, roagă-L să ajungem şi noi la Patima cea Mântuitoare şi să prăznuim în chip luminat Învierea Lui, cu multe feluri de fapte bune.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegerea Sfintei Treimi părinte, ţi se arată ţie lămurit nu ca mai înainte prin însemnări, ci ca unuia cu inimă curată şi depărtată de materie şi dezlegat de legăturile stricăciunii, Fericite Policarp, Preamărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Crezând că tu ai fost încununat cu cunună, părinte şi ai primit daruri de biruinţă din Dreapta Cea Dumnezeiască şi ai săvârşit luptele şi te-ai umplut de Lumină, Înţeleptule Policarp, pe tine cu osârdie te punem înainte rugător către Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Născătoare de Dumnezeu, Fecioară şi Maică a Cuvântului; ca pe Ceea ce eşti nouă Pricinuitoare de Viaţă Veşnică şi Dumnezeiască şi ca pe Ceea ce ne-ai Răsărit nouă pe Soarele dreptăţii, noi credincioşii, cu un cuget, întru cântări toţi te mărim.

Irmosul

Pe Dumnezeul Cuvântul Cel din Dumnezeu, Înţelepciunea Cea Negrăită, Care a venit să înnoiască pe Adam, cel ce căzuse cumplit în nimicirea stricăciunii, Care în chip de nespus S-a Întrupat pentru noi din Fecioară, credincioşii, întru O Unire, în cântări Îl slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Înţeleptule părinte, lucrând cu adevărat în sufletul tău strugurele harului, ai stors din el cuvântul credinţei, ca un vin care veseleşte cugetele tuturor credincioşilor şi te-ai arătat nemărginit noian de minuni. Pentru aceasta şi podoabă a mucenicilor te-ai arătat, săvârşindu-te prin foc şi învrednicindu-te de Lumina Cea Veşnică, Preafericite Policarp. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Nor al Soarelui Celui Înţelegător, Sfeşnic Strălucitor ca aurul al Dumnezeieştii Lumini, Neîntinată, Nespurcată, Preacurată Stăpână, te rog luminează cu lumina nepătimirii întunecatul meu suflet, cel orbit de patimi; şi spală cu curgerile lacrimilor inima mea cea întinată şi cu pocăinţa umilinţei mă curăţeşte de răutatea faptelor mele, ca să strig ţie cu dragoste: Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să-mi dea iertare de greşeli; că pe tine te am Nădejde eu, nevrednicul robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mielul şi Păstorul şi Izbăvitorul, Mieluşeaua văzând pe Cruce, lăcrimând se jelea şi cu amar striga: lumea se bucură primind Izbăvirea, iar cele dinlăuntru ale mele se aprind, văzând Răstignirea, pe care Tu o rabzi din milostivirea milei Tale; Îndelung Răbdătorule, Doamne, Cel Ce eşti Adâncul milei şi Izvor Nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Sfinte, de Dumnezeu fericite, Policarp, în rugăciunile tale cele de-a pururea pomenește-ne ca, revărsându-se milostivirea lui Dumnezeu peste noi, să ne învrednicim, mult roditorule, de cele spre viață ale Duhului roade: în inimă, dragostea: cu ochii privind către Dumnezeu, în cuget bucuria cea duhovnicească; mintea umplând-o cu neîncetată rugăciune, pacea în sufletul nostru; în piept așezând suspinarea pentru păcate, în toate îndelunga răbdare; chipului celui dinlăuntru, bunătatea, în mâini facerea de bine; în urechi punând ascultarea Sfintelor Scripturi, iar pe limbă mărturisirea adevărului, neclintiți întru dreapta credință; glasului, blândețea; pântecele pecetluit cu înfrânarea și în tot trupul curăția. Ca să ne învrednicim a fi moștenitori ai bucuriei celei veșnice și părtași ai Împărăției cerurilor. Amin.

Sinaxar 8 Iulie

 

 

Sinaxar 8 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Acest mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adica din Ierusalim, nascut din tata binecredincios, care marturisea pe Hristos, anume Hristofor, si din maica necredincioasa, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. Dupa moartea tatalui sau aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a facut duce al Alexandriei, cu porunca sa chinuiasca pe crestini. Daca a purces pe cale spre Alexandria, fara veste se facura tunete si fulgere, si auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, caci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca sa i se arate mai limpede cel ce-i graia, i s-a aratat o cruce ca de cristal, si glas s-a facut de la cruce zicând: "Eu sunt Iisus cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu". Si învatând el toata taina orânduielii credintei noastre, s-a întors la Schitopoli, si a poruncit sa-i faca o cruce de aur si de argint, dupa chipul ce i se aratase. Îndata ce s-a gatit crucea, s-au aratat pe ea trei icoane, având scriere evreiasca, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: "Emanuel", iar de o parte, scria "Mihail", si de alta parte, "Gavriil", închinându-se si sarutând Crucea si icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.

Dupa aceea, facând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maica-sa sa aduca jertfa de multumire la idoli. Atunci el a vadit în cine crede, si numaidecât a fost pârât de maica-sa la împarat ca este crestin. Iar împaratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei sa cerceteze pe sfântul. Si fiindca sfântul nu s-a plecat ca sa jertfeasca la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin aratarea Domnului si numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capistea idolilor, prin rugaciunea sa a surpat idolii. Vazând minunea aceasta, ostasii a doua capetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat si Antioh si douasprezece femei singlitice, împreuna si cu maica-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostasilor li s-au taiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fara mila. Dupa aceea sfântul a fost supus la grele si nenumarate chinuri în timpul carora a savârsit multe minuni. Apoi si-a luat sfârsitul prin sabie, si s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se savârseste în Biserica sa muceniceasca ce se afla aproape de Helona, si se numeste Condilion.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor douasprezece femei singlitice, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihastrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Manastiri a Pantocratorului, la anii 1548, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a marturisit în Constantinopol la anul 1743, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iulie în 8 zile: pomenirea Sfântului mare Mucenic Procopie (+303)

         Acest Mucenic al lui Hristos a trăit pe vremea lui Diocleţian, trăgându-se din Ierusalim, născut din tată credincios, anume Hristofor, şi dintr-o mamă necredincioasă, Teodosia cu numele, iar numele lui, cel dintâi era Neania, fiindcă după botez, a primit numele de Procopie. Şi, murind tatăl său, mama sa l-a crescut în credinţa păgânească, învăţându-l închinarea la idoli. Dar tânărul Neania, fiind isteţ la minte, a deprins, repede, învăţătura cărţilor filozofiei elineşti. Şi, ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit, mama sa a voit să-l facă ostaş destoinic, în slujba împăratului. Şi a ajuns dregător al Alexandriei. Dar, mergând pe drum, cu două sute de ostaşi, cu poruncă să omoare pe creştini, a auzit un glas chemându-l pe nume, Neania. Deci, rugându-se Sfântul să i se arate, mai lămurit, cine este cel ce grăia, i s-a arătat lui o cruce în chipul cristalului şi glas s-a făcut de la cruce, zicând: "Eu sunt Hristos Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu". Şi l-a învăţat toată taina credinţei noastre. Iar el, întorcându-se la Schitopolis, a poruncit unui argintar să-i facă o cruce, la fel cu aceea ce i se arătase, o cruce cu trei icoane. Deci, fiind pârât de mama sa, că este creştin, Sfântul a fost trimis spre cercetare la Paulin, dregătorul din Cezareea Palestinei. Şi, neplecându-se el să jertfească idolilor, a fost bătut cumplit, încât l-au închis în temniţă aproape mort. Dar, fiind vindecat de un înger, au venit la credinţă o mulţime de închinători la idoli, între alţii şi mama sa, Teodosia. Şi, mărturisind ei pe Hristos-Dumnezeu, li s-au tăiat capetele. Atunci, dregătorul a hotărât şi asupra Sfântului Procopie judecată de moarte, adică, să i se taie capul cu sabia. Şi, scoţându-l afară din cetate, la locul cel de moarte, Sfântul şi-a făcut rugăciunea sa pentru cetate, pentru noroade, pentru cei din primejdii, pentru sărmani, ca toţi să fie păziţi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Apoi, cu bucurie, şi-a plecat sub sabie cinstitul său cap şi, tăindu-l, şi-a dat sufletul pentru Dumnezeul său, în ziua de opt a lunii lui iulie.

Întru această zi pomenirea sfinţilor martiri Epictet şi Astion

Pe malul lacului Razelm, care în antichitale se numea Halmyris(sol, apă sărată), nu departe de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţul de Jos, se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care au fost identificate de învăţaţi cu cetatea Halmyris. Ştirile cele mai ample şi mai importante despre Halmyris le avem în legătură cu pătimirea aici a doi martiri Epictet şi Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite. Potrivit datelor din actul lor martiric, Epictet şi Astion ar fi pătimit, mărturisindu-şi credinţa în Hristos, în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian. Tot în legătură cu martiriul lor este menţionat şi primul episcop al Tomisului(cel dintâi din România), Evanghelicus, care a venit la Halmyris în acea vreme. Actul martiric al Sfinţilor Epictet şi Astion este plin de amănunte cu privire la viaţa, activitatea şi pătimirea lor. Din păcate, el ni se păstrează astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului, din Utrecht. Să lăsăm acum cuvântul acestui document, să ne istorisească viaţa, minunile şi moartea curajoasă a celor doi martiri. Pe vremea nelegiuitului împărat Diocleţian, trăia în părţile Răsăritului(foarte probabil în Asia Mică) un preot cu numele Epictet, care ducea o viaţă cu totul curată şi evlavioasă. Din fragedă copilărie, el fusese crescut în frica de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca şi odinioară Samuel, a fost cinstit din tinereţe cu haina preoţiei şi plin de harul lui Dumnezeu el făcea multe semne şi minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leproşi şi pe ologi şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi. Odată, pe când stătea acasă şi-şi făcea obişnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui funcţionar, care era paralitică în aşa măsură, că nu putea mişca altceva decât limba. Tatăl sau, aducând-o la uşa preotului, a lăsat-o afară şi a intrat la sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat cu ardoare, a uns cu ulei sfinţit corpul fetei şi ea s-a făcut sănătoasă. Înalţând rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu, împreună cu părinţii, Epictet i-a îndemnat pe aceştia să facă de acum înainte fapte de evlavie în fiecare săptămână. I-a lăsat apoi să plece.

     Altădată i-a fost adus un îndrăcit şi, din momentul când a ajuns lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige şi să zică timp de trei zile: "O, cruce, o, chin, nevinovat sunt pus la cazne ! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!" Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulţumire Mântuitorului Hristos.

          În altă zi i-au înfăţişat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că medicii n-o putuseră vindeca şi-l ruga fierbinte să-şi pună dreapta sa peste ochii ei, căci aşa se va vindeca. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea şi femeia şi-a recăpătat vederea.

   

       Mai departe, actul martiric povesteşte întâlnirea dintre Epictet şi Astion. Acesta din urmă era un tânăr chipeş, fiul unui om cu vază din oraş, foarte bogat. Mama sa era şi ea de viţă nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinţii îl iubeau nespus, fiind şi singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preţ. În convorbirea cu tânărul Astion, Epictet îi lămureşte acestuia care este adevăratul nestemat al vieţii, spunându-i că aurul de aici nu reprezintă cea mai mare valoare, deoarece el înşeală multe suflete. La fel şi argintul. "Vino", îi zice el, "şi-ţi voi arăta care aur trebuie să alegi şi după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul şi Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este Tatăl tău. Acesta a poruncit, şi tu ai devenit om. El a hotărât, şi te-a plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, şi tu ai putut ajunge până la vârsta tinereţii. De asemenea, mama noastră adevărată nu este fiinţa pe care o vedem, ci aceea care rămâne veşnic nemuritoare, ridicată în Hristos şi prin Hristos la locaş ceresc şi care şi de noi oamenii trebuie să fie recunoscută ca mama noastră sfântă, anume "Biserica". A doua zi, tânărul s-a sculat în revărsatul zorilor şi s-a îndreptat în grabă spre harnica albină, în acelaşi loc unde cu o zi înainte gustase din florile cereşti. Intrând în locuinţa preotului lui Hristos, Astion a avut cu acesta o lungă convorbire şi la sfârşit i-a zis: "Îngăduie-mi să fiu chiar astăzi catehumen şi supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviinţă; după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi însuşit tot ce priveşte religia creştină şi, te rog ca după aceea să părăsim amândoi acest oraş şi să ne ducem într-o ţară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale". După ce a împlinit dorinţele înţeleptului tânăr, Preotul Epiclet şi ucenicul său, Astion, au părăsit oraşul, s-au îmbarcat pe o corabie şi au sosit la graniţa sciţilor, oprindu-se în oraşul halmyrenilor, unde nu era nimeni care să-i cunoască sau să le ştie ţara. În timpul când cei doi bărbaţi îşi puneau în aplicare sfântul lor refugiu, părinţii lui Astion îşi căutau fiul şi tare se tânguiau că nu-l găsesc. Plângând, tatăl zicea: "Nu ştiu unde şi încotro să mai trimit slugile să-l caute, ca să găsească pe stâlpul bătrâneţilor mele, raza vieţii mele, porumbelul cel mai frumos, perla oraşului, înţeleptul înţelepţilor". Nemângâiata mamă îşi rupea hainele de pe ea, îşi frângea mâinile strigând de durere, fiindcă pierduse podoaba vieţii sale. Actul martiric dă mai departe indicaţii geografice asupra locului debarcării lui Epictet şi Astion, care toate duc spre concluzia că au poposit pe meleagurile unde învăţaţii moderni localizează cetatea dobrogeană Halmyris(comuna Dunavăţul de Jos). După ce s-au stabilit aici, Epictet şi Astion au continuat să ducă viaţa lor curată, aşa cum trăiseră în patrie. Epictet a făcut şi aici multe semne şi minuni.             Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut şi în acelaşi timp paralitic. Cel vindecat a lăudat pe Dumnezeu, s-a convertit şi împreună cu el mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care asistaseră la minune. Şi Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

          Actul martiric istoriseşte că într-o zi, pe când mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii peste frunte şi peste celelalte părţi ale corpului şi în aceeaşi clipă duhul cel rău a fugit din el grăind: "Prin credinţa ta, O, Astion, şi prin curăţirea sufletului tău ai primit de la Mântuitorul putere împotriva neamului nostru".

         Altă dată, Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălţime şi zăcea la pământ pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos, şi-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a salvat pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferinţă. L-a implorat pe Dumnezeu pentru nefericitul din faţa lui, zicând că "şi acesta este unul din turma Sa". Atunci a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: "În numele lui Hristos, ridică-te şi umblă !" Astion l-a ridicat şi acesta a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezându-l după aceea.

           Cei doi sfinţi, Epictet şi Astion, îşi petreceau astfel viaţa în rugăciune şi sfinţenie făcând adesea minuni şi semne. Dar în vremea aceea a sosit în oraşul Halmyris comandantul Latronianus, cu scopul să rezolve unele treburi administrative şi militare. În a patra zi de la sosire, i s-a raportat de către unii din funcţionarii săi că există în oraş doi străini, care ar fi "vrăjitori" şi "ghicitori" şi că prin cuvântările lor au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind acestea, comandantul s-a înfuriat şi a dat ordin ca după apusul soarelui cei doi sfinţi să fie arestaţi şi duşi la închisoare. Pe drum, ei cântau psalmi, rosteau lungi şi fierbinţi rugăciuni şi s-au înţeles ca a doua zi când vor fi duşi la judecată, să nu spună nimic despre familia lor şi despre ţara de unde veneau, ci doar să repete că ei sunt creştini, că acesta este numele, neamul şi patria lor şi că ei nu sunt altceva decât cinstitori ai Dumnezeului Celui adevărat. Foarte devreme în ziua următoare, comandantul Latronianus a poruncit să fie făcută o tribună în mijlocul oraşului şi acolo să fie chemat cât mai mult norod. Apoi, au fost aduşi acuzaţii, iar Latronianus abia putea să-i privească, deoarece faţa lor strălucea ca soarele. Epictet era un bărbat cam de 60 de ani, înalt şi cu barba încărunţită, iar Astion, un tânăr de 35 de ani, frumos la înfăţişare. În cursul audierii, cei doi sfinţi îşi mărturiseau credinţa în Iisus Hristos şi arătau că ei nu pot să se închine zeilor. Înfuriat, dregătorul a defăimat pe Dumnezeul lor şi a poruncit ca amândoi să fie legaţi, chinuiţi şi să li se rupă carnea de pe corp cu ghiare de fier. Cei torturaţi nu răspundeau la toate decât cu cuvintele: "Noi suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu". Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind din gura martirilor cum cinstesc şi mărturisesc fără încetare credinţa în Iisus Hristos, nu i-au ieşit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; în a patra zi, s-a dus şi a mărturisit: "Eu sunt creştin, facă-se şi cu mine voia lui Dumnezeu". Vigilantius s-a dus la martiri în închisoare, ca să primească de la ei însemnul şi garanţia vieţii. Apoi, împreună cu casa sa, au devenit cu toţii ucenicii Mântuitorului. Mai târziu, fostul judecător a luat trupurile martirilor şi le-a înmormântat cu mare cinste. În a cincea zi, cei doi sfinţi au fost iarăşi aduşi la judecată. Atunci Epictet a rostit o cuvântare, care s-a terminat cu cuvintele: "Noi suntem creştini". Latronianus s-a înfuriat şi urla ca un leu; "Aduceţi sare şi oţet şi frecaţi cu ele rănile de deasupra, puneţi smoală şi grăsimi într-un cazan şi când vor începe să fiarbă în clocot, aruncaţi pe încăpăţânaţii aceştia înăuntru". Auzind porunca, cei doi sfinţi repetau şi mai aprig cuvintele: "Suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu". Dar la tortura care li se pregătise, ei au rămas nevătămaţi şi de aceea au fost condamnaţi ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncare şi de băut. Atleţii lui Hristos s-au hrănit însă din bogăţia Cuvântului lui Hristos, întărindu-se zilnic cu pâinea care coboară din cer, cântând psalmi şi cântece sfinte. Pe când Epictet şi Astion îndurau chinuri, a apărut la Halmyris un străin care, văzând pe Astion în faţa scaunului de judecată, l-a recunoscut şi a ştiut din ce neam se trage. Degrabă s-a suit în corabie, a călătorit pe mare şi a ajuns la ţărmul ţării de răsărit unde trăiau părinţii lui Astion. El le-a spus ce a văzut şi auzit în legătură cu fiul lor. Actul martiric redă cuvintele pe care le-au rostit părinţii lui Astion, când au aflat această veste cu totul neaşteptată. Mama a zis că vrea să devină creştină şi că, dacă ar fi nevoie, va înfrunta şi martiriul. Însoţiţi de trei slujitori, părinţii s-au îmbarcat în grabă şi călătorind pe mare au ajuns în oraşul Halmyris, din ţara sciţilor(Dobrogea). Aici, ne spune actul martiric, că "episcopul şi întâi stătătorul sfintelor biserici, era prea fericitul Evanghelicus". După scurgerea celor 30 de zile au fost aduşi din nou în faţa judecăţii cei doi martiri. Latronianus a început prin a zice că el încă nu ştie de unde vin ei şi din ce neam se trag şi fiindcă ei nu vor să spună îi consideră demoni; apoi îi condamnă la moarte prin tăierea capului. Atât Epictet cât şi Astion şi-au mărturisit din nou credinţa în Hristos, zicând că ei demoni nu sunt, ci că ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui Hristos, şi anume pe acei demoni pe care judecătorii îi cinstesc şi li se roagă că la nişte dumnezei. Auzind acestea, Latronianus a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gură cu pietre şi să-i lege din nou. Dar pentru că şi în urma acestor chinuri ei au rămas senini şi veseli, dregătorul a dat ultima poruncă, cerând să fie scoşi afară din cetate şi acolo să li se taie capul. Cu braţele întinse şi cu privirea ridicată la cer, mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar poporul a răspuns "Amin!". Epictet a lăsat mai întâi pe Astion să i se taie capul; acesta, spunând o rugăciune, a terminat-o cu cuvintele Mântuitorului: "În mâinile Tale încredinţez duhul meu". Epictet s-a aşezat peste trupul ucenicului său şi îndată i s-a tăiat şi lui capul. Toţi cei care au fost de faţă, creştini ori păgâni, se minunau de bunul învăţător Epictet şi de desăvârşita ascultare a ucenicului său; cu lacrimi ei au adus mulţumire lui Dumnezeu.

       Actul martiric spune mai departe că trupurile mucenicilor erau albe ca zăpada şi că cei care sufereau de vreo boală, durere sau aveau griji, şi se atingeau cu credinţă de ele, sau le sărutau cu evlavie, se vindecau. La apusul soarelui, Vigilantius împreună cu toată casa sa şi alţi creştini au venit de au luat trupurile martirilor, au turnat peste ele mir şi alte miresme de preţ, şi cântând psalmi şi imnuri le-au înmormântat într-un loc potrivit. Şi, spre slava lui Dumnezeu, spune autorul actului martiric, se fac acolo multe minuni până în ziua de azi. După decapitarea celor doi martiri şi înmormântarea lor, Latronianus a înnebunit şi şi-a terminat viaţa în chip jalnic.

        În a treia zi după înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilantius spunându-i că în ziua aceea vor sosi părinţii săi ca să-l caute; îl roagă să meargă în port, să-i primească, să le dea găzduire şi să-i mângîie. Ducându-se în port, Vigilantius găseşte pe părinţii lui Astion, care tocmai sosiţi se interesau de soarta fiului lor şi voiau, înainte de orice, să meargă să-l vadă. Vigilantius le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai înainte într-o ţară îndepărtată, apoi, înfăţişându-le cu vorbe alese frumuseţile cereşti şi ale vieţii veşnice, le-a spus adevărul despre moartea fiului lor, adăugând că toţi cei care se învrednicesc de un asemenea sfârşit sunt numiţi "Martiri". Timp de o săptămână părinţii lui Astion au avut convorbiri cu Vigilantius, în urma cărora ei se convertesc la credinţa creştină. Preotul Bonosus care, pentru a scăpa de urmărire, se ascunsese într-un loc tăinuit, îi face catehumeni şi după 40 de zile de la moartea lui Astion sunt botezaţi de episcopul Evangelicus. Acesta din urmă rămâne cu ei 8 zile, după care pleacă în alt oraş apropiat. Părinţii lui Astion se întorc apoi în patrie, luând cu ei pe Vigilantius şi pe preotul Bonosus.

        Pentru noi, românii actul martiric al sfinţilor Epictet şi Astion are o deosebită valoare, fiindcă, în afară de cel care istoriseşte pătimirea Sfântului Mucenic Emilian la Durostor(Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică dobrogeană se poate mândri. El ne luminează pagini întregi din viaţa religioasă a Dobrogei, în vremea când creştinismul era nu numai persecutat, dar reacţia oficialităţilor împotriva lui atinsese cote maxime.

        Potrivit datelor din actul martiric, Epictet şi Astion şi-au dat viaţa şi au sfinţit pământul Dobrogei cu sângele lor în ziua de 8 iulie, pe vremea împăratului(în act "tiranului") Diocleţian şi a comandantului Latronianus.

      Prin exemplul vieţii lor şi tăria credinţei, pecetluită cu moarte mucenicească, Sfinţii Epictet şi Astion au împodobit literatura aghiografică din primele secole şi s-au înscris în calendarul religios al românilor ca două nestemate, demne de cinstirea tuturor timpurilor. Dumnezeului nostru slavă ! Amin.

Întru această zi, cuvânt despre grija lumii acesteia

         Nu este lucru bun grija cea fără de măsură, ci, mai bine este, să se smerească omul înaintea lui Dumnezeu, Care ne poartă de grijă, după cuvântul care zice: "Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni"(Ps. 54, 25). Să nu dai grijii lumeşti sufletul tău, pentru că, pe mulţi, i-a pierdut grija şi nu este într-însa nici un spor. Pentru că, din grija lumească, se vatămă tăria inimii, şi, precum molia strică hainele şi cariul lemnul, aşa grija lumească, a omului, îi vatămă inima. Drept aceea, noi înşine să nu intrăm în grija lumească, ci în lacrimi şi suspine şi într-o iubitoare de osteneală, rugăciune către Dumnezeu şi întru privegheri să petrecem şi să ne trezim; şi aşa vom primi, de la Dumnezeu, ajutor şi izbăvire.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,  despre citirea dumnezeieştilor Scripturi

            Zis-a Domnul: "Tot cărturarul, care învaţă despre Împărăţia Cerului, asemenea este cu un om gospodar, care scoate din cămara sa lucruri noi şi vechi". Pentru că numai acela este un adevărat cărturar, cel care citeşte dumnezeieştile Scripturi, cu osteneală şi cu osârdie, cel care, din aceste Scripturi, îşi face comoară, adică înţelegerea legilor a celei vechi şi, a celei noi, şi, la vreme de trebuinţă, scoate învăţătură din ele. Iar cei care n-au râvnă pentru învăţătura Scripturii, aceia nu sunt gospodari, neavând, nici ei înşişi, şi nedând nici altora nimic, murind de foamea neînţelegerii. Pentru că, precum pământul, fără ploaie, chiar de ar arunca cineva sămânţa în el, nu poate să rodească, aşa şi sufletul, de nu se va adăpa cu Scripturile, nu va putea să dea roade bune. Deci, mare răutate este să nu înţelegi Scripturile şi să umbli, ca un animal necuvântător, putând ajunge la multe rătăciri. Căci viaţa, în necunoaştere, este o viaţă plină de lenevire şi orbire sufletească. Şi, precum cel lipsit de lumină nu umblă drept, aşa şi cel ce nu citeşte dumnezeieştile Scripturi, în multe rătăciri se împiedică. Pentru aceasta, ne învaţă Apostolul, zicând: "Luaţi aminte la citire, la învăţătură şi la mângâiere". Deci, fraţilor, să nu ne lenevim, ci să citim Sfintele Scripturi şi să învăţaţi şi pe alţii, ca îndoită plată să luaţi de la Dumnezeu. 

Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Ioan Milostivul

            Mulţi din cei din Alexandria, râvnind la cele din vremea Apostolilor, îşi vindeau averile lor şi, aducând preţul vânzării, îl puneau în mâinile Sfântului Ioan, rugându-se ca să-l împartă el săracilor. Deci, apropiindu-şi, unul dintr-înşii i-a adus Sfântului Ioan şapte livre şi jumătate de aur, adeverind că, din banii aceştia, nu i-a mai rămas lui nimic. Şi cerea două daruri, să le ia de la dânsul: să se mântuiască copilul său, cu rugăciunile Sfântului, şi să se întoarcă, fără primejdie, corabia lui, care era trimisă în Africa. Deci, după ce au trecut treizeci de zile de rugăciune, a murit fiul său. Şi a treia zi după moartea copilului, sosind corabia din Africa şi ajungând în dreptul farului, a venit o furtună cumplită, încât toată încărcătura s-a prăpădit şi numai corabia, cu cei din ea, au scăpat. Deci, vestea despre copil auzind-o, cu puţin mai înainte, şi durerea încă stăpânindu-l, a venit asupra lui şi întristarea pentru corabie: şi acestea, l-au cufundat, cu totul, în mâhnirea cea mai mare. Acest lucru aflându-l şi patriarhul, s-a întristat tot atât de mult. Şi se ruga lui Dumnezeu, să se atingă, în chip nevăzut de sufletul aceluia şi să îndepărteze viforul mâhnirii şi să-l prefacă în alinare. Deci, în noaptea următoare a venit, înaintea omului, în vis, un bărbat asemenea cu chipul patriarhului, zicând către dânsul: "De ce eşti întru atâta mâhnire ? Oare, nu tu m-ai rugat să cer lui Dumnezeu să se mântuiască fiul tău? Şi, iată, cu darul lui Dumnezeu, s-a mântuit, fiind eliberat, nevătămat, din răutăţile vieţii. Căci, dacă ar fi avut o viaţă mai lungă, rău ar fi ieşit şi nevrednic de Făcătorul său ar fi fost. Iar, pentru corabie, să nu te îndoieşti. Că, de n-ar fi fost rugat preabunul Dumnezeu, de smerenia mea, trebuia să se trimită în adânc, împreună cu ea şi toţi bărbaţii din ea. Şi, pe lângă încărcătură, ai fi pierdut şi pe fratele tău şi pe ceilalţi. Deci, nu trebuie să te mâhneşti, ci mai mult, cu mulţumire, se cuvine a răbda cele întâmplate. Că nimic, din cele ce se fac de la Dumnezeu, nu este nejudecat, chiar dacă de multe ori, judecăţile Lui sunt necunoscute nouă". Apoi, după ce s-a deşteptat din somn, bărbatul şi-a simţit mângâiată inima sa şi, mergând îndată, a căzut la picioarele fericitului patriarh, mulţumindu-i mult şi povestindu-i visul. Iar patriarhul îl sfătuia, zicându-i că n-a fost darul lui, ci, dimpotrivă, darul lui Dumnezeu, Cel ce ocârmuieşte totul, spre folos. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Procopie

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Mare Mucenice Procopie, arătându-ţi-se chipul Crucii strălucind în văzduh mai mult decât soarele, şi Însuşi Stăpânul tuturor cu tine a vorbit, cutremur pământului făcându-se şi strălucire de multe fulgere şi tunete înfricoşătoare; pentru aceasta acum noi toţi cu bucurie strigăm ţie: Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Chemarea ta, alesule între mucenici, nicicum nu a fost de la oameni, ci din cer Mântuitorul Hristos, cu dumnezeiescul şi preadulcele Său glas, ţi-a mărturisit zicând: „Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!”; drept care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că în sfânta cetate a Ierusalimului în copilărie ai crescut;
Bucură-te, că cinstitul tău părinte, Hristofor, prin mucenicie la Domnul a trecut;
Bucură-te, că maicii tale, Teodosia, cu ascultare şi blândeţe te-ai supus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale şi dânsa, mai târziu, la cer muceniceşte s-a dus;
Bucură-te, că oastea vremelnică, pentru cea a Împăratului ceresc, ai defăimat;
Bucură-te, că de Acela te-ai învrednicit a fi chemat ales şi binecuvântat;
Bucură-te, că de cuvintele nebunului tiran Diocleţian nu te-ai amăgit;
Bucură-te, că Adevărul Hristos ţi-a descoperit taina credinţei şi te-a primit;
Bucură-te, că bogăţia, cinstea şi slava pământească gunoaie le socoteai;
Bucură-te, că la frumuseţile raiului şi la cununa nestricăcioasă gândeai;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Voind Domnul Iisus ca pe cei păcătoşi din stăpânirea diavolului să-i izbăvească, pe cei pierduţi să-i caute şi pe cei morţi să-i învieze, Cruce luminoasă ţi-a arătat în văzduh şi dumnezeiescul glas a grăit către tine: „De n-aş fi fost Fiul lui Dumnezeu, apoi cum aş fi fost viu după moarte?”. După cuvântul acesta, Crucea s-a suit la cer, iar noi, luând minunile dumnezeieştii pronii celei de oameni iubitoare, cântăm din inimi recunoscătoare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

O, Neanie, mare este chemarea ta, căci după aceasta iar s-a auzit glas din înălţimea cerului zicându-ţi: „Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmaşii tăi şi pacea Mea va fi cu tine!”. Astfel şi tu, precum Saul oarecând, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor vas ales te-ai făcut. Cum dar nu-ţi vom grăi aşa:
Bucură-te, că de nedreapta poruncă a pământescului împărat te-ai lepădat;
Bucură-te, că, luminându-te prin glas dumnezeiesc, la chemarea cerească ai alergat;
Bucură-te, că minunata vedenie te-a umplut de duhovnicească bucurie;
Bucură-te, doritorule de cerească slavă ce covârşeşte orice veselie;
Bucură-te, că argintarului din Schitopol cruce asemenea celei cereşti i-ai poruncit;
Bucură-te, că şi temerea aceluia de păgâneasca poruncă o ai risipit;
Bucură-te, că aurul tău n-ai cruţat pentru sfinţitul odor;
Bucură-te, că, văzându-l, te-ai bucurat plinind al tău dor;
Bucură-te, că, săvârşită fiind Crucea, pe ea s-au arătat trei feţe închipuite, cu evreieşti slove deasupra lor scrise;
Bucură-te, că numele cel mare – Emmanuil – deasupra, iar în părţi – Mihail şi Gavriil – erau puse;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Acestea văzându-le aurarul, se minuna şi nu pricepea cine le-a însemnat pe acelea, nimeni nefiind în casă fără numai el singur, şi luând o unealtă, voia să şteargă întipărirea aceea, dar nu putea, căci mâna i se făcuse nelucrătoare şi uscată. Iar noi, înţelegând preaslăvitele Sale lucrări mântuitoare, lăudăm pe Dumnezeu Cel în toate zilele cu noi, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Văzând tu Crucea, Sfinte Procopie, ai întrebat pe argintar: „Ale cui sunt feţele acestea şi pentru cine sunt închipuite?”, iar el cu jurământ ţi-a grăit: „Când am isprăvit lucrul, s-au arătat aceste feţe de la sine, singure închipuite, şi nu ştiu ale cui sunt; şi am voit să le şterg pe dânsele, dar nu am putut, că mâna mea amorţea”. Acestea auzind şi minunându-te, cu bună cinstire şi cu puterea Sfintei Cruci ai cunoscut:
Bucură-te, că închinându-te ei, lăudai pe Cel în care ai crezut;
Bucură-te, că învelind-o în mătase, Crucea mereu cu tine purtând-o o cinsteai;
Bucură-te, că de atunci pe creştini apărai şi pe păgâni supuneai;
Bucură-te, că înarmându-te cu nebiruita armă, ţinuturi barbare ai robit;
Bucură-te, că şi pe diavoli – nevăzuţii vrăjmaşi – prin puterea ei i-ai biruit;
Bucură-te, că darul Sfintei Cruci te-a împuternicit şi te-a luminat;
Bucură-te, că pe mulţi la credinţa în Hristos i-ai îndrumat;
Bucură-te, că pentru noi la Preasfânta Treime pururea în cer mijloceşti;
Bucură-te, că podoabă a Bisericii dreptslăvitoare şi îndulcire minţilor eşti;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Fiind tu în cetatea ta, Ierusalim, te-au rugat cetăţenii lui şi locuitorii din satele dimprejur să îi izbăveşti de răutatea barbarilor şi de strâmbătăţile ce li se făceau de ei prin năvăliri, prădăciuni şi răpiri. Iar tu, ca un viteaz, nădăjduind în puterea Sfintei Cruci, ieşind ostaşii tăi, i-ai biruit desăvârşit şi ai slobozit pe cei robiţi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

„Iisuse Dumnezeule, fii mie spre ajutor nădejdii mele!”, se ruga Sfântul Procopie cu inima îndurerată, şi i-a venit glas dintru înălţime zicându-i: „Nădăjduieşte, Neania, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cu tine!”. Iar el, auzind glasul acela, de mare îndrăzneală umplându-se şi strălucită biruinţă dobândind, după cuviinţă îi aducem aceste laude:
Bucură-te, că pe barbari tu până în sfârşit i-ai biruit;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit pe vrăjmaşi prin credinţă tare;
Bucură-te, că nădejdea şi dragostea în inima ta s-au făcut izvoare;
Bucură-te, că maica ta cu bucurie te-a întâmpinat;
Bucură-te, că şi pe ea taina creştinătăţii o ai învăţat;
Bucură-te, că idolii de aur şi de argint din casa ei i-ai zdrobit;
Bucură-te, că pe aceia, făcuţi bucăţi, săracilor i-ai împărţit;
Bucură-te, nebiruitule de nici o oaste pământească;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de ceata cea cerească;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Zis-ai maicii tale ca singură să întrebe pe idoli cine ţi-a ajutat în luptă şi nu era glas, nici auzire; drept aceea tu, Fericite, ţinând Crucea în mână, te-ai umplut de dumnezeiască râvnă şi ai început a zdrobi neînsufleţiţii idoli, la pământ aruncându-i şi cu picioarele călcându-i, lui Dumnezeu Celui Atotputernic aducându-I cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul al 5-lea

O, Mare Mucenice Procopie, în vremea ce tu ai dăruit aurul şi argintul din idolii sfărâmaţi de tine săracilor care s-au veselit, născătoarea ta, lepădând dragostea cea de fiu, degrabă a alergat la Antiohia jeluindu-se tiranului Diocleţian; iar acela o mângâia zicându-i că te va întoarce la zei cu îmbunări sau cu îngroziri. Dar noi te fericim aşa:
Bucură-te, de mari şi strălucite biruinţe purtătorule;
Bucură-te, al dreptei şi bunei credinţe nevoitorule;
Bucură-te, că s-a lămurit ca aurul în foc nădejdea ta cea tare;
Bucură-te, că în ispite grele te-ai arătat vrednic de a ta de sus chemare;
Bucură-te, că ighemonul Iust din poruncă împărătească te-a căutat;
Bucură-te, că tu înaintea lui cu tărie şi cu vitejie neclintită ai stat;
Bucură-te, că hulele tiranului asupra lui Hristos nu le-ai suferit;
Bucură-te, că ticăloasa lui scrisoare rupând-o ai nimicit;
Bucură-te, că doar lui Hristos şi Bisericii Lui ai voit să slujeşti;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Zicând ighemonului Iust: „Eu sunt creştin, iar tu fă ceea ce ţi s-a poruncit; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Hristos, Dumnezeul meu”, i-ai aruncat în faţă brâul dregătoriei tale, şi primind chinurile cele cumplite şi curgând sângele tău şiroaie, ziceai păgânilor celor de faţă ce lăcrimau pentru tinereţile tale: „Nu plângeţi pentru mine, ci pentru pierzania sufletelor voastre, acelea fiind vrednice de plâns, căci se vor munci în iad fără de sfârşit”, iar nu cei ce vor cânta în veci lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cutremur mare se făcu la miezul nopţii în cetate, căci Domnul Iisus venind cu îngerii săi să cerceteze pe robul său cel credincios, lumină mare a strălucit în temniţă şi uşile deschizându-se, legăturile tuturor celor de acolo s-au dezlegat, şi doi îngeri s-au arătat cu asemănare de tineri preafrumoşi. De unele ca acestea uimindu-ne, primeşte de la noi acum:
Bucură-te, că, ridicându-ţi ochii spre cer, întărire de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că şi prin tine preasfântul Său nume în lume s-a proslăvit;
Bucură-te, că, în temniţă fiind aruncat, Terentie temnicerul, umilindu-se, te-a îngrijit;
Bucură-te, că, în cetate cutremur făcându-se, Domnul Hristos cu îngerii Săi a venit la tine;
Bucură-te, că îngerilor cu smerită înţelepciune tu le-ai grăit;
Bucură-te, că, arătându-ţi-Se în slavă nespusă, Mântuitorul te-a tămăduit;
Bucură-te, că botezându-te de El te-ai născut de sus pentru veacul ce va să fie;
Bucură-te, că ţi-a zis cu dumnezeiescul Său glas: „De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie”;
Bucură-te, că Domnul apoi S-a urcat la cer, iar inima ţi s-a umplut de negrăită dulceaţă cerească;
Bucură-te, şi nu ne lăsa nici pe noi să ne abatem de la adevărata viaţă duhovnicească;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

„Îmbărbătează-te şi te întăreşte, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turma aleasă”, ai auzit de la Domnul Dumnezeul tău, şi bucurându-te şi înspăimântându-te, ai căzut la pământ şi te-ai închinat Lui, rugându-L să te întărească în pătimiri, ca să nu te temi de cumplitele chinuri. Iar Domnul ţi-a zis: „Nu te teme, că eu sunt cu tine!”; pentru care cu toată inima ta I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunată arătare aducându-ţi aleasa, duhovniceasca urmă a rănirilor dinainte, căci ai nădăjduit spre Dânsul şi ţi-a ajutat şi ţi-a înflorit trupul tău. Pentru aceasta cu netăcute glasuri îţi cântăm:
Bucură-te, că temnicerul ighemonului dumnezeiască arătare i-a vestit;
Bucură-te, că acela ce te credea mort de mirare a amuţit;
Bucură-te, că, întrebat de ostaşi de eşti viu, dumnezeieştile minuni nu s-au ascuns;
Bucură-te, că: „Sunt viu şi sănătos, cu darul Dumnezeului meu”, ai răspuns;
Bucură-te, că ostaşul ighemonului toate acestea i-a spus;
Bucură-te, că acela la judecată de faţă iarăşi te-a adus;
Bucură-te, că privelişte îngerilor şi oamenilor te-ai făcut;
Bucură-te, că ai înviat prin har şi de sus te-ai născut;
Bucură-te, că ai înşelat pe vicleanul ighemon care socotea că zeii te-au vindecat;
Bucură-te, că mergând în capiştea idolească pe toţi idolii i-ai zdrobit şi i-ai sfărâmat;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

„Dumnezeul creştinilor, ajută-ne nouă!”, a strigat cu spaimă poporul păgânesc văzând că, prin rugăciunea mucenicului, din porunca lui Dumnezeu, idolii cei sfărâmaţi s-au prefăcut în firea apei, făcându-se pârâu ce curgea din capişte pe uşi. Apoi nedumeritul ighemon porunci să te întindă iarăşi, unde venind la tine Nicostrat şi Antioh, tribunii a două cete de ostaşi, i-ai adăugat la oastea Împăratului ceresc prin botezarea lor de către Leontie episcopul, cu toţii împreună aducând lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

A doua zi ighemonul venind la divan, ostaşii aceia stând înaintea lui cu mare glas preamăreau pe Hristos, mărturisindu-se creştini şi arătându-se gata spre chinuri şi moarte pentru El. Iar tiranul neputându-i îndupleca să se lepede de Domnul şi să se întoarcă iarăşi la zei, i-a osândit la tăierea de sabie înaintea ta, Mucenice, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, că prin rugăciunile şi sfaturile tale ostaşii au venit la credinţă;
Bucură-te, că prin Iubitorul de oameni Hristos a primit a lor frumoasă nevoinţă;
Bucură-te, că pentru Domnul Iisus ei şi-au pus sufletele lor;
Bucură-te, că s-au încununat prin primirea în mucenicescul sobor;
Bucură-te, că îmbunătăţitul Evlavie i-a îngropat cu aleasă cinstire;
Bucură-te, că douăsprezece femei de bun neam ţi s-au alăturat spre pătimire;
Bucură-te, că ele se rugau: „Primeşte-ne pe noi, Doamne, în cămara Ta cerească!”;
Bucură-te, că Teodosia, maica ta, pe Dumnezeu prin ele începu să-L cunoască;
Bucură-te, că Hristos le-a primit pe ele şi le-a încununat;
Bucură-te, că prin credinţă tare, pe satana l-au ruşinat;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

„Domnul nostru, pe Care tu nu-L vezi, ca şi orbii care nu văd soarele, ne stă în faţă, aici, ajutându-ne!”, l-au mustrat pe înrăutăţitul ighemon sfintele femei fiind arse cu fier înroşit, iar Teodosia, maica sfântului, umplându-se de râvnă privind la pătimirea lor, a strigat cu glas mare: „Şi eu sunt roabă Celui răstignit – Hristos Dumnezeu”, voind să înveţe şi ea cântarea cerească: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Mare bucurie s-a făcut ţie, Sfinte Procopie, când ai văzut pe maica ta, împreună cu mărturisitoarele lui Hristos, în temniţă şi auzind de la dânsa că inima ei s-a zdrobit de umilinţă şi o rază a răsărit în mintea sa, cunoscând înşelăciunea deşerţilor zei şi crezând în Unul şi Adevăratul Dumnezeu, Cel mărturisit de tine şi de sfintele femei; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, odrăslire aleasă din rădăcini binecuvântate;
Bucură-te, că pe mulţi ai povăţuit la adevăr şi dreptate;
Bucură-te, că ai lepădat idolatria păgânească cea pângărită;
Bucură-te, că ai venit la calea cea de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, că ai înduioşat inimile cele împietrite;
Bucură-te, luminătorule al minţilor celor întunecate;
Bucură-te, că fericita Teodosia slujeşte în temniţă sfintelor femei;
Bucură-te, că de acolo ai pregătit, prin episcopul Leontie, şi botezul ei;
Bucură-te, că întunericul rătăcirii din multe suflete l-ai risipit;
Bucură-te, că acelea, prin tine, pe Iisus veşnicul Împărat L-au iubit;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Puse înainte la judecată de nedreptul ighemon, fericita Teodosia l-a mustrat pentru nebunia păgânătăţii lui şi, fiind dată la chinuri cumplite, sfintele femei se rugau la Dumnezeu s-o întărească, iar apoi auzind că toate au fost osândite la tăiere de sabie, s-au dus la moarte cu veselie şi cu bucurie, ca la un ospăţ de nuntă, într-o glăsuire cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeiasca judecată îl ajunse pedepsindu-l pe ticălosul ighemon, care căzând în nişte friguri groaznice în aceeaşi noapte muri. Dar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea, în toate zilele mulţi bărbaţi şi femei primind credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos prin învăţătura ta, Sfinte Procopie, şi prin minunile pe care le făceai tu; pentru aceasta veselindu-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că, biruit de sfintele femei, ighemonul pe tine rău s-a mâniat;
Bucură-te, că pentru încununarea lor pe cerescul Împărat L-ai lăudat;
Bucură-te, că tu atunci şi alte rele pătimiri ai primit;
Bucură-te, că şi în acelea ai rămas ca un stâlp neclintit;
Bucură-te, că şi de vrăjmaşul tău cel nevăzut Dumnezeu te-a scăpat;
Bucură-te, că pe mulţi din izvorul dreptei credinţe i-ai adăpat;
Bucură-te, că prin învăţătură şi minuni te-ai arătat adevărat lucrător;
Bucură-te, vindecătorule al bolnavilor, îndrăciţilor şi neputincioşilor;
Bucură-te, că necredincioşii prin tine vin la Dumnezeu;
Bucură-te, şi roagă-te să fim primiţi întru pocăinţă şi noi;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Alt ighemon, cu obiceiul mai cumplit decât cel dintâi, venind în Cezareea Palestinei şi aflând despre tine, Sfinte Procopie, te-a adus fără întârziere înaintea judecăţii sale, spre cercetare, în vreme ce inima ta cea neînfricată cânta neîncetat lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Hulele acelui rătăcit asupra lui Hristos Dumnezeu nesuferind, Preaînţelepte Mucenice, din cărţile elineşti multe învăţături şi pilde i-ai adus spre lămurirea dumnezeieştii iconomii şi pronii celei iubitoare de oameni; pentru care te binecuvântăm zicând:
Bucură-te, ritor al tainelor credinţei creştine preaales;
Bucură-te, că din dumnezeieştile Scripturi bogate roade ai cules;
Bucură-te, că şi din cărţi elineşti, ca albina înţeleaptă ai ştiut să aduni;
Bucură-te, biruitorule în cuget, grai şi faptă, vrednicule de cereşti cununi;
Bucură-te, că auzindu-te păgânii, cuvânt de răspuns nu au;
Bucură-te, că, după Iust, acum biruieşti şi pe Arhelau;
Bucură-te, că acela, voind să te ucidă, a pierit;
Bucură-te, că, Domnul binevoind, ai biruit;
Bucură-te, că iarăşi la temniţă şi la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, viteaz nebiruit de diavol, frică şi păcat;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

„Dreapta Domnului a făcut putere şi tot ea m-a înălţat”, grăia Mucenicul cu ochii trupeşti şi lăuntrici ridicaţi spre cer, având mâna întinsă pe cărbunii aprinşi, apoi spânzurat de mâini cu grele pietre legate de picioare, iar la sfârşit în cuptor aprins fiind aruncat, în mare uimire şi nedumerire se afla păgâneasca adunare, căci nu ştia puterea cântării celei sfinte: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Flacăra din cuptor ieşind şi arzând pe toţi păgânii ce erau împrejur, iar tu rămânând nevătămat, ighemonul a hotărât să ţi se taie capul cu sabia. Şi cerând timp de rugăciune, înălţându-ţi mâinile şi ochii spre cer, te-ai rugat pentru cetate, pentru popoare, pentru sărmani şi văduve, pentru biruinţa sfintei şi dreptei credinţe a Bisericii lui Hristos, să se înmulţească şi să strălucească până la sfârşitul veacului; pentru care cu dragoste cântăm:
Bucură-te, că ai fost bătut cu vine de bou şi împuns cu ţepuşe de fier înroşite;
Bucură-te, că se cutremură păgânii uimiţi de a ta putere şi virtute;
Bucură-te, că nu bagi în seamă mâna ce-ţi ardea pe jertfelnicul învăpăiat;
Bucură-te, că mintea-ţi tinzând spre Dumnezeu, intrarea cereştilor porţi ai aflat;
Bucură-te, că oasele-ţi întinse de greutatea pietrelor ieşeau din loc;
Bucură-te, că în cuptorul aprins nicicum nu te-ai vătămat de foc;
Bucură-te, că hotărârea de moarte prin sabie bucuros ai primit;
Bucură-te, că prin a ta viaţă şi moarte Dumnezeu a fost preaslăvit;
Bucură-te, rugător neîncetat pentru popoare, ortodoxie şi lume;
Bucură-te, că Dumnezeu a făcut pretutindeni slăvit al tău nume;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, minunatule şi fericite Mucenice Procopie, primind nevrednica noastră laudă ca pe o gângurire pruncească, roagă pe Domnul slavei să ne întărească şi pe noi cu puterea Sa cea dintru înălţime, ca izbăvindu-se de cursele trupului, ale diavolului şi ale lumii, de chinurile cele fără de sfârşit să ne izbăvim, şi împreună cu tine să-I cântăm şi noi în Împărăţia Sa cea veşnică şi binecuvântată: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Chemarea ta, alesule între mucenici..., Condacul 1: Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat...,

Icosul 1

Chemarea ta, alesule între mucenici, nicicum nu a fost de la oameni, ci din cer Mântuitorul Hristos, cu dumnezeiescul şi preadulcele Său glas, ţi-a mărturisit zicând: „Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!”; drept care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că în sfânta cetate a Ierusalimului în copilărie ai crescut;
Bucură-te, că cinstitul tău părinte, Hristofor, prin mucenicie la Domnul a trecut;
Bucură-te, că maicii tale, Teodosia, cu ascultare şi blândeţe te-ai supus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale şi dânsa, mai târziu, la cer muceniceşte s-a dus;
Bucură-te, că oastea vremelnică, pentru cea a Împăratului ceresc, ai defăimat;
Bucură-te, că de Acela te-ai învrednicit a fi chemat ales şi binecuvântat;
Bucură-te, că de cuvintele nebunului tiran Diocleţian nu te-ai amăgit;
Bucură-te, că Adevărul Hristos ţi-a descoperit taina credinţei şi te-a primit;
Bucură-te, că bogăţia, cinstea şi slava pământească gunoaie le socoteai;
Bucură-te, că la frumuseţile raiului şi la cununa nestricăcioasă gândeai;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 1 

Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Mare Mucenice Procopie, arătându-ţi-se chipul Crucii strălucind în văzduh mai mult decât soarele, şi Însuşi Stăpânul tuturor cu tine a vorbit, cutremur pământului făcându-se şi strălucire de multe fulgere şi tunete înfricoşătoare; pentru aceasta acum noi toţi cu bucurie strigăm ţie: Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

şi această

Rugăciune către Sfântul şi Marele Mucenic Procopie

O, fericite şi mult plăcutule al lui Dumnezeu, Sfinte Mare Mucenice Procopie! Ce graiuri vom îndrăzni noi, nevrednicii, a-ţi aduce ţie, câtă vreme nici una din lucrările slăbănogitei noastre vieţi duhovniceşti nu ne arată a fi următori ai adâncii tale smerenii, ai marii tale râvne, ai răbdării neclintite şi ai dragostei aprinse pentru Dumnezeu şi poporul Lui cel binecredincios, ce ai avut până în sfârşit? Tu, de Însuşi Mântuitorul Hristos, asemenea vasului alegerii, Pavel, şi marelui împărat Constantin, părintele creştinilor, la calea credinţei fiind chemat, suişuri în inima ta ai pus, dar peste dar şi foc peste foc ai câştigat, mereu sporindu-ţi faptele cele bune spre lauda preaslăvitului Său nume. Noi nepreţuitele daruri ce am primit prin Taina Sfântului Botez nicicum nu le-am păzit şi nici lepădarea de satana şi de toate lucrurile lui precum atunci ne-am făgăduit. Taina Sfintei Cruci descoperindu-ţi-se prin dumnezeiescul glas, tu din putere în putere ai mers ca un adevărat închinător şi cinstitor al ei, iar noi, nehotărându-ne la adevărata lepădare de sine, nu o putem lua pentru a ne face vrednici următori ai Stăpânului tuturor, ci până acum în nedumerire şi nelucrare petrecem. Cu adevărat, întru nimic nu am urmat noi, ticăloşii, uimitoarelor tale pătimiri pentru dragostea Mirelui ceresc, Celui ce cu iubire veşnică iubindu-ne până în sfârşit, pentru toţi şi pentru fiecare dintre noi pătimind, toată rânduiala părintească cu desăvârşire a plinit; ci cu reaua pătimire defăimând, iată, până acum, în patimi şi pofte dobitoceşti întreaga noastră viaţă ne-am cheltuit. Nu ne lăsa pe noi mai mult să ne afundăm, ci întinzându-ne mâna cea nebiruită a sfintelor şi pururea primitelor tale rugăciuni, ajută-ne pe noi să putem porni cu însufleţire nouă pe calea luptelor ce ne stau înainte pentru împlinirea dumnezeieştilor porunci, prin păzirea învăţăturilor mântuitoare ale Sfintei Biserici celei dreptslăvitoare.
Ajută-ne, Sfinte Procopie, căci suntem slabi şi ticăloşi, şi nu ne lăsa să fim biruiţi de noul păgânism şi de multele sale viclenii idolatre, căci şi noi făgăduim că de acum ne vom strădui mai mult să punem începutul cel bun, prin sfintele tale mijlociri, astfel ca în veacul cel viitor faţă către faţă să-ţi mulţumim şi împreună cu tine să cântăm Preasfintei şi Celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi, în nesfârşiţii veci. Amin!

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Procopie

Troparul Sfântului Mare Mucenic Procopie, glasul al 8-lea

Nu de la oameni, ci de la Dumnezeu primind chemare, sfinte, ai lăsat credinţa părintească cea rea şi slujbele cele orânduite; şi râvnind după Hristos, ca un al doilea Pavel, ai suferit multe osteneli şi răni. Şi primind acum cununa cea făgăduită, Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Gasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec, în pustie, a biruit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce eşti luminat cu bogatele raze ale Duhului, mântuieşte de negura patimilor şi de primejdii pe cei ce cinstesc această sfântă şi purtătoare de lumină prăznuire a ta, Sfinte Mucenice Procopie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chemarea ta, Sfinte Procopie, nu a fost de la oameni, ci de la cer te-a vânat Hristos, precum odinioară pe Pavel, făcându-te cu adevărat mărturisitor al patimilor Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În locul ostăşiei celei vremelnice ai luat în schimb ostăşia cea veşnică; şi în locul împăratului celui muritor, ai ales a sluji pe Cel Nemuritor, Care ţi-a dat Împărăţia cea nestricăcioasă, Preafericite Procopie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai pe Cel din fire Ziditor, Care cu adevărat ne-a îndumnezeit cu unirea Sa cea mai presus de minte, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată. Pe Acela roagă-L neîncetat să lumineze pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu în înţelepciune...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mijlocul Crucii preaslăvit ţi S-a arătat ţie Hristos, învăţându-te de faţă pogorârea Sa cea către noi şi pe tine te-a chemat la pătimire.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş şi stâlp ridicându-te pe tine dumnezeiescului Duh şi fiind plin de râvnă dumnezeiască, ai sfărâmat capiştile demonilor şi idolii cei fără de suflet, Sfinte Mucenice Procopie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiindu-ţi făcut trupul şuviţe, ai lepădat hainele cele de piele şi te-ai îmbrăcat cu podoaba nestricăciunii; şi aşa ai golit de putere pe vicleanul diavol, Mucenice Procopie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă de toată potrivnica năvălire a şarpelui, Maică Fecioară Curată şi luminează inima mea, care cu credinţă te măreşte pe tine, Ceea ce eşti fără de prihană.

Irmosul

Nu în înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin dumnezeieştile înălţări către Stăpânul, ai surpat pe tiranul cel trufaş, care se înălţa cu puterea necredinţei, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-ţi-S-a ţie Izbăvitorul, când erai închis în temniţă, Sfinte Procopie, umplându-te de îndrăznire, dându-ţi şi numire pe potriva dobândirii tale plină de daruri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce erau acoperiţi cu negura necredinţei, văzându-ţi chipul tău luminat cu Darul cel dumnezeiesc, au luat lumina credinţei prin insuflarea cea dumnezeiască.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu rugăciunea ta cea neadormită, pe mine cel îngreuiat de somnul lenevirii, deşteaptă-mă către zorile pocăinţei şi mă izbăveşte, Stăpână, Ceea ce Singură ai născut pe Mântuitorul.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Necredincioşii nu vor vedea slava Ta, Hristoase; dar noi pe Tine, Unul-Născut, strălucirea slavei dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând, Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina cuvintelor tale, Sfinte Mucenice Procopie, prin sângele muceniciei au adus oaste plecată lui Hristos Dumnezeu; şi aceia au moştenit împărăţia cea nemişcată împreună cu tine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Femeile cele din Singlit, lepădându-se de neam şi de cinstea cea cu mândrie şi alegând a muri pentru Tine, Cuvinte Nemuritorule, s-au arătat părtaşe Singlitului celui de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeile cele mărite, care au dorit de împărăţia Ta, Mult Milostive, fiind aprinse la suflet cu focul cel dumnezeiesc, au defăimat trupul şi schingiuirea cea fără de milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislind pe Emanuel, Dumnezeu cu trup L-ai născut, spre înnoirea oamenilor, Preasfântă fără de prihană. Pe Acela roagă-L pururea să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din limba ta cea curgătoare de miere, curgeau învăţături picurătoare de miere şi cu adevărat izbăveau de amărăciunea nedumnezeirii pe cei ce cu bună credinţă alergau către tine, Mucenice Procopie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând tu, mucenice, drept maică dreapta credinţă, ai întors de la păgânătate pe cinstită maica ta cea după trup şi ai adus-o la Tatăl Cel Ceresc, prin chinuire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tiranul, zgâriindu-ţi faţa ta cu fierul, mucenice, n-a putut mişca tăria cugetului tău, căci era întărită cu dragostea Celui Ce a răbdat patimile cu trupul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, în chip de negrăit ai născut pe Sfântul sfinţilor, Care pururea sfinţeşte pe cei credincioşi şi cetele mucenicilor le împreunează cu îngerii.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Căutând cele de sus...

Cu râvnă dumnezeiască spre Hristos fiind aprins şi cu cinstita Cruce păzit, întărâtarea vrăjmaşilor şi îndrăznelile ai surpat, Sfinte Mucenice Procopie. Şi cinstita Biserică ai înălţat-o, întru credinţă sporind şi luminându-ne pe noi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi zdruncinaţi, grumajii cu greutatea plumbului, mucenice, nu simţeai, căci ai dorit să porţi pe grumajii tăi jugul cel uşor al Celui Ce S-a împreunat cu noi, din milostivire.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind de sus darul tămăduirilor, goneşti bolile şi depărtezi de la oameni duhurile cele viclene, mucenice, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind bătăile cele ca nişte ploi ale vrăjmaşilor, fericite şi tare fiind ars cu focul, ai ars păgânătatea, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din Doamnă Nestricată mai presus de fire Se naşte Cuvântul, Cel Ce toate le zideşte cu cuvântul, vrând să mântuiască din necuvântare pe cei ce preaslăvesc pogorârea Lui cea de bunăvoie.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ars cumplit cu făclii şi împuns cu frigări şi la rănile cele vechi primind din nou zgârieturi şi tare durându-te mucenice, cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreapta ta, fericite, ai pălmuit întunecoşii obraji ai demonilor. Şi ai arătat judecătorului celui fără de lege ca să ardă aceasta în jeratic, stându-i împotrivă, mărite şi cântând: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Având temelie nesfărâmată pe Piatra Hristos, preafericite, te bucurai, Mărite Procopie, fiind împovărat cumplit cu pietre, care te uşurau pe tine către bucuria cea fără de greutate, cântând: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, toate neamurile te fericesc pe tine, Fecioară, precum ai proorocit. Că ai născut pe Fericitul Dumnezeu, Care face fericiţi pe cei ce urmează poruncilor Lui cu credinţă şi cântă: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Irmosul

Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos, Piatra cea Netăiată...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte câştigând sfârşitul cel dorit de tine, ţi-ai plecat lui Dumnezeu grumajii; şi fiind lovit cu sabia, te-ai suit pe sângele tău ca pe o căruţă şi ai alergat în sus către Dânsul, Sfinte Mucenice Procopie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiasca putere cea Atotputernică a Duhului izvorăşti râuri de tămăduiri şi opreşti văpăile patimilor şi taberele cele demonice le îneci, vrednicule de minune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta, izbăveşte-i de toată îngrozirea, de toată boala, de toată primejdia, Sfinte Procopie, cu sfintele tale rugăciuni cele către Domnul şi Ziditorul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul soarelui şi al stelelor şi a toată zidirea lumină ne-a răsărit nouă, Fecioară, din pântecele tău cel purtător de Lumină. Pe Acela roagă-L neîncetat să lumineze pe cei ce te laudă pe tine.

Irmosul

Hristos, Piatra cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Precum mai înainte a chemat Hristos din cer pe Pavel, aşa te-a chemat şi pe tine către credinţă, Sfinte Procopie Înţelepte, ştiind mai dinainte frumuseţea cea dumnezeiască a inimii tale. Pentru aceea, vitejeşte te-ai nevoit, propovăduind patimile şi venirea lui Hristos către oameni, preafericite.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Nădejdea creştinilor, Preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui pe Care L-ai născut mai presus de înţelegere şi de cuvânt, împreună cu Puterile cele de sus, ca să ne dea iertare de păcate şi îndreptare vieţii, nouă tuturor, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te mărim pururea.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Neîntinată, văzându-şi Mielul şi Păstorul mort, Spânzurat pe Cruce, tânguindu-se, zicea, văitându-se ca o maică: Cum voi suferi smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeu?