Un om înțelept nu participă la bârfe, preferă liniștea.

  "Cînd chiar îngerii neascultători au fost aruncaţi în întunericul Iadului, cînd o omenire întreagă a fost înghiţită de potop, cînd din cetăţi mari s-a ales praful şi cenuşa, în ce mai poţi nădăjdui tu, care păcătuieşti pururi fără grijă şi nu te întorci şi nu te lepezi de păcat?! Zici că te bazezi pe mila lui Dumnezeu.
Dar oare crezi că va fi Dumnezeu mai milostiv acum, cu tine, decît a fost atunci, cu aceia? Oare crezi că Dumnezeu se schimbă aşa cum se schimbă omul şi timpul?

      Nu nădăjdui prosteşte, omule, şi fără socoteală, ci nădăjduieşte după măsura luptei pe care o dai tu ca să te lepezi de păcat şi să-ţi îmbunătăţeşti sufletul şi viaţa.

     Cu adevărat, mare este mila lui Dumnezeu, îndelungată răbdarea Lui, şi nesfîrştită iubirea Lui. Căci iată, Dumnezeu este mai bun cu tine şi te iubeşte mai mult decît te iubeşti tu însuţi, şi doreşte mîntuirea ta mult mai mult decît ţi-o doreşti tu însuţi.

     Dar oare crezi tu că cel care îşi bate joc de milostivirea lui Dumnezeu pînă la sfirşit, care îşi rîde de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pînă la sfirşit, şi care întoarce spatele iubirii lui Dumnezeu pînă la sfirşit oare crezi tu că pe un astfel de om îl va forţa Dumnezeu să intre întru împărăţia Sa ca să-l facă cetăţean împreună cu îngerii şi cu sfinţii?

     Ce cumplit este întunericul iadului, zăngănitul lanţurilor şi scrîşnirea dinţilor! Acolo locuiesc cei care şi-au bătut joc de milostivirea lui Dumnezeu şi care au întors spatele iubirii Lui. Oare vrei şi tu să mergi şi să-ţi faci veşnic sălaş acolo, risipitorule suflete? Dumnezeu nu doreşte aceasta, îngerii plîng văzîndu-te cum grăbeşti înspre aceasta. Sfinţii se roagă ca tu să te întorci din drum. Sfînta Biserică aduce jertfe pentru tine, ca să-ţi vii în simţiri! Dar dacă tu dispreţuieşti toate acestea – şi nu ai nici un motiv ca să le dispreţuieşti! – atunci ce fel de milă îţi închipui că vei găsi la Dumnezeu?

Sf.Nicolae Velimirovici
(Proloagele Ohrida)

O oră de rugăciune la miezul nopții

 

O oră de rugăciune la miezul nopții valorează mai mult decât zece ore de rugăciune în timpul zilei!

Dacă nu ne rugăm noaptea, atunci orele și zilele noastre trec fără a aduce vreo roadă.

Dormi la miezul nopții?

Atunci viața ta va fi mereu o viață nesigură.

Existența ta este paralizată atunci când nu dedici miezul nopții rugăciunii, fiindcă nu primești Duh Sfânt.

Dumnezeu cunoaște și recunoaște rugăciunea de la miezul nopții, dar rugăciunea stabilă.

Fie că te afli la chilie sau în afara mănăstirii, la miezul nopții trebuie să fii în fața lui Dumnezeu.

Să știi că acest timp aparține lui Dumnezeu. Acest moment trebuie dedicat întâlnirii cu Dumnezeu, Care trebuie să devină Dumnezeul tău. Este momentul scării tale.

Părintele Emilianos Simonopetritul

Părintele Arsenie Boca: Sfaturi de mare folos pentru suflet

 

Comentariu la Pateric al Părintelui Arsenie Boca

• Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
• Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:
– Când sunt de la diavol, simţi tulburare.
– Când sunt de la fire, ne apărăm.
– Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simţim o pace, bucurie, mulţumire.
• Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
• Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
• Decât ceartă mai bine pagubă.
• Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
• Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
• Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
• Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
• Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
• Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.
• Să vă pregătiţi pentru martiraj.
• În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
• Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
• Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
• Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
• Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
• Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
• Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
• Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
• De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
• Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
• Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.
• Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.
• Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
• Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
• Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi. Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.
• Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
• În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
• Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
• Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.
• Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
• Să cultivăm energia voinţei.
• Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.
• Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne menţină în stare de umilinţă şi smerenie.
• Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
• Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
• Prin supărări, tulburări, ceartă, iuţeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
• Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.
• Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îţi ia mâna toată.
• Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi. Daţi ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem. Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îţi îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu. Nu te poţi lua „la trântă” cu el fără „Doamne Iisuse…”, şi nu poţi zice „Doamne Iisuse…” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.
• Faceţi măcar 100 de metanii pe zi că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
• Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
• Dacă uiţi să zici “Doamne Iisuse…”, zi: Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine.
• Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.
• Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
• Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
• Prin nimic nu ne întâlnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii.
• Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.
• Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.
• Răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
• Dacă sufletele părăsesc râvna, atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează.
• Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenţie neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.
• Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
• Ca să scapi de uriaşul minţii (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.
• Ori de câte ori ţi se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îţi trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
• Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
• Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.
• Pe Duhul Sfânt îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.
• Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţeşte.
• Răbdând canonul şi zicând: “aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
• Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.
• Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
• Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie
Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli
apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.
• Pe vârful limbii călăreşte satana.
• Aşa să fie vorba între voi ca la rugăciune. Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
• Luaţi aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.
• Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.
• Aşa de atenţi trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.
• Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.
• Când ai vreo ispită nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.

(preluate din Revista Atitudini, Nr. 4)

De ce trebuie să primim necazurile?

Ce este întunecimea gândului?

Sfântul Avva Antonie, şezând odată în pustie, a venit în lenevie şi în multă întunecare de gânduri şi zicea către Dumnezeu: „Doamne, voi să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea? Cum mă voi mântui”? Şi, sculându-se puţin, a ieşit afară şi a văzut odată pe cineva ca pe sine şezând şi împletind o funie, apoi sculându-se de la lucru şi rugându-se şi iarăşi şezând şi împletind funia; apoi iarăşi sculându-se la rugăciune. Acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi întărirea lui Antonie. Şi a auzit pe înger zicând: „Aşa fă şi te mântuieşte”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie şi îndrăzneală şi, făcând aşa, se mântuia.

Întunecarea de gânduri este atunci când ţi se întunecă ţinta la care vrei să ajungi, obiectivul, rostul sau semnul, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pe care vrei să-l urmăreşti şi simţi că nu-l mai ai pentru că vine altceva şi-ţi ocupă mintea. Orice gând în legătură cu lucrul, chiar gospodărie, contabilitate, gând de deşteptăciune; orice gând care priveşte materialismul, te abate de la Dumnezeu, de la Doamne Iisuse, adică îţi întrerupe legătura cu Dumnezeu, îţi taie firul dinspre Dumnezeu, îţi fărâmiţează ţinta.

Deci toate acestea se numesc întunecare de gânduri, îţi întunecă rostul, semnul la care vrei să ajungi şi pentru care trăim de când ne-am deschis ochii şi după ce îi închidem. Orice lucru care-l faci, să-l faci cu Doamne Iisuse, fie la gospodărie, fie la plivit sau la contabilitate şi chiar la încărcat de gunoi, iar toate aceste lucruri, faţă de ţinta pe care vrem să o ajungem, să le socotim gunoaie.

Deci întunecarea de gânduri nu este numai când se îmbulzesc în minte alte lucruri, adică când eşti năucit de cap, ci, orice gând care-ţi ocupă mintea, îţi acoperă lumina, ţinta şi simţi că a dispărut ceva din tine; nu mai simţi firul, legătura neîntreruptă cu Dumnezeu.

De acest fel de întunecare de gânduri era cuprins Avva Antonie şi a început să strige la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a arătat lui că rugăciunea trebuie făcută cu lucrul mâinilor. Sfântul Apostol Pavel zice: „Siliţi-vă să aveţi în voi simţirea care a avut-o Iisus”.

De ce trebuie să primim necazurile?

Când îţi încredinţezi sufletul tău din convingere lui Dumnezeu, are grijă să te prelucreze prin necazuri, ca să-ţi realizezi hotărârea pe care ai luat-o tu cândva cu sinceritate. Dacă trăieşti şi adânceşti această hotărâre, te întâlneşti cu Dumnezeu prin necazuri, prin tânguirea şi strigătul tău, ca în psalmul „Doamne, strigat-am…”.

Necazurile ustură, calcă mândria, iubirea de sine, dar să ai atâta minte să nu te împotriveşti lor. Să ai puterea să te pogori la nivelul conştiinţei şi să găseşti răspunsuri de la Dumnezeu, prin conştiinţă, pentru necazurile care ţi-au venit şi aşa te mântuieşti. Aceasta este realizarea hotărârii tale sincere de cândva.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 5)

Fiţi fericiţi:

 

Fiţi fericiţi: suntem cu toţii foarte bogaţi din moment ce aveţi cu toţii slăbiciuni! Da, suna ciudat, dur, dar asa este. Este absolut necesar să ştim să folosim aceste slabiciuni şi să le punem la lucru. Hai sa va explic cum vad, de exemplu, calul era salbatic, porcul, albina a fost domesticita pentru producerea mierii, si omul a reusit sa le domesticeasca si sa le tina pe langa casa lui, sa le foloseasca in avantajul lui. Acest lucru s-a datorat faptului ca omul a stiut sa cultive in el anumite calitati. Cu siguranta am putea imblanzi si alte animale, numai ca trebuie sa ne dezvoltam si alte calitati. Alt exemplu, forţe ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul, torentele... Acum că ştim cum să le stăpânim şi să le folosim, ne îmbogăţim si ne dezvoltam. Şi cu toate acestea, la început ele au fost toate forţe ostile. Oamenilor li se pare foarte normal să se folosească de forţele naturii, dar dacă le spui să utilizeze vântul, furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se miră. Şi, cu toate acestea, nimic nu este mai normal atunci când vom cunoşte si vom stapani regulile alchimiei spirituale, vom şti cum să transformam şi să utilizam chiar şi otrăvurile care sunt în noi. Pentru aceasta trebuie sa ne dezvoltam alte abilitati. Da, pentru că ura, furia, gelozia şi altele... sunt otrăvuri. Toate trebuie luate intr-o anumita ordine, gradat,cu intelepciune si cunoastere astfel incat sa nu intram in lupta cu ele, ca s-ar putea sa iasa invingatoare.

Cel mai benefic este sa lucram cu fortele, energiile superioare, prin rugaciuni, armonie, sa facem ritualuri, sa ne lasam ghidati/indrumati de oamenii luminosi , cu o vibratie superioara, intelepti si invatati.