vineri, 28 martie 2025

Sfinţii Mucenici Avdas episcopul şi Veniamin diaconul şi cei împreună cu dînşii (31 martie)

 

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor a pornit prigoană împotriva Bisericii, luînd pricină din următoarea împrejurare:

Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe virtuţi, împins de zel dumnezeiesc, a distrus templul în care perşii se închinau focului, numit Pirion. Aflînd împăratul acest lucru de la magi, a trimis de l-a adus înainte lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întîi cu blîndeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou acel templu.

Dar împotrivindu-se Avdas şi spunînd că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întîi să fie aruncat în temniţă dumnezeiescul Avdas. Şi au fost aruncaţi împreună cu Avdas şi Veniamin diaconul, nouă mucenici şi împreună cu ei alţi mulţi sfinţi, unde au fost mîncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.

După treizeci de ani, furtuna prigoanei, dezlănţuită de magi întocmai ca de nişte vînturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii, supunîndu-i la surghiuniri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin moarte de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întîmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci asemenea chinuri de multe feluri, precum a spus Domnul nostru Iisus Hristos, trebuiau să se întîmple. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Dumnzeul nostru, miluieşte şi ne mîntuieşte pe noi toţi. Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Columba din Iona, Sfântul îmbrățișării – Apostolul Scoției și al Irlandei. Mare tămăduitor și făcător de minuni, izbăvitor de vrăji, blesteme, magie și de toată lucrarea diavolească (9 Iunie)

 


Numele ”Columba” vine de la numele celtic ”Colm-cille” care se tâlcuiește ”porumbelul Bisericii”

Iona se tâlcuiește în ebraică ”porumbel”

Condacul 1

Celui ce s-a arătat biruitor al idolilor celților, osândind păcatul și aducând păcătoșii la neclintita pocăință, Apostol al Irlandei, luminător al Insulei Iona din Scoția și smerit slujitor al Domnului Hristos, Sfântului Cuvios stareț Columba îi aducem aceste laude, iar tu, Sfinte, iscusit păstrător și călăuzitor al căii strâmte spre Împărăția lui Dumnezeu, auzi aceste rugăciuni spuse cu glasuri de umilință: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Icosul 1

Primind Harul dumnezeiesc prin lumina Duhului Sfânt, ai dăruit inimilor celților curățenia întru strălucirea Slavei lui Dumnezeu, Sfinte Columba, și botezând poporul păgân cristelnița învierii Sfântului Botez ai devenit Înger și Apostol al Irlandei, iar noi cinstitorii tăi te lăudăm:

Bucură-te, cel ce ne îmbraci cu mantia ta ocrotitoare;

Bucură-te, ridicându-ne din căderile firii;

Bucură-te, făcător de pace;

Bucură-te, luminătorul minților rătăcite;

Bucură-te, izbăvitor de legăturile nevăzute ale întunericului;

Bucură-te, salvatorul celor chinuiți de vrăjile celților;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 2

Te-ai născut în secolul 6 în familia regală a Irlandei fiind fiul regelui, Sfinte Columba, și de mic ai fost dat la învățătura preoților păgâni care conduceau țara, având cunoașterea tuturor magiilor și a vrăjilor celtice precum și știința astrologiei așa cum se cuvenea unui prinț, dar Dumnezeu nu te-a părăsit și a lucrat spre mântuirea ta: Aliluia!


Icosul 2

Toată tinerețea ta ai fost martor la ritualurile și jertfele păgânilor ajungând iscusit în a le cunoaște știința, dar de mic ai fost dat la învățătura Evangheliei și ajungând la vârsta maturității ai primit de Sus luminarea întru Hristos:

Bucură-te, că ai înțeles de îndată că adevărul se află la Dumnezeu;

Bucură-te, că Lumina Lui a strălucit asupra ta;

Bucură-te, că toată căutarea ta a luat sfârșit;

Bucură-te, că ai ales calea aripilor îngerești;

Bucură-te, că educația ta a fost o pârghie spre înțelegerea tainelor duhovnicești;

Bucură-te, că duhul lumii l-ai părăsit pentru Duhul Sfânt;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 3

Dumnezeu a rânduit să îl cunoști pe preotul Cruitnecan care ți-a sădit dragostea pentru Hristos și pentru Biserica Sa, și dintr-o dată sufletul tău s-a umplut de Lumina cunoașterii lui Dumnezeu pe care ai început să Îl slăvești: Aliluia!

Icosul 3

Judecând cu mintea ce îți strălucea de taina Sfântului Botez, ai ales să părăsești viața lumească și ai intrat la mănăstire ca frate începător, și starețul tău episcopul Finian, văzând porumbelul Duhului Sfânt cum se odihnea în tine, te-a hirotonit diacon spre fericirea celor care te cheamă:

Bucură-te, că ai lepădat preoția idolească;

Bucură-te, că toate științele celtice le-ai lucrat din neștiință;

Bucură-te, că în apa Sfântului Botez s-au spălat toate păcatele tale;

Bucură-te, că în Hristos Dumnezeu ți-a găsit casa;

Bucură-te, că viața în mănăstire ți-a adus liniștirea;

Bucură-te, că ai ajuns un bun rugător;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 4

După câțiva ani ai plecat din acea mănăstire, dorind să înveți tainele cântecului irlandez, devenind un bard vestit în toată Irlanda, iar mai apoi te-ai îndreptat spre mânăstirea Lonard unde ai fost hirotonit preot: Aliluia!

Icosul 4

Prin lucrarea dumnezeiască nu ai rămas nici ai multă vreme, ci Dumnezeu te-a călăuzit la mănăstirea Mobhi unde ai depus făgăduitele monahale, și întărit de aripile îngerești ai pornit la drum ridicând mai multe mănăstiri și biserici:

Bucură-te, că toate mănăstirile tale funcționau după rânduială;

Bucură-te, că monahii aveau ziua împărțită în trei;

Bucură-te, că o parte din zi o dădeau cititului, alta ascultării și alta rugăciunii;

Bucură-te, că cea mai importantă era ascultarea de stareț;

Bucură-te, că ai lăsat peste tot călugări îmbunătățiți;

Bucură-te, că ai creștinat mare parte din Irlanda;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 5

După ce te-ai ostenit vreme de 15 ani ca să ridici viața călugărească în Irlanda, Dumnezeu ți-a dezvăluit voia Lui să propovăduiești Evanghelia și pe alte meleaguri, așa încât ai pornit la drum însoțit de 12 monahi spre coastele de apus ale Scoției, așezându-te pe o mică insulă numită Iona, la granița cu teritoriul regatului picților: Aliluia!

Icosul 5

Ai înființat o mănăstire pe insula Iona, Sfinte Columba, unde de asemenea ai impus folosirea timpului după rânduiala din Irlanda, și ai început lucrarea misionară de a creștina locuitorii care erau în mare parte închinători la idoli:

Bucură-te, că te-ai arătat un mare diplomat;

Bucură-te, că știai că oamenii își urmează conducătorii;

Bucură-te, că ți-ai chibzuit cu înțelepciune toate acțiunile;

Bucură-te, că ai ales să creștinezi mai întâi preoții idolești ai fiecărui trib;

Bucură-te, că aveai de partea ta știința lor pe care o combăteai cu iscusință;

Bucură-te, că le cunoșteai gândirea, și astfel ei au crezut în Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 6

Erai un slujitor neînfricat al lui Dumnezeu, mergând singur în mijlocul păgânilor barbari în pădurile stăpânite de ei, având asupra ta doar credința neclintită și Sfânta Cruce pe care o purtai la gât, și darul de mare orator ți-a slujit pe deplin căci sfințenia se odihnea în tine vorbindu-le despre Hristos Domnul: Aliluia!


Icosul 6

Ai învins în toate discuțiile cu șefii de trib, fiindcă ei gândeau din știința idolească dar tu Sfinte le vorbeai din Adevărul Dumnezeu, și rând pe rând ai botezat fiecare trib, ridicând biserici și oprind jertfele de sânge barbare spre recunoștința celor care te strigau așa:

Bucură-te, om sfânt;

Bucură-te, slujitor devotat al Sfintei Treimi;

Bucură-te, că prin tine moartea s-a oprit;

Bucură-te, că ai pus capăt vrăjilor și blestemelor celtice;

Bucură-te, că ai făcut din insula Iona altar al slăvirii lui Dumnezeu;

Bucură-te, că în prezența ta creștinismul a înflorit;

Bucură-te, că ai lăsat o moștenire veșnică;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 7

Dumnezeu te-a înzestrat cu darul prorociei, descoperind oamenilor păcatele săvârșite sau vestindu-le despre lucruri întâmplate la mare depărtare sau cele ce urmau să se întâmple în viitor, având stăpânire și asupra duhurilor necurate pe care le alungai din oameni și din locurile lor de viețuire: Aliluia!

Icosul 7

Odată, aflându-te pe pământurile Scoției, au venit la tine niște țărani cu un copil pentru a fi botezat, dar nu au găsit nicăieri apă. Iar tu, Sfinte, ai îngenuncheat rugându-te îndelung și apoi ai binecuvântat  o stâncă din apropiere și din ea a țâșnit un șuvoi de apă, apoi ai botezat pruncul și ai făcut și o profeție despre el, care s-a împlinit un an mai târziu:

Bucură-te, cel asemenea Sfântului Moise;

Bucură-te, că și apa ai transformat-o în vin la Sfânta Liturghie;

Bucură-te, că și pe monstrul din lacul Loch Ness l-ai legat să nu mai omoare pe nimeni;

Bucură-te, că de atunci nu a mai fost văzut niciodată;

Bucură-te, că la Sfânta Liturghie se ivea pe creștetul tău o minge de foc;

Bucură-te, că mulți te vedeau stând la rugăciune într-o lumină cerească;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 8

Te-ai arătat mare făcător de minuni, Sfinte Cuvioase, vădindu-i pe cei care mințeau și îndrumându-i pe calea cea bună, fiind un iscusit povățuitor și îndreptător al celor ce Îl căutau pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Multe fapte bune ai săvârșit, Sfinte Columba, având multă dragoste față de oamenii care petrecuseră în rătăcire, punându-le la inimă tainele spovedaniei și ale împărtășirii cu Sfânt Trupul și Sângele Domnului, lucru pentru care te slăvim:

Bucură-te, că manuscrisele copiate de tine au căzut în apă dar au rămas nestricate multă vreme;

Bucură-te, că ai binecuvântat un cuțit folosit în ritualuri idolești;

Bucură-te, că acesta și-a pierdut toate puterile vrăjitorești;

Bucură-te, că nici lama lui n-a mai putut tăia;

Bucură-te, cel ce distrugi uneltele magiei și vrăjitoriei;

Bucură-te, cel ce spulberi toate simbolurile celtice;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 9

Pe mulți oameni i-ai scos din robie, rupând lanțurile întemnițării lor, ai îndulcit roadele amare ale unui pom, ai înmulțit averi prin puterea binecuvântării tale, ai dezlegat paguba și nerodirea pântecelui, căci toate sunt cu putință la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

O oarecare femeie avea un soț cu înfățișare neplăcută, fiind așa din naștere, și vrând ea să se lepede de dragostea lui din pricina feței sale, acesta a alergat la tine Sfinte să îi îndupleci soția, iar tu te-ai rugat ca Dumnezeu să schimbe inima ei din silă în iubire, ceea ce s-a întâmplat, iar noi rugătorii tăi te cinstim:

Bucură-te, că dezlegi vrăjile de urât;

Bucură-te, că și cearta o alungi din familie;

Bucură-te, că ești aducător de dragoste conjugală;

Bucură-te, că înțelepțești soții spre căsnicia curată;

Bucură-te, că și furtunile pe mare le-ai îmblânzit;

Bucură-te, că valurile le-ai domolit;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 10

Ai întâmpinat și rezistență din partea preoților păgânești, căci nu toți au vrut să creadă în Dumnezeu mai ales triburile picților, ci au pornit război aprig cu tine făcând vrăjile lor și uneltind făcături diavolești ca să te piardă, dar tu Sfinte ai dovedit toate aceste încercări prin răbdare și rugăciune: Aliluia!


Icosul 10

Ai doborât rând pe rând toate vrăjile și blestemele preoților celți, fiind biruitor în fiecare bătălie duhovnicească iar puterea lor a fost făcută de rușine și diavolii au fost înfrânți, și noi cu mulțumiri te chemăm:

Bucură-te, că harul lui Dumnezeu a învins necredința;

Bucură-te, că nu ne lași, Sfinte, pradă vrăjilor;

Bucură-te, că ne aperi de hipnoză și de atacurile mentale;

Bucură-te, că ștergi toate simbolurile diavolești;

Bucură-te, că semnul Sfintei Cruci e singurul semn Adevărat;

Bucură-te, că pierzi de îndată toate lucrăturile întunericului;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 11

Un ucenic foarte apropiat te-a întrebat, Sfinte, cum poți să faci toate aceste minuni, iar tu i-ai răspuns ca și când vorbeai despre alții: „Sunt unii, măcar ca foarte putini, care sunt învredniciți de harul dumnezeiesc sa vadă cu totul limpede și deosebit toată întinderea lumii și să îmbrățișeze înlăuntrul puterii minții lor în chip minunat lărgita marginile cele mai depărtate ale cerurilor și ale pământului în aceeași clipă, ca și cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare”: Aliluia!

Icosul 11

Noi nu suntem vrednici de asemenea minuni, Sfinte Columba, dar cu milostivirea ta nu ne lăsa ci ajută-ne în viața de zi cu zi, potolește fierbințeala bolii, alungă otrava, ridică-ne din patul suferinței și te rugăm primește aceste laude:

Bucură-te, cel ce vindeci boli fără leac;

Bucură-te, cel ce ai stăvilit moima;

Bucură-te, cel ce ai biruit foamea;

Bucură-te, cel ce ai pus capăt războiului;

Bucură-te, cel ce ai omorât moartea;

Bucură-te, stâlp ai credinței și al biruinței;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 12

Ai fost izbăvitor de morți năprasnice și cu puterea lui Dumnezeu ai preschimbat apele vătămătoare în ape vindecătoare, Sfinte Columba, săvârșind cu dar prorocesc nenumărate alte semne dumnezeiești spre slava Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 12

Ai fost înștiințat de Sus de ziua morții tale, căci după ce fața ți-a strălucit cu lumină dumnezeiască la Sfânta Liturghie, un înger ți-a apărut vestindu-ți că Dumnezeu cere de la ceilalți o comoară foarte dragă Lui, astfel peste o săptămână după ce ai copiat texte din Sfânta Scriptură, ai părăsit lumea aceasta stând în biserică, fiind la rugăciune în noaptea de sâmbătă spre duminică:

Bucură-te, apărătorul poeților și al celor amenințați de foc;

Bucură-te, cel ce ne ocrotești mintea, inima și sufletul când dormim;

Bucură-te, că sfintele tale moaște sunt făcătoare de minuni;

Bucură-te, forță de neoprit în lupta cu preoții idolești;

Bucură-te, tunet al dreptății dumnezeiești;

Bucură-te, vestitorul biruinței desăvârșite;

Bucură-te, cel ce luminezi întunericul amintirilor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 13

Sfânt și slăvit Sfinte Columba, mare preot al lui Dumnezeu, primește aceste cuvinte de laudă și cu puterea Harului dezleagă-ne de toate vrăjile diavolești ale celților și alte tuturor slujitorilor întunericului, alungă demonii, biruiește vrăjitorii, distruge toate simbolurile și toate uneltele diavolești, ca să fim eliberați de sub robia preoților idolești și să ne rugăm curat lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Primind Harul dumnezeiesc prin lumina Duhului Sfânt, ai dăruit inimilor celților curățenia întru strălucirea Slavei lui Dumnezeu, Sfinte Columba, și botezând poporul păgân cristelnița învierii Sfântului Botez ai devenit Înger și Apostol al Irlandei, iar noi cinstitorii tăi te lăudăm:


Bucură-te, cel ce ne îmbraci cu mantia ta ocrotitoare;

Bucură-te, ridicându-ne din căderile firii;

Bucură-te, făcător de pace;

Bucură-te, luminătorul minților rătăcite;

Bucură-te, izbăvitor de legăturile nevăzute ale întunericului;

Bucură-te, salvatorul celor chinuiți de vrăjile celților;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Condacul 1

Celui ce s-a arătat biruitor al idolilor celților, osândind păcatul și aducând păcătoșii la neclintita pocăință, Apostol al Irlandei, luminător al Insulei Iona din Scoția și smerit slujitor al Domnului Hristos, Sfântului Cuvios stareț Columba îi aducem aceste laude, iar tu, Sfinte, iscusit păstrător și călăuzitor al căii strâmte spre Împărăția lui Dumnezeu, auzi aceste rugăciuni spuse cu glasuri de umilință: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Columba, izbăvitor de blesteme și de vrăji, biruitorul preoților idolești!

Rugăciune:

Sfinte Cuvioase Columba, cel ce ai creștinat poporul celtic, care ai învins demonii care le stăpâneau mintea, cel care ai doborât puterea preoților păgâni și ai oprit vărsarea de sânge nevinovat, te rugăm să ne ajuți și pe noi și să pogori în noi focul iubirii de Dumnezeu care să ardă veșnic în inimile noastre.

Adu-L pe Dumnezeu în somnul nostru, adu-L pe Domnul Hristos în visele noastre, alungă nălucirile și ispitirile din timpul nopții, apără-ne de cei care ne fac rău când dormim, fii ocrotitorul nostru pe timp de noapte și nu ne lăsa pradă amăgirilor hipnozei sau al oricărei manipulări a minții și a voinței.

Risipește toate ritualurile diavolești, reînvie amintirile ascunse cu înșelăciune, dă-ne putere de la Hristos Dumnezeu să călcăm peste șerpi și peste scorpii, luminează-ne să știm care e calea cea bună, nu ne lăsa să ne rătăcim și mijlocește la Tronul Sfintei Treimi biruința în toate cele trei mari părți ale vieții noastre: trecut, prezent și viitor, ca să ajungem curați și binecuvântați la judecata de apoi, acolo unde te rugăm să ne ajuți să fim primiți de-a Dreapta Domnului, să ne veselim veșnic în ceruri cu tine și cu Cetele Îngerești, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Acatistul Sfântului Cuvios Iona Din Kiev, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov

 


CONDAC 1

Alesule plăcut al lui Hristos şi Făcătorule de minuni, cuvioase părinte Iona, cel ce în lume ai strălucit, ca o stea cu lumină dumnezeiască, prin frumuseţea vieţuirii tale şi prin mulţimea facerilor de minuni, cu dragoste în cântări duhovniceşti te lăudăm; iar tu, îndrăzneală către Domnul având, cu rugăciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeşte pe noi ca să-ţi cântăm: Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

ICOS 1

Fire îngerească ai avut, părinte cuvioase şi ca unul fără de trup, vieţuire neîntinată pe pământ ai săvârşit, chipul cel minunat al desăvârşirii duhovniceşti nouă lăsându-ni-l ca virtuţile tale să le urmăm şi ţie unele ca acestea să-ţi cântăm:

Bucură-te, floarea cea cu bun miros a bunei creşteri;

Bucură-te, vasul cel ales al lui Dumnezeu;

Bucură-te, căci pe cele plăcute şi frumoase ale lumii acesteia le-ai dispreţuit;

Bucură-te, căci pe cele cereşti şi nestricăcioase cu ardoare le-ai dorit;

Bucură-te, căci cu voinţă tare voia ta o ai lepădat;

Bucură-te, căci prin tăierea patimilor lui Dumnezeu I-ai făcut pe plac şi te-ai mântuit;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 2

Văzând Domnul sufletul tău, ca un ogor bine-lucrat pentru rodirea duhovnicească, din tinereţe spre căutarea singurului lucru de folos cugetul tău l-a îndreptat, cuvioase, de aceea pentru iubirea lui Hristos pe părinţii tăi şi casa părintească le-ai lăsat şi de toate înclinaţiile cele deşarte slobozindu-te, în pustia Sarovului sub aripa cuviosului Serafim ai ajuns, pentru nevoinţele cele călugăreşti, lu Dumnezeu Celui ce te-a izbăvit cântându-I: Aliluia!


ICOS 2

Cu raţiunea cea de Dumnezeu luminată ai înţeles deşertăciunea lumii acesteia şi nestatornicia, în care bucuria este urmată de tristeţe, iar bunăstarea este lovită de nenorociri neaşteptate. De aceea bunurile cele veşnice şi nestricăcioase le-ai dorit, părinte cuvioase şi pe acestea prin lepădarea de bunurile cele lumeşti şi prin sărăcia cea de bunăvoie a le găsi te-ai străduit, îndemnându-ne să-ţi cântăm:

Bucură-te, cel ce calea strâmtă a mântuirii din tinereţe o ai iubit;

Bucură-te, cel ce jugul Domnului pe grumazul tău l-ai pus;

Bucură-te, cel ce cu sfintele făgăduinţe voia ta o ai legat;

Bucură-te, cel ce pe tine şi toată viaţa ta în mâinile Domnului o ai lăsat;

Bucură-te, cel ce fiecăruia spre bine slujitor râvnitor ai fost;

Bucură-te, căci pe cei bolnavi şi neputincioşi i-ai mângâiat;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 3

Cu puterea Celui Preaînalt umbrit şi întărit fiind, în tunderea călugărească a părului capului tău tot cugetul cel trupesc l-ai lepădat, cuvioase şi, ca un ostaş iscusit, haina călugărească armură a mântuirii dobândind şi cu arma cea nebiruită a Crucii lui Hristos înarmându-te, cu tărie împotriva vrăjmaşului celui nevăzut, a diavolului ai luptat, cu adânca smerenie mândria lui cea preamare biruind şi pururea către Domnul strigând: Aliluia!

ICOS 3

Având izvor de lacrimi îmbelşugat, plăcutule al lui Dumnezeu şi marele har al înduioşării, pâinea ta cu lacrimi o ai udat şi băutura cu plâns o ai amestecat din preaplinul doririi celei dumnezeieşti şi al iubirii pentru Domnul. De aceea şi noi prin aceste cântări te fericim:

Bucură-te, căci cugetele cele trupeşti cu puterea rugăciunii le-ai izgonit;

Bucură-te, căci pe cei ce se îndoiau de credinţă cu cuvântul lui Dumnezeu i-ai întărit;

Bucură-te, căci prin lipsurile cele trupeşti multe bunuri duhovniceşti ai adunat;

Bucură-te, căci prin sărăcie darurile cele cereşti le-ai dobândit;

Bucură-te, straşnic păzitor al tăcerii;

Bucură-te, aspru păzitor al rânduielilor călugăreşti;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 4

Furtuna ispitelor şi a năzuinţelor diavoleşti nu a putut clătina casa ta sufletească, cuvioase părinte, căci pe piatra cea tare a credinţei în Hristos a fost întemeiată şi cu trezvia şi neîncetatele rugăciuni a fost păzită; cu ele împotriva vrăjmaşului mântuirii omeneşti pururea ai luptat şi fără piedică pe cărările virtuţilor ai urcat spre desăvârşirea duhovnicească la măsura vârstei lui Hristos, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 4

Aflând, cuvioase părinte Iona, cei apropiaţi şi cei de departe vieţuirea ta cea asemenea îngerilor şi şuvoiul cel pururea curgător al minunilor harului, căci cu rugăciunea ta cei leproşi se curăţau, orbii căpătau vedere, şchiopii mergeau şi, de diferite boli suferind, cei ce cu credinţă veneau, chiar şi de altă credinţă dacă erau, sănătate dobândeau şi de acestea izbăvindu-se, unele ca acestea îţi cântau:

Bucură-te, căci celor bolnavi, ca unor fraţi ai lui Hristos, slujitor le-ai fost;

Bucură-te, râvnitor al înaltelor nevoinţe ale vieţuirii creştineşti;

Bucură-te, îndrumător iscusit al începătorilor;

Bucură-te, pravilă neschimbată a postului şi a smereniei;

Bucură-te, căci pe cei pierduţi la pocăinţă i-ai readus;

Bucură-te, căci tuturor căutarea Vieţii Veşnice le-ai insuflat;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 5

Stea prealuminoasă şi izvorâtoare de Dumnezeu te-ai arătat, cuviosul nostru părinte Iona, cerul bisericesc împodobind şi pe toţi cei ce rătăceau pe marea acestei vieţii păcătoase cu harul dat ţie de Soarele Dreptăţii Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, i-ai luminat, întunericul tristeţii şi negura tuturor suferinţelor şi a necazurilor alungând, căci pe toţi cei ce cu credinţă la tine vin, pe calea mântuirii, care duce la veşnica Patrie Cerească, îi îndrumi, pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 5

Văzând cinul îngeresc vieţuirea ta cea întocmai cu a îngerilor, părinte de Dumnezeu fericite şi adâncul smereniei tale, stăruinţa în rugăciune, tăria înfrănării şi marea râvnă a duhului tău pentru curăţie, s-a minunat şi pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care a întărit neputincioasa fire omenească, L-a preaslăvit. Iar noi pe tine te fericim şi ţie îţi cântăm:

Bucură-te, îndrumător al vieţii plăcute lui Dumnezeu pentru cei din lume;

Bucură-te, întemeietor al mânăstirii celei cu roade bune;

Bucură-te, căci Hristos bunele tale iniţiative le-a binecuvântat;

Bucură-te, căci împreună-lucrător ţie în persoana monarhului ţi-a arătat;

Bucură-te, cel ce vieţuirea de obşte a monahilor o ai întemeiat;

Bucură-te, că lor armura bunei credinţei le-ai dăruit;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 6

Toată lumea ortodoxă pe tine te propovăduieşte, cuviosul nostru părinte Iona, izgonitorul demonilor, tămăduitorul bolilor şi săvârşitorul multor alte minuni, iar noi, care pe Dumnezeu pentru tine Îl preaslăvim, Lui Îi strigăm: Aliluia!

ICOS 6

În munţii Zverinţei ca un astru cu lumină dumnezeiască ai strălucit şi multe suflete omeneşti pe cărarea mântuirii ai călăuzit: căci Hristos te-a arătat îndrumător şi învăţător al călugărilor iubitori de pustie, care la tine au venit, ca oile la păstorul, ce putea pe pajiştea cea purtătoare de viaţă să le păstorească. De aceea, ca pe unul ce a săvârşit şi a învăţat, pe tine prin aceste cuvinte de laudă te cinstim:

Bucură-te, cel ce prin toate ostenelile zguduirile cugetelor deşarte le-ai zădărnicit;

Bucură-te, cel ce cu ele, ca şi cu o armură, săgeţile cele ascuţite ale patimilor le-ai respins;

Bucură-te, cel ce în mânăstire duhul înfrânării totale l-ai sălăşluit;

Bucură-te, cel ce pleava iubirii de câştig din ea o ai stârpit;

Bucură-te, cel ce pe mulţi călugări trezvia duhovnicească i-ai învăţat;

Bucură-te, cel ce până la sfârşitul vieţii primul între cei nevoitori ai fost;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 7

Voind Domnul Cel Iubitor de oameni să preaslăvească locul acesta, ca pe o viţă a nevoinţelor tale, părinte, pe Preasfânta Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu a trimis-o a-ţi binevesti că în cetatea de scaun Kiev mânăstire pentru călugări spre mântuire va fi, împodobită cu biserica în numele Sfintei Treimi. Iar tu, de arătarea Preacuratei luminat fiind, cu tremur de bucurie bunăvestirea cea cerească o ai ascultat, cel ce în smerenia duhului Stăpânului Îngerilor şi al oamenilor Îi cânţi: Aliluia!

ICOS 7

Semn nou al bunăvoirii lui Dumnezeu ţi s-a dăruit, cuvioase, căci în mânăstirea Vâdubiţ în tăcere aflându-te, în timpul nopţii lumină mare chilia ta o a luminat şi Însăşi Preacurata cu cetele Sfinţilor înaintea ta a stat, pace ţie dăruind şi poruncind ca acolo mânăstire pentru călugări să construieşti şi în ea biserică cu hramul Sfintei Treimi. Iar noi, de această preaminunată întreită arătare a Maicii lui Dumnezeu minunându-ne, ţie îţi cântăm:

Bucură-te, cel ce mânăstire nouă în chip înţelept ai orânduit;

Bucură-te, cel ce după vieţuirea cea iubitoare de sărăcie a lui Hristos ai râvnit;

Bucură-te, cel ce sfinte biserici în mânăstire ai clădit;

Bucură-te, cel ce mulţime mare de monahi ai adunat;

Bucură-te, căci lucrarea ta de Sus s-a binecuvântat;

Bucură-te, căci sfânta dorire a inimii tale s-a împlinit;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 8

În chip străin ţi s-a arătat în văzduh Maica lui Dumnezeu împreună cu apostolii, mucenicii, cuvioşii şi ceilalţi sfinţi, arătându-ţi locul, pe care biserica cu hramul Treimii Celei Făcătoare de Viaţă şi noua mânăstire aveai să ridici pe muntele Zverineţ, cuvioase părinte, ceea ce cu ajutorul lui Dumnezeu săvârşind şi sfinţind, cu ucenicii tăi laude neîncetate Domnului ai adus, cântând: Aliluia!

ICOS 8

Cu totul dragoste nesecată eşti şi oglindă neîntunecată a nevoinţelor ai fost, cuvioase Iona. Văzând vieţuirea ta cea aspră şi râvnitoare după Dumnezeu şi a fraţilor, care neîncetat în osteneli şi posturi se nevoiau şi în veşminte sărace umblau, nici unul dintre călugări, dintre mireni sau dintre cneji nu numai că de acestea nu s-au depărtat, dar mai mult de râvnă duhovnicească s-au aprins şi în mânăstire împreună cu ei a se nevoi au dorit, averile lor spre folosul obştii acolo aducând; de aceea întemeietorului acelei mânăstiri unele ca acestea îi glăsuim:

Bucură-te, căci în mânăstirea ta multele ei suflete s-au mântuit;

Bucură-te, căci din ea păstori minunaţi au ieşit;

Bucură-te, bucuria şi mângâierea celor binecredincioşi;

Bucură-te, îngrădire tare a celor ce se clatină în credinţă;

Bucură-te, căci pe cei deznădăjduiţi în nădejde îi întăreşti;

Bucură-te, căci cu Sfintele Scripturi pe mulţi îi luminezi;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 9

Toată firea îngerească şi mulţimea nevoitorilor de smerenia şi de iubirea ta de oameni s-au minunat, părintele nostru Iona, când, ascultarea de arhimandrit în Mejigorsk primind, ca întemeietor al vieţuirii de obşte în Rusia te-ai învrednicit. Şi grija pentru fraţii acestei sfinte mânăstiri, ca pentru fiii lui Dumnezeu, nu o ai părăsit şi înaintea lui Dumnezeu, Celui ce Îşi iubeşte toată creaţia Sa, pentru aceştia ai strigat: Doamne, trimite Duhul Tău Cel Sfânt şi alină sufletele întristate ale robilor Tăi acestora. Şi aşa în toată ascultarea smeritei înţelepciuni frumuseţe arătând, neîncetat către Dumnezeu ai strigat: Aliluia!

ICOS 9

Ritorii cei omeneşti nu se pricep să grăiască bogăţia bucuriei celei duhovniceşti, de care te-ai umplut, părinte purtător de Dumnezeu atunci când, în timpul rugăciunii tale de noapte Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţi s-a arătat împreună cu cetele nevoitorilor şi cu făgăduinţe nestrămutate sufletul tău l-a veselit, spunând că pururea Ocrotitoare a mânăstirii tale va fi, în toate zilele hrănind-o şi păzind-o. De aceea şi noi aceste cuvinte de bucurie îţi aducem:

Bucură-te, cel ce pe calea cea strâmtă şi grea ai mers;

Bucură-te, cel ce pe alţii către Mânăstirea Cerească i-ai condus;

Bucură-te, nădejde luminoasă în nevoile şi greutăţile oamenilor;

Bucură-te, ocrotitorul orfanilor şi adăpostul săracilor;

Bucură-te, hrănitorul celor ce pier de foame;

Bucură-te, cel ce bunurile dorite celor ce vin la tine le dai;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 10

Sufletele ucenicilor tăi voind a le mântui, părinteşte le-ai povăţuit, de Dumnezeu înţelepţite părinte, fie prin cuvântul cel lucrător, fie prin exemplul vieţuirii tale, cu dragoste mustrându-i şi îndemnându-i în buna credinţă şi în curăţie a izbândi: şi cel mai mult înainte de sfârşitul tău toate cele bune şi de folos spre mântuirea sufletească le-ai poruncit şi a priveghea în rugăciuni i-ai învăţat şi neîncetat lui Dumnezeu a-I cânta: Aliluia!

ICOS 10

Zid de apărare rugăciunile tale au fost, sfinte făcătorule de minuni, tuturor celor ce cu credinţă în tot necazul la tine au venit, căci pentru curăţia inimii tale Dumnezeu putere duhovnicească ţi-a dăruit pe bolnavi să-i tămăduieşti, pe săraci să-i ajuţi, cele viitoare să le prooroceşti ca cei apropiaţi şi cei de departe măreţia lui Dumnezeu, în tine arătată, să o slăvească şi ţie unele ca acestea să-ţi cânte:

Bucură-te, izvor nesecat al milei;

Bucură-te, mângâietor nevăzut al celor întristaţi;

Bucură-te, cel ce bunurile tale cele mai de preţ lui Dumnezeu I le-ai dăruit;

Bucură-te, cel ce cu bună sârguinţă şi prin cheltuirea celor de aici pe cele bogate le-ai adunat;

Bucură-te, chipul cel vrednic de uimire al răbdării;

Bucură-te, învăţătorul evlaviei celei nefăţarnice;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 11

Cântare plină de înduioşare în vremea sfârşitului tău Preasfintei Treimi I-ai adus, cuvioase, şi rugăciunea pe buzele tale aflându-se, sfântul tău suflet în mâinile Dumnezeului Celui Viu l-ai predat, căci pe El din tinereţe L-ai iubit şi Lui până la adânci bătrâneţi în chip nefăţarnic I-ai slujit, de aceea cu bună nădejde şi cu bucurie la locaşul cel ceresc te-ai strămutat ca împreună cu cetele Îngerilor lui Dumnezeu Celui în trei ipostasuri să-I cânţi: Aliluia!

ICOS 11

Liniştitul tău sfârşit ucenicii tăi văzându-l, plăcutule al lui Dumnezeu, durerea despărţirii de tine cu mângâierea harului au îmbinat-o în nădejdea mijlocirii tale celei atotputernice sus la tronul lui Dumnezeu, unde îi auzi pe cei ce cu dragoste îţi cântă:

Bucură-te, cel ce cu bun folos în patria ta ai strălucit;

Bucură-te, cel ce credinţa în lucrările vieţuirii tale o ai arătat;

Bucură-te, învăţător iscusit al celor înţelepţi şi al celor neînţelepţi;

Bucură-te, păzitor sârguincios al curăţiei sufleteşti şi trupeşti;

Bucură-te, cel ce de frumuseţea lăuntrică a Crucii lui Hristos ai fost răpit;

Bucură-te, cel ce cu putere de sus pentru osteneala purtării Crucii ai fost înzestrat;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 12

Părtaşă a harului s-a arătat sfânta raclă, de tine însuţi construită şi în care moaştele tale cele mult-tămăduitoare se odihnesc, sfinte făcătorule de minuni, căci pe ele de mulţi ani în cripta bisericii neputrezite Domnul le-a arătat şi mai ales de profanarea necredincioşilor le-a ascuns şi în adâncurile pământului nevătămate le-a păzit, căci ele tămăduiri din belşug revarsă şi orice suferinţă vindecă cu puterea lui Dumnezeu, Celui minunat întru sfinţii Săi, Care în chip minunat în cer şi pe pământ pe tine te-a preaslăvit şi Căruia îi cântăm: Aliluia!

ICOS 12

Cântând cântare de bucurie, de laudă şi de mulţumire Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care pe pământul Rusiei ca făcător de minuni minunat şi milostiv te-a preaslăvit, pe tine te rugăm, cuviosul nostru părinte Iona: fii mijlocitor către El şi pururea rugător pentru noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, cel ce de atacurile săgeţilor vrăjmaşe nu ai fost rănit;

Bucură-te, conducător nebiruit al celor izbăviţi;

Bucură-te, cel ce şi după plecarea la cer mânăstirea ta o ai păzit;

Bucură-te, căci celor ce se roagă, cele bune şi de folos le dăruieşti;

Bucură-te, căci de la Domnul cununa dreptăţii o ai primit;

Bucură-te, căci cu slava facerilor de minuni ai strălucit;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDAC 13

O, mare şi preaslăvite făcătorule de minuni, cuviosul nostru părinte Iona! Această puţină rugăciune a noastră cu milă primind-o, cu rugăciunile tale de toate bolile cele sufleteşti şi trupeşti în viaţa aceasta ne păzeşte şi de viitoarele chinuri veşnice ne izbăveşte şi împreună cu tine în Împărăţia Cerească ne învredniceşte pururea să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se spune de 3 ori)

ICOSUL 1 :

Fire îngerească ai avut, părinte cuvioase şi ca unul fără de trup, vieţuire neîntinată pe pământ ai săvârşit, chipul cel minunat al desăvârşirii duhovniceşti nouă lăsându-ni-l ca virtuţile tale să le urmăm şi ţie unele ca acestea să-ţi cântăm:

Bucură-te, floarea cea cu bun miros a bunei creşteri;

Bucură-te, vasul cel ales al lui Dumnezeu;

Bucură-te, căci pe cele plăcute şi frumoase ale lumii acesteia le-ai dispreţuit;

Bucură-te, căci pe cele cereşti şi nestricăcioase cu ardoare le-ai dorit;

Bucură-te, căci cu voinţă tare voia ta o ai lepădat;

Bucură-te, căci prin tăierea patimilor lui Dumnezeu I-ai făcut pe plac şi te-ai mântuit;

Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

CONDACUL 1 :

Alesule plăcut al lui Hristos şi Făcătorule de minuni, cuvioase părinte Iona, cel ce în lume ai strălucit, ca o stea cu lumină dumnezeiască, prin frumuseţea vieţuirii tale şi prin mulţimea facerilor de minuni, cu dragoste în cântări duhovniceşti te lăudăm; iar tu, îndrăzneală către Domnul având, cu rugăciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeşte pe noi ca să-ţi cântăm: Bucură-te, Cuviosul nostru Părinte Iona, lauda şi podoaba Oraşului Kiev!

RUGĂCIUNE :

Căpetenie sfinţită, înger pământesc şi om ceresc, cuvioase şi purtătorule de Dumnezeu părintele nostru Iona, plăcutule neasemuit al Preasfintei şi Celei de o fiinţă Treimi, care multe mili arăţi celor ce vieţuiesc în sfânta ta mânăstire şi tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste la tine vin. Cere pentru noi toate cele bune şi de folos acestei vieţi vremelnice şi cele necesare veşnicei noastre mântuiri. Ajută-ne cu mijlocirea ta, plăcutule al lui Dumnezeu, pe noi toţi, care la sfintele tale moaşte cădem, spre biruirea vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi ca în pace adâncă Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos să rămână şi în bunăstare să vieţuiască mânăstirea, pe care tu o ai întemeiat şi în toată buna credinţă în chip nebiruit să stea. Fii nouă tuturor, sfinte făcătorule de minuni, grabnic ajutor în tot necazul şi suferinţa. Dar cel mai mult în ceasul sfârşitului nostru fii nouă apărător sârguincios să nu fim la vămile văzduhului lăsaţi în puterea stăpânitorului celui rău al acestei lumi, ci de înălţarea fără piedică în Împărăţia Cerească să ne învrednicim. O, părintele nostru pururea rugător! Nu ruşina nădejdea noastră, nu dispreţui rugăciunea noastră smerită, ci mijloceşte pentru noi înaintea tronului Treimii Celei Făcătoare de Viaţă ca împreună cu tine şi cu toţi sfinţii noi, nevrednicii, să ne învrednicim în locaşurile raiului să slăvim măreţia, harul şi mila Unuia în Treime Dumnezeu, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericimpe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sfîntul Iona, Mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, noul făcător de minuni (31 martie)

 

Acest Sfînt Iona era de neam din cetatea Galicia, care este aproape de hotarele Cazanului. S-a născut din tată dreptcredincios, cu numele Teodor, iar la doisprezece ani ai vîrstei sale s-a îmbrăcat în chipul monahicesc într-una din mînăstirile ţinutului Galiciei şi de acolo a venit la Moscova, în mînăstirea lui Simeon, ostenindu-se în slujbele mînăstirii ani destui.

În acel timp era în Moscova Fotie, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia. Acela, venind o dată în mînăstirea lui Simeon şi făcînd rugăciuni în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi dînd binecuvîntare arhimandritului şi fraţilor, a voit să vadă pe cei ce se osteneau în slujbele mînăstireşti şi să-i binecuvinteze.

Deci, a mers în pustie şi a văzut pe fericitul Iona adormit de multă osteneală, iar mîna dreaptă o avea strînsă ca şi cum binecuvînta pe cineva. Dar n-a poruncit să-l deştepte din somn, ci l-a binecuvîntat, proorocind despre dînsul către cei ce erau cu el, că monahul acesta va fi mare arhiereu în părţile Rusiei şi pe mulţi va povăţui la calea mîntuirii.

Această proorocie a arhiereului lui Dumnezeu s-a împlinit după aceea. Pentru că, după cîţiva ani, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, cu alegerea sfinţitului sobor şi cu sfatul voievodului celui singur stăpînitor, fericitul Iona a fost pus episcop al cetăţilor Riazanului şi Muromului şi acolo, botezînd pe mulţi necredincioşi, i-a întors la Dumnezeu.

Ducîndu-se către Domnul fericitul Fotie mitropolitul, în anul al şaselea după moartea lui, marele voievod Vasile Vasilievici a chemat pe arhiepiscopii şi episcopii pămîntului Rusiei şi pe tot sfinţitul sobor şi le-a poruncit să aleagă un bărbat vrednic la marele scaun al Mitropoliei Rusiei. Atunci, cu buna învoire a tuturor, a fost ales fericitul Iona, episcopul Riazanului, pentru că îl ştiau toţi că este bărbat îmbunătăţit şi sfînt. Şi s-a dus cu scrisoarea marelui voievod la Constantinopol, la împăratul Ioan Paleologul (1425-1448) şi la preasfinţitul Iosif patriarhul, ca să ia putere la mitropolie. Dar, mai înainte de venirea lui la Constantinopol, Isidor cel cu rea socotinţă, bulgar de neam, apucînd înainte, a luat sfinţire la Mitropolia Rusiei şi acum era trimis din Constantinopol în Rusia.

Apoi, după eliberarea lui Isidor, Sfîntul Iona a sosit la Constantinopol şi a dat împăratului şi patriarhului scrisorile marelui cneaz. Iar lor, citindu-le, le-a părut foarte rău că se grăbiseră a pune pe Isidor şi că acum îl trimiseseră. Deci au zis: "Ce să facem, dacă n-ai apucat să vii tu întîi la noi, că am pus pe altul la acea mitropolie? Nu putem să facem altfel, pentru că acum Isidor este mitropolit în Rusia; deci să te întorci la episcopia ta şi să aştepţi ce va rîndui Dumnezeu cu Isidor, adică, cînd el se va sfîrşi prin moarte sau cînd se va schimba într-alt fel prin vreo întîmplare, atunci vei fi gata mitropolit al Kievului şi a toată Rusia, cu binecuvîntare de la scaunul patriarhiei Constantinopolului". Şi aşa lăsară pe Sfîntul Iona într-ale sale.

Iar Isidor s-a dus mai întîi în Kiev, apoi în Moscova, în vreme de primăvară şi peste an, în vremea secerişului petrecînd la Moscova. Apoi, în aceeaşi toamnă s-a dus în părţile Apusului, la sinodul din Florenţa (1439), pentru întărirea dreptei credinţe. Acolo zăbovind vreo trei ani, s-a întors la Kiev, fiind în dezbinare cu Sfînta Biserică a Răsăritului, şi n-a fost primit la scaun. Atunci Isidor s-a dus în Moscova, voind şă-şi dea pe faţă învăţătura sa rătăcită. Iar marele cneaz Vasile Vasilievici, înţelegînd rătăcirea lui, a chemat pentru cercetarea acelui lucru pe toţi arhiereii şi toată rînduiala duhovnicească a Mitropoliei Rusiei.

Adunîndu-se ei şi căutînd în Sfintele Canoane, au cunoscut că Isidor a adus învăţături străine şi potrivnice dreptei credinţe şi n-au voit să-l aibă mitropolit. Atunci marele cneaz i-a poruncit să petreacă într-o mînăstire, pînă ce va trimite să cerceteze în Constantinopol la preasfinţitul patriarh. Dar Isidor, văzîndu-şi vădită rătăcirea sa, s-a umplut de ruşine şi, neştiind ce are să se întîmple, a fugit în taină şi s-a dus în Constantinopol, la patriarhul Grigorie, cel numit Mamas.

Dar şi acolo nefiind primit, s-a dus la Roma şi, după aceea, nu se ştie unde s-a ascuns. Iar la Mitropolia Rusiei s-a ales iarăşi Sfîntul Iona şi, cu binecuvîntarea preasfinţitului Grigorie Mamas, patriarhul Constantinopolului, şi cu arhiereii săi, l-au sfinţit în biserica din Moscova. Deci el a fost cel dintîi mitropolit care a luat sfinţirea de la arhiereii săi din Rusia, după binecuvîntarea dată de preasfinţitul şi apostolescul scaun al Constantinopolului.

Şezînd Sfîntul Iona pe acel mare scaun de păstorie a toată Rusia, a început a se nevoi îndoit, a adăuga osteneli peste osteneli şi avea mare purtare de grijă ca pretutindeni să îndrepteze dreapta credinţă. Pentru aceasta întindea învăţătura insuflată de Dumnezeu fără lenevire, trimiţînd scrisori şi, ca un adevărat păstor, întărind dreapta credinţă, precum se găseşte mai pe larg în scrisorile lui; căci avea mare sîrguinţă să păzească nevătămată turma încredinţată lui de Dumnezeu. Şi îi dăruise Dumnezeu şi darul facerii de minuni, ca să tămăduiască neputinţele oamenilor şi să spună mai înainte cele ce aveau să se întîmple. Pe fiica marelui cneaz, care se numea Ana, fiind aproape de moarte, prin rugăciune a făcut-o îndată sănătoasă.

Dar un om oarecare, fiind cuprins de necredinţă, din zavistie diavolească zicea despre sfîntul că nu prin rugăciunea lui s-a făcut bine marea doamnă, ci, precum după fire a venit boala într-însa, tot aşa s-a şi dus. Atunci fericitul a chemat pe omul acela, l-a învăţat să nu hulească darul Sfîntului Duh şi i-a zis: "Fiule, să nu te îndoieşti întru nimic, căci cele ce nu se pot la oameni, la Dumnezeu se pot; că pentru credinţa părinţilor ei care împărăţesc cu dreapta credinţă, Dumnezeu a dăruit viaţă fecioarei mai presus de nădejde". Dar el n-a ascultat, ci mai mult a început a grăi cuvinte de hulă.

Atunci sfîntul i-a zis: "Să ţi se lege vicleana ta limbă, să ţi se astupe gura cea hulitoare şi să mori tu în locul acelei fecioare care era să moară". Şi îndată hulitorul a căzut la pămînt fără glas, neputînd a grăi nimic, decît numai privea cu ochii, şi după puţină vreme şi-a dat sufletul, pentru că a îndrăznit a huli darul Sfîntului Duh care era în acel mare arhiereu.

La acest mare părinte era un monah, anume Pimen, chelar la pivniţă, care avea poruncă să îngrijească pe săracii cei neputincioşi care veneau la dînsul. Venind la el o văduvă săracă, a cerut să bea puţin vin pentru neputinţa sa. Iar el i-a răspuns cu mînie: "Du-te, femeie, că n-a venit încă vremea băuturii!" Şi a plecat acea femeie mîhnită. Înştiinţîndu-se de aceea arhiereul lui Dumnezeu, a chemat pe Pimen şi i-a zis: "Nu ştiu, frate, pe ce fel de văduvă plăcută lui Dumnezeu ai mîhnit, dar pentru aceasta Dumnezeu a trimis asupra ta durerea morţii. Deci, du-te de te pocăieşte degrabă de păcate, că ţi-a venit vremea ducerii tale". Apoi a poruncit duhovnicului său să-l tundă în schimă şi, în aceeaşi zi în care a fost tuns în schimă, a murit Pimen, după cuvîntul arhiereului lui Dumnezeu.

Odată Sfîntul Iona a dat unuia din slujitorii săi nişte argint, poruncindu-i să dea milostenie la săraci, dar el a împărţit o parte, iar altă parte a oprit-o pentru el. Şi a venit la sfîntul o văduvă săracă, zicînd: "Sfinte al lui Dumnezeu, mie nu mi-a dat nimic sluga ta, din cele poruncite de tine". Arhiereul chemînd pe slugă, i-a zis: "Pentru ce ai mîhnit pe această văduvă, nedîndu-i nimic?" El a răspuns: "I-am dat de multe ori, dar ea cere iarăşi fără de ruşine". Dar văduva adeverea, zicînd: "Nimic n-am luat de la tine". Iar sluga i-a zis ei cu mînie: "Du-te de aici, că minţi". Atunci sfîntul i-a zis lui: "Să nu fie aşa, deoarece văduva aceasta spune adevărul, iar tu furi şi minţi; drept aceea, văduva să fie vie, iar tu să mori!" Şi într-acel ceas, a cuprins boala frigurilor pe sluga aceea şi a murit.

Un boier anume Vasile, care se numea Cutuz, avînd necredinţă către sfîntul, nu venea la el şi binecuvîntare de la dînsul nu-i trebuia. Deci a năvălit asupra lui o durere de dinţi foarte grozavă şi pătimea cumplit, neputînd să se tămăduiască deloc. Dar odată, arhiereul lui Dumnezeu Iona slujind dumnezeiasca Liturghie în soborniceasca biserică, s-a întîmplat că atunci era în biserică şi boierul acela care pătimea de durerea dinţilor. Şi, după săvîrşirea Sfintei Liturghii, Sfîntul Iona, chemînd la sine pe acel boier Vasile, l-a binecuvîntat şi i-a dat prescură şi, învăţîndu-l din dumnezeieştile Scripturi, îndată l-a lovit cu mîna peste obraz, încît mulţi din biserică au auzit sunetul lovirii. Iar Vasile strigînd tare, a zis: "O, vai mie, căci şi cei mai de pe urmă dinţi mi-a sfărîmat". Şi îndată s-a simţit că este sănătos, nemaiavînd durere de dinţi şi s-a dus acasă bucurîndu-se şi lăudînd pe Dumnezeu, cum şi pe plăcutul Lui cel mare, pe arhiereul Iona.

În anul 6959 (1451 d.Hr.), prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, a fost năvălirea celor fără de Dumnezeu agareni asupra pămîntului Rusiei. Căci un fecior de împărat al saracinilor a venit fără de veste în Moscova cu mulţi tătari, a ars satele şi se apropia de cetate din toate părţile puterea agarenilor. Iar fericitul mitropolit Iona cu tot clerul, luînd cinstitele cruci şi sfintele icoane, înconjura zidurile cetăţii cu cîntare de rugăciune, vărsînd multe lacrimi din ochi în rugăciunea către Dumnezeu pentru cetate şi pentru popor.

Deci, căutînd spre un monah anume Antonie, care era stareţ la mînăstirea Ciudova, bărbat cucernic, pe care îl cunoştea sfîntul şi ştia viaţa lui cea îmbunătăţită, i-a zis: "Fiule şi frate Antonie, roagă pe milostivul Dumnezeu şi pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu pentru izbăvirea cetăţii şi a toată credincioasa creştinătate de agarenii cei fără de Dumnezeu". Şi i-a zis Antonie: "Preamare arhiereule, mulţumim lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui, ajutătoarea noastră cea tare şi grabnică, căci a auzit rugăciunile tale şi a rugat pe Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să fie mîntuită cetatea aceasta şi toată credincioasa creştinătate pentru tine. Iar aceşti agareni cu nevăzută putere vor fi degrabă biruiţi şi izgoniţi, numai eu singur să fiu rănit de ei şi să mor, căci judecăţile lui Dumnezeu aşa au poruncit".

Aceasta zicînd Antonie, iată deodată a zburat o săgeată de la tătari şi a rănit pe acel stareţ Antonie, care, bolind puţin, a murit şi a fost îngropat cu cinste de preasfinţitul mitropolit şi de tot soborul. După aceasta, venind praznicul Veşmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ce se prăznuieşte în două ale lunii iulie, s-au tulburat păgînii deodată cu frică şi cu cutremur. Apoi au fugit de la cetate, fiind izgoniţi de puterea lui Dumnezeu cea nevăzută. Iar sfîntul mitropolit a poruncit ca degrabă să zidească în curtea sa o biserică, numită "Punerea Veşmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu", întru pomenirea izbăvirii de agareni, cu rugăciunile Maicii lui Dumnezeu, căci într-acea zi s-a eliberat cetatea de împresurarea barbarilor.

Apoi, după mulţi ani, preasfinţitul Părintele nostru Iona, ajungînd la adînci bătrîneţe, s-a apropiat de cinstitul său sfîrşit şi s-a făcut pentru aceea o descoperire de la Dumnezeu în acest fel: Străjerul soborniceştii biserici, care se numea Maxim, umblînd într-o noapte împrejurul bisericii, după obiceiul străjii sale, a văzut biserica deschisă, arzînd lumînări înăuntru şi preoţi cîntînd. Apoi, înfricoşîndu-se, a alergat şi a spus despre aceea preotului Iacob, eclesiarhul bisericii. Acela, alergînd cu sîrguinţă, a găsit biserica încuiată, precum fusese, dar lumina tot strălucea înăuntru.

Deschizînd uşa, a intrat, dar n-a găsit pe nimeni, decît a văzut lumînările arzînd şi i s-a făcut spaimă. Însă a auzit un glas din altar, zicînd către dînsul: "Iacobe, du-te şi spune robului Meu, Iona Mitropolitul, că cere de la Mine boală trupului său pentru sufleteasca mîntuire şi Eu i-am auzit rugăciunea. Deci îi voi trimite o rană la picior şi din acea durere va muri, de aceea să-şi îndrepteze bine păstoria cea încredinţată lui, deoarece are să se ducă fără de zăbavă".

Auzind Iacob acel glas, s-a umplut de spaimă şi, fiind în nepricepere, nu a spus la nimeni vedenia lui, nici chiar arhiereului, căruia era dator să-i spună. Iar dimineaţa, sfîntul păstor Iona l-a chemat la sine şi i-a zis: "Iacobe, unde ai fost în noaptea aceasta, ce ai văzut şi ce ai auzit şi pentru ce nu mi-ai mărturisit cele ce ţi s-au descoperit despre mine?" Iar Iacob, tremurînd, a căzut la picioarele arhiereului, grăind: "Iartă-mă, stăpîne, eu n-am cutezat să-ţi spun ce ţi-a descoperit darul lui Dumnezeu". Iar Sfîntul Iona i-a zis: "Dumnezeu să te ierte, fiule, însă îţi vestesc că Dumnezeu îţi va lua de la tine pe soţia ta. Deci du-te degrabă şi rînduieşte cele pentru sufletul ei, ca în curată pocăinţă să se sfîrşească". Iar femeia preotului era atunci sănătoasă, cînd a fost chemat la Mitropolie, dar, întorcîndu-se acasă, a găsit-o bolnavă foarte rău, iar după trei zile s-a şi sfîrşit creştineşte, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, precum se cade unui bun creştin.

După aceasta şi marele arhiereu Iona, vieţuind puţină vreme, plin fiind de zile şi de fapte bune, săvîrşind cele sfinte în frica lui Dumnezeu şi de darul Sfîntului Duh umplîndu-se foarte, a ajuns la fericitul său sfîrşit. Pentru că a căzut în boală şi, la picioare avînd o rană, a slăbit cu trupul, dar nu şi cu duhul, căci în boală fiind, de biserică nu se despărţea. Iar cînd era să-şi dea sfîntul său suflet în mîinile Domnului, pace şi binecuvîntare a dat marelui cneaz Vasile şi seminţiei lui, cum şi tuturor popoarelor. Apoi, rugăciunea fiind în gura lui, s-a dezlegat din trup şi s-a dus către Domnul, în anul 6969 (1461 d. Hr.), în 31 zile ale lunii martie, păscînd Biserica lui Dumnezeu 12 ani şi şase luni; iar cinstitul lui trup a fost pus în soborniceasca biserică a Preasfintei Maicii lui Dumnezeu.

După moartea Sfîntului Iona, la cîţiva ani a murit şi marele cneaz Vasile Vasilievici, iar după el a venit fiul său, marele cneaz Ioan Vasilievici, stăpînitor al pămîntului Rusiei. Acela, cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu binecuvîntarea preasfinţitului mitropolit Gherontie, a voit ca, risipind vechea şi soborniceasca biserică, să zidească alta nouă mai mare, precum este acum. Drept aceea, luînd cinstitele moaşte ale Sfîntului Petru mitropolitul, făcătorul de minuni, le-a mutat în altă biserică o vreme oarecare.

Iar după risipirea bisericii celei vechi, cînd au început a săpa şanţurile pentru temelia bisericii celei mari, au aflat moaştele celorlalţi mitropoliţi: Teognost, Ciprian, Fotie şi ale acestui Sfînt Iona, făcătorul de minuni. Deci, săvîrşindu-se soborniceştile panahide, în vremea aflării acelor cinstite moaşte, a adus pe un copil de şapte ani, care era slăbănog din pîntecele maicii sale, anume Simeon, fiu al presbiterului Petru, care slujise în biserica Sfîntului Ioan Scărarul, numită "cea de sub clopote".

Pe acel copil slăbănog, presbiterul soborniceştii biserici, Alexie, cu mîinile ridicîndu-l, l-a pus în racla Sfîntului Iona, la picioare, şi-l ţinea acolo, poruncindu-i să se roage. Iar copilul, sprijinindu-se de preotul acela, se ruga şi a strigat cu mare glas, zicînd de trei ori: "Vine ploaie!" Atunci era vreme senină şi nici un nor nu se vedea sus. Şi îndată copilul acela s-a făcut sănătos şi de atunci singur s-a dus acasă. Deci toţi minunîndu-se de aceasta, au preamărit pe Dumnezeu şi pe Sfîntul Iona, plăcutul Lui. Săvîrşindu-se biserica cea mare sobornicească a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 6987 (1479 d. Hr.), şi fiind sfinţită precum se cade, s-au mutat într-însa cinstitele moaşte ale Sfîntului Petru, făcătorul de minuni, apoi ale lui Teognost, Ciprian, Fotie şi ale acestui plăcut al lui Hristos, Iona. Dar, de vreme ce moaştele lui erau întregi şi necuprinse de stricăciuni, pentru aceea le-au pus deasupra pămîntului, în raclă, precum sînt văzute şi acum, la care mulţi venind cu rugăciune, se învrednicesc darului celui cerut.

Un om, anume Ioan, fiind mut şi neputînd să grăiască nicidecum, a venit la racla sfîntului şi s-a apropiat de cinstitele lui moaşte, sărutîndu-i sfînta mînă. Dar nu se ştie ce negrăită şi dumnezeiască purtare de grijă s-a arătat omului acela, căci a întins sfîntul mîna sa şi l-a apucat de limbă, încît a început omul acela a striga. Iar preoţii şi poporul care erau acolo în biserică au alergat la glasul acela şi nu se pricepeau pentru ce strigă mutul. Apoi a văzut omul acela cum sfîntul i-a lăsat limba din mîinile sale. Şi, încetînd răcnirea, Ioan a început limpede a grăi şi a propovădui înaintea tuturor dezlegarea limbii ce i s-a făcut lui prin minune.

Atunci pe toţi cei ce erau acolo i-a cuprins frica şi spaima de acea preaslăvită minune şi, împreună cu Ioan cel vindecat, preamăreau pe Dumnezeu şi pe Sfîntul Iona, marele făcător de minuni.

Şi alte multe minuni se fac şi acum la sfintele lui moaşte, dînd tămăduiri tuturor celor ce cu credinţă aleargă la dînsul, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh slăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Paraclisul Sfântului Mucenic Ipatie al Gangrelor

 

Alcătuirea pururea-pomenitului Gherasim Monahul Micraghiannanitul, Imnograful Bisericii celei Mari a lui Hristos; tălmăcit din greceşte cu acrivia podobiei.

  

Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;

strana: Amin; şi numaidecât

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta. Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, smerit-a la pământ viaţa mea, aşezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morţii cei din veac. Şi s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără de apă Ţie. Degrab auzi-mă, Doamne; slăbit-a duhul meu. Să nu întorci faţa Ta de la mine şi să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit. Arată mie, Doamne, calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne; la Tine am scăpat. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via; întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz sufletul meu; şi întru mila Ta sfârşi-vei pe vrăjmaşii mei şi pierde-vei pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

apoi cântăm

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

cu Stihurile acestea:

Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Toate neamurile m-au înconjurat, şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunat întru ochii noştri.

şi Troparul Paraclisului. Glasul al 4-lea.

Ό ύψωθείς εν τω Σταυρώ (Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce).

 

Arhiereule al Domnului slavei şi Mucenice lucrător al minunii, nu conteni, Ipatie, rugând pe Hristos din toată primejdia şi ispita şi boala şi toate-ncercările să scăpăm, fericite, cei ce solirea ta am dobândit şi cu credinţă venim la lăcaşul tău.

Slavă. Acelaşi sau Troparul hramului.

Şi acum. Al Născătoarei de Dumnezeu.

Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce.

Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, de a grăi noi stăpâniile tale; că pentru noi de n-ai fi stat solind la Hristos, cine ne-ar fi izbăvi dintr-atâtea primejdii; sau cine ne-ar fi păzit nerobiţi pân-acum? Nu vom lipsi, dar, de a te ruga, că mântui pururi, Stăpână, pe robii tăi.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu curăţeşte-mă. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi vicleşug înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată, în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor întăreşte-mă. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necinstitori la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă din sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aş fi dat; arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit; inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi zidească-se zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, ridicare şi arderi de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

 

Canonul

Peasna I-a. Glasul al 8-lea. Ύγράν διοδεύσας (Apatrecând-o).

Stihul: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Pe Mântuitorul şi Dumnezeu roagă-L să ne scape dintru toate nevoile pe cei ce cu dragoste şi râvnă te lăudăm, ierarhe Ipatie.

Al Domnului slavei arhiereu aflându-te, sfinte, Lui şi cere-ne, ca un bun, de toată greşeala dezlegare şi izbăvire de patimi, Ipatie.

Slavă.

Plin de strălucirea sfintei Treimi fiind, fericite ierarhe Ipatie, cu a ta solire luminoasă tot întunericul minţii alungă-mi-l.

Şi acum.

Fântână a milei dumnezeieşti, cu har dăruită, Născătoare de Dumnezeu, cu ploaia mijlocirilor tale stinge-mi aprinşii cărbuni cei ai patimii.

 

Peasna a III-a Ούρανιας άψΐδος

(Cel ce bolta cerească).

Dintru toată nevoia şi din necaz scapă-ne şi din neputinţă şi boală, Sfinte Ipatie, cu mijlocirea ta bineprimită la Domnul ştergere greşelilor pururi solindu-ne.

La lăcaşul tău pururi  toţi alergând, bunule, grabnic izbăvire din scârbe luăm cu harul tău cu mijlocirea ta de bucurie cerească sufletul umplându-ne, Sfinte Ipatie.

Slavă.

Harul tămăduirii de la Hristos dobândind ca un mucenic, fericite Sfinte Ipatie, sufletul, bunule, deopotrivă cu trupul de boală şi patimă tămăduieşte-ne.

Şi acum.

Strălucit-a în lume în chip de om muritor dintr-ale tale sângiuri curate Cuvântul Tatălui, scăpând pe cei ce te ştiu de Dumnezeu Născătoare şi te cântă pururea, Maică a Domnului.

şi aceste două tropare

Primejdia şi strâmtorarea alungă-le Ierarhe, scăpându-i pe robii tăi, slăvite Ipatie, preagrabnic izbăvitorule din necazuri.

Îndură-te, de Dumnezeu Născătoare prealăudată, şi chinul meu cel trupesc degrab conteneşte-mi-l, şi vindecă-mi sufleteasca durere.

Preotul zice ectenia:

Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

(la fiecare cerere strana cântă Doamne miluieşte de 3 ori).

Încă ne rugăm pentru binecinstitorii şi dreptslăvitorii creştini.

Încă ne rugăm pentru Arhiepiscopul şi Patriarhul nostru (...).

Încă ne rugăm părintele şi egumenul nostru (...)

şi pentru toată obştea noastră cea întru Hristos.

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu (... şi) a tuturor binecinstitorilor şi drept-slăvitorilor creştini, a evlavioşilor închinători ai sfintei Mănăstirii acesteia, a ctitorilor, dăruitorilor şi binefăcătorilor ei.

Încă ne rugăm şi pentru fraţii noştri care sînt în ascultări şi pentru toţi cei ce ne miluiesc, ne-au miluit, ne slujesc şi ne-au slujit nouă în sfântă Mănăstirea aceasta.

şi Ecfonisul:

Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Sedealna. Glas 2. Πρεσβεία θερμή.

Frumos păstorind aleasă turma Domnului, întreg te-ai slăvit întru mărturisirea ta, solitor, Ipatie, la Hristos, părinte, vădindu-te celor ce strigă: Sfinte, nu-nceta iertare a ne cere greşelilor.

 

Peasna a IV-a. Είσακήκοα Κύριε

(Auzit-am, Doamne).

Preafierbinte solirea ta din nevoia toată grabnic ne mântuie; mulţumire, dar, şi laudă îţi aducem, sfinte, cu osârdie.

Întărire şi pavăză a Ortodoxiei, Sfinte Ipatie, arătatu-te-ai cu faptele; de necazul mare izbăveşte-ne.

Slavă.

Alergăm ca la un liman neînviforat, sfinte, la lăcaşul tău, izbăvindu-ne, Ipatie, din furtuna mare a necazului.

Şi acum.

Mort cu totul mi-e cugetul; la a ta solire alerg, Stăpâna mea şi pe mine înviază-mă, ceea ce-ai născut Viaţa veşnică.

 

Peasna a V-a. Φώτισον ημάς

(Luminează-ne pe noi).

Caută spre cei ce aleargă la solirea ta şi tuturora dă-le, preabunule, toată cererea, Ipatie, cu harul tău.

Sfarmă şi acum cu toiagul mijlocirilor toată săgeata, Sfinte Ipatie, cea asupră-ne zvârlită de diavolul.

Slavă.

Picură-mi de sus, ca un bun, dulceaţa harului şi tot amarul patimii  ce mă ţine încleştat curmă-l, Sfinte Ipatie.

Şi acum.

În împresurări pe toţi robii tăi acoperă-i, Împărăteasă, Maica lui Dumnezeu, şi smintelile vicleanului alungă-le.

 

Peasna a VI-a. Την δέησιν

(Rugăciunea voi vărsa către Domnul).

Necazul care ne vine asupră îndulceşte-l cu a ta ocrotire şi la liman liniştit, Mucenice, călăuzeşte-ne cu mijlocirea ta, că solitor la Dumnezeu te avem, Ierarhe Ipatie.

De toată împresurarea şi răul mai presus ne păzeşte, Părinte, şi a poruncilor sfinte lucrare şi părtăşia curată a harului cere-ne de la Dumnezeu, Mucenice-sfinţite Ipatie.

Slavă.

Pe calea bunei cinstiri alergat-ai şi cununa cerească luând-o ocrotitor şi tărie şi pază de la Hristos ni te-ai dat, fericitule; ca şi acum şi pururea dăruieşte-ne, bunule, harul tău.

Şi acum.

Lumina lumii, Fecioară, Născând-o, întunericul alungă-mi-l, Maică,  şi cu a ta strălucire îndreaptă sufletul meu la lumina poruncilor Fiului tău şi Dumnezeu, să te laud, Stăpână, de-a pururea.

şi aceste două tropare

Alungă-ne, Preafericite, necazul şi toată boala, pe toţi, cu solirea ta, slăvite Ipatie, scăpându-i de osânda cumplită.

Născut-ai  netâlcuit pe Cuvântul, Fecioară maică, pe Carele prin cuvânt în pântece L-ai luat, lucrând mântuire la toată lumea.

Preotul zice ectenia Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule,

şi pomeneşte iarăşi ca după Peasna a III-a, cu acelaşi ecfonis;

Condacul. Glas 2. Τοις των αιμάτων σου.

De Dumnezeu proslăvite Ipatie  Arhiereu cinstit al Gangrelor, a noastră scăpare prea grabnică, din vătămare şi boală ridică-ne pe cei ce-ţi cântăm cu osârdie.

Şi numaidecât Prochimenul. Glas 4.

Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

a treia oară cu Stihul:

Minunat Dumnezeu întru Sfinţii Săi.

Preotul: Domnului să ne rugăm.

(Strana: Doamne miluieşte.)

Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Toată suflarea să laude pe Domnul (de trei ori, cu încheiere).

Preotul: Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie....

şi Evanghelia după Luca (XII, 8-12).

Slavă.

Pentru mijlocirile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum.

Pentru mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stihul: Milostive, miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Şi Podobnica aceasta. Glas 6.

Όλην άποθέμενοι. (Toată nădejdea).

De taină cunoscător Dumnezeieştii Troiţe, Părinte, făcându-te, lucrarea minunilor ai luat în dar şi plineşti cererea credincioşilor pururi, izbăvindu-i din primejdie; pentru aceasta, dar, strigăm către tine, preabunule: din toate-mpresurările scapă-i pe cei care te laudă, Ipatie Sfinte, scăparea şi nădejdea tuturor şi solirea nezăbavnică la Domnul minunilor.

Preotul zice rugăciunea Litiei:

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău.

Strana: Doamne miluieşte (de 12 ori).

Ecfonis: Cu mila şi cu îndurările.

 

Peasna a VII-a. Oί έκ τής Ίουδαίας

(Feciorii lui Israil).

La cărarea cea strâmtă îndreptat-ai, Părinte, pe păstoriţii tăi; aşijderea ne-ndreaptă, Ipatie slăvite, să strigăm cu osârdie: bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Strălucit-ai, Părinte, întru dogmele harului la Soborul dintâi; ci dă-ne pe piatra credinţei a rămâne întăriţi cu solirea ta la Împăratul Hristos, sfinţite Mucenice.

Slavă.

După lege luptat-ai, ruşinând rătăcirile lui Novat oarecând, Ipatie slăvite; păruta-nţelepciune de la cei ce te laudă îndepărteaz-o, dar, şi toată flecăreala.

Şi acum.

Dă-mi putere, Curată, a călca uneltirile luptătorului şi toată viclenia aceluia, Stăpână, s-o abat întăreşte-mă şi minţii mele îi dă lumina pocăinţei.

 

Peasna a VIII-a. Τον Βασιλέα

(Pe Împăratul Ceresc).

De sus, Părinte, dă ajutorul tău grabnic, mântuindu-i din toată nevoia pe cei ce sărută icoana ta cinstită.

Dă sănătate trupească şi sufletească celor ce la lăcaşul tău, sfinte, aleargă cu râvnă, cerându-ţi mijlocirea.

stih: Lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Domnul.

Darul minunii de la Stăpânul luându-l, Mucenice, de chinuri şi boală vindecă-mă grabnic, Ipatie slăvite.

Şi acum.

Ticăloşitul meu suflet, Preacurată, de-al vrăjmaşului rău izbăveşte-l şi pune-l de strajă dumnezeiasca frică.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care ÎI laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Peasna a IX-a. Întâi Irmosul, fără stih.

Fecioară Preacurată, cei mântuiţi prin tine de Dumnezeu Născătoare te mărturisim, cu netrupeştile cete pe tine mărindu-te.

Apoi troparele.

Κυρίως Θεοτόκον (Cu adevărat de Dumnezeu Născătoare),

Al celor ce aleargă la a ta solire ajutătorule, Sfinte Ipatie, pururi păzeşte-i, Părinte, pe cinstitorii tăi.

A apelor pierzării repejune seac-o, ce-mi potopeşte de-a pururea inima, şi lacrimi de pocăinţă dă-mi, fericitule.

Slavă.

Din ceruri, ierarhe, cererea primeşte-o celor ce pururi cu râvnă te laudă şi tuturora plineşte-o, Sfinte Ipatie.

Şi acum.

A Fiului tău, Maică, dragoste aprinde-o în ticăloasa mea inimă, rogu-te, arzând păcatul dintr-însa, şi mântuieşte-mă.

 

Şi, tămâind Preotul, cântăm:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, de Dumnezeu Născătoare, cea pururea-fericită şi cu totul fără prihană şi Maica Dumnezeului nostru. Pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai proslăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

apoi Megalinariile Sfântului.

Glasul al 8-lea. Την τιμιωτέραν

(Pe cea mai cinstită).

Bucură-te, Sfinte Ipatie, părtaşule vrednic al slujirii apostoleşti; bucură-te, râul cel mare al minunii şi lauda aleasă a Mucenicilor.

Bucură-te, chivotul harului, Ipatie Sfinte,  şi făclie a dogmelor; bucură-te, sfeşnicul  Gangrelor cel mare, şi al Ortodoxiei  sprijin şi pavăză.

Razele minunilor strălucind, vesteşti, Ierarhe, la al lumii Sobor dintâi pe Fiul cu Tatăl  a fi de-o-fiinţă şi de-o-închinare, Sfinte Ipatie.

Puterea luând-o de la Hristos, lucrezi, Ierarhe, sumedenie de minuni şi fiara cea mare, cea din vistierie, zicând doar cu cuvântul, omori, Ipatie.

Pe cei ce silesc la lăcaşul tău, păzeşte-i, Părinte, întru totul nevătămaţi, iar celora care cer sfânta ta solire, Ipatie, dezleagă-i de toată patima.

Celor ce venim cu evlavie, o, preafericite, la cinstită icoana ta cererile toate plineşte-le, Părinte, şi binecuvântarea dă-ne, Ipatie.

De toată urgia păzeşte-ne şi toată năpasta şi nevoia nevătămaţi, pe cei ce scăpare te-am dobândit, Părinte, iertare de la Domnul pururi cerându-ne.

Cu toate oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviţi şi cu tot soborul  sfinţilor, Stăpână, Fiului tău te roagă, toţi să ne mântuim.

Apoi Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este împărăţia; şi

Troparul Sfântului, din Minei. Glas 4.

Ταχύ προκατάλαβε (Degrab ne întâmpină).

Slujind cu evlavie lui Dumnezeu, te-ai făcut Bisericii Gangrelor dumnezeiesc Ierarh, Părinte Ipatie; lumea, dar, luminând-o cu minunile tale, L-ai arătat pe Fiul  de un scaun cu Tatăl, la ceruri muceniceşte bucuros mutându-te.

După care Preotul zice ectenia:

Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească sfântă mănăstirea aceasta...,

strana: Doamne miluieşte (de 40 ori + 3 ori),

Încă ne rugăm şi pentru ca să audă Domnul Dumnezeu...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori, recitativ),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluieşte (de trei ori),

iar Preotul zice ecfonisul: Că milostiv;

apoi face Otpustul mic,

fără însă a zice Pentru rugăciunile; apoi zicem acest

Tropar. Glasul al 2-lea.

Ότε έκ τού ξύλου (Când de pe lemn).

Gangrelor păstor dumnezeiesc şi întăritură şi reazem fost-ai, Ipatie, a toată Biserica, preaminunatule; îţi strigăm, dar, rugându-ne:  Din toată nevoia şi împresurarea grea şi din durere şi boli scapă-i, Mucenice sfinţite, cu a ta fierbinte solire, pe cei ce te cheamă cu osârdie.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalţ, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

şi acest tropar pe glasul întâi

Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un singur îndurat.

şi preotul încheie zicând

Pentru rugăciunile.

Într-acest chip tălmăcit Chiliei Vatopedine a Sfântului, de către Cornel diaconul, al Bisericii Sfântului Grigorie Palama din Bucureşti.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

Pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ipatie, făcătorul de minuni, Episcopul Gangrelor (31 martie)

 

Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfîntul episcop al cetăţii Gangrelor, din ţara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi care au luat parte la întîiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăţiei marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, ajutînd dreapta credinţă şi fiind plin de Duh Sfînt, l-au mustrat pe Arie pentru eres şi l-au dat anatemei. Şi avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputinţele şi izgonea diavolii. Aşa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munţi, le-a făcut dulci; şi în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor.

Umblînd el într-o noapte întunecoasă, aproape de un rîu, se arătau lumini aprinse din ape, luminîndu-i calea, ca să nu alunece şi să cadă în repejunile apelor. A omorît apoi un balaur înfricoşător, pentru că, după moartea marelui Constantin, împărăţind fiul său Constantie (337-361), un foarte mare balaur s-a tîrît în palatul împărătesc, neştiut de unde, păzind cămările cele de vistierie, în care era aurul şi toată bogăţia împărătească. Şi, punîndu-şi capul în uşă, nu lăsa pe nimeni să se apropie.

De acest lucru împăratul înspăimîntîndu-se, a rugat prin scrisorile sale pe sfinţitul lui Dumnezeu, Ipatie, ca să vină în Constantinopol, căci era slăvit numele sfîntului pentru minunile ce le făcea cu darul lui Hristos. Cînd a venit sfîntul, împăratul l-a întîmpinat şi pînă la pămînt i s-a închinat şi cu toată cinstea l-a primit, rugîndu-l ca prin rugăciune să izgonească pe balaurul acela din vistieriile împărăteşti, pe care nici o putere omenească nu putea să-l alunge, deşi mulţi din duhovniceasca rînduială, înarmîndu-se cu rugăciunea, se ispiteau asupra lui, însă nimic n-au sporit; ba unii chiar au şi pătimit de la balaur.

Sfîntul Ipatie a zis: "Nu poate rugăciunea noastră, o, împărate; însă poate credinţa ta către Dumnezeu!" Şi, închinîndu-se pînă la pămînt, s-a rugat multă vreme. După aceea, sculîndu-se, a zis către împărat: "În mijlocul alergării de cai, unde este chipul tatălui tău, porunceşte să se pregătească un cuptor şi să-l aprindă foarte tare şi să aştepte pînă ce voi veni acolo". Deci, îndată pregătindu-se cuptorul şi aprinzîndu-l, făcătorul de minuni, Sfîntul Ipatie, luînd toiagul său cel arhieresc, a mers la cămările împărăteşti şi, porţile vistieriilor deschizîndu-le, a bătut mult pe balaur cu toiagul. Şi tot poporul împreună cu împăratul priveau de departe, fiind cuprinşi de frică şi de cutremur, pentru că vedeau că nu iese balaurul şi acum ziua se sfîrşea şi aşteptau cu toţii ca să fie omorît sfîntul de către balaur, precum aceasta şi la alţi preoţi s-a mai întîmplat. Iar arhiereul, ridicîndu-şi ochii la cer şi chemînd pe Domnul într-ajutor, şi-a băgat toiagul în gura balaurului şi a zis: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, urmează-mi mie!"

Iar balaurul, apucîndu-se cu dinţii de toiag, urma pe sfînt ca un rob legat, căci cu adevărat îl legase cu dumnezeiasca putere, marele făcător de minuni. Şi, ieşind fericitul din vistieriile împărăteşti, tot locul alergării de cai şi tîrgul l-a înconjurat, ducînd pe balaur. Iar cei ce priveau, văzînd pe balaurul acela ţinîndu-se de toiag şi tîrîndu-se, s-au înspăimîntat şi s-au mirat foarte tare, pentru că balaurul era foarte înfricoşat, avînd lungime de şaizeci de coţi.

Apropiindu-se sfîntul de cuptorul cel aprins care ardea cu mare văpaie, a zis către balaur: "În numele lui Hristos, pe Care şi eu cel neînsemnat Îl propovăduiesc, îţi poruncesc să intri în mijlocul focului acestuia". Iar înfricoşatul balaur plecîndu-se, s-a aruncat cu mare repeziciune în cuptorul cel înfocat şi a ars în mijlocul cuptorului, iar toţi oamenii care cu spaimă priveau la aceasta, preamăreau pe Dumnezeu că, pe acest luminător şi făcător de minuni, adică pe Sfîntul Ipatie, în zilele lor l-a arătat lumii.

Atunci, împăratul a dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfîntului Ipatie, şi-l cinstea pe fericitul ca pe un tată al său. Şi a poruncit să zugrăvească pe o scîndurică chipul sfîntului şi în vistieriile împărăteşti chipul aceluia să-l pună spre gonirea puterii celei potrivnice. Iar pe sfîntul, cinstindu-l cu daruri şi cu dragoste sărutîndu-l, l-a eliberat întru ale sale.

Dar, pe cînd mergea sfîntul la scaunul său, nişte oameni înrăutăţiţi care erau de eresul lui Novaţian, cu zavistie multă aprinzîndu-se asupra arhiereului lui Dumnezeu, s-au ascuns în calea lui la un loc strîmt, lîngă o rîpă de munte şi lîngă un mal, înarmaţi fiind cu săbii şi cu ciomege. Apoi deodată, fără de veste, năvălind asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi dîndu-i multe bătăi, de pe malul cel înalt l-au aruncat în prăpastia aceea. Iar sfîntul, fiind abia viu, şi-a înălţat mîinile în sus şi, ridicîndu-şi ochii la cer - precum altă dată Sfîntul întîiul Mucenic Ştefan -, se ruga pentru cei ce l-au ucis şi zicea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" Şi, încă rugîndu-se, o femeie ce ţinea de eresul lui Arie, luînd o piatră, a lovit pe sfîntul tare în cap şi l-a omorît. Iar sufletul lui cel sfînt, îndată ieşind din legăturile trupeşti, s-a suit la Dumnezeu.

După aceea ucigaşii, luînd trupul sfîntului, l-au ascuns în nişte paie ce se întîmplaseră acolo aproape şi s-au dus. Dar n-a zăbovit asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu, răsplătind sîngele cel nevinovat. Căci mai întîi pe femeia aceea a apucat-o duhul cel necurat, chiar în acel loc, şi o muncea pe dînsa şi cu aceeaşi piatră cu care l-a omorît pe sfînt îşi bătea pieptul său neîncetat; şi toţi s-au îndrăcit şi pătimeau cumplit.

Mai tîrziu plugarul ale căruia erau paiele, neştiind nimic despre uciderea cea nedreaptă ce se făcuse, a mers ca să ia paie pentru animalul său şi a auzit glas de îngeri cîntînd şi se minuna. Iar pe cînd lua paie, a găsit trupul cel mort tot rănit de bătăi şi mult s-a înspăimîntat. Şi, cunoscînd pe episcopul său, Sfîntul Ipatie, a alergat la sătenii săi şi a vestit degrabă în toată cetatea. Apoi îndată locuitorii cetăţii Gangrelor, adunîndu-se, au mers cu multă tînguire şi au luat cinstitul trup al sfîntului părinte şi al lor păstor şi l-au îngropat cu cinste la un loc însemnat. Iar femeia cea ucigaşă urma trupul sfîntului care se ducea la îngropare şi se bătea cu piatra aceea cu care ucisese pe arhiereul lui Dumnezeu, mărturisind înaintea tuturor păcatul său. Iar după ce s-a îngropat sfîntul său trup, femeia aceea s-a tămăduit de muncirea diavolească, asemenea şi ceilalţi care luaseră parte la ucidere şi se îndrăciseră.

Deci toţi au dobîndit tămăduire la mormîntul sfîntului, care, şi după moarte arătîndu-şi bunătatea sa vrăjmaşilor, i-a făcut sănătoşi. Şi alte minuni şi tămăduiri li s-au arătat oamenilor, care veneau cu credinţă la mormîntul sfîntului, prin rugăciunilor lui cele sfinte.

Sinaxar 31 Martie

 

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor.

Sfantul Sfintitul Mucenic IpatieCel între sfinţi părintele nostru Ipatie a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galaţia, a ajuns arhiereu în Gangre şi luând parte la Sinodul întâi Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinţi de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârşească felurite minuni.

Odată când se întorcea din cetatea împărătească, unde săvârşise minunea uciderii în faţa tuturor a balaurului aşezat lângă cămările împărăteşti, şi se îndrepta către scaunul său de la Gangre, unii dintre aceia care împărtăşeau erezia lui Novat şi care de mai multă vreme purtau în inimi ură cumplită împotriva lui, aţinându-i calea în nişte locuri strâmte şi pline de prăpăstii, pe unde obişnuia sfântul să treacă şi stând ascunşi acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au năvălit asupra lui, întocmai ca nişte fiare sălbatice scăpate dintr-o cursă, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l către prăpastie. Şi aruncându-l de la o mare înălţime în acea prăpastie, i-au făcut o mulţime de răni, întocmai precum mai înainte făcuseră şi iudeii celui dintâi mucenic Ştefan. Deci, sfântul căzând pe jumătate mort în apa care trecea prin acea prăpastie, după ce s-a deşteptat din durere, ridicându-şi ochii către cer, a zis: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Dar chiar pe când se ruga, o femeie necurată şi blestemată, luând o piatră mare şi lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt şi de rămăşiţa de viaţă care mai era în el, nenorocita şi ticăloasa. Şi sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestemată, fiind cuprinsă de un duh necurat, îşi lovea încetat pieptul cu aceeaşi piatră, cu care lovise pe sfânt; asemenea şi toţi cei ce luaseră parte la uciderea sfântului au început să fie chinuiţi de duhurile necurate. Şi, ascunzând trupul sfântului într-o şură cu paie, au plecat de acolo. Dar ţăranul, a căruia era şura, venind să ia nutreţ pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece cereşti şi dând mai apoi de trupul neînsufleţit al fericitului părinte, a vestit tuturor aceasta.

Locuitorii cetăţii Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo şi cu jale de obşte luând sfintele moaşte ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, aşezându-le într-un loc de seamă. Iar femeia aceea venind şi lovindu-şi continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, după ce dumnezeieştile lui moaşte au fost aşezate în mormânt, îndată a luat vindecare şi tot aşa şi ceilalţi ucigaşi ai sfântului. Şi multe alte minuni s-au mai făcut cu prilejul înmormântării moaştelor sfântului, pe care însă, pentru mulţimea lor, le-am lăsat deoparte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Acachie Mărturisitorul.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Deciu şi propovăduind credinţa creştină, a fost prins şi adus înaintea ipatului Marcian. Şi întrebat fiind cu privire la cele ce propovăduia, el a istorisit toată rânduiala întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a vădit înşelăciunea închinătorilor la idolii elineşti. Pentru aceasta a fost supus la chinuri şi apoi a fost aruncat în închisoare. Marcian încunoştiinţând pe împăratul Deciu despre aceasta şi, după cercetarea pe care o făcuse sfântului, trimiţând împăratului scrisori, la porunca lui Deciu, sfântul a fost eliberat din închisoare. Şi mergea dintr-un loc într-altul, purtând în trupul său rănile lui Hristos. Iar după ce a învăţat pe mulţi credinţa în Hristos şi a strălucit prin minuni şi învăţături, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici care au mărturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei şi alţi mulţi sfinţi, care au fost aruncaţi în închisoare şi care au fost mâncaţi de vii de şoarecii şi de pisicile închise laolaltă cu ei.

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuţi, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perşii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se şi spunând că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Şi în felul acesta bucurându-se şi veselindu-se şi-a primit sfârşitul.

După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănţuită de magi, întocmai ca de nişte vânturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii supunându-i la surghiunuri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin morţi de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Vlasie, născut în cetatea amoreilor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor treizeci şi opt de mucenici, care erau rude între ei, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, făcătorul de minuni, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta luna martie, in 31 de zile, pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Ipatie, facatorul de minuni, episcopul Gangrelor (sec. IV).

   Acest mare placut al lui Dumnezeu, Ipatie, episcopul Gangrelor, din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinti Parinti de la intaiul Sinod cel a toata lumea, care s-a tinut la Niceea (325), in vremea Sfantului Imparat Constantin (324-337), osandind ratacirea lui Arie si intarind credinta cea adevarata in Sfanta Treime, statornicita de Mantuitorul, propovaduita de Apostoli si pecetluita cu sangele Mucenicilor, si a trait el pana pe timpul imparatiei lui Constantiu, fiul merelui Constantin.

   Inarmat din tinerete cu intelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se nevoia cu faptele bune placute lui Dumnezeu si propovaduia neincetat dreapta credinta pastoritilor sai, facandu-se vestit prin semnele minunate ce lucra Dumnezeu printr-insul, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfant, incat insusi imparatul Constantiu il cinstea si-l pretuia, ca unul ce avusese mult folos de la dansul.

   Odata, insa, pe cand fericitul Ipatie se intorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceata de eretici novatieni hotarasera sa-l piarda pe cela ce se aratase stalp neclintit Bisericii lui Hristos. Ca niste talhari l-au pandit, ca niste fiare salbatice s-au repezit asupra Cuviosului episcop si l-au lovit de moarte, strapungandu-i trupul cu sulitele si umplandu-l de rani; apoi, l-au aruncat intr-o prapastie, prada pasarilor si salbaticiunilor.

   Zvarcolindu-se in durerile mortii, Cuviosul Ipatie si-a adunat puterile si s-a rugat, cum se rugase si alta data Sfantului Arhidiacon Stefan, spre iertarea si imblanzirea ucigasilor lui. Dar, pe cand se ruga, o femeie din ceata lui Arie, luand o piatra ascutita, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop si l-a lasat mort, iar trupul sau a fost ascuns in sura de paie a unui gospodar din apropiere.

   Deci, afland de aceasta, crestinii din Gangra au venit si au luat trupul Sfantului, ca unul care prin binefacerile si sfintenia vietii lui castigase dragostea pastoritilor sai, si cu multa cinste, si cu mare alai si jale, ca pe un Mucenic al dreptei credinte, au ingropat sfintele lui moaste. Si multe minuni si tamaduiri s-au aratat acolo, cu darul lui Hristos, oamenilor ce veneau cu credinta la mormantul Sfantului. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Intru aceasta zi, cuvant pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici si despre milostenie..

   Anastasie imparatul, cazand in erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, dupa Sinodul din Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie la Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, intr-o zi, amandoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicand: sa mergem dar, sa ne judecam cu dansul inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca Domnul Insusi a zis: Eu sunt Cel ce judec cu dreptate si nu Ma sfiesc de fata omului." Si, dupa doua zile, s-au mutat amandoi patriarhii la Dumnezeu.

   Deci, aceasta stiindu-le voi, puternicilor, sa nu faceti nedreptati celor neputinciosi, ca sa nu va dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit sa fiti osanditi. Pentru ca s-a zis: "Viermele nu va muri si focul nu se va stinge pentru cei ce nu judeca dupa dreptate si jefuiesc averile strainilor si, cu mandria cea mare inaltandu-se, nu-si aduc aminte de ziua mortii." Ca in ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toata bogatia lumii acesteia, numai sa scape si sa nu i se desparta sufletul de trup, pentru ca moartea pacatosului cumplita este. Iar de va sculati din pat si din boala mortii, apoi, iara va apucati, asuprind si mai rau casele saracilor jefuiti dupa nedreptate judecati, va fatarniciti si cu sila luati, pe sarac nu-l miluiti, pe cei scapatati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu stiti ca, venind moartea, toate acestea pier? Ca a Domnului este stapanirea si caruia voieste, aceluia o si da. Cuviosul Savarie a zis asa: "Daca postesti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeste post, ci, mai amar si mai rau esti decat cela ce se prea satura si se imbata si se ingrasa. Si inca ce zic, numai de post, ca, chiar si fecioria nu-ti vei pazi curata, afara de camara de mire vei ramane, neavand milostenie. Mare este fecioria, si chiar si in Legea noua, la mare cinste a pus-o Domnul, dar insesi fecioarele au ramas afara, de vreme ce milostenie nu au avut. Ca nimeni nu va putea castiga mila fara de milostenie si in lume nimeni nu traieste fara de ea." Ca si cei ce lucreaza cu palmele si ostasii si lucratorii de pamant si negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a trai pentru sine singur si pe ceilalti a-i trece cu vederea, urat este lucrul acesta si strain de crestinatate. Ca daca voiesti sa fii bogat in vecul viitor, apoi fii sarac aici, Risipeste aici, ca sa aduni acolo. Ca nici semanatorul n-ar aduna, daca, mai intai, n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai si tu celor ce au trebuinta? Zici: "O casa de copii imi sta inainte si voiesc sa-i las pe dansii indestulati."

   Insa de voiesti sa-ti lasi copiii indestulati, bogati, lasa-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Ca daca tu, mai inainte de moarte apucand, vei da averea ta lui Dumnezeu imprumut, atunci multa rasplata le va fi copiilor, ca prin ea, Dumnezeu dator le este ca mai mult sa-i iubeasca.

   Deci, daca voiesti ca sa-L ai pe El prieten, mai inainte, sa-l faci pe El datornic. Ca nici un om care da imprumut, avand datornic, nu se bucura atata, pe cat se bucura Dumnezeu, fiind datornicul tau. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre pastrare, cand Hristos sta gata a o primi, voind cu si mai multa dobanda sa-ti dea imprumutul? Ca din mainile Lui nimeni nu o va rapi. La oameni, adica, de-ti va pazi cineva averea ta, plata cere de la tine. Iar Hristos, pentru pazire, iti daruieste tie mai multa plata. Pentru aceasta iti porunceste tie Dumnezeu, ca averea ta sa o dai celor ce au trebuinta, ca sa ti-o pazeasca. Ca pana o tii singur nu fara teama, o pastrezi; te temi, ca sa nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau talhar, sau moartea sa te ajunga. Iar de o vei imparti la saraci, Eu, zice Domnul, ti-o voi pazi cu intemeiere. Pentru ca, vrand sa ti-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ci, ca mai multa in veacul viitor, in viata cea neimbatranitoare, sa ti-o dau tie, spre bucuria cea fara de sfarsit. Amin.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre dragoste..

   Un pustnic, afland pe un om indracit, care nu putea sa posteasca, s-a rugat lui Dumnezeu sa se multe la dansul dracul si acela sa se slobozeasca. Si l-a ascultat pe el Dumnezeu si a intrat dracul in pustnic, departandu-se de la omul acela. Iar pustnicul, de dracul fiind ingrunat, rabda in post si in rugaciune si zdrobindu-se in nevointa. Si dupa putine zile, mai mult, pentru dragostea lui, a gonit Dumnezeu pe dracul si de la dansul.

   Un monah avea in grija sa alt monah care era intr-o chilie departe, la zece mile. Deci, i-a zis lui gandul: "Cheama pe fratele, sa vina sa ia paine." Si iarasi a socotit: "De ce pentru paine sa supar eu pe fratele meu, sa vina la mine, zece mile? Mai bine sa o duc eu.". Si, luand-o, s-a dus la el. Iar mergand, s-a lovit cu piciorul de o piatra si, randundu-i-se degetul, curgea sange mult. Iar el de durere a inceput sa planga si indata a venit la el ingerul, zicand: "De ce plangi?" Iar el, aratandu-i rana, a zis: "Pentru aceasta plang." Zis-a ingerul: "Nu plange pentru aceasta, ca pasii pe care-i faci, se numara pentru Domnul si spre mare rasplatire inaintea fetii lui Dumnezeu se fac." Atunci pustnicul, multumind lui Dumnezeu, calatorea bucurandu-se. Si venind la fratele, i-a adus painile. Si i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si, dandu-i painea, s-a intors. Iar a doua zi, luand iarasi paine, se ducea, la alt monah, s-o dea. Si s-a intamplat atunci, ca venea si acela la el si s-au intalnit pe cale amandoi. Deci, a zis cel ce mergea catre cel ce venea: "O comoara aveam si ai cautat sa mi-o pradezi." Iar acela a zis lui: "Au doara, usa cea stramta, numai pe tine te incape? Lasa-ne si pe noi sa venim impreuna cu tine." Si, indata vorbind ei, li s-a aratat ingerul Domnului si le-a zis: "Osteneala voastra s-a suit la Dumnezeu, ca un prinos cu buna mireasma." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Cuvant la invierea lui Hristos, al celui intre Sfinti, Parintelui nostru Dimitrie mitropolitul..

   "Pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o" (Evr. 2.9).

   In ziua cea trecuta, a patimilor Domnului, am vazut pe Hristos Mantuitorul nostru, fara de slava si fara de cinste, asa cum graia Isaia despre Dansul: "Si l-am vazut pe El si nu avea chip, nici frumusete, ci chipul Lui era necinstit si mai defaimat decat al tuturor fiilor omenesti." iar acum, intru luminatul praznic al Invierii Lui, vedem impreuna cu Sfantul Ioan Teologul, slava Lui, ca slava Unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar, iubitii mei ascultatori.

   Intru acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos a fost incununat cu spini, spre batjocura, iar acum, spre slava Sa, primeste flori pe preacuratul sau cap, nevestejitii trandafiri de lauda.

   Intru acea vreme, cu cei fara de lege s-a socotit, iar acum este Dumnezeu in mijlocul poporului Sau, pe care L-a rascumparat cu scump sangele Sau si din iad l-a slobozit. Ca, Domnul, in mijlocul adunarii Sfintilor Sai, s-a aratat, zicand: "Eu sunt cu voi."

   Intru acea vreme, multi trecand, Il batjocoreau pe El, iar acum, in numele cel Sfant al Lui, se inchina tot genunchiul, al celor ceresti si celor pamantesti si al celor de dedesubt. Intru acea vreme, a fost batut peste spate, peste obraz si chinuit pana la moarte, ca, spanzurandu-L pe lemn, L-au omorat. Iar acum, El a omorat moartea si pe diavolul. Ca scrie: "Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta?"

   Intru acea vreme, Datatorul nostru de viata era mort, iar acum viu este Domnul si binecuvantat Dumnezeu. Intru acea vreme, soarele pe cer, la amiaza s-a intunecat, iar acum, din mormant, Soarele dreptatii, cel frumos, noua ne-a resarit. Si vedem, impreuna cu Apostolul, pe Iisus, ca, pentru primirea mortii, cu slava si cu cinste S-a incununat.

   Iar noi aici, cercetand in scurt, vedem ca alta cale nu este, catre vesnica slava si cinste, fara numai prin multe patimiri. Ca, si Insusi Incepatorul vietii noastre, Hristos se cuvenea, prin patimiri, a se sfarsi.

   Intru aceasta putina vreme, sa ne inaltam mintea noastra catre cer, lasand toata grija cea lumeasca. Si sa privim, ca printr-o oglinda, prin descoperirea Sfantului Ioan Teologul. Si sa auzim ce se lucreaza in cer. Ca eu aud acolo o oarecare tulburare facandu-se, ca un glas de tunete tari si glas de ape al ingerilor celor multi - ca era numarul lor mii de mii -, imprejurul Tronului si al celor patru fiinte si al batranilor, un glas zicand: "Poruncesc la toate zidirile, in cer si pe pamant si sub pamant si in mare, ca sa se pregateasca multumire si inchinaciune pe robi Fetei imparatesti, ce sta pe Scaunul cel dumnezeiesc."

   Sa vedem, dar, noi, cine imparateste pe Scaunul cel dumnezeiesc? Mie mi s-a parut ca Leul va lua imparatia. Ca se zice: "Iata Leul, cel ce este din semintia lui Iuda, a biruit." Si celui ce biruieste, zice Dumnezeu, ii voi da sa stea pe Scaunul Meu. Dar nu vad, pe Scaunul lui Dumnezeu, pe Leu. Deci, are sa ia imparatia, negresit, Vulturul, cel ce-si acopera cuibul sau si peste puii sai se va indura, ca si a intins aripile sale si i-a luat pe ei si i-a ridicat pe umerii sai. Dar, nici pe Vultur nu-l vad pe Scaun. Atunci, cine este in acest fel, Cel ce primeste acea dumnezeiasca si imparateasca cinste. Caruia are a se inchina toata zidirea cea de sus si cea de jos? Privind, iata, vad pe Mielul imparatind - Miel injunghiat, si aud mii de mii zicand cu glas mare: "Vrednic este Mielul, cel injunghiat, sa ia puterea si bogatia si taria si intelepciunea si cinstea si slava si binecuvantarea." Deci, sa luam aminte, ca Unul si acelasi Hristos este si Leu si Vultur si Miel Leu, ca a biruit lumea si ca moartea si iadul a stricat: Vultur, ca pe sufletele sfintilor le-a ridicat pe aripile sale si pe umerii sai si i-a scos pe ei din iad: Miel, ca a patimit pentru toti. Insa, cand a voit a imparati, a imparatit nu cu infatisarea leului, nici cu cea a vulturului, ci cu infatisarea Mielului, celui injunghiat, ca sa arate ca, pentru cununa Imparatiei Ceresti si a vesnicei slave, nu este alta cale, in afara de calea patimirii Celui injunghiat. Si, din pamanteni cine voieste ca acolo sa afle cununa, sa-si raneasca inima sa prin umilinta sa-si injunghie patimile sale prin omorare si greu sa patimeasca in ostenelile pocaintei. Cautand spre cele ceresti, sa privim si Raiul, care, asa cum este scris in descoperirea Teologului, pe langa alte minunate si nepovestite frumuseti, are si aceasta mica frumusete, ca portile care sunt in numarul de douasprezece, sunt margaritare. Pentru care, oarecine marturiseste, zicand ca, in visul noptii, de i se arata cuiva margaritar, atunci, insemneaza lacrimi. La aceasta se uneste si Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Ochii lui David cu ploi de lacrimi erau infrumusetati, ca si cu niste margaritare." Ma minunez ca, daca margaritarele sunt semnul lacrimilor, ele sunt si semn de plangere. Deci, pentru ce sunt acolo porti de margaritare, unde nu se arata nimic de lacrimi, nimic de plans, ci toate sunt pline de nepovestita bucurie? Eu, cercetand, am cunoscut ca acolo se va sili cineva sa intre, prin acele porti nu va putea prin altceva, fara numai prin lacrimi. Vazut-ai ca portile Raiului, cele de margaritar, insemneaza margaritarul-lacrima? Si aceasta sa-ti fie stiut, ca, prin lacrimi, ti se cade tie a intra in Rai si nu este altfel de intrare in Rai, in afara de lacrimile cele de margaritare. Ca lacrimile se fac din sfaramarea inimii, iar sfaramarea inimii din intristarea cea pentru pacate si din greaua patimire pentru Dumnezeu. In acest fel este calea spre odihna Raiului.

   Dar, sa ne intoarcem catre cele de jos si sa trecem prin partile Egiptului, sa pomenim acolo despre cele de demult lucrari ale cinstitului Iosif. Ca Domnul, pe Iosif cel prea frumos, in Egipt pregatindu-l spre scaunul si cununa imparateasca, oare ce fel de cale spre acea slava si cinste i-a pregatit? Cu adevarat, cale de spini, stramta, plina de nevointe, cu napraznica napasta, temnita intunecoasa, lanturi grele, goliciune, foame, lipsa celor de nevoie. Lunga era acea cale, legatura de multa vreme. Ca a smerit in catuse picioarele lui si prin fier a trecut sufletul lui. Dupa aceea, dupa destula si multa vreme a patimirii, a trimis imparatul si l-a slobozit pe el si l-a pus stapan casei lui si domn peste toate averile sale. Cumplita cale catre cinstea imparateasca! Iosif acela era, mai inainte, inchipuire a Patimilor Domnului nostru. Si cum si in ce fel Domnul nostru a patimit, mai inainte de a lua imparatia, peste toata faptura, nu trebuie multe a spune, celor ce bine le stiu.

   Dar, eu ma duc spre plimbare in gradina lui Solomon, ca sa iau seama ce se lucreaza acolo, Vad ca Mirele Ceresc se racoreste acolo, logodindu-si Lui mireasa, cum se zice de obste de catre pamanteni, pe Biserica Sa, pe care a rascumparat-o cu sangele cel scump al Sau, si zic, chiar, pe tot sufletul fiecarui crestin l-a rascumparat. Pe acea mireasa iubind-o mai mult decat sufletul Sau, a numit-o pe dansa crin. Ca si crinul in spini, asa este mireasa Mea. Eu voi lua seama unde Acel mire ceresc va pune crinul Sau, pe iubita Sa mireasa, in gradina Sa, Mie mi se pare ca o va pune la un loc larg, intre alte flori bine mirositoare. Iar El a pus crinul Sau intre spinii cei ascutiti, ca un crin in spini, precum este cea de aproape a Mea, in mijlocul fecioarelor.

   Aici, dar, o bine-credinciosilor ascultatori, sa gandim pentru ce Mirele Ceresc, pe crinul Sau, pe mireasa Sa, o voieste sa fie in mijlocul spinilor. Crin intre spini? Cand a sadit Raiul spre rasarit, l-a imprejmuit pe el cu pomi roditori, pomi bine infrunziti. Ierusalimul cel Nou, care s-a aratat Sf. Ioan, intru descoperire, ca venea din cer, era imprejmuit cu zid de pietre scumpe de iaspis, de safir, de smarald, de topaze, de iachint, avand porti de margaritare, fiecare poarta dintr-un margaritar. Pe via cea roditoare, de care se scrie in Evanghelia de la Matei, a inconjurat-o cu o oarecare ingraditura aleasa si cu gard a ingradit-o pe ea. Iar pe iubita Sa mireasa, pentru care nici sufletul Sau nu Si-a crutat pe cruce, o pune pe pamant intru ingradire, nu ca gradina Raiului, nu intru frumosi pomi roditori, ci, intr-o ingradire de spini, o pazeste, ca pe un crin intre spini.

   Dar, aici, sa pomenim si de parabola cea de demult, de care se scrie in cartile Judecatorilor israiliteni, in care toate lemnele, padurile, livezile, viile, adunandu-se intr-o adunare, isi alegeau lor imparat. Si, dupa ce multi s-au lepadat, s-au unit sa aleaga pe spin, ca sa imparateasca peste ele, si au zis catre el: "Vino si imparateste peste noi." Ar fi putut zice cineva lemnelor: "Ascultati, lemnelor, ce vi s-a intamplat, pe cine alegeti? Au nu sunt intre voi slaviti cedri, preainaltii finici, bineroditorii maslini si alte lemne alese si aducatoare de folos? Ci, de la spini, ce roada o sa aveti? Ce folos va fi voua? Ca Evanghelia pe el nu-l lauda, ci mai vartos zice: Au, doara, din spini aduni struguri? Dar, ca sa nu fie defaimat cu totul sfatul lemnelor, cel intr-o unire, eu le voi lauda buna socotinta, si alegerea. Ca bine au facut ele, alegandu-si-l lor pe spin de imparat. Ca, el, macar ca este spin, este incununat de trandafir, incat cu toata cumplita lui ascutire a spinilor, are a lui fireasca slava si frumusete. Si apoi, cand spinul sta imprejurul livezilor sau al viilor, atunci ingradirea este gata, pazindu-le de orice stricaciune. Pentru ca de tepii lui, ca de o arma ascutita, nu se poate apropia nimeni.

   Deci, imparateste tu, spinule, peste lemne, iar voi, prea alesi si preainalti copaci, plecati-va varfurile voastre sub spin, inchinativa lui, veniti si intrati sub umbra lui. Multele soiuri de copaci inchipuiesc tot felul de sfinti: cedrul si finicul, inchipuiesc pe cei drepti, ca dreptul ca finicul va inflori; maslinul ce bine roditor insemneaza invatatori bisericesti, care, cu roadele cuvantului lui Dumnezeu, satura sufletele oamenilor credinciosi, via insemneaza tot poporul cel de obste, care vietuieste dupa Dumnezeu; via Domnului Savaot este casa lui Israil. Dar spinul ce insemneaza, fara numai de patimire? M-am intors spre chinuire, zice, cand m-a impuns pe mine spinul. Insemneaza mucenicie, primejdii, ca niste bolduri ascutite, necazuri, ca niste rani de spini. Iar cel ce rabda, pentru Dumnezeu, toate acestea, se afla ca si crinul intre spini, care sunt patimirile insesi, si incepe a primi parti din vesnica slava.

   Inalta randuiala este cea a Proorocilor, inalta, a Apostolilor, dar nu mai prejos si a Invatatorilor, a Cuviosilor, a Feciorelnicilor, a Pustnicilor si a celorlalti Sfinti. Insa nici una din ele n-a primit desavarsirea, fara a ei patimire. Ca tuturor acestor randuieli, chip S-a facut Domnul nostru Iisus Hristos, care venind pe pamant, catre oameni, S-a aratat in multimea sfintilor si nu S-a incununat cu slava imparatestii cununi, pana n-a strabatut, mai intai, randuiala patimirii. Ca prooroc era, spunand mai dinainte cele ce erau sa fie, despre daramarea Ierusalimului si despre judecata zilei cei infricosatoare. Era apostol, pentru ca de la Dumnezeu Tatal a fost trimis, umbland si propovaduind pretutindenea. Era doctor fara de plata, ca tot poporul cauta sa se atinga de El si sa se tamaduiasca de neputintele sale. Era mare facator de minuni, ca invia mortii. Dar nu aici Si-a intarit El cununa slavei si imparatiei sale Dar unde? In randuiala patimirii, intru cununa de spini, in varsarea sangelui Sau, ca asa se cuvenea a patimi Hristos, ca sa intre in slava Sa. Si asa vedem pe Hristos, pentru patimirea mortii, cu slava si cu cinste incununat.

   O, iubitilor ascultatori, daca Hristos, Domnul nostru, Care, voind sa intre intru a Sa slava, in asa fel a trebuit a patimi, ce ne ramane noua? Ce fel de osteneli, ce fel de nevointa ne trebuie noua, celor ce voim a intra, nu intru a noastra, ci intru cea straina slava? Intru cea straina, da, pentru ca ne-am instrainat de dansa, prin pacatele noastre, ca din pantecele mamei noastre, noi, pacatosii, ne-am instrainat...

   Dar nu voiesc, in sarbatoarea cea de bucurie, cu nemangaietoare cuvinte a tulbura dragostea voastra, ci, va doresc a va bucura, pentru Hristos cel inviat si strig ca David: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa." Amin.
 

Dumnezeului nostru slava!

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor