În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara.
Acest
sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din
pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe
vremea lui. Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui
Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut
în ascultare. Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani,
pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la
depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună
început luptelor sale înalte pentru virtute. Locul acesta se numea
Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi
înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti. Se hrănea cu toate acele
lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar
gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu
aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de
mândrie care îi răsărea în suflet. Dar cine este în stare să
povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia? Nu
se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată
nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui. Iar calea vieţii lui era
rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de
Dumnezeu.
Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii. Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară. Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.
Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.
Acest sfânt, pe care l-a lovit leul şi a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănânce nici pâine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă. Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat şi i-a zis: "Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora". Şi Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat. Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca şi mai înainte. Şi pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului. Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta. Şi murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan,
|
Sfantul Ioan era, de fapt, din Palestina si a trait intre anii 578-649. Iscusit la minte si aplecat spre invatatura, fericitul Ioan s-a indeletnicit cu cartea, inca din copilarie, inainte de a intra in tagma calugareasca. La varsta de 16 ani insa, in frageda tinerete, se lepada de toata slava lumeasca si, suindu-se la muntele Sinai, s-a hotarat sa slujeasca si, suindu-se la muntele Sinai, s-a hotarat sa slujeasca lui Hristos si oamenilor, vietuind in manastire.
Deci, la varsta de 20 de ani, a fost tuns in calugarie, "mutandu-se cu trupul in Sinai, iar, cu sufletul, in muntele ceresc" si a fost incedintat unui foarte bun ava, anume Martirie. Si, a petrecut, mai intai, 20 de ani sub povatuirea acestui ava in viata de obste a manastirii, apoi, dupa aceea, alti 21 de ani, in viata pustniceasca, in pustia Tola, la inceput, ca ucenic al lui Martirie, iar, dupa moartea acestuia, singur, si, in sfarsit, ca povatuitor al lui Moise, ucenicul sau. Si era Tola, ca la cinci stadii de biserica manastirii.
Deci, petrecand patruzeci de ani in focul dragostei dumnezeiesti, fericitul Ioan s-a facut un desavarsit invatat, in toata intelepciunea, si dascal al stiintelor ceresti, incat i s-a dat si numele de Scolasticul, adica invatatul, inca tanar fiind, invapaindu-se de-a pururea cu dorinta aprinsa a dumnezeiestii iubiri.
Dar, cine este destoinic a aratat prin cuvant ostenelile lui cele de taina, avand rugaciunea parintelui sau arma de aparare, pentru risipirea patimilor si imblanzirea cornului mandriei: Si cine ar fi crezut ca Sfantul poate avea si vrajmasi?
Deci, auzind el ca-i invinuit de unii, ca-si pierde vremea in cuvantari desarte, cautand lauda si slava lumii, ori de cate ori, in Duminici si in sarbatori spunea un cuvant de invatatura fratilor. Sfantul Ioan n-a mai vorbit un an intreg, nici un cuvant, catre nimeni, ostenindu-se singur la tacere. Trecand anul, infranti de umilinta Sfantului, invinuitorii si fratii l-au rugat, cu lacrimi, sa le ierte nedreapta invinuire si sa nu ingroape talantul intelepciunii, ci sa povatuiasca pe cei ce vin la dansul. Si Sfantul Ioan a rupt tacerea si, fara suparare si umulinta, propovaduia oamenilor cuvantul lui Dumnezeu, dupa obiceiul lui cel dintai.
Si, petrecand in neincetata rugaciune si in dragostea spre Dumnezeu, cea neasemanata, fiind plin de toata fapta buna, de mari aratari s-a invrednicit.
Asa, afalndu-se o data in chilia sa, si cunoscand prin darul Sfantului Duh ca ucenicul sau Moise se odihneste, furat de somn, sub o piatra mare ce sta sa cada sa-l turteasca, staretul l-a izbavit dintr-o moarte ce aceea, aratandu-i-se in vis si chemandu-l afara din primejdia pietrei aceleia, care a si cazut indata.
Deci, ajungand el in varful faptelor bune si toti fratii fiind uimiti de iscusinta lui, in toate imprejurarile, l-au ridicat pe fericitul Ioan, lumina in sfesnic, la dregatoria de egumen al fratilor din Sinai. Nu se stie cati ani a trait ca egumen, nici cand a fost sfintit preot, dar, ceea ce se stie bine este ca Sfantul Ioan n-a plecat in vesnicie din lumea aceasta vremelnica, inainte de a ne lasa, la cererea prietenului sau Ioan, egumenul din Rait, minunata si plina de intelepciune carte nemuritoare, a dumnezeiestilor suisuri duhovnicesti, ce se cheama Scara. De la cartea aceasta vestita, marele staret isi trage numele de Ioan Scararul, Dumnezeului nostru, slava !
Mai multe despre Viata
si învãtãturile Sfântului Ioan Scãrarul
se gãsesc în Vietile
Sfintilor
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Scararul, despre cum se pot mantui crestinii din lume.
Am auzit pe unii care
petrec in lume cu nepasare, zicand catre mine: "Cum putem noi, cei ce vietuim
impreuna cu sotiile (sau cu sotii) noastre, sa petrecem viata calugareasca
?" Acestora le-am raspuns: "Toate lucrurile bune pe care le puteti face,
faceti-le: nu defaimati pe nimenea, nu furati de la nimeni, nu mintiti
fata de nimeni, nu va inaltati fata de nimeni, nu urati pe nimeni, nu va
despartiti de adunarile de la slujbele din biserica, patimiti impreuna
cu cei lipsiti, nu pricinuiti nimanui sminteala; de aceea ce e al altuia
sa nu va apropiati; indestulati-va cu ceea ce va pregatesc femeile voastre.
De veti face asa, nu veti fi departe de Imparatia Cerurilor."
Intru aceasta zi, cuvant despre o fecioara monahie,
pe care a mantuit-o Sfantul Macarie,
ca era nemilostiva.
O oarecare fecioara din Alexandria, cu numele mononia, se calugarise, din tineretile sale, si arata cu chipul ca era smerita, iar cu voirea era slujitoare de idoli, ca una ce era iubitoare de arginti. Ca iubea bogatia si aduna aur si niciodata nu da milostenie, din averea ei, nici la straini, nici la saraci, nici la vaduve, nici la calugari. Insa avea o nepoata de sora careia, noaptea si ziua, ii fagaduia bogatia sa, ca una ce cazuse din cereasca dragoste. Ca lucru de inselaciune al diavolului este ca, adica, sa tie cineva avere si sa nu faca milostenie la saraci. Ca diavolul nu ne lasa sa ne ingrijim de suflet, ci, mai mult, ne invata sa asuprim pe cei saraci si pe aproapele, si sa trecem cu vederea pe tata si pe mama, sa ne asemanam ucigasilor. Ca, de multe ori, si pe calugari ii sfatuieste sa se ingrijeasca de rudenii si sa le adune avere, iar la saraci milostenie sa nu faca, cu adevarat, spre pierzare pastrand-o pe ea. Ca, daca cineva, din intelegere duhovniceasca si cu darul lui Dumnezeu se porneste, mai intai, a se ingriji pentru sufletul sau, iar, dupa aceea, incepe a iubi pe rudenii, unul ca acesta, unul ca acesta, nu poate canta impreuna cu David, intru frica lui Dumnezeu, zicand: "Cine se va sui in muntele Domnului si cine va sta in locul cel sfant al Lui? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care n-a luat in desert sufletul sau" (Ps. 23, 3-4). Pentru ca aceia, cu adevarat, in desert isi iau sufletul lor, parandu-li-se ca au murit cu trupul, fiindca lucrul cel duhovnicesc cu lenevire il fac, iar pentru trup, in tot chipul se silesc.
Deci, pe aceasta fecioara ce se numea Mononia, vrand sa o faca milostiva si sa o intoarca de la averea ei cea covarsitoare, Sfantul Macarie presbiterul, iconomul saracilor, al schiopilor si purtatorul lor de grija, ca unul, care, in tinerete, fusese lucrator de pietre scumpe, a zis catre Mononia: "Pietre nepretuite, smarald si iachint a adus la mine cineva si nu stiu, ori sunt furate, ori cumparate, nu pot spune, pentru ca sunt mai presus decat pretul cerut. Si le vinde pe ele, cel ce le are, cu cinci sute de galbeni si prea potrivite sunt spre impodobirea hainelor nepoatei tale." Acestea auzindu-le, Mononia a cazut, cu toata osardia, la picioarele lui, zicand: "Rogu-ma tie, sa nu le ia pe ele nimeni." El i-a zis ei: "Sa mergi, stapana mea, singura in casa mea si sa le vezi." Iar ea n-a vrut sa mearga, ci i-a dat lui cinci sute de galbeni, zicand: "Ia-i pe acestia, rogu-ma tie, ca eu nu voi iesi din chilie si nu vreau sa vad pe omul acela care le vinde." Deci, luand de la dansa cinci sute de galbeni, Macarie i-a dat pe ei la trebuinta saracilor.
Si a trecut catava vreme; insa, fiindca avea mare cinste, in Alexandria, iubitorul de Dumnezeu si milostivul staret, fecioara se sfia ca sa-i aduca aminte. Iar, mai in urma, l-a intampinat pe el la biserica, si i-a zis: "Ce poruncesti, rogu-te, cu privire la pietrele acelea, pentru care ai luat pretul de la mine, cinci sute de galbeni." Iar el i-a zis ei: "Din ziua in care mi-ai dat mie aurul, l-am dat pe el la pretul pietrelor si, de voiesti ca sa le vezi pe ele, sa mergi in casuta mea, ca acolo se afla pietrele si sa vezi de-ti vor placea, iar de nu, iti vei lua aurul tau." Si a venit Mononia, bucurandu-se. Si erau in casele acelea, in cele de sus, barbati, iar in cele de jos, femei. Deci, venind in casa lui, i-a zis ei Sfantul: "Ce voiesti sa vezi? Iachintul sau smaraldul?" Iar ea a zis: "Ceea ce tu voiesti." Si a suit-o pe ea in casele de sus si i-a aratat ei pe schiopi, pe orbi si pe slabanogi si i-a zis: "Aceasta este iachnitul." Dupa aceea, a pogorat-o pe ea in casele de jos si i-a aratat ei femeile, zicandu-i: "Iata, acesta este smaraldul. Si socotesc ca nu se afla nimic mai scump si mai cinstit decat acestea, de-ti sunt placute si tie, iar de nu, sa-ti iei aurul tau."
Deci, dupa
ce s-au facut acestea asa, s-a intors fecioara foarte necajita. Si, intrand
in casa ei, de necazul cel mult a cazut in boala, ca nu pentru Dumnezeu
facuse lucrul acesta, ci, fara voie, de staret amagita fiind. Si in boala
aceea, aproape de moarte ajungand si foarte slabita fiind, s-a vazut pe
sine, in vis, in locurile cele de osanda: de o parte, intru intunericul
cel mai din afara, iar de alta, in focul cel nestins si la viermele cel
neadormit si s-a infricosat. Iar un oarecare barbat luminos i le arata
ei pe acestea si-i zicea: "Vezi ? Dintru aceasta osanda te-a izbavit pe
tine Cuviosul Macarie, care ti-a cumparat tie pietrele acelea, iachnitul
si smaraldul." Deci, ea, ca din somn desteptandu-se, din boala s-a trezit
si mult multumea staretului. Iar, dupa aceea, s-a facut fecioara foarte
milostiva spre saraci. Dumnezeului nostru, slava !
Cuviosul Ioan Scărarul s-a pogorât de la muntele Sinai la noi ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege povățuiește la vederea de Dumnezeu.
Care patrie și cetate a odrăslit și a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceștile lui nevoințe, cu siguranță nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieții acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc și minunat bărbat și cu ce dulceți de hrană fără de moarte îl hrănește, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfântul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: „Petrecerea noastră este în ceruri”, unde cu nematerialnică simțire, cu negrăită dulceață săturându-se de necheltuitele bunătăți, primește răsplătirile cele vrednice de sudorile sale și pentru dureri are cinstea cea fără durere, moștenind cereasca Împărăție cu aceia al căror picior a stat întru dreptate.
Iar cum s-a ostenit pentru fericirea cea nematerialnică întru materialnicul trup, voi spune arătat. De șaisprezece ani fiind cu vârsta trupească, iar de o mie de ani cu istețimea înțelegerii, acest fericit, singur pe sine ca pe o jertfă fără prihană și bine primită, s-a adus lui Dumnezeu, Marele Arhiereu. Deci și-a înălțat trupul la muntele Sinai, iar sufletul la cer, apropiindu-se de locul cel văzut al înălțimii muntelui, către înălțimea cerească. Și, văzând cu mintea pe Dumnezeu Cel nevăzut și înstrăinându-se de lume, a iubit de la început blîndețile cele împodobite cu smerenia, ca pe niște începătoare ale tinereților noastre gândite, ca pe o învățătură a faptelor bune, tăind toată îndrăzneala și mândria vorbirii și a clevetirii. Apoi, cu aleasă judecată, într-o singură deprindere monahicească, a izgonit pe înșelătorul părerii și iubirii de sine și, ca cel mai iscusit învățător duhovnicesc, și-a plecat grumajii, nădăjduind să treacă fără primejdie noianul cel greu al patimilor.
Și așa viața lui, care desăvârșit murise lumii, și-a rânduit-o între frați, ca și cum ar fi fost mic între dânșii, neștiind că un copil încă a grăi, nefăcând nimic după voia sa, ca și cum fără cuvântare și fără voință și-ar fi avut sufletul schimbat în totul de firească deosebire. Dar mai de mirare este că, fiind învățat la toată înțelepciunea din afară, a cuprins prin smerita cugetare fapta cea vrednică cerului, pentru că trufia înțelepciunii din afară, desăvârșit se face străină de smerenie.
Starețul și învățătorul Cuviosului Ioan – precum zice Sinhron – a fost părintele Martirie, care l-a tuns în chipul monahicesc pe ucenicul său Ioan, când acesta era de douăzeci de ani; în acea zi părintele Stratighie, prorocind despre Ioan, a zis că „are să fie ca o mare stea în toată lumea”; lucru care s-a și împlinit după aceea.
Odată Martirie s-a dus la marele Atanasie Sinaitul cu ucenicul Ioan, iar Atanasie, căutând spre Ioan, a zis către Martirie: „Spune-mi, Martirie, de unde ai ucenicul acesta și cine l-a tuns în călugărie?”. Martirie răspunse: „Este robul tău, părinte, eu l-am tuns”. Apoi a zis Atanasie cu mirare: „O, părinte Martirie, ai tuns pe egumenul muntelui Sinai!”.
În altă vreme, fericitul Martirie s-a dus cu Ioan la marele stareț Ioan Savaitul, care era în pustiul Gudiei. Pe aceștia văzându-i starețul, s-a sculat și, luând apă, a spălat picioarele, nu ale lui Martirie, ci ale lui Ioan, ucenicul său, apoi i-a sărutat și mâna. După aceea Ștefan, ucenicul marelui Ioan Savaitul, a întrebat pe stareț: „Pentru ce ai făcut așa, părinte, de ai spălat picioarele ucenicului, iar nu pe ale învățătorului, și dreapta lui ai sărutat-o?”. Marele stareț răspunse: „Să mă crezi, fiule, că nu știu cine este acel monah tânăr, pentru că eu am primit pe egumenul muntelui Sinai și aceluia i-am spălat picioarele”. Astfel au fost prorociile sfinților părinți despre acest Cuvios Ioan, fiind el încă tânăr, și care după aceea s-au împlinit toate la vremea lor.
Petrecând Cuviosul Ioan cu duhovnicescul său părinte nouăsprezece ani, a rămas sărman, mutându-se către Dumnezeu fericitul Martirie. Căci, trimițându-l înainte la Împăratul cel de sus ca pe un rugător și sprijinitor – precum zice Daniil monahul –, Cuviosul Ioan a ieșit la loc de liniște în Sinai, având rugăciunile părintelui său ca o armă puternică spre risipirea celor tari. Iar locul acela era departe de biserică ca la cinci stadii și se numea Tola.
Acolo a petrecut ca la patruzeci de ani de la începutul călugăriei sale, fără slăbire, învăpăindu-se de-a pururea cu dorința cea aprinsă a dumnezeieștii iubiri. Și cine este în stare să arate prin cuvinte și să spună prin povestiri cu de-amănuntul ostenelile lui săvârșite acolo în taină? Însă, precum din lucrurile cele mici se cunosc cele mari, așa din cele mai mici nevoințe ale lui să auzim viața acestui cuvios bărbat, atât de bogată în fapte bune.
Mânca la masă sa toate cele neoprite de porunca monahicească, însă foarte puțin, încât se vedea că mai mult gustă, decât mănâncă. Cu aceasta zdrobea înțelepțește cornul mândriei, pentru că din toate mânca, ca să nu i se înalțe mintea cu postirea. Dar, gustând foarte puțin, pe doamna și născătoarea patimilor cea iubitoare de dulceți, adică pe îmbuibarea pântecelui, o mihnea prin înfrânare și prin scurtimea mesei, strigând către dânsa: „Taci, amuțește!”. Iar prin viața cea pustnicească și prin vederea cea rară a fețelor omenești, a stins văpaia cuptorului trupesc, a întors-o în cenușă până la sfârșit și a adormit-o desăvârșit.
Apoi a fugit de iubirea de argint, pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o „închinare la idoli”, prin facerea de milostenii și prin lipsirea celor de trebuință. După aceea a biruit lenevirea, care este moarte și slăbănogire a sufletului, prin pomenirea morții celei trupești, împungând-o ca și cu un bold și a ridicat-o la trezire și osteneală. A dezlegat lanțurile și legăturile a toată pătimirea și toate poftele cele simțite le-a rupt prin plângere. Iar patima mâniei era mai dinainte omorâta într-însul, prin arma ascultării. El rareori de se ducea la cineva, dar și mai rar grăia ceva și a omorât lipitoarea deșartei slave, cea asemenea cu păianjenul.
Dar ce vom zice – grăiește monahul Daniil – despre biruința mândriei? Ce vom zice de curăția cea desăvârșită a inimii, pe care acel nou Veseleil a început-o prin ascultare și a desăvârșit-o prin venirea de față a Domnului, Împăratul cerescului Ierusalim? Pentru că, fără venirea lui de față, niciodată nu se izgonește diavolul și ceata cea de un chip cu dânsul. Unde voi găsi cununa aceasta pe care s-o împletim Cuviosului Ioan din cuvintele cele de laudă?
De asemenea, izvorul lui de lacrimi este un lucru care nu se află la mulți. Este și până acum în pustie, sub munte la un loc ascuns, o peșteră mică, care era atât de depărtată de chilia lui și de ale altora, încât nu era auzit de oameni, căci voia să se depărteze de slavă deșartă. În acea peșteră intra adeseori și, fiind aproape de cer, prin tânguiri și prin chemările lui Dumnezeu se atingea de ceruri, strigând cu suspine asemenea cu cei care sunt tăiați de sabie sau arși de fiare înfocate sau lipsiți de ochi.
Iar somn avea atât numai cât să nu-și piardă ființa minții cu privegherea. Și, mult mai înainte de a se culca, se ruga și alcătuia cărți, precum a alcătuit cartea ce se numește „Scara”, pentru care s-a numit și el mai pe urmă „Scărar”, pentru că aceasta îi era alungarea trândăviei lui, adică a scrie cărți. Iar toată curgerea vieții lui i-a fost rugăciunea cea neîncetată și dorința spre Dumnezeu cea nesățioasă, pentru că pe Acela ziua și noaptea văzându-L cu mintea în oglinda cea luminoasă a curăției sufletului, nu putea a se sătura.
Un monah anume Moise, râvnind vieții celei îmbunătățite a Cuviosului Ioan, l-a rugat să-l primească ucenic pentru sine; pentru că dorea să se povățuiască de dânsul la adevărata filosofie. Și și-a câștigat și mijlocitori pentru sine către sfântul cinstiți bătrâni și, prin cererea acelora fiind silit, cuviosul l-a primit pe Moise a-l avea împreună la petrecere și ucenicie. Într-una din zile marele părinte a poruncit lui Moise ca să aducă din oarecare loc pământ la grădină, spre îngrășarea verdețurilor. Mergând Moise până la locul cel însemnat, își făcea ascultarea fără lenevire.
La amiază fiind și zăduful soarelui arzând foarte tare – căci era luna august –, Moise, ostenind, a intrat la umbră sub o piatră mare și, culcându-se, a adormit. Iar Domnul, nevrând să mâhnească întru ceva pe robii Săi, a întâmpinat, prin obișnuita Sa milostivire, pe Moise din moartea cea neașteptată, iar pe Sfântul Ioan din mâhnire l-a scos. Căci, șezând cuviosul în chilie, cu rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare și într-un somn ușor aflându-se, a văzut pe un oarecare ce i se arătase lui, bărbat cu sfințită cuviință, defăimîndu-l pentru somn și zicându-i: „Așa, Ioane, tu dormi fără grijă? Iată, Moise este în primejdie!”. Iar Sfântul Ioan, îndată deșteptându-se, s-a înarmat cu caldă rugăciune pentru ucenicul său.
Apoi, după ce a înserat și ucenicul s-a întors de la lucru, îl întreba starețul: „Au doar ți s-a întâmplat vreun lucru rău și neașteptat?”. Iar el a zis: „O piatră mare puțin de nu m-a ucis de tot, dacă tu, părinte, nu m-ai fi strigat. Pentru că eu, adormind sub piatră la amiază, am auzit glasul tău strigându-mă și îndată de sub piatră am fugit și deodată a căzut piatra!”. Iar Ioan, smeritul cugetător, cu adevărat nimic din cele văzute n-a spus ucenicului, ci în taina inimii sale cu rugăciuni de mulțumire lăuda pe Bunul Dumnezeu.
Și era acest cuvios bărbat chip al faptelor bune și doctor al rănilor celor dinăuntru. Căci un frate, anume Isachie, cuprinzându-se tare cu greutate de diavolul desfrânării și fiind întru mâhnire mare, a mers la acest mare părinte cu sârguință și și-a mărturisit războiul cel dinăuntru cu plângere și cu tânguire. Iar acela i-a zis: „La rugăciune să alergăm amândoi, o, prietene!”. Și, săvârșindu-se cuvintele de rugăciune și încă pe fața sa zăcând jos cel ce pătimea, Dumnezeu a făcut voia plăcutului Său, ca să arate că David nu minte când zice: Voia celor ce se tem de El va face și rugăciunea lor va auzi. Pentru că a fugit balaurul cel de desfrânare, prin bătăile rugăciunii celei tari a Cuviosului Ioan. Iar cel ce a pătimit acel război, văzându-se liber de patima aceea și preabine tămăduit, foarte tare se minuna și lui Dumnezeu, Cel ce a preamărit pe robul Său, împreună și robului celui ce L-a preamărit pe El, Îi înălța mulțumire.
Însă erau oarecare pătrunși de zavistie, care pe acest folositor învățător, adică pe Cuviosul Ioan, îl numeau pururea grăitor și mincinos. Iar el cu lucrul singur a arătat că întru toate, nu numai cu cuvântul, ci și cu tăcerea poate a folosi întru Hristos, Care pe toți îi întărește. Căci a tăcut un an întreg, negrăind nici un cuvânt, până ce ocărâtorii săi s-au făcut lui rugători, cunoscând ei că nu este bine să astupe izvorul folosului cel pururea curgător și să piardă mântuirea tuturor; deci, mergând, l-au rugat ca iarăși să-și deschidă gura cea de Dumnezeu grăitoare. Iar el, fiind ascultător, s-a supus și iarăși se ținea de cea dintâi rânduială a sa, de a învăța.
După aceea, minunându-se toți de el întru toate îndreptările, ca pe un nou Moise cu sila spre povățuirea vieții de obște l-au rânduit, punând pe luminatul acela luminător în sfeșnicul cel mai dintii. Iar el, fără de voie primind egumenia muntelui Sinai, și mai mult s-a apropiat cu duhul spre muntele lui Dumnezeu și, în ceața cea neapusă a cunoștinței de Dumnezeu, prin gândirea la El intrând și suindu-se pe treptele cele gândite pe scara cerească, a luat legea cea scrisă pe tăblițele inimii cu degetul lui Dumnezeu. Și în cuvântul lui Dumnezeu și-a deschis gura sa și a tras Duh. Iar din bună comoară a inimii sale a răspuns cuvintele cele bune.
După ce Cuviosul Ioan a luat egumenia Muntelui Sinai, adică după patruzeci de ani de călugărie, precum a scris despre aceea Sinhron, au mers odinioară în locaș șase sute de străini, care, șezând la gustarea mâncării, au văzut un tânăr cu giulgiu evreiesc îmbrăcat, care umbla pretutindeni și cu stăpânire poruncea atât rînduitorilor și economilor, cât și bucătarilor, trapezărilor și altora ce slujeau. Iar după ce s-au sculat străinii de la masă, când au șezut să mănânce cei ce slujiseră, a fost cercetat tânărul acela osârdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni înconjurând și poruncind, pregătea masa. Deci era căutat ca și el să șadă la masa cea de pe urmă, să mănânce cu ceilalți. Dar, deși cu osârdie era căutat, însă nicăieri nu s-a putut afla. Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte Ioan, a zis: „Lăsați de a-l căuta pe acela, căci Moise, proorocul și dătătorul de Lege, a slujit în al său loc”.
Era într-un an în părțile acelea neploaie și secetă mare și, adunându-se popoarele din cetățile de primprejur, au mers la Cuviosul Ioan, rugându-l ca să ceară ploaie de la Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni. Și, rugându-se cuviosul, îndată o ploaie mare s-a pogorât și a adăpat pământul cel uscat și l-a făcut aducător de roade.
După aceea a sosit la sfârșitul vieții celei vremelnice, bine povățuind pe ai săi duhovnicești israiliteni, numai într-una nefiind asemenea cu Moise: că Ioan a intrat cu sufletul în Ierusalimul cel de sus, iar trupul lui Moise nu se știe unde a fost. Iar de sfințenia Cuviosului Ioan - zice Daniil monahul - mărturisesc mulți, dar mai ales aceia care, fiind povățuiți cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, s-au mântuit și încă se mântuiesc. Mărturisește David, tânărul bărbat ales, care a moștenit înțelepciunea înțeleptului Ioan; ba încă mărturisește și Cuviosul Ioan, egumenul Raitului, bunul nostru păstor, de care rugat fiind Cuviosul Ioan Scărarul, s-a pogorât de la muntele Sinai la noi, ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege din literele cele alcătuite povățuiește la vederea de Dumnezeu.
Iar când se ducea către Dumnezeu Cuviosul Ioan Scărarul – zice Sinhron –, înaintea lui stătea fratele său cel după trup, ava Gheorghe, pe care l-au hotărât la egumenia Sinaiului, din vremea vieții sale. Acela, plângând, zicea: „Stăpânul meu, te duci, lăsându-mă pe mine? Eu m-aș fi rugat ca pe mine să mă trimiți, pentru că nu pot fără tine să pasc aceste sfinte ale tale moșteniri! Acum, iată, eu sunt în primejdie, căci pe tine te trimit înainte la Dumnezeu”. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Nu plânge, nici te întrista, pentru că, de voi afla îndrăzneală la Dumnezeu, nu voi aștepta ca anul acesta să-l săvârșești aici. Ci voi ruga pe Domnul și te voi lua la mine!”. Și s-a împlinit aceea, căci, după sfârșitul fericit al Cuviosului Ioan, și ava Gheorghe, fratele lui, s-a dus în a zecea lună către Dumnezeu, ca să stea înaintea Lui, împreună cu fratele său, Cuviosul Ioan, în slava sfinților, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
NOTĂ - Despre patria și neamul Cuviosului Ioan Scărarul, se scrie în cartea aceluia, la tâlcuirea vieții lui, astfel: „Nașterea și cetatea sfântului o acoperă scriitorul - adică monahul Daniil. Iar unii zic despre dânsul că este fiu al lui Xenofont, iar frate al lui este Gheorghe Arselaitul, numit din naștere Arcadie. Pentru că Arcadie, în rânduiala monahicească, și-a schimbat numele, iar Ioan nu și-a schimbat numele”. Iar despre Xenofont și despre fiii lui caută în luna ianuarie, în 26 zile.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Scărarul
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul
Glasul al 8-lea
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1
Glasul 1
Irmosul
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dispreţuind cele din lumea de jos, ai dobândit cele de sus, înţelepte Părinte Ioan. Pentru aceasta, ne înveţi pe noi că fuga de lume este plăcută lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strădania ta ai pus capăt foamei tinerei şi pe stăpânul patimilor l-ai legat cu lanţurile nevoinţelor tale, fericite şi cu darul nepătimirii ai fost încununat de Hristos Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuget întocmai cu îngerii ai dobândit, cugetătorule de Dumnezeu, smulgându-te pe tine din lumea cea pământească şi stricăcioasă, preafericite. Pentru aceasta, petreci în locaşurile nematerialnice.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cuvânt îndelungat scriind ucenicilor tăi, Fericite Ioan preaînţelepte, cu învăţăturile tale îi ridici din viaţa cea pământească la viaţa cea fericită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu gură dreptcredincioasă şi cu învăţături dumnezeieşti, Biserica propovăduieşte naşterea ta, Fecioară, mireasă dumnezeiască şi se închină semnelor Trupului Fiului tău.
Cântarea a 3-a
Irmosul
Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a aşezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndepărtând din adâncul sufletului tău toată răutatea mâniei, ai aflat netulburarea ca pe o plăcută tămâie. Pentru aceasta, minunate, cere pentru noi de la Mântuitorul dezlegare de păcate.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu focul dragostei lui Hristos arzând gândul cel aducător aminte de rău, fericite, ai strălucit în chip credincios, cu razele iubirii frăţeşti şi ai arătat tuturor cale uşoară către mântuire, gândul cel neaducător aminte de rău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Primit-ai din cer harul pustniciei celei lucrătoare, fericite. Pentru aceasta, astupi gurile celor clevetitori cu învăţăturile tale cele înţelepte, prin care ne povăţuim spre cărarea virtuţilor; pe care să ne învrednicim a o dobândi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Proorocul cel de demult a grăit despre tine că vei naşte în feciorie, pe Cel fără de ani sub ani şi mai presus de minte şi de cuvânt pe Unul din Treime, pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care, Preacurată, fă-L Milostiv nouă, celor ce te lăudăm pe tine.
Irmosul
Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a aşezat în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o din păgâni.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Cu duhul văzând de mai înainte Întruparea Cuvântului, Proorocul Avacum a propovăduit, strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrânând cu postul pornirile limbii, ţi-ai petrecut în linişte viaţa ta, înţelepte. Şi ca pe o mireasmă a focului gustând harul Celui Preaînalt, ai fugit de multa vorbire ca de o negură a păcatului, slujind fără de prihană lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din destul îndulcindu-ţi sufletul cu adevărul, ai fugit de împărtăşirea cea amară a minciunii. Pentru aceasta, prin nevoinţă dumnezeiască robind vicleşugurile demonilor, te-ai arătat, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Părinte Ioan, povăţuitor fără de greşeală al călugărilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strâmtorându-te cu putere, prin stăruinţa nevoinţei, ai pus capăt trândăviei lenevirii, înţelepte. Şi cu suliţa osârdiei, omorând puterea mâhnirii, te rogi lui Dumnezeu să ne dăruiască nouă tuturor, curăţire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fericit este neamul care s-a învrednicit să cinstească cu credinţă naşterea ta, Prealăudată Curată, arătând prin dreapta credinţă, prin învăţături şi prin fapte Întruparea Fiului tău.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Noaptea şi negura păcatului m-au cuprins pe mine, Mântuitorule. Pentru aceasta, ca un Milostiv, fă să-mi răsară mie, Doamne, dimineaţa pocăinţei, mai înainte de a mă ajunge sfârşitul cel nearătat al vieţii mele, Hristoase Dumnezeule.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin desfătarea înfrânării îmbogăţindu-ţi mintea, nu ai plecat buzele tale către mâncările plăcerii. Pentru aceasta, ai sugrumat patimile prin flămânzire şi pe demoni i-ai ruşinat. Căci cel ce îşi struneşte gâtlejul, omoară poftele.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai iubitor de curăţie şi urâtor de dezmierdare şi cu lumina mărturisirii celei credincioase ai fugit de întunecimea patimilor. Căci cel ce voieşte să-şi curăţească trupul şi gândul se arată cu căldură biruitor asupra celor ascunse ale întunericului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mintea, cu sufletul şi cu trupul slujind Preasfintei Treimi, ai îndepărtat, cu adevărat, închinăciunea idolilor, iubitorule de sărăcie, cu milostivirea şi cu lipsa celor trebuitoare şi te-ai făcut cu adevărat iubitor de Dumnezeu mai mult decât iubitor de arginţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lepădând pe pământ povara cea materialnică, cu dreaptă credinţă ai zburat, cu aripile sărăciei tale, la cele nematerialnice. Pentru aceasta, stând cu credinţă în chip nematerialnic înaintea lui Hristos, împreună cu îngerii, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioan, cere curăţire pentru sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cei ce nu voiau să se închine icoanei tale şi a Fiului tău s-au arătat nouă preavrăjmaşi şi blestemaţi. Căci nu se plecau învăţăturilor celor dumnezeieşti ale părinţilor celor de mai înainte.
Cântarea a 6-a
Irmosul
Pe Prorocul Iona l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni. Te rog, scoate-mă şi pe mine din adâncul păcatelor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu puterea cumpătării celei curate şi cu strădaniile rugăciunii ai alungat cu tărie din sufletul tău nesimţirea cea de pe urma patimilor şi te-ai arătat cu totul înfrânat, părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunea cea plină de priveghere ai supus bărbăteşte pe vrăjmaşul cel iubitor de somn şi te-ai arătat păstor treaz al turmei lui Hristos şi luminător al învăţătorilor, de Dumnezeu insuflate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu dreapta credinţă curăţindu-ţi ochiul minţii şi fără de dormitare slujind pururea lui Hristos, ai văzut de mai înainte frumuseţile cele dumnezeieşti ale desfătării celei fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nelegiuiţii văzând cetele dreptcredincioşilor sărutând cu evlavie preasfântă icoana ta, Fecioară, se afundă acum în valul cel amarnic al necredinţei, Preacurată.
Irmosul
Pe Prorocul Iona l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni. Te rog, scoate-mă şi pe mine din adâncul păcatelor.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Ca pe un Luceafăr ce îşi îndreaptă lumina fără de greşeală până la marginile lumii, te-a pus pe tine Domnul, spre pildă de înfrânare, îndreptătorule Ioan, părintele nostru.
Cântarea a 7-a
Irmosul
De tinerii Tăi, cei din cuptor, nu s-a atins nici nu i-a supărat pe ei focul. Şi atunci cei trei, ca şi cu o singură gură cântau şi binecuvântând, grăiau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul care ai nimicit, cu sabia bărbăţiei, şovăielile curajului copilăresc, te-ai arătat, cu adevărat, tare şi înfricoşător tuturor duhurilor celor preanecurate, prealăudate. Binecuvântat este Dumnezeu, Cel Ce te-a arătat pe tine minunat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeieşte ascultând de Legea lui Hristos, ai călcat în picioare mărirea cea cu nume deşert, aducând ostenelile nevoinţei tale hotărâte numai lui Dumnezeu, în ascuns, Care răsplăteşte din destul, la arătare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ridicând război împotriva taberelor celor nevăzute ale patimilor, te-ai arătat biruitor, ca unul ce ai fost umilit la cuget şi la inimă; căci cu acestea ai rănit pe vrăjmaşul cel mândru şi plin de îngâmfare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cinstind unirea săvârşită prin Întruparea Ta, Hristoase, mă închin, cu dumnezeiască cuviinţă chipului ei. Că Dumnezeu fiind mai înainte de veci, Însuţi Te-ai făcut Om din Fecioară, fără de sămânţă, întru amândouă fiind desăvârşit.
Cântarea a 8-a
Irmos
De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştirile ca de făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu purtările tale nevinovate împuţinând cu curăţie purtarea cea vicleană, ai fugit de ea ca de ceva netrebnic şi te-ai sălăşluit, cu adevărat, în locul celor blânzi, ca unul care cu blândeţe ai vieţuit, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Ioan.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe o maică şi păzitoare a tuturor virtuţilor ne-ai arătat nouă, în scris, smerenia. Căci, ca un ziditor înţelept ce ai fost, ai pus-o pe aceasta ca temelie a dumnezeieştii ridicări.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu adevărat te-ai făcut părtaş de harul Duhului şi ai umplut pe toţi de dumnezeiască luminare; şi ne-ai învăţat pe noi cu fapta şi ne-ai arătat în cuvinte chibzuinţa cea cu adevărat bine socotită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu descriu dumnezeirea, nu vă înşelaţi orbilor! Căci ea este nealcătuită, nevăzută şi neînchipuită. Ci, înfăţişând Chipul Trupului, mă închin şi cu credinţă măresc pe Fecioara, care L-a născut.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştirile ca de făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul
Izvorul cel primitor de viaţă şi pururea curgător, sfeşnicul darului, cel de lumină purtător, cortul cel preacurat, biserica cea însufleţită, care este mai desfătată decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mintea cea nematerialnică zburând către cele nematerialnice, ai înţeles adâncul privirilor celor dumnezeieşti; şi dobândind harul Sfântului Duh, prin rugăciune îndelungată te-ai învrednicit a vedea de mai înainte cele viitoare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu flacăra rugăciunii mistuindu-ţi cugetul cel materialnic, preacuvioase, foc te-ai arătat cu totul, Preaînţelepte Ioan, cugetătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta, ridicându-te cu evlavie la privirile cele dumnezeeşti, te-ai schimbat în bună schimbare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorând patimile cu nevoinţa ta, părinte, te-ai suit la desăvârşirea nepătimirii, cuvioase. Pentru aceasta roagă-te lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea şi pentru mântuirea noastră, a celor ce te cinstim pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luând tărie întru credinţă, părintele nostru şi întraripat de dragoste fiind, ai alergat către scara virtuţilor cu tărie şi te-ai ridicat întru dragostea lui Hristos. Căci întru Aceasta este împlinirea tuturor celor dorite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preaslăvită naşterea ta, Curată, şi pe pereţi închipuită, o sărutăm; dar nu ne închinăm lucrului, ci chipul îl cinstim şi mărturisind adevărul întru amândouă ne umplem de dreapta credinţă, după cuviinţă.
Irmosul
Izvorul cel primitor de viaţă şi pururea curgător, sfeşnicul darului, cel de lumină purtător, cortul cel preacurat, biserica cea însufleţită, care este mai desfătată decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.
SEDELNA
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Făcând din virtuţi trepte de înălţare către cer cu adevărat, te-ai întors cu evlavie către adâncul cel nesfârşit al privirii celei dumnezeieşti şi nimicind toate cursele demonilor, acoperi pe oameni nevătămaţi de ele. O, Preacuvioase Părinte Ioan, cel ce eşti scară a virtuţilor, roagă-te să fim mântuiţi noi toţi!
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Nu vom tăcea niciodată, noi, nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu! Că, de n-ai fi stat tu, rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Pe Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce Te-a născut mai pe urmă trupeşte, pe Tine, Hristoase, văzându-Te spânzurat pe lemnul Crucii, striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Cel Ce este slăvit ca Dumnezeu de îngeri, este răstignit, de bunăvoie, acum de oamenii cei nelegiuiţi, Fiul meu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan
Scărarul
Rugăciunile începătoare
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slava....Și acum...
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.
Doamne miluiește (de 3 ori)
Slavă…Și acum…
Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul - text
Tropar Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Condacul 1
Ca pe un luceafăr ce își îndreaptă lumina fără împuținare până la marginile lumii, te-a așezat pe tine Domnul. Dobândind smerenie prin multe nevoințele tale și înstrăinarea de lume, ai urcat toate treptele desăvârșirii, înălțându-te la ceruri. Izbăvește-ne din nevoi, cu rugăciunile tale ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Icosul 1
Înger viețuind vreme îndelungată în pustie, ai cunoscut toate ispitele vrăjmașului. Prin înfrânare aspră și neîncetată rugăciune te-ai apropiat de Dumnezeu și cu ajutorul Lui le-ai biruit. Pentru toate acestea îți aducem acum cântări de umilință și strigăm:
Bucură-te, că te-ai făcut monah în muntele Sinai, încă din tinerețe;
Bucură-te, că ai viețuit patruzeci de ani în pustia Tola;
Bucură-te, că ai petrecut acolo în aspre nevoințe și rugăciune neîncetată;
Bucură-te, că ai risipit toate meșteșugurile vrăjmașului;
Bucură-te, că te-ai arătat iubitor de Dumnezeu și de oameni;
Bucură-te, Părinte insuflat de darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai mustrat pe cei ce viețuiau cu nepăsare;
Bucură-te, propovăduitorul cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel plin de fapte bune;
Bucură-te, că ai izbăvit pe ucenicul tău, Moise, cunoscând de departe primejdia în care se afla;
Bucură-te, că ai strălucit ca o lumină în sfeșnic pentru frații din mănăstire;
Bucură-te, egumenule al Mănăstirii din Sinai;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 2
Din uneltirea celui rău ai fost învinuit, Părinte, că înveți oamenii doar pentru a-ți aduna slavă și a te mări. Uimit de gândurile lor, un an întreg ai petrecut în tăcere spre a-i face să înțeleagă cât de mult se păgubesc prin lipsirea de învățătură. Te rugai, însă, pentru ei lui Dumnezeu ca să-i ierte și cântai cu bucurie: Aliluia!
Icosul 2
În sufletul tău bun iubirea și smerenia s-au sălășluit în sfântă însoțire pe drumul urcușului dumnezeiesc. Ajută-ne și nouă să dobândim aceste virtuți în chip desăvârșit și să-ți cântăm:
Bucură-te, că ai iertat pe cei care te-au învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că apoi ei s-au rugat de tine să revii cu înțeleptele tale cuvântări;
Bucură-te, că i-ai sfătuit să lepede răutatea ca să se poată apropia de Împărăția Cerească;
Bucură-te, că cereai călugărilor ascultare desăvârșită;
Bucură-te, învățătorul lor în treptele urcușului duhovnicesc;
Bucură-te, cugetătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai știut să pui în scris cuvintele cele de Dumnezeu trimise;
Bucură-te, că ți-ai curățit sufletul cu izvoarele lacrimilor;
Bucură-te, că petreceai în privegheri de toată noaptea;
Bucură-te, că ai știut să îmblânzești pe Dumnezeu cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că ai viețuit cu asprime, făcându-te pildă celor împreună următori cu tine;
Bucură-te, defăimătorul nestatorniciei și al tulburărilor lumești;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 3
Petrecând viață pustnicească ai căutat să dobândești nepătimire și apropierea de Dumnezeu. Pentru aceasta te rugai neîncetat, cerându-o de la Dumnezeu pe Care cu glas mulțumitor Îl lăudai în toată vremea cu cântarea: Aliluia!
Icosul 3
Ai scris ucenicilor tăi cuvinte îndelungat, de Dumnezeu insuflate și pline de înțelepciune, învățându-i să stăruie în petrecerea pustnicească. Iar aceștia, cu inima mulțumitoare ți-au adus laude așa:
Bucură-te, că prin credința dreaptă ți-ai întraripat mintea către Dumnezeu;
Bucură-te, că ai luat pe umerii tăi și ai purtat Crucea lui Hristos;
Bucură-te, că trupul ți-ai înfrânat prin nevoințele sihăstrești;
Bucură-te, că ai dobândit pe cele de sus, nesocotind pe cele de jos;
Bucură-te, că ai lăsat lumea și te-ai sălășluit în pustie;
Bucură-te, că prin nevoințe duhovnicești ai biruit pe stăpânul patimilor;
Bucură-te, cel ce ai strălucit prin nevoințele tale;
Bucură-te, că ai viețuit pe pământ întocmai ca Îngerii;
Bucură-te, că acum petreci în locașurile de odihnă ale vieții;
Bucură-te, că ne ajuți și nouă să purtăm lupta pentru mântuire;
Bucură-te, cel ce ai alungat din sufletul tău toată iuțimea și mânia;
Bucură-te, că numai așa ai aflat netulburarea ca pe o plăcută odihnă;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 4
Mult te-ai trudit pentru dobândirea smereniei încă de la intrarea în mănăstire, ca armă nebiruită împotriva diavolului dar și sărăcia cea de bună voie, precum și dragostea de frați. Acestea toate au făcut să fii socotit în rândul părinților înțelepți ai pustiului, care lăudau neîncetat pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!
Icosul 4
Ascultarea desăvârșită și curăția inimii te-ai nevoit a le dobândi cât ai viețuit în mănăstire, spre a putea sta împotriva meșteșugurilor diavolești. De aceea și noi așa îți strigăm:
Bucură-te, căci cu focul dragostei de Hristos ai ars gândul cel aducător aminte de rău;
Bucură-te, că ai arătat cale ușoară de mântuire prin îndepărtarea acestui gând;
Bucură-te, că ai strălucit în chip minunat cu razele iubirii frățești;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă căile mântuirii;
Bucură-te, că pe acestea ai călătorit până la sfârșit;
Bucură-te, că din cer ai primit harul răbdării;
Bucură-te, că astupi gurile clevetitorilor cu învățăturile tale înțelepte;
Bucură-te, că prin ele ne povățuiești pe cărarea virtuților;
Bucură-te, că ai făcut din virtuți trepte de înălțare către cer;
Bucură-te, cel ce ai nimic cursa demonilor;
Bucură-te, că ne acoperi cu darul tău spre a nu ne vătăma de ele;
Bucură-te, că ești povățuitor iscusit al monahilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 5
Pocăința ridică iar plânsul bate la ușa cerului. Așa ne-ai învățat și tu însuți pildă ne-ai lăsat, vărsând lacrimi de pocăință și cântând în toată vremea cântarea dumnezeiască: Aliluia!
Icosul 5
Ai lepădat îndrăzneala obiceiurilor lumești și ai viețuit în liniște, urând tulburările vieții și zgomotul petrecerii lumești, iubitoare de plăceri. Pentru aceea și noi, cu inimă smerită își cântăm:
Bucură-te, că ai înfrânt pornirile limbii cu posturile tale aspre;
Bucură-te, căci cu înțelepciune ți-ai petrecut viața în liniște;
Bucură-te, cel ce ai urât multa vorbire, socotindu-o ca pe o negură a păcatului;
Bucură-te, slujitorul fără de prihană al lui Dumnezeu;
Bucură-te, iubitorule al adevărului;
Bucură-te, că ai fugit de împărtășirea cea amară a minciunii;
Bucură-te, far călăuzitor al călugărilor;
Bucură-te, înțelept văditor al vicleșugurilor demonilor;
Bucură-te, iubitorule de nevoință;
Bucură-te, că prin aceasta ai alungat trândăvia;
Bucură-te, că ai alungat prin rugăciuni mâhnirea;
Bucură-te, că te-ai arătat dascăl al înfrânării;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 6
Ai iubit smerenia ca pe cea mai de preț podoabă a sufletului, socotindu-o maica tuturor darurilor și poartă a Împărăției Cerului, numai prin ea intrând cei aleși. Pe aceasta ai păstrat-o ca pe o comoară ce nu poate fi jefuită, mulțumind lui Hristos și cântând cu dragoste: Aliluia!
Icosul 6
Ai fugit în toată viața de lăcomia pântecelui, din care izvorăște mulțime de patimi și prin înfrânare ai reușit să scapi de ea. Ajută-ne și nouă nevrednicilor să ne putem înfrâna, ca să-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit smerenia întru toate;
Bucură-te, că prin postire ai sugrumat patimile;
Bucură-te, că i-ai rușinat pe demoni cu înfrângerea ta;
Bucură-te, că prin nevoințe ai omorât poftele trupului;
Bucură-te, de Dumnezeu grăitorule, Ioane;
Bucură-te, că mult ai iubit curăția;
Bucură-te, că ai urât dezmierdarea;
Bucură-te, că prin lumina credinței ai fugit de întunericul patimilor;
Bucură-te, că prin curăția gândurilor ai biruit pornirile patimilor;
Bucură-te, slujitor vrednic al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că ai nimicit idolii patimilor;
Bucură-te, mărturisitorule al dreptei credințe;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 7
Precum făclia în sfeșnic și tu, Sfinte, nu ai ascuns înțelepciunea dată de Dumnezeu ci ai adunat toate cunoștințele tale duhovnicești și ai scris Scara Raiului. Aceasta s-a arătat călăuză pe drumul spre desăvârșire pentru mulți. Cu inimă plină de bucurie îți aducem ție mulțumire și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Hrană sufletească celor binecredincioși s-a arătat scrierea ta, Sfinte Ioan, bucurând multe suflete care îți cântă acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat mult milostiv față de toți;
Bucură-te, că ai fost cu adevărat iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte, care ai trăit ca un nematerialnic;
Bucură-te, cel ce locuiești în cer împreună cu Îngerii;
Bucură-te, că te-ai luminat cu rugăciuni stăruitoare;
Bucură-te, fericite, care ai petrecut în multă cumpătare;
Bucură-te, luminătorule al lumii;
Bucură-te, păstor treaz al turmei lui Hristos;
Bucură-te, că adeseori ai petrecut în privegheri;
Bucură-te, că rugăciunile tale au fost auzite în cer;
Bucură-te, slujitorule neobosit al lui Hristos;
Bucură-te, că ochiul minții la cele de sus l-ai avut mereu ațintit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 8
Prin smerenie ai primit de la Dumnezeu har și ai adunat alese învățături de la cei care în felurile locuri și în felurile chipuri se nevoiau duhovnicește. Potolind pornirile sufletului și ale trupului prin înfrânare, ai stins văpaia patimilor și te-ai învrednicit a da slavă lui Dumnezeu și a-I cânta: Aliluia!
Icosul 8
Împodobit cu înțelepciunea și cu smerenia, Sfinte Părinte Ioan, ai cunoscut adâncul tainelor dumnezeiești și pe acestea le-ai descoperit prin cuvânt și faptă celor care căutau pe Dumnezeu. Pentru aceea, primind a ta învățătură și noi ne luminăm și, după datorie, așa își cântăm:
Bucură-te, că ai descoperit tainele dumnezeiești;
Bucură-te, că prin viața ta sfântă te-ai făcut locaș lui Dumnezeu;
Bucură-te, că numai Lui ai slujit cu credință, nădejde și dragoste;
Bucură-te, că ai dobândit har de la Dumnezeu;
Bucură-te, că ne ești folositor prin rugăciunile tale neîncetate;
Bucură-te, că celor ce se pocăiesc le mijlocești iertare de păcate;
Bucură-te, că celor ce se roagă ție le întinzi mână de ajutor;
Bucură-te, că ești mult-milostiv și îndurător;
Bucură-te, de rugăciuni neîncetate iubitor;
Bucură-te, al lenevirii și nepăsării aspru mustrător;
Bucură-te, cel ce ai fost mai înainte văzător;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 9
Scara virtuților o ai scris, lăsând tuturora învățăturile și povățuirea suirii credinciosului pe treptele urcușului duhovnicesc prin iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni. Mulțumitori fiind noi nevrednicii pentru un dar ca acesta, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
Cunoscând și noi învățătura cea mântuitoare pe care în chip lămurit o ai descoperit și văzând cât de departe suntem de împlinirea acesteia în viața noastră, cu umilință te rugăm: ajută-ne cu rugăciunile tale, Sfinte Preacuvioase Părinte, să urcăm și noi pe treptele acestui urcuș dumnezeiesc și cu mulțumire să-ți strigăm:
Bucură-te, că ai nimicit cu sabia dreptății șovăielile celor îndoielnici;
Bucură-te, că te-ai arătat înfricoșător duhurilor necurate;
Bucură-te, că ai călcat în picioare mărirea cea deșartă;
Bucură-te, că în ascuns ai adus lui Dumnezeu nevoințele tale;
Bucură-te, că mare război ai ridicat împotriva patimilor, biruindu-le;
Bucură-te, că ai rănit pe vrăjmașul cel mândru și plin de îngâmfare;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat smerit cu inima;
Bucură-te, cel cu purtări nevinovate;
Bucură-te, că te-ai sălășluit în locul celor blânzi;
Bucură-te, cel ce cu blândețe ai viețuit;
Bucură-te, iubitorul smereniei, pe care o socoteai maică și păzitoare a tuturor virtuților;
Bucură-te, că ai auzit smerenia ca temelie a dumnezeieștii ridicări;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 10
Toată viața ta, Părinte Ioan, a fost o neîntreruptă rugăciune. Aprins fiind de o mare dragoste față de Dumnezeu, căutai să nu te desparți nici o clipă de El, rostind neîncetat cuvinte dumnezeiești și vorbind cu El în rugăciune. Acesta era prietenul tău de nădejde, Căuia Îi cântai din inimă: Aliluia!
Icosul 10
Prețuit ca stareț și povățuitor, nu numai călugării dar și mirenii te căutau. Iar tu, Sfinte, n-ai ținut lumina sub obroc, ci ai dezvăluit tuturor învățăturile sfinte și mântuitoare despre urcarea omului pe trepte duhovnicești, spre desăvârșire și sălășluirea lui în cer. Bucurându-ne că ne-ai învățat pe noi aceste taine, își aducem laudele noastre:
Bucură-te, că te-ai făcut părtaș al harului Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai umplut pe toți de dumnezeiască luminare;
Bucură-te, învățătorul nostru, că prin faptele tale te-ai făcut nouă pildă;
Bucură-te, că ne-ai învățat prin cuvinte dar și prin fapte;
Bucură-te, minte prea înaltă;
Bucură-te, că ai înțeles adâncul tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, că prin rugăciune și viață curată ai putut vedea cele viitoare;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un foc dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai ars spinii patimilor cu nevoința ta;
Bucură-te, că ai ajuns la desăvârșita nepătimire;
Bucură-te, că te-ai ridicat cu mintea materialnică la cele nemuritoare;
Bucură-te, căci cu flacăra rugăciunii ai înfricoșat cetele demonilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 11
Întraripat de dragoste dumnezeiască, te-ai făcut slujitor ales al lui Hristos pe Care L-ai iubit întotdeauna. Cu fapte bune și cu multe osteneli ai străbătut cerurile cântând cântarea de laudă: Aliluia!
Icosul 11
Vorbitor cu Dumnezeu, L-ai lăudat necontenit, asemănându-te slujitorilor Săi cei netrupești din ceruri, ca și când ai fi fost fără de trup. Și noi, dorind a urma ție în sfințenie te rugăm să ne ajuți cu rugăciunile tale ca din tot sufletul să-ți urmăm ție și să-ți cântăm acestea:
Bucură-te, că ai urcat pe scara virtuților, până la măsura sfințeniei;
Bucură-te, că ai avut credință tare;
Bucură-te, că ai avut sufletul înflăcărat de dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că ai petrecut având nădejde neclintită în Dumnezeu;
Bucură-te, că ne înalți mintea spre bunătățile cele viitoare;
Bucură-te, că ne umpli sufletul cu mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ridici pe cei căzuți în deznădăjduire;
Bucură-te, cel ce ne arăți că, trăind în lenevire, ne îndepărtăm de Dumnezeu și de mântuire;
Bucură-te, că ne ești liman de izbăvire;
Bucură-te, că pe toți ne chemi la mântuire;
Bucură-te, făclie ce luminezi negura neștiinței;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 12
Întru adâncă smerenie ai viețuit pe pământ, pustniceasca petrecere iubind, și ne-ai învățat ca și noi pe această temelie să așezăm nevoințele noastre în urcușul către desăvârșire. Iar acum, în Împărăția cerurilor bucurându-te, împreună cu toți sfinții cere de la Dumnezeu să ne dăruiască și nouă mână de ajutor spre mântuirea sufletelor noastre, ca împreună cu voi să-I cântăm: Aliluia!
Icosul 12
Cunoscând scurtimea vieții pământești ne-ai îndemnat, Sfinte Părinte, să prețuim fiecare clipă și să lucrăm pentru mântuirea noastră. Ne-ai învățat să fugim de vorbirea deșartă și să iubim pe Dumnezeu în rugăciune. Pentru aceasta cu graiuri mulțumitoare îți aducem cântare așa:
Bucură-te, că ai păstorit ca stareț Mănăstirea din Sinai;
Bucură-te, că ai povățuit duhovnicește cu multă sârguință;
Bucură-te, că asemenea unei scări ai văzut calea mântuirii;
Bucură-te, că prin aceasta nu rătăcim din calea cea dreaptă;
Bucură-te, că tu ai urcat calea sfințeniei din treaptă în treaptă;
Bucură-te, că acum în ceruri te veselești;
Bucură-te, că te bucuri cu cetele îngerești;
Bucură-te, că ne-ai arătat și nouă pildă de nevoințe duhovnicești;
Bucură-te, că pururi te rogi lui Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, că mijlocești pentru mântuirea fiilor tăi;
Bucură-te, că ai fost marilor Părinți următor;
Bucură-te, al nostru Părinte povățuitor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 13
O, înțelepte și smerite Părinte Ioan, care ai știut a neguțători bine talantul încredințat ție și te-ai ostenit în slujba oamenilor spre a-i aduce la mântuirea sufletelor, ascultă rugăciunea noastră și primește acest smerit dar de la noi cei ce te cinstim pe tine și te roagă Bunului Dumnezeu să ne ierte greșelile noastre și să ne dea vreme de pocăință ca să putem urca și noi aceste trepte ale desăvârșirii sufletești și să fim împreună cu tine și cu toți Sfinții, moștenitori ai veșnicei vieți în Împărăția Cerurilor aducând cântarea: Aliluia!
Acest Condac se rostește de trei ori.
După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.
Icosul 1
Înger viețuind vreme îndelungată în pustie, ai cunoscut toate ispitele vrăjmașului. Prin înfrânare aspră și neîncetată rugăciune te-ai apropiat de Dumnezeu și cu ajutorul Lui le-ai biruit. Pentru toate acestea îți aducem acum cântări de umilință și strigăm:
Bucură-te, că te-ai făcut monah în muntele Sinai, încă din tinerețe;
Bucură-te, că ai viețuit patruzeci de ani în pustia Tola;
Bucură-te, că ai petrecut acolo în aspre nevoințe și rugăciune neîncetată;
Bucură-te, că ai risipit toate meșteșugurile vrăjmașului;
Bucură-te, că te-ai arătat iubitor de Dumnezeu și de oameni;
Bucură-te, Părinte insuflat de darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai mustrat pe cei ce viețuiau cu nepăsare;
Bucură-te, propovăduitorul cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel plin de fapte bune;
Bucură-te, că ai izbăvit pe ucenicul tău, Moise, cunoscând de departe primejdia în care se afla;
Bucură-te, că ai strălucit ca o lumină în sfeșnic pentru frații din mănăstire;
Bucură-te, egumenule al Mănăstirii din Sinai;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Condacul 1
Ca pe un luceafăr ce își îndreaptă lumina fără împuținare până la marginile lumii, te-a așezat pe tine Domnul. Dobândind smerenie prin multe nevoințele tale și înstrăinarea de lume, ai urcat toate treptele desăvârșirii, înălțându-te la ceruri. Izbăvește-ne din nevoi, cu rugăciunile tale ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioan, înțeleptule dascăl!
Rugăciune la Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Scărarul
Sfinte Părinte Ioan, bunul nostru învățător pe calea smereniei, a curăției și a înfrânării, cunoscătorul atâtor sfaturi duhovnicești pe care ni le-ai împărtășit și nouă, învățându-ne să viețuim în frică de Dumnezeu și în smerenie, roagă-te Bunului Dumnezeu să se milostivească și asupra noastră și să ne ajute, să ne luminăm dumnezeiește, scoțând din inima noastră cea păcătoasă toate relele gândite sau făptuite, curățindu-ne și făcându-ne părtași ai Slavei Sale.
Învrednicește-ne cu rugăciunile tale să ne ridicăm din deznădăjduire și să fim bineplăcuți lui Dumnezeu. Ajută-ne să putem urca și noi treptele către desăvârșire. Îndepărtează de la noi lăcomia pântecelui, care este pricina multor patimi. Alungă de la noi cu puterea rugăciunilor tale pofta câștigului necinstit, patima desfrânării, beția și mândria care ne robesc trupul și ne întinează sufletul. Luminează-ne ca să cunoaștem tainele dumnezeiești și îndreaptă gândul nostru către cele cerești. Dă-ne să iubim rugăciunea și depărtează de la noi toată grija cea lumească. Întărește-ne în iubirea de Dumnezeu și de aproapele și în lucrarea faptelor bune pentru care Înduratul și Mult Milostivul Mântuitor Domnul nostru Iisus Hristos să se milostivească spre noi, iertându-ne păcatele și făcându-ne vrednici de desfătarea raiului, în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.