miercuri, 4 octombrie 2023

Adu-ți aminte, Doamne, de aceia de care nu se poate aminti nimeni de dragul nevoii. — Arhimandritul Pavel (Gruzdev)

 Sfântul Iosif Isihastul

Când zici rugăciunea neîncetat şi te umbrește Harul Lui Dumnezeu, atunci se înfierbântă sufletul tău de iubire dumnezeiască şi se aprinde inima ta, încât numai Numele lui Hristos vrea să-L cerceteze, continuu. Şi Acesta să fie singura lui suflare și viață. Atunci vei vedea ce se întâmplă înlăuntrul tău. Lacrimile nu pot fi stăpânite. Nu poate fi ținut valul. Și sufletul vrea să iasă și să meargă lângă El.

 Dacă o persoană nu-și va iubi meseria, atunci va fi de două ori obosită - atât trupește cât și sufletește.

Și dacă va fi obosit sufletește atunci odihna trupească nu-i va reda puterea.

Oboseala sufletească este cea care epuizează o persoană.
 
Lucrând din inimă și trăind bucurie, omul nu este epuizat sufletește, iar oboseala trupească dispare și ea.

☦Cuviosul Paisie Aghioritul.

Sunt unii oameni care săvârșesc păcatul și poartă răul în ei cu voia lor liberă, sunt însă alții care săvârșesc păcatul împotriva voinței lor. Ce înseamnă aceasta?


 

Noblețea omului - Sfântul Macarie Egipteanul
Cunoaște-ți, omule, noblețea, demnitatea și valoarea!
Ești frate al lui Hristos, prieten al Împăratului, mireasă a Mirelui celui ceresc! Pentru că acela care poate să cunoască demnitatea sufletului său, poate să cunoască și puterea și tainele Dumnezeirii, dar și mai mult să se smerească; pentru că prin puterea lui Dumnezeu își vede cineva atât demnitatea, cât și căderea sa. După cum Domnul, trecând prin suferințe și răstignire, a fost slăvit și așezat de-a dreapta Tatălui, tot așa trebuie ca și tu să suferi împreună cu El, să te răstignești împreună cu El, pentru a fi ridicat și a sta pe același scaun împreună cu El, pentru a te uni cu trupul lui Hristos și pentru a împărăți împreună cu El în acel veac. Că „dacă pătimim împreună cu El, vom fi și slăviți împreună cu El” (Rom. 8, 17).
Toți aceia care pot să învingă și să treacă zidurile răutății intră în cetatea cea cerească, cea pașnică și plină de multe bunătăți, unde se odihnesc duhurile celor drepți. Se cuvine, deci, ca pentru acest lucru să ne trudim și să ne luptăm mult. Că nu este drept ca Mirele, Care a venit pentru tine, să pătimească și să se răstignească, iar mireasa, pentru care a venit Mirele, să fie leneșă și ușuratică. După cum în viața de toate zilele desfrânata se dă tuturor, fără frâu, la fel și sufletul se dă oricărui demon și e stricat de duhuri.
Sunt unii oameni care săvârșesc păcatul și poartă răul în ei cu voia lor liberă, sunt însă alții care săvârșesc păcatul împotriva voinței lor.
Ce înseamnă aceasta?
Cei care poartă în ei răul printr-o liberă alegere sunt cei care lasă voia lor pradă răutății, leagă cu ea prietenie și se complac în această stare. Aceștia au pace cu satana și nu duc război cu diavolul în cugetele lor. Pe când cei care au păcatul în ei împotriva voinței lor, îl au, după cuvântul Apostolului Pavel, „luptându-se împotriva lor, în mădularele lor” (Rom. 7, 23). Puterea și acoperământul cel întunecos este în ei împotriva voinței lor, nu găsesc plăcere în acestea și nu li se supun; dimpotrivă, vorbesc și lucrează împotriva lor și se mânie pe ei înșiși. Aceștia sunt cu mult mai buni și mai de cinste înaintea lui Dumnezeu decât aceia care cu voia lor se lasă pradă răutății și găsesc plăcere în ea.
Să presupunem că un împărat întâlnește o fată săracă, îmbrăcată în zdrențe și, fără să se rușineze de ea, o dezbracă de hainele ei cele murdare, o spală de negreala de pe ea, o împodobește cu haine strălucitoare și o face părtașă la masa împărătească; tot așa și Domnul, aflând sufletul rănit și acoperit de vânătăi, a pus pe rănile lui doctorii, l-a dezbrăcat de hainele cele înnegrite și de răutatea cea rușinoasă și l-a îmbrăcat cu haine împărătești, cerești, dumnezeiești, luminoase și strălucitoare, i-a pus cunună pe cap și l-a făcut părtaș la masa împărătească, pentru a se bucura și veseli. Să presupunem, de asemenea, că există o grădină cu pomi roditori și binemirositori, cu multe locuri încântătoare, pline de frumusețe, de balsam și de odihnă, și că oricine trece pe acolo se desfătează și se odihnește; la fel este cu sufletele în Împărăția cerurilor. Toate se bucură și se veselesc, toate sunt împărați, domni și dumnezei. Că s-a scris: „Împărat al împăraților și Domn al domnilor” (Apoc. 17, 14).
Creștinismul nu este un lucru oarecare; „taina aceasta mare este” (Efes. 5, 32); cunoaște-ți deci noblețea ta; cunoaște că ai fost chemat la demnitatea împărătească, chemat să fii „neam ales, preoție și popor sfânt” (1 Petru 2, 9). Taina creștinismului este străină de lumea aceasta. Astfel, pe când slava și bogăția împăratului sunt lucruri pământești, stricăcioase și trecătoare, acea Împărăție și acea bogăție sunt lucruri cerești, pline de slavă. Or, creștinii domnesc împreună cu Împăratul cel ceresc, în Biserica cea cerească. Și fiindcă „El este întâi-născut dintre cei morți”(Col.1,18), și ei sunt întâi-născuți. Dar, deși sunt astfel văzuți înaintea lui Dumnezeu, ca niște oameni aleși și încercați în virtute, în ochii lor sunt cei de pe urmă și vrednici de disprețuit. Iar faptul acesta, adică de a fi smeriți și de a se socoti de nimic, a devenit pentru ei o a doua natură.
Oare ei nu știu că au dobândit un dar pe care nu-l aveau, un lucru străin de firea lor?
Îți spun: nu înseamnă că nu sunt încercați în virtute, că n-au sporit și că nu știu că au dobândit ceea ce nu aveau. Dar așa fiind, venind harul, îi învață să nu țină în mare cinste sufletul lor, să nu creadă despre ei că au sporit, ci să se considere, în mod firesc, de disprețuit. Așa se face că, fiind plini de cinste înaintea lui Dumnezeu, sunt de disprețuit înaintea ochilor lor; sporind în virtute și în cunoașterea lui Dumnezeu, se arată ca și când n-ar ști nimic; fiind bogați înaintea lui Dumnezeu, sunt săraci înaintea ochilor lor. Că dacă Hristos, „luând chip de rob” (Filip. 2, 7), a învins pe diavol prin smerenie, șarpele, la început, prin îngâmfare și mândrie l-a pierdut pe Adam. Același șarpe, ascunzându-se acum înlăuntrul inimilor, surpă și pierde neamul creștinilor prin mândrie.
După cum atunci când cineva, liber, nobil și bogat în această lume, sporind în bogății, își pierde capul, își pune nădejdea în sine, ajunge nesuferit, calcă pe toți în picioare și se poartă urât, tot așa unii, fiind lipsiți de dreaptă socotință, de îndată ce li se împlinește cât de puțin rugăciunea și află odihnă, încep să se îngâmfe, să-și piardă capul, să judece pe alții și cad în cele mai de jos ale pământului. Pentru că același șarpe care prin mândrie l-a scos pe Adam odinioară din Rai, zicând: „Veți fi ca niște dumnezei” (Fac. 3, 5); același seamănă acum în inimi mândria, zicând: „Ești desăvârșit, cele de până acum îți ajung, te-ai făcut bogat, n-ai nevoie de nimic, fericit ești”.
Sunt însă alți oameni care, deși sunt bogați în această lume, deși bogăția le aduce multe roade, arată dreaptă socotință, nu se mândresc și nu-și pun încrederea în ei înșiși, ci rămân aceiași, pentru că știu că după belșug poate urma sărăcia. De asemenea, când ajung la pagubă și ananghie, nu se întristează, ci rămân ca mai înainte, pentru că știu că iarăși poate urma belșugul. Căpătând, deci, o lungă experiență, nu sunt niciodată surprinși; de aceea, când se află în belșug, nu se mândresc, iar când vine peste ei paguba, nu sunt cuprinși de mirare.

Nici un singur viciu și nici o singură patimă nu apare sub numele său adevărat


 Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

 „Când vor fi necazuri, și voi nu veți fi în stare să le suportați. atunci din toată inima întoarceți-vă către Domnul, Maica Domnului, Sfântul Nicolae, sfântul al cărui nume îl porți, și necazurile se vor potoli.”

Sfântul Nectarie al Optinei

 

  Nici un singur viciu și nici o singură patimă nu apare sub numele său adevărat

  Curvia se desfășoară sub pseudonimul dragostei

Dragostea de bani se numește prosperitate Jocurile de noroc sunt distractive Beția și gălăgia sunt prietenie Invidia - Justiție și Egalitate.

La urma urmei, adesea în spatele inegalității și nedreptății se află invidia obișnuită!

☦️ Sfântul Nicolae al Serbiei

Sa nu (te) mâhnești !

 


Unul dintre dificilele lucruri ce trebuie implinit, permanent, este sa nu mahnesti pe nimeni si sa nu te lasi prada acestei stari sufletesti cumplite! Intristarea/mahnirea poate produce foarte multa boala/suferinta trupeasca si sufleteasca!
De aceea, si Hristos a fost foarte atent cu aceasta stare de fapt!
Cunosc oameni, sarmanii care, mahniti fiind, pe drept dar, mai ales, pe nedrept, au suferit foarte mult ajungand, unii, chiar sa moara de inima rea, nestiind/nereusind sa depaseasca/sa gestioneze aceste situatii dureroase! Da, mahnirea duce la intristare, disperare, deznadejde, boala si, chiar, moarte!
Sa nu fie una ca aceasta!
Insa, vai de acela prin care vine sau care provoaca mahnirea, nedreptatind si calcand chiar peste cadavre, caci, cu greu pacat se incarca cel care pricinuieste suferinta unui semen si frate, unei familii, unei comunitati! Asadar, trebuie sa fim foarte prudenti la toate gesturile, activitatile, deciziile si actiunile noastre si, indeosebi, la modul in care ele si urmarile sau consecintele lor influenteaza, marcheaza ori amprenteaza viata si soarta fratelui/omului de langa noi! Sa nu uitam faptul ca, sufletul si constiinta noastra, chiar daca, la un moment dat, sunt amortite/ametite, dormitand, se vor trezi, totusi, intr-o buna zi si, atunci, vai noua, celor care,, de Dumnezeu nu mai temem iar de oameni nu ne mai este rusine!"
Sa nu uitam ca,, Ce faci ti se va face!"
Sa luam, sincer/serios, aminte ca ,, cel care sapa groapa altuia va cadea el in ea!"


Cam așa arată radiografia vieții unui sfânt!
.......adică nu mai trăiește el, ci Hristos cel răstignit, mort și înviat trăiește prin el! "M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine." ( Galateni 2, 20)
🙏🙏🙏

Uitați ce ne învață și Parintele Elpidie despre frică:

 Părinte, care credeti că este cea
mai mare armă a diavolului? Prin ce
armă va putea să-i înrobească pe
oameni in aceasta prigoana?

- Pr.Elpidie: Cred ca este frica.
Copilul meu,frica este cel mai
cumplit lucru pentru suflet, îl face
să se predea uşor vrăjmaşului. Frica!
Vreau să ţineţi minte că frica este
cea mai puternică armă în mâinile
satanei, ca să subjuge un suflet
creştin. Iar iubirea este cea mai mare
putere duhovnicească a noastră, ca
să luptăm cu frica şi să-l alungăm
pe satana. Opusul iubirii nu este ura,
ci frica! De aceea spune ca “iubirea
desăvârşită alungă frica (1 Ioan 4,18).

Toţi vom cunoaşte venirea lui
Antihrist din cauza fricii pe care o va
împrăştia în inimile noastre. Va face
lucrurile în aşa fel încât vor părea
înfricoşătoare, negre şi întunecoase.
Şi prin conducătorii noştrii ne va
aduce multă, multă frică. Aşadar
o frică plăsmuită. Frica pentru tot!
Frica să nu faci asta, frica să nu
te îmbolnăveşti, frica să nu săruţi
icoana pentru că te vei molipsi, frica
să nu te împărtăşeşti. De ce? Pentru
că te vei îmbolnăvi. Să vă temeţi de
frică! Aş vrea să aveţi doar această
frică, să vă temeţi de frică!

Nimic fără Dumnezeu

La ceasul rugăciunii, îngerii se roagă împreună cu tine.Pregătește-te să lupți fără să rănești, să câștigi fără să umilești, pentru că singurul adversar de învins ești tu...


 

Istorisire adevărată
În plimbarea pe care o făceam, privirea mea străbătea mulțimea și fixa pe unii în mod insistent, chiar deranjant. După câțiva metri, deși căutam altceva, am întâlnit o privire care îmi vorbea parcă fără cuvinte, dar care m-a umplut de remușcări…
În timp ce eu țineam în mână o plăcintă cu brânză și o sticlă cu apă, cu aer nepăsător și rece, acela, flămând și istovit, aștepta nu plăcinta cu brânză, ci sfârșitul său, care nu mai venea… L-am privit din nou și i-am oferit plăcinta împreună cu sticla cu apă. Le-a luat în mână, dar nu a mâncat.[...]
L-am privit în tăcere și nemișcat…
– Nu mă ia, prietene, Maica Domnului, ci mă lasă aici să mă chinuiesc… Să-mi văd patria cum se distruge și eu să nu pot să o ajut… Copiii și tinerii cum se pierd în deznădejde, fără niciun ideal sau plan de viitor și eu să mă topesc… Să-i văd pe bolnavi neajutorați și pe bătrânei marginalizați și aruncați prin azile, iar inima mea să se facă neagră de supărare… Hristos este mereu lângă mine și cu cât Îl rog să mă ia împreună cu El, mă lasă să dorm și vine din nou când mă trezesc… Nu am altă companie, dar nici nemulțumire… Oricând Îl strig, aleargă îndată să mă asculte… Dacă vei cere de la prim-ministru o audiență, nu-l vei vedea niciodată. Dar Stăpânul întregii lumi vine îndată…
În clipa aceea lăcrimează și se oprește din vorbit, pentru a privi în altă parte. M-am așezat lângă el și așteptam să continue… Dar era atât de cald lângă el, în ciuda frigului care era afară, de ai fi zis că avea o sobă lângă el.
În clipa aceea mă privește și-mi zâmbește.
– Soba este dar de la Hristos, îmi spune el, ca să nu-ți spun că noaptea mă și dezvelesc.
Când am văzut că mi-a citit gândul, m-am făcut palid la față. Mi-am dat seama că nu era un om de rând…
– Dreptatea lui Dumnezeu, îmi spune el, este mai mare decât îți poți închipui… Dacă săvârșești ucidere, îngăduința omenească a tribunalului poate să te scoată din temniță mai devreme cu câțiva ani, pe când pentru aceeași fărădelege îți spun că vei merge veșnic în iad… Este cu putință ca omul să fie mai iertător decât Dumnezeu? Dacă te pocăiești de faptele care te îngreuiază, vei fi iertat îndată de către Hristos. De aceea să nu fii atât de aspru cu tine însuți. Dă-i sufletului tău prilejul de a se îndrepta și nu rămâne înlănțuit în legi și rânduieli. Să-ți faci rugăciunea ta întotdeauna și să nu te lași lipsit de binecuvântarea lui Hristos.
– Vreau să te rogi pentru mine, i-am spus eu.
– Dacă eu mănânc plăcinta, tu te saturi? Să te rogi lui Hristos așa cum fac și eu și să ai credință!
Când m-am ridicat, acela a luat plăcinta și zâmbindu-mi, mi-a spus:
– Prietenul meu te va ajuta să găsești ceea ce cauți.
Niciodată nu m-aș fi așteptat să primesc ca răsplată înțelepciunea unui om al străzii necunoscut, să primesc în dar „scanarea” neliniștilor mele și încredințarea că Prietenul Hristos mi le va spulbera.
Oamenii lui Dumnezeu sunt printre noi și cine are ochii deschiși, poate să vadă voia Sa, dar și harul Său, cel care transformă un om al străzii într-un înțelept, un necunoscut într-un prieten și un om într-un frate!
(Text preluat)
via Ganduri Ortodoxe

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor