De ce ne rugăm pentru iertarea păcatelor? Oare Domnul nu vede pocăința noastră fără cuvinte?

 Desigur că o vede. Dar Dumnezeu așteaptă și răspunsul nostru personal la dragostea Sa. Rugăciunea pentru iertarea păcatelor este o adresare conștientă către Mântuitor, un act de smerenie, încredere și dorința de a deschide inima înaintea Creatorului.

Fiecare dintre noi face zilnic greșeli și păcate împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui.

Este important să învățăm să conștientizăm și să recunoaștem acest lucru, să ne străduim să ne pocăim și să ne îndreptăm, aducând lui Dumnezeu o mărturisire sinceră zilnică a greșelilor.„Mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu și Creatorul, în Sfânta Treime Unul, slăvit și adorat, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, toate păcatele mele, pe care le-am săvârșit în toate zilele vieții mele, și în orice ceas, și în vremea de acum, și în zilele și nopțile trecute, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul, cu mâncatul în exces, cu beția, cu mâncatul pe ascuns, cu vorbirea deșartă, cu întristarea, cu lenevia, cu vorbirea de rău, cu neascultarea, cu clevetirea, cu osândirea, cu neglijența, cu iubirea de sine, cu lăcomia, cu furtul, cu vorbirea mincinoasă, cu venirea la locuri necurate, cu răutatea, cu invidia, cu mânia, cu răutatea în amintire, cu ura, cu răutatea și cu toate simțurile mele: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul și toate păcatele mele, sufletești și trupești, pentru care Te-am mâhnit pe Tine, Dumnezeul meu și Creatorul, și pe aproapele meu l-am nedreptățit: pentru acestea mă căiesc, mă recunosc vinovat înaintea Ta, Dumnezeul meu, și am voința să mă pocăiesc: Te rog, Doamne Dumnezeul meu, ajută-mă, cu lacrimi smerite Te rog: iartă-mi păcatele trecute prin mila Ta și dezleagă-mă de toate acestea, pe care le-am mărturisit înaintea Ta, căci Tu ești Bun și Milostiv.”Nimeni nu ne supără, noi înşine ne supărăm. Ne revoltăm şi ne chinuim din cauza celor care se află în interiorul nostru.

Dacă vom ieşi acum afară şi vom ridica puţin capacul unui tomberon, şi vom simţi mirosul urât de acolo, nu vom învinovăţi capacul.

Căci, atunci când tomberonul era încă închis, el oricum mirosea, dar noi l-am deschis abia acum.

Aşa că, atunci când răspundem la cele întâmplate cu tot acest gunoi - irascibilitatea noastră, nemulţumirea - asta nu înseamnă nimic altceva decât faptul că gunoiul se afla în noi şi odinioară.

Nu fratele este cel ce l-a pus în noi, el doar a ridicat capacul. Trebuie să învăţăm să răspundem cu iubire şi cu bucurie la orice lucru care ni se întâmplă.

Dacă tot ce este în interiorul nostru este irascibilitatea, gunoiul interior şi iubirea de sine, atunci vom fi prost dispuşi întotdeauna.

Asta este ceea ce semenii nu ne lasă să uităm niciodată. Semenii ne spun: „Părinte, eşti o groapă de gunoi urât mirositor". 

Dacă suntem smeriţi, îi răspundem: „Îţi mulţumesc". Şi încercăm să ne schimbăm, dacă, bineînţeles, nu îl lovim peste obraz, strigând: „Eşti un prost!".

Schiarhimandritul Ioachim Parr

Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul 10 August

• 

  
  

Sfântul Laurențiu chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii celor orbi în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă.

După războiul romanilor cu perșii, Deciu împăratul s-a întors în Roma cu biruință și cu dănțuire. Atunci preasfințitul Sixt, papa Romei, cu clerul său, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, și închis în temnița poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos; și mergând la Roma, a fost de bună trebuință Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru înțelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viața sa cea îmbunătățită. Apoi, după o vreme oarecare, a fost ridicat la treptele rânduielilor bisericești; căci, fiind ucis pentru Hristos preasfințitul Ștefan, papa Romei, Sfântul Sixt a fost ridicat la scaun în locul lui, ca la o moarte sigură, pentru că în acele vremi nu era vreun papă, pe care să-l fi ocolit paharul pătimirii.

Deci Sfântul Sixt, șezând în temnița din Roma cu clericii și cu ceilalți creștini, au fost munciți pentru Hristos doi boieri persani, anume Avdon și Senis, pe care Deciu îi adusese cu el legați ca pe niște robi. Iar după uciderea acelora, împăratul Deciu și eparhul Valerian au poruncit ca pe Sixt papa să-l aducă noaptea înaintea lor, în capiștea care se numea Teliude. Și când trimișii au venit ca să-l ia din temniță, Sfântul Sixt a zis către cei legați împreună cu el: „Fraților și ostașii mei, nu vă temeți de muncile cele vremelnice. Știți ce fel de chinuri au răbdat sfinții mai înainte de noi, ca să câștige cununile vieții veșnice. Insuși Hristos Dumnezeul nostru a pătimit pentru mântuirea noastră, ca să ne lase nouă pildă; deci să nu vă temeți a pătimi pentru Hristos, ca să împărățiți împreună cu Dânsul".

Odată cu Sfântul Sixt au dus și doi diaconi, anume Felichisim și Agapit, și i-au pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian. împăratul a zis către Sixt: „Știi pentru ce ești prins și adus înaintea noastră?" Sixt a răspuns: „Știu prea bine". Impăratul a zis: „Dacă știi, fă precum fac și ceilalți ca să fii viu tu, iar clerul tău să se înmulțească". Papa a zis: „Cu adevărat de aceasta mă îngrijesc, ca să se înmulțească clerul meu". Zis-a împăratul: „Deci jertfește zeilor și fii mai mare peste toți slujitorii idolești". Iar fericitul Sixt a răspuns: „Eu întotdeauna aduc jertfă curată și fără prihană lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic; Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, și Sfântului Duh". Zis-a împăratul: „Îți cruțăm bătrânețile, dar cruță-te și tu pe tine însuți și te îngrijește de clerul tău, ca să-l izbăvești de la moarte". Răspuns-a sfântul: „Până acum m-am cruțat și mă cruț și îngrijesc de clerul meu, ca să pot să-i răpesc și să-i izbăvesc pe toți împreună cu mine din adâncul morții veșnice".

Zis-a împăratul către ostași: „Duceți-l în capiștea lui Marte, ca să-i jertfească aceluia, iar de nu va voi, să-l închideți în temnița care se numește a lui Mamertin". Deci dus fiind papa la capiștea lui Marte împreună cu amândoi diaconii și silit fiind spre jertfă, a zis către acei ostași: „O, ticăloșilor și vrednicilor de plâns, pentru ce vă închinați idolilor celor muți și surzi, care nici lor, nici altora, nu pot să le ajute? Ascultați-mă pe mine, fiilor, și vă pocăiți, izbăvindu-vă sufletele voastre de veșnicele munci!" Dar ei, împlinind porunca împăratului, au dus pe papa și pe amândoi diaconii în temnița lui Mamertin. Și văzând Sfântul Laurențiu arhidiaconul pe Sfântul Sixt fiind dus în legături, a strigat către el: „Părinte, unde te duci fără fiul tău? O, sfinte arhiereu, unde te grăbești fără arhidiaconul tău? Tu niciodată nu ai adus jertfă fără mine! Ce a găsit mila ta părintească neplăcut la mine? Oare sunt lepădat? Nu m-ai încercat oare pe mine ca să-ți fiu slujitor plăcut? Dacă am fost părtaș cu tine întru lucrarea dumnezeieștilor Taine ale lui Hristos, pentru ce să nu fiu părtaș cu tine și în vărsarea sângelui pentru Hristos? Ia-mă cu tine, părinte! Ia, învățătorule, și pe ucenicul tău, și mă dă jertfă lui Dumnezeu înaintea ta, precum Avraam a jertfit pe fiul său, Isaac, și marele Apostol Petru, pe întâiul arhidiacon Ștefan, și, văzându-mă pe mine săvâr-șindu-mă prin mucenicie, te vei sârgui și tu însuți pe urmă spre cunună!"

Iar preasfințitul Sixt i-a răspuns: „O, fiule, nu te las, ci te păzesc spre mai mari chinuri pe tine; pentru că cele mai mari nevoințe te așteaptă pe tine pentru credința în Hristos. Eu ca un bătrân ies la lupta cea mai ușoară, iar ție ți se cuvine să arăți biruință și dănțuire mai slăvită împotriva chinuitorului. Deci nu plânge; să știi că, după trei zile de la sfârșitul meu, vei merge după preotul tău și nu-ți este de trebuință să fiu și eu de față, ca și cum aș fi spre ajutor. Ilie a lăsat pe Elisei și nu i-a luat puterea facerii de minuni. Mergi deci până la vremea aceea și avuțiile bisericești să le împarți săracilor și celor ce au trebuință după socoteala ta". Deci ducându-se Sfântul Laurențiu și luând podoabele și vistieriile bisericești, căuta prin cetate pe clericii ascunși și pe creștinii săraci; și, pe câți îi afla, le dădea spre trebuință cele de nevoie.

Și mergând la muntele Helion, a aflat o văduvă, care petrecea întru văduvie de 32 de ani. Acea văduvă, pe nume Chiriachi, ascundea la sine mulți creștini, împreună cu preoții și clericii lor. Sfântul Laurențiu a adus noaptea acolo argint destul, haine și toate cele de trebuință și a început să spele picioarele slujitorilor lui Dumnezeu și a celorlalți creștini. Iar văduva Chiriachi, închinându-se la picioarele lui, i-a zis: „Rogu-te, robule al lui Hristos, puneți mâinile tale pe capul meu, deoarece pătimesc o durere cumplită". Iar sfântul, punând pe mâinile ei fota cu care ștergea picioarele, iar^mâinile sale punân-du-le pe capul ei în semnul Sfintei Cruci, a zis: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, fii sănătoasă". Și îndată acea văduvă s-a tămăduit de durerea sa.

În aceeași noapte, Sfântul Laurențiu ducându-se la ulița care se numea Canaria, a aflat mulți creștini adunați în casa unui oarecare creștin Narcis. Și intrând înăuntru la ei, le-a spălat picioarele și le-a dat destul spre trebuință din averile bisericești. Acolo era un oarecare orb Crischentie, care, plângând, a zis către sfânt: „Pune mâna ta pe ochii mei, ca să-ți văd fața". Iar Sfântul Laurențiu a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a deschis ochii celui orb din naștere, Acela să te lumineze și pe tine". Și a făcut semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului și îndată acela a văzut și a privit fața lui Laurențiu, bucurându-se.

Ieșind sfântul de acolo, s-a înștiințat că în peșterile lui Nepotian s-au adunat o mulțime de creștini și s-au ascuns; deci a mers acolo, ducându-le cele de hrană și altele de trebuință. Acolo a aflat 70 de suflete, bărbați și femei, între care și pe Sfântul Iustin preotul. Deci spălându-le picioarele și dându-le cel mai de pe urmă argint, s-a dus.

Și a auzit că sfințitul Sixt a fost dus cu cei doi diaconi la judecată în capiștea Teliudei și a mers acolo, vrând să vadă ce o să fie. Deci papa a fost pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian, și Deciu a zis către el: „Te sfătuim cele folositoare pentru bătrânețile tale, ascultă-ne și adu jertfe zeilor". Sfântul a răspuns: „Sfătuiți-vă pe voi singuri cele de folos și nu huliți pe Dumnezeul ceresc. Pocăiți-vă pentru vărsarea sângelui sfinților, ca să nu pieriți cumplit!"

Auzind Deciu aceste cuvinte, s-a mâniat și a zis către Valerian: „Dacă acesta nu se va pierde din mijlocul celor ce viețuiesc pe pământ, nimeni nu va avea nici frică, nici ascultare de stăpâni". Și a zis Valerian: „Să se pedepsească cu moarte!" Atunci diaconii au strigat către asupritori: „O, ticăloșilor, dacă ați fi ascultat sfaturile părintelui nostru, ați fi scăpat de muncile cele veșnice ce vă așteaptă pe voi". Zis-a Valerian: „Până când aceștia trăiesc, îngrozindu-ne pe noi cu munci? Să fie duși în capiștea lui Marte ca să jertfească, iar de nu vor voi, apoi în același loc să li se taie capetele".

Deci acea capiște a lui Marte era în afară de zidurile cetății, dinaintea porților care se numeau "ale lui Apie", unde fiind duși sfinții, preasfințitul papă a zis către acea capiște: „Să te sfărâme pe tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!"; iar creștinii zicând "Amin", îndată s-a făcut cutremur mare și a căzut o parte din acea spurcată capiște, sfărâmându-se și idolul din ea. Atunci Sfântul Laurențiu a strigat către preasfințitul Sixt, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, părinte, că acum am împărțit vistieria ce mi-ai încredințat-o". Iar ostașii auzind de vistierie, au prins pe Sfântul Laurențiu și l-au ținut legat. Iar pe papa cu cei doi diaconi i-au tăiat înaintea acelei capiști de sub munte și trupurile lor le-au lăsat neîngropate. Și după ce s-a făcut noapte, au mers preoții, diaconii și ceilalți creștini și, luând acele cinstite trupuri, l-au pus pe cel al papei în peștera de la mormântul lui Calixt, iar pe ale diaconilor le-au îngropat în mormântul lui Pretextat. Astfel s-au sfârșit pentru Hristos prin mucenicie preasfințitul papă Sixt și cu dânsul cei doi diaconi, Felichisim și Agapit, în ziua de 6 august.

După uciderea preasfințitului papă Sixt, ostașii au adus la împăratul pe Sfântul Laurențiu, și i-au spus, zicând: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria după al său papă și a ascuns-o". Iar împăratul, auzind de vistierie, s-a bucurat și, punând pe Laurențiu înaintea sa, a zis către dânsul: „Unde sunt bogățiile bisericești pe care le-ai ascuns?" Dar Sfântul Laurențiu nu i-a răspuns nici un cuvânt. Atunci împăratul Deciu l-a dat lui Valerian eparhul, zicându-i: „Cercetează-l pentru avuțiile bisericești și silește-l la închinarea zeilor; iar de nu va voi să spună unde sunt avuțiile și să se închine zeilor, să-l pierzi cu munci". Iar Valerian, luând pe Laurențiu, l-a dat unui mai-mare peste ostași, anume Ipolit, care era păzitorul celor legați, zicându-i să aibă grijă de el. Iar Ipolit a închis pe Laurențiu în temniță, împreună cu ceilalți legați.

Între aceia era un elin, anume Luchilie, ținut legat de mult. Acela își pierduse vederea de mult plâns, rămânând orb. Deci Sfântul Laurențiu i-a zis: „Crede în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos și te botează, iar Acela te va lumina". Orbul a zis: „Eu doresc de mult să mă botez în numele lui Hristos". Laurențiu a zis: „Dar crezi din toată inima?" Orbul a răspuns cu plângere: „Cred în Domnul Iisus Hristos, mă lepăd de idolii cei deșerți și scuip asupra lor". Iar Ipolit, ascultând cu răbdare cuvintele lor, voia să vadă dacă se vor deschide ochii orbului și cum se va face aceea. Deci Sfântul Laurențiu, învățând pe Luchilie, apoi binecuvântând apa, l-a botezat și îndată i s-au deschis ochii și a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel veșnic, Care m-a luminat!"

De această minune înștiințându-se și alți orbi, se duceau în temniță la Sfântul Laurențiu; iar el chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii lor în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă. Și văzând Ipolit toate acestea, se minuna. Apoi a zis către Laurențiu: „Arată-mi mie vistieriile cele bisericești". Laurențiu a zis către dânsul: „O, Ipolite, dacă vei crede în Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic, și în Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, ți se vor arăta avuțiile și ți se va da viața cea veșnică". Ipolit a zis: „Dacă se va împlini cu adevărat cuvântul grăit de tine, atunci voi face ceea ce poruncești". Sfântul a zis: „Ipolite, ascultă-mă pe mine și fă degrab ceea ce zic: leapădă pe idolii cei muți și surzi și primește Sfântul Botez".

Și s-a învoit Ipolit și l-a scos pe Laurențiu din legături și l-a dus la casa sa. Apoi Laurențiu, învățând pe Ipolit și povățuindu-l la sfânta credință, l-a botezat. Iar după botez, Ipolit a zis: „Am văzut sufletele cele nevinovate în mare bucurie!" Acelea erau avuțiile despre care Laurențiu îi spusese că i se vor descoperi; pentru că în ceasul botezului i-a arătat Domnul prin minunată vedenie cereștile bucurii. Apoi a zis iarăși către Sfântul Laurențiu: „Te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, să botezi toată casa mea!" Și a botezat sfântul pe cei ce se aflau în casa lui, cu totul 19 suflete. In vremea aceea a venit poruncă la Ipolit, ca să ducă pe Laurențiu la Valerian. Și a spus Ipolit lui Laurențiu despre aceea. Iar sfântul i-a zis: „Să mergem că și ție și mie ni s-a gătit cununa mucenicească".

Și mergând ei înaintea feței lui Valerian, a zis Valerian către Sfântul Laurențiu: „Lasă-ți împotrivirea și ne arată avuțiile, care se zice că sunt la tine". Sfântul a zis: „Dă-mi vreme două sau trei zile și ți le voi arăta". Apoi Valerian a zis către Ipolit: „Ți-l încredințez ție pentru trei zile". Deci Valerian a eliberat pe Laurențiu și a spus despre aceasta împăratului, că Laurențiu, după trei zile, are să arate avuțiile. Iar Laurențiu, plecând din fața lui Valerian, în trei zile a adunat în casa lui Ipolit mulțime de săraci, de văduve, de sărmani, de orbi, de șchiopi și de neputincioși. Iar a treia zi i-a dus pe toți înaintea lui Deciu și a lui Valerian - ei fiind atunci în palatul lui Salustie - și a strigat cu mare glas către dânșii, zicând: „Iată, aveți vistieriile cele veșnice puse în aceste vase pe care le vedeți și cine își va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăție".

Atunci împăratul Deciu și eparhul Valerian, văzându-se rușinați, s-au umplut de mânie și acum nu-l mai schingiuiau atât de mult pentru avuții, cât au început a-l sili la închinarea de idoli. Și a zis Valerian către dânsul: „Pentru ce te chinuiești mult? Jertfește zeilor și leapădă-ți meșteșugurile de farmece, spre care nădăjduiești!" Iar sfântul a răspuns, zicând: „Pentru ce vă învață diavolul să siliți pe creștini să se închine dracilor? Judecați singuri dacă este drept a pleca grumazul la idolul zidit de mâini omenești și la diavolul care petrece într-însul, mai mult decât la Dumnezeul cel ceresc, la Ziditorul a toată făptura văzută și nevăzută". Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dezbrace pe Laurențiu, să-l întindă la pământ și să-l bată cu scorpioane (Scorpionul era o unealtă de chinuire - un laț de fier subțire cu dințișori ascuțiți). Și fiind bătut mucenicul cumplit și înroșindu-se pământul cu sângele lui, împăratul Deciu îi zicea: „Nu huli pe zei, nu huli!" Iar mucenicul răspundea: „Eu mulțumesc Dumnezeului meu că m-a învrednicit părții robilor Săi, sfinților mucenici; iar tu, ticălosule, te chinuiești cu nebunia și cu iuțimea ta".

Apoi Deciu a poruncit celor ce-l chinuiau să înceteze a-l bate, să-l ridice de la pământ și să aducă înaintea lui un pat de fier, scânduri, vergi de plumb și alte unelte de muncire, și i-a zis: „Cu toate acestea va fi muncit trupul tău, de nu vei aduce jertfe zeilor". Iar mucenicul a răspuns: „Ticălosule, eu toate acestea le-am dorit de mult ca pe niște ospețe; pentru că acestea vouă vi se par că sunt chinuri, iar nouă slavă". Muncitorul a zis: „Dacă aceste munciri pentru tine sunt ospăț și slavă, atunci spune-ne unde se ascund și ceilalți creștini, ca să vină aici să se ospăteze împreună cu tine". Sfântul a răspuns: „Ochii voștri cei necurați nu sunt vrednici să-i vadă pe aceia, ale căror nume sunt scrise în cer".

După aceasta, împăratul a poruncit ca pe Sfântul Laurențiu să-l ducă legat în palatele lui Tiberie, unde voia și el însuși să meargă. Și ajungând acolo și șezând în capiștea lui Die, a pus de față pe mucenic și a zis către dânsul: „Spune-ne nouă pe toți necurații creștini, ca să curățim cetatea de dânșii, iar tu închină-te zeilor și nu nădăjdui spre vistieriile pe care le tăinuiești". Sfântul a răspuns: „Pe robii lui Hristos nu ți-i voi spune, iar spre vistierii nădăjduiesc cu adevărat și sunt încredințat despre ele". Impăratul a zis: „Socotești oare că prin aur și prin argint te vei răscumpăra din munci?" Mucenicul a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos și nădăjduiesc spre Dânsul; deci sunt încredințat de vistieriile cele cerești, pe care Hristos Dumnezeul meu le-a pregătit pentru mine și pentru toți robii Săi".

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să bată pe sfânt cu bețe și să-i ardă coastele cu scânduri de fier înroșite. Iar sfântul se ruga lui Dumnezeu într-acele munci, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel din Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, robul Tău, pe cel clevetit, dar care nu s-a lăsat de Tine, pe cel întrebat și care Ți-a mărturisit preasfântul Tău nume". Apoi muncitorul a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb pe mucenic, iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!" Atunci a venit de sus un glas, zicând către dânsul: „Incă mai ai mult să pătimești!" Și a fost auzit glasul acela de toți, iar Deciu, mâniindu-se fără de măsură, a strigat cu glas mare, zicând: „Bărbați romani și adunarea poporului, ați auzit glasul diavolilor care mângâie pe vrăjitorul și pe furul acesta de cele sfinte, care nici pe zeii noștri nu-i cinstește, nici pe mine, împăratul, nu mă ascultă și nici de munci nu se teme".

După aceea a poruncit ca iarăși să-l întindă la muncire și să-l bată cu scorpioane ascuțite; iar sfântul râdea în acea muncă, batjocorind pe chinuitor. Apoi a zis: „Bine ești cuvântat, Doamne Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; mulțumesc Ție că ne arăți mila Ta nouă, nevrednicilor; ci dă-mi și darul Tău, ca să cunoască cei ce stau împrejur și privesc la mine, că Tu mângâi pe robii Tăi". Astfel rugându-se sfântul, unul din ostașii care erau de față, anume Roman, a crezut în Hristos și a strigat, zicând: „Sfinte Laurențiu, văd un tânăr prealuminos stând lângă tine, ștergându-ți rănile și tot trupul tău cu fota; deci te jur cu Hristos Domnul, Care ți-a trimis pe îngerul Său, să nu mă lași pe mine".

Și a zis Deciu către Valerian: „Suntem biruiți de vrăjitorul acesta". Apoi, poruncind să dezlege pe mucenic de la muncire, l-a încredințat lui Ipolit spre pază. Iar Roman ostașul, aducând Sfântului Laurențiu un vas cu apă, a căzut la picioarele lui, plângând cu lacrimi și rugându-l să-l boteze. Deci, fiind botezat, îndată ceilalți ostași l-au apucat și l-au dus la împărat. Iar el, mai înainte până a începe a-l întreba, striga: „Sunt creștin". Atunci împăratul îndată a poruncit să-i taie capul lui. Deci, scoțându-l pe el din cetate, la porțile Salariei, i-au tăiat capul în 9 zile ale lunii lui august; iar trupul lui luându-l noaptea Iustin preotul, cel pomenit mai sus, l-a îngropat cu cinste.

Întru aceeași noapte, împăratul Deciu și Valerian eparhul, stând în băile olimpiești de lângă palatele lui Salustiu, au poruncit să le pregătească divan, ca să aducă pe Laurențiu la întrebarea cea mai de pe urmă; apoi au mai poruncit ca și toate uneltele cele de muncire să le pună de față.

De acest lucru înștiințându-se Ipolit, a început să plângă, iar Sfântul Laurențiu a zis către dânsul: „Nu plânge pentru mine, care merg la slăvita cunună mucenicească, ci mai ales te veselește". Ipolit a zis: „Pentru ce nu strig și eu lângă tine: «Sunt creștin», ca să mor cu tine?" Sfântul a zis: „Tăinuiește acum mărturisirea lui Hristos în inima ta; iar după puțină vreme, când eu te voi chema pe tine, atunci vei auzi și vei veni după mine".

Deci când împăratul cu eparhul au stat la judecată, Sfântul Laurențiu a fost pus de față înaintea lor, iar împăratul a zis către dânsul: „Lasă-ți farmecele tale și ne spune de ce neam ești". Sfântul a răspuns: „De neam sunt din Ispania și am crescut în Roma. Eu sunt din scutece creștin și am învățat din tinerețe toată legea lui Dumnezeu". Impăratul a zis: „Oare aceasta este la tine legea lui Dumnezeu, ca să nu cinstești pe zei și să nu te temi de munci?" Sfântul a răspuns: „Legea pe care am învățat-o m-a învățat a cunoaște și a cinsti pe Dumnezeul meu, pe Domnul Iisus Hristos, cu al Cărui nume întărindu-mă, cu adevărat nu mă tem de muncile tale". Impăratul a zis: „Jertfește zeilor, că de nu vei jertfi, toată noaptea vei fi muncit". Sfântul a răspuns: „Noaptea mea nimic nu are întunecos; ci toate strălucesc ca lumina!" Atunci muncitorul a poruncit să-l bată pe mucenic cu pietre peste gură. Iar sfântul mai mult se întărea și batjocorea pe muncitor, mulțumind lui Dumnezeu.

Apoi Deciu a zis către slujitori: „Aduceți patul de fier, ca în noaptea aceasta mândrul Laurențiu să se odihnească pe dânsul". Deci, fiind adus patul care era ca un grătar de fier, au pus pe el pe mucenic gol înaintea lui Deciu și a lui Valerian și au pus cărbuni de foc dedesubt. Și strângeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt îl ardeau ca pe niște carne de mâncare. Iar împăratul a zis către dânsul: „Jertfește zeilor!" Mucenicul a răspuns: „Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu, întru miros cu bună mireasmă, întru duh umilit!"

Într-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt și mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfântul a zis către împărat: „Vezi, ticălosule, că acești cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ție, munci veșnice! Căci Domnul meu știe, că pentru sfânt numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat și, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Ii mulțumesc Lui". Vaierian a zis către sfânt: „Unde este focul cu care ne-ai îngrozit pe noi?" Sfântul a răspuns: „O, nebunilor și ticăloșilor, oare nu știți că acești cărbuni cu care mă ardeți pe mine și care sunt răcorirea sufletului meu, aceștia vor fi sufletelor voastre nestinsă ardere?"

Și toți care erau acolo de față se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. Iar Sfântul Laurențiu, cu fața luminoasă, zicea: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine". Apoi, întorcându-și ochii către Deciu și către Valerian, le-a zis: „Iată, o, ticăloșilor, ați fript o parte a trupului meu; întoarceți-l acum și pe cealaltă parte și mâncați carnea mea cea friptă". După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a intra în porțile Tale!"

Aceasta zicând, și-a dat duhul; iar împăratul și eparhul, văzând pe mucenic mort, s-au sculat cu rușine de acolo și au plecat, lăsând trupul pe patul acela. Deci Ipolit, mai înainte de a se face ziuă, a luat cinstitul și mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a învelit cu pânză curată, ungându-l cu aromate. Apoi a spus Sfântului Iustin preotul, care a venit îndată la Ipolit, și amândoi au dus trupul acela la văduva Chiriachi, cea zisă mai înainte, și l-au pus în casa ei până seara, petrecând ziua aceea în postire cu lacrimi. Iar seara târziu l-au dus în peștera din satul acelei văduve, adunându-se mulți creștini și plângând mult. Și făcând acolo rugăciune de toată noaptea, au îngropat cu cinste pe mucenic.

Iar Sfântul Iustin preotul a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și toți s-au împărtășit cu Preacuratele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Sfântul Mucenic Laurențiu arhidiaconul și-a săvârșit nevoința sa mucenicească în 10 zile ale lunii august, iar Sfântul Ipolit cu ceilalți au pătimit a treia zi după Sfântul Laurențiu, în care se va vorbi mai pe larg despre aceasta. Pentru toate acestea să fie slavă Dumnezeului nostru Celui slăvit în Sfânta Treime, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

Troparul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Pe voievozii cei tari...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Grădina Desfătării ca un ostaş al lui Hristos după vrednicie desfătându-te şi împreună dănţuind cu puterile cele îngereşti, roagă să mi se dea strălucire purtătoare de lumină mie, celui ce te laud pe tine, Fericite Laurențiu.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intrând în luptele muceniciei celei cinstite, pătimitor purtător de biruinţă te-ai arătat cu tăria sufletului, Sfinte Laurențiu. Pentru aceea, cu cununa dreptăţii, cu buna cuviinţă şi cu diadema biruinţei te-ai încununat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un fiu al luminii şi al zilei fiind, în chip minunat de la apus ca un soare simţitor ne-ai răsărit nouă, luminând marginile cu raza cea prealuminoasă, Sfinte Mucenice Laurențiu, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin cinstită naşterea ta, Fecioară, izbăvindu-ne din legăturile iadului şi din stricăciune şi din osânda lumii, cu mulţumire grăim către tine: Bucură-te, Preacurată, Ceea ce eşti Plină de daruri, Uşa cea Mântuitoare a Darului.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având biruinţa Crucii, vitejeşte ai alergat către potrivnicii luptători şi biruindu-i, te-ai arătat purtător de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngrădindu-te cu Legea lui Hristos, ca un nebiruit ai stat cu răbdare vitejească împotriva legiuirii păgânilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit fiind de Dumnezeiască Putere, ai stricat neputinţa mulţimii zeilor şi ai propovăduit lămurit Dumnezeirea lui Hristos cea mai înainte de veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul, Cel întocmai cu Tatăl şi cu Duhul la Fire şi la Fiinţă şi la Dumnezeire, întrupându-Se din tine, Preacurată, S-a făcut deopotrivă cu oamenii.

Irmosul

Arcul celor puternici a slăbit, iar cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta, s-a întărit în Domnul inima mea.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel Ce şade în Slavă...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slujitorul Cuvântului şi cel împodobit cu cuvântul a fost înjunghiat de bunăvoie pentru dragostea Cuvântului. Şi acum împreună cu Cuvântul după dreptate împărăţeşte, umplându-se de veselia şi de Slava Lui.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin privegherea cea Dumnezeiască a muceniceştii tale împotriviri, lepădând de pe gene somnul cel spre moarte, cu bună credinţă nu ai dormitat dormitarea păgânătaţii, preasfînţite mucenice al lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împotriva chibzuielii celei păgâneşti a rătăciţilor, cu armele adevărului şi ale cinstirii de Dumnezeu întrarmându-te, pomenirea acestei chibzuieli până în sfârşit ai surpat-o prin credinţă şi prin puterea voinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată stricăciunea mâncării cea mai dinainte lepădând-o, ne hrănim cu Pâinea Vieţii Cea din Cer, Răsărită din Pământul cel Fecioresc, pe care ca pe o Pricinuitoare a bunătăţilor o mărim.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Păgânii nu vor vedea...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedepărtat privind spre Frumuseţile Cele Dumnezeieşti, ai defăimat toate frumuseţile cele veselitoare ce sunt pe pământ şi durerile cele cumplite ale trupului, Sfinte Laurențiu, vrednicule de minune.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând pe Hristos, Care S-a făcut nouă Slujitor al Darurilor celor de la Părintele, te-ai făcut diacon al Lui, purcezând către Dânsul prin sânge, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţită jertfă şi podoabă de bună cuviinţă ai adus lui Hristos, fericite şi ai strălucit în cortul cel ceresc, unde acum fiind, te îndulceşti de lumină.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel de o Fire şi de un Chip cu Părintele, Unul-Născut Fiul, voind S-a făcut de o seminţie cu oamenii, Cel Preaînalt Întrupându-Se din pântecele tău, Maică Fecioară.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Venit-am în adâncurile...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul cel materialnic pe tine arzându-te, mâncare preadulce te-a făcut Împăratului tuturor, Cel Ce iubeşte şi însetoşează de mântuirea noastră, pururea mărite.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul te-ai apropiat de Lumina Începătoarei Treimi, diacon fiind al Acesteia, te-ai făcut cu chip luminos, luminând pe cei ce te cântă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Culcat fiind pe grătarul focului, ai suferit cu Putere Dumnezeiască, mucenice, aprinzându-te la suflet de dragostea lui Hristos şi de Roua Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică Fecioară, tu ai fost: Vas Încăpător de Dumnezeu, Scaun Însufleţit, Munte Sfânt, Chivot şi Cort făcut de Dumnezeu şi Sfeşnic cu Razele de aur.

Irmosul

Venit-am în adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele cele multe. Dar Tu, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult Milostive.

Acatistul Sfantului Mucenic Laurentiu, Arhidiaconul (10 august)

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Căutând cele de sus...

Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ţi inima ta, focul patimilor până la sfârşit în cenuşă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Laurențiu. Şi în chinuri fiind, ai strigat cu credinţă: nimeni nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Cel Ce ai mântuit în foc...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Povăţuitor al tainelor alegându-te şi slujitor al Cuvântului, vas sfinţit te-ai arătat Bisericii celei cereşti şi prinos, dulce cântând Făcătorului: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngrădindu-te cu Legea vieţii celei în Hristos, Mucenice Laurențiu, nu ţi-ai plecat mintea legiuitorilor morţii şi stricăciunii, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul care s-ar fi îmbrăcat cu trup fără durere, cu gând viteaz, mucenice, ai cutezat asupra focului celui a toate mistuitor, grăind, preafericite: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă Înţelegătoare te-ai arătat, Mireasă a lui Dumnezeu, a Răsăritului Celui Ce din înălţime S-a arătat pe pământ oamenilor, din tine, mai presus de cuvânt şi de cuget, Dumnezeul părinţilor Cel Binecuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mântuitorule al tuturor...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu minte tare te-ai făcut mai puternic decât văpaia cea de nesuferit, că în trup străin arzându-te, fericite, ai grăit: toate lucrurile, Binecuvântaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănându-te celor trei tineri şi stingând cărbunii focului în Rouă Duhului, ai grăit cântând: toate lucrurile, Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Hristos fiind ţie Luminare, te-a încins cu tărie şi către Sine te-a înălţat pe tine, care şi cu bună cuviinţă cântai: toate lucrurile, Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiag din rădăcina lui Iesei ai fost şi mai presus ai înflorit Floarea Dumnezeirii, pe Hristos Dumnezeul meu şi Domnul. Toate lucrurile Binecuvântăm, Fecioară, naşterea ta.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce ţineau dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Eva prin boala...

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înjunghiere întreagă şi tămâie bine primită te-ai adus Stăpânului, ispitindu-te ca aurul în cuptor, în focul mucenicie şi te-ai făcut carte a Bisericii întâilor-născuţi, vrednicule de minune.

Stih: Sfinte Mucenice Laurențiu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu privirea cea neîncetată către Dumnezeu îndumnezeindu-te şi prin unirea cea mai bună cu cuvântul şi cu privirea cea Dumnezeiască, te-ai amestecat cu Lumina Cea Desăvârşită. Pentru aceea, pe tine toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca soarele ai răsărit de la apusuri, fericite, minune mare şi preamărită, cu razele tale, vrednicule de minune, toată Biserica luminând-o şi cu căldura credinţei pe toţi încălzindu-i. Pentru aceea, pe tine toţi te mărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Chipurile naşterii tale, Preacurată, proorocii mai înainte le-au propovăduit, învăţându-se de departe din Dumnezeiasca Suflare a Duhului şi au propovăduit lumii prealuminat. De ale cărora împliniri ne minunăm acum.

Irmosul

Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta, toţi te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Bogăţia cea cerească adunând-o şi săracilor aducând-o, ai risipit-o şi ai dat celor lipsiţi pâinea ta. Prin aceasta viaţa cea nestricăcioasă câştigând-o, ai strălucit în mucenicia pentru Hristos, cuvioase. Pentru aceasta, făcând vitejie şi pătimind după Lege, cununa nevoinţelor tale de la Dumnezeu ai luat, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Laurențiu. Iar acum roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu taină...

Fulgerul Cel Ascuns sub Trup, Firea Ta, Hristoase şi Dumnezeiasca bună cuviinţă în Sfântul Munte cu bunătatea ai arătat, strălucind Fiinţa Ta ucenicilor. Iar ei, înţelegând nerăbdată Firea Slavei Tale, au strigat: Sfânt eşti, Doamne, că Tu, Cel Ce eşti Neapropiat, văzut ai fost de lume cu trup, Unule, Iubitorule de oameni.
Acatistul Sfantului Mucenic Laurentiu, Arhidiaconul (10 august)
iun.
4

Condacul Sfântului Mucenic Laurenţiu (Glasul al 2-lea) :

Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ţi inima ta, focul patimilor până la sfârşit în cenuşă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Laurențiu. Şi, în chinuri fiind, ai strigat cu credinţă : nimeni nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!

Condacul întâi

Focul sfânt al Rusaliilor a ars în inima ta, umplându-te de bucurie și curaj, Sfinte Mucenice Laurenţiu. De aceea, focul celor necredincioşi nu te-a putut separa de dragostea lui Hristos, ci a fost transformat într-un foc de Altar, prin care te-ai înălțat ca o jertfă lui Dumnezeu. Acum, când stai învingător în fața Domnului, pe care L-ai slujit cu râvnă, nu înceta să te rogi pentru noi, care strigăm către tine: Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Icosul întâi

Dispreţul tău cel sfânt față de puterea vrăşmaşului sună ca o trâmbiţă în toată lumea, invitând Biserica la luptă împotriva duhurilor răului. Ca și Întâiul Mucenic Ştefan, ai refuzat să tremuri în fața chinuitorilor tăi, dar le-ai mustrat necredincioşia cu îndrăzneala leului. La fel ca el, faţa ta a strălucit de bucurie, precum chipul unui Înger, iar acum, după ce ți-ai luat locul Îngerilor în bucuria Raiului, auzi de la toți cântăreții şi prietenii pământeni acestea:

Bucură-te, foc al lui Hristos, luminat de Domnul pe pământ!

Bucură-te, apă rece pentru pelerinii obosiți, ce aduc Evanghelia într-o țară îndepărtată!

Bucură-te, cuptor aprins, ce arde patimile și păcatele noastre!

Bucura-te, rouă proaspată a dimineţii, ce ne răcoreşti sufletele noastre obosite!

Bucură-te, trâmbiță a Preasfintei Treimi, conducându-ne către bătălia învingătoare!

Bucură-te, cântec al Bisericii, care ne conduce în imnurile noastre de laudă!

Bucură-te, neliniştea celor răi, cărora le răscoleşti inimile!

Bucură-te, pace a celor drepți, pe care-i aduci la Hristos!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

.

Condacul al 2-lea

În ciuda tinereții tale, episcopul tău te-a rânduit și te-a pus peste ceilalți diaconi ai Romei, pentru ca smerenia ta să-i poată conduce pe culmile înălțării. Învățat fiind de Cel care El Însuși a venit să slujească, i-ai imitat sacrificiul de sine, viața ta fiind exemplu multora și învățându-ne să strigăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Slujba ta de diacon dezinteresat pentru săracii Romei a strălucit ca un far la capătul lumii, îndemnându-i pe toți să renunțe la lupta pentru bogățiile pământești și să le dea săracilor, găsindu-și adevărata comoară în Dumnezeu. Ca un slujitor ascultător al lui Hristos, i-ai împlinit exemplul și ai spălat picioarele fraților tăi, iar acum când stai în binecuvântare, îți oferim acestea:

Bucură-te, că ai dăruit tot ce ai avut pentru a-i hrăni pe cei săraci!

Bucură-te, căci, cu drag ţi-ai dat trupul pentru a fi ars!

Bucură-te, cel ce mustri nelegiuirea și te bucuri de Adevăr!

Bucură-te, că ai suportat şi ai îndurat toate!

Bucură-te, Sfinte Arhidiacone, cunună a diaconatului roman!

Bucură-te, însoţitor devotat, bucurie a episcopului roman!

Bucură-te, slujitor smerit, sprijin al celor abandonaţi şi nevoiaşi!

Bucură-te, Mucenice, mândrie a Îngerilor şi Arhanghelilor!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 3-lea

Cuvintele Domnului răstignit s-au împlinit, Sfinte Mucenice Laurenţiu şi Ucenicii Lui au ajuns să fie urâți de toți, deoarece purtau Numele Lui. Orașul tău, Roma a devenit un loc al suferinței înflăcărate, pe măsură ce mulți creștini au pierit acolo pentru Împăratul Slavei, iar în timp ce Sfânta armată a Mucenicilor ajungea în Împărăţia Sa, ei cântau tare: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Stăpâna lumii a devenit o cetate sângeroasă, plină de minciuni şi îmbătată de sângele Sfinților și Mucenicilor lui Iisus. Roma a împlinit Cuvintele Domnului, căci Ucenicii Săi au suferit în această lume. Dar tu, Laurenţiu, împreună cu camarazii tăi Mucenici, ai avut curaj și ai biruit lumea şi acum auzi imnuri ca acestea: :

Bucură-te, veşnic victorios Mucenic, credincios până la moarte!

Bucură-te, sportiv încununat de Dumnezeu, strălucitor, cu cununa Vieții!

Bucură-te, Laurenţiu, încununat cu laurii veşnici ai biruinței!

Bucură-te, jertfă adevărată, stropită de sângele glorios al jertfei de sine!

Bucură-te, căci ai fost învinuit pentru Numele lui Hristos!

Bucură-te, căci Duhul slavei și Dumnezeu te odihnesc pe tine!

Bucură-te, cel ce ai experimentat calvarul aprins al încercărilor!

Bucură-te, căci şi acum triumfi cu bucurie!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 4-lea

Vrăjmaşul s-a mâniat împotriva clerului Romei și toți cei ce erau clerici au fost târâți până la moarte. Astfel, episcopul Ștefan a pierit cu onoare pentru Domnul său și Xist i-a urmat, ca un gladiator al lui Dumnezeu, care pășea în arena morții. Ca episcop, el a stat la Altar pentru a oferi Jertfa Euharistică și, întrucât a fost numit Mucenicul lui Dumnezeu, s-a pregătit să se ofere ca jertfă pe sine. Văzând ofranda sa, Sfinte Laurenţiu, ai strigat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În timp ce Xist era dus la martiriu, Sfinte Laurenţiu, ai strigat după el: „Părinte, unde vă duceţi fără fiul vostru? Ce sacrificiu vă pregătiţi să faceţi fără diaconul vostru? Nu aţi mai făcut niciodată Jertfa fără mine, până acum – v-am nemulțumit cu ceva, că acum faceţi jertfa voastră fără mine?” Şi Sfântul Episcop ţi-a răspuns: „Nu, fiul meu, dar un triumf mai glorios te aşteaptă pe tine. Nu plânge. În trei zile, diaconul îl va urma pe preot”. Acum, când amândoi staţi înaintea Altarului Ceresc al Domnului, noi, pe pământ, îți cântăm:

Bucură-te, diacon devotat, care ţi-ai slujit cu smerenie duhovnicul şi episcopal!

Bucură-te, Mucenic zelos, dornic să mori pentru Domnul și Stăpânul tău Ceresc!

Bucură-te, urmaş al Sfântului Apostol Pavel, doritor să pleci și să fii cu Hristos!

Bucură-te, că, asemenea Sfântului Apostol Petru, L-ai slăvit pe Dumnezeu cu moartea ta mucenicească!

Bucură-te, că ai disprețuit plăcerile pământeşti!

Bucură-te, căci te-ai grăbit la bucuriile Cerului!

Bucură-te, cel ce ai plâns când ai fost despărțit de episcopul tău!

Bucură-te, că te bucuri acum când te-ai alăturat Domnului tău!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 5-lea

Când episcopul tău ți-a încredinţat sarcina de a distribui imediat bunurile Bisericii, săracilor, ca nu cumva să cadă în mâinile prigonitorilor, te-ai bucurat să goleşti cuferele Bisericii în mâinile celor ce I-au cerut ajutor lui Dumnezeu, chiar și vânzând potirele de aur ale Bisericii, pentru a hrăni văduva și orfanul. Când au primit răsplata Bisericii din sfintele tale mâinile tale, I-au mulțumit lui Hristos și au strigat : Aliluia !

Icosul al 5-lea

Ca şi Hristos ai făcut, Sfinte Laurenţiu, urmând pașii Celui care S-a golit pe El Însuși, nepregetând să fie slujitorul celorlalţi. Ca un adevărat slujitor, te-ai golit și tu, fără să ții nimic pentru tine, dăruind săracilor toată bogăția Bisericii, precum și propria-ţi viață, Domnului. Văzând că te-ai smerit chiar până la moarte, Dumnezeu te-a înălțat mult și ți-a oferit un loc înaintea Tronului lui Hristos, de unde auzi laudele noastre:

Bucură-te, că ai uscat lacrimile celor deznădăjduiţi!

Bucură-te, că ai săturat pe cei flămânzi!

Bucură-te, că ai urmat lui Hristos, Cel sărac, pentru binele nostru!

Bucură-te, căci i-ai servit pe săraci, făcându-i bogați!

Bucură-te, părintele orfanilor și sprijinul văduvelor!

Bucură-te, îngrozirea diavolilor și distrugătorul vrăjmașilor noștri!

Bucură-te, că eşti ca o oază în deșertul acestei lumi!

Bucură-te, ajutorare al celor flămânzi!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 6-lea

Când prefectul păgân al Romei, lacom după bogățiile pierdute şi văzând bogăția Bisericii romane, te-a chemat pe tine, Sfinte Laurenţiu și ţi-a cerut să-i predai toată averea Bisericii, ştiind că eşti arhidiaconul, însărcinat cu bogăția ei. Văzând prilejul de a-l batjocori pe vrăşmaş și pe slujitorii săi, I-ai mulțumit lui Dumnezeu și te-ai rugat în inima ta : Aliluia! :

Icosul al 6-lea

Prigonitorul prefect s-a înălțat ca Nebucadnețar și s-a mâniat împotriva oamenilor lui Dumnezeu, ca faraon, considerând că este atotputernic. Cu mândrie înverșunată, ţi-a poruncit să i te supui lui, Sfinte Laurenţiu, disprețuindu-te, ca fiind slab și necunoscând Puterea lui Dumnezeu. Uimindu-ne de blândețea ta de neînvins, îți dăruim aceste cântări :

Bucură-te, căci, ca și cei trei tineri, ai refuzat să te apleci în fața puterii idolatre a oamenilor!

Bucură-te, căci, ca şi Daniel, ai ascultat doar Poruncile lui Dumnezeu!

Bucură-te, pentru că, la fel ca Moise, nu te-ai temut de mânia regelui!

Bucură-te, căci ai îndurat chinuri nenumărate, văzându-L doar pe Cel ce este nevăzut!

Bucură-te, răzvrătit ceresc împotriva puterilor apostate!

Bucură-te, supunere Dumnezeiască la voia divină!

Bucură-te, cel ce nu te-ai temut de nicio înfricoşare pământească!

Bucură-te, cel ce L-ai păstrat, ca Domn, pe Hristos în inima ta!.

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 7-lea

După ce ai primit porunca regală de a preda comorile Bisericii, ai cerut trei zile ca să-i aduni bogățiile. În acea perioadă, ai mers prin tot orașul, distribuind bogăția bisericii, săracilor și cerându-le celor ce au primit-o, să se întâlnească cu tine în trei zile pentru a-l saluta pe prefect. Îngerii din cer au văzut îndrăzneala ta pământească și I-au cântat lui Dumnezeu  : Aliluia !

Icosul al 7-lea

După trei zile, te-ai întâlnit cu prefectul, înconjurat de săracii, bolnavii, leproșii, orfanii și văduvele care au primit bunurile Bisericii. Când, nedumerit, ţi-a cerut să-i arăţi comorile Bisericii, ai arătat către mulțime, spunând: „Iată averile Bisericii! Săracii pământului sunt comorile Bisericii!” Uimiți de curajul tău profetic, noi, păcătoșii, cântăm :

Bucură-te, Ilie roman, înfruntându-te cu Ahab în ultima zi în orașul său!

Bucură-te, prooroc al Romei, sfidând-o pe fiară în față!

Bucură-te, căci ți-ai împlinit diaconatul până la sfârșit!

Bucură-te, căci te-ai dovedit credincios până la moarte!

Bucură-te, cel ce l-ai sfidat în faţă pe faraonul roman, înaintea tuturor!

Bucură-te, că, asemenea lui Moise, ne conduci în Țara Promisă!

Bucură-te, stâncă de credință neclintită!

Bucură-te, fericit exemplu de curaj!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 8-lea

Enervat de sfânta ta îndrăzneală, prefectul te-a condamnat la o moarte lentă și dureroasă, doar dacă nu ţi-ai fi negat credința și ai fi jertfit zeilor. Plin fiind cu Pacea lui Hristos, ai rămas neatins de furia lui și i-ai spus, cu seninătate, să-și părăsească idolii și să se închine Singurului Dumnezeu Adevărat. Urmărindu-ţi cursa în arena credinței, Îngerii te-au îmbărbătat cu strigătul: : Aliluia !

Icosul al 8-lea

Toată puterea Romei nu te-a putut mişca din statornicia ta și nici nu te-a putut clinti de pe piedestalul credinței, Sfinte Laurenţiu. Nici o amenințare de tortură sau durere prelungă nu te-a poate îndepărta de partea lui Hristos. Puterea romană a decăzut, de mult, transformându-se în praf, dar tu rămâi, triumfător în ceruri, iar de acolo auzi aceste cântece :

Bucură-te, căci înțelepciunea ta face să pălească mândria oamenilor!

Bucură-te, că slăbiciunea ta învinge puterea oamenilor!

Bucură-te, flacără ce mistui hulele necredincioșilor!

Bucură-te, lumină care luminează sufletele credincioșilor!

Bucură-te, că ai ramas senin în faţa furiei oamenilor!

Bucură-te, cel ce ai fost învățat de Sfântul Duh, în ceasul acela, ce să spui!

Bucură-te, curaj mai neclintit decât munții!

Bucură-te, bucurie mai înălțată decât norii!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 9-lea

Decis să-ţi înfrângă împotrivirea și necunoscând Puterea lui Dumnezeu din interiorul tău, conducătorul cel rău a poruncit să fii încercat de torturi groaznice și să-ţi pună trupul pe un fier înroşit în foc, pentru a te face să renunți la sfânta ta credință. Întrezărind cununa slavei care aștepta victoria ta în cursă, ai ridicat vocea, strigând : Aliluia !

Icosul al 9-lea

După ce l-au prins pe robul lui Dumnezeu în năvoadele oamenilor, vrăjmaşii l-au dirijat pe prigonitor să-ţi provoace toate chinurile, arzându-ți carnea cu lame de sabie înroşite, bătându-te cu bice cu plumb și lanțuri împânzite cu cârlige de fier. Cu cât îţi devenea mai slab trupul, cu atât duhul tău creştea, căci Duhul lui Dumnezeu te-a umplut de Puterea Lui și ţi-a permis să suporti cu bucurie aceste chinuri. Mulțumindu-I Domnului pentru minunile Lui pentru fiii oamenilor, strigăm :

Bucură-te, că ai suportat cu bucurie durerile de dragul Domnului tău!

Bucură-te, cel ce te bucuri mereu în dreapta Lui!

Bucură-te, că ești pedepsit în fața oamenilor!

Bucură-te, tu, cel pentru care speranţa a fost în nemurire!

Bucură-te, că ai ieşit, cu bine, din marea încercare!

Bucură-te, căci ți-ai albit hainele în Sângele Mielului!

Bucură-te, războinic triumfător în arena pământească!

Bucură-te, biruitor pașnic în Curțile Dumnezeului nostru!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 10-lea

Sfidând puternicele blasfemii ale duşmanilor, ai refuzat să permiți torturilor lor să-ți distrugă duhul, Laurenţiu și încredinţându-te Ajutorului Divin de Sus, ai batjocorit mândria lor. Când căldura fierului înroşit, de care erai legat ţi-a ars complet carnea, ai zâmbit și i-ai spus călăului tău: „Sunt gata pe partea asta; poți să mă întorci pe cealălaltă acum!” Uimindu-ne de cât de minunată este Puterea lui Dumnezeu în Sfinții Săi, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Toate instrumentele torturii nu te-au putut învinge, O, binecuvântate Laurenţiu, dar duhul tău era Sus și neîngrădit înaintea furiei vrăjmaşului. Prin sfânta ta batjocorire, la adresa lor, ai dezvăluit neputința diavolilor și Puterea invincibilă a Dumnezeului nostru și, prin stăruinţa ta, ne chemi şi pe noi să câștigăm propriile noastre cununi, pentru Hristos. Întăriţi de exemplul tău strălucitor, îți oferim laudele noastre recunoscătoare:

Bucură-te, îndurerată mărturisire a Puterii de neînvins a lui Hristos!

Bucură-te, veşnic cântec de dragoste față de milostivul nostru Dumnezeu!

Bucură-te, că ai stat neclintit împotriva atacurilor diavolului!

Bucură-te, refugiu de odihnă pentru sufletele credincioase lui Hristos!

Bucură-te, că ai răsturnat îndrăzneala neputincioasă a demonilor!

Bucură-te, căci ne-ai învățat să avem încredere în Puterea fără egal a Domnului!

Bucură-te, căci sfidarea ta l-a infuriat pe cel rău!

Bucură-te, cel a cărui statornicie bucură sufletele Sfinților!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 11-lea

Când ai murit, sub torturi, O, binecuvântate Laurenţiu, ai trecut de la moarte, la Viață și l-ai lăsat pe dușman să se mânie neputincios împotriva Victoriei Dumnezeului nostru. Bucurându-ne că ai învins, te salutăm în ceasul tău de triumf și, împreună cu tine, Îi cântăm cu voce tare lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul al 11-lea

Încredinţându-ţi sfântul tău suflet lui Dumnezeu, O, binecuvântat Mucenic, ai moștenit cununa veșnică și ai lăsat în praful morții toată durerea acestor vremuri. Acum, stând plin de bucurie în Fața lui Dumnezeu, Îi împărtășești Slava și primești aceste cuvinte de la noi, de pe pământ :

Bucură-te, cel ce-I slujești lui Dumnezeu zi și noapte, în Biserica Sa cerească!

Bucură-te, cel ce ești călăuzit de Miel către izvoarele apei vieții!

Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de muritoarea ta haină și te-ai îmbrăcat cu cea nemuritoare!

Bucură-te, căci ai mărturisit Numele Fiului lui Dumnezeu în această lume!

Bucură-te, lumină strălucitoare, luminându-i pe cei din întuneric!

Bucură-te, căldură a lui Hristos, alungând răceala inimilor noastre!

Bucură-te, că l-ai biruit pe satana prin Sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii tale!

Bucură-te, că nu ţi-ai iubit viața ta, chiar până la moarte!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 12-lea

La o generație după moartea ta, împăratul Constantin a construit o Bazilică lângă catacomba, în care ai fost înmormântat, pe Calea Tiburtinei. Urmându-i exemplul său pios, Biserica îți cântă laude în tot orașul tău, Roma și în întreaga lume, aşa cum şi noi cântăm : Aliluia !

Icosul al 12-lea

Mijlocirea Ta Dumnezeiască, O, binecuvântate Mucenice Laurenţiu, dă întregii lumi speranță în Mila Dumnezeului nostru. Nu numai săracii și văduvele te roagă acum pentru ajutor, ci toți oamenii, de pretutindeni, se bazează pe ajutorul tău ceresc. Crezând că ne vei arăta bunătatea pe care ai arătat-o întotdeauna săracilor, îţi cântăm acestea :

Bucură-te, puternic protector al tuturor celor ce te caută!

Bucură-te, înflăcărat mijlocitor pentru cei care Îl caută pe Domnul!

Bucură-te, că ai slujit cu credință la Altarul lui Dumnezeu din Roma!

Bucură-te, că acum stai înaintea Altarului Său din ceruri!

Bucură-te, smerit diacon și slujitor al săracilor!

Bucură-te, Sfânt slăvit ce te împărtăşeşti de Slava lui Dumnezeu!

Bucură-te, cel al cărui mărturisire ne întărește inimile!

Bucură-te, cel ale cărui rugăciuni au convertit cetatea Romei!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte arhidiacon și Mucenice Laurenţiu, ai ars cu iubire zeloasă pentru Hristos și ţi-ai oferit propria viață, Lui, în focul persecuției. Nu înceta să te rogi pentru noi, păcătoșii, care te iubim, ca să putem să ne alătura ţie în Împărăție și, împreună cu tine, să-I cântăm nesfârşită Doxologie lui Dumnezeu : Aliluia!  (Acest Condac se spune de trei ori)

Icosul întâi :

Dispreţul tău cel sfânt față de puterea vrăşmaşului sună ca o trâmbiţă în toată lumea, invitând Biserica la luptă împotriva duhurilor răului. Ca și Întâiul Mucenic Ştefan, ai refuzat să tremuri în fața chinuitorilor tăi, dar le-ai mustrat necredincioşia cu îndrăzneala leului. La fel ca el, faţa ta a strălucit de bucurie, precum chipul unui Înger, iar acum, după ce ți-ai luat locul Îngerilor în bucuria Raiului, auzi de la toți cântăreții şi prietenii pământeni acestea:

Bucură-te, foc al lui Hristos, luminat de Domnul pe pământ!

Bucură-te, apă rece pentru pelerinii obosiți, ce aduc Evanghelia într-o țară îndepărtată!

Bucură-te, cuptor aprins, ce arde patimile și păcatele noastre!

Bucura-te, rouă proaspată a dimineţii, ce ne răcoreşti sufletele noastre obosite!

Bucură-te, trâmbiță a Preasfintei Treimi, conducându-ne către bătălia învingătoare!

Bucură-te, cântec al Bisericii, care ne conduce în imnurile noastre de laudă!

Bucură-te, neliniştea celor răi, cărora le răscoleşti inimile!

Bucură-te, pace a celor drepți, pe care-i aduci la Hristos!

Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Condacul întâi :

Focul sfânt al Rusaliilor a ars în inima ta, umplându-te de bucurie și curaj, Sfinte Mucenice Laurenţiu. De aceea, focul celor necredincioşi nu te-a putut separa de dragostea lui Hristos, ci a fost transformat într-un foc de Altar, prin care te-ai înălțat ca o jertfă lui Dumnezeu. Acum, când stai învingător în fața Domnului, pe care L-ai slujit cu râvnă, nu înceta să te rogi pentru noi, care strigăm către tine: Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurenţiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!

Rugăciune către Sfântul Mucenic Laurenţiu:

O, Sfinte Laurenţiu, podoabă a Romei și protectorul din cer al sufletelor noastre de pelerini pe pământ: nu neglija cererile noastre, ci dă-ne nouă mijlocirea și ajutorul tău! Slujindu-I lui Hristos cu bucurie și îndrăzneală de neînvins, chiar până la sfârșitul tău, roagă-te ca și noi să-I slujim Domnului cu bucurie și îndrăzneală sfântă! Roagă-te ca Duhul Sfânt al Domnului să ne umple și pe noi, arzând spinii păcatelor și patimilor noastre și luminându-ne să vestim Dragostea Lui!  Păzește-ne pe noi, care avem încredere în mijlocirea ta, ca și noi să fim credincioși până la moarte, pentru ca noi, cu tine și cu toți Sfinții, să slăvim PreaSfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, acum și în vecii vecilor! Amin !

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sfântul Sfințit Mucenic Xist, Episcopul Romei 10 August

 

• 

  
  

Sfântul Sfințit Mucenic Sixt era din Atena, de neam grecesc, și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos.

După războiul romanilor cu perșii, Deciu împăratul s-a întors în Roma cu biruință și cu dănțuire. Atunci preasfințitul Sixt, papa Romei, cu clerul său, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, și închis în temnița poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos; și mergând la Roma, a fost de bună trebuință Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru înțelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viața sa cea îmbunătățită. Apoi, după o vreme oarecare, a fost ridicat la treptele rânduielilor bisericești; căci, fiind ucis pentru Hristos preasfințitul Ștefan, papa Romei, Sfântul Sixt a fost ridicat la scaun în locul lui, ca la o moarte sigură, pentru că în acele vremi nu era vreun papă, pe care să-l fi ocolit paharul pătimirii.

Deci Sfântul Sixt, șezând în temnița din Roma cu clericii și cu ceilalți creștini, au fost munciți pentru Hristos doi boieri persani, anume Avdon și Senis, pe care Deciu îi adusese cu el legați ca pe niște robi. Iar după uciderea acelora, împăratul Deciu și eparhul Valerian au poruncit ca pe Sixt papa să-l aducă noaptea înaintea lor, în capiștea care se numea Teliude. Și când trimișii au venit ca să-l ia din temniță, Sfântul Sixt a zis către cei legați împreună cu el: „Fraților și ostașii mei, nu vă temeți de muncile cele vremelnice. Știți ce fel de chinuri au răbdat sfinții mai înainte de noi, ca să câștige cununile vieții veșnice. Insuși Hristos Dumnezeul nostru a pătimit pentru mântuirea noastră, ca să ne lase nouă pildă; deci să nu vă temeți a pătimi pentru Hristos, ca să împărățiți împreună cu Dânsul”.

Odată cu Sfântul Sixt au dus și doi diaconi, anume Felichisim și Agapit, și i-au pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian. împăratul a zis către Sixt: „Știi pentru ce ești prins și adus înaintea noastră?”. Sixt a răspuns: „Știu prea bine”. Impăratul a zis: „Dacă știi, fă precum fac și ceilalți ca să fii viu tu, iar clerul tău să se înmulțească”. Papa a zis: „Cu adevărat de aceasta mă îngrijesc, ca să se înmulțească clerul meu”. Zis-a împăratul: „Deci jertfește zeilor și fii mai mare peste toți slujitorii idolești”. Iar fericitul Sixt a răspuns: „Eu întotdeauna aduc jertfă curată și fără prihană lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic; Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, și Sfântului Duh”. Zis-a împăratul: „Îți cruțăm bătrânețile, dar cruță-te și tu pe tine însuți și te îngrijește de clerul tău, ca să-l izbăvești de la moarte”. Răspuns-a sfântul: „Până acum m-am cruțat și mă cruț și îngrijesc de clerul meu, ca să pot să-i răpesc și să-i izbăvesc pe toți împreună cu mine din adâncul morții veșnice”.

Zis-a împăratul către ostași: „Duceți-l în capiștea lui Marte, ca să-i jertfească aceluia, iar de nu va voi, să-l închideți în temnița care se numește a lui Mamertin”. Deci dus fiind papa la capiștea lui Marte împreună cu amândoi diaconii și silit fiind spre jertfă, a zis către acei ostași: „O, ticăloșilor și vrednicilor de plâns, pentru ce vă închinați idolilor celor muți și surzi, care nici lor, nici altora, nu pot să le ajute? Ascultați-mă pe mine, fiilor, și vă pocăiți, izbăvindu-vă sufletele voastre de veșnicele munci!”. Dar ei, împlinind porunca împăratului, au dus pe papa și pe amândoi diaconii în temnița lui Mamertin. Și văzând Sfântul Lavrentie arhidiaconul pe Sfântul Sixt fiind dus în legături, a strigat către el: „Părinte, unde te duci fără fiul tău? O, sfinte arhiereu, unde te grăbești fără arhidiaconul tău? Tu niciodată nu ai adus jertfă fără mine! Ce a găsit mila ta părintească neplăcut la mine? Oare sunt lepădat? Nu m-ai încercat oare pe mine ca să-ți fiu slujitor plăcut? Dacă am fost părtaș cu tine întru lucrarea dumnezeieștilor Taine ale lui Hristos, pentru ce să nu fiu părtaș cu tine și în vărsarea sângelui pentru Hristos? Ia-mă cu tine, părinte! Ia, învățătorule, și pe ucenicul tău, și mă dă jertfă lui Dumnezeu înaintea ta, precum Avraam a jertfit pe fiul său, Isaac, și marele Apostol Petru, pe întâiul arhidiacon Ștefan, și, văzându-mă pe mine săvâr-șindu-mă prin mucenicie, te vei sârgui și tu însuți pe urmă spre cunună!”.

Iar preasfințitul Sixt i-a răspuns: „O, fiule, nu te las, ci te păzesc spre mai mari chinuri pe tine; pentru că cele mai mari nevoințe te așteaptă pe tine pentru credința în Hristos. Eu ca un bătrân ies la lupta cea mai ușoară, iar ție ți se cuvine să arăți biruință și dănțuire mai slăvită împotriva chinuitorului. Deci nu plânge; să știi că, după trei zile de la sfârșitul meu, vei merge după preotul tău și nu-ți este de trebuință să fiu și eu de față, ca și cum aș fi spre ajutor. Ilie a lăsat pe Elisei și nu i-a luat puterea facerii de minuni. Mergi deci până la vremea aceea și avuțiile bisericești să le împarți săracilor și celor ce au trebuință după socoteala ta”. Deci ducându-se Sfântul Lavrentie și luând podoabele și vistieriile bisericești, căuta prin cetate pe clericii ascunși și pe creștinii săraci; și, pe câți îi afla, le dădea spre trebuință cele de nevoie.

Și mergând la muntele Helion, a aflat o văduvă, care petrecea întru văduvie de 32 de ani. Acea văduvă, pe nume Chiriachi, ascundea la sine mulți creștini, împreună cu preoții și clericii lor. Sfântul Lavrentie a adus noaptea acolo argint destul, haine și toate cele de trebuință și a început să spele picioarele slujitorilor lui Dumnezeu și a celorlalți creștini. Iar văduva Chiriachi, închinându-se la picioarele lui, i-a zis: „Rogu-te, robule al lui Hristos, puneți mâinile tale pe capul meu, deoarece pătimesc o durere cumplită”. Iar sfântul, punând pe mâinile ei fota cu care ștergea picioarele, iar^mâinile sale punân-du-le pe capul ei în semnul Sfintei Cruci, a zis: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, fii sănătoasă”. Și îndată acea văduvă s-a tămăduit de durerea sa.

În aceeași noapte, Sfântul Lavrentie ducându-se la ulița care se numea Canaria, a aflat mulți creștini adunați în casa unui oarecare creștin Narcis. Și intrând înăuntru la ei, le-a spălat picioarele și le-a dat destul spre trebuință din averile bisericești. Acolo era un oarecare orb Crischentie, care, plângând, a zis către sfânt: „Pune mâna ta pe ochii mei, ca să-ți văd fața”. Iar Sfântul Lavrentie a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a deschis ochii celui orb din naștere, Acela să te lumineze și pe tine”. Și a făcut semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului și îndată acela a văzut și a privit fața lui Lavrentie, bucurându-se.

Ieșind sfântul de acolo, s-a înștiințat că în peșterile lui Nepotian s-au adunat o mulțime de creștini și s-au ascuns; deci a mers acolo, ducându-le cele de hrană și altele de trebuință. Acolo a aflat 70 de suflete, bărbați și femei, între care și pe Sfântul Iustin preotul. Deci spălându-le picioarele și dându-le cel mai de pe urmă argint, s-a dus.

Și a auzit că sfințitul Sixt a fost dus cu cei doi diaconi la judecată în capiștea Teliudei și a mers acolo, vrând să vadă ce o să fie. Deci papa a fost pus înaintea lui Deciu și a lui Valerian, și Deciu a zis către el: „Te sfătuim cele folositoare pentru bătrânețile tale, ascultă-ne și adu jertfe zeilor”. Sfântul a răspuns: „Sfătuiți-vă pe voi singuri cele de folos și nu huliți pe Dumnezeul ceresc. Pocăiți-vă pentru vărsarea sângelui sfinților, ca să nu pieriți cumplit!”.

Auzind Deciu aceste cuvinte, s-a mâniat și a zis către Valerian: „Dacă acesta nu se va pierde din mijlocul celor ce viețuiesc pe pământ, nimeni nu va avea nici frică, nici ascultare de stăpâni”. Și a zis Valerian: „Să se pedepsească cu moarte!”. Atunci diaconii au strigat către asupritori: „O, ticăloșilor, dacă ați fi ascultat sfaturile părintelui nostru, ați fi scăpat de muncile cele veșnice ce vă așteaptă pe voi”. Zis-a Valerian: „Până când aceștia trăiesc, îngrozindu-ne pe noi cu munci? Să fie duși în capiștea lui Marte ca să jertfească, iar de nu vor voi, apoi în același loc să li se taie capetele”.

Deci acea capiște a lui Marte era în afară de zidurile cetății, dinaintea porților care se numeau „ale lui Apie”, unde fiind duși sfinții, preasfințitul papă a zis către acea capiște: „Să te sfărâme pe tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!”; iar creștinii zicând „Amin”, îndată s-a făcut cutremur mare și a căzut o parte din acea spurcată capiște, sfărâmându-se și idolul din ea. Atunci Sfântul Lavrentie a strigat către preasfințitul Sixt, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, părinte, că acum am împărțit vistieria ce mi-ai încredințat-o”. Iar ostașii auzind de vistierie, au prins pe Sfântul Lavrentie și l-au ținut legat. Iar pe papa cu cei doi diaconi i-au tăiat înaintea acelei capiști de sub munte și trupurile lor le-au lăsat neîngropate. Și după ce s-a făcut noapte, au mers preoții, diaconii și ceilalți creștini și, luând acele cinstite trupuri, l-au pus pe cel al papei în peștera de la mormântul lui Calixt, iar pe ale diaconilor le-au îngropat în mormântul lui Pretextat. Astfel s-au sfârșit pentru Hristos prin mucenicie preasfințitul papă Sixt și cu dânsul cei doi diaconi, Felichisim și Agapit, în ziua de 6 august.

După uciderea preasfințitului papă Sixt, ostașii au adus la împăratul pe Sfântul Lavrentie, și i-au spus, zicând: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria după al său papă și a ascuns-o”. Iar împăratul, auzind de vistierie, s-a bucurat și, punând pe Lavrentie înaintea sa, a zis către dânsul: „Unde sunt bogățiile bisericești pe care le-ai ascuns?”. Dar Sfântul Lavrentie nu i-a răspuns nici un cuvânt. Atunci împăratul Deciu l-a dat lui Valerian eparhul, zicându-i: „Cercetează-l pentru avuțiile bisericești și silește-l la închinarea zeilor; iar de nu va voi să spună unde sunt avuțiile și să se închine zeilor, să-l pierzi cu munci”. Iar Valerian, luând pe Lavrentie, l-a dat unui mai-mare peste ostași, anume Ipolit, care era păzitorul celor legați, zicându-i să aibă grijă de el. Iar Ipolit a închis pe Lavrentie în temniță, împreună cu ceilalți legați.

Între aceia era un elin, anume Luchilie, ținut legat de mult. Acela își pierduse vederea de mult plâns, rămânând orb. Deci Sfântul Lavrentie i-a zis: „Crede în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos și te botează, iar Acela te va lumina”. Orbul a zis: „Eu doresc de mult să mă botez în numele lui Hristos”. Lavrentie a zis: „Dar crezi din toată inima?”. Orbul a răspuns cu plângere: „Cred în Domnul Iisus Hristos, mă lepăd de idolii cei deșerți și scuip asupra lor”. Iar Ipolit, ascultând cu răbdare cuvintele lor, voia să vadă dacă se vor deschide ochii orbului și cum se va face aceea. Deci Sfântul Lavrentie, învățând pe Luchilie, apoi binecuvântând apa, l-a botezat și îndată i s-au deschis ochii și a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel veșnic, Care m-a luminat!”.

De această minune înștiințându-se și alți orbi, se duceau în temniță la Sfântul Lavrentie; iar el chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii lor în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă. Și văzând Ipolit toate acestea, se minuna. Apoi a zis către Lavrentie: „Arată-mi mie vistieriile cele bisericești”. Lavrentie a zis către dânsul: „O, Ipolite, dacă vei crede în Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic, și în Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, ți se vor arăta avuțiile și ți se va da viața cea veșnică”. Ipolit a zis: „Dacă se va împlini cu adevărat cuvântul grăit de tine, atunci voi face ceea ce poruncești”. Sfântul a zis: „Ipolite, ascultă-mă pe mine și fă degrab ceea ce zic: leapădă pe idolii cei muți și surzi și primește Sfântul Botez”.

Și s-a învoit Ipolit și l-a scos pe Lavrentie din legături și l-a dus la casa sa. Apoi Lavrentie, învățând pe Ipolit și povățuindu-l la sfânta credință, l-a botezat. Iar după botez, Ipolit a zis: „Am văzut sufletele cele nevinovate în mare bucurie!”. Acelea erau avuțiile despre care Lavrentie îi spusese că i se vor descoperi; pentru că în ceasul botezului i-a arătat Domnul prin minunată vedenie cereștile bucurii. Apoi a zis iarăși către Sfântul Lavrentie: „Te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, să botezi toată casa mea!”. Și a botezat sfântul pe cei ce se aflau în casa lui, cu totul 19 suflete. In vremea aceea a venit poruncă la Ipolit, ca să ducă pe Lavrentie la Valerian. Și a spus Ipolit lui Lavrentie despre aceea. Iar sfântul i-a zis: „Să mergem că și ție și mie ni s-a gătit cununa mucenicească".

Și mergând ei înaintea feței lui Valerian, a zis Valerian către Sfântul Lavrentie: „Lasă-ți împotrivirea și ne arată avuțiile, care se zice că sunt la tine”. Sfântul a zis: „Dă-mi vreme două sau trei zile și ți le voi arăta”. Apoi Valerian a zis către Ipolit: „Ți-l încredințez ție pentru trei zile”. Deci Valerian a eliberat pe Lavrentie și a spus despre aceasta împăratului, că Lavrentie, după trei zile, are să arate avuțiile. Iar Lavrentie, plecând din fața lui Valerian, în trei zile a adunat în casa lui Ipolit mulțime de săraci, de văduve, de sărmani, de orbi, de șchiopi și de neputincioși. Iar a treia zi i-a dus pe toți înaintea lui Deciu și a lui Valerian - ei fiind atunci în palatul lui Salustie - și a strigat cu mare glas către dânșii, zicând: „Iată, aveți vistieriile cele veșnice puse în aceste vase pe care le vedeți și cine își va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăție”.

Atunci împăratul Deciu și eparhul Valerian, văzându-se rușinați, s-au umplut de mânie și acum nu-l mai schingiuiau atât de mult pentru avuții, cât au început a-l sili la închinarea de idoli. Și a zis Valerian către dânsul: „Pentru ce te chinuiești mult? Jertfește zeilor și leapădă-ți meșteșugurile de farmece, spre care nădăjduiești!” Iar sfântul a răspuns, zicând: „Pentru ce vă învață diavolul să siliți pe creștini să se închine dracilor? Judecați singuri dacă este drept a pleca grumazul la idolul zidit de mâini omenești și la diavolul care petrece într-însul, mai mult decât la Dumnezeul cel ceresc, la Ziditorul a toată făptura văzută și nevăzută”. Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dezbrace pe Lavrentie, să-l întindă la pământ și să-l bată cu scorpioane (Scorpionul era o unealtă de chinuire - un laț de fier subțire cu dințișori ascuțiți). Și fiind bătut mucenicul cumplit și înroșindu-se pământul cu sângele lui, împăratul Deciu îi zicea: „Nu huli pe zei, nu huli!”. Iar mucenicul răspundea: „Eu mulțumesc Dumnezeului meu că m-a învrednicit părții robilor Săi, sfinților mucenici; iar tu, ticălosule, te chinuiești cu nebunia și cu iuțimea ta”.

Apoi Deciu a poruncit celor ce-l chinuiau să înceteze a-l bate, să-l ridice de la pământ și să aducă înaintea lui un pat de fier, scânduri, vergi de plumb și alte unelte de muncire, și i-a zis: „Cu toate acestea va fi muncit trupul tău, de nu vei aduce jertfe zeilor”. Iar mucenicul a răspuns: „Ticălosule, eu toate acestea le-am dorit de mult ca pe niște ospețe; pentru că acestea vouă vi se par că sunt chinuri, iar nouă slavă”. Muncitorul a zis: „Dacă aceste munciri pentru tine sunt ospăț și slavă, atunci spune-ne unde se ascund și ceilalți creștini, ca să vină aici să se ospăteze împreună cu tine”. Sfântul a răspuns: „Ochii voștri cei necurați nu sunt vrednici să-i vadă pe aceia, ale căror nume sunt scrise în cer”.

După aceasta, împăratul a poruncit ca pe Sfântul Lavrentie să-l ducă legat în palatele lui Tiberie, unde voia și el însuși să meargă. Și ajungând acolo și șezând în capiștea lui Die, a pus de față pe mucenic și a zis către dânsul: „Spune-ne nouă pe toți necurații creștini, ca să curățim cetatea de dânșii, iar tu închină-te zeilor și nu nădăjdui spre vistieriile pe care le tăinuiești”. Sfântul a răspuns: „Pe robii lui Hristos nu ți-i voi spune, iar spre vistierii nădăjduiesc cu adevărat și sunt încredințat despre ele”. Impăratul a zis: „Socotești oare că prin aur și prin argint te vei răscumpăra din munci?”. Mucenicul a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos și nădăjduiesc spre Dânsul; deci sunt încredințat de vistieriile cele cerești, pe care Hristos Dumnezeul meu le-a pregătit pentru mine și pentru toți robii Săi”.

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să bată pe sfânt cu bețe și să-i ardă coastele cu scânduri de fier înroșite. Iar sfântul se ruga lui Dumnezeu într-acele munci, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel din Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, robul Tău, pe cel clevetit, dar care nu s-a lăsat de Tine, pe cel întrebat și care Ți-a mărturisit preasfântul Tău nume”. Apoi muncitorul a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb pe mucenic, iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!”. Atunci a venit de sus un glas, zicând către dânsul: „Incă mai ai mult să pătimești!”. Și a fost auzit glasul acela de toți, iar Deciu, mâniindu-se fără de măsură, a strigat cu glas mare, zicând: „Bărbați romani și adunarea poporului, ați auzit glasul diavolilor care mângâie pe vrăjitorul și pe furul acesta de cele sfinte, care nici pe zeii noștri nu-i cinstește, nici pe mine, împăratul, nu mă ascultă și nici de munci nu se teme”.

După aceea a poruncit ca iarăși să-l întindă la muncire și să-l bată cu scorpioane ascuțite; iar sfântul râdea în acea muncă, batjocorind pe chinuitor. Apoi a zis: „Bine ești cuvântat, Doamne Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; mulțumesc Ție că ne arăți mila Ta nouă, nevrednicilor; ci dă-mi și darul Tău, ca să cunoască cei ce stau împrejur și privesc la mine, că Tu mângâi pe robii Tăi”. Astfel rugându-se sfântul, unul din ostașii care erau de față, anume Roman, a crezut în Hristos și a strigat, zicând: „Sfinte Lavrentie, văd un tânăr prealuminos stând lângă tine, ștergându-ți rănile și tot trupul tău cu fota; deci te jur cu Hristos Domnul, Care ți-a trimis pe îngerul Său, să nu mă lași pe mine”.

Și a zis Deciu către Valerian: „Suntem biruiți de vrăjitorul acesta”. Apoi, poruncind să dezlege pe mucenic de la muncire, l-a încredințat lui Ipolit spre pază. Iar Roman ostașul, aducând Sfântului Lavrentie un vas cu apă, a căzut la picioarele lui, plângând cu lacrimi și rugându-l să-l boteze. Deci, fiind botezat, îndată ceilalți ostași l-au apucat și l-au dus la împărat. Iar el, mai înainte până a începe a-l întreba, striga: „Sunt creștin”. Atunci împăratul îndată a poruncit să-i taie capul lui. Deci, scoțându-l pe el din cetate, la porțile Salariei, i-au tăiat capul în 9 zile ale lunii lui august; iar trupul lui luându-l noaptea Iustin preotul, cel pomenit mai sus, l-a îngropat cu cinste.

Întru aceeași noapte, împăratul Deciu și Valerian eparhul, stând în băile olimpiești de lângă palatele lui Salustiu, au poruncit să le pregătească divan, ca să aducă pe Lavrentie la întrebarea cea mai de pe urmă; apoi au mai poruncit ca și toate uneltele cele de muncire să le pună de față.

De acest lucru înștiințându-se Ipolit, a început să plângă, iar Sfântul Lavrentie a zis către dânsul: „Nu plânge pentru mine, care merg la slăvita cunună mucenicească, ci mai ales te veselește”. Ipolit a zis: „Pentru ce nu strig și eu lângă tine: «Sunt creștin», ca să mor cu tine?”. Sfântul a zis: „Tăinuiește acum mărturisirea lui Hristos în inima ta; iar după puțină vreme, când eu te voi chema pe tine, atunci vei auzi și vei veni după mine”.

Deci când împăratul cu eparhul au stat la judecată, Sfântul Lavrentie a fost pus de față înaintea lor, iar împăratul a zis către dânsul: „Lasă-ți farmecele tale și ne spune de ce neam ești”. Sfântul a răspuns: „De neam sunt din Ispania și am crescut în Roma. Eu sunt din scutece creștin și am învățat din tinerețe toată legea lui Dumnezeu”. Impăratul a zis: „Oare aceasta este la tine legea lui Dumnezeu, ca să nu cinstești pe zei și să nu te temi de munci?”. Sfântul a răspuns: „Legea pe care am învățat-o m-a învățat a cunoaște și a cinsti pe Dumnezeul meu, pe Domnul Iisus Hristos, cu al Cărui nume întărindu-mă, cu adevărat nu mă tem de muncile tale”. Impăratul a zis: „Jertfește zeilor, că de nu vei jertfi, toată noaptea vei fi muncit”. Sfântul a răspuns: „Noaptea mea nimic nu are întunecos; ci toate strălucesc ca lumina!”. Atunci muncitorul a poruncit să-l bată pe mucenic cu pietre peste gură. Iar sfântul mai mult se întărea și batjocorea pe muncitor, mulțumind lui Dumnezeu.

Apoi Deciu a zis către slujitori: „Aduceți patul de fier, ca în noaptea aceasta mândrul Lavrentie să se odihnească pe dânsul”. Deci, fiind adus patul care era ca un grătar de fier, au pus pe el pe mucenic gol înaintea lui Deciu și a lui Valerian și au pus cărbuni de foc dedesubt. Și strângeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt îl ardeau ca pe niște carne de mâncare. Iar împăratul a zis către dânsul: „Jertfește zeilor!”. Mucenicul a răspuns: „Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu, întru miros cu bună mireasmă, întru duh umilit!”.

Într-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt și mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfântul a zis către împărat: „Vezi, ticălosule, că acești cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ție, munci veșnice! Căci Domnul meu știe, că pentru sfânt numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat și, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Ii mulțumesc Lui”. Vaierian a zis către sfânt: „Unde este focul cu care ne-ai îngrozit pe noi?”. Sfântul a răspuns: „O, nebunilor și ticăloșilor, oare nu știți că acești cărbuni cu care mă ardeți pe mine și care sunt răcorirea sufletului meu, aceștia vor fi sufletelor voastre nestinsă ardere?”.

Și toți care erau acolo de față se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. Iar Sfântul Lavrentie, cu fața luminoasă, zicea: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine”. Apoi, întorcându-și ochii către Deciu și către Valerian, le-a zis: „Iată, o, ticăloșilor, ați fript o parte a trupului meu; întoarceți-l acum și pe cealaltă parte și mâncați carnea mea cea friptă”. După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a intra în porțile Tale!”.

Aceasta zicând, și-a dat duhul; iar împăratul și eparhul, văzând pe mucenic mort, s-au sculat cu rușine de acolo și au plecat, lăsând trupul pe patul acela. Deci Ipolit, mai înainte de a se face ziuă, a luat cinstitul și mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a învelit cu pânză curată, ungându-l cu aromate. Apoi a spus Sfântului Iustin preotul, care a venit îndată la Ipolit, și amândoi au dus trupul acela la văduva Chiriachi, cea zisă mai înainte, și l-au pus în casa ei până seara, petrecând ziua aceea în postire cu lacrimi. Iar seara târziu l-au dus în peștera din satul acelei văduve, adunându-se mulți creștini și plângând mult. Și făcând acolo rugăciune de toată noaptea, au îngropat cu cinste pe mucenic.

Iar Sfântul Iustin preotul a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și toți s-au împărtășit cu Preacuratele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos. Sfântul Mucenic Lavrentie arhidiaconul și-a săvârșit nevoința sa mucenicească în 10 zile ale lunii august, iar Sfântul Ipolit cu ceilalți au pătimit a treia zi după Sfântul Lavrentie, în care se va vorbi mai pe larg despre aceasta. Pentru toate acestea să fie slavă Dumnezeului nostru Celui slăvit în Sfânta Treime, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.