A ȘTI CINE EȘTI

 Ca să poți răzbate in viață nu doar pe mod de supraviețuire, e nevoie să ai o stimă de sine suficient de sănătoasă, să simți că meriți să fii bine, să știi că ești valoros și capabil (în aspectele în care chiar ești), să îți cunoști slăbiciunile, limitele și să nu te rușinezi de ele, ci să le poți integra ca parte din tine. Să le depășești doar dacă simți, în ritmul în care simți.

Și mai contează să știi cine ești. Dincolo de competențe, calități și defecte. Dincolo de ceea ce îți dorești, dincolo de cine CREZI că ești. Ca să treci prin viață cu siguranță de sine ai nevoie să îți înțelegi rădăcinile, să îți explorezi arborele genealogic, să te vezi în acest ansamblu al neamului. Ești o tulpină, o ramură crescută din rădăcini mai mult sau mai puțin viguroase, sănătoase, care însă dacă își asumă aceste rădăcini (oricum ar fi ele) poate fi mult mai stăpân pe sine și pe viața sa decât dacă ar fugi de ele sau ar evita să le vadă așa cum sunt. O plantă cu rădăcini sanatoase înflorește mai des și mai “bogat”. Iar atunci când devenim adulți e rolul nostru să ne îngrijim “rădăcinile” (aflate intern, în ființa noastră). Atunci când știi cine ești cu adevărat poți păși cu capul sus, pentru că ai integrat frica, rușinea, ți-ai accesat forța și libertatea, autonomia, autenticitatea. Un om autentic e un om care TRĂIEȘTE în propriile valori, cu acel curaj “nebunesc” de a fi el însuși, dincolo de presiuni sociale sau roluri rigide, de preconcepții sau de tendințe externe de nivelare. Cred că poți păși prin viață cu forță și bucurie doar atunci când ai o identitate de sine puternică și știi cine ești cu adevărat. Iar acesta e un proces continuu de transformare, însă forța vine și din direcția pe care ți-o asumi, din faptul că vrei să mergi pe drumul tău, chiar dacă nu simți că ai ajuns încă la o “destinație”. Tu alegi dacă direcția și drumul tău sunt personale, unice, asumate, dorite. Sau dacă preferi drumul de “turmă”, de confort, cunoscut, sigur, cu mai puține frici și mai multă falsificare de sine. Nimeni nu te poate judeca orice alegi Dar pentru a nu te judeca tu însuți cândva e nevoie să fii conștient de direcția pe care ți-o asumi.

Părintele Serafim Rose (1934-1982) 🇺🇲 despre venirea Domnului și erezia despre domnia Lui de "1000 de ani" pe pământ:

 Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputinţă de confundat. Ea se va întâmpla deodată. Va veni din cer şi va hotărî sfârşitul acestei lumi:

„Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte 1, 11) Nu poate exista nici un fel de „pregătire” pentru Hristos, în afară de aceea pe care şi-o lucrează fiecare creştin ortodox prin căinţă pentru păcatele lui, curăţire, priveghere, şi rugăciune. Cei care se „pregătesc” altfel pentru acest sfârşit, care spun că el este undeva „aici” – mai ales „aici” în Templul din Ierusalim – sau care predică pe „Iisus vine curând”, fără să menţioneze marile înşelăciuni care preced venirea Sa, sunt vădit profeţii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie să vină mai întâi spre a ispiti lumea, inclusiv pe toţi „creştinii” care nu sunt sau care nu devin cu adevărat ortodocşi. Nu există nici un fel de „mileniu” viitor. Pentru cei vrednici să-l primească, „mileniul” apocaliptic (Apocalipsa 20, 6) este chiar acum; este viaţa plină de har din Biserica Ortodoxă, de-a lungul acestei „mii de ani”, ce desparte prima venire a lui Hristos, adică de la întrupare până la venirea lui Antihrist. Faptul că protestanţii aşteaptă venirea „mileniului” cândva în viitor, nu face alceva decât să întărească mărturisirea lor că în prezent ei nu îl trăiesc, ci anume că ei se află în afara lui, adică în afara Bisericii lui Hristos, al Cărui har dumnezeiesc nu l-au gustat. Părintele Serafim Rose (1934-1982)

Sursa: Ortodoxia şi religia viitorului, Ieromonah Serafim Rose, ediţia a patra, editura Sophia, 2015, pag. 242-243

Însă, noi considerăm că asta înseamnă relație, dar este robie!

 Relațiile provoacă dependență atunci când investești în celălalt făcând din el un dumnezeu,

când cealaltă persoană e sursa vieții tale, e cel care îți hrănește [nevoile] și ești încontinuu concentrat pe el. Și când îi oferi ceva, o faci cu un scop: ca să primești! Oare cât de liber este acel om? Și cât de mult Îl are pe Dumnezeu în el? El îl face pe om dumnezeul lui. Ce fel de dumnezeu? Unul la mâna lui, unul care slujește nevoilor sale. Poate exista relație în acest fel? NU! Însă, noi considerăm că asta înseamnă relație, dar este robie! Cea mai mare binecuvântare este să poți dărui Domnului în totalitate o inimă liberă, întreagă, dezrobită de toate legăturile pământești trecătoare și reînnoită permanent prin pocăință! Pr. Varnava Iangou

Codependența ≠ iubire. Este o formă de dependență emoțională, nu o dovadă de iubire profundă.

 𝐂𝐮𝐦 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐨-𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐚

Nu știu dacă a crescut numărul persoanelor co-dependente sau doar adresabilitatea la terapie a acestora, e mai ridicată. Bănuiala mea e că, pe de o parte, au ajuns la maturitate, copiii celor care au plecat la muncă în străinătate pe la începutul anilor 2000, abandonul resimțit fiind una dintre cauzele importante ale co-dependenței. Pe de altă parte, lumea se informează mai mult despre chestiuni emoționale. Într-o relație de co-dependență unul dintre parteneri își neglijează propriile nevoi, emoții sau identitate pentru a se concentra excesiv pe nevoile, problemele sau aprobarea celeilalte persoane. Este un tipar disfuncțional care poate apărea în relații romantice, familiale, de prietenie sau profesionale și este adesea confundat cu iubirea sau loialitatea, duse la extrem. Poți recunoaște dacă ești co-dependent, după următoarele semne: Ai o nevoie excesivă de a fi necesar. Simți că trebuie să salvezi, repari sau ajuți constant pe celălalt. Fără acest ajutor, nu prea știi cine ești. Îți neglijezi propriile nevoi. Te sacrifici pentru celălalt, ignorându-ți limitele, dorințele sau sănătatea emoțională. Nu contează ce simți tu, important e să fie el bine. Ți-e teamă de abandon. Rămâi într-o relație toxică sau abuzivă din teama de singurătate. De fapt, îl controlezi mascat, pe celălalt, prin ajutor. Pentru că nu pui limite, încerci să îl influențezi prin vinovăție și reproș. Fuzionare identitară. Îți pierzi identitatea și te definești doar prin relația cu celălalt. Dificultate în stabilirea de limite. Spui „da” când ai vrea să spui „nu”. Te lași călcat în picioare pentru a menține relația. Stima de sine legată de aprobarea celuilalt. Valoarea de sine depinde de cât de util ești pentru celălalt. Nu te simți demn de iubire în mod natural. Exemple de relații codependente Un partener abuziv și unul salvator. Unul rănește, celălalt rămâne și îl scuză constant. Părinte - copil adult. Părintele își controlează copilul sub pretextul grijii, iar copilul se simte vinovat dacă își trăiește viața. Prietenie în care doar unul oferă. O persoană e mereu acolo, iar cealaltă doar cere. Atenție Codependența ≠ iubire. Este o formă de dependență emoțională, nu o dovadă de iubire profundă. În realitate, ambii parteneri sunt afectați: Cel ajutat devine pasiv, dependent sau abuziv. Cel care ajută devine epuizat, frustrat și golit emoțional. Cauzele co-dependenței: Copilărie cu părinți abuzivi, absenți sau dependenți Parentificare– copilul a fost forțat să aibă grijă de părinți Lipsa de validare emoțională în copilărie Traume de abandon sau stima de sine scăzută Informează-te despre ce înseamnă o relație sănătoasă!

Părintele Teofil

 De departe, unul dintre cei mai străluciți și renumiți dohovnici contemporani, romani, este și rămâne Părintele Arhimandrit Teofil Paraian de la Mănăstirea Brâncoveanu, din loc. Sâmbăta de Sus, județul Brașov!...

Născut la 03.03.1929, în loc. Toparcea, jud. Sibiu, din părinții Ioan și Elisabeta Paraian, absolvent de studii medii, liceale, la Cluj și Timișoara și de studii universitare, teologice, la Sibiu, închinoviat la ctitoria brâncovenească de la poalele Făgărașilor, în timpul stăreției și cârmuirii duhovnicești a Părintelui Arsenie Boca (Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop) și în vremea marelui Mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, apropiat, duhovnicește, de Părintele Stareț Serafim Popescu (Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător), hirotonit diacon de Mitropolitul Ardealului Nicolae Colan iar apoi, preot, de către vrednicul Mitropolit Antonie Plămădeală, care l-a ridicat și la rangul, la treapta de arhimandrit, Părintele Teofil Paraian, "nevăzătorul" clarvăzător, profetic și vizionar, rămâne unul dintre cei mai mari și vestiți Părinți duhovnicești, un mărturisitor, propovaduitor și aploget extrem de activ, dinamic și misionar, îndeosebi, în anii postdecembriști și până la sfârșitul vieții sale pământești, care s-a întâmplat și petrecut, în data de 29.10.2009, la venerabila vârstă de, peste, 80 de ani!... Mai cu seamă în cele două mari posturi de peste an dar, nu numai, Părintele Teofil, lua și cutreiera țara, în lung și-n lat, participând, la invitația studenților din cadrul ASCOR sau Liga Studenților, la diferite conferințe filocalice și seri duhovnicești!... Avva Teofil Paraian, te cucerea, din prima, prin prospețimea sa spirituală, prin sinceritatea, seriozitatea și franchețea lui, prin logica și cursivitatea lui, prin fermitatea, demnitatea și coerența lui, în tot locul și în tot ceasul!... Părintele Teofil - Duhovnicul tinerilor și, nu numai, te captiva în mod deosebit, atât atunci când predica cât și atunci când conferenția ori răspundea la întrebari dar, și atunci, când liturghisea, slujea, se ruga ori mărturisea (spovedea)!... Tributar tezaurului dogmatic, doctrinar, liturgic, scripturistic, patristic și filocalic, Părintele Teofil era extrem de concret, de exact, de precis, de rațional, argumentat și fundamentat în tot ce afirma și susținea, avea o originalitate aparte, avea o intonație și o dicție, speciale, un timbru vocal deosebit, avea o putere și o capacitate de argumentate precum și o calitate oratorică, o elocință, fenomenale, căci, era unic, special, inconfundabil și incontestabil, oriunde și oricând!... Părintele, gheronda Teofil, era foarte apropiat de toți fiii lui duhovnicești, participând, chiar și la evenimentele însemnate din viața lor, deoarece, Părintele Teofil avea o viziune și o dragoste, o afecțiune, paternală, părintească și patericala absolut consistente, substanțiale și eficiente!... Scrierile, cărțile și înregistrările Părintelui, cu și despre sfinția sa, circulă și astăzi, și acum, cu multă râvnă și evlavie, între sau în rândul credincioșilor și fiilor săi duhovnicești!... Cuvântările sale pline de miez, conținut și mesaj, vorbele sale de duh, replicile și răspunsurile sale vii, sunt remarcabile și memorabile până în ziua de astăzi!... Era, într-un anume fel, oarecum atipic, cu toate că era un strașnic apărător și un vasnic împlinitor al tipicului și al rânduielii bisericești, duhovnicești, monahale sau călugărești!... Putem remarca, la modul cel mai sincer, asumat și responsabil, că numărul impresionant al serilor, conferințelor, scrierilor și predicilor sale, rostite atât în țară cât și în diaspora, constituie, realmente, un veritabil și autentic record, demn de cartea recordurilor!...Iată, doar, trei dintre apoftegmele sau cugetările ori sentințele, duhovnicești ale Părintelui nostru Arhimandrit Teofil Paraian (1929 - 2009): 1. "Omul poate să fie ori să devină mare, mic sau de nimic!..." 2. "Ce faci, te face și ți (va) se face!..." 3. "În omul cu mintea strâmbă și lucrurile drepte vor deveni strâmbe!..." Totodată, redăm, în încheierea acestui scurt eseu omagial - comemorativ și programul de viață duhovnicească recomandat de Părintele Arhimandrit Teofil Paraian (03.03.1929 - 29.10.2009)... 1. Să mergi la Biserică în zilele de duminică și sărbătoare!... 2. Să începi și să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineață și de seară și rugăciunea la vremea mesei!... 3. Să citești în fiecare zi, două capitole din Noul Testament!... 4. Să-ți păzești mintea prin rugăciunea de toată vremea: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!" 5. Să postești, în zilele de post de peste săptămână și atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an!... "Viața duhovnicească nu se așteaptă ci se realizează! Cine împlinește programul acesta poate să împlinească și alte lucruri, pentru că viața duhovnicească nu se cuprinde (numai) în aceste cinci puncte de program"!... (Părintele Arhim. Teofil Paraian). Dumnezeu să-l ierte, să-l așeze cu drepții și să-l numere cu Sfinții Săi, pe robul, fiul și slujitorul Său, loial, fidel, devotat și credincios - Teofil Arhimandritul - Părintele nostru!... Veșnică să-i fie amintirea și pomenirea! Amin!...

Fii mândru de tine, fără pretenții. Nu uita să nu te uiți pe tine însuți.

 Pentru toate Flăcările Divine Nu căuta Lumina în afara ta. Tu ești Lumina. Încarneaz-o! Fii cea mai bună versiune a ta. În fiecare zi dă tot ce poți. Mulțumește Surselor. Mulțumește-ți ție. Strălucește cât poți. Rămâi umil. Radiază prin faptele și cuvintele tale, păstrează-ți gândurile pure. Fii mândru de tine, fără pretenții. Nu uita să nu te uiți pe tine însuți. Și recunoștință nouă tuturor, că am venit să experimentăm duritatea materiei pentru a o spiritualiza

Frumusețea și urâțenia

 Într-o zi, Frumusețea și Urâțenia s-au întâlnit pe malul unei mări.

Una i-a spus celeilalte: „Hai să ne scăldăm.” S-au dezbrăcat și s-au aruncat în valuri. După un timp, Urâțenia s-a întors pe mal și a purtat hainele Frumuseții. Și astfel, Urâțenia a plecat împodobită. Când Frumusețea a ieșit din apă și nu și-a găsit hainele, i-a fost rușine să fie goală; așa că a purtat hainele Urâțeniei. Și Frumusețea a plecat astfel dezorientată. De atunci, bărbații și femeile le confundă. Totuși, unii recunosc adevărata față a Frumuseții, în ciuda hainelor ei neplăcute. Iar alții, cu privirea neînșelătoare, reușesc să demascheze Urâțenia.” ~ Khalil Gibran

Sfântul Ilie argat în iad

 în pace.

Pe Sfântul Ilie l-a trimis odată Dumnezeu, ca pedeapsă, să argățească la Scaraoschi. Asta s-a-ntâmplat încă pe când Sfântul Ilie era tânăr. Pe vremea aceea Dumnezeu nu se supărase pe Belzebut și tot mai voroveau, când se-ntâlneau. Ba Scaraoschi, când vroia să afle ceva de la Dumnezeu, trimitea pe Sfântul Ilie să-l întrebe. Iar Dumnezeu tot prin Ilie, știricea ce mai e prin iad. Odată, numai ce îi spune Dumnezeu lui Sfântul Ilie: - Măi băiete, ia să-ntrebi tu, pe stăpânu-tău, cine are să mântuiască pe urmașii lui Adam, de greșeala lui. Să nu te sfiești deloc de Scaraoschi. Are să-ți tragă o palmă când când o să audă ce-i ceri, da’ eu am să fac așa, să nu te doară deloc. A doua zi, se duce Scaraoschi la scaldă cu Sfântul Ilie. Și pe când dădea Dracul să se bage-n apă, Sfântul Ilie îl întrebă așa cum l-a învățat Dumnezeu. Sarsailă, odată se întoarce și-i arde o palmă. Dar pe Sfântul Ilie nu l-a durut nimic. Peste zi, când dormea Scaraoschi somnul de după-amiază, Sânt Ilie merge la Dumnezeu și-i spune toată pățania. - Și te-a durut? - Nu, Milostive! - Să-l întrebi și mâine. Are să-ți tragă iar o palmă, dar nici pe asta n-o s-o simți. A întrebat și a doua oară și tot așa i s-a-ntâmplat. A treia zi, însă, pe când Dracul își muiase puțin piciorul în apa oceanului unde își făceau scalda, Sfântul Ilie iar pune întrebarea. - Mă procletule, dar nu mai scăp de tine? și se uită tare urât la el. Dar Sânt Ilie îl înfruntă și nu plecă ochii. Scaraoschi pufni pe nas, se aruncă o dată în apă și pe urmă împroșcând apa pe gură și pe nas, îi zice: - Mă, nătăflețule, nimenea nu poate să scape pe cei din Adam, decât numai acela care s-ar naște dintr-o fată fecioară, care să nu știe de bărbat și să nască copilul prin creștetul capului. Așa mă și asta n-are să se-ntâmple niciodată. Dracul, iar se cufundă în apă, ca să înoate ca peștele. Dar Dumnezeu blagoslovi apa și se așternu peste ocean o gheață groasă de s-o tai cu toporul și întinsă, cât vezi cu ochii. Când vru Scaraoschi să iasă, dădu cu capul de gheață, de i se făcu cucui în creștetul capului. Dă în dreapta, dă în stânga, gheață peste tot. - Mă, da’ mi-o făcu afurisitu’ de argat. Sânt Ilie, cum văzu gheața, cum o și șterse la Dumnezeu și-i spuse totul. Dumnezeu ca răsplată, l-a făcut căpitan peste tunurile cerului și l-a făcut mai bătrân, ca să poată intra între sfinți. Dracul însă, cum s-a văzut scăpat, a adunat drăcimea câtă frunză și iarbă și s-a pornit pe urmele lui să-l prindă. Dar prinde-l dacă mai poți! L-a căutat și nu l-a mai găsit, că Sfântul Ilie acum era bătrân și când plecase era tânăr. Atunci a vrut să-și verse supărarea pe Dumnezeu, dar Dumnezeu numai s-a-nturnat o dată către Sfântul Ilie, care aștepta numai semnul de la Dumnezeu și atâta îi trebui. Când începură tunurile să bubuie și să-mproaște în drăcime, o luară ghiavolii la fugă de se ascunseră pe unde nimeriră. De atunci, cică, sunt cei mai mulți draci pe pământ, pentru că, în graba lor, nu mai avură vreme să se întoarcă până la iad, ci se vârâră prin peșteri, prin văgăuni, prin gropi, prin case, ba chiar și prin oameni și biserici. Și de atunci ni se trage tovărășia asta cu dracii, care nu ne lasă deloc în pace.