Sfântul Ilie argat în iad

 în pace.

Pe Sfântul Ilie l-a trimis odată Dumnezeu, ca pedeapsă, să argățească la Scaraoschi. Asta s-a-ntâmplat încă pe când Sfântul Ilie era tânăr. Pe vremea aceea Dumnezeu nu se supărase pe Belzebut și tot mai voroveau, când se-ntâlneau. Ba Scaraoschi, când vroia să afle ceva de la Dumnezeu, trimitea pe Sfântul Ilie să-l întrebe. Iar Dumnezeu tot prin Ilie, știricea ce mai e prin iad. Odată, numai ce îi spune Dumnezeu lui Sfântul Ilie: - Măi băiete, ia să-ntrebi tu, pe stăpânu-tău, cine are să mântuiască pe urmașii lui Adam, de greșeala lui. Să nu te sfiești deloc de Scaraoschi. Are să-ți tragă o palmă când când o să audă ce-i ceri, da’ eu am să fac așa, să nu te doară deloc. A doua zi, se duce Scaraoschi la scaldă cu Sfântul Ilie. Și pe când dădea Dracul să se bage-n apă, Sfântul Ilie îl întrebă așa cum l-a învățat Dumnezeu. Sarsailă, odată se întoarce și-i arde o palmă. Dar pe Sfântul Ilie nu l-a durut nimic. Peste zi, când dormea Scaraoschi somnul de după-amiază, Sânt Ilie merge la Dumnezeu și-i spune toată pățania. - Și te-a durut? - Nu, Milostive! - Să-l întrebi și mâine. Are să-ți tragă iar o palmă, dar nici pe asta n-o s-o simți. A întrebat și a doua oară și tot așa i s-a-ntâmplat. A treia zi, însă, pe când Dracul își muiase puțin piciorul în apa oceanului unde își făceau scalda, Sfântul Ilie iar pune întrebarea. - Mă procletule, dar nu mai scăp de tine? și se uită tare urât la el. Dar Sânt Ilie îl înfruntă și nu plecă ochii. Scaraoschi pufni pe nas, se aruncă o dată în apă și pe urmă împroșcând apa pe gură și pe nas, îi zice: - Mă, nătăflețule, nimenea nu poate să scape pe cei din Adam, decât numai acela care s-ar naște dintr-o fată fecioară, care să nu știe de bărbat și să nască copilul prin creștetul capului. Așa mă și asta n-are să se-ntâmple niciodată. Dracul, iar se cufundă în apă, ca să înoate ca peștele. Dar Dumnezeu blagoslovi apa și se așternu peste ocean o gheață groasă de s-o tai cu toporul și întinsă, cât vezi cu ochii. Când vru Scaraoschi să iasă, dădu cu capul de gheață, de i se făcu cucui în creștetul capului. Dă în dreapta, dă în stânga, gheață peste tot. - Mă, da’ mi-o făcu afurisitu’ de argat. Sânt Ilie, cum văzu gheața, cum o și șterse la Dumnezeu și-i spuse totul. Dumnezeu ca răsplată, l-a făcut căpitan peste tunurile cerului și l-a făcut mai bătrân, ca să poată intra între sfinți. Dracul însă, cum s-a văzut scăpat, a adunat drăcimea câtă frunză și iarbă și s-a pornit pe urmele lui să-l prindă. Dar prinde-l dacă mai poți! L-a căutat și nu l-a mai găsit, că Sfântul Ilie acum era bătrân și când plecase era tânăr. Atunci a vrut să-și verse supărarea pe Dumnezeu, dar Dumnezeu numai s-a-nturnat o dată către Sfântul Ilie, care aștepta numai semnul de la Dumnezeu și atâta îi trebui. Când începură tunurile să bubuie și să-mproaște în drăcime, o luară ghiavolii la fugă de se ascunseră pe unde nimeriră. De atunci, cică, sunt cei mai mulți draci pe pământ, pentru că, în graba lor, nu mai avură vreme să se întoarcă până la iad, ci se vârâră prin peșteri, prin văgăuni, prin gropi, prin case, ba chiar și prin oameni și biserici. Și de atunci ni se trage tovărășia asta cu dracii, care nu ne lasă deloc în pace.