,, A fost odată ca niciodată o minciună. Aranjată , luxoasă şi mândră , ea se plimba pe străzile oraşelor şi căuta compania oamenilor. La un colţ de stradă stătea şi Adevărul . Modest şi simplu . Blând şi iubitor. Oamenii treceau îngânduraţi pe lângă el, dar nimeni nu îl lua în seamă , deşi în ochii lui străluceau adevăratele frumuseţi . Totuşi el a rămas să aştepte cu răbdare , speranţă şi îngăduinţă . Minciuna îşi căuta prieteni şi locuinţă . O aşa mândreţe să fie singură ? Îşi dorea cu orice preţ să câştige oameni . Şi pentru că era vicleană , reuşea de multe ori să stea la braţul lor . Unii o pofteau cu drag în casă , chiar o lăsau să pătrundă în gândurile şi în sufletele lor , iar ea le promitea că le va aduce numeroase satisfacţii . Mulţi au căzut fermecaţi la picioarele ei şi au ajuns să o venereze . Dar , nu a trecut multă vreme şi aceştia au observat că râmân singuri din vina ei . Că cei dragi lor s-au depărtat , că au pierdut încrederea , iubirea şi prietenia . Că ea le-a adus doar bunuri vremelnicie şi fără valoare . Şi i-au cerut socoteală . Dar ea i-a tratat cu indiferenţă . Şi atunci s-au gândit să meargă la Adevărul care îi aştepta de atâta timp . Şi au adus minciuna în faţa lui să îi ceară iertare : -Dragă Adevăr , ţi-am adus minciuna să o pedepseşti sau să dacă ai putere să o ierţi . Adevărul a oftat adânc şi le-a răspuns : -V-am iertat , căci nu minciuna trebuia iertată . Ci voi cei care aţi lăsat-o în gândul , sufletul şi casa voastră . Oamenii au insistat că este vina minciunii care i-a ispitit şi că ea trebuie să îi ceară iertare şi i-au spus astfel : -Priveşte Adevărul şi cere-i iertare pentru ce ne-ai făcut . Însă Adevărul le-a explicat : -Nu minciuna v-a distrus , ci alegerea voastră . Pe mine mă găsiţi oricând în voi . Nu mă mai abandonaţi . Eu sint dragostea , iertarea , nădejdea şi credinţa . Adevărul nu se poate acoperi , ci numai descoperi. ,, .
