De aici vin tulburările în familie și în lume

 

PĂCATELE NESPOVEDITE ALE PĂRINȚILOR | PR. JUSTIN

Și toate păcatele celor nespovediți rămân asupra copiilor lor. Rămân și le trag copiii, de aceea și în viață, povestesc unii dintre creștini: „Nu mai pot scăpa, n-am spor, n-am niciun progres, n-am nicio prindere, sunt lipsit de orice posibilitate, muncesc, învăț, dar bat pasul pe loc”.

Un păcat spovedit se șterge, ne spun Sfinții Părinți și nu mai alterează gena neamului tău. Ce se întâmplă însă cu păcatele nespovedite? Cum pot influența păcatele părinților destinul copiilor lor? Și cum trebuie să le spovedim, ne învață Părintele Justin Pârvu PĂCATELE NESPOVEDITE ALE PĂRINȚILOR | PR. JUSTIN

Judecata lui Dumnezeu

Dar de scăpat de judecata asta comună, nu scăpăm noi, pentru că la Judecată, acolo, vom merge toate neamurile, vom merge toate familiile. Vom merge acolo cu toții, până la ultimul. Acolo vor fi familia noastră, familia vecinului și așa mai departe, încât acolo se vor descoperi faptele copiilor în fața părinților, acolo se vor descoperi faptele părinților în fața copiilor lor și acolo va fi blestemul copiilor asupra părinților că nu i-au învățat ce trebuia și când trebuia. Acolo va fi blestemul părinților asupra copiilor că nu i-au ascultat când ei le-au vorbit și iată așa judecata va fi foarte aspră.
Noi mai avem, însă, salvarea mărturisirii, acum cât suntem în viață, ca să scăpăm de toate tainele acestea mari acoperite aici, ca să nu se descopere dincolo, să le spovedim aici. Că mare durere este pentru un creștin care trăiește 30-40-50 de ani, 60 de ani și nu se spovedește și iată că intră cu mașina într-un accident și moare acolo.

De ce nu avem spor în casă?

Și toate păcatele celor nespovediți rămân asupra copiilor lor. Rămân și le trag copiii, de aceea și în viață, povestesc unii dintre creștini: „Nu mai pot scăpa, n-am spor, n-am niciun progres, n-am nicio prindere, sunt lipsit de orice posibilitate, muncesc, învăț, dar bat pasul pe loc”. Și dacă îl iei pe om și stai de vorbă cu el, de unde vine, ce neamuri are, ce morți… „Păi, ce să am? Bunicul meu, îmi povestea despre un frate al lui, s-a spânzurat”. „Hai să îți povestesc după aceea că altul s-a înecat, s-a aruncat în apă. Altul că nu mergea la biserică, înjura, era rău, bătăuș, stricat”. Și atunci copiii aceștia trag toate ponoasele, trag toate urgiile, toate urmările rămân asupra lor.
De aceea, orice gândiți dumneavoastră, orice vorbiți, orice faceți apare pe înregistrarea aceasta. Dacă cipul te înregistrează așa, darămite Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu care este asupra noastră și care planează asupra vieții noastre? Și nu e o mișcare fără voia lui Dumnezeu. Niciun fir de păr nu cade fără voia lui Dumnezeu și atunci, cu atât mai mult viața noastră trebuie să fie foarte corectă, foarte cinstită?

Să nu amânăm spovedania

De aceea a lăsat Biserica patru posturi pe an. Dar nu numai în cele patru posturi creștinul se poate spovedi. El se poate spovedi și în ziua de Paști și în ziua de Crăciun și în ziua de Bobotează. De ce, când ai o durere de măsele și nu poți dormi o juma’ de noapte, o noapte, imediat zici: „Hai la dentist, hai să-i punem ceva, s-o scoatem, ori o tratăm, că nu se mai poate!”. Ei bine, la fel trebuie să fie și cu păcatul săvârșit. Nu trebuie lăsat acoperit, că se depune uitarea peste el. Mâine vin altele și altele și în felul acesta se adaugă zi de zi la păcate și nu mai poți face nimic.

De aceea păcatele trebuie spovedite cât mai des și cât mai atent. Creștinii noștri aveau altădată la șold aici, o condică, un carnet, carnetul de zi, așa cum avem noi acum carnetul cu programul de lucru. Și acolo, în fiecare moment își notau, după fiecare zi, făceau seara bilanțul păcatelor. La săptămână, când mergea creștinul la spovedit, acolo era oglinda lui și citea păcatele.

Spovedania cu efect

Dar nu numai să citești ca pe o poezie și: „Gata m-am spovedit”. Părintele vine și dezleagă și s-a terminat spovedania. Nu, dragii mei! Fiecare păcat trebuie să fie cum scoți o rădăcină, o plantă cu o rădăcină adâncă înfiptă în pământ. Și tragi de ea să o scoți la suprafață, așa trebuie să fie și durerea sufletească a creștinului care-și spune păcatul. Că de abia acest păcat, care îi scos cu toată forța și regretul sufletesc, de abia acela este într-adevăr un păcat spovedit.

Așa… „hai, mă duc la spovedit. Hai, nu mergi și tu?”. „Ba da, mergem, hai!”. „E cineva la părintele?”. „Da, dar mai sunt vreo 4-5 și intrăm și noi. În 4-5 minute a terminat cu grupul. Hai, intrăm și noi!”. Și apoi mai vine altul. Băi, băieți, asta nu e spovedanie, asta este batjocura tainei… Și vă spun, că orice puteți lua cu ușurință, dar spovedania, nu, niciodată.

De aici vin tulburările în familie și în lume

Spovedania este în atenția și în centrul preocupărilor noastre, că de aici este și tulburarea în familie, de aceea este și tulburarea în societate, în lumea întreagă, din cauza păcatelor care se suprapun unele peste altele. De ce atâta barbarie și tiranie în lumea aceasta a noastră? Unde s-a mai pomenit atâta nenorocire și Babilon decât tocmai în zilele acestea ale noastre? De aceea și Dumnezeu nu ne mai poate suporta că am inventat toate diavolismele unul împotriva celuilalt. Să se descopere, să se afle, să se știe ce se vorbește sau ce se spune.
Povestea lui Ion Creangă când îi întinde bătrâna papucii diavolului, nu-i fără rost. Îi spune: „Dă-mi papucul, diavole”! Și el îi răspunde: „Nu, nu mă apropii de tine că m-ai întrecut”. Deci, omul a întrecut pe diavol, în iscusința răutăților.

Trebuie să fiți cu mare atenție, căci vom da seama înaintea lui Dumnezeu de orice cuvânt, de orice gând, de orice vorbă. Cuvântul trebuie să fie măsurat, să fie cântărit, să fie drept, fără sminteală. Omul să fie atent și să se uite în jurul lui, că te mai vede un copil în casa ta că fumezi, de pildă, și va fuma și el. Îi spui copilului la 18 ani: „Măi, să nu bei!”. Păi, dacă tata vine acru acasă după 7-8-10 ore, ce-o să facă copilul acesta? Ăsta-i crescut deja, celula lui este stricată, alterată și așa se merge din tată în fiu, se tot duc cu treburile astea și păcatele astea și mai spun că nu au nimic. Trebuie să fim atenți să nu fim mijloc de sminteală. Asta este sminteala: puterea păcatului asupra copiilor noștri.

(Extras din cartea „Ne vorbește Părintele Justin, vol. III)

__ '•.¸♡ ♡¸.•' ___

 ... Și azi, ca și ieri, o luăm de la capăt... O nouă zi! Fiecare zi are frumusețea ei.... Fiecare suflet, are povestea lui....
Bună dimineața, oameni frumoși!
De bine și frumos să vă fie ziua plină!🌷🎀🩶
___ '•.¸♡ ♡¸.•' ___

“bolile” sunt REACȚII DE PROTECȚIE INTELIGENTE

 Nu sunt “nocive”, nu sunt “de temut”, nu sunt “de combătut”: “bolile” sunt REACȚII DE PROTECȚIE INTELIGENTE generate de organism pentru revenirea la homeostazie.

Dr Steph Young

Febra = răspuns protector
CAUZA: Atunci când ești congestionat, împovărat sau stresat, eliminarea încetinește. Deșeurile se întorc în celule. Temperatura crește, ceea ce lichefiază matricea celulară pentru a distila contaminanții.

Tusea = răspuns protector
CAUZA: Particulele irită plămânii, determinând producerea de mucus și declanșarea tusei pentru a ajuta la eliminarea acestora.

Inflamația = răspuns protector
CAUZA: Atunci când țesuturile sunt deteriorate din cauza unei varietăți de agresiuni, cascada inflamatorie este activată. Aceasta crește circulația, căldura și facilitează toate tipurile de proteine pentru repararea țesuturilor.

"Faringita streptococică" = răspuns protector
CAUZA: Lichidul limfatic se acumulează în amigdale și ganglioni, iar bacteriile pleomorfe, precum cele etichetate "streptococ", proliferează direct din țesut pentru a ajuta la compostarea deșeurilor acumulate. Adesea însoțită de umflături și dureri, facilitează detoxifierea, elimină blocajele și restabilește fluxul limfatic.

Tumorile = răspuns protector
CAUZA: Tumorile izolează substanțele nocive și celulele deteriorate, creând un mediu închis pentru a preveni alte daune în timp ce organismul încearcă să folosească diverse căi de eliminare. Este un răspuns în fază târzie.

Alergiile = răspuns protector
CAUZA: Atunci când organismul detectează proteine problematice sau contaminanți, celulele eliberează histamină ca parte a unui răspuns natural. Acest lucru declanșează dilatarea vaselor și creșterea permeabilității. Umflarea și producția de mucus elimină iritanții.

După ce organismul trece prin stadiul de adaptare, afectarea simptomatică încetează. Suprimarea simptomelor prin farmaceutice dă numai o iluzie de “însănătoșire”, de fapt îngropând cauzele afecțiunilor tot mai adânc și ducând la probleme cronice și la dependența de sistem pe viață.

Iată frecvențele primare Solfeggio și beneficiile asociate acestora:

 

174 Hz | Adesea considerată frecvența pentru ameliorarea durerii, se crede că reduce durerea fizic și energetic, oferind un sentiment de siguranță și securitate.

285 Hz | Asociat cu vindecarea și regenerarea celulară, se crede că îmbunătățește capacitatea organismului de a se vindeca și de a se reface, în special la nivel celular.

396 Hz| Cunoscută pentru eliberarea vinovăției și a fricii, se crede că această frecvență ajută la eliberarea blocajelor emoționale și a traumelor trecute.

417 Hz| Această frecvență este asociată cu facilitarea schimbării și anularea situațiilor. Se crede că ajută la eliminarea energiei negative pentru a aduce schimbări pozitive.

528 Hz | Deseori denumit tonul „miracol” sau frecvența „repararii ADN-ului”, se crede că promovează vindecarea și regenerarea ADN-ului și aduce transformare profundă și miracole în viață.

639 Hz | Această frecvență este asociată cu reconectarea și echilibrarea relațiilor. Se crede că îmbunătățește comunicarea, înțelegerea și dragostea.

741 Hz | Cunoscut pentru capacitatea sa de a curăța și detoxifica celulele și organele, se crede, de asemenea, că duce la o viață mai sănătoasă și mai stabilă.

852 Hz | Această frecvență este asociată cu trezirea intuiției și alinierea la ordinea spirituală. Se crede că ajută la trezirea forței interioare și la realizarea de sine.

963 Hz | Deseori denumită frecvența zeilor, se crede că creează spațiu pentru unitate și unitate și reconecta indivizii cu sursa lor.

🍮 🧁Tiramisu este un desert italian

 

Aceasta este o versiune de cascadă iti lasa gura apă. 

Dragobetele pupă fetele'

  Pretutindeni se auzea zicala 'Dragobetele pupă fetele'. Dragobetele este identificat și cu o altă reprezentare a panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia mințile fetelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat în planta care îi poartă numele.

 Tot de Dragobete se făceau însurățirile între fete și înfrățirile între băieți — mai rar între băieți și fete. Într-un studiu consacrat fraternizării rituale, Petru Caraman (*folclorist român) susține că termenii se referă la fraternitate realizată prin îndeplinirea unir rituri noi ce țin atât de substrat magic, cât și religios — căci riturile vechi se întrepătrund cu cele noi. Înfrățirea sau însurățirea, în unele regiuni, erau în trecut destul de riguroase. Ritul se desfășura tot în cete de vârstă și sex, pe afinități selective. În fata cetei, partenerii își zgâriau brațul stâng cu semnul crucii (solare, dar și creștine) până la sângerare. Se amesteca sângele suprapunându-se zgârieturile sângerânde una peste alta. Așa se declarau băieții fîrtați și fetele surate. Urmau îmbrățișările și jurământul reciproc de sinceritate și ajutorare până la moarte. Când unul dintre cei înfrățiți murea, celălalt trebuia dezlegat – adică desfrățit sau dessurățit la mormântul fratelui decedat și înfrățit cu un alt partener, în alt loc, cât mai departe de mormânt. Fraternitatea rituală de tipul acesta a fost un rit străvechi la tracii nord-dunăreni (daci) cât și la cei sud-dunăreni (moesi și odrisi), ca și la iliri.

 surse: Romulus Vulcănescu, Mitologie română, 1985, p. 337 - 338; Șezătoarea, nr. XII, 1904; Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, 2003, pp. 228 - 229.

La mulți ani tuturor îndrăgostiților!

DOR DE VARA....

 

 

Sfântul Paisie Aghioritul - sfaturi pentru bolnavi

 

Sfaturile date de oamenii sănătoși celor bolnavi sunt asemenea cuvintelor scrise pe nisip. Adesea, cei suferinzi își pleacă mai ușor urechea în fața celor care trec printr-o durere asemănătoare cu a lor sau au învins o încercare grea pe parcursul vieții. De aceea, sfaturile duhovnicești ale Sfântului Paisie Aghioritul, izvorâte atât din experiența sa spirituală, cât și din nenumăratele suferințe trupești pe care le-a întâmpinat, constituie o alinare mai ales în această perioadă dificilă pentru întregul mapamond.

Ca om întâmpini cea mai mare teamă nu în ceea ce privește boala în sine, cât în durerea și limitele pe care aceasta ți le impune cu forța. Te poți obișnui cu ideea că ți-ai pierdut sănătatea, dar îți vine greu să te împaci cu noile condiții de viață pe care ești nevoit să le accepți, cu degradarea continuă a propriului trup, cu neîncetatele gânduri care-ți macină mintea și te fac să simți că mâncarea nu mai are gust, că somnul s-a îndepărtat de ochii tăi.

Zilele bolnavului trec greu, iar uneori nopțile sunt cele mai cumplite. Când toți cei sănătoși au pus capul pe liniștitele lor perne și se afundă în lumea viselor, bolnavul își înfruntă cele mai mari temeri, resimte durerile cele mai aspre, își chinuie mintea cu scenarii tot mai înfricoșătoare.

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: „Noaptea omul se îngreuiază. În timpul zilei, bolnavii, având companie, discuţii etc., îşi uită durerea. Iar noaptea, când sunt singuri, mintea lor se duce la durere şi li se pare că ea este mai mare. În boală vor exista totdeauna dureri, însă scopul este să răsucim butonul la altă frecvență, pentru a le uita. Pentru că de nu înfrunţi corect durerea, te va durea de două ori mai mult. Dacă te gândeşti la durere, ea se va mări, în timp ce un gând bun, de pildă, dacă îţi aduci aminte de cei care suferă mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită” (Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovni­cești, vol. IV. Viața de familie, trad. de iero­schim. Ștefan Nuțescu, București, Ed. Evanghelismos, 2003, p. 234).

Cele două soluții propuse de experimentatul părinte athonit - gândul la cei aflați în suferințe mai mari și rugăciunea - sunt printre cele mai eficace și din punct de vedere medical.

Atunci când avem un necaz și întâlnim un om care are aceeași problemă ca noi sau una mai gravă, ne simțim mai ușurați? Este ca și cum între noi și celălalt s-a creat o punte de legătură care ne susține reciproc. Drama nu mai pare atât de mare, chinul nu mai este atât de intens, durerea pare că s-a liniștit un pic. Ieșind din noi înșine în întâmpinarea necazurilor altora, ne regăsim puterea de a lupta, acea nădejde energică și neîntreruptă a sacrificiului, a înțelegerii, a considerării problemei altuia mai importantă decât cea pe care o avem noi. Iar atunci când suntem singuri și, poate, abandonați, ne putem îndrepta toate forțele sufletului spre rugăciune, acea rugăciune atotcuprinzătoare pe care și bolnavul cronic o poate înălța, în numele orfanilor, văduvelor, celor prigoniți și asupriți, către Dumnezeul bun și iubitor de oameni ce veghează asupra tuturor.

De multe ori, oamenii sănătoși nu înțeleg suferințele și neputințele întâmpinate de rudele sau prietenii lor bolnavi. Se grăbesc să-i judece, să le minimalizeze chinurile fizice, să-i considere lași sau ipocriți. În fața acestor reacții, bolnavii se simt încă mai stânjeniți decât erau din cauza suferinței lor. Fac eforturi pentru a compensa lipsurile generate de boală, iar acest fapt îi conduce la o suferință fizică mai traumatizantă.

De aceea, una dintre cele mai bune fapte pe care le putem împlini atunci când avem un caz de boală în familie este să nu judecăm cu asprime nimic privitor la persoana bolnavă. Sfântul Paisie Aghioritul afirma: „Dacă ți-ai fi știut boala ta, nu ai fi știut boala altora. Nu spun să nu participi la durerea lor, ci să nu te preocupi de greșalele lor. Dacă omul nu se ocupă de sine, ispititorul îi va da de lucru să se preocupe de alții. Dar dacă face treabă în el însuși, atunci se cunoaște și pe sine, și-l cunoaște și pe celălalt. Altfel, prin concluziile greșite pe care le scoate din sine judecă greșit și pe alții”.

Însă oamenii sănătoși se mai confruntă cu o problemă gravă în afara privirii bolilor altora cu multă superficialitate, și anume ipohondria. În prezent, tot mai multe persoane cred că suferă de anumite boli, deși analizele medicale indică exact contrariul. „Boală mare este a crede omul în gândul său că are vreo boală. Gândul acesta îi creează stres, îl face să se mâhnească, să nu aibă poftă de mâncare, să nu poată dormi, să ia medicamente și, în cele din urmă, se îmbol­năvește, deși este sănătos” (Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. III. Nevoință duhovnicească, p. 50).

În perioada actuală, este important să ne ferim de aceste două extreme: să nu bagatelizăm situația de față și, totodată, să nu creăm o panică inutilă prin gesturile noastre. De aceea, recomandarea de a ne păstra calmul și de a fi responsabili ar trebui să ne facă să evităm cele două pericole majore: contractarea cu ușurință a bolilor prin nepăsare, dar și temerile nejustificate. Așa cum spunea Fenelon: „Teama este ca și leacurile violente, ce se întrebuințează în bolile grave; ele curăță, dar schimbă firea și tocesc organele: un suflet condus prin teamă este totdeauna mai slab”.

Boala, prilej de pocăință

În cartea prorocului Ieremia, întâlnim un pasaj cutremurător în care profetul spune astfel: „De ce este aşa de grea boala mea şi de ce rana mea este aşa de greu de vindecat, încât nu suferă doctorie? Oare vei fi Tu pentru mine ca un izvor amăgitor şi ca o apă înşelătoare? Şi la acestea, Domnul mi-a răspuns aşa: «De te vei întoarce, Eu te voi aduce la starea cea dintâi şi vei sta înaintea feţei Mele; dacă tu vei deosebi lucrul de preţ de cel fără de preţ, vei fi ca gura Mea; şi nu te vei întoarce la ei, ci ei se vor întoarce la tine; și te voi face pentru poporul acesta zid tare de aramă. Vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, pentru că Eu sunt cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul. Şi te voi scăpa din mâna celor răi; te voi izbăvi din mâna asupritorilor»” (Ieremia 15, 18-21).

Orice boală poate fi considerată un prilej de pocăință, de înnoire interioară, de reașezare a priorităților, de întâlnire cu Dumnezeu, „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, așa cum Îl numim în rugăciunile rostite la Taina Sfântului Maslu. Sfântul Paisie Aghioritul a fost bolnav o mare parte a vieții sale. Și-a purtat sufe­rințele cu demnitate, având, în același timp, convingerea că o durere îndurată pentru numele lui Dumnezeu valorează mai mult decât toate bucuriile egoiste ale lumii exterioare. Trebuie să fim atenți și responsabili, calmi și ancorați în realitate, dar, totodată, să dăm dovadă de pocăință, milostivire, rugăciune râvnitoare și să postim în continuare, având convingerea că toate aceste fapte bune sunt bineplăcute lui Dumnezeu și folositoare tuturor celor din jurul nostru.

Dacă omul nu se ocupă de sine, diavolul îi va da de lucru să se preocupe de alții Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

 

Dacă ți-ai fi știut boala ta, nu te-ai fi preocupat de boala altora. Nu spun să nu participi la durerea lor, ci să nu te preocupi de greșelile lor. Dacă omul face lucrare în el însuși, atunci se cunoaște și pe sine și-l cunoaște și pe celălalt.

Părinte, deseori văd slăbiciunile altora și îi judec.

Boala ta ți-o știi?

Nu.

De aceea știi boala celorlalți. Dacă ți-ai fi știut boala ta, nu ai fi știut boala altora. Nu spun să nu participi la durerea lor, ci să nu te preocupi de greșelile lor. Dacă omul nu se ocupă de sine, ispititorul îi va da de lucru să se preocupe de alții. Dar dacă face treabă în el însuși, atunci se cunoaște și pe sine și-l cunoaște și pe celălalt. Altfel, prin concluziile greșite ce le scoate din sine, judecă greșit și pe alții.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001, p. 148)