PĂRINTELE ARSENIE BOCA

Despre îndumnezeirea omului prin har
 

PĂRINTELE ARSENIE BOCA
Despre îndumnezeirea omului prin har
Voumul I
Cine are minte să ia aminte!...Părintele Arsenie Boca

Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sărbătoarea Naşterii Domnului: simbol şi tradiţie

 

Crăciunul poate fi un cadou frumos pentru orice creştin, prin pacea şi liniştea pe care le aduce în sufletul fiecăruia. Pentru această sărbătoare, creştinii se pregătesc dinainte, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. De pe 15 noiembrie începe Postul Crăciunului, ţine până pe 24 decembrie şi este mai puţin aspru decât cel al Paştelui. Mai presus de orice pregătire pentru această sărbătoare este pregătirea sufletească. De aceea, creştinii ţin post, fiecare cât poate, asemeni sfinţilor din Vechiul Testament, care posteau aşteptând venirea Mântuitorului.

Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare, creştinii nu mănâncă carne sau produse lactate, pregătindu­se astfel pentru sărbători. La români, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători. El a fost, este şi va fi o adevărată bucurie pentru toţi oamenii, care după mulţi ani trăiţi sub povara păcatului strămoşesc primesc prin Naşterea Mântuitorului lumină în viaţa omenească, "acesta întrupându­Se de la Duhul Sfânt, făcându-Se om".

De Crăciun, mulţi consideră că e un prilej bun pentru ca familia să se reunească şi să petreacă mai mult timp împreună. Dar în afară de acestea, creştinii merg la biserică, unde cu adevărat este reînviat acel moment sfânt, al Naşterii Mântuitorului, când Fecioara Maria şi Iosif au plecat spre Betleem, iar Pruncul a fost născut noaptea într-o peşteră, primind daruri de la magi, asemeni unui rege: aur, smirnă şi tămâie. Asemenea magilor, şi creştinii trebuie să-şi pregătească darurile atât pentru semeni, cât şi pentru Dumnezeu. Smirna şi tămâia ne duc cu gândul la darurile duhovniceşti ce le fac creştinii semenilor şi lui Dumnezeu, adică dragostea, credinţa, nădejdea, iar aurul la darurile materiale.

Fiecare dintre noi are posibilitatea de a face un dar cât de mic, dar, fie el material sau spiritual, acesta reprezintă condiţia primirii în suflet a darului cel mai de preţ din lume, Pruncul Iisus Hristos.

Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, fixându-se atunci ziua de 25 decembrie. În anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. La romani a fost reglementată sărbătorirea acestui mare eveniment abia în secolul al IV-lea, deoarece sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările date în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, acestea fiind o formă de venerare a Soarelui, adică a luminii ce biruia întunericul. Unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17-24 decembrie, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă.

Datorită diferenţelor calendaristice, o bună parte dintre ortodocşi au serbat multă vreme Crăciunul în luna ianuarie, ruşii şi sârbii păstrând şi astăzi acest obicei.

Celebrul personaj legat de această sărbătoare este, fără îndoială, Moş Crăciun. Imaginea sa cunoscută astăzi a apărut în secolul al XIX-lea. Moş Crăciun arată ca un bătrân bun şi blând, cu barba albă, care aduce daruri copiilor.

Colindele vestesc Naşterea Domnului

De sărbătoarea Naşterii Domnului sunt legate o mulţime de obiceiuri frumoase. La noi, copiii merg în ajun cu colindul, din casă în casă, vestind Naşterea Domnului. Cele mai cunoscute colinde sunt: "Cu Moş Ajunul", "Florile Dalbe" şi "Steaua".

Copiii care merg cu steaua îşi confecţionează o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată şi cu crenguţe de brad, în mijlocul căreia se află de obicei şi o iconiţă ce o înfăţişează pe Maica Domnului cu Pruncul. Ea aminteşte de steaua care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit, care s-au luat după ea ajungând la Betleem, tocmai la Naşterea Mântuitorului în ieslea cea săracă.

Cel mai important obiect decorativ care ne înfrumuseţează casa de sărbători este bradul veşnic verde. Copac cu o deosebită încărcătură simbolică încă din vremuri precreştine, bradul este asociat cu sărbătoarea Naşterii Domnului, triumf al vieţii asupra morţii, veşnic tânăr. Originile împodobirii caselor cu ramuri verzi în prag de iarnă se regăsesc în cadrul multor culturi diferite.

Astfel, egiptenii îşi împodobeau casele cu frunze verzi de palmier ca simbol al fertilităţii. Romanii îşi decorau casele cu crengi de brad în timpul saturnaliilor, iar druizii atârnau mere aurii şi aprindeau lumânări în stejari pentru a celebra solstiţiul de iarnă, ca simbol al vieţii veşnice şi al speranţei pentru reîntoarcerea primăverii. Tradiţia pomului de Crăciun împodobit cum îl ştim astăzi a apărut în Germania secolului al XVI-lea, primele decoraţiuni fiind confecţionate din hârtie colorată şi mere, aducând aminte de pomul vieţii din Rai.

Pomul vieţii, al renaşterii, plin de semnificaţii şi meniri pierdute în negura timpului, şi al civilizaţiilor, cu puteri magice, bradul se află în casele noastre pentru a ne încălzi sufletul, a ne face mai buni în anul care vine, pentru a reuni întreaga familie în armonie.

Aşa cum se întâmplă întotdeauna în preajma Crăciunului, toată lumea e prinsă în vârtejul pregătirilor de sărbătoare. Pe străzile deja împodobite strălucitor se simte o agitaţie tonică, optimistă. Ca în nici un alt moment al anului, ne gândim la cei dragi. E frumos, e aparte, dar în graba noastră am început să pierdem sentimentul autentic, creştin, al Crăciunului.

Transformăm această sărbătoare într-un pretext de mâncare, de veselie, de afişare a bogăţiei. Bine ar fi să nu ne oprim doar la manifestările exterioare ale bucuriei. Fără înţelegerea dimensiunii ei spirituale, nici o bucurie nu e întreagă. Naşterea Domnului e o sărbătoare a darurilor, dăruind omul comuniune cu ceilalţi. În felul acesta înaintăm puţin câte puţin în Dumnezeu, ne dezmărginim asemeni Lui, asemeni Mântuitorului, Care prin întrupare a consimţit să devină frate cu noi, devenind fiii aceluiaşi Tată.

Dar până să ajungem la aproapele ar trebui să începem cu noi. Cum putem să fim mai buni? Trebuie să avem o motivaţie personală şi să înţelegem sensul profund al iubirii. Numai în comuniune atingi această stare, doar fericirea altuia te fericeşte cu adevărat. Da, fericirea şi dărnicia se învaţă, se educă.

Lumina Crăciunului ar trebui să potolească în noi glasul nemulţumirilor de tot felul. Nu poţi aştepta sărbătoarea încrâncenat. Important e însă să ne străduim, să avem răbdare şi să privim mai cu luare aminte în jur. În afara stăruinţei de a fi mai bun, ce ne mai trebuie pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătorile?

Orice sărbătoare este un popas. Ar trebui să ne uităm în urmă la ce am făcut peste ani, dar să privim şi înainte; să avem o privire critică, dar şi optimistă, fixându-ne ţinte precise. Nu există creştin adevărat fără ţintă. Creştineşte vorbind, ne mai trebuie cumpătare. Nu mai bine vom folosi energiile noastre pentru împodobirea interioară? Raiul va fi cina care nu se va mai termina. De ce nu transformăm sărbătoarea Crăciunului într-o pregustare a bunătăţilor viitoare?

Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este peste tot. Iubirea se dobândeşte exersând şi se sporeşte când o împrăştii, cum spunea părintele Arsenie Boca: "Dumnezeu îl ia pe fiecare în inima Lui. Atunci, cum poţi să urăşti pe cel care stă în inima lui Dumnezeu?"... repetând mereu împreună cu Apostolul: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e!".

Tradiții în noaptea magică de Sfântul Nicolae

 

Cu toții știm că sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.

Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copiii, care au bucuria ca în seara de ajun să-și curețe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă, unele situații în care moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului și astfel le poate aduce o nuielușă, cu scopul să îi facă atenți și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.

Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui. decembrie 5, 2020 1 comentariu

Cu toții știm că sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.

Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copiii, care au bucuria ca în seara de ajun să-și curețe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă, unele situații în care moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului și astfel le poate aduce o nuielușă, cu scopul să îi facă atenți și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.

Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui.

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apa langă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșeste, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbatorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.

În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldații pe timp de război.

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secunda Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Sursa: calendarulortodox.ro

Sfântul Andrei

Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos, ocupă o poziție deosebită în tradiția și istoria creștinismului, fiind recunoscut drept ocrotitorul României. Motivul pentru această venerare este un amestec complex de elemente istorice, religioase și culturale care au contribuit la conturarea identității spirituale a poporului român. acum 7 ore Scrie un comentariu

Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos, ocupă o poziție deosebită în tradiția și istoria creștinismului, fiind recunoscut drept ocrotitorul României. Motivul pentru această venerare este un amestec complex de elemente istorice, religioase și culturale care au contribuit la conturarea identității spirituale a poporului român.

Unul dintre aspectele esențiale care îl leagă pe Sfântul Andrei de istoria României este legătura tradițională cu creștinarea acestor meleaguri. Potrivit tradiției, Sfântul Andrei ar fi fost primul care a adus Evanghelia în această regiune, răspândind învățăturile creștine printre locuitorii autohtoni. Această contribuție la consolidarea creștinismului în spațiul românesc reprezintă un pilon fundamental al legăturii strânse dintre Sfântul Andrei și România.

Un alt motiv al venerării Sfântului Andrei în România poate fi identificat în valorile sale fundamentale. Sfântul Andrei a fost martorul direct al învățăturilor lui Isus și a trăit o viață de credință, evlavie și devotament. Aceste calități exemplare îl fac un model spiritual pentru creștinii români, oferindu-le un ghid în viața lor spirituală și morală.

Este important de menționat că venerarea Sfântului Andrei în România nu este doar un fenomen religios, ci și cultural. Tradițiile populare, folclorul și obiceiurile specifice sărbătorii Sfântului Andrei au rădăcini adânci în cultura românească. Aceste elemente culturale îmbogățesc sărbătoarea și contribuie la perpetuarea valorilor specifice identității naționale.

Motivul pentru care Sfântul Andrei este ocrotitorul României se datorează unei combinații complexe de factori istorici, religioși și culturali. De la contribuția sa la creștinarea teritoriilor românești la rolul său în postul spiritual și până la legendele care îl leagă de fondarea unor așezăminte, Sfântul Andrei a devenit o figură centrală în inimile și conștiința poporului român, reprezentând nu doar un sfânt patron, ci și un simbol al tradiției și identității naționale.

 

 

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

  noiembrie 29, 2021 Scrie un comentariu

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie. Potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarnă care începe fiecărui lup.

Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Iată ce spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El„. Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat„ (la apostolie). L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.

Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andeei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Iată ce spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El„. Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat„ (la apostolie). L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria. Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.

În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi sau în but Prin unele zone ale țării, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă. Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserica. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muteşte; iar dacă tace, se duce în treaba să şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Ajunul de Sfântul Andrei aduce multă forfotă pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă. Că să şi reuşească aceste lucruri, atât fetele cât şi femeile, trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie. Pentru a ştii cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci faţă respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei.

Una din cele mai cunoscute tradiții de Sfântul Andrei este legată de grâul pus la încolțit. Grâul este considerat un simbol al belșugului, al prosperității. Indiferent că vorbim de tradiția păgână sau cea religioasă, această plantă este văzută ca sursa vieții, deoarece din grâu se face pâine, iar aceasta este mâncarea de bază. Cel mai frecvent, grâul se pune la încolțit în ziua de 30 noiembrie, cea în care românii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Dacă este, însă, să respectăm întru-totul tradiția, grâul se pune la încolțit în prima oră a zilei Sfântului Andrei. Așa-dar ar trebui ca pe data de 29 noiembrie să așteptați miezul nopții și apoi să începeți procedeul de semănare a grâului.
Sursa: Sfântul Andrei – tradiții și superstiții

Vino Iisuse în inima mea ca într-o iesle curată și o încălzește cu dragostea Ta, templu curată să se facă!

 

N-are ce căuta Bradul de Crăciun în biserică. Nici spectacolele în fața sfântului altar

Claudiu Balan Nașterea Domnului (Crăciunul) 1

Împodobirea bradului de Crăciun în casele noastre românești este o tradiție recentă, din ultimii 50 de ani și destul de forțat poate fi asociată cu nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Părinții mei născuți la țară nu împodobeau bradul de Crăciun, la fel nici bunicii sau străbunicii. Sărbătoarea Nașterii Domnului în satul românesc era legată de alte obiceiuri și tradiții sfinte, bradul împodobit fiind un produs de import din occident.

De fapt bradul împreună cu toate luminițele și împodobirile urbane fac parte din percepția limitată și lumească a Crăciunului, adică din ceea ce unii oamenii au vrut să mai păstreze din această sărbătoare.

De ani buni, bradul de Crăciun a ajuns să fie acceptat de preot și-n biserică, ba chiar la loc de frunte, în fața catapetesmei cât mai aproape de altar. Bradul a ajuns în fața sfântului altar unde stă în jur de o lună de zile în fața tuturor credincioșilor, de la Sfântul Nicolae până la Bobotează. Ba unde mai pui că am văzut și instalații luminoase sau beteală puse pe străni și geamuri, pentru a „împodobi” chipurile biserica. Auziți!? Pentru a împodobi biserica de Crăciun! Ca și cum biserica de zid și Biserica-familie a lui Dumnezeu e goală și pustie, întunecată și nu mai mișcă inimile credincioșilor, și e nevoie de ceva sclipici pentru a o face mai atrăgătoare oamenilor.

Ba la unele biserici vine și „moș crăciun” și aduce daruri la copii.  Ba încă la bradul împodobit de lângă catapeteasmă s-a făcut și soleea scenă de spectacolale și acolo se fac serbări de Crăciun pentru copii, se dau spectacole de colinde, se fac scenete de teatru, se aduc și instrumente și se cântă.

În seara de ajun și în zilele de Crăciun anumite biserici au devenit sală de spectacol care concurează „lumea” venind cu o ofertă mai tentantă de Crăciun, doar doar vor atrage mai mulți „cliențI”, uitându-și menirea!

Biserica lui Hristos e casă în care sălășluiește Duhul Sfânt, e loc în care oamenii doar pășind simt cum Domnul pătrunde încet în ei și ne dă pacea cea de sus.

Biserica are ca podoabă pe Sfânta Masă pe Domnul Dumnezeu Însuși, adică Trupul și Sângele lui Hristos. Vă dați seama? Altarul e tron al Dumnezeirii în fiecare biserică ortodoxă! Dumnezeu e acolo real și viu mereu. Maica Domnului împodobește absida altarului cu chipul ei blând și frumos, cu mâinile desfăcute în chip de îmbrățișare și binecuvântare, iar pruncul ei este în pictat în pântecele ei, ca odor de mare preț. Biserica e împodobită pe toți pereții cu sfinți, cu oamenii cei mai dragi ai Domnului din istoria umanității, care au ascultat de El și El-Sfânta Treime a venit în inima lor făcându-i temple ale Duhului Sfânt.

Biserica e înfrumusețată cu scene din viața Mântuitorului, cu momentele cele mai importante ale lucrării de mântuire a Lui pentru noi toți: cu nașterea, botezul, isptirea în pustie, cu propovăduirea, minunile, vindecările, patimile, răstignirea. învierea și înălțarea la cer.

Biserica lui Hristos e împodobită cu Cuvântul Domnului care se aude la fiecare slujbă. Cuvântul e Lumină în biserica lui Hristos! Cuvântul e Lumină în întreaga lume, atât cât oamenii Îl primesc în ei. Biserica lui Hristos e împodobită cu cântări și laude, cu psalmi și muzică psaltică. Biserica e înfrumusețată cu miros de tămâie și mir, care trezesc conștiința vieții veșnice în om. Biserica e împodobită cu vase de aur, cu sfinte veșminte strălucitoare care urcă mintea omului către lumina necreată a împărăției cerurilor. Biserica lui Hristos e împodobită cu predici și cateheze, cu înțelesuri adânci și taine mari ale lucrării Domnului în lume.

Biserica are Crucea lui Hristos ca mare podoabă pusă chiar pe catapeteasmă în locul cel mai vizibil pentru toți creștinii. Crucea e semn ce împodobește toate obiectele bisericii ca o pecete a iubirii lui Dumnezeu.

Biserica e loc de rugăciune intimă la lumina lină a candelelor, nu bulevard cu lumini și decorații ca-n orașele noastre. Biserica e casă a veșniciei, e loc din altă lume, e poartă a cerului, e intrare în Împărăție Cerurilor, e mereu altceva decât lumea. Podoabele Bisericii sunt atât de departe de podoabele lumii pe cât este de departe cerul de pământ și sfințenia de păcat.

Biserica e Trupul lui Hristos în care creștinii intră și se fac una cu El, nu parc de distracții cu brazi și luminițe, nu târg de mâncare și băutură.

Seara de ajun e seara cea mai sfântă din lume, în care Dumnezeu se coboară din cer și se face om și rămâne cu noi în veșnicie. Seara de ajun e seară de priveghere și de laudă multă adusă Domnului. Viața în Biserica lui Hristos e la antipodul vieții în lume. Adică e exact opusul. Cine vrea s-o facă asemenea lumii, face lucrarea celui rău.

Cine vrea să împodobească biserica lui Hristos cu brad și luminițe, beteală și globuri, să-și curețe sufletul și inima ca să vadă ce este deja în ea! Cine aduce bradul și spectacolele în fața altarului de Nașterea Domnului e păstor nelucrător care nu vrea să muncească și să le arate creștinilor marile taine ale lui Hristos.

Iubiți păstori de suflete, împodobiți bisericile în luna decembrie cu Cuvântul Domnului din Scriptură, cu cuvintele Sfinților Părinți, cu cântări și laude, cu cateheze dese, cu liturghii, cu împărtășirea cât mai deasă a creștinilor cu Hristos, cu dezlegări de păcate, cu dragoste și pace, cu privegheri, cu post și rugăciuni cât mai dese.

Nu faceți casa Tatălui nostru peșteră de tâlhari!

Nu faceți casa Tatălui nostru ceresc bâlci și sală de spectacole! Căutați alte săli pentru acestea… În casa Domnului să fie mereu loc înalt, loc sfânt, loc al păcii cerești, sălaș al Duhului Sfânt.

Biserica e loc al înțelesurilor înalte, e loc al tainelor Dumnezeiești, e loc al înălțării minții de pe pământ la cer.

Totul în cortul sfânt era făcut cu porunca lui Dumnezeu

În Vechiul Testament Moise a construit cortul sfânt în tabăra Israelului după poruncile directe ale lui Dumnezeu: dimensiuni, materiale, culori, moduri de îmbinare. În cort au fost așezate strict doar obiectele rânduite de Dumnezeu, care trebuiau folosite doar într-un mod anume. La fel veșmintele preoților și sfintele vase. Nu era nimic la întâmplare, și nimic în plus, decât ce rânduise Dumnezeu cu un scop anume. Era casa Lui, casă de mare sfințenie.

Evreii trebuiau să conștientizeze că nimic lumesc nu e aici, ci toate sunt rânduite dumnezeiește, pentru că sufletul și mintea omului să se ridice către Dumnezeu. În Sfânta Sfintelor se intra o dată pe an și atunci numai un singur om. arhiereul. Dacă vreunul din oamenii de rând doar atingea cu un deget chivotul mărturiei, obiectul cel mai sfânt care stătea în altarul cortului, era pedepsit cu moarte de Dumnezeu.  De ce? Ca să învețe a cinsti și slăvi pe Dumnezeu Cel ce este în mijlocul lor prin acel chivot. Ca să înțeleagă că e sfințenie mare ce e acolo, nu așa orice și oricum…

Subiectul poate fi mult dezbătut, dar concluzia e simplă: în templu / în biserică toate sunt rânduite dumnezeiește după rațiuni ale Creatorului potrivite tuturor voilor Lui. Citiți capitolele 25-31 din cartea Ieșirea pentru lămuriri.

După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda,și l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de în răsucit, Să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri.

Şi iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, şi am pus înţelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ţi-am poruncit: Cortul adunării, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui şi toate lucrurile cortului; masa şi toate vasele ei; sfeşnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui şi jertfelnicul tămâierii; jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia şi postamentul ei; țesăturile pentru înveliş, veşmintele sfinţite pentru Aaron preotul şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui;mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel sfânt; toate le vor face ei aşa, cum ţi-am poruncit Eu ţie». (Ieșirea 31, 1-11)

Rețineți concluzia Domnului la construirea cortului: „Toate le vor face ei aşa, cum ţi-am poruncit Eu ţie!” (Ieșirea 31, 11)

Concluzii

N-are ce căuta bradul în biserică, așa cum duhul lumii cu toate ale ei n-are ce căuta în casa Domnului! Căci Domnul și-a făcut casă pe pământ ca să ne ridice la cer, nu ca să se facă una cu lumea.

Ce temei biblic, canonic sau liturgic avem pentru aducerea bradului în biserică în perioada nașterii? Dar pentru spectacolele din fața altarului?

Casa Domnului e o bucată de cer printre oameni, și noi astăzi vrem să împodobim cerul cu „frumusețile noastre”. Orbi suntem…

Bradul de Crăciun este și în casele noastre un înțeles slab și neconvingător al Nașterii Domnului. De aceea se cuvine să ne împodobim casele cu cele ale Duhului Sfânt, nu (doar) cu cele ale lumii.

Putem face fiecare ce vrem, dar măcar să știm un lucru: bucuria adevărată (viața cea de sus, fericirea) e din Hristos cel Viu, și pe acest Hristos Iisus îl găsim în biserica / Biserica Lui. Restul sunt minciuni atunci când sunt propuse ca sursă de bucurie în locul Lui.

Podoaba bisericii este Iisus Hristos! Cu ce o vom împodobi mai frumos decât El?

Toate cele ale Bisericii sunt rânduite de Dumnezeu ca să ne înalțe de la înțelesurile lumești către El, nu să ne ține capturați în ele.

Vino Iisuse în inima mea ca într-o iesle curată și o încălzește cu dragostea Ta, templu curată să se facă!

Autor: Claudiu Balan

https://ortodoxiatinerilor.ro/n-are-ce-cauta-bradul-de-craciun-in-biserica-nici-spectacolele-in-fata-sfantului-altar/?fbclid=IwAR0JsNbfRqGDzxC4HYBLtDSK5fTnXbCV7771TmA1lbKvUFoV6WAB-F0e8nU