N-are ce căuta Bradul de Crăciun în biserică. Nici spectacolele în fața sfântului altar
Împodobirea bradului de Crăciun în casele noastre românești este o tradiție recentă, din ultimii 50 de ani și destul de forțat poate fi asociată cu nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Părinții mei născuți la țară nu împodobeau bradul de Crăciun, la fel nici bunicii sau străbunicii. Sărbătoarea Nașterii Domnului în satul românesc era legată de alte obiceiuri și tradiții sfinte, bradul împodobit fiind un produs de import din occident.
De fapt bradul împreună cu toate luminițele și împodobirile urbane fac parte din percepția limitată și lumească a Crăciunului, adică din ceea ce unii oamenii au vrut să mai păstreze din această sărbătoare.
De ani buni, bradul de Crăciun a ajuns să fie acceptat de preot și-n biserică, ba chiar la loc de frunte, în fața catapetesmei cât mai aproape de altar. Bradul a ajuns în fața sfântului altar unde stă în jur de o lună de zile în fața tuturor credincioșilor, de la Sfântul Nicolae până la Bobotează. Ba unde mai pui că am văzut și instalații luminoase sau beteală puse pe străni și geamuri, pentru a „împodobi” chipurile biserica. Auziți!? Pentru a împodobi biserica de Crăciun! Ca și cum biserica de zid și Biserica-familie a lui Dumnezeu e goală și pustie, întunecată și nu mai mișcă inimile credincioșilor, și e nevoie de ceva sclipici pentru a o face mai atrăgătoare oamenilor.
Ba la unele biserici vine și „moș crăciun” și aduce daruri la copii. Ba încă la bradul împodobit de lângă catapeteasmă s-a făcut și soleea scenă de spectacolale și acolo se fac serbări de Crăciun pentru copii, se dau spectacole de colinde, se fac scenete de teatru, se aduc și instrumente și se cântă.
În seara de ajun și în zilele de Crăciun anumite biserici au devenit sală de spectacol care concurează „lumea” venind cu o ofertă mai tentantă de Crăciun, doar doar vor atrage mai mulți „cliențI”, uitându-și menirea!
Biserica lui Hristos e casă în care sălășluiește Duhul Sfânt, e loc în care oamenii doar pășind simt cum Domnul pătrunde încet în ei și ne dă pacea cea de sus.
Biserica are ca podoabă pe Sfânta Masă pe Domnul Dumnezeu Însuși, adică Trupul și Sângele lui Hristos. Vă dați seama? Altarul e tron al Dumnezeirii în fiecare biserică ortodoxă! Dumnezeu e acolo real și viu mereu. Maica Domnului împodobește absida altarului cu chipul ei blând și frumos, cu mâinile desfăcute în chip de îmbrățișare și binecuvântare, iar pruncul ei este în pictat în pântecele ei, ca odor de mare preț. Biserica e împodobită pe toți pereții cu sfinți, cu oamenii cei mai dragi ai Domnului din istoria umanității, care au ascultat de El și El-Sfânta Treime a venit în inima lor făcându-i temple ale Duhului Sfânt.
Biserica e înfrumusețată cu scene din viața Mântuitorului, cu momentele cele mai importante ale lucrării de mântuire a Lui pentru noi toți: cu nașterea, botezul, isptirea în pustie, cu propovăduirea, minunile, vindecările, patimile, răstignirea. învierea și înălțarea la cer.
Biserica lui Hristos e împodobită cu Cuvântul Domnului care se aude la fiecare slujbă. Cuvântul e Lumină în biserica lui Hristos! Cuvântul e Lumină în întreaga lume, atât cât oamenii Îl primesc în ei. Biserica lui Hristos e împodobită cu cântări și laude, cu psalmi și muzică psaltică. Biserica e înfrumusețată cu miros de tămâie și mir, care trezesc conștiința vieții veșnice în om. Biserica e împodobită cu vase de aur, cu sfinte veșminte strălucitoare care urcă mintea omului către lumina necreată a împărăției cerurilor. Biserica lui Hristos e împodobită cu predici și cateheze, cu înțelesuri adânci și taine mari ale lucrării Domnului în lume.
Biserica are Crucea lui Hristos ca mare podoabă pusă chiar pe catapeteasmă în locul cel mai vizibil pentru toți creștinii. Crucea e semn ce împodobește toate obiectele bisericii ca o pecete a iubirii lui Dumnezeu.
Biserica e loc de rugăciune intimă la lumina lină a candelelor, nu bulevard cu lumini și decorații ca-n orașele noastre. Biserica e casă a veșniciei, e loc din altă lume, e poartă a cerului, e intrare în Împărăție Cerurilor, e mereu altceva decât lumea. Podoabele Bisericii sunt atât de departe de podoabele lumii pe cât este de departe cerul de pământ și sfințenia de păcat.
Biserica e Trupul lui Hristos în care creștinii intră și se fac una cu El, nu parc de distracții cu brazi și luminițe, nu târg de mâncare și băutură.
Seara de ajun e seara cea mai sfântă din lume, în care Dumnezeu se coboară din cer și se face om și rămâne cu noi în veșnicie. Seara de ajun e seară de priveghere și de laudă multă adusă Domnului. Viața în Biserica lui Hristos e la antipodul vieții în lume. Adică e exact opusul. Cine vrea s-o facă asemenea lumii, face lucrarea celui rău.
Cine vrea să împodobească biserica lui Hristos cu brad și luminițe, beteală și globuri, să-și curețe sufletul și inima ca să vadă ce este deja în ea! Cine aduce bradul și spectacolele în fața altarului de Nașterea Domnului e păstor nelucrător care nu vrea să muncească și să le arate creștinilor marile taine ale lui Hristos.
Iubiți păstori de suflete, împodobiți bisericile în luna decembrie cu Cuvântul Domnului din Scriptură, cu cuvintele Sfinților Părinți, cu cântări și laude, cu cateheze dese, cu liturghii, cu împărtășirea cât mai deasă a creștinilor cu Hristos, cu dezlegări de păcate, cu dragoste și pace, cu privegheri, cu post și rugăciuni cât mai dese.
Nu faceți casa Tatălui nostru peșteră de tâlhari!
Nu faceți casa Tatălui nostru ceresc bâlci și sală de spectacole! Căutați alte săli pentru acestea… În casa Domnului să fie mereu loc înalt, loc sfânt, loc al păcii cerești, sălaș al Duhului Sfânt.
Biserica e loc al înțelesurilor înalte, e loc al tainelor Dumnezeiești, e loc al înălțării minții de pe pământ la cer.
Totul în cortul sfânt era făcut cu porunca lui Dumnezeu
În Vechiul Testament Moise a construit cortul sfânt în tabăra Israelului după poruncile directe ale lui Dumnezeu: dimensiuni, materiale, culori, moduri de îmbinare. În cort au fost așezate strict doar obiectele rânduite de Dumnezeu, care trebuiau folosite doar într-un mod anume. La fel veșmintele preoților și sfintele vase. Nu era nimic la întâmplare, și nimic în plus, decât ce rânduise Dumnezeu cu un scop anume. Era casa Lui, casă de mare sfințenie.
Evreii trebuiau să conștientizeze că nimic lumesc nu e aici, ci toate sunt rânduite dumnezeiește, pentru că sufletul și mintea omului să se ridice către Dumnezeu. În Sfânta Sfintelor se intra o dată pe an și atunci numai un singur om. arhiereul. Dacă vreunul din oamenii de rând doar atingea cu un deget chivotul mărturiei, obiectul cel mai sfânt care stătea în altarul cortului, era pedepsit cu moarte de Dumnezeu. De ce? Ca să învețe a cinsti și slăvi pe Dumnezeu Cel ce este în mijlocul lor prin acel chivot. Ca să înțeleagă că e sfințenie mare ce e acolo, nu așa orice și oricum…
Subiectul poate fi mult dezbătut, dar concluzia e simplă: în templu / în biserică toate sunt rânduite dumnezeiește după rațiuni ale Creatorului potrivite tuturor voilor Lui. Citiți capitolele 25-31 din cartea Ieșirea pentru lămuriri.
După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda,și l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de în răsucit, Să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri.
Şi iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, şi am pus înţelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ţi-am poruncit: Cortul adunării, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui şi toate lucrurile cortului; masa şi toate vasele ei; sfeşnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui şi jertfelnicul tămâierii; jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia şi postamentul ei; țesăturile pentru înveliş, veşmintele sfinţite pentru Aaron preotul şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui;mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel sfânt; toate le vor face ei aşa, cum ţi-am poruncit Eu ţie». (Ieșirea 31, 1-11)
Rețineți concluzia Domnului la construirea cortului: „Toate le vor face ei aşa, cum ţi-am poruncit Eu ţie!” (Ieșirea 31, 11)
Concluzii
N-are ce căuta bradul în biserică, așa cum duhul lumii cu toate ale ei n-are ce căuta în casa Domnului! Căci Domnul și-a făcut casă pe pământ ca să ne ridice la cer, nu ca să se facă una cu lumea.
Ce temei biblic, canonic sau liturgic avem pentru aducerea bradului în biserică în perioada nașterii? Dar pentru spectacolele din fața altarului?
Casa Domnului e o bucată de cer printre oameni, și noi astăzi vrem să împodobim cerul cu „frumusețile noastre”. Orbi suntem…
Bradul de Crăciun este și în casele noastre un înțeles slab și neconvingător al Nașterii Domnului. De aceea se cuvine să ne împodobim casele cu cele ale Duhului Sfânt, nu (doar) cu cele ale lumii.
Putem face fiecare ce vrem, dar măcar să știm un lucru: bucuria adevărată (viața cea de sus, fericirea) e din Hristos cel Viu, și pe acest Hristos Iisus îl găsim în biserica / Biserica Lui. Restul sunt minciuni atunci când sunt propuse ca sursă de bucurie în locul Lui.
Podoaba bisericii este Iisus Hristos! Cu ce o vom împodobi mai frumos decât El?
Toate cele ale Bisericii sunt rânduite de Dumnezeu ca să ne înalțe de la înțelesurile lumești către El, nu să ne ține capturați în ele.
Vino Iisuse în inima mea ca într-o iesle curată și o încălzește cu dragostea Ta, templu curată să se facă!
Autor: Claudiu Balan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.