Începând de astăzi, toti românii sunt rugati să se unească rugăciunii colective.

 

Începând de astăzi, toti românii sunt rugati să se unească rugăciunii colective.

La ora 21:00. 15 min.

Până în ziua de Paste.

Fiecare în cămăruța lui.

Haideti să ridicăm vibratia personală și colectivă cât mai sus. Deasupra oricărui virus.

Vom crea un câmp de Lumină din zi în zi mai puternic.

"Acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu între ei".

Ca rugăciuni:

- "Tatăl nostru" de 9 ori;

- "Rugăciunea inimii";

- "Psalmul 50"

- ...și orice altă rugă coborata din minte în inimă.

Împărtășiti gândul și mesajul acesta cu familiile și prietenii voștri și haideti să ne unim cu totii!

Preotii din întreaga tara se alătură!

Când mii de suflete vibrează la unison, Dumnezeu face minuni!

Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos

 

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Cântarea 1: ,Glasul al 6-lea:

Irmos: Ajutor și acoperitor...

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Acum mă apropii eu, păcătosul și îm­povăratul, către Tine, Stăpânul și Dum­nezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar.

O, amar mie, păcătosului, că sunt ti­călos mai mult decât toți oamenii; po­căință nu este întru mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng fap­tele mele cu amar.

Slavă...

Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine, păcătosul, și mă iz­bă­vește de lațul vrăjmașului, îndrep­tân­du-mă pe ca­lea pocăinței, ca să plâng faptele mele cu amar.

Cântarea 3:

Irmos: Întărește, Doamne, pe piatra mărturisirii Tale...

Când se vor pune scaunele la judecata cea înfricoșătoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor vădi; amar va fi atunci de cei păcătoși, căci vor fi trimiși la chinuri. Deci, aceea știind, suflete al meu, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

Drepții se vor bucura, iar păcătoșii vor plânge; ci atunci nimeni nu ne va putea ajuta, că faptele noastre ne vor osândi pe noi. Drept aceea nu întârzia, ci, mai înainte de sfârșit, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

Slavă...

O, vai de mine, cel mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele și cu gândurile, neavând picături de lacrimi de la învârtoșarea inimii mele; ci acum caută la pământ, suflete al meu și te pocăiește de faptele tale cele rele.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Iată, Doamnă, Fiul tău ne învață spre bine; iar eu, păcătosul, pururea fug de cele bune; ci tu, ca o milostivă, miluiește-mă ca să mă pocăiesc de faptele mele cele rele.

Cântarea 4:

Irmos: Auzit-a prorocul...

Desfătată și plăcută este aici calea dez­mierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când se va despărți sufletul de trup. Deci, pocăiește-te de acestea, suflete al meu, pentru împărăția lui Dumnezeu.

Pentru ce faci strâmbătate celui sărac? De ce oprești plata slugilor? Pe fratele tău nu-l iubești; desfrânarea și amărăciunea iubești. Deci, lasă acelea, suflete al meu, și te pocăiește pentru împărăția lui Dumnezeu.

Slavă...

O, nebune om! Până când te vei afunda și ca o albină vei aduna bo­gă­ția ta, care degrab va pieri ca praful și ca cenușa? Ci caută mai vârtos îm­părăția lui Dumnezeu.

Și acum..., Născătoarei de Dumnezeu:

Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă întărește spre fapte bune și mă păzeș­te ca să nu mă răpească pe mine ne­pre­­gătit moartea cea urâtă; ci mă po­vă­­țu­iește, Fecioară, la împărăția lui Dumnezeu.

Cântarea 5:

Irmos: Pe mine, cel ce mânec...

Adu-ți aminte, ticălosule om, că de păcate ești robit: cu minciuna, cu cle­ve­tirea, cu vrajba, cu neputința, ca de o fiară cumplită. Suflete al meu pă­cătos, au doară aceea ai voit?

Mi se cutremură mădularele și cu totul sunt vinovat, privind cu ochii, auzind cu urechile și cu totul dându-mă pe mine gheenei. Suflete al meu păcă­tos, au doară aceea ai voit?

Slavă...

Pe desfrânatul și pe tâlharul care s-au pocăit i-ai primit, Mântuitorule, iar eu cu lenea păcatului m-am îngreuiat și de cel rău sunt robit. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Ajutătoare minunată și grabnică tu­turor oamenilor, Maica lui Dumne­zeu, ajută-mi mie, nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos aceasta a voit.

Cântarea 6:

Irmos: Strigat-am cu toată inima mea...

Pe pământ viață desfrânată am viețuit și sufletul la întuneric l-am dat; dar acum, milostive Stăpâne, izbăvește-mă de toată robia vrăjmașului și mă înțelepțește ca să fac voia Ta.

Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul în tină, așa și eu slujesc păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvia aceasta și-mi dă inimă ca să fac voia Ta.

Slavă...

Scoală-te, omule ticălos, aleargă că­tre Dumnezeu mărturisind păcatele tale și cazi lăcrimând și suspinând; iar Acela, ca un îndurat, va da ție ajutor ca să faci voia Lui.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, păzește-ne pe noi de rău­tățile vrăjmașului celui văzut și celui nevăzut și primește rugăciunile noastre și le du pe acestea Fiului tău, și-mi dă înțelepciune ca să fac voia ta.

Condacul, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, pentru ce te îmbo­gă­țești în păcate? Pentru ce faci voia dia­volului? În ce-ți pui nădejdea? Pără­sește-te de acestea și te întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doam­­ne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Gândește, suflete al meu, la ceasul cel amar al morții și la judecata cea înfricoșătoare a Făcătorului Dumne­zeu; că îngerii cei întunecați te vor lua pe tine, suflete, și te vor duce în focul cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte te pocăiește, strigând: Miluiește-mă, Doamne, pe mine, păcătosul!

Cântarea 7:

Irmos: Greșit-am, fărădelege am făcut...

Nu nădăjdui, suflete al meu, în bo­gă­ția cea trecătoare sau în adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu știi cui le vei lăsa, ci strigă: Miluiește-mă, Hris­toase Dumnezeule, pe mine, pă­că­tosul!

Nu nădăjdui, suflete al meu, în să­nă­tatea trupească cea trecătoare, nici în frumusețea cea degrab trecă­toare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor; ci strigă: Miluiește-mă, Hris­toase Dumnezeule, pe mine, ne­vred­nicul!

Slavă...

Adu-ți aminte, suflete al meu, de viața cea de veci, de împărăția cerului cea gătită sfinților, de întunericul cel mai din afară și de mânia lui Dumne­zeu, care este asupra celor răi, și strigă: Mi­luiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Cazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu și te roagă ei, că este grabnic ajutătoare celor ce se pocăiesc, să roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, să mă miluiască pe mine, nevrednicul.

Cântarea 8:

Irmos: Pe Care oștile cerești...

Cum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fra­tele meu în groapă, zăcând fără de mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine, Doamne, pe Care Te rog ca, mai în­a­inte de sfârșit, să mă îndreptezi.

Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat, Unule lesne iertătorule!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cred că vei veni să judeci viii și morții și toți vor sta întru a lor rân­du­ială: bătrânii și tinerii, conducătorii și supușii lor, domnii și judecătorii, bo­gații și săracii, femeile și bărbații. Oare cum mă voi afla eu atunci? Drept aceea, strig Ție: Dă-mi, Doam­ne, mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată Născătoare de Dum­ne­zeu, primește rugăciunea mea cea ne­vred­nică, păzește-mă de moartea cea urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.

Cântarea 9:

Irmos: Nașterea cea fără de sămânță...

Acum scap la voi, îngeri, arhangheli și toate puterile, care stați înaintea scaunului lui Dumnezeu: Rugați-vă către Făcătorul vostru să fie izbăvit sufletul meu de chinurile cele veșnice.

Acum plâng către voi, sfinților, pa­triarhilor, împăraților și prorocilor, apos­tolilor și arhiereilor și toți aleșii lui Hristos, ajutați-mi mie la judecată, ca să se mântuiască sufletul meu de în­tunericul vrăjmașului.

Slavă...

Acum ridic mâinile mele către voi, sfinților mucenici, pustnicilor, prea­cuvioșilor și toți sfinții, care vă rugați către Dumnezeu pentru toată lumea, ca să se mântuiască sufletul meu în ceasul morții.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine nădăjduiesc, și roagă pe Fiul tău ca să mă pună pe mine, nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va ședea să judece viii și morții.

Apoi: Rugăciunea "Cuvine-se cu adevărat

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție.

Slavă…, Și acum…, Doamne, miluiește (de 3 ori). Părinte, binecuvintează, și apolisul.

O, Doamne şi Dumnezeul cerurilor şi al pământului, Care pretutindenea eşti şi toate le vezi… Care ştii tot ce facem fiecare dintre noi şi Care răsplăteşti fiecăruia după faptele lui…

 Făgăduiesc, Doamne, că, dacă mă vei scăpa din această încercare, voi despăgubi pe cel ce l-am păgubit, voi mărturisi păcatul pe care l-am făcut şi Te voi asculta pe Tine până la moarte, păzind tot Cuvântul Tău cel Sfânt…

În dimineaţa următoare, iată că temnicerul vine la uşa lui Efrem şi îi strigă:
– Ei, tinere, scoală-te, ia-ţi tot bagajul şi ieşi afară. Poţi să pleci acasă, ai avut un mare noroc: a fost găsit adevăratul vinovat. Tu eşti liber, pleacă!
– Domnule temnicer, zise Efrem, ştiu eu Cine m-a eliberat pe mine: Dumnezeu m-a eliberat!

N-am fost eu vinovat de ceea ce m-au învinuit oamenii aceştia, dar eu am totuşi o mare vină. Sunt vinovat de văcuţa săracului pe care eu am omorât-o şi Dumnezeu m-a văzut, de aceea m-a înştiinţat prin închisoarea asta, ca să mă îndrept.

Ajuns acasă, tânărul a mărturisit părinţilor săi totul, iar după aceea i-a rugat, zicând:
– Vă rog să mă lăsaţi să aleg dintre vacile noastre pe cele două mai bune şi să i le duc săracului, drept despăgubire pen­tru văcuţa lui pe care am ucis-o eu.

Şi vă rog să-mi daţi o pungă de galbeni pe care să i-o duc ca o mică despăgubire pentru toată suferinţa pe care i-am pricinuit-o.
Vreau să merg chiar mâine să-i cer iertare, mărturisindu-i tot răul pe care i l-am făcut.
Vreau să-mi liniştesc cugetul care mă mustră neîncetat pentru păcatul meu.
Şi vreau să-mi împlinesc juruinţa pe care I-am făcut-o Domnului când m-a scăpat din temniţă.

Părinţii lui s-au învoit cu bucurie la cererea fiului lor po-căit. Iar el, mergând chiar a doua zi, a dus la coliba săracului tot ce hotărâse în inima lui ca despăgubire pentru tot răul pe care îl făcuse bietului om şi copiilor lui.

Când săracul văzu cele două vaci grase şi frumoase, precum şi punga plină de galbeni, nici nu-i venea să creadă că Dumnezeu Se îndurase atât de darnic faţă de el. A îmbrăţişat şi a iertat din tot sufletul pe tânărul care îi mărturisea tot ce făcuse şi care îi cerea iertare pentru întristarea şi suferinţa lor.

Toţi cei cinci copii orfani de mamă, dar fericiţi de bine-cuvântarea ce dădu peste ei, i-au sărutat tânărului mâinile, cu obrajii lor scăldaţi în lacrimi de mulţumire şi de mirare.
– Veniţi, zise Efrem, să îngenunchem şi să ne rugăm, mulţumind lui Dumnezeu.

Şi, cu ochii plecaţi înaintea Domnului, cu glasul plin de cutremur, înconjurat de copilaşii săracului, el a început să se roage astfel:

O, Doamne şi Dumnezeul cerurilor şi al pământului, Care pretutindenea eşti şi toate le vezi… Care ştii tot ce facem fiecare dintre noi şi Care răsplăteşti fiecăruia după faptele lui…

Credinciosul care postește trebuie să înceteze să-și mai hrănească egoismul, gândindu-se mai mult la Dumnezeu
Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută. Postul cantitativ are mai ales o funcție regulatoare față de postul calitativ: el permite slăbirea trupului și obținerea rezultatelor dorite pentru suflet atunci când postul calitativ nu este suficient.
Eforturile făcute la nivelul trupului și al instinctelor sau al înclinațiilor ce țin de el trebuie însoțite de o strădanie la nivelul minții și al inimii. Altfel spus, postul și înfrânarea din timpul perioadelor de post trebuie să constea și într-o înfrânare de la gândurile cele rele (închipuiri, amintiri, plăsmuiri), de la dorințele și sentimentele rele, de la vorbirea deșartă, de la judecata aproapelui și osândirea lui, de la clevetire etc. Credinciosul care postește trebuie să înceteze să-și mai hrănească egoismul, gândindu-se mai mult la Dumnezeu (mai ales printr-o rugăciune mai deasă și mai stăruitoare) și la aproapele (făcând milostenie, acordându-i acestuia ajutor material, psihologic și spiritual, rugându-se mai mult pentru el…).
Postul este caracterizat întotdeauna printr-o anumită dualitate. Crucea este izvor de tristețe din cauza suferinței și a morții Mântuitorului Hristos, dar, în același timp, ea este și izvor de bucurie, ca semn al biruinței Sale asupra puterilor întunericului, asupra ispitelor și asupra morții. Posturile sunt și perioade de înnoire în timpul cărora, prin intermediul practicilor ascetice, credinciosul face ca înlăuntrul său omul cel vechi să moară pentru ca omul cel nou să se poată naște și crește în locul lui.
Înnoirea duhovnicească din timpul Postului Mare, care se petrece primăvara, este asemănată unei „primăveri duhovnicești a sufletelor”, potrivit expresiei Sfântului Ioan Gură de Aur. La un prim nivel, semnificația și valoarea duhovnicească a postului și a înfrânării este aceea de jertfă, de dar adus lui Dumnezeu, Căruia omul Îi consacră timp și puteri duhovnicești din cele ale firii sale.
Una dintre funcțiile postului și ale înfrânării este aceea de a ajunge la o mai bună stăpânire a trupului care să-l facă să se supună minții, să-i poată fi controlate impulsurile și diferitele înclinații, precum și stările nedorite din punct de vedere duhovnicesc. În vreme ce mâncarea și băutura „robesc sufletul” și simțurile, iar patimile (mai cu seamă cele legate de mâncare, de plăcerea trupească și de bani sau de bunurile materiale) îl fac pe om sclavul lumii sensibile și materiale, postul, înfrânarea și milostenia (ce trebuie practicată mult mai intens în timpul postului, după cum ne îndeamnă Sfinții Părinți) îl fac pe om să se desprindă de această lume pământească pentru a se înălța în lumea inteligibilă și dumnezeiască.
Postul încetinește funcțiile trupului, odihnindu-l în plan fiziologic, iar această odihnă se exprimă și în plan psihic, sub forma unei liniștiri lăuntrice a tuturor simțurilor și aptitudinilor, iar în plan duhovnicesc, sub forma unei păci pe care o simt negreșit toți cei care-l practică așa cum se cuvine.
                                                                                                                                      Jean-Claude Larchet, Viața Liturgică, Editura Doxologia, 2017

DRUMUL spre CASĂ
Marius Iordachioaia
  
Dumnezeu e pe Cruce
de la căderea omului.
A trebuit să ia trup
ca să vedem asta...
  
A lua Crucea înseamnă
a lua dragostea Tatălui
în inimile noastre. Și a o
îmbrățișa strâns, până
la sânge...
  
Alt drum spre casă
nu este...

 

Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita

 Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
În viaţa de obşte ascultarea ne face a înţelege puţin câte puţin psihologia altora. Învăţând a vieţui cu cineva, înveţi a vieţui cu milioane de alţi oameni asemănători lui. Astfel, treptat, intri într-o adâncă suferinţă pentru întreaga omenire. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile fiinţei omeneşti, şi nu numai la nivelul treburilor şi greutăţilor zilnice. Aceste treburi mărunte şi frecuşurile ce le însoţesc sunt, desigur, de neocolit, dar ele nu sunt finalitatea vieţii noastre. Ţelul nostru este a ajunge după chipul lui Hristos. Dacă, în calitate de «eu», nu pot purta o mică obşte, cum voi putea purta, precum Hristos, întreaga omenire în timp şi în spaţiu?Viaţa creştină este a ajunge asemenea lui Hristos, a avea aceleaşi mişcări ale inimii, aceleaşi gânduri ca Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Pavel. Dacă rămânem statornici cu cugetul la acest ţel, dacă din toată fiinţa noastră suntem în această mişcare lăuntrică, mintea nu ni se va pierde în lucruri mărunte. Pizmuirile, zavistiile, frecuşurile şi măruntele probleme ale vieţii zilnice vor trece neluate în seamă.
Slujim liturghia împreună. Dar plătim şi preţul: fiecare dintre noi trebuie să se grijească de mântuirea tuturor. Viaţa noastră este o nesfârşită mucenicie.Nu este altă cale decât rugăciunea neîntreruptă în vremea lucrului. Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut. Deschideţi o uşă – cereţi Domnului să vă deschidă uşa pocăinţei. Puneţi cărămizi – spuneţi-vă că în deşert lucraţi şi că nimic nu poate ţine, de nu va împreună-lucra Dumnezeu la zidire. Nu am obiceiul să cer sfat duhovnicesc de la conducători de stat şi generali, însă cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o bătălie, zicea: «

Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita».
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014, p.50

Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!

 Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de un vrăjmaș al lui Hristos, l-a chemat pe episcopul din cetatea cucerită și l-a întrebat:

– Evanghelia voastră este adevărată?

– Da, răspunse el.

– Atunci bea acest pahar cu otravă, că scris este: „De veți bea otravă, nu vă va vătăma”.

Episcopul a cerut răgaz 3 zile pentru rugăciune și după 3 zile s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu să bea paharul cu otravă, cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe el, căci auzise că puterea crucii îndepărtează moartea.

Episcopul luă paharul și îl întrebă pe sultan din care parte să bea: de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele 3 degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului.

Episcopul a băut și nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puțină apă ca să clătească paharul și i-a spus sultanului:

– Dă-i acum să bea și vrăjmașului lui Hristos care ți-a propus să faci aceasta.

Acela a băut și a murit pe loc.

Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!

Trăiește frumos fiecare moment al vieții!!!!

 Lacrima este distilarea sufletului. 

Este cea mai profunda emotie a inimii umane exprimata in solutie chimica. 

Este un extract concentrat, este produsul final al caderilor si al suferintelor.

 

Bucuria? Sa nu fii nevoit sa cauti ceeace te bucura.

Linistea? Sa nu bata inima decat in ritmul dansului si pacii.

Nevoia? Sa stii ca tot ce doresti vine la sfarsitul datoriei pe care ti-o faci catre toti si toate.

Nu spaima, nu indoiala, nu dezamagire.

Dati aripi primaverii si nevoile vor deveni bucurii. O astfel de zi va doresc.