O, Doamne şi Dumnezeul cerurilor şi al pământului, Care pretutindenea eşti şi toate le vezi… Care ştii tot ce facem fiecare dintre noi şi Care răsplăteşti fiecăruia după faptele lui…

 Făgăduiesc, Doamne, că, dacă mă vei scăpa din această încercare, voi despăgubi pe cel ce l-am păgubit, voi mărturisi păcatul pe care l-am făcut şi Te voi asculta pe Tine până la moarte, păzind tot Cuvântul Tău cel Sfânt…

În dimineaţa următoare, iată că temnicerul vine la uşa lui Efrem şi îi strigă:
– Ei, tinere, scoală-te, ia-ţi tot bagajul şi ieşi afară. Poţi să pleci acasă, ai avut un mare noroc: a fost găsit adevăratul vinovat. Tu eşti liber, pleacă!
– Domnule temnicer, zise Efrem, ştiu eu Cine m-a eliberat pe mine: Dumnezeu m-a eliberat!

N-am fost eu vinovat de ceea ce m-au învinuit oamenii aceştia, dar eu am totuşi o mare vină. Sunt vinovat de văcuţa săracului pe care eu am omorât-o şi Dumnezeu m-a văzut, de aceea m-a înştiinţat prin închisoarea asta, ca să mă îndrept.

Ajuns acasă, tânărul a mărturisit părinţilor săi totul, iar după aceea i-a rugat, zicând:
– Vă rog să mă lăsaţi să aleg dintre vacile noastre pe cele două mai bune şi să i le duc săracului, drept despăgubire pen­tru văcuţa lui pe care am ucis-o eu.

Şi vă rog să-mi daţi o pungă de galbeni pe care să i-o duc ca o mică despăgubire pentru toată suferinţa pe care i-am pricinuit-o.
Vreau să merg chiar mâine să-i cer iertare, mărturisindu-i tot răul pe care i l-am făcut.
Vreau să-mi liniştesc cugetul care mă mustră neîncetat pentru păcatul meu.
Şi vreau să-mi împlinesc juruinţa pe care I-am făcut-o Domnului când m-a scăpat din temniţă.

Părinţii lui s-au învoit cu bucurie la cererea fiului lor po-căit. Iar el, mergând chiar a doua zi, a dus la coliba săracului tot ce hotărâse în inima lui ca despăgubire pentru tot răul pe care îl făcuse bietului om şi copiilor lui.

Când săracul văzu cele două vaci grase şi frumoase, precum şi punga plină de galbeni, nici nu-i venea să creadă că Dumnezeu Se îndurase atât de darnic faţă de el. A îmbrăţişat şi a iertat din tot sufletul pe tânărul care îi mărturisea tot ce făcuse şi care îi cerea iertare pentru întristarea şi suferinţa lor.

Toţi cei cinci copii orfani de mamă, dar fericiţi de bine-cuvântarea ce dădu peste ei, i-au sărutat tânărului mâinile, cu obrajii lor scăldaţi în lacrimi de mulţumire şi de mirare.
– Veniţi, zise Efrem, să îngenunchem şi să ne rugăm, mulţumind lui Dumnezeu.

Şi, cu ochii plecaţi înaintea Domnului, cu glasul plin de cutremur, înconjurat de copilaşii săracului, el a început să se roage astfel:

O, Doamne şi Dumnezeul cerurilor şi al pământului, Care pretutindenea eşti şi toate le vezi… Care ştii tot ce facem fiecare dintre noi şi Care răsplăteşti fiecăruia după faptele lui…