Scrisul transformă și eliberează emoțiile

 Scrierea a ceea ce simți te ajută să-ți organizezi mintea.

A descrie în cuvinte ce ți se întâmplă nu înseamnă doar să te descarci:
Este să te înțelegi mai bine, să înveți de la tine, să vezi mai clar și să iei decizii dintr-un loc mai liniștit.

Scrisul transformă și eliberează emoțiile, îi scade intensitatea și reduce sarcina negativă.
Exprimarea a ceea ce simți, numirea acestui lucru este primul pas către atingerea unui echilibru personal mai mare.

Un caiet, câteva minute pe zi... și disponibilitatea de a te asculta fără judecată.
Uneori, asta e tot ce ai nevoie ca să începi să te simți mai bine.

Să merg LIBER, RECUNOSCĂTOR, SĂ ONOREZ trecutul meu

 Ascultă cu inima, nu doar cu mintea.

Înainte ca numele, hărțile și steagurile să existe, pământul era deja aici, respirând în liniște. Nu a venit să fie cumpărată, vândută ca trofee sau cucerită; A venit să susțină viața.

Uitarea ființei umane era să creadă că poate poseda ceea ce a venit doar să îngrijească, fără să fie îngrijit, nu există echilibru sau creștere coerentă.

Pământul nu aparține nimănui. Noi îi aparținem. În amintirea lui trăiesc pașii strămoșilor și visele celor care încă nu s-au născut. Fiecare munte conține înțelepciune, fiecare râu cunoaște durerea și speranța, fiecare copac ne amintește că viața crește atunci când există răbdare și pace în inimă, în cel mai emoționant SENTIMENT al său care aline SUFLETUL când se reîncarnează într-un corp nou.

Războiul se naște când omul se separă de pământ. Se deconectează de la Inimă, ca să nu SIMTĂ, pentru că l-a rănit în trecut și nu vrea să treacă prin același lucru, lăsând în urmă distrugere, trupuri fără viață care sunt stinse, pentru că apa lui a devenit tulbure, stagnantă, nu crește, nici nu o lasă să crească și PĂMÂNTUL tremură, se usucă, creează sărăcie în ființele sale, pentru că nu se observă pe sine, nici să locuiască ÎNĂUNTRU cu Duhul său, ci doar să trăiască din abisurile care îl conduc să cadă, să se distrugă pe sine sau pe alții.

Reprimarea se naște atunci când se uită că toți bem din același râu. Nu războiului. Nu represiunii. Pentru că niciun glonț nu poate semăna, niciun zbor nu se hrănește, niciun strigăt nu aduce pace. Pământul nu înțelege dușmanii; recunoaște doar pe cei care merg cu respect.

Adevărata putere nu a fost creată pentru a zdrobi oamenii, ci pentru a-i proteja.

Forța care distruge nu este forță, este frica deghizată ca o programare a structurilor și sistemelor de PUTERE externă.

Conducerea care reprimă nu ghidează, a fost pierdută. Focul există pentru a oferi căldură și lumină, nu pentru a arde casa comună, fără să știi cum să locuiască ÎNĂUNTRU.

Totul este conectat: rădăcina și aripa, inima și toba, copilul și bătrânul. Când distrugem pământul, ne rănim pe noi înșine. Când onorăm viața, ne vindecăm ca popor.

Amintește-ți asta: pământul oferă tuturor când nimeni nu pretinde că îl deține. Mergi cu umilință, ai grijă de cerc, protejează viața. Aceasta este calea reală.

Calea este să creezi semințe noi, să le plantezi, să le cultivi, să le udi cu mai multă iubire de sine în interior, să știi cum să privești afară dintr-o perspectivă mai curată, transparentă, mai clară și mai adevărată, te vezi și te cunoști pe tine însuți, te simți bine, pentru că CONȘTIINȚA ta este aliniată, sincronizată și armonizată de PĂMÂNTUL (corpul) în echilibru cu Cerul (mintea).

Să merg LIBER, RECUNOSCĂTOR, SĂ ONOREZ trecutul meu pe care Pământul l-a lucrat și învățat din Cer, luni, sori, anotimpuri, să am grijă de pământurile lor, să știu cum să le integrez, să discern cu onestitate, umilință cu poporul lor din exemplu, fără temeri sau egouri, să-i țin curați până când îi forțează, îi forțează să le dea mâncare, violează femeile, le ucide copiii, supraviețuiesc ei înșiși.

Vindecă-ți rădăcinile

 Când soarele se stinge și pământul respiră din nou în liniște, strămoșii se apropie.

Nu vin să impună, vin să-și amintească.

Vulturul rămâne sus, nu pentru că este mai mare, ci pentru că vede mai departe.
Puterea lor nu se naște din dominație, ci din conștiință.
Știe că puterea fără inimă devine foc, iar focul rătăcit nu face distincție între dușman și frate.

Focul a fost dat oamenilor pentru a se aduna, a vindeca, a susține viața noaptea.
Niciodată să nu ardă mâinile care îl hrănesc.
Niciodată să nu sperii pe cei care merg cu tine.

Cine poartă putere, poartă responsabilitatea.
Cei care au viziune trebuie să învețe să asculte.
Pentru că suntem cu toții țesuți în aceeași plasă: rana unuia răsună în inima tuturor.

Când un lider își folosește puterea pentru a se impune, focul dă pe dinafară, iar fumul întunecă viziunea.
Când forța este folosită pentru a proteja, focul devine acasă, iar flacăra învață să danseze fără să distrugă.

Amintește-ți asta, umblătorule:
Nu ești separat de oameni.
Ceea ce le faci altora se întoarce la tine sub o altă formă.
Cerul, pământul, focul și apa se recunosc pentru că știu că sunt una.

Folosește-ți puterea de a avea grijă, nu de a domina.
Folosește-ți vocea pentru a uni, nu pentru a răni.
Ține focul viu, dar ținut în cercul sacru.

Așa predau strămoșii.
Așa merge el, care își amintește că orice forță fără echilibru rupe țesătura vieții.

Vindecă-ți rădăcinile, nu e suficient să fugi, ca niște copii mici, din cauza războaielor fizice și mentale ale altora, ci să știi cum să rămâi cu capul sus, cu voința de a susține și nu de a fugi, ca niște copii care se tem de adevăr și sunt descoperiți prin minciuni, înșelăciuni, minciuni pe care și-au spus-o, pentru că nu știu să se IUBEASCĂ pe ei înșiși, nici ÎNCREDERE, nici NU CRED în propria PUTERE, își sacrifică trupurile, se străduiesc să păstreze trecutul, fără să se transforme ÎN INTERIOR, în exterior îi controlează pe ceilalți, pentru un egoism dezechilibrat, destabilizat, în lipsurile și lipsurile de a se IUVE pe ei înșiși, fără sentimente, pentru a satisface doar corpul, guvernat doar de minte și rațiune, logică care poate conta, fără tot adevărul, nici la o realitate pe care o teme, o ignoră, nu o cunoaște, are nevoie de dovezi pentru a crede și a avea încredere, de frica care îl întunecă fără să se observe pe sine sau să asculte vocea SUFLETULUI său.

Daruri spirituale care erau latente, reduse la tăcere, forțate, accelerate, forțate, impuse, fără adevăr pentru că nu pot explica, nici înțelege, nici înțelege, nu sunt conștiente de o realitate, care să fie guvernată de Corpuri impure, goale de dorința de PUTERE externă, de a poseda și avea copilul care are nevoie de alții, lipsește în interior și caută, cucerește exteriorul pe care îl dau și este rar ÎN DRAGOSTE, nu știu cum să se iubească pe ei înșiși în interior, nici să iubească în exterior.

Pacea nu venea când totul era rezolvat.
A venit când conștiința s-a trezit.

Când va înceta să fie urgent, să fie corect.
Când umilința ne permitea să ascultăm mai mult și să ne apărăm mai puțin.
Când sufletul înțelegea că nu totul este o luptă și că nu totul merită să fie câștigat.

Adevărata conștiință nu strigă adevăruri, ci le întruchipează.
Nu impune, înțelege.
Nu reacționează din mândrie, ci din prezență.

Acolo, încet câte puțin, pacea a început să locuiască.
Nu ca absența conflictelor, ci ca o liniște interioară care nu mai depinde de exterior.

Umilința a deschis spațiu.
Conștiința a ordonat.
Și pacea a devenit posibilă.

Pentru că atunci când încetezi să mai lupți cu viața, viața încetează să te împingă.
Iar când alegi să înțelegi în loc să controlezi, ceva profund se aliniază în tine.

Pacea nu este un destin.
Este o consecință.
Să trăiesc cu conștiința.
Să meargă cu umilință.
Să renunțe la nevoia de a demonstra și să aleagă, în sfârșit, să fiu consecvent cu tine.

Și apoi a venit pacea.

Spiritul tău evoluează într-o CONȘTIINȚĂ care a ajuns să corecteze, să îmbunătățească versiunile vechi în UNELE NOI dintr-o LUMINĂ care își luminează propria cale, îi oferă să ALEAGĂ să se pedepsească, să se sacrifice, să sufere pentru alții sau să FIE propria LUMINĂ în CREȘTERE, AVANSARE ȘI EVOLUȚIE prin PUTEREA și DARURILE Spirituale ale sale.

Să se curețe de MUD, de ceea ce nu a cerut permisiunea, a forțat, impus, cerut fără adevăr, doar bazat pe o fereastră mică, care observă doar ce îl interesează, beneficiază, consumă ÎN INTERIOR, unde se reprime, se micșorează, se minimizează, prin frici, întuneric, paraziți energetici pe care îi lasă să intre pentru că nu se IUBEȘTE, pentru că nu are încredere în Spiritul său, nici LUMINA lor, nu se lasă trași de curentul care îi conduce către FURTUNI, pe care alții le organizează, fără să-și asume responsabilitatea, cu judecăți fără valoare, fără respect, fără umilință, fără onestitate, care mint, înșală, falsifică cu irealități, mașini pe care le folosesc pentru a se ascunde de corpurile lor pe care nu le iubesc, și nici nu le pasă, pentru a-și obține propriile beneficii egoiste din Corpul care nu știe să se IUBEASCĂ pe Sine, nici să iubești afară.

SPIRITUL TĂU este PURIFICATOR, să-l umpli cu LUMINĂ, claritate, transparență, să ELIBEREZI programarea trupurilor care nu se iubesc, cer să fie date, să nu plece, inventează povești pentru a le păstra în care îți spun că sunt cinstiți și merg cu răni și temeri fără adevăr sau realitate, incoerente pe care nu le împlinesc, pentru că merg cu minciuni născute din copil, corpuri imature, iresponsabile pentru că nu știu cum să gestioneze INTERIORUL, pe care vor doar să le aibă, să posede, fără să se iubească pe ei înșiși pe dinăuntru și să ceară să li se dea, fără permisiune, fără adevăr sau realitate.