Sănătate și boală: Stările spirituale ale minții influențează sănătatea sau boala.

  "Celulele ne vorbesc"

influența directă și constantă a Duhului asupra celulelor prin perispiritul corpului fluidic/spiritual, servește ca intermediar.

Perispirit: înveliș semi-material care unește Spiritul, principiul inteligent, cu corpul fizic, agent de transmitere a impresiilor și ordinelor Duhului în materie.
Spiritul exercită control asupra funcțiilor celulare și a metabolismului corpului.
Gândurile, sentimentele și stările de spirit sunt transmise corpului la nivel molecular și celular prin perispirit.

Sănătate și boală: Stările spirituale ale minții influențează sănătatea sau boala.

"Celulele ne vorbesc" se referă la primirea impresiilor pe care Duhul le trimite trupului, funcționarea celulelor reflectând starea Duhului care le animă. Interacțiune constantă în care Duhul "dirijează" viața, funcția celulelor corpului carnal

Nu subestimați niciodată importanța celorlalți.
De multe ori ne gândim doar la criticile cu care ne pot răni alții, uitând că și de la alții primim puterea de a trăi.
Să-i ajuți pe alții este cea mai bună investiție.
Prețuiește-i pe ceilalți, astfel încât alții să te prețuiască pe tine.
Gândește-te la ceilalți, nu în termeni de îngeri sau perversi, ci în starea de ființe umane cu nevoi și vise, probleme și lupte, asemănătoare cu a ta.
Dacă singurătatea ar fi validă, legile lui Dumnezeu nu te-ar face naștere pe Pământ printre creaturi, făcându-te o a treia persoană pentru a construi un grup mai mare.

RĂBDARE DINAMICĂ

 Răbdarea reflectă echilibrul celui care își menține

să se încreadă în Dumnezeu și în Legile care guvernează viața.
El dezvăluie cuceririle morale care au fost realizate, oferindu-i
creșterea resurselor pentru progresul neîncetat al ființei.
Ea poate și trebuie cultivată prin reflecție și rugăciune, care sunt instrumente admirabile pentru armonia intimă, binefăcător al artei și științei perseverenței.
Când cineva acționează cu discernământ, corectitudine și probitate, nu există niciun motiv să disperăm sau să ne aruncăm în izolarea amărăciunii.
O conștiință curată aduce contribuția exactă la instalarea răbdării, deoarece cunoaște acuratețea evenimentelor, precum și actualitatea lor, supunându-se impunerilor ulterioare ca episoade care preced etapa finală.
Din acest motiv, răbdarea îndulcește sentimentele, favorizează sănătatea fizică și emoțională, radiind în același timp simpatie și afecțiune în jurul ei.
Nu cenzurează, dacă se enervează.
Nu cere și nu impune justificări.
Nu deranjează și nu suferă.
El nu calomniază și nu se clatină.
Răbdarea calmează și ajută; inspiră și protejează;
speră și promovează; demnifică și lucrează.

Răbdarea este reflexia luminoasă a credinței,
fără de care nu este întreținut.
Se completează reciproc, în stare de combustibil
unul de la celălalt sau din fructele pe care le atrag, conform
validitatea fiecăruia în intimitatea ființei umane.

Răbdarea este un act de supunere față de impuneri
a Vieții, care stabilește ordinea faptelor, care sunt așa cum ar trebui să fie și nu după patimi
Personal.
Ea ne învață că există momentul potrivit pentru experiență, lecție, succes și acel eșec aparent
de acum înainte va fi succesul încununat de mâine.
Precipitațiile sunt cel mai feroce adversar al său și
dăunătoare, deoarece generează, la individ, iritabilitate și proastă dispoziție,
promotori ai perturbărilor în sănătatea celor care îi hrănesc
Impulsuri.

Cu răbdare și muncă grea, Thomas Edison a înregistrat mai multe
de o mie de invenții.
Prin răbdare și calcul, Einstein a creat
"Teoria relativității", prin reformularea conceptelor vechi
în jurul "timpului și spațiului".

Cu răbdare, Socrate a așteptat moartea nedreaptă.
Și Isus, învățându-ne să o păstrăm în orice
împrejurări, fără să se apere, s-a predat cu răbdare
până la moarte, în tăcere, ca să putem avea cu toții viață.

De fiecare dată când tăcem și observăm fără judecată ceea ce apare în noi, începem cel mai profund proces de eliberare: recunoașterea faptului că nu suntem gândurile sau emoțiile noastre, ci conștiința care le contemplă. Privind cu tandrețe la ceea ce doare fără a-l respinge sau a ne agăța de el, îi luăm puterea asupra noastră. A vedea cu iubire înseamnă a permite luminii înțelegerii să pătrundă în umbrele atașamentului, amintindu-ne că tot ceea ce căutăm afară locuiește deja în noi: iubire, siguranță și pace.

A renunța cu iubire nu înseamnă a pierde, înseamnă a avea încredere. Este deschiderea mâinilor sufletului pentru a renunța la ceea ce și-a îndeplinit deja scopul și a permite vieții să curgă din nou. În acest gest umil, inima devine un templu în care totul se purifică și renaște. Cei care învață să vadă și să renunțe cu iubire, învață arta de a trăi în libertate, recunoscând că adevărata putere a spiritului este în a iubi fără a poseda și în a renunța fără frică.