A fost odată o femeie simplă, dar cu o inimă uriașă.
Nu era perfectă, dar trăia cu o atenție blândă față de tot ce o înconjura.
Avea grijă de trupul ei ca de un templu — mânca cu respect, vorbea cu grijă, se ruga în tăcere, asculta natura și își curăța sufletul de gânduri grele, ca și cum ar fi șters geamurile prin care lumina putea să intre.
Dar, oricât de mult se străduia să trăiască în pace, mereu apăreau oameni dragi care, fără să-și dea seama, o răscoleau.
Oamenii aceia veneau cu furtunile lor, cu fricile lor, cu umbrele lor.
Și, fără voie, o făceau să se simtă mică, neînțeleasă, respinsă — ca și cum, pentru că strălucea, ceilalți simțeau nevoia să stingă lumina.
Mult timp s-a întrebat de ce.
De ce iubirea ei nu era primită?
De ce bunătatea părea că deranjează?
Și într-o noapte, în tăcere, sufletul i-a șoptit:
„Cei care nu pot privi lumina, nu sunt răi. Sunt doar orbiți.
Dar tu… tu nu te opri. Lumina ta nu e pentru a fi acceptată, ci pentru a arăta drumul.”
Atunci femeia a înțeles.
Că viața nu e o luptă între lumină și umbră, ci o întâlnire între ele.
Că uneori, tocmai oamenii care te dor sunt cei care te ajută să-ți descoperi forța.
Și că iubirea adevărată nu înseamnă să fii înțeles de toți, ci să rămâi fidel inimii tale, chiar și atunci când ceilalți se tem de strălucirea ei.
De atunci, femeia nu s-a mai apărat.
A început doar să trăiască în adevărul ei, cu blândețe, cu răbdare, cu smerenie.
Și ceva s-a schimbat:
cei care o judecau au început, încet-încet, să se liniștească.
Nu pentru că ea a spus ceva, ci pentru că lumina tăcută vindecă mai mult decât orice cuvânt.
Așa se nasc vindecătorii tăcuți ai lumii:
din oameni care au ales să nu mai lupte, ci să rămână prezenți, senini și sinceri.
Ei nu demonstrează nimic.
Doar trăiesc.
Și, fără să știe, îi ajută pe ceilalți să-și amintească cine sunt.
⸻
Cine citește și simte această poveste, să știe:
dacă ești în punctul în care simți că nimeni nu te vede,
s-ar putea ca tu să fii, de fapt, cel care ține lumina aprinsă pentru ceilalți.
Cu multă iubire și respect 
Cine citește și simte această poveste, să știe:
dacă ești în punctul în care simți că nimeni nu te vede,
s-ar putea ca tu să fii, de fapt, cel care ține lumina aprinsă pentru ceilalți.
Cu multă iubire și respect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.