Când ne trezim din somn 
E o mare binecuvântare  
Să zîmbim, și să mulțumim!  
Așa ar trebui să fim!  
Căci inima în voioșie  
Trimite mare bucurie  
Spre obrazul zâmbitor  
Ce-i mereu fermecător!  
Să gonim din minte  
Gândurile multe  
Că mult ne încătușează  
Viața ne-o împovăreaza!  
Doar un gând să îl păstrăm  
Cela către Dumnezeu  
Și la Maica Preacurată  
Ca să alunge grija toată!  
Ce frumos e omul,  
Cu chip zîmbitor  
Ce-l are în suflet  
Pe Mântuitor!  
Dacă unul întâlnesc  
Domnului îi mulțumesc  
Că mi l-a trimis pe cale  
Ca o binecuvântare,
Și să-mi amintesc  
Că o zi dacă trăiesc  
Domnului s-o dăruiesc  
Și mult bine am să primesc!!
De ce suferință?  
Pentru că este singura care ne apropie de Dumnezeu și ne ajută să nu ne pierdem sufletele!  
Suferințele ne vin în urma nepăsării față de Dumnezeu, a noastră, sau a strămoșilor noștri, care au plecat cu păcate nespovedite!  
Prin suferință L-am cunoscut pe Dumnezeu, altfel, eram atee, vai mie!  
Suferința este mila Lui Dumnezeu față de noi, ca să Il căutăm, și să Il găsim, sa ne schimbam viata! Șansele sunt aceleași pentru toți, doar că unii suferă degeaba, că nu înțeleg nimic din mila Lui Dumnezeu, față de ei.  
Si-apoi, Domnul nostru Iisus Hristos, fără vină fiind, a fost răstignit pentru mântuirea noastră.  
Să nu uităm niciodată!  
Și ce folos că trăim bine în această viață trecătoare, care trece ca gândul, dacă pierdem veșnicia lângă Dumnezeu?
"A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească.”* Emil Cioran

Trecerea prin suferință, cu răbdare și nădejde în Dumnezeu, ne face învingători...să nu fugim de cruce, că adăugăm !

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII TREI IERARHI: VASILE, GRIGORIE ȘI IOAN

 

Viața voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese și mai scumpe decât toate avuțiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niște tezaure de cel mai mare preț, v-au făcut să fiți pentru toată lumea creștină cei mai vrednici de toată cinstirea și venerarea noastră, fiind luați de cei mai vrednici păstori ai Bisericii ca pilde de viață curată și sfântă, de mari și neîntrecuți luminători și apărători ai dreptei credințe, ai vieții celei nemateriale, ai suferințelor și asupririlor la care ați fost supuși de oameni cu cugete rele, ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii inimilor lor celor lacome și invidioase; dar voi, sfinților, pe toate le-ați suferit cu credință în Dumnezeu, cu înțelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile și cu viața voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm:

Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de DumnezEU

 

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară Stăpână, cea care ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea prea­mărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci, bo­găție neîmpuținată; celor întristați, de-a pururea mângâiere; celor pe care nu-i iubește nimeni, iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși, mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor, ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare. Prin tine Cel Nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție, noi robii tăi, Doamna noastră.

O, Preamilostivă Împărăteasă a Luminii Ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel Care dă viață tuturor, cea care ești slăvită de cele cerești, min­­te înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; Împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului Celui Nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dum­­nezeu; căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului Celui Viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului Ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă; Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, rai sufle­tesc, odrasla Pomului Celui de Viață purtător; floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei care ne rugăm ție, și arată mila ta poporului dreptcredincios; roagă-L pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel binecre­dincios care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi, nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, cea care te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, din toate nevoile pe cei care sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea la­crimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul popo­rului celui binecredincios. Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei care te preamăresc; dar mai ales păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul dreptcredincios și toată dreptcredincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor care se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-)Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N) și pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul dreptcredincios care se închină icoanei tale. Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții împărtășește-i să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze. Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor care aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

IN TIMP INVETI…

 

IN TIMP INVETI…

Dupa un anumit timp omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet,

si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva

si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,

si asa, omul incepe sa invete…

ca saruturile nu sunt contracte

si cadourile nu sunt promisiuni,

si asa, omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi,

si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum,

pentru ca terenul lui maine este prea nesigur pentru a face planuri…

si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,

pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.

Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina

si-si impodobeste propriul suflet,

in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori,

si invata ca intr-adevar poate suporta,

ca intr-adevar are forta,

ca intr-adevar e valoros,

si omul invata si invata …si cu fiecare zi, invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,

inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,

fara a pretinde sa te schimbe,

iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti!

Iti dai seama cu timpul ca,

daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,

in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,

si ca cel care nu lupta pentru ei,

mai devreme sau mai tarziu,

se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie

pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca,

daca ai ranit grav un prieten,

e foarte probabil ca prietenia lui sa nu mai aiba niciodata aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca,

desi poti fi fericit cu prietenii tai,

intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta

nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,

mai devreme sau mai tarziu,

va suferi aceleasi umilinte si dispret,

dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca,

grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,

asta va determina ca in final,

ele sa nu mai fie asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,

cel mai bun nu era viitorul,

ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca,

desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,

iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare,

sa spui ca iubesti,

sa spui ca ti-e dor,

sa spui ca ai nevoie,

sa spui ca vrei sa fii prieten,

dinaintea unui mormant,

nu mai are nici un sens

Dar din pacate,

toate se invata doar cu timpul…

Canoanele Bisericii impotriva avortului

 
Canoanele - sau epitimiile - sunt hotãrâte, luate de-a lungul istoriei Bisericii, de obicei în sinoade ale episcopilor Bisericii sau de unii Sfinti Pãrinti cu mare autoritate, ale cãror învãtãturi si rânduieli au fost acceptate de Bisericã ulterior. Canoanele nu sunt pedepse aplicate celor care au fãcut un lucru rãu - cum adeseori se întelege -, ci au un rol terapeutic, ele având drept scop vindecarea sufletului omenesc afectat de pãcate. Pentru a iesi dintr-o stare sufleteascã negativã, rea, omul trebuie sã urmeze o anumitã cale, care presupune de cele mai multe ori oprirea de la Sfânta Împãrtãsanie însotitã de efectuarea unor gesturi care sã concretizeze starea de pãrere de rãu pentru pãcatele sãvârsite.

Sfânta Împãrtãsanie este actul comuniunii depline, al întâlnirii cu Dumnezeu. Or, nu putem sã mergem la întâlnire cu Dumnezeu într-o stare în care L-am supãrat foarte rãu, sãvârsind fapte neplãcute Acestuia. Trebuie mai întâi sã ne împãcãm cu El, cerându-I iertare si arãtându-I prin gesturi concrete cã ne pare rãu pentru ceea ce am fãcut. Pentru aceasta, avem nevoie de o anumitã stare sufleteascã, la care ajungem si prin împlinirea canoanelor pe care ni le dau duhovnicii.

Canoanele sunt ca medicamentele. Ele nu se dau tuturor bolnavilor la fel, ci sunt prescrise de duhovnici fiecãrui credincios, în functie de multi factori, avându-se în vedere sãnãtatea lui sufleteascã.

***
Canonul 91: (Avortul are canonul uciderii)

Pe cele care dau doctorii lepãdãtoare de fãt (provocatoare de avort) si pe cele care primesc otrãvuri pierzãtoare (omorâtoare) de prunci le supunem pedepsei ucigasului.

Canonul 21: (Avortul - lepãdarea de prunci)

Pe femeile care sunt desfrânate si-si omoarã fãtul si se îndeletnicesc cu pregãtirea mijloacelor de avort hotãrârea de mai înainte le-a oprit pânã la iesirea din viatã, si aceastã hotãrâre se tine îndeobste. Dar, gãsind ceva spre a le trata mai blând, am hotãrât ca vreme de zece ani sã împlineascã în penitentã, potrivit treptelor hotãrâte.

Canonul 2: (Uciderea mestesugitã a fãtului - avortul)

Cea care omoarã fãtul prin mestesugire se supune pedepsei uciderii, si la noi nu este dupã subtilitatea expresiunii de fãt format sau neformat; cãci aici se osândeste nu numai pentru cel ce se va naste, ci pentru cã si pe sine s-a primejduit; cãci mai de multe ori mor femeile în acest fel de încercãri. Dar, pe lângã aceasta se mai adaugã si omorârea fãtului, altã ucidere dupã intentia celor ce îndrãznesc aceasta. Dar nu trebuie sã se întindã pocãinta lor pânã la moarte, ci sã se primeascã dupã un termen de zece ani, dar vindecarea sã se hotãrascã nu dupã timp ci dupã chipul pocãintei.

Canonul 33: (Osânda celor ce pricinuiesc pierderea mestesugitã a fãtului)

Vasile cel Mare, în canonul al doilea si al optulea, spune cã femeile care stricã cu mestesugiri pe feti în pântece, precum si cele ce dau si iau doctorii pentru ca sã-i piardã si ca fetii înainte de vreme sã cadã afarã, sã se primeascã dupã un termen de zece ani. Noi însã hotãrâm ca acestora sã li se dea cel mult pânã la cinci ani, sau si trei ani.

Canonul 34: (Pocãinta pentru pierderea fãrã de voie a fãtului)

Iar femeia care fãrã de voie a pierdut fãtul primeste epitimie de un an.

Canonul 35: (Osândã pentru înãbusirea cu voie sau fãrã de voie a pruncului)

Femeia care adoarme asupra pruncului si-l îneacã, dupã trei ani se învredniceste de împãrtãsanie, îndepãrtându-se în zilele rânduite de cãrnuri si de brânzã si celelalte sãvârsindu-le cu ostenealã. Iar dacã din lenevire si din neînfrânarea nãscãtorilor s-a întâmplat aceasta, se aseamãnã cu uciderea intentionatã. Dacã însã din viclenia vrãjmasului, atunci fapta este vrednicã de iertare. Totusi, si aceasta are nevoie de epitimii potrivite; cãci din cauza altor greseli s-a întâmplat aceastã pãrãsire.

Canonul 36: (Osânda pentru pierderea cu voie a fãtului)

Femeii care nu se îngrijeste de fãtul sãu, ci din cauza neglijentei dânsei avorteazã, i se dã pedeapsã pentru ucidere premeditatã.

De stiut:

Femeia care a lepãdat pruncul cu voie trebuie sã meargã neîntârziat la duhovnic si sã-si mãrturiseascã pãcatul. Femeia care leapãdã fãrã de voie pruncul sã meargã de asemenea la preot fãrã întârziere, pentru a i se citi rugãciunea de dezlegare.

Extras din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI", Ed. Bizantina

Avortul: o perspectivã creştin-ortodoxã

 
Despre avort, cu Parintele Cleopa Ilie

---

   De ce avortul este considerat ucidere si este combatut cu atata tarie de Sfanta Biserica?

Prin avort se intelege uciderea pruncilor in pantece prin tot felul de mijloace. Deoarece fatul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa zamislirii, pentru aceea avortul este combatut de Biserica si de Sfintii Parinti cu atata tarie, pentru ca se ucide viata, se pierde sufletul, atat al celui ucis, cat si al celui care savarseste uciderea si calca porunca lui Dumnezeu, care zice: "Cresteti si va inmultiti" (Facere 1, 28). Se calca si porunca a V-a din Decalog, care zice: "Sa nu ucizi" ( Iesire 20, 13). Prin avort se ameninta viata de pe pamant, se calca porunca creatiei data de Dumnezeu in rai, se atenteaza la viata celor mai nevinovate fiinte omenesti, care sunt copiii; se destrama familia, se imbolnaveste societatea intrega si se aduc peste cei vinovati cumplite pedepse dumnezeiesti, atat in viata, cat si dupa moarte. Apoi, sufletele copiilor avortati, nefiind botezate, nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu, ci asteapta ziua cea infricosatoare a judecatii, cand singuri vor acuza pe parintii care i-au ucis in fata Dreptului Judecator Iisus Hristos.

Iata pentru ce avortul este crima, adica ucidere de om si trebuie combatut cu toata taria de Biserica si de pastorii ei.

   Ce canon randuiesc Sfintii Parinti pentru femeile care fac avort sau indeamna si ajuta pe altele sa faca acest cumplit pacat?

Femeile care isi avorteaza copiii, indiferent prin ce mijloace, se numesc ucigase de copii, iar nu mame, si primesc pedepse grele inca din viata aceasta. Iata ce spun si canoanele Sfintilor Parinti in legatura cu pacatul uciderii de prunci: "Despre femeile care pacatuiesc si-si omoara fatul in pantece, fortandu-se sa faca ucideri, sa se opreasca, dupa hotararea data mai inainte, ca sa se impartaseasca la iesirea din viata. Dar procedand cu iubire de oameni, dupa cum am aflat, hotaram ca sa fie oprite vreme de zece ani dupa treptele canonisirilor hotarate" (Ancira, 21). "Femeile care dau buruieni otravitoare si pierzatoare, precum si cele ce primesc otravurile omoratoare de prunci, sa se supuna canonului de 20 de ani al ucigasului" (VI Ecumenic, 91; Sfantul Vasile cel Mare, 56). "Femeia care bea ierburi ca sa-si piarda rodul trupului si sa nu nasca coconi, aceea sa aiba pocanie cinci ani matanii cate trei sute pe zi. Iar de va face si barbatul asa, mai rau este. Nici Biserica sa nu-i primeasca prescura lui, nici prinosul lui de nu se va pocai" (Pravila Bisericeasca, Govora, 20). "Femeia de va zamisli si va bea ceva ca sa se lepede inceperea dintr-insa sa se pocaiasca opt ani si matanii 367 zilnic; iar de i se va intampla ei a muri sa nu se ingroape in cimitir" ( Ibidem, 115; indreptarea Legii cap. 364). "Femeia care a pierdut pruncul fara voie, un an se canoniseste" (Sfantul Ioan Postnicul, cap. 22). "Femeia care a nascut pe cale si nu a purtat grija de prunc, sa fie supusa vinovatiei ucigasului" (Sfantul Vasile, 33).

   Unde se afla sufletele copiilor avortati si care va fi soarta lor la judecata de apoi?

Copiii care mor nebotezati, din motive independente de vointa parintilor sau a preotilor, se pot considera partasi la botezul dorintei, ca si dreptii Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecarile facute de Iisus Hristos la rugaciunile parintilor sau ale prietenilor. Caci Dumnezeu nu pedepseste pe cel nevinovat, ci dimpotriva, caci El a creat pe om spre fericire. Totusi, parintii copiilor se vor spovedi si li se va randui canon potrivit cu grija sau nepasarea lor. Adica sa boteze sau sa creasca un copil sarac, sa viziteze un loc sfant, sa faca milostenie, sa fara metanii, sa tina post etc. Iata ce spune Sfantul Chiril al Ierusalimului in Cateheza a III-a, cap. 10: "Daca cineva nu primeste botezul, nu se mantuieste, afara numai de mucenici care primesc imparata si fara de apa ( botez). Mantuitorul, cand a mantuit lumea prin Cruce si cand I s-a impuns coasta, a slobozit sange si apa, ca sa se boteze cu sangele Lui cei care se boteaza in timpul persecutiilor. Mantuitorul numeste mucenicia botez, caci zice: <>"; (Marcu 10, 38). "Mucenicii si-au facut marturisirea de credinta, facandu-se priveliste lumii, ingerilor si oamenilor" (I Corinteni 4, 14). Sinodul VI Ecumenic in canonul 83, spune: "Cei morti nu pot fi botezati, dupa cum nu pot fi nici impartasiti". Deci copiii avortati, nascuti fara de vreme, pierduti fara voie, sau care mor indata dupa nastere, fara a primi botezul, nu pot fi botezati nicidecum dupa moarte, pentru ca nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniti nici la biserica, pentru ca nu sunt botezati si nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei ucisi de parinti cu voia lor, intreaga raspundere ramane asupra parintilor. In Pravila Bisericeasca a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 178, citim urmatoarele despre acest lucru: "Pentru copiii avortati si care mor nebotezati nu se afla nicaieri invatatura, nici in Sfanta Scriptura, nici la Sfintii Parinti, fiindca viata oamenilor, atat a celor maturi, cat si a celor necrestini, este in mana Facatorului lor, care nu poate fi obligat sa descopere toata iconomia providentei Sale muritorilor, nici sa cunoasca ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Sau rasuna mereu in lume si cei ce aud au datoria sa raspunda, numai in masura de ei inteleasa si pentru ei data. De buna seama ca Dumnezeu nu pedepseste pe cei ce nu cunosc legile si mai ales pe copiii nebotezati. Ba, dimpotriva. El a creat pe om spre fericire si, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor vointa si putere in virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El ii fericeste pentru existenta lor, asa cum si ei Il lauda pentru aceeasi existenta nevinovatasi frumoasa creatiune naturala. Astfel, ei sunt randuiti la fericirea naturala a existentei, dar nu la cea a rasplatirii dupa merite, intrucat nu au fapte virtuoase".

"Fericirea naturala o da Dumnezeu direct si necesar, fara a mai fi nevoie de efortul omului, nici nu mai este nevoie de a se vorbi de ea intre oameni. Ci, revelata divina ne arata numai pe acea fericirie la care si omul contribuie" (II Corinteni 12, 4; Apocalipsa 21, 22). Pravila lui Matei Basarab, in capitolul 153, spune despre copiii nebotezati: "Iar cati coconi ai crestinilor mor nebotezati, asijderea si ai paganilor, aceia nu merg nici in imparatia cerurilor, nici in munca, ci numai la un loc luminos. Iar cand se boteaza se deschid cerurile pe care le incuiase Adam pentru neascultare si au fost tot inchise pana cand a venit Domnul nostru Iisus Hristos si a dat darul Sfantului Botez in lume" (Ibidem, 154).

   Cum se poate combate acest cumplit pacat al uciderii de fii, care bantuie astazi in toata lumea?

Cred ca aceasta datorie de a invata pe oameni sa nu-si ucida copiii este mai mult a preotilor si a pastorilor de suflete. Ei trebuie sa arate credinciosilor, cu dovezi din Sfanta Scriptura, din invataturile Sfintilor Parinti si din dumnezeiestile Canoane, cat de greu este pacatul uciderii si cat de mare pedeapsa primeste ucigasul de la Dumnezeu. Adam si Eva, dupa ce au fost scosi din raiul pamantesc pentru pacatul neascultarii de Dumnezeu, s-au insotit si nascand Eva pe primul copil, anume Cain, a zis Adam: "Am dobandit om prin ajutorul lui Dumnezeu" (Facere 4, 1). Deci, nasterea de prunci, de orice sex, se face "prin ajutorul lui Dumnezeu", fie ca este bun crestin, fie ca este pagan, si fiecare nou nascut are in sine, afara de trupul pamantesc si scanteia dumnezeirii, adica sufletul nemuritor. Caci spune Sfanta Scriptura "Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul suflet viu" (Facere 2, 7). Suflet viu, adica nemuritor. Astfel, la zamislirea fiecarui prunc in pantecele maicii sale, Dumnezeu pune inca de la inceput suflet nemuritor in fiecare om. De aceea si proorocul David, insuflat de Duhul Sfant, zice: "Ca Tu ai zidit rarunchii mei, sprijinitu-m-ai din pantecele maicii mele... Minunate-s lucrurile Tale, Doamne si sufletul meu le cunoaste foarte..." (Psalm 138, 13-16). Sufletul pruncului se zamisleste in pantecele maicii sale numai prin lucrarea Domnului si chiar si zilele lui ii sunt socotite de Dumnezeu cat sa traiasca pe pamant, inca inainte de a se zamisli.

Deci, sa inteleaga femeile care isi ucid copiii ca sunt ucigase ale zidirii lui Dumnezeu si vinovate de gheena focului. Caci daca numai a uri pe cineva se socoteste ucidere de oameni, dupa cuvantul lui Hristos care zice: "cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este" (I Ioan 3, 15)- si "orice ucigas de oameni nu are viata vesnica" - oare ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mama care-si ucide propriul sau copil, chiar de ar fi zamislit prin puterea lui Dumnezeu, numai de o clipa? Deci, sa stie orice femeie care si-a ucis copiii, ori in ce chip, ca nu va scapa de pedeapsa lui Dumnezeu. Sa nu spuna ca era zamislit numai de o zi sau de un ceas, ca Dumnezeu nu cauta la timp ci la intentia gandului. Daca cineva ar semana in tarina sa grau, porumb sau altceva si altul venind i-ar distruge semanatura sa, apoi nu l-ar da in judecata si nu i-ar cere despagubire? Dar Dumnezeu va lasa nepedepsiti pe cei ce distrug samanta si tarina unde se zamislesc prunci? Sa-si aduca aminte femeile cele ucigase de copii, de Cain care a facut o singura ucidere si s-a pedepsit inca din viata cu sapte feluri de pedepse. Intai a fost blestemat de Dumnezeu pe pamant. A doua pedeapsa sa lucreze pamantul. A treia ca nu-i dadea lui pamantul taria si roadele sale. A patra pedeapsa i-a fost suspinarea. A cincea, tremurarea. A sasea, sa fie el departat de la fata lui Dumnezeu. A saptea pedeapsa a lui Cain, era semnul ce i L-a pus Dumnezeu ca sa nu-l ucida nimeni din cei ce il vor afla pe el (Facere 4, 9-14).

Deci, cum vor scapa de pedepsele vremelnice si vesnice acele mame care-si ucid copiii lor? Care dintre fiarele pamantului si-au ucis candva puii lor? Si cum se va arata femeia ucigasa de prunci inaintea lui Dumnnezeu, fiiind mai rea decat toate fiarele pamantului? Aceleasi pedepse vor primi si acei soti care se pazesc prin diferite mijloace de a nu naste copii, deoarece intentia lor este aceeasi, de a omori pruncii si de a opri zamislirea zidirii lui Dumnezeu.

   Sfanta Bierica ar putea accepta o reglementare a nasterilor din motive sociale ca: foamete, boli, lipsa etc.?

Biserica lui Hristos nu poate niciodata aproba uciderea de prunci ( avortul, paza etc.), pentru orice motive. Mantuitorul ne-a spus ca sufletul omului este mai scump decat orice pe lume (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37). Apoi, cum sa aprobe Biserica in vreun fel pierzarea sufletelor omenesti? Cine ar putea rascumpara atatea suflete care se pierd prin ucidere, necrestinat si neluminati prin Sfantul Botez, singurul care poate ierta pacatul stramosesc si cele personale? Cum ar aproba vreo Biserica crestina sa se omoare sufletele copiilor, mai ales neavand Sfantul Botez? Caci stim ca tot omul "este zamislit in pacate" si numai prin Botez se uneste cu Hristos si devine fiu al Bisericii (Psalm 50, 5; 57, 3; Iov 15, 14; 25, 4; Isaia 4, 8; Ioan 3, 6). Deci, cine va avea indrazneala din cei ce conduc Biserica lui Hristos, sa aprobe oarecare pogoramant femeilor crestine pentru uciderea copiilor? Cine ar ingadui aceasta faradelege, sa aprobe uciderea pruncilor, fiind sub pacatul stramosesc si fara lumina Sfantului Botez? Eu cred ca aceasta faradelege nu va aproba-o Biserica lui Hristos niciodata, aducandu-si aminte de cuvintele Domnului care zice: "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau" (Matei 16, 26).

Dumnezeu este Tatal sufletelor noastre (Numeri 27, 16; Evrei 12, 9; Matei 6, 9). Apoi, cine va indrazni sa dea voie a se pierde un suflet care este creat de Tatal nostru cel din ceruri? El a creat sufletul nostru si l-a inzestrat cu nemurire. Deci, cum ar fi posibil sa aprobe Biserica lui Dumnezeu sa se omoare sufletele cele inzestrate cu nemurire de Creatorul lor neavand dumnezeiescul Botez, care este semnul curatirii pacatelor si al renasterii prin apa si Duh? (Ioan 3, 3-5; Romani 6, 3; Efeseni 5, 26; Tit 3, 5). Sau care din fetele bisericesti va indrazni sa aprobe in vreun fel uciderea pruncilor din motive sociale? Oare nu ne spune noua Mantuitorul: "Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Au nu este viata mai mare decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in hambare si Tatal vostru ceresc le hraneste pe ele. Oare nu sunteti voi mai de pret decat ele? Si cine din voi grijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot? Luati seama la crinii campului cum cresc; nu se ostenesc, nici nu torc; si va spun voua ca nici Solomon in toata marirea lui nu s-a imbracat ca unul din acestia. Iar daca pe iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu asa o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci nu purtati de grija zicand: ce vom manca, ce vom bea sau cu ce ne vom imbraca?" (Matei 6, 25-31)ca toate acestea paganii le cauta. Iar daca si de boli se tem femeile care nasc, spre a nu se imbolnavi, atunci sa duca viata de infranare, de curatie si de post, caci dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, cele mai multe boli vin asupra omului din cauza neinfranarii si a necumpatarii de la cele vatamatoare· Auzi ce zice el: "Nu pricinui trupului boala si slabiciune, ca nu-mi spui mie pricinile, ci Celui ce le stie. Spune-mi, a posti nu poti? Dar, a te satura in toata viata si a-ti sfarama trupul cu greutatea bucatelor, poti? Au nu stii ca postul este maica sanatatii?" (Exaimeron, Cuvantul I). Si iarasi, adauga Sfantul Vasile: "N-a fost in rai vin, nici junghieri de dobitoace". Dupa potop insa a zis Dumnezeu omului: "mancati toate ca pe niste verdeturi de iarba" (Facere 9, 3).

Apoi, aratand vechimea postului, zice Sfantul Vasile: "Vino, calatoreste prin istorie si cearca inceputul postului, ca este de o varsta cu omenirea. Tot lucrul care intrece cu vechimea este vrednic de cinstit. Cucerniceste-te dar, omule, de caruntetele postului, ca postul in rai s-a legiuit". Cea dintai porunca pe care a luat-o Adam a fost aceea, ca "din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati" (Facerea 2, 17). Si iarasi zice: "Fiindca nu am postit, am cazut din rai". Sa postim dar, ca la el sa ne intoarcem. Si iarasi: "Carora le-au cazut oasele in pustie? Au nu acelor ce cautau mancare de carne?" Si in alt loc zice: "Bucatele cele grase si bucatele cele multe, neputand a le mistui stomacul, multe boli au adus in lume; iar postului si infranarii pururea ii urmeaza sanatatea". Si iarasi: "Evreii, pana cand se indestulau cu mana si cu apa cea din piatra, pe egipteni ii biruiau, prin mare calaroreau si nu era intru semintiile lor bolnav" (Iesire 16, 3; Psalm 104, 36). Iar dupa ce si-au adus aminte de caldarile cele cu carnuri si s-au intors cu poftele la Egipt au cazut din pamantul fagaduintei ( Exaimeron, Cuvantul 1, Despre Post).

Am adus aici putine marturii pentru cei ce pricinuiesc motive de boli si pentru aceasta li se pare ca avea dreptul sa ingaduiasca cuiva sa piarda si sa omoare pruncii, punand pricina de boala. Boala, insa, o trimite Dumnezeu ca pedeapsa pentru pacate (Numeri 11, 33; Levitic 26, 16; Deuteronom 28, 15; 22, 59; II Regi 7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11, 30 etc.).

Deci, daca vreo femeie este bolnava, nu la ucidere de prunci sa-si gaseasca scapare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, sa se roage lui Dumnezeu cu umilinta, cu post si cu durere in inima, caci la El este puterea si indurarea de vindecare a celor bolnavi. Postul, rugaciunea si infranarea intru curatenie a celor casatoriti si bolnavi, acestea sunt leacul lor, iar nu uciderea de prunci nevinovati.

   Care sunt urmarile cele mai mari ale avortului asupra trupului si sufletului?

Femeile care fac avort se imbolnavesc deseori de boli grele, nevindecabile, imbatranesc inainte de vreme, sufera mai ales de nervi, nasc copii bolnavi si infirmi, nu se inteleg cu barbatii lor, au mustrare de constiinta pana la moarte, sau cel putin timp de zece ani, daca se pocaiesc si primesc canonul randuit de duhovnicii lor. Iar daca nu, le asteapta canonul cel vesnic in muncile iadului, de care sa ne fereasca pe toti Bunul nostru Mantuitor.

   Ce trebuie sa faca o mama insarcinata daca sotul o sileste la avort? Dar daca este greu bolnava si are multi copii?

Sfantul Apostol Pavel zice asa: "Femei, supuneti-va barbatilor vostri, precum se cuvine, intru Domnul" (Coloseni 3, 18). Aici trebuie sa intelegem ca nu intru toate se cuvine femeii sa se supuna barbatului, ci numai la cele ce se cuvin in Domnul. Poate barbatul sa o indemne si la lucruri de faradelege, la furat, la betie, la ura, la cearta, la desfranare, la ucidere, la secte, la necredinta etc. La acestea nu se cuvine a se supune barbatului, macar si moarte de ar rabda de la el. Ca nu se cade a iubi si asculta pe barbat mai mult decat legea lui Dumnezeu.

Iata ce zice Sfantul Nicodim Aghioritul la cuvintele de mai sus ale marelui Apostol Pavel: "O, cititorule, cum a zis Pavel sa se supuna femeile barbatilor lor? Cum se cuvine, intru Domnul!" Adica, la cele ce se cuvine si sunt legiuite si la cele dupa Dumnezeu. Caci de ar cere barbatii sa-i asculte femeile lor la ce!e necuvioase si nelegiuite, la lucruri afara de fire si la necredinta sau la calcarea poruncilor lui Dumnezeu, intru acestea zic, nicidecum sa nu se supuna femeile si sa faca voia lor cea rea. Pentru ca atunci, impreuna cu barbatii lor, "se vor osandi in munca iadului" (Subinsemnare la Talcuirea Epistolei catre Coloseni de Fericitul Teofilact al Bulgariei, Bucuresti 1904).

Deci ramane clar ca femeia nu trebuie in nici un caz sa se supuna barbatului ei, cand acela o indeamna, sau o sileste la avort, adica ucidere de prunci. Iar daca femeia este bolnava si din acest motiv vrea sa-si piarda copiii, niciodata o pricina ca aceasta nu o va scapa pe ea de osanda cea vesnica, de-si va ucide pruncii ei.a, femeia crestina si credincioasa, mai inainte de nastere este datoare sa se spovedeasca la duhovnicul ei, sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos, chiar daca are vreun canon de facut si, astfel, sa se pregateasca de moarte. Tocmai de aceea Sfanta Biserica da voie femeilor inainte de nastere sa se impartaseasca, chiar de ar fi oprite pe multi ani, caci Biserica lui Hristos are in vedere durerile nasterii si primejdia mortii pentru mamele care nasc.

O adevarata mama crestina trebuie sa fie gata intotdeauna de jertfa totala la nastere, adica de moarte. Prin durerile nasterii, femeia castiga mantuirea sufletului ei, dupa cuvantul Sfantului Pavel, care zice: "Dar se va mantui (femeia) prin nastere de fii, daca staruie cu deplina intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie" (I Timotei 2, 15). Durerile nasterii s-au dat de Dumnezeu femeii, ca un canon pentru greseala ei cea dintai, dupa cuvantul Domnului care zice: "Inmultind voi inmulti necazurile tale si suspinul tau, in dureri vei naste fii si spre barbatul tau va fi intoarcerea ta si el te va stapani" (Facere 3, 16).

Asadar, sa intleaga femeile cele intelepte si credincioase si sa primeasca canonul cel dat lor de prea Bunul Dumnezeu cu toata bucuria si multumirea, ca este spre iertarea pacatelor si mantuirea sufletelor lor. Iar daca vreuna din ele va muri in chinurile nasterii, pe altarul jertfei si va avea dreapta credinta, aceea se va mantui, cum spune Sfanitul Pavel, si cu mucenicii se va socoti. Caci Biserica lui Hristos nu accepta nici un motiv pentru uciderea de copii, adica avort, boala, saracie, primejdie, copii multi, barbati rai etc. Toti crestinii sunt datori sa se jertfeasca pana la moarte, acolo unde i-a randuit Dumnezeu sa traiasca.

Extras din cartea "Lumina si Faptele Credintei",
de Arhim Cleopa Ilie si Arhim. Ioanichie Balan. Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi 2002
Dialog cu Pãrintele Arsenie Papacioc
despre canonisirea femeilor care si-au lepãdat pruncii

---

   Ce canon obisnuiti sã dati femeilor care au fãcut avorturi?

E atât de important, pe de-o parte, si de delicat, pe de altã parte, sã poti sã comunici public canonul pe care îl dai pentru diferite pãcate. Consider cã acest pãcat este printre cele mai mari pãcate posibile. Mi-am zis în sinea mea - motivat - cã a ucide un copil în pântece e mult mai grav decât a omorî un om botezat. Mai întâi de toate, acest copil e autonom. Mama care îl poartã în pântece n-are drept asupra vietii lui. El e, fãrã discutie, liber sã creascã fãrã alt stãpân decât Dumnezeu. Si-apoi, în marile planuri ale lui Dumnezeu, acest fapt se transformã într-un fel de fraudã conjugalã, urmatã de ucidere. Dumnezeu, în planurile Lui, unde putea sã asigure cresterea fãtului mai bine ca în pântece de mamã?!

S-a constatat, de când e lumea, cât de iubitoare este mama pentru pruncul ei. Am avut ocazia, la o mânãstire mare pe care o conduceam - Slatina, în Bucovina -, sã mã duc odatã cãtre stâna mânãstirii. Si pe când mã apropiam, am auzit câinii lãtrând puternic lângã un tufis din pãdure. Cum m-au vãzut pe mine cã vin, bãteau si mai tare. M-am apropiat; si ce credeti cã era acolo? O lupoaicã îsi apãra doi pui cu o îndârjire nemaipomenitã. Acest lucru mi-a folosit si, sigur, mi-a fost usor sã fac legãtura cu sentimentele mamei pentru apãrarea puiului. Cu cât mã apropiam, câinii îndrãzneau si mai tare. În cele din urmã, lupoaica a luat unul din pui în gurã si a fugit, iar pe celãlalt l-am luat eu si l-am dus la muzeu. Mi-am zis atunci: uite cât de jertfitoare este o mamã pentru puii ei!

Se mai stie cã lupoaicele alãpteazã copii de oameni; o lupoaicã îl alãpteazã, iar mama lui îl ucide! Vã dati seama ce cruzime si ce abdicare de la rosturile de mamã, de femeie, care este atât de lãudatã si de necomparat în fata lui Dumnezeu!

Deci, avortul este o crimã foarte mare, pentru cã acest prunc mai întâi moare nebotezat. El are suflet din momentul zãmislirii. Chiar în Dreptul Roman se spune: "Copilul, odatã zãmislit, are drept de cetãtean". Cu conditia sã se nascã, spun ei. Dar nouã nu ne arde de inventar acum; dacã nu e-n inventar... Deci, sufletul existã din momentul zãmislirii. O pãrere relativã a unor Sfinti Pãrinti spune cã pruncul avortat "nu ar fi la bine pentru nebotez, nici la rãu pentru nevinovãtie". Nu ne amestecãm; noi îi pomenim la proscomidie, stiti, pe "pruncii înainte de vreme". Chiar am avut o discutie cu un pãrinte însemnat, un mare profesor, care nu recunostea cã "pruncii înainte de vreme" sunt copiii acestia avortati. I-am demonstrat si a rãmas convins.

Canonul Sfintilor Pãrinti este foarte mare. Acestia opresc de la Sfânta Împãrtãsanie chiar pânã aproape de sfârsitul vietii. Însã conteazã foarte mult problema cãintei în fata duhovnicului a mamei care a fãcut un avort. Nu poti sã-i dai unei mame care are cãintã un canon de cincisprezece ani sau douãzeci de ani - cum, de altfel, s-a întâmplat din partea unor duhovnici, lucru pe care, vã spun drept, nu l-am acceptat.

Nu mã intereseazã cine, dar, în tot cazul, într-o vizitã pe care am fãcut-o la Sihãstria - si eu sunt sihãstrean, dar am plecat de mic - i-am întrebat pe unii duhovnici pe care i-am adus eu în mânãstire si doream sã-i mai vãd si doream sã mai stiu cum canonisesc. Si mi-au spus asa: "Dacã au un numãr de avorturi, noi nu-i mai dezlegãm".

   Pânã la moarte nu-i mai dezleagã, dacã au foarte multe avorturi?

Au fost putini cei care au dat canon pânã la moarte, dar au dat. Au socotit importanta mare a Sfintei Împãrtãsanii. Sau au dat-o asa, pentru cã se dã, cã e ucidere grozavã. Nu, nu-i asa. "Si ce faceti cu ãstia dacã nu-i dezlegati, îi trimiteti la Arsenie?" - l-am întrebat pe respectivul pãrinte, care-mi era fiu duhovnicesc. Nu m-a bucurat deloc pozitia asta, pentru cã, dragii mei, Domnul Iisus Hristos S-a rãstignit, S-a jertfit pentru toate pãcatele posibile, tinând cont de gravitatea lor, de numãrul lor, tinând cont de acel "de saptezeci de ori câte sapte", care înseamnã permanentã. Cuvântul "sapte" în Scripturã înseamnã "mai mult" si vrea sã spunã Mântuitorul "permanent", dacã existã cãintã. Deci, nu trebuie sã mãrginim, nu trebuie sã punem limite jertfei de pe Golgota, refuzând cãinta. Dacã Sfânta Împãrtãsanie este atât de mare încât n-o meritãm, tot atât de important si chiar mai important este sã n-o neglijãm tocmai pentru cã este mare.

În ce priveste oprirea de la Sfânta Împãrtãsanie a femeilor care au fãcut avorturi, eu n-am depãsit trei ani, dacã se cãiesc din toatã inima. Si se cãiesc! Dar, mai mult decât a canonisi, le arãt cu orice chip marea gresealã pe care au fãcut-o. Copiii acestia lepãdati ne vãd, si este încã timp sã plângem si sã cãdem cu fata la pãmânt.

Le dau canon - sfãtuitor, bineînteles - în sensul unei nevointe scurte, dar permanente; zi de zi, toatã viata, sã facã ceva, care e chestie de secunde, dar care tine de pocãinta aceasta sincerã. Sã fie constientã toatã viata de ceea ce a fãcut. Nu mã intereseazã un canon rece, pe care îl face tur-tur-tur sau nu-l face, ci un canon la care sã participe. Si am rezumat numai la câteva secunde durata acestui canon pe care îl dau, numai sã fie o stare de prezentã continuã a ceea ce a fãcut.

Oprire de la împãrtãsit sub trei ani; n-am depãsit trei ani. Dar nu fac lucrul acesta de capul meu, ci urmãrind canoanele Pidalionului. Acum sunt sapte editii; când predam, odatã, asa ceva, nu era nici o editie; ba era una, destul de ascunsã, fãcutã de un preot îndrãznet. Sfântul Vasile cel Mare, care are foarte multe canoane mari, încât e considerat în lumea duhovniceascã drept cel mai tare în canoane, are un canon, Canonul 74, care spune asa: "Dacã oricare dintre cei ce au fãcut pãcatele mentionate mai înainte se va face sârguitor, mãrturisindu-se, în acest caz, dacã acela cãruia prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu i s-a încredintat puterea de a lega si dezlega, vãzând covârsirea mãrturisirii celui ce a pãcãtuit, s-ar face mai blând întru a micsora timpul epitimiilor, nu este vrednic de osândire; fiindcã examinarea Scripturilor ne face cunoscut cã cei ce cu mare durere se mãrturisesc degrabã ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu". De unde se întelege cã intensitatea unei pocãinte, a unei trãiri, te apropie foarte mult de starea omului duhovnicesc si de iertare. De aceea am spus eu: Urmãriti elasticitatea canoanelor, nu numaidecât litera, ajungând astfel la canoane de zeci de ani. În canonisire, duhovnicii ar trebui sã-i explice cât de cât cum stau lucrurile celui ce se mãrturiseste. Sã-l punã într-o stare de îngrijorare, nu sã-l înspãimânte la gândul cã nu va mai fi iertat. Sã-l asiguri cã este iertat, cã-l dezlegi, cu conditia ca el sã-L îmblânzeascã pe Dumnezeu prin acte de pocãintã, de prosternare câteva secunde pe zi, în fiecare zi cât va trãi pe pãmânt.

Deci, Sfântul Vasile cel Mare spune, chiar el, în Canonul 74, ceea ce v-am spus! Si mai este o însemnare la Canonul 86, tot al Sfântului Vasile cel Mare, cã pe vremea aceea se dãdeau canoane mari pentru cã era si credintã multã. Noi trebuie sã tinem cont si de momentul istoric pe care îl trãim. Nu aceasta ar avea cuvânt determinant, numaidecât, ci starea realã a sufletului omenesc din acest moment istoric. Plus faptul cã sunt o serie întreagã de împrejurãri, de situatii între sot si sotie, o serie întreagã de judecãti si prejudecãti de care trebuie sã tii cont, ca duhovnic, mai ales când este vorba sã opresti ani de zile de la împãrtãsit.

Deci, eu nu sunt pentru o oprire prea mare. Pe duhovnici îi întreb dacã au fost prea aspri sau prea blânzi. Dacã au fost cu pogorãmânt, e foarte bine, dar bazându-se pe trãirea celui care se cãieste. Nu trebuie sã rãmâi la un canon rece - "faci atât pentru cã ai fãcut atât". Când vin la mine la spovedit diferiti credinciosi, femei mai ales, si îmi spun cât au fost opriti de la împãrtãsit, îmi dau seama ce au fãcut dupã anii cât au fost opriti. Asta nu înseamnã duhovnicie, ci înseamnã un fel de dura lex sed lex - "legea e asprã, dar e lege" -, care în justitia laicã se potriveste, dar la noi nu, pentru cã aici se face uz de mila lui Dumnezeu cu orice chip.

În sfârsit, sunt multe lucruri de spus în legãturã cu pozitia aceasta duhovniceascã si cu grija mântuirii noastre.

Primul lucru - si singurul, de fapt - de care trebuie sã tinã seamã duhovnicii când dau canoane femeilor care au fãcut avorturi este cãinta cu orice chip. Sã boteze copii, sã facã milostenie... De altfel, aceasta este obligat orice crestin s-o facã. Aspectul esential al sfatului si al canonului este cãinta propriu-zisã. De ea trebuie sã tinem cont. Am întâlnit femei, dupã 20-30 de ani, care fãcuserã avorturi si nu spuseserã niciodatã lucrul acesta - din diferite motive. Deci, este în functie de intensitatea pocãintei, nu de cantitatea timpului, pentru cã nu timpul decide! Nu timpul decide împãrtãsirea, ci pocãinta ta interioarã este cea care decide. Este gândul la iad, dar nãdejdea la Dumnezeu, stiind cu orice chip - trãind stiinta aceasta! - cã este peste mãsurã de iubitor si cã iadul este marea durere a Lui! În toatã opera Sa, în tot ceea ce face, Dumnezeu nu are gândul sã-l piardã pe om. Si a dat duhovnicului - care este, ca fiintã, la acelasi nivel cu cel care se spovedeste, cã e om si el, - putinta de a-l rândui, de a-l pune pe drumul cel mai mare, adicã pe drumul singur al vesniciei fericite; cu putere nelimitatã: "Tii locul Meu; ai bãgat de seamã, fiule?" - îi zice Dumnezeu. Preotul tine locul lui Dumnezeu; nu se discutã lucrul acesta. Dar dacã stii cine esti si faci uz de puterea aceasta, esti foarte vinovat; dar mai vinovat esti dacã esti inconstient de puterea pe care o detii. Asa cã eu sunt silit, în cazul avorturilor, când stau de vorbã cu duhovnicii, dacã este cazul, sã-i canonisesc pentru cã au fost nepãsãtori si au dat la întâmplare canoane de ani si ani. Nu timpul decide, ci pocãinta ta interioarã. S-ar putea, într-un timp foarte scurt, sã ajungi si la marea milostivire a lui Dumnezeu. Deci, conteazã enorm de mult trãirea aceasta în Dumnezeu, smerenia... "prãpastie de smerenie", cum se spune. Aceasta va decide.

Dar oamenii vin si nepregãtiti din punct de vedere al gravitãtii pãcatelor - sau vin din obicei la Crãciun, la Pasti, asa, pentru cã trebuie sã se spovedeascã. Ei, atunci trebuie sã-l pui un pic în simtire, dacã l-ai prins.

Dar eu mai spun si urmãtorul lucru: mãrturisirea în sine este un canon! Nu este usor sã vii si sã dezgolesti pãcate atât de ascunse. Pe de altã parte, întreb si asta: "Ai spus si la altcineva cã ai fãcut?" - cã se împrãstie vorba: "A fãcut, si cutare, cutare..."

Am întrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Si ce am constatat: când întrebam de niste pãcate neînsemnate, spuneau foarte greu cã le-au fãcut; le era rusine - cã au mintit, cã au furat etc. Dar când întrebam de avort, spuneau imediat: "Da, am fãcut!", ca si cum avortul era un lucru neînsemnat. Aceasta pentru cã în vremea de astãzi este considerat un lucru oarecare. Mã interesa sã-i pun în starea de trezvie, de simtire cã întreruperea de sarcinã este un pãcat foarte mare, grozav de mare.

   Ce sfaturi de mângâiere obisnuiti sã dati acestor femei care vin, femei care uneori deznãdãjduiesc pentru pãcatul pe care l-au fãcut?

Adevãrul este cã nu le las în situatia de a fi hãrtuite de fel de fel de sfaturi, ci le spun: "Da, este iertare. Eu te dezleg acum pentru totdeauna, numai cã urmeazã sã-L îmblânzesti pe Dumnezeu cu acest simulacru de canon pe care ti-l dau. Dar canon de simtire, nu de nevointã". Deci, cu orice chip o asigur cã este iertatã si nu mai este nevoie sã-l tot mãrturiseascã. Se mai spune cã trebuie sã-l spui din nou, din când în când... Nu este adevãrat! Dacã-l mai spui, s-o faci numai cu gândul. Unii duhovnici spun cã e bine sã mai spui din când în când pãcatele mari, sã faci mãrturisire generalã. Eu te sfãtuiesc sã-ti amintesti ce ai fãcut fãrã o nouã spovedanie, pentru cã astfel se diminueazã puterea pe care o are dezlegarea respectivã - ca si cum m-as boteza din nou, ca sã fiu sigur cã m-am scãpat de pãcatul lui Adam. O singurã datã se mãrturiseste pãcatul; dar mã intereseazã ca mãrturisirea sã fie cu simtire proprie, cu participarea lui. Deci, îl asigur cã este iertat, sã intre într-o stare de continuã nãdejde, dar cu o cãintã permanentã. Tocmai acesta este canonul pe care îl dau; sã facã milostenie, sã boteze un copil, vin dupã aceea. Pentru cã este posibil ca respectiva sã nu aibã bani nici de pâine, dar de botez!

   Mai este o situatie specialã în ajunul Pastelui sau în ajunul Crãciunului, când vine foarte multã lume la spovedit, mai ales în Sãptãmâna Mare. Atunci preotii se confruntã cu multe cazuri speciale - de exemplu, fete tinere, care sunt încã la scoalã sau la liceu, necãsãtorite, care trãiesc în desfrânare sau au fãcut avorturi, dar vin numai o datã pe an sã se spovedeascã. Ce faceti cu ele când vin asa? Ce le recomandati preotilor sã facã, când stiu cã nu mai vin altã datã?

Si acum vedeti coadã mare la usa mea - asta e zilnic. Dacã o prind la spovedanie - pe ea, micã sau mare - discut cu ea despre gravitatea pãcatului si, sigur, o invit sã mai vinã. "Când sã mai vin, pãrinte?" - "Când esti rãnitã. Dar s-a terminat cu pãcatele acestea". Le spun în asa fel, ca sã nu înteleagã cã pãcatul acesta se mai poate repeta.

Nu stii pe cine omori; el nici nu se poate apãra de lucru acesta; nu stii, lasule?! Era un împãrat care a cucerit pe alt împãrat, si a vrut sã omoare tot neamul împãratului, dupã ce a intrat în palatele lui. Si într-o camerã a descoperit un copil mic. Copilul, când l-a vãzut, a ridicat mâinile spre tiran, râzând si astfel l-a dezarmat complet. Ei, vedeti? Copilul, în pântece, nu poate sã se apere. S-a demonstrat cã fãtul simte pericolul, simte cutitul ucigas si se roteste puternic, într-un strigãt mut, dar nu se poate nicicum apãra. Va sã zicã, este fiintã! El nu se poate apãra, si tu îl ucizi cu atâta cruzime si cu dezinvolturã... Poate sã iasã un preot, poate sã iasã un mare despicãtor de idei... Nu stii pe cine omori. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile însumeazã cifre îngrozitoare.

   Dupã Revolutie mai ales, sotiile s-au întors la credintã, unii bãrbatii rãmân încã necredinciosi; ei duc în continuare o viatã de familie. Ca sã nu mai facã avorturi, ce le sfãtuiti pe femei sã facã? Pentru cã bãrbatul nu este de acord cu înfrânarea sau cu pãstrarea pruncilor zãmisliti.

Cu nici un chip sã nu facã avort, indiferent ce s-ar întâmpla. "Pe viatã si pe moarte", le spun eu. Cu nici un chip n-au voie sã ucidã. Despãrtire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere.

   Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul cã este un pãcat, dar este un pãcat mai mic?

Dragã, anticonceptionalele si alte mijloace asemãnãtoare sunt fraudã conjugalã si atentat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crimã; e numai atentat. Este un pãcat mai mic. Dar noi nu îngãduim nici cel mai mic pãcat! Pentru cã, din momentul în care m-asez pe aceastã pozitie de acceptare a unor pãcate mai mici, încep sã mã gândesc: dar care-i mic si care-i mare? Sau "sarpe mic si sarpe mare"; dacã un sarpe mic te muscã cu atâta otravã încât sã mori, nu mai e nevoie sã te muste altul mai mare! Deci, e o mare gresealã. Nu accept, însã nu-i pot opri de la împãrtãsanie pentru aceste fraude conjugale ca pe cei care au fãcut avort. Îi împãrtãsesc mai repede. Nu putem sã tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia sã reziste la tirania unui pãgân de sot. Am zilnic cazuri din acestea! Nu putem nici asta. Însã nu putem accepta cu nici un chip pãcatul. Pot merge pânã acolo încât sã se despartã! Pentru cã si aceste lifte de bãrbati necredinciosi - sunt destul de multe cazuri - trebuie înteleptiti si ei prin refuzul femeii... Ea nu e jucãria lui, nu este pãpusa cãreia sã-i strâmbe gâtul pentru cã stie cã e flexibil. Nu! Femeia, cum obisnuiesc sã le spun pe la cununii, "cu el totdeauna, ca el totdeauna". Adicã, e liberã ca si el. Cum sã facã crima aceasta?! Si atunci zic: nu e obligatã, sãraca, sã suporte tirania acestor lucruri; e liberã si se poate despãrti.

   Deci, le spuneti clar: sã nu foloseascã anticonceptionale.

Cine poate sã le spunã altfel?! Pãi, cum sã spunem noi: "Foloseste anticonceptionale"?! Noi întâlnim persoane care ne spun cã au fãcut lucrul acesta, si trebuie sã luãm niste mãsuri mai usoare decât dacã ar fi fãcut crimã; dar nu ca si cum n-ar fi fãcut nimic.

Dar eu am întâlnit un preot care, vãzând cât de multe femei cu avorturi vin la el, ca totusi sã nu mai facã crima asta atât de mare, le-a zis: "În loc de pãcatul ãsta mare, mãcar alegeti unul mai mic, dacã nu puteti sã faceti altceva"...

Dragã, eu am întâlnit si altceva: niste îngeri buni care s-au fãcut draci. Putem sã acceptãm oare acest sistem de compromis si chiar sã facem lege din sistemul si metodele noastre? Nu se poate! Pãcatul rãmâne pãcat. Un duhovnic n-are voie sã dezlege nici ca sã se mãnânce de dulce, mãcar cã în Canonul 69 Apostolic, în jurul cãruia se învârt toate rigorile postului, se spune pânã la urmã asa: "...afarã de caz de boalã". Dar eu nu dezleg dinainte. "Domnule, dumneata, dacã ai omorât un om, vii la mine si te spovedesti si te dezleg. Dar nu-ti spun dinainte: <>. Nu spun dinainte: "Mãnâncã de dulce". Nu am voie, ca duhovnic, sã dezleg înainte ceea ce, de fapt, e legat de Bisericã. Eu dezleg dupã ce ai fãcut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie sã fie foarte blânzi, foarte îngãduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut sã accepte nici cel mai mic pãcat! Pentru aceasta, El a suferit toate împunsãturile, loviturile si scuipãrile. Nu poate sã accepte! Cã te iartã dacã te pocãiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este însãrcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate sã facã compromisuri prealabile.

Dumnezeu a creat douã lucruri nemaipomenite, care nu pot fi mai desãvârsite: a creat o femeie distinsã, care a nãscut un Dumnezeu, si preotia, prin care Îl aduce pe Dumnezeu din cer si-L naste din nou pe Sfânta Masã. Vã dati seama ce înseamnã preotia?! Vã dati seama în ce hainã S-a îmbrãcat un Om, ca oamenii, si cu ce har dumnezeiesc?! Are putere... Si atunci, nu poti sã faci un astfel de compromis. Tii locul lui Dumnezeu - nu este o simplã vorbire si respectiv o comparatie care trece drept lãudabilã si figurã de stil; e un adevãr! Si noi avem puterea sã dezlegãm cu orice chip, orice, dar nu anticipãm pãcatul. "Eu Mã rãstignesc" - a zis Mântuitorul; dar nu "pentru unele da, pentru unele nu". Nu se poate accepta sã faci compromisuri. Sã fim blânzi, sã nu-l oprim prea mult, sã-l iubim, sã ne parã rãu de pãcat, si sã spunem: "Foarte bine cã a venit!" Atunci omul spune tot, si tu poti sã-i dai dezlegare. Cã a cãzut si l-ai scos din adânc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud... Asta e important, sã-l salvezi; ãsta e scopul, nu? Sã-l aduci la linia de plutire, sã-l readuci la respiratie si sã intre pe drumul cel bun. Nu acceptãm cu nici un chip compromisuri.

Femeia care este fortatã de bãrbat sã facã avort se poate si despãrti. Sunt patru motive pentru care se pot despãrti, printre care aste si acesta: dacã te omoarã duhovniceste celãlalt.

   Deci femeia trebuie sã-si ducã crucea pânã la capãt, chiar dacã are copii, chiar dacã nu?

Dragã, dar unde spune sã n-o duci pânã la capãt?! Ce, numai pânã la capul locului?! Nu existã sfârsit; pânã la moarte! Noi respirãm fãrã oprire; inima bate într-o nemiscatã permanentã de zeci si zeci de ani în tine. Ea nu se contrazice; asa sã fii si tu în misiunile pe care le ai pe fata pãmântului - ca bãrbat, ca femeie, ca doctor, ca inginer, ca duhovnic, ca preot.

Interviu extras din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI", Ed. Bizantina

Interviu cu pãrintele Macarie Ionita de la Mânãstirea Pasãrea    Pãrinte Macarie, ce canon dati femeilor care au fãcut avorturi? Nu se poate da un canon prea scurt; e un pãcat prea mare! Si apoi, ei se împietresc, nu mai simt... "A - zice -, mi-a dat pãrintele, dar..." - si de-aia nu le-am dat prea scurt canonul. Mi-a dat cel mai bun rezultat Tatãl nostru. Le dau sã spunã de douãzeci si cinci de ori pe zi Tatãl nostru. Acum, se întâmplã sã fie diferite persoane, cãzute în diferite forme. A venit aici un mos - am auzit cã a murit - de la Brãnesti. A avut o viatã - zicea el asa - liberã. Fãcea pãcate. Si Dumnezeu l-a adus aici. M-am uitat la el... A primit ceea ce i-am dat; i-am dat de o sutã de ori pe zi Tatãl nostru. Dar a primit cu atâta dragoste... Era cam surd - zicea cu voce tare, si-i supãra pe cei din casã. "Nu mai zice asa" - i-am spus. "În tainã sã zici". Trei ani de zile a dus-o mosul meu asa de bine, si i-am dat Sfânta Împãrtãsanie. A fost o minune: s-a lãsat de toate relele, s-a cãit - plângea mosul ca un copil. Deci, Tatãl nostru repetat. Metaniile nu prea le fac, sã stiti. Am dat si metanii, dar nu prea au dat rezultate - "n-am fãcut, cã n-am putut" - spun. De aceea m-am oprit la Tatãl nostru. Nici nu este asa de mare... I-a salvat pe multi Tatãl nostru. Si sã stiti, totul este sã le parã rãu. Însã unii preoti îi opresc mai mult. Eu nu i-am oprit mai mult. Dacã au trecut de zece ani de zile, eu le-am cam dat, sã stiti.    Dar sunt si unii preoti care le dau mai putin?! Ei, se poate sã fie; acum, depinde de cazurile luate în parte. Nici prea mult; dacã a început sã o ia pe o linie bunã, eu cred cã nu-i bine sã-i tinem prea mult departe de Sfânta Împãrtãsanie. Dacã îl prinzi asa, începe sã mai facã si alte fapte bune. Dacã îl lasi, se socoteste pãrãsit, si atunci nu mai vine.    Dar când vine, de exemplu, o femeie care mãrturiseste cã a fãcut pãcatul cu cincisprezece ani în urmã, cu douãzeci de ani în urmã, îi socotiti anii care au trecut ca ani de cãintã, sau...? Nu prea îi socotim ani de cãintã. Îi dãm canon, dar n-o oprim de la Sfânta Împãrtãsanie; n-o oprim. O punem la o probã de mãcar un an de zile, sau mai putin, sã vedem cum merge: se ia de rugãciune, se ia de bisericã? Noi punem în centru Biserica; nu-i Biserica, n-ai fãcut nimic! Îndreptarea este în Bisericã, sã stiti. Deci, sã meargã la bisericã sã se roage si sã nu lipseascã de la Sfânta Liturghie. Si spovedania, mãcar la sfintele posturi.    Foarte multe dintre aceste femei cad în deznãdejde când îsi dau seama ce-au fãcut. Le dati un cuvânt de mângâiere? Nu prea am avut cazuri din astea; sau poate cã n-au venit la mine... Nu. Sigur cã au, asa, o remuscare cumplitã, însã...    Existã scãpare, deci; existã izbãvire? Da, da, da... Sigur, le dãm curaj! Dar ce pãcat nu e iertat, dacã e pocãit?! Nu existã! Toate se iartã la Mântuitorul, dar numai sã facem ceva pentru ele si sã arãtãm cã ne pare rãu cã le-am fãcut; si sã ne îndreptãm.    Unii duhovnici mai dau drept canon sã facã milostenie, sã aibã grijã de copii... Eu nu prea le-am dat, cã nu prea au posibilitãti materiale. Sunt rare cazurile în care se poate. Am lãsat sã facã la voia lor; dacã au avut, da. Dar toatã baza am pus-o pe rugãciune. Pe rugãciune, post chiar, - sã respecte posturile sfintei Biserici. Unii le dãdeau ajunare; eu nu le-am dat, fiindcã nu fac, si de ce sã-i bãgãm la altele? Am avut unii care fãceau ei singuri; si pe-ãstia i-am oprit chiar, pentru cã erau exagerati. Fãceau ajunare de trei zile, de nu mâncau deloc; si nu prea era bine, cã mai si munceau. Si i-am oprit; le-am dat canon sã se opreascã atunci când i-am vãzut cã o iau prea, prea departe. Sã fie un lucru moderat, am zis - în toate, desigur. Au venit la mine: "Taicã pãrinte, iar ne merge rãu; nu am mai ajunat." - "Bine, dar sã tii socotealã de ce-am spus eu" (...) - am vãzut cã nu-i mergea bine cu sãnãtatea, si tot tinea ajunare. Sigur, sunt pãcate care, e-adevãrat, se ispãsesc prin lucrul ãsta - pentru cã persoana respectivã avea si probleme grele în familie -, însã sã nu fii prea exagerat. I-am oprit; când am vãzut cã sãnãtatea e-n pericol, nu i-am lãsat. "Da, ajunarea este foarte bunã, dar este mult trei zile pe sãptãmânã, bre, mata' esti bãtrânã". Dar rezista si când se ducea la câmp, cã era de la tarã. Mã miram. Adicã, trebuie sã fie ceva moderat; asa le-am dat. L-a ajunat nu prea m-am orientat..., cã nu prea te-ascultã. Cel putin, asa vãd eu. Nu le recomand decât sã posteascã postul nostru bisericesc.    N-aveti multe cazuri, totusi, de femei care vin la mânãstire si care au fãcut acest pãcat, nu? Nu, nu avem. Ele se duc mai repede pe la parohii, sã stiti. Eu, sã stiti cã, dacã au trecut zece ani, le dau Sfânta Împãrtãsanie. Dacã e sã le dau canon, le dau sã se roage. Sã se roage si sã se cãiascã de ce-au fãcut. Si dacã primesc, le dau si metanii. Dar nu prea primesc. Eu m-am împiedicat de lucrul ãsta, sã stiti. Sã le parã rãu, sã facã milostenie pe cât pot si, sigur, sã nu lase sfânta bisericã. Si cred cã nu gresesc. Trebuie sã-i ajutãm, sãracii...    Tocmai pentru cã e un pãcat foarte rãspândit; cei mai multi dintre tineri se amãgesc, spunându-si cã dacã îl face toatã lumea, înseamnã cã nu e asa de grav... Nici nu le iau în socotealã. Am vãzut una de-asta, pe la Cãldãrusani, un inginer cu sotia: "I-am fãcut marinari" - mi-a zis ea, râzând. Deci, era necredincioasã. E lucru grav aici, sã stiti. Cum s-o conving pe ea de gravitatea gestului ei?! Dumnezeu o fi adus-o la credintã, stiu eu... Ei, e un pãcat, un pãcat mare; dar dacã se cãiesc, gata, sunt iertati. Cel putin, eu am credintã. Unii dau mai mult, douãzeci de ani. Eu, nu prea; când mi-a trecut de zece ani, le dau Sfânta Împãrtãsanie.    Dar pe cele care au fãcut multe avorturi? Ei, bine cã ati amintit lucrul ãsta; pe acestea le tin mai mult. Unele femei au peste zece, douãsprezece cazuri de avort. Si atunci, pe acestea le tin mai mult - Domnul sã le ajute, sãrãcutele! - cã-i mai greu aici, sã stiti. Repetarea asta fãrã limitã... Sã nu-l mai facã. Asta ar fi; sã nu meargã mai departe. Dacã pun capãt, existã sansã de iertare. Interviu extras din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI", Ed. Bizantina Zambete din pantecele mamei Un cercetator britanic a reusit sa obtina, cu ajutorul unui nou tip de scanare prin ultrasunete, imaginea inedita a unui fetus de 12 saptamani "mergand" prin uterul matern. Imaginile realizate prin noua tehnica arata, de asemenea, festusi care par sa caste si sa se frece la ochi. Autorul imaginilor, profesorul Stuart Campbell de la Create Health Clinic din Londra, este cel care a facut mai demult primele "fotografii" ale unor bebelusi inca nenascuti care... surad. Daca ultrasuneltele conventionale pot produce imagini bidimensionale ale fatului intre saptamanile 12 si 20 de dezvoltare, tehnica folosita de profesorul Campbell ofera imagini tridimensionale si inregistreaza miscarile fatului in timp real. Copilul zambind in pantece Studiul arata ca: de la 12 saptamani bebelusul nenascut se intinde, da din picioare si face pasi prin uter, nefiind inca simtit de mama in aceasta faza; de la 18 saptamani isi poate deschide ochii, desi majoritatea medicilor considera ca pleoapele sunt lipite pana la 26 de saptamani; de la 26 de saptamani poate realiza o gama larga de gesturi si manifestari specifice copilului - sa se scarpine, sa zambeasca, sa planga, sa sughita si sa-si suga degetele. Profesorul Campbell a sublinait ca este pentru prima data cand se demonstreaza ca fatul are un complex din faze foarte timpurii de dezvoltare. Astfel, pana nu demult se credea ca bebelusul incepe sa zambeasca abia la sase saptamani dupa nastere. Imaginile realizate de Campbell au fost adunate intr-un album de imagini intitulat Watch Me Grow ("Uite cum cresc"), iar pentru mamicile interesate o sesiune de ultrasunete de o ora cu folosirea noii tehnici costa 275 de lire sterline. ATENTIE! Aceste fotografii au fost facute cu aparatura speciala! Nu va asteptati ca investigatiile cu ultrasunete folosite in mod curent in clinicile de ginecologie sa arate fatul dumneavoastra la o asemenea claritate si detaliu fotografic. Imaginile acestea au numai menirea de a da o relatare fidela a realitatii vietii intrauterine. Dupa o gestatie de 8 saptamani, acest fetus este capabil sa ... Dupa o gestatie de 10 septamani, acest fetus poate sa-si mis ... Dupa o gestatie de 22 de saptamani, bebelusii sunt capabili ... Acest fetus arata acelasi comportament cu cel de dupa naster ... Creierul acestui bebelus s-a dezvoltat suficient de mult pen ... De la aproximativ 24 de saptamani de sarcina cand retina est ... Chiar daca apucarea cu mainile incepe de timpuriu, ea devine ... Chiar daca bebelusii nu zambesc inainte de 4-6 saptamani dup ... Fetusii de 11 saptamani au fost vazuti cu degetele in gura. ... Bebelusii produc o miscare asemanatoare cascatului chiar de ... De vorba cu femei care au facut avort... “Nu as mai face-o niciodatã, indiferent de pãrerea celor din jur. Mi-am avortat copilul. Odatã cu el a murit si ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi nicicând trezit la viatã. Astãzi nu as mai lua o asemenea hotãrâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trãiesc cu o fricã în mine de care nu mai pot scãpa. Am cosmaruri în care îmi apare o fetitã care fuge spre mine cu bratele întinse si întreabã mereu: De ce, mãmico, de ce? Apoi mã trezesc udã de transpiratie. Acest vis si privirea fetitei mã urmãresc continuu de când am avut acea interventie. Doar eu sunt pedepsitã pentru fapta mea, nu si fostul meu prieten, desi a fost si el pãrtas. Relatez aceastã întâmplare pentru folosul tuturor femeilor. Gânditi-vã foarte bine ce faceti, pentru cã vã vor chinui visele si vã vor urmãri privirile celor ce nu mai sunt… nu permiteti nimãnui sã vã constrângã, pentru cã viata voastrã va fi distrusã. Nu faceti aceeasi gresealã ca mine!" Judith (din revista pentru elevi “Schreibenkleister”, Bad Neustadt/Baurische, Rhon, Germania) “De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma? Toti cei care m-au sfãtuit sã fac avortul în urmã cu doi ani - doctorul, consilierul, pãrintii, prietenii, prietenele si sotul meu - m-au asigurat cã asa e cel mai bine pentru mine si pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort, iar eu sunt disperatã! Nu mai pot sã dorm noaptea, nu mai pot sã râd. Nimeni nu mã întelege! Vã rog, spuneti tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul si sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?" Jutta Despre constiinta din predica Sf. Ioan Gura de Aur la Duminica a Treia a Marelui Post "Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic necontenit: constiinta. Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa treaz, precum constiinta noastra. Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se câstiga prin maguliri, altii se intimideaza prin amenintari si inca multe altele ii impiedica de la judecata cea dreapta. Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest judecator va rosti pururea hotarârea cea dreapta, chiar si asupra gândurilor noastre cele mai pacatoase. De ar fi trecut oricât de mult timp, constiinta niciodata nu uita cele petrecute; atât in timpul când se savarseste pacatul, cat si inainte si dupa savârsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un martor acuzator. In timpul savârsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama constiinta, dar dupa ce am savârsit pacatul, atunci vine spinul cel amarnic al caintei. De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o, atunci sa inabusim in noi samânta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci, indata ce pacatul s-a aratat prin fapta, sa-l omorâm prin marturisire, prin cainta si prin paza asupra noastra insine. De aceea zic: osândeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara! Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are trebuinta sa ne pârasca necontenit, ca noi nu am putea purta o povara asa grea, daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat. Dumnezeu a rânduit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si cu sârguinta, dar nu neincetat; de multe ori, ca sa nu cadem in delasare, ci sa ramânem treji pana la moarte; nu neincetat si fara ragaz, ca sa nu ne descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne mangaiem si sa putem iarasi rasufla. Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfânta a sufletului, care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul in cursa pacatului. Ca nu numai cand savârsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea, constiinta iarasi ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi. Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai mare mângaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru ca nu avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu ne-ar inspaimanta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva. Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste averea; dar el are o comoara in cer! Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca cineva il fereca in lanturi; dar constiinta lui il face pe el un om liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate ca cineva ucide trupul lui; totusi el va invia! In sfârsit, sa ne gândim ce dragoste mare ne-a aratat Dumnezeu, prin aceea ca ne-a dat constiinta! Fiindca El cândva are sa ne traga la raspundere pentru pacatele noastre, de aceea a pus in inima noastra pe acest judecator nemituit, pentru ca el chiar aici pe pamant, sa ne judece pentru pacatele noastre, sa ne faca mai intelepti si sa ne mântuiasca de infricosata judecata viitoare; pentru ca noi inca de aici sa lepadam pacatele noastre, si sa ne putem duce in acea lume cu vesela siguranta, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea in vecii vecilor! Amin." Avortul in fapte şi întamplari adevărate... Nu-mi puteti ucide copilul! "Pe scriitorul cărţii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânără doamnă ca să-i solicite ajutorul medical. Era soţie de medic, avea doi copii, de cinci şi trei ani, şi era însărcinată în luna a patra. Soţul ei fusese mobilizat şi se afla pe Frontul de Răsărit. Doamna avea dureri la sânul stâng şi sub braţul stâng depistase o mică umflătură tare. Medicul, după ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai bine să lăsăm cartea să continue..." Nu omori pe unul din acestia ce îi ai? "Un oarecare ucenic de al meu, lector la o facultate, poartă un nume rar şi neobişnuit pentru un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de faţă şi părinţii lui şi alte persoane, l-am întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să-şi ia un astfel de nume. Tatăl lui, ţăran simplu şi cu puţină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa fără nici un comentariu..." Destinat să trăiască "Data presupusă anaşterii era 25 decembrie. Dar ce poate face împotriva avortului o mică creatură neajutorată în pântecele mamei? Ce poate face mama acestei mici fiinţe când, forţată de împrejurări, ajunge pe mâini răuvoitoare? Ce pot face viitorii bunici, când fiica lor se îndepărtează tot mai mult de ei? Următoarea relatare a fost prezentată în Simpozionul Internaţional al Supravieţuitorilor Avortului (Ottawa, Canada, 1992)." Bebeluşul meu "Astăzi am fost la medic. Plină de temeri aşteptam în sala de primire sperând să nu fiu gravidă. Ce să fac Ia 19 ani cu un copil? Să-mi pierd libertatea pentru un ţânc? Când doctorul m-a felicitat pentru că voi deveni în curând mamă, totul a început să se învârtă cu mine şi mi s-a făcut rău. Ce să-i spun prietenului meu Michael? Dar părinţilor mei?" * * * Despre avort, cu Pr. Serafim Man Daca ne-am intreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, am putea raspunde cu toata certitudinea: VIATA. Si aceasta, nu numai pentru ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi, ne putem indeplini dorintele, dar mai ales pentru ca dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica. Viata este o taina dumnezeiasca. In sufletul omului, Dumnezeu a pus aceasta lege a iubirii intre barbat si femeie, aceasta dorinta de unire, de contopire care se implineste prin casatorie, iar scopul ei este nasterea de copii. Aceasta este si prima porunca ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si stapaniti." (Fac. 1, 28). Dumnezeu l-a inaltat pe om la cinstea de a fi impreuna lucrator cu El la zamislirea vietii. Omul aduce trupul muritor, iar Dumnezeu pune in el scanteia divina, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu singur are puterea sa dea viata si numai El are dreptul sa o ia. Oricine isi asuma dreptul asupra vietii lui sau a altuia, savarseste cel mai mare pacat, rapeste stapanirea de la Dumnezeu, care este Domn al vietii si al mortii. Pr. Arhim. Serafim Man Ne intristam cand auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima, ca insusi mama sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea animalelor. Intreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicata, era considerata dintotdeauna o crima cutremuratoare; de aceea, si in Juramantul lui Hipocrate (+375 I.H.) care este acceptat pana azi drept juramant medical, medicul, slujitorul vietii se angajeaza in fata lui Dumnezeu si al oamenilor: "...nu voi da femeii substante avortive...". Deci, avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decat uciderea unui om. Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la infricosata judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit. Asupra femeii insa, ramane un mare pacat de moarte. Pana nu demult se vehiculau diferite pareri cum ca trecerea fatului la calitatea umana s-ar petrece numai la inceputul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevarul nu este acesta. Mari personalitati din domeniul medicinii din mai multe tari (America, Anglia, Franta, Grecia si altele), punandu-si problema in legatura cu vinovatia sau nevinovatia avortului, folosind cele mai moderne mijloace tehnice, au urmarit evolutia fatului din momentul conceptiei si pana la nastere, stabilind urmatoarele: - la 18 zile, incepe sa se faca simtita bataia inimii; - la 5 saptamani se disting clar - nasul, obrajii si degetele; - la 6 saptamani este format scheletul si incep sa functioneze rinichii, stomacul, ficatul si sistemul nervos; - iar la 3 luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, si are atata viata incat se misca, isi intoarce capul, isi schimba expresia fetei, isi suge degetul. Deci, fatul este o fiinta omeneasca chiar in momentul conceptiei sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce intreruperea sarcinii, avem de-a face cu intreruperea unei vieti, chiar daca aceasta se afla in stadiul ei de inceput. Multi cred ca micuta fiinta plamadita in trupul mamei nu stie si nu simte nimic atunci cand se hotaraste sa plece pe drumul avortului. Dar se insala. Un mare medic american, director al unei clinici in care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu ultrasunete, a avortului unui fat de 3 luni. Filmul dovedeste fara putinta de tagada, ca fatul simte apropierea si amenintarea instrumentului ucigas al avortului. Ca urmare, el se misca agitat, bataile inimii ii cresc de la 140 la 200, si incercand parca sa se salveze, deschide larg gura ca intr-un strigat, din pacate un strigat mut, pentru ca nimeni nu-l aude. Chiar asa a si fost intitulat filmul respectiv, "Strigat Mut". In multe tari, femeilor care se prezinta pentru avort le sunt prezentate secvente din acest film - si ca urmare, un numar destul de mare dintre ele, ingrozite de realitate, renunta la planul lor ucigas. Iubiti crestini, Avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti, iar femeia care moare in timpul avortului este ca si cum s-ar omora singura, iar dupa canoanele Sfintilor Parinti, Biserica nu are voie sa faca rugaciuni pentru sufletele lor, acesta fiind pacat impotriva Duhului Sfant. Avortul este pacat strigator la cer si aduce pedeapsa lui Dumnezeu si in viata aceasta, si mai ales dupa moarte. Pedeapsa imediata este, uneori, chiar moartea; iar mai tarziu, neputinta de a aduce pe lume alti copii, boli asupra celorlalti copii si a parintilor, neintelegeri intre soti si altele. Pacat au insa si cei care indeamna la savarsirea avortului - soti, mame, prieteni, precum si cei care savarsesc avortul - medici, asistente ori farmacisti care dau medicamente impotriva conceptiei. Iubite femei crestine, Pacatul uciderii de prunci indeparteaza femeia de Sfanta Impartasanie, iar pe cele care au savarsit mai multe avorturi, chiar pana la moarte. Dar, Harul si Mila lui Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu, a randuit pentru ucigasii de prunci, canonisiri si leacuri sufletesti pentru mantuirea lor din prapastia pierzarii in care s-au prabusit, incepand cu marturisirea in fata duhovnicului si implinirea canonului dat. Pentru a va invrednici de iertare, trebuie sa va plangeti mult pacatul si sa va faceti o aspra pocainta toata viata, precum David care spunea: "si pacatul meu inaintea mea este pururea." Mantuitorul spune: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia." (Matei 5, 4). Se refera tocmai la lacrimile caintei, la plansul sufletului, la parerea de rau pentru ca prin pacat l-am suparat pe Dumnezeu. Asa au plans fiul risipitor, femeia pacatoasa care a spalat picioarele Mantuitorului cu lacrimi, regele David care si-a pus toata durerea sufletului in strigatul de iertare "Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta!" - din psalmul 50, lasandu-ne peste veacuri un model de pocainta. Vremea de acum este vremea pocaintei, este timpul milei lui Dumnezeu, sa n-o pierdem! Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Pacatele tale sunt scrise in cartea vietii, iar lacrimile tale sunt buretele ce le sterge"; "Varsati siroaie de lacrimi din adancul inimii, ca Domnul sa se milostiveasca spre voi si sa va dea iertare!". Daca tu iti aduci aminte de pacatul tau si-l vei plange, "cu amar" ca Sf. Apostol Petru, bunul Dumnezeu te va ierta, pentru ca zice: "Eu sunt Acela Care sterg pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale" (Isaia 43, 2) Pentru ca s-a intinat pamantul cu sangele copiilor ne-nascuti, nu poate fi curatit decat prin lacrimi de pareri de rau, rugaciune si post. Pocainta de fiecare zi, prin rugaciune si "roadele vrednice de pocainta", adica, nasterea de alti copii, cresterea de copii orfani, milostenie fata de vaduvre, orfani si saraci, sfatuirea altor femei sa nu faca avort; - si alte fapte ale milei sufletesti - au putere purificatoare si rascumparatoare. "Deci, pocaiti-va si va intoarceti, ca sa se stearga pacatele voastre." (Fapte 3, 19). Numai asa ne putem apropia de Dumnezeu! Nici un moment nu trebuie sa uitam pacatul, pentru ca daca noi nu-l vom uita; daca noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Sa ne smerim mereu sufletele si de vom avea intotdeauna in fata faradelegea noastra, "inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!" Iubiti credinciosi, Daca nu vom parasi acest pacat, tara va merge tot mai rau, familiile se vor destrama, pierzandu-si scopul dat de Dumnezeu, iar dusmanii si strainii, usor ne vor putea robi. Tara noastra a fost umilita mai multi ani sub stapanire straina si poporul a avut o viata foarte grea, dar familiile credincioase aveau cate 6-10 copii, chiar daca-i cresteau cu multa osteneala. O trista statistica arata ca tara noastra se situeaza in fruntea tarilor cu cel mai mare procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atatea necazuri si suferinte ca pedeapsa si canon pentru acest genocid fara egal in istoria neamului. Copii constituie singura alternativa in perpetuarea speciei umane, a unei natiuni, si a fiecaruia dintre noi, si cel mai important stimulent in progresul omenirii. Odinioara, copii erau cea mai mare fericire a unei familii, azi insa se cauta numai placerile si comoditatile. Familiile numeroase au dat tarii oameni de mare valoare - medici, savanti, scriitori, compozitori si chiar genii - daca ne gandim numai la Iorga si Eminescu. Dragi credincioase, Lasati copii sa se nasca, nu-i omorati prin paza, nici prin medicamente si mai ales prin avort. Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, rudele si vecinii, vazand minunile ce-au insotit acea nastere, se intrebau: "Ce va fi, oare, copilul acesta?" (Luca 1, 66). O astfel de intrebare se va puneti si voi mamelor, inainte de a face un avort. "Oare ce-ar putea fi copilul acesta? Poate un descoperitor de taine din Univers, sau un erou al neamului! Sau toiagul batranetilor noastre!" Si mai ales, nu uitati ca "fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodul pantecelui. Fericit este omul care-si va umple casa de copii..." (Ps. 126, 3, 5). Parintii, prin nasterea si cresterea copiilor aduc lui Dumnezeu jertfa bine placuta, se fac purtatori de cruce, iar crucea este o cale ce va duce la mantuire. "Femeia se va mantui prin nasterea de copii (I Tim. 2, 15) - spune Sfantul Apostol Pavel. Jertfiti-va pe altarul familiei, nascand si crescand copii, pentru ca parintii ce isi omoara pruncii, isi nimicesc singuri continuitatea vietii si pomenirea lor pe acest pamant. Lasati placerile trecatoare, rabdati necazurile acestei vieti, luptati cu barbatie pentru inmultirea neamului nostru. Dumnezeu ne-a facut in acest scop ca sa umplem pamantul si sa-l stapanim. Sa cautam a ne arata vrednici acestei meniri dumnezeiesti, pentru ca sa nu auzim in vremea judecatii: "Departati-va de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea!" (Matei, 7, 23). Rugati-va neincetat Bunului Dumnezeu sa va ierte acest mare pacat si cereti ajutorul Maicii Domnului, ca este o calda rugatoare pentru mantuirea celor pacatosi, ca sa fiti izbavite de chinul cel vesnic. Bunul Dumnezeu sa va ajute! Arhimandrit Serafim Man Manastirea "Sf. Ana" - ROHIA Diverse scrieri si articole despre avort ale Fericitului Arhimandrit Epifanie Teodoropulos Nu omori pe unul din acestia ce îi ai? Domnule Director,        Va trimit prezenta având ca motivaţie recenta depunere la Senat a proiectului de lege privind libertatea avorturilor. Dacă o consideraţi demnă de publi­cat, puneţi-o în coloanele ziarului Dvs.      Un oarecare ucenic de al meu, lector la o facultate, poartă un nume rar şi neobişnuit pentru un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de faţă şi părinţii lui şi alte persoane, l-am întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să-şi ia un astfel de nume. Tatăl lui, ţăran simplu şi cu puţină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa fără nici un comentariu:      "Atunci când femeia mea a rămas însărcinată cu Amfilohie, adică acum 33 de ani, începuse ca moda avor­turilor să se transmită şi la sate. Deoarece mai aveam şi alţi trei copii, ne-am gândit să nu-l mai ţinem pe acesta. Am mers în oraş (notă: a se înţelege capitala judeţului) şi am vizitat un medic ginecolog, cunoscut de-al nostru. I-am spus ce voiam. Acela ne-a ascultat şi după aceea mi-a spus: "Bre, Costică (notă: şi acest nume este fictiv), dacă vrei să ai numai trei copii, căci patru ţi se par mulţi, de ce nu faci altceva? Dacă îl omoram pe acesta o băgăm în primejdie şi pe femeia ta. Nu e oare mai bine să-l omo­ram mai degrab pe unul din cei trei copii pe care îi ai, de preferinţă pe cel mai mic, şi să-l lăsăm pe acesta să se nască? Astfel vei avea tot doar trei copii, iar femeia ta nu va trece prin nici o primejdie". (Notă: pericolul clevetirii pentru ucidere se poate preîntâmpina uşor deoarece există multe moduri de a prezenta uciderea pruncului ca accident). Când am auzit aceasta m-am cutremurat. Cre­deam că mi-a căzut un trăznet în cap. Atunci am realizat ce voiam să fac.      - Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate. Îţi mulţumesc. Vom ţine copilul.      - Şi-l voi boteza eu, a răspuns medicul.      Ne-am dat mâinile, şi când s-a născut Amfilohie al nostru şi l-a botezat medicul, i-a dat numele tatălui său, pe care s-a întâmplat să-l cheme Amfilohie. După asta, cum să ne mai gândim la avort? Astfel au venit în lume încă alţi doi copii după Amfilohie. Şi fireşte nu ne-a părut rău niciodată. Toţi copiii noştri au ajuns foarte bine, toţi s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut şi au luat calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat şi pe noi să devenim creştini buni..." "PRESA ORTODOXA", 28.03.86