|
Interviu cu pãrintele Macarie Ionita de la Mânãstirea Pasãrea
Pãrinte Macarie, ce canon dati femeilor care au fãcut avorturi?
Nu se poate da un canon prea scurt; e un pãcat prea mare! Si apoi, ei se
împietresc, nu mai simt... "A - zice -, mi-a dat pãrintele, dar..." -
si de-aia nu le-am dat prea scurt canonul. Mi-a dat cel mai bun rezultat
Tatãl nostru. Le dau sã spunã de douãzeci si cinci de ori pe zi Tatãl
nostru.
Acum, se întâmplã sã fie diferite persoane, cãzute în diferite forme. A
venit aici un mos - am auzit cã a murit - de la Brãnesti. A avut o viatã
- zicea el asa - liberã. Fãcea pãcate. Si Dumnezeu l-a adus aici. M-am
uitat la el... A primit ceea ce i-am dat; i-am dat de o sutã de ori pe
zi Tatãl nostru. Dar a primit cu atâta dragoste... Era cam surd - zicea
cu voce tare, si-i supãra pe cei din casã. "Nu mai zice asa" - i-am
spus. "În tainã sã zici". Trei ani de zile a dus-o mosul meu asa de
bine, si i-am dat Sfânta Împãrtãsanie. A fost o minune: s-a lãsat de
toate relele, s-a cãit - plângea mosul ca un copil.
Deci, Tatãl nostru repetat. Metaniile nu prea le fac, sã stiti. Am dat
si metanii, dar nu prea au dat rezultate - "n-am fãcut, cã n-am putut" -
spun. De aceea m-am oprit la Tatãl nostru. Nici nu este asa de mare...
I-a salvat pe multi Tatãl nostru.
Si sã stiti, totul este sã le parã rãu. Însã unii preoti îi opresc mai
mult. Eu nu i-am oprit mai mult. Dacã au trecut de zece ani de zile, eu
le-am cam dat, sã stiti.
Dar sunt si unii preoti care le dau mai putin?!
Ei, se poate sã fie; acum, depinde de cazurile luate în parte. Nici prea
mult; dacã a început sã o ia pe o linie bunã, eu cred cã nu-i bine sã-i
tinem prea mult departe de Sfânta Împãrtãsanie. Dacã îl prinzi asa,
începe sã mai facã si alte fapte bune. Dacã îl lasi, se socoteste
pãrãsit, si atunci nu mai vine.
Dar când vine, de exemplu, o femeie care mãrturiseste cã a fãcut
pãcatul cu cincisprezece ani în urmã, cu douãzeci de ani în urmã, îi
socotiti anii care au trecut ca ani de cãintã, sau...?
Nu prea îi socotim ani de cãintã. Îi dãm canon, dar n-o oprim de la
Sfânta Împãrtãsanie; n-o oprim. O punem la o probã de mãcar un an de
zile, sau mai putin, sã vedem cum merge: se ia de rugãciune, se ia de
bisericã? Noi punem în centru Biserica; nu-i Biserica, n-ai fãcut nimic!
Îndreptarea este în Bisericã, sã stiti. Deci, sã meargã la bisericã sã
se roage si sã nu lipseascã de la Sfânta Liturghie.
Si spovedania, mãcar la sfintele posturi.
Foarte multe dintre aceste femei cad în deznãdejde când îsi dau seama ce-au fãcut. Le dati un cuvânt de mângâiere?
Nu prea am avut cazuri din astea; sau poate cã n-au venit la mine... Nu. Sigur cã au, asa, o remuscare cumplitã, însã...
Existã scãpare, deci; existã izbãvire?
Da, da, da... Sigur, le dãm curaj! Dar ce pãcat nu e iertat, dacã e
pocãit?! Nu existã! Toate se iartã la Mântuitorul, dar numai sã facem
ceva pentru ele si sã arãtãm cã ne pare rãu cã le-am fãcut; si sã ne
îndreptãm.
Unii duhovnici mai dau drept canon sã facã milostenie, sã aibã grijã de copii...
Eu nu prea le-am dat, cã nu prea au posibilitãti materiale. Sunt rare
cazurile în care se poate. Am lãsat sã facã la voia lor; dacã au avut,
da. Dar toatã baza am pus-o pe rugãciune. Pe rugãciune, post chiar, - sã
respecte posturile sfintei Biserici. Unii le dãdeau ajunare; eu nu
le-am dat, fiindcã nu fac, si de ce sã-i bãgãm la altele? Am avut unii
care fãceau ei singuri; si pe-ãstia i-am oprit chiar, pentru cã erau
exagerati. Fãceau ajunare de trei zile, de nu mâncau deloc; si nu prea
era bine, cã mai si munceau. Si i-am oprit; le-am dat canon sã se
opreascã atunci când i-am vãzut cã o iau prea, prea departe. Sã fie un
lucru moderat, am zis - în toate, desigur. Au venit la mine: "Taicã
pãrinte, iar ne merge rãu; nu am mai ajunat." - "Bine, dar sã tii
socotealã de ce-am spus eu" (...) - am vãzut cã nu-i mergea bine cu
sãnãtatea, si tot tinea ajunare.
Sigur, sunt pãcate care, e-adevãrat, se ispãsesc prin lucrul ãsta -
pentru cã persoana respectivã avea si probleme grele în familie -, însã
sã nu fii prea exagerat. I-am oprit; când am vãzut cã sãnãtatea e-n
pericol, nu i-am lãsat. "Da, ajunarea este foarte bunã, dar este mult
trei zile pe sãptãmânã, bre, mata' esti bãtrânã". Dar rezista si când se
ducea la câmp, cã era de la tarã. Mã miram.
Adicã, trebuie sã fie ceva moderat; asa le-am dat. L-a ajunat nu prea
m-am orientat..., cã nu prea te-ascultã. Cel putin, asa vãd eu. Nu le
recomand decât sã posteascã postul nostru bisericesc.
N-aveti multe cazuri, totusi, de femei care vin la mânãstire si care au fãcut acest pãcat, nu?
Nu, nu avem. Ele se duc mai repede pe la parohii, sã stiti.
Eu, sã stiti cã, dacã au trecut zece ani, le dau Sfânta Împãrtãsanie.
Dacã e sã le dau canon, le dau sã se roage. Sã se roage si sã se cãiascã
de ce-au fãcut. Si dacã primesc, le dau si metanii. Dar nu prea
primesc. Eu m-am împiedicat de lucrul ãsta, sã stiti. Sã le parã rãu, sã
facã milostenie pe cât pot si, sigur, sã nu lase sfânta bisericã. Si
cred cã nu gresesc. Trebuie sã-i ajutãm, sãracii...
Tocmai pentru cã e un pãcat foarte rãspândit; cei mai multi dintre
tineri se amãgesc, spunându-si cã dacã îl face toatã lumea, înseamnã cã
nu e asa de grav...
Nici nu le iau în socotealã. Am vãzut una de-asta, pe la Cãldãrusani, un
inginer cu sotia: "I-am fãcut marinari" - mi-a zis ea, râzând. Deci,
era necredincioasã. E lucru grav aici, sã stiti. Cum s-o conving pe ea
de gravitatea gestului ei?! Dumnezeu o fi adus-o la credintã, stiu eu...
Ei, e un pãcat, un pãcat mare; dar dacã se cãiesc, gata, sunt iertati.
Cel putin, eu am credintã. Unii dau mai mult, douãzeci de ani. Eu, nu
prea; când mi-a trecut de zece ani, le dau Sfânta Împãrtãsanie.
Dar pe cele care au fãcut multe avorturi?
Ei, bine cã ati amintit lucrul ãsta; pe acestea le tin mai mult. Unele
femei au peste zece, douãsprezece cazuri de avort. Si atunci, pe acestea
le tin mai mult - Domnul sã le ajute, sãrãcutele! - cã-i mai greu aici,
sã stiti. Repetarea asta fãrã limitã... Sã nu-l mai facã. Asta ar fi;
sã nu meargã mai departe. Dacã pun capãt, existã sansã de iertare.
Interviu extras din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI", Ed. Bizantina
Zambete din pantecele mamei
Un cercetator britanic a reusit sa obtina, cu ajutorul unui nou tip de scanare prin ultrasunete, imaginea inedita a unui
fetus de 12 saptamani "mergand" prin uterul matern.
Imaginile realizate prin noua tehnica arata, de asemenea, festusi care par sa caste si sa se frece la
ochi.
Autorul imaginilor, profesorul Stuart Campbell de la Create Health Clinic din Londra, este cel
care a facut mai demult primele "fotografii" ale unor bebelusi inca nenascuti care... surad.
Daca ultrasuneltele conventionale pot produce imagini bidimensionale ale fatului intre saptamanile 12 si 20
de dezvoltare, tehnica folosita de profesorul Campbell ofera imagini tridimensionale si inregistreaza
miscarile fatului in timp real.
|
|
Copilul zambind in pantece
|
Studiul arata ca:
- de la 12 saptamani bebelusul nenascut se intinde, da din picioare si face pasi prin uter, nefiind inca
simtit de mama in aceasta faza;
- de la 18 saptamani isi poate deschide ochii, desi majoritatea medicilor considera ca pleoapele sunt
lipite pana la 26 de saptamani;
- de la 26 de saptamani poate realiza o gama larga de gesturi si manifestari specifice copilului - sa se
scarpine, sa zambeasca, sa planga, sa sughita si sa-si suga degetele.
Profesorul Campbell a sublinait ca este pentru prima data cand se demonstreaza ca fatul are un complex din
faze foarte timpurii de dezvoltare. Astfel, pana nu demult se credea ca bebelusul incepe sa zambeasca abia
la sase saptamani dupa nastere. Imaginile realizate de Campbell au fost adunate intr-un album de imagini
intitulat Watch Me Grow ("Uite cum cresc"), iar pentru mamicile interesate o sesiune de ultrasunete de o
ora cu folosirea noii tehnici costa 275 de lire sterline.
ATENTIE! Aceste fotografii au fost facute cu aparatura speciala! Nu va asteptati ca investigatiile cu
ultrasunete folosite in mod curent in clinicile de ginecologie sa arate fatul dumneavoastra la o asemenea
claritate si detaliu fotografic. Imaginile acestea au numai menirea de a da o relatare fidela a realitatii
vietii intrauterine.
De vorba cu femei care au facut avort...
“Nu as mai face-o niciodatã, indiferent de pãrerea celor din jur. Mi-am avortat copilul. Odatã cu el
a murit si ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi
nicicând trezit la viatã. Astãzi nu as mai lua o asemenea hotãrâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trãiesc cu o fricã în mine de care
nu mai pot scãpa. Am cosmaruri în care îmi apare o fetitã care fuge spre mine
cu bratele întinse si întreabã mereu: De ce, mãmico,
de ce? Apoi mã trezesc udã de transpiratie. Acest vis si privirea fetitei mã urmãresc continuu de când am avut
acea interventie. Doar eu sunt pedepsitã pentru fapta mea, nu
si fostul meu prieten, desi a fost si el pãrtas.
Relatez aceastã întâmplare pentru folosul tuturor femeilor.
Gânditi-vã foarte bine ce faceti, pentru cã vã vor
chinui visele si vã vor urmãri privirile celor ce nu mai sunt… nu permiteti
nimãnui sã vã constrângã, pentru cã viata voastrã va fi distrusã. Nu faceti
aceeasi gresealã ca mine!"
Judith (din revista pentru elevi “Schreibenkleister”, Bad Neustadt/Baurische, Rhon, Germania)
“De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?
Toti cei care m-au sfãtuit sã fac avortul în urmã cu doi ani - doctorul,
consilierul, pãrintii, prietenii, prietenele si sotul meu - m-au asigurat cã asa
e cel mai bine pentru mine si pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort, iar eu sunt disperatã! Nu mai
pot sã dorm noaptea, nu mai pot sã râd. Nimeni nu mã întelege! Vã rog,
spuneti tuturor oamenilor cât de groaznic este un
avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul si sufletul.
De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?"
Jutta
Despre constiinta
din predica Sf. Ioan Gura de Aur la Duminica a Treia a Marelui Post
"Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic necontenit: constiinta.
Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa treaz, precum constiinta noastra.
Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se câstiga prin
maguliri, altii se intimideaza prin amenintari si inca multe altele ii
impiedica de la judecata cea dreapta.
Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa
magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest judecator
va rosti pururea hotarârea cea dreapta, chiar si asupra gândurilor
noastre cele mai pacatoase.
De ar fi trecut oricât de mult timp, constiinta niciodata nu uita cele
petrecute; atât in timpul când se savarseste pacatul, cat si inainte si
dupa savârsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un martor
acuzator.
In timpul savârsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama
constiinta, dar dupa ce am savârsit pacatul, atunci vine spinul cel
amarnic al caintei.
De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in
voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o, atunci sa inabusim in noi
samânta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci, indata
ce pacatul s-a aratat prin fapta, sa-l omorâm prin marturisire, prin
cainta si prin paza asupra noastra insine.
De aceea zic: osândeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara!
Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are trebuinta
sa ne pârasca necontenit, ca noi nu am putea purta o povara asa grea,
daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat.
Dumnezeu a rânduit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si cu
sârguinta, dar nu neincetat; de multe ori, ca sa nu cadem in delasare,
ci sa ramânem treji pana la moarte; nu neincetat si fara ragaz, ca sa nu
ne descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne mangaiem si sa putem
iarasi rasufla.
Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfânta a sufletului,
care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul in cursa pacatului. Ca nu numai
cand savârsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea, constiinta
iarasi ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi.
Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai mare
mângaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru ca nu
avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu ne-ar
inspaimanta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici
orice altceva.
Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste averea; dar el are o comoara in cer!
Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca
cineva il fereca in lanturi; dar constiinta lui il face pe el un om
liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate ca
cineva ucide trupul lui; totusi el va invia!
In sfârsit, sa ne gândim ce dragoste mare ne-a aratat Dumnezeu, prin
aceea ca ne-a dat constiinta!
Fiindca El cândva are sa ne traga la raspundere pentru pacatele noastre,
de aceea a pus in inima noastra pe acest judecator nemituit, pentru ca
el chiar aici pe pamant, sa ne judece pentru pacatele noastre, sa ne
faca mai intelepti si sa ne mântuiasca de infricosata judecata viitoare;
pentru ca noi inca de aici sa lepadam pacatele noastre, si sa ne putem
duce in acea lume cu vesela siguranta, prin harul si iubirea de oameni a
Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfântul
Duh, se cuvine cinstea in vecii vecilor! Amin."
Avortul in fapte şi întamplari adevărate...
Nu-mi puteti ucide copilul!
"Pe scriitorul cărţii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânără doamnă
ca să-i solicite ajutorul medical. Era soţie de medic, avea doi copii,
de cinci şi trei ani, şi era însărcinată în luna a patra. Soţul ei
fusese mobilizat şi se afla pe Frontul de Răsărit. Doamna avea dureri la
sânul stâng şi sub braţul stâng depistase o mică umflătură tare.
Medicul, după ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai
bine să lăsăm cartea să continue..."
Nu omori pe unul din acestia ce îi ai?
"Un oarecare ucenic de al meu, lector la o facultate, poartă un
nume rar şi neobişnuit pentru un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un
nume fictiv, nu pe cel adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind
de faţă şi părinţii lui şi alte persoane, l-am întrebat din curiozitate
cum de s-a întâmplat să-şi ia un astfel de nume. Tatăl lui, ţăran
simplu şi cu puţină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o
minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa
fără nici un comentariu..."
Destinat să trăiască
"Data presupusă anaşterii era 25 decembrie. Dar ce poate face
împotriva avortului o mică creatură neajutorată în pântecele mamei? Ce
poate face mama acestei mici fiinţe când, forţată de împrejurări, ajunge
pe mâini răuvoitoare? Ce pot face viitorii bunici, când fiica lor se
îndepărtează tot mai mult de ei? Următoarea relatare a fost prezentată
în Simpozionul Internaţional al Supravieţuitorilor Avortului (Ottawa,
Canada, 1992)."
Bebeluşul meu
"Astăzi am fost la medic. Plină de temeri aşteptam în sala de
primire sperând să nu fiu gravidă. Ce să fac Ia 19 ani cu un copil?
Să-mi pierd libertatea pentru un ţânc? Când doctorul m-a felicitat
pentru că voi deveni în curând mamă, totul a început să se învârtă cu
mine şi mi s-a făcut rău. Ce să-i spun prietenului meu Michael? Dar
părinţilor mei?"
* * *
|
Despre avort, cu Pr. Serafim Man
Daca ne-am intreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, am putea raspunde cu toata
certitudinea: VIATA. Si aceasta, nu numai pentru ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi,
ne putem indeplini dorintele, dar mai ales pentru ca dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica.
Viata este o taina dumnezeiasca. In sufletul omului, Dumnezeu a pus aceasta lege a iubirii intre barbat
si femeie, aceasta dorinta de unire, de contopire care se implineste prin casatorie, iar scopul ei este
nasterea de copii. Aceasta este si prima porunca ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: "Cresteti si va inmultiti
si umpleti pamantul si stapaniti." (Fac. 1, 28). Dumnezeu l-a inaltat pe om la cinstea de a fi impreuna
lucrator cu El la zamislirea vietii. Omul aduce trupul muritor, iar Dumnezeu pune in el scanteia divina,
sufletul. Ca urmare, Dumnezeu singur are puterea sa dea viata si numai El are dreptul sa o ia. Oricine
isi asuma dreptul asupra vietii lui sau a altuia, savarseste cel mai mare pacat, rapeste stapanirea de la
Dumnezeu, care este Domn al vietii si al mortii.
|
|
Pr. Arhim. Serafim Man
|
Ne intristam cand auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul timpului,
avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul
este cea mai urata crima, ca insusi mama sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea
animalelor.
Intreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicata, era considerata dintotdeauna o crima
cutremuratoare; de aceea, si in Juramantul lui Hipocrate (+375 I.H.) care este acceptat pana azi drept
juramant medical, medicul, slujitorul vietii se angajeaza in fata lui Dumnezeu si al oamenilor: "...nu
voi da femeii substante avortive...". Deci, avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca
dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit
decat uciderea unui om.
Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinta, si apoi
impotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava
lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la infricosata judecata cand, prin mila lui Dumnezeu
va fi izbavit. Asupra femeii insa, ramane un mare pacat de moarte.
Pana nu demult se vehiculau diferite pareri cum ca trecerea fatului la calitatea umana s-ar petrece numai
la inceputul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevarul nu este acesta.
Mari personalitati din domeniul medicinii din mai multe tari (America, Anglia, Franta, Grecia si altele),
punandu-si problema in legatura cu vinovatia sau nevinovatia avortului, folosind cele mai moderne
mijloace tehnice, au urmarit evolutia fatului din momentul conceptiei si pana la nastere, stabilind
urmatoarele:
- la 18 zile, incepe sa se faca simtita bataia inimii;
- la 5 saptamani se disting clar - nasul, obrajii si degetele;
- la 6 saptamani este format scheletul si incep sa functioneze rinichii, stomacul, ficatul si sistemul nervos;
- iar la 3 luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, si are atata
viata incat se misca, isi intoarce capul, isi schimba expresia fetei, isi suge degetul.
Deci, fatul este o fiinta omeneasca chiar in momentul conceptiei sale. Prin urmare, la orice termen s-ar
produce intreruperea sarcinii, avem de-a face cu intreruperea unei vieti, chiar daca aceasta se afla in
stadiul ei de inceput. Multi cred ca micuta fiinta plamadita in trupul mamei nu stie si nu simte nimic
atunci cand se hotaraste sa plece pe drumul avortului. Dar se insala. Un mare medic american,
director al unei clinici in care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu
ultrasunete, a avortului unui fat de 3 luni. Filmul dovedeste fara putinta de tagada, ca fatul
simte apropierea si amenintarea instrumentului ucigas al avortului. Ca urmare, el se misca agitat,
bataile inimii ii cresc de la 140 la 200, si incercand parca sa se salveze, deschide larg gura
ca intr-un strigat, din pacate un strigat mut, pentru ca nimeni nu-l aude. Chiar asa a si fost
intitulat filmul respectiv, "Strigat Mut". In multe tari, femeilor care se prezinta pentru
avort le sunt prezentate secvente din acest film - si ca urmare, un numar destul de mare
dintre ele, ingrozite de realitate, renunta la planul lor ucigas.
Iubiti crestini,
Avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti, iar femeia
care moare in timpul avortului este ca si cum s-ar omora singura, iar dupa canoanele Sfintilor
Parinti, Biserica nu are voie sa faca rugaciuni pentru sufletele lor, acesta fiind pacat
impotriva Duhului Sfant. Avortul este pacat strigator la cer si aduce pedeapsa lui Dumnezeu si
in viata aceasta, si mai ales dupa moarte. Pedeapsa imediata este, uneori, chiar moartea; iar
mai tarziu, neputinta de a aduce pe lume alti copii, boli asupra celorlalti copii si a
parintilor, neintelegeri intre soti si altele. Pacat au insa si cei care indeamna la savarsirea
avortului - soti, mame, prieteni, precum si cei care savarsesc avortul - medici, asistente ori
farmacisti care dau medicamente impotriva conceptiei.
Iubite femei crestine,
Pacatul uciderii de prunci indeparteaza femeia de Sfanta Impartasanie, iar pe cele care au
savarsit mai multe avorturi, chiar pana la moarte.
Dar, Harul si Mila lui Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa
fie viu, a randuit pentru ucigasii de prunci, canonisiri si leacuri sufletesti pentru mantuirea
lor din prapastia pierzarii in care s-au prabusit, incepand cu marturisirea in fata
duhovnicului si implinirea canonului dat. Pentru a va invrednici de iertare, trebuie sa va
plangeti mult pacatul si sa va faceti o aspra pocainta toata viata, precum David care spunea:
"si pacatul meu inaintea mea este pururea."
Mantuitorul spune: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia." (Matei 5, 4). Se refera
tocmai la lacrimile caintei, la plansul sufletului, la parerea de rau pentru ca prin pacat
l-am suparat pe Dumnezeu. Asa au plans fiul risipitor, femeia pacatoasa care a spalat picioarele
Mantuitorului cu lacrimi, regele David care si-a pus toata durerea sufletului in strigatul
de iertare "Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta!" - din psalmul 50, lasandu-ne peste
veacuri un model de pocainta. Vremea de acum este vremea pocaintei, este timpul milei lui
Dumnezeu, sa n-o pierdem!
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Pacatele tale sunt scrise in cartea vietii, iar lacrimile tale
sunt buretele ce le sterge"; "Varsati siroaie de lacrimi din adancul inimii, ca Domnul sa se
milostiveasca spre voi si sa va dea iertare!". Daca tu iti aduci aminte de pacatul tau si-l
vei plange, "cu amar" ca Sf. Apostol Petru, bunul Dumnezeu te va ierta, pentru ca zice:
"Eu sunt Acela Care sterg pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale"
(Isaia 43, 2)
Pentru ca s-a intinat pamantul cu sangele copiilor ne-nascuti, nu poate fi curatit decat prin
lacrimi de pareri de rau, rugaciune si post. Pocainta de fiecare zi, prin rugaciune si "roadele
vrednice de pocainta", adica, nasterea de alti copii, cresterea de copii orfani, milostenie fata
de vaduvre, orfani si saraci, sfatuirea altor femei sa nu faca avort; - si alte fapte ale
milei sufletesti - au putere purificatoare si rascumparatoare. "Deci, pocaiti-va si va
intoarceti, ca sa se stearga pacatele voastre." (Fapte 3, 19). Numai asa ne putem apropia de
Dumnezeu! Nici un moment nu trebuie sa uitam pacatul, pentru ca daca noi nu-l vom uita; daca
noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Sa ne smerim mereu sufletele si de vom avea
intotdeauna in fata faradelegea noastra, "inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!"
Iubiti credinciosi,
Daca nu vom parasi acest pacat, tara va merge tot mai rau, familiile se vor destrama,
pierzandu-si scopul dat de Dumnezeu, iar dusmanii si strainii, usor ne vor putea robi. Tara
noastra a fost umilita mai multi ani sub stapanire straina si poporul a avut o viata foarte
grea, dar familiile credincioase aveau cate 6-10 copii, chiar daca-i cresteau cu multa
osteneala.
O trista statistica arata ca tara noastra se situeaza in fruntea tarilor cu cel mai mare
procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atatea necazuri si suferinte ca pedeapsa
si canon pentru acest genocid fara egal in istoria neamului.
Copii constituie singura alternativa in perpetuarea speciei umane, a unei natiuni, si a fiecaruia
dintre noi, si cel mai important stimulent in progresul omenirii. Odinioara, copii erau cea
mai mare fericire a unei familii, azi insa se cauta numai placerile si comoditatile. Familiile
numeroase au dat tarii oameni de mare valoare - medici, savanti, scriitori, compozitori si
chiar genii - daca ne gandim numai la Iorga si Eminescu.
Dragi credincioase,
Lasati copii sa se nasca, nu-i omorati prin paza, nici prin medicamente si mai ales prin
avort. Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, rudele si vecinii, vazand minunile ce-au
insotit acea nastere, se intrebau: "Ce va fi, oare, copilul acesta?" (Luca 1, 66). O astfel
de intrebare se va puneti si voi mamelor, inainte de a face un avort. "Oare ce-ar putea fi
copilul acesta? Poate un descoperitor de taine din Univers, sau un erou al neamului! Sau
toiagul batranetilor noastre!" Si mai ales, nu uitati ca "fiii sunt mostenirea Domnului,
rasplata rodul pantecelui. Fericit este omul care-si va umple casa de copii..." (Ps. 126, 3, 5).
Parintii, prin nasterea si cresterea copiilor aduc lui Dumnezeu jertfa bine placuta, se fac
purtatori de cruce, iar crucea este o cale ce va duce la mantuire. "Femeia se va mantui prin
nasterea de copii (I Tim. 2, 15) - spune Sfantul Apostol Pavel.
Jertfiti-va pe altarul familiei, nascand si crescand copii, pentru ca parintii ce isi omoara
pruncii, isi nimicesc singuri continuitatea vietii si pomenirea lor pe acest pamant. Lasati
placerile trecatoare, rabdati necazurile acestei vieti, luptati cu barbatie pentru inmultirea
neamului nostru. Dumnezeu ne-a facut in acest scop ca sa umplem pamantul si sa-l stapanim. Sa
cautam a ne arata vrednici acestei meniri dumnezeiesti, pentru ca sa nu auzim in vremea
judecatii: "Departati-va de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea!" (Matei, 7, 23). Rugati-va
neincetat Bunului Dumnezeu sa va ierte acest mare pacat si cereti ajutorul Maicii Domnului,
ca este o calda rugatoare pentru mantuirea celor pacatosi, ca sa fiti izbavite de chinul cel
vesnic.
Bunul Dumnezeu sa va ajute!
Arhimandrit Serafim Man
Manastirea "Sf. Ana" - ROHIA
Diverse scrieri si articole despre avort ale Fericitului Arhimandrit Epifanie Teodoropulos
Nu omori pe unul din acestia ce îi ai?
Domnule Director,
Va trimit prezenta
având ca motivaţie recenta depunere la Senat a proiectului de lege
privind libertatea avorturilor. Dacă o consideraţi demnă de
publicat, puneţi-o în coloanele ziarului Dvs.
Un oarecare ucenic de al meu, lector la o facultate,
poartă un nume rar şi neobişnuit pentru
un laic, ca de pildă Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel
adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de
faţă şi părinţii lui şi alte persoane, l-am
întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să-şi ia un astfel de
nume. Tatăl lui, ţăran simplu şi cu puţină carte,
s-a grăbit să-mi explice faptul, cu o minunată sinceritate.
Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa fără nici un
comentariu:
"Atunci când femeia mea a
rămas însărcinată cu Amfilohie, adică acum 33 de ani,
începuse ca moda avorturilor să se transmită şi la sate.
Deoarece mai aveam şi alţi trei copii, ne-am gândit să nu-l mai
ţinem pe acesta. Am mers în oraş (notă: a se înţelege
capitala judeţului) şi am vizitat un medic ginecolog, cunoscut de-al
nostru. I-am spus ce voiam. Acela ne-a ascultat şi după aceea mi-a
spus: "Bre, Costică (notă: şi acest nume este fictiv),
dacă vrei să ai numai trei copii, căci patru ţi se par
mulţi, de ce nu faci altceva? Dacă îl omoram pe acesta o
băgăm în primejdie şi pe femeia ta. Nu e oare mai bine să-l
omoram mai degrab pe unul din cei trei copii pe care îi ai, de
preferinţă pe cel mai mic, şi să-l lăsăm pe
acesta să se nască? Astfel vei avea tot doar trei copii, iar femeia
ta nu va trece prin nici o primejdie". (Notă: pericolul clevetirii
pentru ucidere se poate preîntâmpina uşor deoarece există multe
moduri de a prezenta uciderea pruncului ca accident). Când am auzit aceasta
m-am cutremurat. Credeam că mi-a căzut un trăznet în cap.
Atunci am realizat ce voiam să fac.
- Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate. Îţi
mulţumesc. Vom ţine copilul.
- Şi-l voi
boteza eu, a răspuns medicul.
Ne-am dat
mâinile, şi când s-a născut Amfilohie al
nostru şi l-a botezat medicul, i-a dat numele tatălui său, pe
care s-a întâmplat să-l cheme Amfilohie. După asta, cum să ne
mai gândim la avort? Astfel au venit în lume încă alţi doi copii
după Amfilohie. Şi fireşte nu ne-a părut rău
niciodată. Toţi copiii noştri au ajuns foarte bine, toţi
s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut şi au luat calea lui
Dumnezeu, ne-au ajutat şi pe noi să devenim creştini
buni..."
"PRESA ORTODOXA",
28.03.86
|
|
|