ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Este ușor să ocupi un loc în agenda telefonică, e greu să ocupi un loc
în inima cuiva. Este ușor să judeci greșelile altora, greu să le
recunoști pe ale tale. Este ușor să rănești pe cei care ne iubesc, este
greu să ceri iertare. Este ușor să arăți victoria, greu să accepți
înfrângerea cu demnitate. E ușor să spui că iubim pe cineva, e greu să
dovedești. E ușor să-i critici pe ceilalți, e greu să te îmbunătățești. E
usor de primit, greu de dat.
Nu contează daca nu suntem placuti de toata lumea, nu traim pentru a obtine aprecieri, important este sa ne placem, important este sa fim in pace cu constiinta, iar daca asta inseamna sa fim acceptati de cativa, inseamna ca cei puțini vor fi bineveniți în viața noastră.
Începutul
Ziua zero există pentru toată lumea, este un moment în care nu câștigi, nu pierzi, dar începi din nou.
Ne îndepărtăm de oamenii care devin amintiri, de cei care nu rămân, de cei care, până la urmă, nu au fost niciodată acolo.
Se numește ziua zero pentru că ceea ce urmează după zero este întotdeauna un început, iar începuturile nu cunosc înfrângeri.
Înger sau frate
Există un înger pentru fiecare om căruia îi oferă
în tăcere o mână: el este lângă noi și ne privește în ochi, ne șoptește
cuvinte prețioase la urechi; își deschide larg brațele și își întinde
mâinile și ne invită să credem cu tărie în ziua de mâine.
Nu se
odihnește pe nori sau în locuri cerești, trăiește și se mișcă în
contextele noastre, nu are aripi ușoare sau halate fluturatoare, poartă
haine sportive sau elegante; îngerul la care ne referim în versuri nu
este cel din tablourile pe care le admirăm atât de mult; el este ca noi
oamenii, deloc diferit el trăiește pe pământ, nu rătăcește prin univers;
ne vorbește, se ceartă și adesea zâmbește, este lângă noi și locuiește
adesea cu noi. Se apleacă asupra durerii și durerii tale ca un val
proaspăt pe nisipul arid; dacă ura îți otrăvește inima fragilă, sufocând
iubirea, producând resentimente, îți vorbește despre o piatră mai
prețioasă decât aurul care sclipește și strălucește mai mult: se numește
iertare.
El face lumea mai vie și mai frumoasă, este lângă tine, este îngerul tău: se numește " frate
O femeie săracă dintr-o familie mică era foarte
credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar
pentru a hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo
un apel către Dumnezeu. În timp ce angajații de la radio au compătimit
femeia credincioasă, unul dintre ascultători a fost, însă, foarte
furios. Acest ascultător era un ateu convins și a decis să-și
satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă. Bărbatul a aflat
adresa la care locuia aceasta, apoi a sunat-o pe secretară și a
instruit-o să cumpere multe daruri și produse alimentare. Puțin mai
târziu, secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, cu brânzeturi
și multe dulciuri. Nu mică i-a fost uimirea, deci, atunci când șeful ei
i-a dat următorul ordin: - Livrează produsele la această adresă, iar în cazul în care femeia întreabă cine a trimis alimentele, să-i spui că Diavolul! Când
secretara i-a dat femeii pachetul cu produse alimentare, a fost foarte
emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare, încât lacrimile îi
curgeau pe obrajii nestăvilite. Nu a încetat nici o clipă să-i
mulțumească și să o binecuvânteze pe fată. Dar, când și-a luat rămas
bun, secretara a întrebat-o, totuși, pe femeie: - Nu vreți să aflați cine a trimis aceste produse? Femeia a răspuns: - Nu. Nu are absolut nicio importanță, pentru că atunci când Dumnezeu dă ordinul, chiar și Diavolul se supune!
Există o întâmplare minunată în viaţa Sfântului Onufrie, pe care Biserica îl prăznuieşte la 12 iunie: mic de vârstă fiind, a intrat într-o mănăstire, unde a rămas neсunoscut. Când s-a mărit, el a plecat în pustie, unde a rămas şaizeci de ani, fără să vadă chip de om. Era gol, doar întreg trupul său era acoperit de barba lui lungă care ajungea până la pământ şi de păru-i care-i crescuse pe tot corpul. El a fost descoperit de sfântul Pafnutie căruia i-a povestit viaţa lui sfântă din pustie. Când era de 5-6 ani şi trăia la mănăstire, i s-au întâmplat următoarele: Mic cum era, mânca mai des ca alţi părinţi. Când îi era foame, fugea la părintele bucătar şi-i cerea pâine, măsline, fructe ...
Odată, însă, acesta a observat că Onufrie cerea mai des pâine şi dispărea ...
– Hrăneşte, poate, vreun pui de animal, se gândea bucătarul.
Aceasta a ţinut timp de o săptămână.
– Mă duc să văd unde duce ceea ce-i dau, şi-a zis, călugărul.
Într-adevăr l-a urmărit şi l-a văzut intrând în biserica mănăstirii şi închizând uşa în urma lui. A fugit repede la fereastră şi când s-a uitat, mai să-i sară ochii din cap: copilul vorbea cu Pruncul Iisus Care se găsea în îmbrăţişarea Maicii Sale, în icoana de la catapeteasmă.
– Ţi-am adus şi astăzi pânică, îi zicea lui Hristos, pentru că nu Te hrăneşte nimeni, nici mama Ta chiar !
A întins mânuţa şi i-a dat o felie de pâine. Pruncul Iisus a luat-o şi imediat a dispărut în icoană.
Bucătarul, uluit şi înspăimântat, a fugit la egumen şi i-a povestit ce s-a întâmplat. Acela a poruncit să nu mai dea deloc pâine copilului, oricât de mult ar cere, şi să-i spună : Mergi şi cere pâine de la Pruncul pe care l-ai hrănit până ieri !
În ziua următoare, micuţul Onufrie, văzând că nu mai primeşte pâine şi este trimis la Pruncul divin, a alergat imediat la biserică înaintea icoanei lui Iisus şi a zis:
– Hristosule, nu-mi mai dau pâinică să-ţi aduc şi mi-au zis ca să-mi dai Tu mie. Dar de unde să ai Tu pâine, nu ştiu ! Şi o minune ... ! Pruncul Iisus din braţele mamei Sale a întins mâna şi i-a dat o pâine atât de mare încât nu putea s-o ridice: Mirosea aşa de tare încât aroma ei cerească s-a răspândit în toată biserica, în mănăstire şi în locurile din jur. Uimiţi şi minunaţi, călugării l-au văzut pe Onufrie cel de cinci ani ieşind afară cu o pâine uriaşă, ostenindu-se tare ca s-o ducă. Doi călugări au alergat ca să-l ajute, dar era, într-adevăr, neobişnuit de grea. Au mâncat şi s-au săturat din ea multe zile, dar pânea cerească rămânea întreagă: era într-adevăr ceea ce Biserica ne vorbeşte la Sfânta Liturghie: «Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte.» De atunci fraţii aveau mare evlavie la micuţul Onufrie, pentru că ştiau că odată cu înaintarea în vârstă va creşte şi sfinţenia lui, lucru care şi s-a întâmplat.
În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.
Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul
("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la
cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului
de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.
Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus
Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul,
şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste
Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei
zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A
slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel
primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi
sezând a zis: "Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile
voastre". Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau
din gura Lui.
De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.
Tot în această zi, se face pomenirea minunii săvârşită de Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Miasinilor; şi pomenirea
incendiului cel mare de acolo.
Pomenirea Născătoarei de Dumnezeu din
Mânăstirea Miasinilor se face pentru sfântă icoană făcătoare de minuni a
Născătoarei de Dumnezeu, care a fost aruncată în iezerul Gazurului, la
Mânăstirea Miasinilor, de frica luptătorilor împotriva icoanelor.
Aceasta după multă vreme cu voia lui Dumnezeu a ieşit nestricată.
Iar pomenirea incendiului se face, căci s-a
întâmplat pentru păcatele noastre de s-a facut ardere foarte mare în
cetatea împărătească în zilele lui Leon împăratul, şi au ars cea mai
multă parte a cetăţii timp de şapte zile.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.
Simeon
Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se
chema Sisa, în Asia Mica, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei
lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457).
Acesta, călugărindu-se, şi şuindu-se într-un stâlp, şi suferind
într-acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de multe
minuni făcător, a adormit în pace.
Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe 24 Mai şi decat Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la 27 Aprilie.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.
Tot în această zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.
Acest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise,
celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea
Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul
Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele
Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a căzut la picioarele
lui. Însă dând el război cu cei de alt neam, şi fiind gata să apună
soarele, având el osârdie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu şi a zis
să stea soarele. Şi îndată a fost oprit soarele din calea lui să nu
apună, până ce a înfrânt Iosua pe cei străini care au fugit, şi i-au
biruit cu putere. Apoi povătuind el poporul, şi trecându-i prin pustie
şi împărtindu-le pământul făgăduinţei, şi judecând pe popor douăzeci şi
şapte de ani, s-a făcut înfricoşător vrăjmaşilor. Şi arătându-şi
bărbăţia şi fapta bună în multe războaie, a murit, şi a fost îngropat
cu cinste de poporul său.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor 40 de Muceniţe Fecioare, şi a lui Amun Diaconul, dascălul lor.
Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul
Macedoniei. Şi fiind creştine au urmat lui Hristos, având şi dascăl pe
Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, şi mult
fiind chinuite ca să se închine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu,
şi fiind spânzurate, în vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, căzând
jos, au pierit.
Apoi a fost spânzurat Sfântul Amun, şi l-au zgâriat
pe coaste, după aceea au pus coif ars pe capul său. Şi izbăvindu-se el a
fost trimis împreună cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia
Traciei la Licinie tiranul. Şi din porunca acestuia, zece dintr-însele
au fost băgate în foc, iar la opt, împreună cu dascalul lor, li s-au
tăiat capetele; Şi alte zece, săbii prin gura şi prin inima suferind,
s-au sfârşit; şase au fost tocate cu cuţitele; iar celelalte şase s-au
mutat la Domnul, fiind arse.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi buni, Evod, Calista şi Ermoghen.
Aceşti sfinţi mucenici, frati buni fiind, precum
erau născuţi dintr-un pântece, aşa s-au născut şi duhovniceşte prin
scăldătoarea cea dumnezeiască pe vremea propovăduirii. Şi de vreme ce
au fost pârâţi către cel mai mare ce era biruitor atunci, că sunt
creştini, şi cunoscându-se bun-neamul şi neîngrozită starea sufletului
lor, moarte de sabie asupra lor au rânduit, şi aşa sfârsindu-si calea
muceniciei, la Domnul s-au mutat.
Tot în această zi, pomenirea
Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în
muntele Miupoliei (Myopolis) de lângă Theba, în Capadocia, şi care cu
pace s-a săvârşit.
Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia (Asia Mica), către anul 1035.
Puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de Dumnezeu, după
rugăciuni fervente, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a
citit şi meditat fără încetare tot restul vieţii sale.
Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în
plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat
Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfinţilor Apostoli, iar apoi s-a
instalat în Grecia, la mânăstirea de pe muntele Miopolis, în vremea
domniei împăratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a făcut
dovada de o ascultare şi de o smerenie exemplare în viaţa comunitară,
şi de un zel arzător în lungile privegheri pe care le făcea în fiecare
noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihnă pleoapelor sale pâna ce nu
uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dădătoare
de sfinţenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la
îngrozitoare ispite şi boli. Dar, încă o dată, Meletie s-a arătat
biruitor prin răbdare, şi astfel Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme
- a profeţiei, a inainte-vederii, a discernământului, a vindecării
bolilor -, pe care sfântul le-a utilizat spre folosul şi mântuirea
ucenicilor săi.
A adormit în pace, şi sufletul lui s-a alipit cetelor îngeresti, la 1 septembrie 1105.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului Mucenic Anghel, care a mărturisit în Constantinopol, la anul
1680, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna lui septembrie in ziua dintai: inceputul Indictionului, adica al noului an bisericesc.
Trebuie
sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul
anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani,
indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii
si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat.
Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta
zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca
inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele
de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina
a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus
inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la
anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa
bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea
lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui
Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica
aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se
cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea
Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului
este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis
sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea
si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel
placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut,
iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput
a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre".
(Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand
multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului,
macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa
fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit
de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos,
iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.
Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta
de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El
cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta
cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier
si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri
care, "prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit
fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat
de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut
tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga" (Evr.11.33-34).
Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea
nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile
si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc
asupra noastra. Ca, "nadejdea nu rusineaza". (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea
rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul
Damaschin zice: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu
nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit
cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce
"Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina
in veac cel ce locuieste in Ierusalim" (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc
de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a
dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum
aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea
este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: "Si acum
raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre
acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi
Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura,
ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim
gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic,
Ioan, zicand: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta
si cu adevarul" (I Ioan, 3,18).
Acesta este Indictionul crestinesc
pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi
al paganilor: "Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu
faptele lui", si imbracati-va in omul cel nou, "dupa Chipul ce L-a zidit"
(Col.3,9-10), "ca sa umblam si noi intru innoirea vietii". (Rom.6,4). Sa
praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru,
din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise,
in Cartea Levitilor, zicand: "De veti umbla dupa legile Mele si de veti
pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii
isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga
pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul
meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul
vostru, si voi poporul Meu" (Lev.26, 3-12).
Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stalpnicul (†459).
Slavitul
Simeon a fost din partile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu
al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de copil era cioban la
oile tatalui sau. Pe cand avea treisprezece ani, intr-o vreme de iarna,
cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul
copil a intrat in Biserica, Duminica fiind, cu parintii sai si a auzit
pe Domnul din Sfanta Evanghelie, fericind pe cei saraci, pe cei blanzi,
pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: "Ce sunt cuvintele
acestea?" Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit lui
calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie
si infranare, in desprinderea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei
de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita
implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte.
Deci, samanta cazand in pamant bun,
a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si,
fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic,
numita Ograda, primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare
la portile manastirii. In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea,
cum se cerea pe atunci celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor
toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani Cuviosul Simeon, simtind
nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului
sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze
pe fratii cei neputinciosi. Si asa a intrat fericitul in manastirea cu
viata mai aspra, a marelui ava Eliodor, dar si aici fericitul intrecea
nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept
aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui
Telanis, unde a aflat o chilie mica, si a petrecut acolo timp de trei ani.
Aici s-a suspus pe sine la incercare
cu post de patruzeci de zile, ca Moise, si ca Ilie si ca Insusi Domnul
nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul Vassus, indrumatorul duhovnicesc
al locului aceluia, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare, in
vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a invoit cu o masura de
ucidere de sine ca aceasta, decat punandu-i in chilie zece paini si un
urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si
asa i-a astupat usa. Si, trecand patruzeci de zile, s-a intors Cuviosul
si deschizand usa, l-a aflat pe acesta la pamant, zacand ca un mort, iar
painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit
gura lui, rasufland putin Cuviosul, l-a impartasit pe el cu Sfintele Taine,
dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare
il spunea Vassus multor frati, ca un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci,
in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, douazeci de zile rugandu-se
neincetat in picioare, iar douazeci de zile sezand, de osteneala.
Si, ducandu-se vestea despre el, ca
primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga spre dansul,
unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si
fiecare nu se intorcea desert, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere,
altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor. Si puteai
sa vezi la dansul, ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de
popoare, de semintii si de limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici,
britani si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la dansul.
Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a
aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si
zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si,
acolo sudindu-se, petrecea in post si rugaciune; si a fost intaiul stalpnic.
Si era acel stalp inalt ca de sase coti, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul
alti stalpi si mai inalti. Si asa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se
de zaduf si inghetand de frig si vorbind poporului de doua ori pe zi; iar
hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa.
Si auzind parintii din pustie, se minunau
de straina lui petrecere. Si au trimis la dansul ca sa vada ce duh locuieste
in el, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea parintilor si alta cale noua
ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor".
Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus,
cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur
sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand
ca este de la Dumnezeu. Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici
si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand
se se coboare. Dar trimisii strigara: "Nu te pogora, sfinte parinte, ci
petreci cum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, Care
de folos sa-ti fie pana la sfarsit".
Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii
lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni in suferinta
si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi.
Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau
sfatul si rugaciunile, imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine straine,
ca sa-l poata auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia imparateasa s-a lepadat
de ratacirea lui Eutihie, pe care o cinstea, si foarte minunat a fost pentru
toti oamenii din vremea lui. Si asa, a trait Sfantul pana in anul 459,
cand Domnul l-a chemat la El.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Mina,
diaconul.
Ne-a
spus noua Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon
acolo. Ca acesta a iesit de la o slujba in lume si ce a patimit nu am aflat,
ci numai stiu atat ca a lasat chipul calugaresc si a ramas in lume. Iar
dupa ce au trecut multe zile, acesta a mers in cetatea lui Dumnezeu, Antiohia,
si, cand trecea prin Seleucia, a vazut de departe manastirea Preacuviosului
Simeon Stalpnicul si a zis intru sine: "Ma voi sui si voi vedea pe marele
Simeon", ca niciodata nu-l vazuse. Iar dupa ce a ajuns el la stalp si s-a
apropiat, daca l-a vazut pe el Sfantul Simeon, indata de la Dumnezeu
s-a instiintat ca a fost calugar si a avut slujba diaconiei. Si a chemat
pe cel ce-l slujea, zicand: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus.
Zis-a Sfantul Simeon catre slujitorul sau: "Bine este cuvantat Domnul,
tunde-l pe acela", si-l arata cu degetul sau, ca erau multi stand pe langa
stalp. Iar acesta, minunandu-se de cuvantul Sfantului si de frica mare
fiind cuprins, deloc nu s-a impotrivit, cunoscand ca Dumnezeu a descoperit
staretului despre dansul. Iar dupa tunderea lui, i-a zis marele Simeon:
"Fa rugaciune, diacone". Si facand el rugaciune, Sfantul i-a grait iarasi:
"Sa mergi la Rait, de unde ai iesit". Iar el zicand: "Nu pot suferi rusinea
de la parinti", Simeon iarasi i-a grait lui: "Sa ma crezi, fiule, ca nu
e nevoie sa te rusinezi de aceasta, ca, te vor primi pe tine cu ochi blanzi
si vor avea bucurie si veselie de a ta intoarcere. Si sa stii fiule, ca
Dumnezeu va sa faca semn cu tine, ca sa cunosti ca ti-a iertat tie pacatul
acesta, ca negraita este bunatatea Lui".
Iar, dupa ce a venit la Rait, l-au
primit parintii cu mainile intinse si l-au dus in Sfantul altar. Iar intr-o
Duminica, ducand el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu si Mantuitorului
nostru Iisus, si deodata, au inceput sa-i curga ochii lui. Si, din acest
semn, au cunoscut parintii, ca l-a iertat pe el Dumnezeu de greseala, dupa
cuvantul Sfantului Simeon.
Minunea Sfantului Simeon, cu un preot.
Un
preot oarecare, sezand intr-o zi in fata bisericii, iata, un duh necurat
a venit la dansul in chip de nor intunecat si innegrit si s-a pus ca un
acoperamant pe capul lui si l-a lipsit de lumina si mintea lui i s-a luat
si i s-au slabit lui toate oaselem si nu putea sa graiasca; si, intrand
unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Si a petrecut in boala aceea noua
ani, neputand a se intoarce pe sine pe alta parte, daca nu-l intorcea pe
el cineva. Si auzind rudele lui, cele despre Sfantul Simeon, au mers la
Sfantul, ducandu-l si pe el in pat si ajungand ca la trei stadii de manastire,
zacea acolo. Iar Sfantul Simeon, stand la rugaciune, i s-a descoperit lui
despre preotul acela. Si, la miezul noptii, a chemat Sfantul pe unul din
ucenicii lui si i-a zis: "Ia din apa aceasta si mergi degraba si vei afla
acolo pe un preot purtat pe pat; sa-l stropesti cu apa aceasta si sa-i
spui: Iti zice tie pacatosul Simeon, intru numele Domnului nostru Iisus
Hristos, scoala-te si-ti lasa patul tau si vino la mine cu picioarele tale".
Iar ucenicul, mergand, a facut dupa cuvantul Sfantului. Si s-a sculat inaintea
Sfantului. Si i-a zis lui Sfantul: "Scoala-te, nu te teme, macar de te-a
si mahnit pe tine diavolul noua ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu
nu te-a lasat pe tine pana in sfarsit sa pieri. Ca nu cu temere de Dumnezeu,
ci si prea cu nedreptate ai stat in Sfantul altar si, mai inainte de a
afla adevarul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau in taina pe aproapele
lor si fara de nici o vina asupreai pe unii, indepartandu-i de impartasirea
Sfintelor Taine. Si aceasta facand, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu
putin L-ai mahnit. Drept aceea, se si intarise asupra ta diavolul. Ci iubirea
de oameni a lui Dumnezeu si indurarile Lui s-au inmultit spre tine. Insa
pe cei care te-au nedreptatit, mergand, ii vei afla pe ei rugandu-se tie,
cu multa durere, sa-i ierti; precum a facut Dumnezeu mila cu tine, asa
si tu sa faci mila cu dansii, inca si tarana luand de aici, vei presara
peste dansii". Si a iesit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfantul si
indata s-au vindecat si aceia, slavind pe Dumnezeu.
Despre talharul ce s-a pocait langa stalpul Sfantului
Simeon.
Un
oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe multi oameni ii ucidea
pe drumuri si prin case, talhareste navalind naprasnic prin sate si prin
cetati; si nimeni nu putea sa-l prinda pe el, macar ca multi ii pandeau
calea, ca era puternic si viteaz foarte, incat nimeni nu putea sa-i
stea impotriva. Deci, s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi
ca sa-l prinda pe dansul, iar el neputand sa se ascunda de dansii, ca un
leu fugind de la fata celor ce-l goneau pe el, a alergat in ograda Cuviosului
Simeon si, apucandu-se de stalp, ca pacatoasa de picioarele lui Hristos,
plangea cu amar. Deci Sfantul a strigat catre dansul, de sus: "Cine esti,
de unde si de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, talharul,
cel ce am facut toate rautatile si am venit aici, ca sa ma caiesc de pacatele
mele". Acestea graindu-le el, iata au navalit de la Antiohia ostasii care-l
goneau pe el, strigand catre Cuviosul: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul
nostru, talharul, ca, iata, si fiarele sunt gata in cetate sa-l manance
pe el". Raspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el
aici, cu Dumnezeu, Cel ce voieste pocainta lui, l-a povatuit aici. Deci,
de veti putea intru inauntru, prindeti-l pe el, ca eu nu pot sa-l scot
la voi, ca ma tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le
ostasii si neindraznind nu numai sa intre in ograda, ci nici cuvant sa
zica impotriva, s-au intors cu teama si au spus toate in Antiohia. Iar
talharul a petrecut sapte zile langa stalp, cazand la rugaciune catre Dumnezeu,
marturisindu-se si plangand cu plangere mare, cat si cei ce erau acolo,
vazand pocainta si plangerea lui se umileau. Iar dupa sapte zile, a strigat
catre Sfantul: "Parinte, imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele
i-a zis: "Au, iarasi, la lucrurile tala cele rele, te vei intoarce?" Iar
el a raspuns: "Ba nu, parinte, ci vremea mea a sosit". Si asa, vorbind
cu dansul, si-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon,
vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, iata mai marii ostilor venira
de la Antiohia dupa talhar si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte,
pe vrajmasul nostru, de care toata cetatea s-a cutremurat". Raspuns-a Cuviosul:
"Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela in multime de oaste cereasca a venit
si l-a luat pe el la Sine, curatit prin pocainta; deci nu ma tulburati
pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregatori si vazand pe talharul mort,
s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului.
Si, intorcandu-se, au spus in cetate cele de la Cuviosul au auzit si au
vazut.
Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor,
Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii
tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând.
Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm,
pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
Condac 1
Alergăm cu evlavie la Preacinstita Maica Domnului, la Brâul ei
dumnezeiesc, iar rugăciunea ne umple de luminare și de mireasma celor
cerești, și din adâncul ființei te rugăm, Fecioara bunătății, încinge-ne
cu puterea lui, Neprihănită, chemându-te: Bucură-te, cinstit Brâu al
Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Icos 1
Ingerii cei nevăzuți se închină cu teamă la Brâul Tău, Maica
Domnului, iar noi cu credință cădem la el, slăvind sfințirea lui și cu
evlavie strigăm:
Bucură-te, Brâu al Fecioarei,
bucură-te, strălucirea lumii întregi;
Bucură-te, cingătoarea Fecioarei Neprihănite;
Bucură-te, comoara Bisericii;
Bucură-te, Brâu scump al Doamnei cerului;
Bucură-te, floare parfumată a cuvioșilor creștini;
Bucură-te, cel ce ai încins trupul Fecioarei;
Bucură-te, că slăbești puterea lingușitorului vrăjmaș;
Bucură-te, lumină nestinsă a harului;
Bucură-te, izvor nesecat de minuni;
Bucură-te, prin care credința se transformă în minuni;
Bucură-te, alungând dușmanii văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 2
Privește, Născătoare de Dumnezeu, cu un ochi binevoitor către cei
care cu credință se apropie de sfântul Tău Brâu ca la un izvor de apă
sfințită, îngenunchiind și cerând harul Tău, iar Tu dăruiește-ne puterea
de neînvins a celor ce Îi strigă lui Dumnezeu: Aliluia.
Icos 2
Născătoare de Dumnezeu, aducând cinstitul Brâu ca izvor al adevăratei
bucurii în cetatea împărătească a Constantinopului, pe împărăteasă ai
vindecat-o grabnic, iar nouă dăruiește-ne har din belșug, strigând:
Bucură-te, izvor de bucurie veșnică,
bucură-te, pahar de hrană sufletească;
Bucură-te, că Tu, Fecioara Preacurată, cu Brâul te-ai încins;
Bucură-te, căci luminezi și Muntele Athos;
Bucură-te, că ai vindecat-o pe împărăteasa Zoe;
Bucură-te, că aduci sporirea minții;
Bucură-te, veșmânt curat al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, săgeată de foc împotriva dușmanului ucigaș;
Bucură-te, bucuria iertării și a mijlocirii la Hristos;
Bucură-te, refugiu liniștit pentru sufletele împovărate;
Bucură-te, evlavioasă rugătoare la Hristos;
Bucură-te, alungând patimile care ne luptă;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 3
Prea Sfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri cu
mâna ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu, lăsându-l ca
dar să ne împlinească rugăciunile, Atot cântată, iar noi cântăm şi
strigăm către Tine: Aliluia.
Icos 3
Sfânta Mănăstire Vatopedu din Muntele Athos se laudă cu bogăția unei
bucăți din Preasâfntul Tău Brâu, Maica Domnului, fiind stâlp al
mijlocirii Tale, iar credincioșii ii se închină cu evlavie și cu duioșie
Te cheamă:
Bucură-te, bogăție a nestricăciunii;
bucură-te, stâlp al compasiunii;
Bucură-te, dătător nesecat de binecuvântări;
Bucură-te, puterea neclintită călugărilor;
Bucură-te, Brâu cinstit ce aduci bucuria îngerilor;
Bucură-te, sprijinul călugărilor în ispite și necazuri;
Bucură-te, laudă prețioasă a Mănăstirii Vatopedu;
Bucură-te, evlavios cântec biruitor;
Bucură-te, suflare de tămâie cerească;
Bucură-te, apărătorul cetății nebiruite;
Bucură-te, că monahii sunt întăriți de tine;
Bucură-te, că prin tine cei ce fac război sunt distruși;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 4
Chivotul dătător de viață al Brâului Tău atotcinstit dă-ni-l și nouă,
Fecioară înmiresmată de har și alungă din sufletele noastre duhoarea
cea rea patimilor, ca noi minunându-ne de măreția Ta să strigăm:
Aliluia.
Icos 4
Brâul tău sfânt, Preasfântă Fecioară, strălucește ca o lumină pe
Muntele Athos, iar lui razele în formă de aur umplu inimile
credincioșilor cu harul cresc, iar noi Te strigăm cu credință:
Bucură-te, dătătorule de minuni;
bucură-te, harul luminii;
Bucură-te, sfântă comoară;
Bucură-te, luminare dumnezeiască a inimilor cu înțelepciune;
Bucură-te, Brâu care ai acoperit-o pe Cea Neprihănită pe pământ;
Bucură-te, dăruind har și multă putere;
Bucură-te, că arăți slava Fecioarei;
Bucură-te, că îndepărtezi atacurile demonice;
Bucură-te, dând multă vindecare;
Bucură-te, eliberând sufletele de patimi;
Bucură-te, bucurie dumnezeiască a credincioșilor;
Bucură-te, plin de milostivire;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 5
Brâul Tău, Maica Domnului, este Dar dăruit de Dumnezeu, bogăție
cerească și putere neînvinsă a patimilor, cu el ne încingem și primim
harul și mila pe care le dai mereu celor ce strigă: Aliluia.
Icos 5
Sfântul Tău Brâu ne dă vindecarea sufletului și a trupului,
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cea ce Ești ca roua de primăvară așa
cum spune Prorocul Isaia, și învăluiți de dulceața cerească pe care o
reverși asupra noastră te chemăm cu evlavie:
Bucură-te, izvor al apelor nemuritoare ale harului;
Bucură-te, dătător de rugăciune curată;
Bucură-te, Brâu atotcurat;
Bucură-te, bucuria cerească a Bisericii;
Bucură-te, sfântă comoară a darurilor duhovnicești;
Bucură-te, slăvită coroană a creștinilor evlavioși;
Bucură-te, zidul de nebiruit al Mănăstirii Vatopedu;
Bucură-te, stâlp al cetății sfinte a inimii pentru întreaga lume;
Bucură-te, cinstit Brâu al Fecioaei;
Bucura-te, prin care Dumnezeu ne-a răscumpărat;
Bucură-te, binecuvântarea pântecelor spre rodire;
Bucură-te, putere credincioasă dată de Dumnezeu;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 6
Dobândind sălaș la Mănăstirea Vatopedu ca o comoară dumnezeiască este
Brâul Tau minunat, Maica Domnului, și credincioșii îl laudă văcând
minunile izvorâte, iar Ție Stăpână îți cântă cântări de mulțumire
zicând: Aliluia.
Icos 6
Brâul Tău cel sfânt strălucește și toți credincioșii ii se roagă cu
evlavie, Maica Domnului, cântând purtarea Ta de grijă și strigând de
bucurie:
Bucură-te, Brâu al Fecioarei;
Bucură-te, slavă Mănăstirii Vatopedu;
Bucură-te, umbrit de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, lauda poporului lui Hristos;
Bucură-te, prea cinstit dintre darurile cerești;
Bucură-te, imn neîncetat cântat de călugări;
Bucură-te, izvor al tămăduirii;
Bucură-te, căci stingi flacăra patimilor;
Bucură-te, cinstită Brâu curat;
Bucură-te, mântuire tuturor credincioșilor;
Bucură-te, lumina strălucitoare a zorilor;
Bucură-te, distrugând rădăcinile patimilor;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 7
Mărim Brâul Tău sfânt cu credință, Atot cântată Maica Domnului, căci
rugându-ne lui ne umplem de sfințire și strigăm Fiului Tău: Aliluia.
Icos 7
Întinde asupra noastră Brâul Tău ca un nor nevăzut de apărare,
Născătoare de Dumnezeu, și umple-ne sufletele de sfințire și duioșie
dumnezeiască căci apelăm la Tine și strigăm la Brâul Tău:
Bucură-te, cămin al harului dumnezeiesc;
Bucură-te, comoară a milei;
Bucură-te, izvorul darurilor date de Dumnezeu;
Bucură-te, cingătoare a Curatei Născătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce dai putere și pace sufletelor;
Bucură-te, dându-ne evlavie și dulceață în rugăciune;
Bucură-te, că emani raze de minuni;
Bucură-te, că nimicești ferocitatea bolilor;
Bucură-te, rază a bunătății lui Dumnezeu;
Bucură-te, cetatea noastră dăruită de Dumnezeu;
Bucură-te, dătătorule de bucurie adevărată;
Bucură-te, că reînvii sufletele amorțite de păcate;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 8
Minunile tale sunt multe și de nedescris, o, slăvit Brâu al
Împărătesei Fecioare, alungând epidemii de ciumă și de multe boli
molipsitoare, iar noi cu duioșie Te strigăm: Aliluia.
Icosul 8
Brâul Tău sfânt se arată refugiu pentru cei copleșiți, Fecioară
Maria, căci Harul Tău face minuni pentru cei ce vin cu credință și se
roagă, iar noi strigăm cu dragoste:
Bucură-te, vindecător de cancer;
Bucură-te, descoperirea celor ascunse;
Bucură-te, cel prin care Maica Domnului ne vizitează;
Bucură-te, mijlocitor pentru sufletele îndurerate;
Bucură-te, cămin sfânt al harului;
Bucură-te, sfântă comoară a harului Fecioarei;
Bucură-te, că ai vindecat epidemii de ciumă, holeră și alte boli molipsitoare;
Bucură-te, că mijlocești pentru credincioși;
Bucură-te, cărbune care stingi patimile;
Bucură-te, aducând bucurie tuturor;
Bucură-te, încăpere a multor daruri;
Bucură-te, cinstit păstrător al slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 9
Slava Ta, Fecioara Maria Preacurată, răzbate și din sfințenia Brâului
Tău cel cinstit, surprinzând mințile noastre a celor ce răsuflăm
parfumul liniștit al mântuirii, strigând: Aliluia.
Icos 9
Brâul Tau ne-a fost dat ca Toiag al dumnezeieștii cetăți inima
noastră, minunată Născătoare de Dumnezeu, căci ne este ajutor în toate
necazurile și ne umple de har, iar noi aducem lăude:
Bucură-te, vas de mireasmă sfântă;
Bucură-te, diadema nestricăciunii;
Bucură-te, cinstit refugiu al monahilor;
Bucură-te, cu cântările de bucurie ridicate în Muntele Athos;
Bucură-te, Brâu al Fecioarei curate, sfințire atotcinstit;
Bucură-te, căci darul ei ne umple viețile cu bucurie;
Bucură-te, adevărata bucurie a Mănăstirii Vatopedu;
Bucură-te, bucurie oricărei inimi evlavioase;
Bucură-te, parfum al florilor harului;
Bucură-te, suflare de frumusețe cerească;
Bucură-te, mireasmă de parfumuri divine;
Bucură-te, cântec sfânt dumnezeiesc;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 10
Brâul Tău ne este ocrotire și mijlocire și cu ajutorul lui Dumnezeu
face pântecele femeilor pururea roditoare, Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, iar noi ne apropiem de el cu credință și căzând cu evlavie Îl
chemăm pe Hristos Cel Născut din Tine: Aliluia.
Icos 10
Cu harul sfântului Brâu Tău, Născătoare de Dumnezeu, încinge-ne cu
tărie împotriva vrăjmașului care ca un leu vine răcnind spre noi căutând
pe cine să înghită, ajută-ne să îi biruim răutatea și să Te strigăm:
Bucură-te, Brâul Fecioarei cea curată;
bucură-te, paharul puterii Domnului;
Bucură-te, pârghie mântuitoare care ne ridici sufletele curate spre Cer;
Bucură-te, dezlegând legăturile patimilor;
Bucură-te, Brâu preaprețios al Născătoarei lui Hristos;
Bucură-te, dar prea sfânt pentru poporul evlavios;
Bucură-te, dătătorul nostru de putere sfântă;
Bucură-te, cel ce alungi furia vrăjmaşului;
Bucură-te, Brâul Maicii Domnului;
Bucură-te, slava femeilor dezlegate de nerodirea pântecelui;
Bucură-te, împodobire a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, bogăția poporului ortodox;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 11
Cântăm cântări de mulțumire Brâului celui cinstit al Născătoarei de
Dumnezeu, căci prin el primim neîncetat harul Ei, bucurându-ne de multe
minuni și slăvindu-o pe Împărăteasa cea Curată, strigând către Hristos:
Aliluia.
Icos 11
Lumină primitoare de lumină este Brâul Tău cel sfânt de la Mănăstirea
Vatopedu, Fecioară Maica Domnului, iar purtarea Ta de grijă ne ferește
de toate ispitele, pe noi care te chemăm:
Bucură-te, Brâu al Fecioarei,
Bucură-te, lumină a trezviei;
Bucură-te, dar duhovnicesc;
Bucură-te, tăria dată de Dumnezeu bolnavilor;
Bucură-te, dătătorul puterii dumnezeiești celor credincioși;
Bucură-te, nimicitorul tuturor armatelor lui Bal;
Bucură-te, că întărești puterea sufletelor;
Bucură-te, călăuzindu-ne în urcușul duhovnicesc;
Bucură-te, spălând rănile sufletelor;
Bucură-te, nimicitor al oștilor vrăjmașului;
Bucură-te, adevărata noastră bucurie;
Bucură-te, mângâiere dumnezeiască a credincioșilor;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 12
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, căci Mănăstirea Vatopedu are Brâul
Tău dumnezeiesc, iar spre slăvirea măreției Tale toate mănăstirilor se
adună în rugăciune, lăudând slava Ta și Sfintei Treimi strigând:
Aliluia.
Icos 12
Cântând după datorie, Fecioară Maria, ne plecăm capetele în fața
Brâului Tău plin de har și propovăduim limpede minunile pe care le faci
cu noi, iar către Brâul preasfânt strigăm toți cu mulțumire:
Bucură-te, distrugând robia patimilor;
Bucură-te, bucuria Mănăstirii Vatopedu;
Bucură-te, ridicându-i la Dumnezeu pe cei credincioși;
Bucură-te, cel ce ne atragi la viața adevărată;
Bucură-te, Brâu atotcinstit, comoară a Bisericii;
Bucură-te, bucurie lumii și dătător de pace;
Bucură-te, adăpostul mântuirii celor evlavioși;
Bucură-te, bogăție mângâierii monahilor;
Bucură-te, că prin tine suntem curățiti de patimi;
Bucură-te, Brâu plin de lumină;
Bucură-te, adevărata bucurie a sufletului;
Bucură-te, acoperământ și ajutor neîncetat;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apărându-ne de cei răi!
Condac 13
O, Brâul cel mai de preț al Preacuratei Maicii Domnului, care ai
încins trupul Ei cel Sfânt, dăruiește-ne viața veșnică din comoara
harului dumnezeiesc care sălășluiește în tine, iar noi către Hristos ne
rugăm: Aliluia. (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icos 1
Îngerii cei nevăzuți se închină cu teamă la Brâul Tău, Maica
Domnului, iar noi cu credință cădem la el, slăvind sfințirea lui și cu
evlavie strigăm:
Bucură-te, Brâu al Fecioarei,
bucură-te, strălucirea lumii întregi;
Bucură-te, cingătoarea Fecioarei Neprihănite;
Bucură-te, comoara Bisericii;
Bucură-te, Brâu scump al Doamnei cerului;
Bucură-te, floare parfumată a cuvioșilor creștini;
Bucură-te, cel ce ai încins trupul Fecioarei;
Bucură-te, că slăbești puterea lingușitorului vrăjmaș;
Bucură-te, lumină nestinsă a harului;
Bucură-te, izvor nesecat de minuni;
Bucură-te, prin care credința se transformă în minuni;
Bucură-te, alungând dușmanii văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Condac 1
Alergăm cu evlavie la Preacinstita Maica Domnului, la Brâul ei
dumnezeiesc, iar rugăciunea ne umple de luminare și de mireasma celor
cerești, și din adâncul ființei te rugăm, Fecioara bunătății, încinge-ne
cu puterea lui, Neprihănită, chemându-te: Bucură-te, cinstit Brâu al
Maicii Domnului, apără-ne de rău!
Rugăciune către sfântul și cinstitul Brâu al Preasfintei
Maicii
Domnului
Împărăteasa mea! Nădejdea mea Maica Domnului! Prietenă a orfanilor și
a celor oropsiți, bucuria celor îndurerați, ocrotitoare celor jigniți!
Vezi necazul meu, vezi durerea mea; ajută-mă ca pe unul slab,
hrănește-mă ca pe copilul Tău! Ia-mi greutatea, că nu am nici un alt
ajutor în afară de Tine, nici un alt mijlocitor, nici un bun mângâietor,
numai pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, te caut și te chem să mă
acoperi și să mă mântuiești pentru totdeauna. Amin.
Condac către Sfânta și Prea cinstită Brâu a Preasfintei Maicii Domnului, Glas 6
Pântecele Tău de Dumnezeu primitor, Maica Domnului, a fost înconjurat
de cinstitul Tău Brâu, și prin el puterea turmei Tale este de neînvins,
dându-ne comori de putere și rodire a pântecelui, căci Tu ești singura
care L-ai născut pe Cel Veșnic, Fecioară.
Mărimuri:
Te mărim, Preacurată Fecioară, Fecioara aleasă de Dumnezeu, și
cinstim Sfântul Tău Brâu care dă vindecare tuturor celor i se roagă cu
credință.
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de
Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului
nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de
asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu
Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te
mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile
PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi! Amin!
Prea Sfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri, cu mâna
ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu”, psalmodiază
Biserica în troparul sărbătorii Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul
Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut
Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale
sale. Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o
fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.
Aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol
În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a
avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol. Pe 31 august,
împăratul a așezat Cinstitul Brâu într-o raclă foarte frumoasă, pe care a
numit-o „racla sfântă”, pentru a proteja capitala Imperiului și pe
locuitorii acesteia de orice atac ostil, de orice nenorocire și uneltire
demonică.
Sfântul Brâu s-a păstrat în racla pecetluită mai întâi în biserica
Sfinţilor Apostoli, apoi în Biserica Preasfintei Născătoare din
Vlaherne, ce o ridicase împărăteasa Pulheria. Această raclă nu s-a
deschis până în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia
împăratului Leon, Zoe, pe când era foarte bolnavă, a visat-o pe
Născătoarea de Dumnezeu, iar Maica Domnului i-a spus împărătesei că
trebuie să îl convingă pe Patriarh să scoată Sfântul Brâu din chivotul
unde era păstrat încă din secolul al IV-lea. Când au pus Brâul peste
împărăteasa bolnavă, ea s-a vindecat îndată. Ca semn de recunoştinţă şi
trăind o viaţă virtuoasă, împărăteasa a împodobit Brâul brodându-l cu
fir de aur şi l-a reaşezat în racla în care-l pusese Arcadie.
Împărţirea Cinstitului Brâu
În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâu a fost tăiat în
fragmente, iar fragmentele au fost dăruite mai multor biserici din
Constantinopol.
În veacul al XII-lea, sub împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) s-a
stabilit oficial sărbătoarea punerii în raclă a cinstitului Brâu al
Maicii Domnului pe 31 august. În vechime, Sfântul Brâu se sărbătorea
odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2
iulie.
După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în timpul celei
de-a patra cruciade, în 1204, unele bucăți au fost furate de cetele de
barbari și mutate în Apus. Din fericire, nu s-au pierdut toate.
În urma cruciadei, două bucăţi din Cinstitul Brâu a ajuns în Franţa şi astăzi se păstrează în biserica Le Puy-Notre-Dame.
La Mănăstirea Vatoped din Athos
Conform unei tradiţii, Ioniţă Caloian, biruind pe Alexios Anghelos al
III-lea, ia din Constantinopol ca pradă de război o bucată din Cinstitul
Brâu, pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii
Vatoped, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389.
Conform unei alte tradiţii Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino
(1347-1355), care a avut o dragoste deosebită faţă de Marea Mănăstire
Vatoped, aşa cum reiese din mai multe mărturii, a dăruit Mănăstirii o
parte din Brâul Maicii Domnului. De atunci Cinstitul Brâu este păstrat
în Sfânta Mănăstire Vatoped într-o raclă de argint.
În timpul stăpânirii otomane, părinţi din mănăstirea Vatoped au făcut
procesiuni cu Cinstitul Brâu în Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol
și Asia Mică pentru sfințirea și sprijinul celor înrobiți și izbăvirea
de orice boală primejdioasă.
În anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Ţara Românească pentru îndepărtarea ciumei.
Binecuvântarea Cinstitului Brâu şi pentru alte mănăstiri
Mănăstirea Dionisiu deţine o mică parte din Sfântul Brâu al Maicii
Domnului pe care dionisiaţii l-au primit de la Mănăstirea Vatoped în
schimbul unui deget de la mâna dreaptă al Sfântului Ioan Botezătorul.
O altă mică parte a Cinstitului Brâu se află la Zugdidi, în Georgia
adusă de fiica împăratului bizantin Roman, căsătorită cu împăratul
georgian Abuchaz. Aceasta, vindecându-se prin atingerea Brâului, a luat
cu ea în noua ei patrie o parte din Cinstitul Brâu. La porunca Ţarului
Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat o frumoasă
biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brâu al
Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.
Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia
În anul 1522, doua părţi ale cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii
de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei
mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii
s-au însănătoşit.
În perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Brâul Maicii Domnului de la
mănăstirea Kato Xenia s-a aflat la Iaşi cu ocazia hramului Sfintei
Parascheva. Peste un milion de credincioşi au cinstit atunci Brâul
Maicii Domnului, împreuna cu moaştele Sfintei Parascheva.
În perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Brâul Maicii Domnului de la
mănăstirea Kato Xenia, s-a aflat şi în Arhiepiscopia de Alba Iulia.
Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia a fost adus şi la Constanţa,
pentru prima dată în anul 2002, iar pentru a doua oară în anul 2008.
În aceasta luna, în ziua a treizeci si una,
pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de
Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia,
unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian;
si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra
împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.
Împaratul
Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al
Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era
pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara,
l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care
l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta
racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era
chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de
s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul
brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete
tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul,
vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în
Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în
racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si
întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o,
minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe
Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui,
l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.
Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.
Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un
oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa
cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu
Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei
mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si
însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi
facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie
foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar
deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta
a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica
Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri
de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera
si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru
fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta
cu credinta si se vindecau.
Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si
biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de
Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si
neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit
grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii
de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere
desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor
bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din
dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre
trebuinta hranei.
Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si
trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a
Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o
strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit
cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era
ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a
zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca
s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a
înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: "Nu
voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi
înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui". Pentru aceasta, în loc sa
strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa
si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai
mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii:
Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu
hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea
cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de
biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte
minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a
Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce
s-a facut în vremea noastra.
O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si
chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la
doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau
la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si
ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte
rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea
din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: "Miluieste-ma, Maica
lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la
tine". Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe
urma o femeie de cinste zicându-i: "O, femeie, ce strigi catre mine de
ma superi neîncetat?" Iar ea a zis catre dânsa: "O, stapâna, stiu ca
pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii
Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din
pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu
mila, eu ticaloasa". Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre
dânsa: "Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla
vindecarea". Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus
degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:
"Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie". Si
dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de
Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre
acela: "Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele"; si acela îndata
lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut,
împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci
trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si
îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si
spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata.
Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind
Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a
nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru
Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de
carbuni aprinsi, s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.
Tropar (Glas 5) O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a
Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si
iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos
Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.
Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al
VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata
mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru
evanghelizarea Britaniei.
Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita
felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit
episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635,
facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a
Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii
locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la
bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele,
erau botezati si se faceau manastiresti.
Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in
Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului,
data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti,
preferind episcopilor pe stareti.
De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in
peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca
interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar
conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia
sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il
dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de
pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din
sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.
Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in
Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria,
Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a
sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot
prin Anglia.
Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca
multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul
in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca "Apostolul
Northumbriei". A fost inmormintat la Lindesfarne.
In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a
acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si
s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna august in 31 de
zile: pomenirea punerii in sfanta racla a cinstitului Brau al
Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa din
Constantinopol, si a minunii ce s-a facut atunci, acolo.
Inca
din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice
fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica
Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate
asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste.
Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele
s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste,
iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor.
Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul
Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu
moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare
aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra
veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii
lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la
Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca,
si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel
Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul
ce se numea Halcopratia, adica targul de arama. Dupa multi ani, pe
vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa,
era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau
in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa,
care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca,
daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua
tamaduire.
Imparateasa a spus acest vis barbatului
sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta.
Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul
Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat
pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei,
aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire
desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos
Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar
cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu
pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei
Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci
de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a
nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei
de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.
Pe
vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati
(1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol
o casa cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea,
el avea o biserica slavita, a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei,
careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand
sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul
acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o
baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar
deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta
a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului
nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe
feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de
la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei
intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau
aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat
baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu,
spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici
apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea
si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar
baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat
cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care
facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea
din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si
palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor,
instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe
materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu
purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea,
s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar,
ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum
a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul
a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata
ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare
de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa
incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia,
cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si
facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin
si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie,
cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o
unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si
de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea
biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar
una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.
O femeie vestita a cazut in boala grea.
Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori.
Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei
Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva
zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala.
A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din
Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui
Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor
omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat
o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?"
Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma
chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a
pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea,
am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de
Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria,
si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit
lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la
Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta
catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi,
pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos,
catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele."
Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana,
s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase
cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se,
a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii,
multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui
ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru
slava!
Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre
cel dintre Sfinti, Parintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.
Despre
Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie
si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste,
care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii.
Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in
Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie,
ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat
despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului
Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea
de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci,
chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei,
spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca
sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul
umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis
patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care
slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care
greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica.
Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si
mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti
graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care
slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau
sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta,
dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut
a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert
a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul
sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostivul Sozomon,
ca celui ce da saracilor milostenie, imprumut ii da lui Dumnezeu si va
lua insutit.
A
fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin
cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea,
i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in
vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin,
a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa
lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare,
incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri,
cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de
la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.
Deci, acestea vazandu-le el, a venit
la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna,
la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si
palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind
Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea,
stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri
treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand,
au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care
sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind
din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis
lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela,
dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea."
Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si
haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt
placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic
si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret,
cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui:
"Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi,
i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe
bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine,
vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie
insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie:
"Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?"
Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit
va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa
nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand
i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti."
Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat
in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca
asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea."
Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a
impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar
iscusit.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul
Chiriac.
Spunea
un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt,
pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era,
incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti
talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se
oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului,
in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat,
se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si
i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor,
Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de
curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a
intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar
ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac,
mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci
aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a
taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si
ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai
trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut
in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis
pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre
sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit
eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei,
de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine."
Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri
de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate
cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine,
ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.
Pentru aceasta, a fost izabavit, si
acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin
Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire,
impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor!
Amin.
Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece
luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!
Noi,
turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a
celor necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta.
Celui ce a doborat pe Arie si, cu totul, a legat limba filosofului,
graim: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Icosul 1:
Aratatu-te-ai
din tinerete cinstitor de Dumnezeu, ca cuvantului Evangheliei urmand,
ai parasit parintii si rudele si ai poftit viata cea mai buna, luand
jugul Domnului; pentru unele ca acestea graim tie:
Bucura-te, ierarhe sfinte, omule ceresc;
Bucura-te, fericite si ingere pamantesc;
Bucura-te, ca in lume marirea nu tea amagit;
Bucura-te, ca acum in cer te-ai salasluit;
Bucura-te, ca smerenia tea adus la cele inalte;
Bucura-te, ca ai supus cu totul pe eretici;
Bucura-te, cel ce ti-ai pazit trupul de patimi;
Bucura-te, ca de tine demonii au fost biruiti; Bucura-te, vita cea buna cu rod Dumnezeiesc;
Bucura-te, cel ce hranesti cu cuvant duhovnicesc;
Bucura-te, ca din obste ai fost ales pastor;
Bucura-te, ca prin tine noi neam pazit de erezie;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 2
Auzit-am,
Alexandre, de invataturile tale si m-am minunat, caci tu te aratai a fi
om prea neinvatat si, mai pe urma, pe multi ai rusinat in sobor cu
cuvintele tale, pe care i-ai si invatat sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Vrand
a merge la intaiul Sobor din Niceea, dupa porunca Patriarhului, te-ai
pregatit prin rugaciune catre Dumnezeu, impodobindu-te cu fapte bune, si
– Duhul Sfant fiind cu tine – te-ai infatisat. Pentru aceas-ta auzi de
la noi:
Bucura-te, parinte, ca esti iubit de Mitrofan;
Bucura-te, Diadohe, la al sau din urma an;
Bucura-te, ca in Niceea ai biruit la Sobor;
Bucura-te, sfinte, ca ai fost de uimire tuturor; Bucura-te, ca ai fost cu duhul mai presus de om;
Bucura-te, ca multime de oameni ai adus la credinta;
Bucura-te, gura sfanta vorbitoare de adevar;
Bucura-te, intelepciune ce despici firul de par;
Bucura-te, preaiubitul arhiereilor mari;
Bucura-te, urmatorul celor tari in credinta;
Bucura-te, ca acum petreci cu cei ce slavesc pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca in veci cu dansii te vei veseli;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 3
Te-ai
aratat in lume pastor bun, Alexandre, spre mustrarea faradelegilor, ca
tu ai rusinat pe Arie cel orbit de erezie si voiesti a curati de pe
pamant toate invataturile lui cele nedrepte, ca turma ta sa o luminezi,
parinte; pentru aceea cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Aratatu-te-ai
tare mustrator ereziei nebunului Arie, si ingrozindu-l pe el, i-ai zis
sa nu mai carteasca impotriva Fiului lui Dumnezeu. Pentru aceea si noi,
ca unui viteaz nebiruit graim catre tine:
Bucura-te, istetime de minte care toate le intreci;
Bucura-te, surpatorul capetelor cu minti seci;
Bucura-te, ajutorul conducatorilor crestini;
Bucura-te, surpatorul celor plini de erezie;
Bucura-te, intarirea dogmei celor credinciosi;
Bucura-te, doborarea vorbei celor mincinosi;
Bucura-te, ca prin tine crestinii mult s-au intarit;
Bucura-te, ca slavirea idolilor ai surpat;
Bucura-te, cel ce ai smuls neghina dintre oameni;
Bucura-te, ca prin tine toate relele s-au scurs;
Bucura-te, cel ce ai hranit lumea cu cuvantul;
Bucura-te, ca acum de noi toti esti preamarit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 4
O,
intru tot laudate, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al batranetilor,
intreaga intelepciune a povatuirii tinerilor, povatuitorul pruncilor,
lauda a tot poporul si cununa Bisericii, pe tine te laudam cantand lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Ca sa arati a
ta mare si fierbinte credinta ce ai catre Fiul lui Dumnezeu, nu te-ai
impotrivit poruncii imparatului, cand ti sa poruncit sa te intreci cu
filosoful pentru dogmele cele propovaduite de apostoli; pentru aceea si
noi graim tie:
Bucura-te, slujitorul cel gata pentru Hristos;
Bucura-te, ascultatorul conducatorului credincios;
Bucura-te, cel ce urmezi dogmelor apostolesti;
Bucura-te, surpatorul maririi celei idolesti;
Bucura-te, luptatorul cu Arie cel stricat;
Bucura-te, ca pe dansul in Sobor l-ai rusinat;
Bucura-te, pazitorule al legii celei crestinesti;
Bucura-te, ca ai putut cu darul sa legi gurile cele potrivnice;
Bucura-te, rugatorule fierbinte catre Dumnezeu;
Bucura-te, fericite, de minuni facator;
Bucura-te, ca prin tine ne inchinam Sfintei Treimi;
Bucura-te, totdeauna strigam tie, parinte;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 5
Catre
sobor mergand oarecand uratul Arie, cu ingamfare si cu mandrie mare, a
socotit a razvrati Biserica lui Hristos, iar tu, sfinte, l-ai facut a
ramane rusinat si pe popor ai invatat sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Mergand
tu, Alexandre, de la Sobor, ai venit catre Mitrofan, parintele tau si,
stand inaintea lui cu smerenie, ai zis: Duhul Domnului peste mine in
ziua necazului meu, ca am biruit pe Arie cel rau credincios, iar sfantul
parinte a zis catre tine unele ca acestea:
Bucura-te, preafericite, pastorale cuvios;
Bucura-te, minunate slujitor al lui Hristos;
Bucura-te, ca pe tine din pruncie te-am iubit; Bucura-te, totdeauna alesule preaiubit;
Bucura-te, ca in lume esti de credinciosi prealaudat;
Bucura-te, ca al tau nume de toti este preamarit;
Bucura-te, urmatorul si ascultatorul meu;
Bucura-te, pazitorul credintei lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca in Biserica povata ta in veci va sta;
Bucura-te, ca dintr-insa toti crestinii vor gusta;
Bucura-te, ca prin tine multimea sa mantuit;
Bucura-te, totdeauna, ca Duhul Sfant tea umbrit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 6
Minunata
sa aratat viata ta pe pamant, Alexandre, ca din vremea tineretilor tale
ai iubit pe Domnul mai mult decat orice pe lume, pentru aceea ai fost
preamarit, incredintandu-ti-se poporul crestinesc care graia catre
Domnul: Aliluia!
Icosul 6
De impresurarile
diavolesti ai izbavit pe oameni, parinte, cu rugaciunile tale si cu
raurile sudorilor tale ai stins multimea zeilor pagani, iar acum,
daruindu-ne vindecari neputintelor noastre, ierarhe, graim ca unui
pastor bun:
Bucura-te, luminarea care pe toti luminezi;
Bucura-te, cel ce lumea catre Hristos indreptezi;
Bucura-te, izgonirea patimilor de multi ani;
Bucura-te, tu, balsamul si doctorul fara bani;
Bucura-te, stingatorul dogmelor paganesti;
Bucura-te, temeinicirea credintei crestinesti;
Bucura-te, cel ce cu hrana preasfintita ne ai pascut;
Bucura-te, ca prin tine pe Hristos am cunoscut;
Bucura-te, cel ce noua ne-ai vestit Treimea Sfanta;
Bucura-te, ca adevarul prin tine sa intarit;
Bucura-te, ca pentru acestea ne auzi pe noi preamarindu-te;
Bucura-te, ca in ceruri cu toti dreptii locuiesti;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 7
Avand
vicleana cunostinta Arie, a inceput a propovadui invataturi fara de
Dumnezeu si, intrand in turma ta ca un lup, a vrut sa rapeasca, spurcata
fiara, ca si pana la imparatul sa dus cu viclesug, amagindu-l, dar tu,
cu rugaciunile tale, l-ai gonit si ai invatat pe toti sa cante lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Si mai inainte
impotrivindu-te lui Arie, celui de trei ori blestemat, ai rusinat
invataturile lui fara de Dumnezeu; dar a doua oara la Sobor l-ai
infruntat si, doborandu-l de tot, l-ai rusinat, si l-ai surpat cu
rugaciunile tale, pentru aceea, ca unui viteaz si ierarh, graim:
Bucura-te, ierarhe, inteleptule pastor;
Bucura-te, preasfintite, bunule invatator;
Bucura-te, mare arhiereu al Bizantului;
Bucura-te, invatatorul dogmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, talcuire a celor cu greu de priceput;
Bucura-te, ca prin tine calea cea dreapta sa inceput;
Bucura-te, stricatorul ereziei paganesti;
Bucura-te, vestitorul adevarului ceresc;
Bucura-te, cel ce lesne pe Arie l-ai biruit;
Bucura-te, ca prin tine de erezie neam izbavit;
Bucura-te, intarirea Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, stalpul legii poporului credincios;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 8
Minune
dumnezeiasca ai aratat, fericite, celui ce a alergat la tine cu
caldura, de tot necazul si navalirea izbavind pe cei ce cu neindoita
nadejde si cu credinta canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Ca
cel ce cu indrazneala pazesti turma lui Hristos de vrajmasii cei vazuti
si nevazuti, si pe cei ce scapa sub adapostirea ta ii aperi de
navalirea lor, Alexandre preafericite, si pe noi, care suntem
invifo-rati de ganduri si de lucruri necuvioase, izbaveste-ne ca sa
graim tie:
Bucura-te, ierarhe si pastorule ales;
Bucura-te, invatatorul cel cu cuvant de inteles;
Bucura-te, pazitorule al turmei celei crestinesti;
Bucura-te, gonitorul navalirii vrajmase;
Bucura-te, carmuirea Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, ajutatorul poporului crestinesc;
Bucura-te, cel ce indata alergi sa ne fii de folos;
Bucura-te, cel ce stand in ceruri, pentru noi mijlocesti;
Bucura-te, mangaierea celor tristi si necajiti;
Bucura-te, scutul celor deznadajduiti;
Bucura-te, preasfintite, iubitul lui Dumnezeu;
Bucura-te, cuvioase, dulce parintele meu;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 9
Nu
ne pricepem de unde sa incepem ati aduce lauda tie, parinte, si ce
cantare iti vom canta?! Sau cu ce cununa te vom incununa?! Ca,
aducandu-ne aminte de smerenia si de faptele tale cele minunate, ne
spaimantam! Si, cu nedumerire preamarindu-te, cantam lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul 9
Stapanul a toate neamul
omenesc pier-zandu-se cu erezia nebuniei lui Arie, tea trimis pe tine
mustrator al invataturilor lui eretice, iar tu, parinte, ca pe un urat
l-ai lepadat, stingandu-1 cu totul de pe fata pamantului, de aceea,
pentru unele ca acestea, graim tie;
Bucura-te, Alexandre, luptatorule indraznet;
Bucura-te, pierzatorul lui Arie cel semet;
Bucura-te, ca ai stins clevetirea filosofului;
Bucura-te, ca ai invins cu totul pe eretici;
Bucura-te, ingradirea gurilor care hulesc;
Bucura-te, rusinarea tuturor care clevetesc;
Bucura-te, adevarat slavitor al Preasfintei Treimi;
Bucura-te, indreptator al credintei celei sfinte;
Bucura-te, apararea dogmelor apostolesti;
Bucura-te, gonitorul inchinarii paganesti;
Bucura-te, bucuria poporului crestinesc;
Bucura-te, ca toti cei din obstea crestinilor se falesc cu tine;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 10
Auzit-am
pe insisi ereticii graind si pe filosofi spunand tuturor minunile tale
pe care le-ai facut cu dansii, parinte si, in unire intrand, am
preamarit puterea cea data tie de la Dumnezeu, ca tu, ca un bun pastor,
degrab alergi catre cei ce te roaga pe tine si pentru toti te rogi lui
Dumnezeu Stapanului, cantandu-i: Aliluia!
Icosul 10
Izbaveste-ne,
parinte, cu rugaciunile tale, ca si pe turma ta, de erezia lui Arie;
auzi-ne, preacuvioase, precum ascultand pe imparatul, ai rusinat pe
filosoful cel mincinos; dane mana de ajutor, Sfinte Alexandre, precum ai
dat si parintilor la sobor impotriva lui Arie, noua celor ce graim:
Bucura-te, ierarhe, bunul nostru sprijinitor;
Bucura-te, cel ce noua esti mare invatator;
Bucura-te, preasfintite, vasul cel ales si sfant;
Bucura-te, ca iti canta laude toti credinciosii;
Bucura-te, sprijinirea conducatorilor crestini;
Bucura-te, mangaierea celor plini de necazuri;
Bucura-te, rugatorul cel cald catre Dumnezeu;
Bucura-te, mangaierea preaintristatului nostru suflet;
Bucura-te, cuvioase parinte, mielul cel bland;
Bucura-te, luminarea relelor mele ganduri;
Bucura-te, bunul nostru aparator fierbinte;
Bucura-te, cel ce ajuti tuturor crestinilor;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre;
Condacul 11
Tu
esti pastorul cel bun, Alexandre ierarhe, care turma ta ai povatuit-o
catre pasune duhovniceasca si din izvorul raiului ai adapat-o pe dansa,
invatand-o sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Pom
al raiului fiind, fericite, cu stalpari de rugaciune neincetata catre
Dumnezeu, invrednices-te-ne si pe noi a ne adaposti sub umbra aceluia,
ca sa graim tie asa:
Bucura-te, cel ce ti-ai pus sufletul tau pentru noi;
Bucura-te, cuvioase, cel ce ne umbresti de rau;
Bucura-te, cel ce turma ta o pazesti si o adapostesti;
Bucura-te, cel ce si acum grabnic ne ajuti pe noi;
Bucura-te, ca acum te-ai invrednicit de cele inalte;
Bucura-te, ca Stapanul sufletul ti-a indulcit;
Bucura-te, bucuria cerestilor heruvimi;
Bucura-te, veselia ingerilor si serafimilor;
Bucura-te, cel ce privesti vesnic preasfintitul rai;
Bucura-te, ca intr-insul luminat te preamaresti;
Bucura-te, graim tie, ierarhe al lui Hristos; Bucura-te, si trimite credinciosilor folos;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 12
Mintea
ta cea intru tot cinstita pe Arie cel stricat la minte l-a rusinat si,
prin intelepciune, ai surpat multimea zeilor pagani; rugamu-te, surpa si
acum pe toti vrajmasii si impotrivitorii bunilor conducatori, ca
bucurandu-ne sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Cu
inima neam spaimantat, cu sufletul neam cutremurat de faptele tale cele
minunate, Ierarhe Alexandre, de aceea, dezlegandu-ne limba, pe cat ne
pricepem, graim catre tine asa:
Bucura-te, Ierarhe Alexandre, pastorul cel minunat;
Bucura-te, cel ce in lume lucruri preamarite ai lucrat;
Bucura-te, intelepte, cel cu Duh dumnezeiesc;
Bucura-te, gura sfanta, cu cuvant ritoricesc;
Bucura-te, ca prin tine Arie a fost biruit;
Bucura-te, ca ai nimicit erezia cea rea;
Bucura-te, ca paganii de tine s-au rusinat;
Bucura-te, ca in lume vei fi vesnic laudat;
Bucura-te, ca credinta prin tine a inflorit;
Bucura-te, ca prin truda ai adus rod insutit;
Bucura-te, ca acum tea incununat Hristos;
Bucura-te, totdeauna iti graim tie neincetat;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Condacul 13
O,
pastorale prea bun, cu umilinta dintru adancul inimii ne rugam: auzi ne
pe noi care, aducand aceasta putina rugaciune din invapaierea
sufletelor noastre, cadem catre tine; fii mijlocitor catre
Prea-milostivul Dumnezeu ca sa stinga cugetele viclene ale vrajmasilor
nostri si sa ne izbaveasca de toata nevoia si necazul care tulbura
odihna si linistea vietii noastre, iar noi, laudandu-L pe Dumnezeu Ii
cantam: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)
Dupa aceea, se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.
Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul
("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la
cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului
de la acest Indiction, adică la 1 septembrie. 
Simeon
Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se
chema Sisa, în Asia Mica, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei
lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457).
Acesta, călugărindu-se, şi şuindu-se într-un stâlp, şi suferind
într-acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de multe
minuni făcător, a adormit în pace. 
Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia (Asia Mica), către anul 1035.
Puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de Dumnezeu, după
rugăciuni fervente, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a
citit şi meditat fără încetare tot restul vieţii sale.
Împaratul
Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al
Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era
pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara,
l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care
l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta
racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era
chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de
s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul
brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete
tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul,
vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în
Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în
racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si
întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o,
minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe
Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui,
l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.
Tropar (Glas 5)
