sâmbătă, 24 august 2024

Sinaxar 27 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Pimen cel MareSfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică "al Schitului"): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : "Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat 'pastor' [Pimen în greceşte înseamnă 'pastor'] al unei turme mari". Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraţi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faţa bisericii şi aştepta ca asceţii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faţa imediat. Ea alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : "Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?". Ea îi răspunse : "Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd  ?". El relua : "Dacă tu îţi stăpâneşti dorinţa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea cealaltă". Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : "Dacă vă văd cu siguranţă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ".

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câştigă o mare experienţă în ştiinţa spirituală şi, devenit medic, călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăţa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : "Noi nu am învăţat să ne ucidem trupul, ci patimile". El mai spunea adesea : "Tot ceea ce depăşeşte măsura, de la diavolul vine".

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaţiile cu oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi, guvernatorul ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : "Pimen nu a născut copil". Şi trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acţionat ca un fără-de-inimă, ci cu înţelepciunea şi discernământul său a înţeles că guvernatorul se va lăsa păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcţie de capacitatea lor de înţelegere şi de posibilităţile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : "Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm". El învăţa că a se arunca în pe sine faţa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăţirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenţionaţi fraţii ce erau văzuţi în vreo greşeală, Pimen răspunse : "În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră". Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteţe în orice clipă, ştiind că începutul tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că "omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale" şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură dispreţuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : "În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinţele iraţionale, căci ele sunt ireproşabile". Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinţă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea : "El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi".

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soţului şi al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faţa unuia din cei apropiaţi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : "Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel".

Într-o zi vizitatori cunoscuţi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăţia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceşte şi le spuse: "Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăţat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide inima către frica de Dumnezeu".

După ce a strălucit mulţi ani ca un luceafăr în pustiu, învăţând prin propria experienţă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuţilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înţelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecţii de Apoftegme ale Părinţilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de Părinţii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaţi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: "De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi". Iar Eutalia desteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: "Au doara si tu esti crestina?" Iar sfânta a zis: "Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos". Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

FanurieIn timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: "Sfântul Phanourios" (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: "Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie". De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen (†454).


    Acest Preacuvios a fost egiptean de neam si a trait in pustia Egiptului, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Tineri fiind, el si cei sapte frati ai sai, intr-o buna zi, s-au despartit de lume si, luand drumul pustniciei, au intrat intr-o manastire si s-au facut monahi.

    Deci, fericitul Pimen isi petrecea zilele si anii in pustnicesti nevointe, staruind neincetat in rugaciuni, sporind in faptele bune, cele monahicesti, si intarindu-se, cu ajutor de la Dumnezeu, impotriva nevazutului razboi al diavolului. In scurt, supunandu-si trupul in slujba duhului, s-a suit la varful nepatimirii si a ajuns mare intre Parintii pustiei. Deci, a auzit de intelepciunea si de smerenia lui dregatorul acelui tinut si a vrut, intr-o zi, sa vada pe ava Pimen. Dar parintele Pimen a stat si s-a gandit ca, de il va primi pe acest dregator in chilia sa, atunci, vor veni si altii, care vor incepe sa-l laude pentru darurile lui cele duhovnicesti, lipsindu-l de smerenia castigata, cu atata osteneala si prinzandu-l in mrejele mandriei. De aceea, a trimis vorba dregatorului sa nu vina la el, ca nu poate sa-l vada, fiind hotarat sa plece din locul acela. Si s-a mahnit stapanitorul de un raspuns ca acesta, dar, dorind cu orice pret sa-l vada pe batran, a aflat un mijloc ca acesta, adica a prins pe fiul surorii staretului si l-a inchis in temnita, ca si cand ar fi facut o fapta rea, nadajduind ca staretul va mijloci pentru nepotul sau si, asa, il va vedea.

    Auzind aceasta, mama tanarului, sora lui Pimen, a alergat degraba in pustie, la fratele sau, si a inceput sa bata la usa si sa-l roage, cu multa tanguire. Dar staretul nu i-a deschis usa, nici nu i-a raspuns. Iar ea se jeluia, zicandu-i: "Nemilostive, impietritule, neindurate, fie-ti mila, ca acesta este singurul meu copil". Iar Pimen a trimis pe ucenicul lui, sa-i zica sorei sale: "Du-te de aici, ca Pimen nu are copii". Auzind de aceasta, dregatorul a zis catre femeie: "Spune-i batranului, ca macar o scrisoare de rugaminte sa scrie catre mine si voi elibera pe nepotul sau". Deci, staretul a scris aceasta: "Cerceteaza dupa lege si, de este vrednic de moarte, sa moara, iar, de nu, nepedepsindu-l, sa-l libereze". Si s-a mirat dregatorul de socotinta acestui barbat si, cunoscand ca este cu adevarat placut lui Dumnezeu, a eliberat, indata, pe tanarul acela.

    Si a avut Cuviosul o multime de ucenici, la intrebarile carora, le raspunde prin pilde si asemanari adanci, pentru ca ei sa inteleaga invataturile Domnului si sa nu rataceasca niciodata de la dreapta credinta in Hristos. Si toti parintii si sihastrii, din Egipt si din Tebaida, il socoteau ca pe un parinte luand sfat si indrumare de la dansul.

    Unul din ei l-a intrebat odata: "Cum as putea sa ma pazesc de viclesugul indemnatorului la rele?" Parintele Pimen a raspuns: "Cand caldarea are foc dedesupt si fierbe, mustele si alte vietuitoare nu se apropie de ea, iar, cand se raceste, atunci si mustele stau pe ea si taratoarele cad inauntru. Asa este si cu monahul, de cel care se miluieste cu osardie, la cele duhovnicesti, vrajmasul nu indrazneste sa se apropie si sa-l tulbure, iar, de cel ce petrece in nebagare de seama si in lenevire, vrajmasul, cu inlesnire, se apropie si il supara, precum voieste".

    Dar, nu numai cu asemenea cuvinte povatuia Cuviosul, cu dragoste, suflete tinere, ci si prin faptele sale, dadea altora pilde de urmat, fapte de care este plin Patericul, la cuvantul "Ava Pimen". Si, in astfel de fapte, petrecandu-si viata, de trei ori fericitul a ajuns mare invatator al pustiei, si si-a primit sfarsitul, batran si plin de zile.



Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre un alt Mucenic Pimen.

    Sfintii Parinti Sofronie si Ioan, in cartea lor, au scris despre acest Cuvios Pimen. Ava Agatonic, egumenul Lavrei Cuviosului nostru Parintele Sava, ne-a spus noua: "Am mers, zicea el, intr-o zi, in pustia Ruva, la ava Pimen, cel ce vietuia in pestera si se hranea cu radacini. Si, aflandu-l pe el, i-am marturisit lui gandurile mele si, daca s-a inserat, m-a lasat pe mine intr-o pestera, sa ma odihnesc, iar el s-a dus intr-o alta pestera. Si a fost, in noaptea aceea, ger mare si grozav am patimit de frig. Iar, facandu-se ziua, a venit staretul la mine si mi-a zis: "Cum ai petrecut noaptea aceasta, fiule?" Si i-am grait lui: "Iarta-ma, parinte, toata noaptea am patimit de ger". Iar el mi-a zis: "Cu adevarat, fiule, eu nu am patimit deloc de ger". Si, auzind eu, m-am minunat mult, fiindca staretul nu era prea imbracat si l-am intrebat, zicand: "Fii bun, parinte, si spune-mi mie cum de n-ai patimit de ger?" Si mi-a spus mie staretul: "A venit leul si s-a culcat langa mine si m-a incalzit. Insa, sa stii, fiule, ca eu de fiara am sa fiu mancat". Si i-am zis lui: "Pentru ce, parinte, ai sa fi mancat de fiara?" Si mi-a grait staretul: "Cand eram in lume, la locul meu, am fost pastor de oi, si, intr-una din zile, pascand eu oile, un om mergea alaturi de mine si cainii mei, navalind asupra lui, l-au rupt si l-au mancat. Iar eu, putand sa-l apar pe el de caini, nu l-am izbavit. Si sunt instiintat, prin descoperirea lui Dumnezeu, ca, si eu, cu acelasi fel de moarte, am sa mor, rupt de fiare." Aceasta a spus-o Cuviosul Pimen, despre sine, lui ava Agatonic. Si a fost, dupa cuvantul lui. Ca, dupa trei ani, s-a facut cunoscut ca Parintele Pimen, vietuitorul din pustie, a fost mancat de o fiara. Insa sufletul lui cel sfant s-a randuit in ceata Cuviosilor Parinti, prin milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Dumnezeului nostru slava!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor