Sinaxar 30 August

 

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.

Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de stiinta cartilor, dar prin virtutile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujeasca pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizantului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutator. Dupa victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împaratul a organizat o intalnire oratorica intre Alexandru si ritorii pagâni din Bizant, care s-au vazut infrânti nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a savârsit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea batrân ca sa mai poata participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. Dupa inchiderea lucrarilor Sinodului, împaratul Constantin a cerut la toti Purtatorii-de-Dumnezeu Parinti ce au stralucit in timpul lucrarilor sa vina la Constantinopol (oras pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvinteze. Un inger al Domnului i-a aparut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si incredintele Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Parintii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, dupa ce au slujit slujba de inmormântare a Sfântului Mitrofan l-au inscaunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfantul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinta Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acolitilor sai. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi facut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele grecesti pentru a predica credinta Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinta, Arie (Arius) a reusit sa-l însele pe împarat semnând o marturisire de credinta în care se multumea sa spuna ca Fiul lui Dumnezeu este nascut înainte de toti vecii. Profitând deci de aceasta marturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împaratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniti la sinodul din Tir sa o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a intors cu rautate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (praznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai - aducerea moastelor), pe care l-au tratat de vrajitor, de bruta si de semanator de discordie. Luând cunostiinta de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinatia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbeasca cu împaratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orasul german Trier de azi). Arius a incercat sa revina la Alexandria, insa la aceasta veste o razmerita a izbucnit în osar contra lui, astfel încat împaratul la chemat la Constantinopol ca sa se împartaseasca cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai sai au facut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujeasca o Sfânta Liturghie in care sa se împartaseasca cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchiind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: "Doamne, daca Arie trebuie sa fie împacat cu Biserica, atunci slobozeste pe robul tau cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca mostenirea Ta sa se faca de rusine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevarata Credinta". Sâmbata, cu o zi inainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreaca aceasta slujba, pe când se gasea în piata lânga coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firesti, si pe când era la closet, matele au crapat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împartasanie si de viata. Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata înca o data puterea Sa peste dorinta mai-marilor lumii acesteia. Totusi, cu aceasta tulburari nu au luat sfârsit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni dupa moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: "Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale". Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: "Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi". Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: "Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre". A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, facatorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei din Meletina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din desertul Egiptului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor saisprezece Mucenici Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfantul Mitropolit Varlaam a pastorit Mitropolia Moldovei intre anii 1632-1653, in timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movila si Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de razesi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat disparut situat langa Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a nascut in jurul anului 1590. Numele sau de botez a fost Vasile.

Din tinerete si-a indreptat pasii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a invatat carte si limbile slavona si greaca. Pe aceeasi vatra, Vornicul Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana au ctitorit in 1602 Manastirea Secu in care a inceput sa functioneze si o scoala.

Tanarul Vasile Motoc a intrat in obstea noii manastiri, unde a fost calugarit cu numele de Varlaam. Fiind bun povatuitor, a fost numit egumen al manastirii. Cu multa osardie, cuviosul Varlaam s-a adancit in tainele cartilor, traducand Scara (Leastvita) Sfantului Ioan Scararul (1618). Apoi, pentru stradaniile si virtutile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungand sfetnic de incredere al domnitorului Miron Barnovschi, in anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev si Moscova in vederea cumpararii de icoane pentru manastirile Dragomirna si Barnova si pentru biserica ctitorita de domnitor in Iasi. Savarsind aceasta, Varlaam s-a intors in tara, dar primind vestea mortii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) si pe cea a inlaturarii domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Manastirea Secu.

In anul 1632, in timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat sa pastoreasca Mitropolia Moldovei in locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, Neamt.

Noul Mitropolit unea invatatura cu rugaciunea si cuvantul intelept cu fapta cea buna. In timpul pastoririi invatatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea "Sfintii Trei Ierarhi" din lasi.

Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era pretuit atat in tara, cat si in afara ei. Astfel, pentru evlavia si intelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, intre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun si harnic, Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: Cazania, Cele sapte taine, Raspunsul impotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu si altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Ea s-a raspandit in toate provinciile romanesti, dar mai ales in Transilvania, unind in cuget si credinta pe romanii locuind de o parte si de alta a muntilor Carpati.

In timpul pastoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidita frumoasa biserica a Manastirii "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi, ctitoria cea mai de seama a a domnitorului Vasile Lupu. In aceasta biserica, sfintita in anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori si binevestea Evanghelia lui Hristos cu ravna si intelepciune.

In anul 1641, in aceasta biserica, evlaviosul Mitropolit Varlaam a asezat moastele Cuvioasei Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, in semn de recunostinta pentru ajutorul oferit de el acesteia, in vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult in randurile credinciosilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la lasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila.

Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Dupa ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc in anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniste si de rugaciune, s-a retras la manastirea sa de metanie, Secu, dupa cum marturiseste cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trait patru ani, in smerenie, in rugaciune si in vietuire sfanta, stramutandu-se la vesnicele locasuri catre sfarsitul anului 1657. Toate cele agonisite in timpul vietii sale le-a daruit Manastirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost inmormantat in zidul de miazazi al bisericii Manastirii Secu.

Pentru ravna sa in apararea dreptei credinte, pentru vietuirea sa sfanta si pentru lumina duhovniceasca pe care a daruit-o poporului roman dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in data de 12 februarie 2007, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inscris in randul sfintilor din calendar pe invatatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinti, Parintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(†340).

    Sfantul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui imparat Constantin (313-337) si a Sfantului Mitrofan, intaiul patriarh al Constantinopolului. Si era Sfantul Alexandru barbat cu multa ravna, si impodobit cu o minunata intelepciune si cu fapte bune. Cand s-au adunat la Niceea Sfintii Parinti, la cel dintai Sinod, a toata lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputand merge, din pricina batranetilor, pe acest Sfant Alexandru l-a trimis in locul lui, ca marturisitor al dreptei credinte. Si a dovedit acolo multa pricepere impotriva ratacitei invataturi a lui Arie, incat, de mult folos au fost indrumarile date de el pentru statornicia adevarurilor dreptei credinte.

    Iar, cand, dupa moartea Sfantului Mitrofan, Sfantul Alexandru a fost inaltat patriarh al Constantinopolului, el a pastorit cu parinteasca grija turma lui Hristos, ce i-a fost incredintata, fiind un bun si neadormit pastor, impotriva lupilor eretici si pagani si chiar impotriva imparatului din vremea sa, Constantiu, fiul marelui Constantin, care se lasase inselat de uneltirile partasilor lui Arie. Si asa, dupa o lunga viata de lupte si ravna, pentru apararea credintei, cand anii sai au ajuns la 98, Sfantul Alexandru s-a mutat, cu pace, catre Domnul.
 

Intru aceasta zi, istorisire din viata si ostenelile Cuviosului Parintelui nostru Hristofor.

    Spunea Parintele nostru Teodul, despre acest Cuvios barbat: "Eu, zicea, m-am calugarit in manastirea Sfantului Teodosie si am aflat acolo un staret mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, intr-o zi, m-am inchinat lui, zicand: "Fii bun parinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerete. Si staretul, cunoscand ca pentru folos l-am intrebat, mi-a spus mie, zicand: "Eu, fiule, dupa ce m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, ma indeletniceam, in toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram in pestera, pentru rugaciuni, acolo unde fusese Sfantul Teodosie si alti Sfinti Parinti. Iar, cand ma pogoram, ma inchinam lui Dumnezeu pe fiecare treapta, facand o suta de metanii. Si toate treptele sunt optsprezece la numar. Apoi, daca intram inauntru, ma inchinam si faceam rugaciuni. Iar, dupa ce toca de Utrenie, ieseam, indata, la slujba mea. Inca si post castigam pe langa aceasta. Si le-am facut pe toate timp de unsprezece ani, cu infranare si in saracie si in ascultare si intru trupeasca osteneala. Iar, odata, vrand eu sa intru in pestera, am vazut-o toata plina de candele; si unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am vazut doi barbati, cu chipuri albe, umbland si ingrijind de candele. Iar eu le-am zis: De ce va ingrijiti de candelele acestea si nu ma lasati pe mine sa intru, ca sa ma rog? Iar eu mi-au zis: Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu. Eu am zis: Pentru ce unele ard, iar altele nu ard? Aceia mi-au raspuns mie: Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor lenesi, nu ard. Apoi am zis: Oare, candela mea arde, sau nu? Ei mi-au zis: Osteneste in rugaciuni catre Dumnezeu si o vom aprinde pe ea. Eu, iarasi, am zis: Dar cele ce le-am facut pana acum, de ce le-am facut? Si, de acest cuvant, ma minunam, apoi, intorcandu-ma, n-am mai vazut pe nimeni. Dupa aceea, am zis in sinea mea: O, Hristofor, de mai multa osteneala iti este tie trebuinta. Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluand nimic, in afara de hainele in care eram imbracat. Si am petrecut acolo cincizeci de ani. Dupa aceea, mi-a venit mie un glas, zicandu-mi: Hristofor, sa mergi in viata de obste, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, sa te odihnesti, impreuna cu parintii tai. Deci, acestea spunandu-mi mie, Hristofor si-a dat sufletul sau Domnului si a fost pus in pestera".

    Iarasi, acelasi Parinte Teodul, despre acelasi ava Hristofor, intr-o alta vreme, mai inainte de mutarea sa, ne-a spus noua aceasta: "Intr-una din zile, am iesit din manastirea mea, la sfanta cetate a Ierusalimului, ca sa ma inchin si sa sarut Crucea Domnului, cea de viata facatoare. Si, cand am fost acolo si m-am inchinat, si acum ieseam, am vazut pe un oarecare frate stand in usile din mijlocul bisericii, nici intrand, nici iesind, si am vazut doi corbi, zburand fara de frica, aproape pe dinaintea fetei lui si cu aripile amenintand fata celuia si nelasandu-l pe el sa intre. Si am inteles eu, ca demoni sunt corbii aceia. Si am zis catre cel ce sta: Spune-mi mie, frate, pentru ce stai in mijlocul usilor si nu intri? Iar el mi-a zis mie: Iarta-ma parinte, ca sunt optit de ganduri. Si un gand imi zice mie: Mergi si te inchina cinstitei Cruci si o saruta pe ea. Iar, alt gand imi zice: Ba nu, ci mergi, mai intai, si-ti savarseste lucrul tau, si, la alta vreme venind, te vei inchina. Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfantul Hristofor, l-am luat pe el de mana si l-am dus in biserica. Si indata s-au dus corbii aceia de la dansul. Si, asa, l-a facut pe el sa se inchine cinstitei Cruci si Preasfantului Mormant al Domnului si l-am slobozit sa mearga cu pace.

    Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce ma vedea pe mine indeletnicindu-ma mult cu lucrurile manastiresti, iar de rugaciuni neingrijindu-ma, ca sa stiu ca se cuvine a cinsti, mai intai, pe cele duhovnicesti si, numai dupa aceia, a savarsit slujirile cele trupesti".

    Si acestea auzindu-le, fericitii Parinti Ioan si Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc si le asculta si spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant pentru cei ce doresc arhierii si egumenii.

    Pierit-a pomenirea lui cu sunet, graieste Proorocul David, adica, a pierit pomenirea omului celui trupesc si iubitor de dulceata, cu sunetul lumii trecatoare. Nu pofti, iubitorule de marire desarta, sa te sui la vrednicie inalta, pentru ca de smerenie este mare nevoie. Ca stim pe multi mari si tari, a caror pomenire, astazi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufesti in desert, nevoindu-te sa poruncesti altora si ca sa ai cinste si marire in lumea aceasta? N-au fost, oare, altii, inainte de tine, cu aceasta vrednicie, si impodobiti cu aceasta intalta slujire, unde doresti si tu sa te inalti si pe care lumea nu numai ca nu-i pomeneste acum, dar nici nu se gandeste la ei? Socoteste ce sfarsit au avut aceia, si ca tu vei pati asemenea. Ca lumea nu si-a schimbat obiceiul ei cel dintai. Ca trupurile lor s-au facut tarana, precum si tu, maine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ti-o da lumea, in aceasta viata trecatoare, ci, in mintea ta, gandeste-te ce ti se va intampla, cand te vei duce din aceasta viata trecatoare si scurta. Si sa nu te insele cugetul, ca poti sa-i slujesti lui Dumnezeu mai placut, fiind la vrednicie si la treapta mai inalta, poftind episcopii, egumenii si alte dregatorii, decat in smerenie saracacioasa, cu gandul facerii de bine, parandu-ti ca, asa, vei putea face bunatatile mai lesne, adica, sa indreptezi pe calea mantuirii turma cea incredintata, cum se cuvine lui Dumnezeu, sau sa dai milostenie saracilor, sau alte multe faceri de bine sa savarsesti. Ci, acestea toate sunt cugete mandre, zburatoare in vazduh si mincinoase, cu inselaciune diavoleasca. Pentru ca, daca sarcina cea mica nu o poti purta, pe cea mare, cum o vei duce? Si cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost facator de bunatati, in ascultare, nici egumen, placut lui Dumnezeu, nu va fi. Ca ascultatorii cei buni nu poftesc niciodata cinste, cu voia lor. O, ticalosia ta, lume! La cate tocmeli nerusinate ai ajuns, ca sa dea cineva mii de galbeni, sa cumpere stapanii, egumenii si alte ispravnicii, cumparand ei neinteleptii, osanda lor vesnica. In vremile de demult, iubitorii de Hristos parinti nu voiau nicidecum sa ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multa greutate, cu sila, ii puneau numai atunci cand ii vedea ca sunt vrednici.

    Iar voi, pentru mandrie, va nevoiti a incapea la cinste trecatoare. Spune-mi, o, iubitorule de marire, cat este de cinstit Pavel Tebeul, ca a lepadat cinstea lumii, stand in pustie 99 de ani si vietuind numai cu apa si cu finice. Tot asa, ava Marcu, care a impinit 95 de ani, in pustie, din care 30 de ani a mancat pamant si de sete a baut apa din mare? Dar Ioasaf, imparatul Indiei, care, lasand imparatia, s-a dus in pustie, sihastrind treizcci si cinci de ani, cu Varlaam, traind numai cu apa si cu verdeturi? Si Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut saptesprezece ani inaintea curtii parintelui sau, sarac, nestiut si defaimat de robi? Dar, pe cine lauda lumea? Oare, nu pe acestia? Pe cine lauda cetatile crestinesti si praznuiesc popoarele? Oare, pe imparatii cei slaviti si luminati? Oare, pe dregatorii cei viteji si purtatori de biruinta? Ori pe alti oameni bogati, care se infrumusetau, odinioara, cu bogatie si cu slava? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simplii, nebagati in seama, saraci, desculti, adica pe Apostoli si pe cei care au lepadat lumea; pe ei, pe care, oarecand, lumea nu ii lua in seama, iar, acum, imparatii arhiereii si bogatii, cu sfanta teama, se inchina acestora. Si toti cati s-au despartit de lume, aceia, acum, primesc lauda si pe acestia ii pomeneste lumea. Ca Dumnezeu se proslaveste in cei ce-L proslavesc pe Dansul. Ca mai lesne este sa-si mantuiasca cineva sufletul sau, decat sa ridice jugul tuturor pe umerii lui. Ca datoria egumenilor si a celor din dregatorii este, mai mult decat toate, a pazi curatia si dreptatea; aceasta este marea lupta a celor mari si marea intrebare ce sta asupra lor, in ziua Judecatii. Dumnezeului nostru slava!