Luna decembrie: simbolistică, tradiții și mai multe curiozități despre Crăciun

Decembrie, este luna celor mai frunoase şi celor mai sfinte sărbători. E luna în care poate cel mai des le spune-ţi celor dragi „Te iubesc”.

Astfel, am hotărât să adaug mai jos o informaţie  ce ţine de zilele sfintelor sărbători şi …

13 Decembrie 2009, Sfântul Anderi

Legenda spune că în seara de 13 spre 14 decembrie fetele care îţi pun o pereche  de ciorapi sub pernă, floare de busuioc, iar sub par un pahar de pernă…au toate şansele să-l viseze pe viitorul sortit.

O altă legenda spune, că fetele amestecă în făină un inel de aur, unul de argint şi unul bijuterie. apoi bagă mîna în făină şi dacă prinde inelul de aur – soţul va fi bogat. dacă-l prinde pe cei de argint – respectiv – mai puţin bogat, iar dacă dă de cel din bijuterie  – alesul va fi simplu şi sărac.

La această sărbătoare se mai adaugă un obiecei,  şi anume că în seara de 12 decembrie, tinerii flăcăi umblă prin sat şi fură poarta casei, a celei fete care este nemăritată.  Aceasta înseamnă că, tânăra fată va fi cerută în căsătorie.

17  decembrie 2009, Sfântul Andrei

Este sărbătoarea mult dorită de cei mici, pentru că în seara de 16 – 17 decembrie Moş Nicolae vine la fiecare copil acasă şi îi pune cîte o nucă,  bomboană în ghetuţe. deaceea, copii îşi pregătesc cizmuliţele special pentru aceasta, aşteptîndu-l cu nerăbdare pe Moş Nicolae.  :))

Cea mai frumoasă sărbătoare este NAŞTEREA DOMNULUI…

24 decembrie – 25 decembrie 2009

24 spre 25 decembrie, toţi creştinii ortodocşi din întraga lume, sărbătoresc Naşterea Domnului. Este seara care îţi aduce în suflet căldură, linişte, dragoste şi familia alături.

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Isus Hristos celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti  a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

Ultima sărbătoare este 31 decembrie….cînd toţi se bucură de un nou an, şi îşi amintesc de cel din urmă.

 În luna decembrie, parcă totul capătă alt sens. E o dimensiune a bunătății, luna care parcă ne pune pe pauză și ne îndeamnă să ne uităm și mai atent la propriul sine și la cei din jur. E vremea bilanțurilor și a noilor începuturi. Nu doar la nivel declarativ, ci și faptic, mai ales pentru cei care sunt pregătiți pentru etapa următoare. Luna decembrie va fi întotdeauna luna cu cea mai mare încărcătură emoțională. Luna în care suntem oameni mai mult ca oricând. Luna în care ne pasă cel mai mult. Și luna în care speranțele încep să prindă contur și miracolele se petrec la tot pasul… totuși, e și luna în care depresia înregistrează cele mai ridicate date.

Luna decembrie are o semnificație aparte pentru România datorită zilei de 1 Decembrie

Luna decembrie debutează cu ziua națională a României. E un moment în care românii îi cinstesc pe cei care, cu hotărâre și curaj, și-au pus în aplicare ambițiile și au reușit să ducă la îndeplinire un obiectiv măreț, la care puțini aveau curaj să viseze- unirea. Iar pe 8 decembrie, românii sărbătoresc Ziua Constituției, legea fundamentală a statului român, care stabilește drepturile și libertățile cetățenești, organizarea puterilor în stat și toate prevederile pentru buna funcționare a statului.

Tradiții din luna decembrie

28 decembrie este considerată cea mai ghinionistă zi din an. Legenda e pusă pe seama deciziei regelui Irod de a omorî toți copiii sub 2 ani, un eveniment sângeros, care e imposibil de imaginat, darămite de înțeles… Tot atunci, pe 28 decembrie, se consideră îngroparea Crăciunului.

Apoi, luna decembrie, în tradiția populară, se pare că este cunoscută și sub denumirea de Undrea, Indrea sau Andrea, legătura fiind dată de sărbătoarea Sf. Andrei, de pe 30 noiembrie.Luna decembrie e luna cu cele mai multe tradiții. Ok, am crescut toți cu nevoia de a fi cuminți tot anul pentru ca Moș Nicolae să fie generos cu noi, să ne umple ghetuțele cu dulciuri și bunătăți, nicidecum cu vreo nuielușă.Copiii de-abia dacă pun geană peste geană în noaptea dintre 5 spre 6 decembrie. Urmează ziua de 12 decembrie, atunci când se spune că e bine să îl cinstești pe Sf. Spiridon dacă vrei să fii ferit de boală, primejdii și îți dorești o casă în siguranță.

Mai țineți minte ziua de Ignat, când se tăia porcul în gospodărie și era un adevărat ritual întreaga operațiune, care se încheia cu o generoasă pomană a porcului? Se ține pe 20 decembrie și chiar dacă azi parcă și-a mai pierdut din intensitate ca simbolistică, încă se mai sacrifică destul de mulți porci de Ignat și oamenii se adună în jurul porcului și sărbătoresc.

De tradiții populare e marcat și solstițiul de iarnă. În preajma acestuia, oamenii păstrează amintirea jertfei zeului. În acest sens, se taie un stejar sau un brad și se incinerează în noaptea de Crăciun. Se spune că în această noapte de solstițiu, binele se bate cu răul, se deschid porțile și chipurile este bine ca prima persoană care îți calcă pragul după solstițiu să fie bărbat. Alte scrieri spun că e bine să aprinzi candele și să eviți să rămâi singur în casă în acea zi. Solstițiul nu e decât o promisiune a unui nou început, o ocazie numai bună de introspecție și de odihnă.

Colindul, culorile lui Moș Crăciun și legătura cu Coca Cola, obiceiul darurilor și simbolistica biblică a acestora

Crăciunul rămâne cea mai frumoasă sărbătoare din an. E armonie. E bunătate. E perioada din luna decembrie în care totul se pune pe hold și nimic nu pare mai important decât să fim noi cu noi și cu cei dragi nouă, să facem bine, să fim veseli, să uităm de griji și să mulțumim Domnului. Când eram mică, abia așteptam să merg cu colinda. Nu știu dacă știți, dar tradiția colindului datează din secolul al XII-lea, atunci când era reprezentat de cântări cu tematică religioasă. Colindele românești au nota liturgică în continuare.

Voi cum îl așteptați pe Moș Crăciun? Doar așa, cu gândul și speranța? Eh, olandezii îi pregătesc un pahar cu lapte cald și prăjiturele. Inițial, acest mod de a-i spune „bine ai venit!” era pentru Moș Nicolae, dar cu timpul, oamenii au considerat că și Moș Crăciun trebuie primit cum se cuvine.

V-ați gândit că există o legătură între Moș Crăciun și Coca Cola? Se pare că roșu și alb au devenit culorile lui Moș Crăciun după câteva reclame pe care Coca Cola le-a făcut. Până în acel moment, vestimentația Moșului avea mult alb, verde și albastru.

De ce oferim cadouri de Crăciun? Păi… cei trei magi au adus daruri pruncului Iisus de la bun început. Astfel, semnificația este una biblică, extinsă mai apoi și în rândul oamenilor. Mai ales odată cu Saturnalia, sărbătoare romană, în timpul căreia romanii aduceau ofrande zeilor.

Instalația de Crăciun, beteala, X-ul din X-Mas și obiceiul de a dărui cărți de Crăciun

Instalația de Crăciun n-a fost dintotdeauna un bun pe care să și-l permită oricine. Aproape de secolul al XIX-lea, Edward H. Jhonson, bun prieten cu Thomas Edison, a creat o instalație luminoasă din becuri. Consuma foarte mult, așa că nu și-o permitea oricine. Fapt care i-a făcut pe oameni să-și împodobească brazii în continuare cu lumânări. De-abia în secolul al XX-lea, instalația pentru brad a devenit mai accesibilă și omului de rând.

Cât despre primii brazi artificiali, aceștia erau confecționați prima dată din pene de gâscă. Iar primele modele de beteală erau din argint. Atunci, argintul era semn de bogăție. Așadar, beteala din argint nu era pentru oricine. Iar primele decorațiuni pentru brad erau făcute din ceea ce oamenii aveau prin casă, inclusiv fructe uscate.

X-ul pe care îl folosim ca prescurtare pentru Christmas, atunci când ni se pare mai comod să scriem și să spunem X-Mas, nu-i chiar moft și nici fără vreo legătură cu Crăciunul. De fapt, X, în limba greacă, înseamnă Christ.

Și iată ceva și mai drăguț în Islanda. De Crăciun, oamenii își dăruiesc cărți. Apoi, nu-și vede fiecare de treabă, ci se pun să citească împreună din cărțile primite.

Acum cam toate statele organizează târguri de Crăciun. Totuși, această idee a fost aplicată prima dată în Germania, în Nurnberg. Se întâmpla prin secolul al XVII-lea.

Cât despre primul timbru cu motive de Crăciun, acesta a apărut în 1962, în SUA. Avea o imagine cu o coroniță verde, cu fundă roșie și câteva lumânări.

Sorcova...

 Iar florile continuă să crească…

La începutul fiecărui an, în dimineața primei zile a lunii ianuarie, copiii obișnuiesc să umble în cete din casă în casă și să împlinească Obiceiul Sorcovei, prin care cei mai mari în vârstă sunt atinși pe creștetul capului cu un soi de crenguță, realizată din hârtie colorată, prinsă sub forma mai multor flori, de un bețișor din lemn, timp în care cei mici cântă și urează:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.

La anul și la mulți ani!

Deși este practicat anual pe data de 1 ianuarie, rădăcinile obiceiului pare că s-au pierdut. Astăzi, sorcovele sunt confecționate de copii, în cazul în care nu le-au păstrat cumva din anii trecuți, cu doar câteva zile înainte de Anul Nou - adică, atunci când se umblă propriu-zis cu urarea - însă este bine de știut că, de fapt, în tradiția românească “lucrul” la Obiceiul Sorcovei începea cu mult înainte de Anul Nou: în Ziua Vovideniei (1), adică a Sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, și se finaliza odată cu Odovania Praznicului Botezului Domnului. De altfel, ziua Sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului este si cea care începe vestirea Nașterii Domnului Iisus Hristos, la slujbele bisericesti, prin cântarea Catavasiilor (2) Nașterii Domnului.

Așa încât, acum, în ziua Vovideniei, copiii mergeau în livezi și tăiau crenguțe mici din pomii fructiferi, de obicei din măr, dar uneori și din păr sau cireș, și le aduceau în casă, la căldură, punându-le în câteva căni cu apă, într-un loc luminos.

La Praznicul Nașterii Domnului, crenguțele de măr erau deja înmugurite, pentru ca mai apoi, în preajma Anului Nou, să fie pline de flori. În Ajun de An Nou, copiii începeau să pregătească sorcovele, scoțând crenguțele de măr din apă și legându-le frumos unele de altele.

Sintagmele bine cunoscute care se repetă în aproape fiecare colind ce se cântă în perioada Crăciunului, fiind specifice tradiției ortodoxe românești, precum “florile dalbe”, “flori de măr”, “măruț mărgăritar” fac referire exact la aceste crenguțe de măr, care înmugureau și înfloreau la Nașterea Domnului. La fel și textul Sorcovei amintește, prin urările sale, de aceste crenguțe: “să trăiți, să înfloriți; ca un măr, ca un păr”.

Cănile în care crenguțele fuseseră așezate la înflorit nu erau nici ele alese la întâmplare, ci erau dintre cele mai frumoase pe care bătrânii și cei mai în vârstă ai casei le păstrau în mod special pentru Ziua de Bobotează. Din aceste căni se bea Aghiasma cea Mare, din Ajunul Botezului Domnului și până în ziua de Odovanie. Cănile erau păstrate cu grijă întregul an și erau folosite doar pentru acest lucru, ieșind la lumină astfel evlavia și cinstea pe care înaintașii noștri o aveau pentru Apa Sfințită prin Botezul Domnului.

Totodată, același obicei punea o mică pecete asupra întregului an: sorcova, realizată astfel de cei mici din crenguțele de măr, stătea agățată de peretele din Răsărit, lângă Icoană, unde rămânea până anul viitor - exact așa cum se procedează anual cu frunzele de nuc de la Rusalii, ori cu coronițele de salcie de la Florii, păstrate la Icoană până la sărbătoarea din anul următor.

Un alt fapt interesant, deci: Obiceiul Sorcovei începea odată cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, zi în care Preasfânta Fecioară a fost întâmpinată solemn la Templu - cu candele, flori și făclii aprinse, ținute de fecioare - de către Sfântul Zaharia, tatăl… Sfântului Ioan Botezătorul, și se încheia odată cu Odovania Praznicului Botezării Domnului de către Sfântul Ioan Botezătorul.

Mai jos, prezentăm textul integral al Sorcovei, după cum se mai obișnuiește a se cânta prin diferite regiuni ale țării:

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.

La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.

Așa încât ce ne rămâne, de acum, de făcut?

• În 21 noiembrie tăiem câteva crenguțe de măr, păr ori de altfel de pom fructifer si le așezăm în câteva cănuțe frumoase, pline cu apă;

• În 31 decembrie, când să ajute Domnul să fie deja înflorite, le luăm cu cinste și le legăm încât să iasă cel mai frumos buchețel, cu care să mergem a doua zi, dis de dimineață, și să-i sorcovim pe cei dragi;

• La Bobotează, cu părinți și bunici, vom turna Agheasma cea Mare în cănuțele frumos spălate în care, odată, înfloriseră gingașele flori de măr;

• După data de 1 ianuarie, așezăm sorcova la Icoană, pe peretele dinspre Răsărit, unde să rămână tot anul…

La anul și la mulți ani!

Drd. teolog prof. Teo-CHristian
Revista “PRAVILA - de la Băile Govora” Nr. 1 / 2025

(1) Vovidenie (въведениѥ) este un termen care provine din limba slavonă, însemnând “intrare”.
(2) Catavasiile reprezintă irmoasele (irmos = secvență dintr-o cântare, care îi sugerează cântărețului bisericesc linia melodică pe care să o țină) celor nouă cântări ale Canoanelor în timpul Slujbei Utreniei, și care se intepretează pe rând, la sfârșitul fiecăruia dintre cele nouă canoane. Termenul κατεβαίνω, de proveniență grecească, înseamnă “a coborî”, iar acest lucru pentru că în acel moment, conform tradiției bisericești, cântăreții coborau din strane pentru a interpreta cu multă evlavie aceste cântări.

sursa https://orthodoxy.substack.com/p/de-acum-pornim-cu-sorcova?utm_source=post-email-title&publication_id=374018&post_id=179423222&utm_campaign=email-post-title&isFreemail=true&r=a6ch4&triedRedirect=true&utm_medium=email

„Așa văd eu învierea României.” Sfaturi de la Arhimandritul Ioanichie Bălan

 „Ori creștini buni, ori pierim. Luați aminte ce vă spun: numai Dumnezeu din cer ne salvează. Fericirea noastră este să rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în brațe și în brațele lui Hristos"Părintele Ioanichie Bălan 

Decalogul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, la prăznuirea Sfântului Paisie de la Neamț

 Decalogul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, la prăznuirea Sfântului Paisie de la Neamț

1. Convertește credința în faptă ziditoare și mărturisește-L pe Hristos, precum isihastul Paisie, ca să te învrednicești a fi templu viu al Duhului Sfânt.

2. Rămâi statornic în Biserică, spațiul mântuirii, și nu te despărți de Hristos Care ți Se dăruiește în Euharistie, pentru că nu există viață în afara Lui.

3. Lasă-te purtat de har, țintește neîncetat spre îndumnezeire, precum sihaștrii, și nu te mulțumi cu mai puțin decât unirea deplină cu Dumnezeu. 

4. Întemeiază-ți existența pe Sfânta Scriptură și pe Tradiția Sfinților Părinți, precum Paisie pe Filocalie, fiindcă adevărata înțelepciune izvorăște veșnic în cuvintele lor. 

5. Nu despărți cultura de credință, prețuind limba poporului tău, căci Dumnezeu Se face astfel cunoscut inimii tale.  

6. Sfințește timpul prin rugăciune neîncetată, ascultare și spovedanie regulată și nu-l lăsa să curgă în zadar, ca fiecare clipă umplută cu numele lui Hristos să devină veșnicie. 

7. Iubește comuniunea, asemenea marelui stareț care a adunat în jurul lui obști de zeci, sute și chiar mii de monahi, căci omul se împlinește numai în legătură cu Hristos și cu ceilalți. 

8. Priveghează cu mintea trează, șoptind stăruitor Rugăciunea lui Iisus, precum paisienii, până când inima ta va deveni rostire a veșniciei și respirație a Duhului Sfânt. 

9. Iubește simplitatea, postește cu trupul, curăță-ți sufletul prin spovedanie, fii consecvent în împlinirea poruncilor și caută-L pe Dumnezeu cu neobosită dragoste. 

10. Caută să aprinzi focul inimilor prin lucrarea virtuților, trăiește ca un om al veșniciei, aspiră spre unitatea dintre a fi și a deveni întru Hristos, bate la ușa cerului până ți se va deschide.

Decalogul tăcerii ...

 Caută mântuirea ta și a altora adevărul și iubirea, dreptatea, nejudecarea, neosândirea, conștiința curată, liniștea și pacea, credincioșia și dragostea, nădejdea și rugăciunea! 

Caută ascultarea de Dumnezeu, de Biserică, de duhovnic, de Canonul Iubirii, Porunca Scripturii, (Decalogul și Fericirile), Legea iertării vrăjmașilor! 

Caută Spovedania, Împărtășania, harul Sfintelor Taine!

Caută smerenia, tăcerea ascultătoare, modestia, gândul bun pentru toți, cugetul curat, inima înfrântă, smerită, zdrobită, lacrima durerii, duhul umilit! 

Caută iubirea, milostenia și iertarea, bunătatea, blândețea, delicatețea, gentilețea, tandrețea! 

Caută rugăciunea pentru tine, pentru alții, pentru toți (căci toți greșim, dar toți trebuie să ne mântuim)!

Daca este asa, atunci de ce crestinii de astazi nu mai tin, sau tin asa de putin postul?

 „In toata vremea postul este de folos celor ce-l tin pre dansul…, spune imnografia Bisericii noastre din vremea Postului Mare; iar marele ierarh Ioan Gura de Aur, intr-unul din cuvintele sale de la Pasti, zice: „A trecut vremea postului, dar nu a trecut si trebuinta postului…“.

Intotdeauna deci, dar mai ales acum, cand Postul se afla printre preocuparile de seama ale Bisericii Orto­doxe, este vreme potrivita sa ne oprim putin asupra lui.

Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. Şi cu cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti! „Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci randuiala postului“! Asa gandeau crestinii ortodocsi de altadata.

Civilizatia noastra materialista si iubitoare de placeri a strambat aceasta intelegere. Mi-aduc iarasi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc, care staruia asupra marii necesitati a postului pentru viata crestina. „Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament in munca, are nevoie de atatea calorii pe zi si de o alimentatie bogata in vitamine…“. Caloriile si vitaminele regle­menteaza alimentatia omului de azi, iar randuielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si invechite.

Intr-adevar, este un fapt binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, incat conducerea Bisericii Ortodoxe se gandeste la o adaptare a randuielilor traditionale pentru post. Intre temele viitorului sinod panortodox este trecuta si aceea a Postului, socotit ca una din problemele grave ale vietii crestine ortodoxe si nu lipsesc printre teologi glasuri care propun o scurtare a duratei posturilor mari o imputinare a zilelor de post si o indulcire a meniurilor de post.

Sa-si fi pierdut oare postul in vremea noastra va­loarea lui spirituala si puterea lui innoitoare de suflet?

De la inceput observam ca acest fel de intelegere are in vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana.

Dar aceasta intelegere a postului nu-i cea adeva­rata, invatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata claritatea.

„Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar pacatele nu le parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu mananca“.

Sau altul:

„Sa postim post bine placut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit“.

Iar marele Hrisostom zice:

„Postesti? Arata-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, impaca-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochii si urechile si picioarele si mainile noastre, ramanand curate de rapire si de lacomie. Picioarele sa nu alerge la spectacolele cele urate, ochii sa nu priveasca cu pofta la frumuseti straine, gura sa posteasca de injuraturi si de vorbe nerusinate…“.

Şi numai aceste marturii, si s-ar putea aduce multime, sunt suficiente ca sa intelegem ca a lega postul numai de schimbarea si imputinarea mancarii este o intelegere nedeplina, unilaterala.

Nu numai schimbarea de regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adanca prefacere si innoire a intregii vieti sufletesti si trupesti a crestinului.

Ne incredinteaza despre acest lucru aceia care au facut din post un prieten iubit pentru toata viata, marii postitori, sfintii.

„Postul, zice Sfantul Isaac Sirul, este cale sfanta a lui Dumnezeu si temelie a toata virtutea. Este cununa pentru cei ce se infraneaza, frumusete a fecioriei si a sfinteniei, maica rugaciunii, inainte mergatorul tuturor faptelor bune…”. (Cuvantul 85).

„Postul si infranarea, zic Parinti Patericului, sunt bogatia sufletului“,

iar Sfantul Ioan Scararul zice:

“Postul este luminare a sufletului, paza a mintii, sanatate a trupului, iertare a pacatelor, usa si desfatare a Raiului” (Treapta 14).

Mantuitorul Insusi ne spune in Sfanta Evanghelie, ca postul este arma nebiruita impotriva dracilor (Marcu 9, 29). Şi iarasi cantarea bisericeasca din Postul Mare zice:

„Bantuielile dracilor nu indraznesc asupra celui ce pos­teste, iar ingerii stau mai aproape de cei ce se curatesc cu postul“ (Triod).

Astfel, postul se arata ca un mestesug duhovnicesc, care angajeaza intreaga noastra fiinta: sanatate trupeasca, sfintire sufleteasca si trupeasca, iertare de pacate, cale catre cer, arma nebiruita impotriva dracilor, toate acestea si mai multe decat acestea ni le mijloceste postul. Care crestin s-ar putea lipsi de ajutorul lui?

Mantuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de post, a postit totusi pentru ca sa ne invete cu pilda, cat de mare este folosul postului. De aceea, Sfantul Isaac Sirul adauga:

„Postul este arma lucrata de Dumnezeu. Şi daca Legiuitorul insusi a postit, care dintre cei ce pazesc Legea nu trebuie sa posteasca? Şi care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osandit? (Idem).

Pentru ca este absolut necesar pentru viata crestina postul, de aceea si Biserica l-a randuit de-a lungul intregului an, in posturi de o zi sau de mai multe, pentru ca din intalnirea cat mai deasa cu postul, sa ni-l facem bun prieten pe calea desavarsirii crestinesti si a poruncit cu hotarare ca tot crestinul sa-l tina, iar cei ce-l nesocotesc sa fie scosi din Biserica.

Aceasta severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin indreptatita, deoarece nu este posibila desavar­sirea crestineasca, mantuirea sufletului fara ajutorul postului. Cateva exemple sunt edificatoare.

Rugaciunea este oxigenul vietii sufletesti. Asa cum trupul moare fara oxigen, tot asa si sufletul nu poata trai fara rugaciune. Sfintii Parinti numesc rugaciunea „inaltarea mintii catre Dumnezeu“, „convorbire cu Dumnezeu“. Dar cine nu stie ca omul ingreuiat cu mancare si bautura nu are mintea sprintena nici pentru cele pamantesti, necum pentru inaltarea catre Dumnezeu in rugaciune. Şi dimpotriva, mintea celui usurat cu infranare si post este sprintena si usor se inalta pa aripile rugaciunii. Rugaciunea si postul sunt strans legate impreuna si toti cuviosii si sfintii, care au fost mari rugatori, au fost si postitori.

Pocainta, spun Sfintii Parinti, este cea mai inalta dintre virtuti, mijloc de continua desavarsire a crestinului, lucrare permanenta a sufletului, care ne trece peste marea vietii spre raiul cel vesnic. Dar ea este asa de legata cu postul incat se confunda cu acesta. Este de neconceput pocainta fara post.

Tot asa putem spune si despre milostenie, despre smerenie, despre curatirea de toate patimile care robesc pe om si despre toate virtutile, daca le-am lua pe rand, ca se sprijina pe post. Cu adevarat, asa cum spune Sfantul Isaac Şirul: „Postul este temelia a toata virtu­tea“.

Daca este asa, atunci de ce crestinii de astazi nu mai tin, sau tin asa de putin postul?”

Ieromonah Petroniu Tanase, “Chemarea Sfintei Ortodoxii”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006

Învăţătură despre post

 Postul – dupa marturisirea marelui Vasile – este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: „Cucereste-te si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este porunca postului. Caci in rai s-a dat aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam: Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16–17)”. 

Prin cuvantul „post” noi intelegem o infranare de la mancaruri, dar si de la toate dorintele rele, pentru ca crestinul sa-si poata face rugaciunea cu usurinta si sa impace pe Dumnezeu, sa-si omoare poftele si sa castige harul lui Dumnezeu . Postirea este o fapta de virtute, cu lucrare de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci un mijloc de mantuire.

In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca este o jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care le avem fata de Dumnezeu. Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si al sarguintei noastre spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii Sai, care nu au nevoie de hrana. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana”.

Rostul postului este folosul trupului si al sufletului, pentru ca intareste trupul si curateste sufletul, pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea si Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies., 34, 28; Deut. 9, 18; Jud., 20, 26; I Regi, 7, 6; Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Si Iisus, fiul lui Sirah, zice: „Nu fi nesatios intru toata desertaciunea si nu te apleca la mancari multe. Ca in mancarile cele multe va fi durere, iar nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesat, multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata” (37, 32-34).

Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei, 4, 2 , Luca, 4, 2); si tot Mantuitorul ne invata cum sa postim (Matei, 6, 16-18). El ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei, 17, 21; Marcu, 9, 29). Posteau, de asemenea, sfintii apostoli si ucenicii lor (Fapte, 12, 2-3; II Cor., 6, 5); ei au randuit postul pentru crestini.

Iata cateva situatii in care Sfanta Scriptura pomeneste despre post; Moise a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Ies., 34, 28; Deut., 9, 9-18); Daniel, de asemenea, a postit (9, 3; 10, 3). Postul este de folos in vremea judecatilor lui Dumnezeu (Ioel, l, 14; 2, 11-12; Iona, 3, 4-7), in vreme de nenorociri si primejdii (II Regi, 1, 12 ; Matei, 4, 3) si este bun in vederea izbavirii de primejdii viitoare (Ioel, 2, 12; Iona, 3, 4-5). Postul este bun in vremea suferintelor Bisericii (Matei, 9, 15; Luca, 5, 33-35) ; in vremea suferintelor altora (Ps. 13, 3 ; 14, 23). Postul trebuie insotit de rugaciune (II Regi, 12, 16; Ioel, 2, 15-17; Dan., 9, 3; Luca, 2, 37; I Cor., 5, 7), de marturisirea pacatelor (I Regi, 7, 6; Dan., 9, 3-6) si de smerenie (Deut., 9, 18). Postul este bun pentru intoarcerea la Dumnezeu (II Par., 20, 3; Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12), ca si in vremea de intristare (Jud., 20, 26; II Regi, 1, 12; Ps. 34, 12-13; 68, 12; Dan., 10, 2-3).

Sfintii parinti ai Bisericii lui Hristos lauda si recomanda postul cu multa staruinta. Iata ce spune sfantul Ioan Gura de Aur: „Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesatioase, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza”.

Postul se savarseste in mai multe feluri si anume:

a) Ajunare desavarsita – atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.

b) Postul aspru sau uscat, sau ajunarea propriu-zisa, cand mancam numai spre seara mancari uscate: paine si apa, fructe uscate, seminte etc.

c) Postul obisnuit sau comun – cand mancam la orele obisnuite, dar numai mancari de post, adica ne infranam doar de la mancarile de dulce (carne, peste, branza, lapte, oua, vin, grasime s.a.).

d) Post usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum este prevazut in Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

Posturile de o zi in cursul anului sunt in zilele de miercuri si vineri, ziua inaltarii Sfintei Cruci , ziua taierii Capului sfantului Ioan Botezatorul, precum si ajunul Botezului Domnului , post asezat din vremea cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciuni spre primirea botezului.

Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul Nasterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) si Postul Sfintilor Apostoli; randuiala dupa care se tin aceste sfinte patru posturi este scrisa in Tipicul cel Mare al Bisericii.

Este adevarat ca nu prin mancari se spurca omul, pentru ca ele toate sunt curate. Dar aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa mai existe post. In cele de mai sus ti-am aratat – dupa Sfanta si dumnezeiasca Scriptura – ca postul este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu, apoi ti-am dat numeroase citate biblice ca marturii despre legea postului si folosul lui. Scopul postului nu este numai de a face deosebiri intre unele mancari, ci si de a disciplina trupul si puterile sufletesti spre usurare si curatire de pacate. Daca sfintii prooroci, sfintii apostoli si toti sfintii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea, apoi ei nu ar mai fi postit atat de mult in viata lor si nici nu ar fi lasat oamenilor invatatura sa posteasca.

Citatul invocat aici de dumneata nu are nici o legatura cu dezlegarea posturilor, ci se refera numai la obiceiul fariseilor si al carturarilor de a nu manca cu mainile nespalate. Mantuitorul talcuieste sfintilor Sai ucenici si apostoli cele ce nu intelegeau, spunandu-le ca a manca cineva cu mainile nespalate (situatia in care se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, caci necuratia omului nu vine din afara, ci din launtru, adica din inima lui, asa cum adesea din inima fariseilor si a carturarilor fatarnici ieseau cuvinte pline de hula, de ura, de zavistie si pizma la adresa Mantuitorului, si acelea erau care ii spurcau pe ei. Mantuitorul nostru si Dumnezeu, vazand in inima lor aceasta necuratie duhovniceasca, ii mustra numindu-i „orbi”. Carturarii aveau nevoie sa-si spele inima de ura, de zavistie, de pizma, de fatarnicie, pentru a se curati inaintea lui Dumnezeu, iar ei, fatarnicindu-se, se aratau ravnitori in obiceiurile lor de a-si spala negresit mainile cand stateau la masa, ca si cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seama si mai placut lui Dumnezeu. Asadar, acesta este intelesul adevarat al textului invocat de dumneata. Prin Cuvintele acestui citat Mantuitorul n-a zis catre ucenicii Sai „Sa nu mai postiti” si nici nu putea sa spuna aceasta, cata vreme El, fiind fara de pacat (Matei, 28, 24; Ioan, 8, 46, II Cor., 5, 21; 4, 15 s.a.), a postit pentru noi si pentru mantuirea noastra timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Matei, 4, 2; Luca, 4, 2).

Unora le convine sa manance mereu de toate, fara deosebire, sa dezlege fraul postului si sa faca larga calea pantecelui. Dar pe noi ne invata Mantuitorul nostru Dumnezeu ca demonii nu ies din oameni „decat numai prim rugaciune si prin post” (Matei, 17, 21). Sfintii Sai ucenici si apostoli slujeau Domnului postind, dupa cum este scris: „Si pe cand slujeau Domnului si posteau…” si iarasi: „Atunci, postind si rugandu-se, si-au pus mainile peste ei si i-au lasat sa plece” (Fapte, 13, 1-4); si iarasi spune marele Pavel, aratand ca nici in suferintele sale nu lasa postul: „in batai, in temnite, in tulburari, in osteneli, in privegheri si posturi” (II Cor., 6, 5).

Asadar, postul si pocainta au facut pe Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa nu piarda pe cei peste 120.000 de oameni care au postit impreuna cu imparatul lor si cu vitele lor (Iona, 3, 4; 4, 12). Au nu cu postul si cu rugaciunea a bineplacut David, imparatul si proorocul, lui Dumnezeu, dupa caderea in desfranare si ucidere ? Auzi ce zice : „Cenusa cu paine am mancat” (Ps. 101, 10). Si in alt loc: „Iar eu, cand ma suparau aceia, m-am imbracat in sac si mi-am smerit cu post sufletul meu” (Ps. 34, 12-13). Au nu cu postul au placut cei trei tineri lui Dumnezeu si nu i-a ars cuptorul Babilonului ? (Dan., 1, 8 ; 3, 25, 30). Au nu cu postul a inchis Daniel gurile leilor in groapa? (Dan., 6, 23-24). Dar nu ajunge vremea si nici nu este aici locul a-ti arata cati dintre oameni s-au facut placuti lui Dumnezeu cu postul.

Apoi sa stii ca amandoua aceste citate nu se refera deloc la post, ci la carnea cea jertfita idolilor, cum rezulta din contextul arabelor citate: I Cor., 8, 10; I Cor., 10, 25–27. Vezi acolo ca cei ce s-au scandalizat de mancarea celor jertfite la idoli erau iudeo-crestinii, care tineau cu mare strictete la Legile Vechiului Testament cu privire la mancari (Deut., cap. 14). Acestia noi mancau carne jertfita idolilor si voiau sa opreasca si pe crestinii proveniti dintre pagani de la acest lucru: cu acest prilej a scris apostolul Pavel cele de mai sus.

Postul cel adevarat, trebuie sa-l tinem nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai sa mancam de post, ci si infranandu-ne de la patimi, ferindu-ne de pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit, este asadar nu numai trupesc, ci si sufletesc. Postul adevarat este postul de bucate, impreuna cu celelalte fapte bune.

Asa ne invata Biserica in cantarile postului mare, zicand: „Sa postim post bineplacut Domnului”. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos (vezi Triod, ea. 1946, p. 39-140). Iar sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Postiti ? Aratati-mi prin fapte, cum. De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie, frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mainile si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de hranire si de lacomie, picioarele nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor, ochiul neprivind frumusetile straine, gura trebuie sa posteasca de sudalme isi alte vorbiri rusinoase”.

În ce împrejurări de viață ține lumea post, de-a lungul și de-a latul globului? Iată cele mai comune 10 circumstanțe, într-o ordine aproape întâmplătoare!

 1. Postul medical – pregătirea organismului înaintea unei intervenții sau investigații

2. Postul intermitent – din ce în ce mai modern atât ca dietă medicală (anti-diabetică, de purificare metabolică, detoxifiere) cât și ca metodă de slăbit. Intervalele între care se desfășoară variază în funcție de nutriționist și de scopul propus pentru fiecare.

3. Postul diurn  – implică abținerea de la mâncare (plus fumat, acte sexuale, gânduri impure, înjurături, ba câteodată și apă), începând de la răsăritul până la apusul soarelui. Este tipic Islamului și se ține în celebra lună a Ramadanului în care timpul luminii „când poți distinge un fir alb de unul negru“ va fi dedicat rugăciunii și purificării corpului și conștiinței. Cât conștiința este activă, cât poți deosebi binele de rău, deci în timpul zilei, musulmanul trebuie să se ocupe numai de rugăciune, meditație și fapte bune, care îi vor șlefui ființa și-l vor face mai plăcut lui Allah. Este practic o lună dedicată muncii spirituale. După ce a apus soarele, toate ale trupului sunt îngăduite – tocmai de aceea oamenii sfinți ai Islamului îi blamează pe cei care lâncezesc ziua sau se gândesc numai și numai la mâncare, în fond dacă își doresc așa ceva nu au decât să aștepte seara. La fel, înainte de răsăritul soarelui credincioșii pot lua un soi de mic dejun anticipat, copios.

4. Postul de lamaserie – în codexul de bune practici prin care se antrenează călugării și călugărițele care țin de cultul lui Budha este prevăzut să nu se mănânce nimic după masa de prânz (este o regulă dietetică de purificare a corpului pentru a-l păstra alert și atent la rugăciune)

5. Postul mirenilor budiști – este vorba practic de ceea ce noi numim regim vegetarian, în care sunt îngăduite chiar lactatele, dar sunt interzise alimentele procesate și mai ales cele cinci alimente sapide: usturoiul, ceapa, usturoiul sălbatic, arpagic și asfoetida.

6. Postul hindus – un regim de penitență pentru a intra în grațiile zeului – numărul de zile și detaliile postului variază în funcție de zeu. În India există însă și o sectă (Shri Vidya) care ține de tantrism și în care oamenii susțin că sunt posedați de Zeiță, iar dacă în ei se află Zeița este păcat să o înfometeze prin post!

7. Postul taoist – este o strategie de nemurire și începe cu evitarea celor cinci cereale; se termină cu hrănirea exclusiv cu aer.

8. Postul iudaic – instituit în Vechiul Testament – include abținerea de la apă. De obicei postul nu e permis de Shabat (excepție face sărbătoarea de Yom Kippur)

9. Postul catolic – un regim vegetarian cu lapte și ouă; sunt recomandate desigur rugăciunile, faptele bune, abținerea de la păcat, dar mai ales spovedania de-a lungul întregului post, pentru ca sufletul să se curețe de păcate.

10. Postul ortodox – regim strict vegan, în care nu sunt admise produsele animale (unii interzic și vinul și untdelemnul). Mai mult decât alimentație, este indiciul unei discipline spirituale care devine mistică. Scopul este purificarea sufletului pentru întâlnirea cu tainele cele mari (de aceea postul se ține înainte de marile sărbători, dar și de Împărtășanie). Ca să ajungă în inimă și să o purifice, făcând acolo loc lui Dumnezeu, postul se ține cu acceptare și voioșie, fără orgolii și fără blamarea celor care nu țin postul.Moise şi Ilie, când voiau să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai întâi şi mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer. 

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

De trebuinţă este să postim, pentru că postul vestejeşte trupul, iar sufletul îl împuterniceşte.

(Sfântul Teodor Studitul)

 

Pentru cei ce postesc de bună voie, postul le este folositor tot timpul.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Odată Avva Siluan şi ucenicul lui, Zaharia, au vizitat o mânăstire, unde, înainte de plecare li s-a dat să mănânce puţin. La drum,  ucenicul a găsit apă şi voia să bea. Avva Siluan i-a spus:

– Zaharie, astăzi ţinem post fără apă şi fără mâncare.

– Dar, părinte, n-am mâncat noi la mânăstire?

– Da, dar ceea ce am mâncat, a fost mâncarea iubirii. Acum, copilul meu, putem să ţinem postul nostru.

(Filocalia)Ce înțelegem de aici? Că în majoritatea cazurilor postul cuprinde mai mult decât simpla abținere de la a mânca un aliment sau chiar pe toate și în majoritatea cazurilor scopul este de a „subția“ materia corpului nostru pentru a o face mai permeabilă pentru alte influențe – fie că este vorba despre radiația electromagnetică a unui computer tomograf sau despre ochiul lui Dumnezeu care privește direct în inima omului, despre aripile îngerilor care înmoaie inimile din corpurile care se despietresc.

Postul este subțierea trupului pentru ca sufletul să prindă mai mare putere și să înțeleagă tainele lumii de dincolo care urmează să i se reveleze fie în timp real (dacă urmează sărbătoarea temporală, la creștini) fie în timpul divin cu care ființa purificată se va conecta mai ușor. Deși de multe ori auzim vorbindu-se despre o „mortificare“ a corpului, scopul postului este de a ne face ființa mai pură, de a ne da un restart pentru o viață înnoită.

Da, postul poate fi și un start pentru o stare mai sănătoasă a corpului nostru, pentru despuierea de excesul de kilograme de care ne-am săturat. Din punct de vedere strict fiziologic, procesele metabolice care apar când corpul este lipsit de aport nutrițional o perioadă îndelungată au un caracter particular și pot fi sursa unor schimbări durabile. Dar să nu uităm că ceea ce secolul nostru dezvrăjit numește „metabolism“ este puternic influențat prin mecanisme neurohormonale de o serie de factori psihici, asupra cărora are influență directă la rândul ei ceea ce obscur se numește „sfera spirituală“.

Așadar, să reflectăm la cele citate mai sus despre postul ortodox (fiind cel mai aproape de noi, avem șansa să îl înțelegem ceva mai bine). Respectiv să ne gândim să luăm totul senin și cu bunăvoință! Dacă ne vom gândi mereu că în timp ce ținem post ne privăm de ceva, că ceva ne lipsește (respectiv carnea) și ar trebui să o înlocuim (cu diverse substitute), atunci corpul nostru – și psihismul nostru profund – vor înțelege această negație ca o pedeapsă și se vor opune din răsputeri!

Vom avea pofte nenumărate pentru că exact acest psihism profund aude numai „nu, nu, nu, nu ești satisfăcut, îți lipsește ceva“. El știe că îi „lipsește“ și nimic din ce-i dai nu va fi suficient! De aceea eu vă propun pentru post imaginea atletului, ghemuit la postul lui pe linia de start. Corpul lui s-a făcut mic, s-a încovrigat, pentru ca în secunda următoare să țâșnească în sus, spre timpul lui de glorie! Să ne dăm deci un restart, pentru a fi mai receptivi la cele mai de sus ale lumii!

sursa https://www.revista-femeia.ro/