*HRISTOS a Înviat!*

 Când îți dorești ceva, tot universul conspiră pentru a te ajuta să obții.

 „Ai primit această zi nu ca o întâmplare, ci ca un dar. Fă-o să conteze! Nu te lăsa biruit de gânduri, de oameni, de ispite. Fii tu cel care răspândește lumină, chiar dacă în jur pare întuneric. Zâmbește, iartă, taci când trebuie, vorbește cu blândețe, luptă cu tine, nu cu ceilalți. Și nu uita: Dumnezeu merge cu tine în fiecare pas, dacă Îl lași.

Fă ceea ce simți. Acum. ❤️‍🔥

 Fă ceea ce simți. Acum.

Vrei să-i spui cuiva că îți este drag? Spune.

Nu aștepta „momentul potrivit”, nu lăsa tăcerea să vorbească în locul tău.

Vrei să vă revedeți? Invită-l la un film, la o plimbare, oriunde.

Te simți singur? Sună. Spune ce simți,poate nu va ieși cum ai sperat,dar ai încercat. Ai trăit

Și asta contează mai mult decât regretul tăcerii.

Viața e imprevizibilă.

Nu știi dacă vei mai auzi acea voce, dacă veți mai avea un mâine împreună.

Nu-ți fie teamă că vei strica ceva uneori, tăcerea distruge mai repede decât orice cuvânt rostit.

Fă ce simți. Azi.

Amintește-ți...
Durerea celuilalt nu e mai mică decât a ta.
Poate că nu vezi rana, dar ea există.
În loc să lovești, întinde o mână.
În loc să strigi, ascultă.
În loc să rupi, încearcă să repari.
Gesturile mici nasc miracole mari.

Încearcă și vei simți cum ceva cald și luminos îți va umple inima.
Empatia e superputerea care ne poate salva pe toți.

Când răniți oameni cu o inimă bună, este posibil să nu observați o reacție imediată.

 "Când răniți oameni cu o inimă bună, este posibil să nu observați o reacție imediată.

Nu ridică vocea, nu acuză și nu fac scenă.

Își poartă durerea în tăcere, rămânând calzi și plini de compasiune așa cum i-ai cunoscut dintotdeauna.

Dar în adâncul inimii lor, ceva se schimbă.

Ei se depărtează  nu din răzbunare, ci din acceptarea clară a realității.

Ei creează încet distanță, plecând fără un adio dramatic, fără să se uite înapoi.

Aceștia sunt oamenii care au avut încredere în tine complet și te-au apreciat cu adevărat.

Când încrederea lor este trădată, aceasta nu se prăbușește brusc, ci se estompează treptat, lăsându-i fără altă opțiune decât să-și protejeze pacea interioară.

Vor rămâne amabili și plini de compasiune, dar nu se vor mai privi niciodată la fel.

Amintiți-vă, pierderea unui suflet bun este o pierdere ireversibilă.

Apreciază-i cât timp sunt acolo, pentru că odată plecați, nu se vor mai întoarce."
Mhiz Stelly

Unde ești, omule adevărat?

 Fățărnicia este cel mai mare păcat, este cea mai mare nenorocire, de care nu ne dăm seama.
Suntem bolnavi de falsitatea noastră, nu avem o bucurie adevărată.
Ne-am pierdut persoana adevărată și sinceră și prin pocăință trebuie să o căutăm.
Cum să o căutăm? - Prin atenție la omul nostru fals.
Vom vedea cât de falși, fățarnici și cruzi suntem în felul în care ne comportăm cu aproapele nostru.
Pocăința este o muncă permanentă o muncă istovitoare, o muncă grea - să ne vedem falsitatea, este greu, de aceea ne ferim de ea, de aceea nu vrem să fim sinceri, pentru că este greu.
Dar numai calea grea a Crucii este adevărata cale a vieții.
Domnul a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața".

Suferim din cauza farmecelor, sau păcatele noastre sunt pricina farmecelor în care am fost prinși, căci nu lucrăm poruncile Domnului

 

Arhimandritul Nectarie Moulatsioti „DESPRE FARMECE ŞI CUM POT FI ELE DEZLEGATE”

UN CUVÂNT DE LA PĂRINTELE NICODIM MĂNDIȚĂ :

„Cuvioase Părinte, poate să fie un om bun la mână și rău la mână? Este adevărat sau sunt numai vorbe?

„Omul fiind din firea lui iubitor de sine, a zis Părintele, îi vine tare ușor să învinuiască pe alții, în loc să se învinuiască pe sine afirmând că pentru păcatele sale a pierdut sau a pătimit așa sau altfel. El găsește îndată pricina că din cauza cutărui om rău la mână s-a păgubit. Când omul este credincios lui Dumnezeu și-și ptrece viața după voia Lui cea sfântă, casa și tot avutul lui este binecuvântat. Cel ce petrece viața în necredință, cum nu trebuie și cu obrăznicie calcă poruncile lui Dumnezeu. Casa aceluia și avutul său nu mai sînt binecuvîntate de Dumnezeu, căci el nu are nici o comuniune cu El”.

La fel este și cu cei care foarte des îi auzim cum că li s-au făcut farmece și că alții sunt pricina necazurilor lor nu păcatele si viața lor dezordonată este.

***********

Să vedem ce spune Arhimandritul Nectarie Moulatsioti,despre farmece și cine sînt cei care sînt prinși de aceste farmece ,care sînt cauzele si cum să scape de ele

De cine, în final, se poate prinde vrăjile?

Bineînțeles, doar de cei care trăiesc departe de viața Bisericii. Deoarece, dacă magia nu este nimic altceva decât numai satana şi demonii lui, este firesc ca aceştia să meargă la acei care nu trăiesc creştineşte. Pentru că diavolul nu se apropie niciodată de cel care trăieşte o viață creştină, ci tremură şi se teme de Hristos care Se sălăşluieşte în omul credincios.

„În cine poate intra demonul?“

Demonii caută păcate pentru a intra şi sta în interiorul omului. Este cu neputință să intre în omul care luptă împotriva păcatului prin Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie şi care trăieşte o viață duhovnicească

*****************************

INTRODUCERE

Există vrăji? Ce crede Biserica noastră Ortodoxă? Răspundem într-un cuvânt că există vrăji şi, desigur, Biserica noastră cunoaşte lucrul acesta şi le combate.

De altfel, pentru aceasta, sfinții şi purtătorii de Dumnezeu Părinți precum Marele Vasile, Ioan Gură de Aur, Sf.Ciprian au scris şi rugăciuni care desfac vrăjile. În secolul nostru există un mare număr de oameni care suferă din pricina magiei. Din nefericire, acest fenomen este înspăimântător. Două mii de ani după Naşterea Mântuitorului nostru oamenii au început să se întoarcă la ceremonii satanice şi idolatre şi să invoce duhurile demonice în ajutorul lor, spre îndeplinirea diferitelor lor dorințe.

Hristos, Care a venit şi a risipit lucrările întunericului şi ale Satanei, este dat la o parte de omul contemporan pentru ca în locul Lui să fie cinstiți ca dumnezei Lucifer şi demonii săi. Ca o consecință, magia(care este adorarea demonilor) ajunge să conducă în epoca noastră; prin mijloacele de informare în masă se aude neîncetat despre atâtea cazuri de magie neagră sau albă.

Numărul oficial al vrăjitorilor, ghicitorilor în cărți, astrologilor, spiritiştilor, descântătorilor, parapsihologilor care se mişcă în interiorul Greciei şi care trăiesc din exercitarea acestei „profesii” se ridică la 200.0001.

Gândiți-vă, pentru a supraviețui, câți „creştini” îi vizitează zilnic! Şi care plătesc scump fiecare vizită deacest gen.

În această broşură vom încerca, cu cuvinte simple şi clare, să dăm cititorului o idee despre ce este magia, vrăjitoriile, ce sunt vrăjitorii, precum şi pe ce categorie de oameni îi influențează vrăjile.

Vom mai încerca, după puteri, să îi ajutăm pe acei frați care suferă din cauza magiei, arătându-le modalitatea prin care se pot dezlega vrăjile şi lucrarea satanei, şi cum pe viitor pot să se ferească de acestea.

Fie ca această mică broşură să ajute fraților noştri suferinzi, care au căzut victime vrăjitoriei şi satanei, şi să-i călăuzească la mântuirea sufletelor şi trupurilor lor. Amin.

1 Faptul că mulți dintre aceştia afirmă că sunt creştini -ortodocşi, că folosesc în practicile lor icoane sau cruci, nu este decât o dovadă că îngerul întunericului vrea să se arate drept înger de lumină. Este trist faptul că mulți dintre aceşti vrăjitori contemporani nu îşi dau seama că slujesc satanei, ci sunt convinşi că sunt vase alese ale lui Dumnezeu, că slujesc semenilor, că sunt gata să se sacrifice pentru binele lor. Diavolul caută să se folosească şi de aceste gânduri bune ale lor, şi profită de faptul că îl ajută să îşi mascheze mai bine planurile de dominare a sufletelor. Gândurile bune ale acestor vrăjitori nu sunt însă suficiente pentru mântuire. Cei mai mulŃi dintre aceştia, care mor nepocăiŃi, abia în ceasul morŃii îşi dau seama că au fost slugi ale satanei (n. ed.).

 

SATANISMUL, RELIGIA LUI ANTIHRIST

Satanismul va fi religia lui Antihrist. Deja problema adorării lui Satana, care a reînceput la sfârşitul secolului nostru, ia proporții considerabile. Ultimele evenimente satanice care au tulburat Grecia sunt o mică mărturie a ceea ce se întâmplă şi a ceea ce pregătesc sataniştii pentru omenire.

Din punct de vedere istoric menționăm următoarele:

Lucifer, cel mai bun arhanghel al lui Dumnezeu care a adus lumina în lume şi pe care astăzi adepții lui îl numesc Satana, a vrut să fie adorat ca Dumnezeu, făcând revoluție împotriva Prea Sfintei Treimi. Însă imediat s-a transformat din înger luminos în înger întunecat şi s-a numit Satana.

Dorința lui să fie adorat ca Dumnezeu nu a uitat-o şi, de-a lungul veacurilor, a încercat şi încearcă să o îndeplinească. Aşa a creat propria lui religie, religia lui Satana.

Satanismul este adorarea lui Satana.

În străinătate există „biserici” oficiale şi legale ale lui Lucifer. În Olanda şi Polonia s-a calculat că există 40.000 de adepți ai lui Satana, în Anglia 60.000. Întreaga Italie are 200.000 de adepți ai lui Satana, iar în America foarte mulți americani s-au declarat adoratori ai lui Lucifer.

Aşa cum noi, creştinii, facem diferite slujbe pentru a-I cere ajutorul lui Dumnezeu, aşa şi aceştia fac exact la fel pentru a-l chema pe Satana; de exemplu, noi, creştinii, avem Sfânta Masă şi punem deasupra ei lumânări,candele, tămâie şi altele, tot aşa fac şi ei pentru ca să invoce duhul lui Satana şi ajutorul lui.

Pe Sfânta Masă creştinii aşează Trupul şi Sângele Domnului nostru. La ceremoniile lor de adorație sataniştii aşează trup şi sânge de om (de la sacrificiile umane) sau sânge şi trup de animale (de exemplu,cocoş).

Noi mâncăm Trupul şi Sângele Domnului nostru, ei trup şi sânge de oameni sau animale.

Aceleaşi ceremonii în acțiune contrarie.

Slujbele pe care le săvârşesc creştinii se numesc Taine.Ceremoniile pe care le execută sataniştii se numesc vrăjitorii. Aşadar, magia şi vrăjitoriile sunt ceremonii pe care le fac sataniştii ca să-l invoce pe Lucifer.

Preotul lor se numeşte vrăjitor, sau vrăjitoare dacă este femeie. Mediumul este intermediarul verigă dintre satana şi oameni.

La preotul lui Hristos credincioşii dau pomelnice spre a fi citite „pentru sănătate şi binecuvântare“.

Pomelnicele sunt luate de preoți de la oamenii care-şi iubesc semenii şi vor binele lor.

Sataniştii primesc şi ei nume şi le citesc „pentru nimicire, moarte, etc.” (pentru despărțirea soților, pentru distrugerea averilor, pentru a fi loviți oamenii, pentru ca aceştia să ajungă înrobiți diavolului, etc).

Aceste nume sunt date de oameni care urăsc, care nu-i agreează pe ceilalți oameni, care îi invidiază şi care, în general, nu doresc împlinirea şi fericirea celorlalți.

Noi, creştinii, ne folosim de puterea crucii, sataniştii se folosesc de crucea inversă sau de pentagramă (de aceea şi multe bijuterii precum cerceii sau brățări au semnul crucii inverse).

Noi, creştinii, avem ca imnuri şi muzică psalmodia şi muzica bizantină. Sataniştii au propria lor muzică, Heavy Metal, Death Metal, Black Metal, unde îl glorifică în mod evident pe satana ca dumnezeu, dorind ca toți oamenii să îngenuncheze în fața lui. Astfel, prin muzica modernă, ei ademenesc, atrag noi adepți la religia lui satana. Tinerii, fără să înțeleagă şi să cunoască multe lucruri, ascultând aceste cântece participă şi doresc ceremonii satanice.

După cum a mărturisit un şef al sataniştilor la o întrunire dedicată lui Apollo, el a fost ghidat spre satanism ascultând muzică Heavy Metal.

Dar despre problema satanismului în muzica rock să lăsăm însăşi muzica să ne vorbească.

1. O trupă de muzică Heavy Metal, AC/DC, în cântecul lor „Clopotele iadului”, cântă:

„Eşti tânăr, dar vei muri.

Nu voi întemnița pe nimeni.

Nu voi compătimi nici o viaŃă

Nimeni nu îmi va rezista.

Am clopotele mele şi

Te voi lua în iad.

9 Te voi lua.

Satana te va lua.

Satana te va lua.

Clopotele iadului…”

2. Trupa „Flames”, în cântecul „Păzeşte-te de câinii războiului”, cântă:

„Diavolul, domnul întunericului,

Îți va da puterea

Să guvernezi pământul

Şi pe oamenii lui…

Pentru aceasta vino şi urmează fiara…

Păcat după păcat,

Să glorificăm pe satana,

Împăratul potrivnic lui Dumnezeu şi dumnezeu“.

3. FormaŃia „Led Zeppelin” în cântecul lor „Scară spre cer”2 cântă: „…

Dumnezeu m-a uitat,

łie îŃi cânt dulce satana,

Toată puterea este a lui Satana,

Acesta ne va da 666, Vreau să merg la diavolul“.

Aceeaşi formaŃie a fost dusă în 1986 la un tribunal din California pentru că pe acelaşi disc a cântat mesaje precum:

„Eu trebuie să trăiesc pentru diavolul,

Nu fi prost cu diavolul,

Nu ai nici o teamă de acesta,

Vreau ca Hristos să îngenuncheze înaintea lui satana…“.

4. De asemenea, un alt exemplu din muzică este şi cântecul trupei „Kiss” –„Dumnezeul Tunetului“. Prezentăm un fragment:

„ …Am fost răsturnat de un diavol,

pregătit să guvernez

ca unicul.

Eu sunt Domnul pustiului…“

5. Un cântec al formaŃiei „Rolling Stones” intitulat „Simpatie pentru diavol”, şi care a devenit imn al sataniştilor, are următoarele versuri :

„Te rog lasă-mă să mă recomand,

Sunt un om al bogăŃiei şi senzaŃiei.

Am existat de mulŃi, mulŃi ani,

Şi am furat multor oameni

CredinŃa şi sufletul.

Am existat când Iisus Hristos

A avut clipa îndoielii

Şi durerii,

Când drăceşte m-am asigurat că Pilat.

**********

2.S-ar putea ca la această melodie (şi poate nu numai aici), arhimandritul Nectarie să facă referire la mesajele subliminale care ar fi înregistrate pe fundalul sonor. Textul clasic al melodiei nu are nimic în comun cu aceste blasfemii. O astfel de precizare este utilă pentru simplul fapt că dacă un tânăr cititor ar fi avut curiozitatea să verifice aceste informaŃii privitoare la texte, ar fi putut rămâne cu impresia că totul este o speculaŃie a preoŃilor speriaŃi de succesul muzicii rock, muzică la are cărei concerte se strâng mult mai mulŃi tineri decât la biserică. În acelaşi timp trebuie nuanŃat faptul că dacă unele formaŃii sunt deschis satanice, fapt care poate fi sesizat chiar din numele lor (cum sunt AC/DC – Antichrist/ Death to Christ – Antihrist/ Moarte Hristosului; KISS – Kings in Satan’s Service – Regi în slujba lui Satan), celelalte sunt unelte ale satanei chiar numai prin patimile pe care le promovează, deşi unii cântăreŃi afirmă că sunt credincioşi (ajungându-se până la cameleonicul „rock creştin”) – n. ed.).

************

Şi-a spălat mâinile

Şi a pecetluit destinul lui.

Sunt mulțumit că te-am întâlnit,

Sper să ghiceşti numele meu.

Exact aşa cum toți păcătoşii sunt sfinți

Şi toți polițiştii criminali

Precum capetele sunt poveşti.

Spune-mi simplu, Lucifer.”

În cântecul intitulat „Bulevardul iadului“, Chris Rea spune:

„Nici un semn nu mă opreşte să reduc viteza.

Nimeni nu mă poate opri.

Salut! Satana!… Salut, mamă !

Priveşte-mă !

Sunt pe drumul spre pământul făgăduit,

Sunt pe bulevardul care conduce

La diavolul.

Nu mă opri…“.

Arthur Brown, în cântecul lui „Lumina”, cânta :

„… Sunt dumnezeul iadului de foc

Şi îŃi voi transmite focul.

Te voi lua să arzi“.

Am putea inventaria mii de fragmente asemănătoare din cântecele care-l glorifică pe satana şi îl adoră ca Dumnezeu (3).

Credem că versurile de mai sus sunt mai mult decât suficiente, încât fiecare cititor binevoitor să se convingă că discursurile şi formațiile de Heavy Metal au drept scop elogierea şi adorarea lui Satana. Pentru acest fapt, în timpul ceremoniilor lor satanice sunt cântate aceste cântece. Credem că în emisiunea postului de televiziune Antena, „În spatele Meu, satana”, atunci când a încercat să convingă că discurile genului rock Heavy Metal au drept obiectiv doar comerțul şi sexul, doamna Fotini Pipil a greşit, deoarece această muzică înseamnă psalmodierea satanei, după cum şi noi cântăm imnuri lui Dumnezeu în timpul slujbelor creştine ale Bisericii noastre.

Câți consideră sau cred că aceşti cântăreți folosesc asemenea cuvinte doar pentru a impresiona lumea şi ca să-şi vândă discurile, trebuie să ştie că, în spațiul puterilor demonice, invocarea numelui lui satana şi folosirea simbolurilor lui acționează şi influențează în mod direct persoanele, independent dacă acestea cred sau nu în aceste puteri.

Ceva asemănător constatăm şi în cazurile în care oamenii recurg la „descântători” pentru „dezlegarea” problemelor lor legate de vrăjitori, cazuri în care până la urmă îşi găsesc viața amestecată în primejdia unui joc satanic, cu toate că de multe ori activități asemănătoare se fac nu fiindcă ar crede cineva în efectul sau în existența unor asemenea fenomene, ci din îndemnul vreunui prieten.

Nimeni nu se poate juca cu satana. Deoarece există, fie că vrem sau nu.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu muzica. Ori cel care fredonează, ori cântărețul, ori vreun membru al formației, ori în cele din urmă cel care ascultă sau crede fără să bănuiască despre ce este cu adevărat vorba, sau foloseşte simboluri şi cuvinte satanice, nu este scutit de lucrarea diavolului. Diavolul îl influentează pe om şi acționează asupra lui.

În mod simplu, faptele noastre, fie că ascultăm, fie că vedem, fie că imităm, fie că ne îmbrăcăm, fie…indiferent ce facem, dar care are legătură cu ceva satanic, acționează împotriva noastră şi constituie invocare a diavolului care vine să ne servească, după măsura inimii fiecăruia dintre noi.

De asemenea, după cum ne spun şi psihologii, orice imagine sau afiş influențează subconştientul sau inconştientul, fie că vrem sau nu, adică o face independent de voința noastră.

Înțelegeți acum dimensiunea răului provocat de coperțile discurilor muzicii Heavy Metal. Fotografiile coperților muzicii de mai sus vorbesc singure despre direcția în care vor să îndrepte lumea din punct de vedere sufletesc.

Din cele de mai sus înțelegem de ce satanismul este religia Antihristului; sataniştii fac şi propagă exact opusul a tot ceea ce spune Hristos.

3.Considerăm că tentativa de a demonstra satanismul muzicii moderne, al muzicii rock în special, aşa cum o fac anumiți autori – citând exclusiv pasaje în care apar termeni ca satana, iad, păcat, nu este relevantă. Ascultând critica muzicii rock, tinerii se apără spunând că textele formaŃiilor lor nu au astfel de referinŃe blasfemiatoare. Este mult mai greu ca tinerii să fie convinşi de faptul că muzica rock e o poartă spre iad. Dar ar fi de ajuns să amintim faptul că prin această muzică este promovat libertatea dezmăŃată, este promovată dragostea libertină, este promovată patima şi nu virtutea, ca să ne dăm seama de faptul că roadele muzicii rock nu vor fi niciodată vrednice de apreciere (n. ed.).

MAGIA ŞI DEMONISMUL

În cele de mai sus am văzut că satanismul înseamnă adorarea lui Lucifer. Că vrăjile sunt ceremonii executate de preoții lor, care sunt numiți de către popor „vrăjitori“.

Şi că dorința lui Lucifer să fie adorat ca„Dumnezeu” se va îndeplini în cele din urmă o dată cu venirea lui Antihrist, cel care se va aşeza în Templul lui Solomon şi va cere să fie adorat ca Dumnezeu.

Astfel satanismul va deveni în final „religia lui Antihrist“.

În continuarea lucrării vom vorbi despre:

1. A) Ce rău poate să ne facă un vrăjitor ;

2. B) Cum putem să ne apărăm de vrăji ;

3. C) De cine se prind vrăjile

4. D) Cum fură vrăjitorii copii mici în vederea sacrificiilor lor umane.

CE RĂU POT SĂ FACĂ VRĂJITORII

După cum aflăm din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, înainte ca Sfântul Ierarh Ciprian să meargă la Hristos a fost cel mai mare preot al lui satana din regiunea lui. Adică a fost vrăjitor.

Când a crezut în Hristos, l-a renegat pe Lucifer şi cu smerenie a trăit în credința adevăratului Dumnezeu.Sfântul Ciprian, fostul vrăjitor, ne-a descoperit posibilitățile şi puterile pe care le-a avut.

Reproducem din rugăciunea de dezlegare a vrăjilor, pe care ne-a dat-o însuşi Sfântul Ciprian, următoarele:

„… depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi izbăvite de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea Ta de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale vrăjilor, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice”.

Din textul de mai sus al Sfântului Ciprian vedem că puterea vrăjitorilor este destul de mare şi multe nenorociri pot să se producă. Desfac casele, lucrările, familiile. Distrug averile, fac femeile să nu nască,îmbolnăvesc oamenii, etc., etc. Şi este firesc ca aceşti oameni să facă atâta rău deoarece Lucifer – Satana, pe care-l slujesc, numai rău şi nenorocire poate să facă. Altminteri nu ar fi fost satana, ci ar fi fost îngerul Domnului.

FELURILE MAGIEI

Când vrăjitorii fac ceremonii vrăjitoreşti pentru a fi distrus un om, folosesc, după cum menționează Sfântul  Ciprian, diferite obiecte.

Unii folosesc cărțile de joc (ghicitul în cărți), cafeaua şi ceaşca (ghicitul în cafea), oseminte de animale sau oameni (necromanție), horoscoapele şi stelele (ghicitul în stele), etc.

 Alții folosesc boabe de orez de la cununie, cununii, rochii de mireasă, bomboane de la nuntă, fitile de la lumânări, haine îmbrăcate la nuntă.

Alții aruncă în interiorul caselor sau în afara lor, mai ales la intrarea casei, ouă, oase, murdării, ulei de la mort, zahăr. Alții dau, chipurile, talismane care conțin vrăji şi le pun în casele oamenilor pe care vor să-i distrugă sau le dau să le poarte.

Alții sfâşie cu briciul sau rup bucăți din haine care se îmbracă, din cearşafuri, cuverturi etc.Alții aruncă diferite prafuri sau lichide vrăjitoreşti în dulciurile sau mâncărurile pe care le vom mânca sau în cadourile pe care ştiu că le vom purta, etc.

Magia se deosebeşte în albă şi neagră.

Cu cea albă se încearcă ceva pozitiv, în timp ce cu cea neagră: ceva dăunător şi distrugător. În ambele cazuri este invocat satana şi ambele sunt fenomene înspăimântătoare în fața cărora fiecare om ce gândeşte creştineşte se înfioară.

Cele mai însemnate feluri de magie sunt:

1.Magia imitativă. Aceasta se sprijină pe puterea de înŃelegere (că printr-o simplă faptă simbolică a doritorului ar putea să i se îndeplinească dorinŃa). De exemplu, pentru a fi provocată ploaia, ajunge dacă e vărsată puŃină apă, pentru risipirea unei boli, ajunge împrăştierea câtorva pietre.

2.Magia tranzitorie. Aici locul se identifică cu totul. Dacă se arde părul duşmanului se consideră că arde însuşi duşmanul. Dacă sunt îngropate unghiile lui este îngropat el însuşi. Dacă este bătută în cuie o haină de-a lui este Ńintuit el însuşi.

3.Magia simpatetică sau antipatetică. Sentimentele vrăjitorului creează prin analogie consecinŃe de simpatie sau antipatie în persoana duşmanului sau prietenului vrăjitorului.

4.Magia de preîntâmpinare în care prin talismane se acordă o putere mai mare de vătămare a energiei duşmanului.

Desigur, trebuie să acceptăm că în magie, împreună cu înspăimântarea, există şi ridicolul.

Laolaltă cu sataniştii există şi şarlatanii care exploatează naivitatea poporului şi imită pe astrologi şi viitorologi. Cei care îi acceptă şi pe cei din prima şi pe cei din a doua categorie sunt victime ale înşelăciunii.

MIJLOACE MATERIALE

Pentru reuşita scopului vrăjitoresc se folosesc diferite obiecte ciudate fără de care puterea vrăjii nu poate să exercite vreo influență asupra persoanelor sau obiectelor.

La prima vedere lucrurile par ridicole şi puerile. Pentru magie însă este principiu fundamental (prin aceasta transmițându-se puterea).

Astfel, de exemplu, cel care vrea să producă pagube duşmanului său ia o păpuşă, o strânge cu sfoară şi înțeapă inima ei cu ace de gămălie. Femeile care vor să țină pe bărbații lor aproape de ele înfăşoară o statuetă care îi reprezintă pe aceştia cu plase şi aripi de liliac.

Cei care vor să se vindece de o boală folosesc sânge de pupăză sau os din partea stângă a broaştei sau bucată din lințoliul mortului sau inimă de anghilă sau piele de şarpe sau piatră vânătă sau voal de mireasă.

Mulți recomandă şi murdării, sau materiale bizare, pe care le prepară într-un mod magic şi le transmit celor care vor să vrăjească.

Dar materialele cele mai folosite de vrăjitori sunt: acele de gămălie, dinții pieptenului, săpunul, cuiele de la sicriu, ierburile, părul mortului, monezile şi potcoavele, cheile, cenuşa, catranul, coarnele, pentagrama, limbile de şerpi, cozile de animale sălbatice, fructele.

Nu şovăiesc însă să folosească şi obiecte sfințite, precum lumânările de la Crucea Mântuitorului (din Vinerea Mare), florile de la Sfântul Epitaf, crengile ce se dau în biserică în Duminica Floriilor, sfânta cădelniŃă cu ulei de la candelă, coliva, anafura, sfintele acoperăminte etc., cu care confecționează talismane pentru dragoste, despărțire, moarte, legături de dragoste şi multe altele.

Talismanele şi fetişurile vrăjite sunt confecționate printr-un ritual, într-un moment în care se consideră că influențele planetelor sunt prielnice. Transmiterea magiei funcționează în acord cu o lege homeopatică (lucruri care s-au găsit odată în legătură păstrează între ele o anumită legătură).

Magia simpatetică funcționează în conformitate cu legea homeopatiei şi a echivalențelor (aceeaşi influență la aceleaşi lucruri provoacă aceleaşi rezultate).

Când o fortăreață este nepăzită şi o atacă duşmanii,

Ştiți ce se va întâmpla?

Duşmanii vor înțelege imediat situația ,și vor cuceri fortăreața.

Aşa se întâmplă şi cu sufletul,și cu trupul sau casa omului.

Când satana le găseşte nepăzite(Fără spovedanie, Sfânta Împărtăşanie şi fără participarea la Biserică în fiecare Duminică), uşor poate să înțeleagă situația şi să le ruineze vrăjmaşul vostru sau cel care vă invidiază.

CE SUNT DESCÂNTECELE?

Adânc înrădăcinată în conştiința poporului este credința că răul se preîntâmpină cu „descântece“, care sunt cântece magice însoțite de practici magice, care ar avea puterea să alunge răul sau să-l impună unde doresc.„Descântecele” sau „farmecele” sunt refrene incoerente, bizare, amestecate cu urări creştine şi invocări sacre.

Nevoia omului născoceşte proporțional „descântece” pentru toate bolile şi încercările, pentru deochi,pentru brâncă, pentru fiecare zgomot, pentru urcior, pentru bube, pentru icter, pentru alunițe, pentru mastită,pentru avorturile femeilor însărcinate, pentru insolație, pentru durerile naşterii, pentru epilepsie, pentru oreion,pentru muşcăturile de animale veninoase. Există încă „descântece” pentru animale şi ogoare, pentru ape şi copaci şi pentru orice vine în legătură cu omul.

Mulți cred că „descântecele” sunt acelaşi lucru cu exorcismele pe care le foloseşte Biserica pentru izgonirea duhurilor viclene. Această credință a lor se sprijină pe faptul că „descântecele” ar conține multe rugăciuni şi cruci şi s-ar referi la persoane sfinte precum Mântuitorul Hristos, Maica Domnului şi mulți sfinți.

„Descântecele” însă nu numai că nu au nici o legătură cu Biserica, ci chiar sunt capcanele satanei prin care oamenii sunt traşi pe sfoară.

Amestecarea numelor sfinte în aceste ritualuri demonice se datorează influenței idolatriei, încercării de inducere în eroare a credincioşilor, de terfelire a rugăciunilor creştine şi de înjosire a sfintelor simboluri ale Bisericii.

Necazul exorciştilor din Efes, la care se referă Faptele Apostolilor, ne descoperă rătăcirea folosirii rugăciunilor vrăjitorilor. Unii dintre exorciştii evrei au încercat să rostească numele lui Iisus pentru tămăduirea celor ce erau stăpâniți duhuri diavoleşti. Atunci duhul viclean le-a răspuns:

„Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteți?”(Fapt. Ap. 19, 15).

Mai apoi, omul care a avut duhul viclean s-a pornit atât de tare împotriva acestora, încât ei au plecat de acolo goi şi răniți.

Până şi diavolul a fost scos din sărite. Este cu putință să invoce cineva harul lui Hristos împreună cu cel al diavolului, aşa cum vrea descântecul de mai jos?

„Vino Hristoase şi Maica Domnului şi strigoiule şi faceți bine pe…………”

sau cum spune descântecul icterului:

„Mai întâi Hristos şi al doilea aurul“.

Este evident că fiecare dintre aceste cuvinte sunt împotriva Bisericii.

Ce legătură poate să aibă dreptatea cu fărădelegea, lumina cu întunericul, Hristos cu Veliar?

Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? (2 Cor. 6, 14-16).

Fiecare descântec are proveniență magică. Încă şi acest atât de obişnuit şi răspândit „scuipat” de preîntâmpinare a deochiului are origine magică.

Mulți obişnuiesc să scuipe pe vreun om sau vreun obiect pentru ca să nu-i atragă privirea. Acel: „Să te scuip, să nu te deochi“ este adresat oamenilor pe care-i admirăm, pentru calitățile şi fericirea lor.

Însă acela care scuipă urâțeşte chipul lui Dumnezeu şi murdăreşte pe însuşi Hristos al cărui mădular este fiecare om.

Prin urmare, scuipatul este o faptă înjositoare şi defăimătoare. Este un act blasfemiator împotriva lui Hristos, al cărui templu este trupul fiecărui credincios botezat. Fiind întinat cel care scuipă, el urmăreşte să transmită şi la cel de lângă el infecția murdăriei.

Deci, când fermecătorul face ceea ce ar fi făcut diavolul, când descântătorul mânjeşte cu un comportament înjositor chipul lui Hristos, atunci nu mai este nevoie să intervină cel rău. Doar omul însuşi încredințează pe aproapele său puterii satanei.

Scuipatul folosit de către Biserică în slujba botezului are un sens diferit (este scuipat diavolul, reprezentând îndepărtarea de la lucrările diavolului şi împreunarea cu Hristos).

Faptul că „descântecele” sunt satanice este demonstrat şi de obiectele pe care le folosesc. Instrumente identice foloseşte şi magia. Cuțitul cu mâner negru, ața roşie, pentagrama şi pietrele lucioase, picăturile de ulei,cărbunii aprinşi, pânza roşie, etc., dovedesc proveniența lor magică.

Desigur, prin „descântece” este posibil să avem o oprire temporară a influențelor demonice. Aceasta însă este doar temporară, durând atâta vreme cât este nevoie pentru captarea încrederii omului în lucrările magice.Aceasta o putem vedea la oamenii care s-au ataşat şi depind de aceste practici magice.

Preferă să alerge la o descântătoare decât să recurgă la harul tămăduitor al binecuvântărilor şi Tainelor Bisericii. Au mai multă încredere în „descântece” decât în Harul lui Dumnezeu.

Este cu putință însă ca demonii şi să aibă neprihănire şi dragoste reală către om? Este cu putință să le pară rău de trupul nostru acelora care uneltesc împotriva sufletului nostru? Este cu putință să aibă grijă de sănătatea trupului aceia care urmăresc moartea sufletului?

„Vindecă trupul demonii?“, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur şi continuă:

„Râd de acesta până şi basmele“.

Temporar diavolii încetează răul pe care l-au provocat pentru ca oamenii să creadă în binefacerile vrăjilor.

Sfântul Nicodim Aghioritul, într-o omilie cu titlul: Creştinii nu trebuie să folosească nici un fel de magie,scrie:

„Deci, nu te amăgi, creştine, îți spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să înghețe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios; şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine.”

Sfânta Împărtăşanie pentru cei care se împărtăşesc cu vrednicie (adică spovediți şi cu încuviițarea duhovnicului(urmaș al sfinților Părinți) lor) este spre iertarea păcatelor şi spre viața veşnică.

Sfânta Împărtăşanie pentru cei care se împărtăşesc cu nevrednicie (fără spovedanie şi fără permisiunea duhovnicului) devine foc şi blestem înăuntrul lor, şi îi va conduce în iadul veşnic.

SIMPTOMELE MAGIEI

„Când se prind  vrăjile, ce simptome se observă?“

Depinde de cei care au făcut vrăjile, pentru ce motiv le-au făcut, adică:

Le-au făcut pentru a destrăma o familie?

Le-au făcut pentru a despărți un cuplu?

Le-au făcut pentru ca un cuplu să nu facă copiii?

Le-au făcut pentru îmbolnăvirea unei persoane?

Le-au făcut pentru a nu mai putea munci?

În mod obişnuit, simptomele pe care le prezintă oamenii suferinzi din pricina magiei sunt următoarele:

dureri groaznice de cap – fie în spatele capului, fie la frunte, fie între ochi. Palpitații, amorțelile inimii, mâinilor sau extremităților de jos, nemulțumiri în familie pentru lucruri neînsemnate, să nu poată sta omul în casa lui, să aibă capul greu, să fie indispus, să lenevească, să nu vrea să gătească sau să curețe casa, să simtă că îl sugrumă ceva de gât, să simtă o greutate pe piept, să simtă că ceva umblă în trupul lui cu mare viteză, să se îmbolnăvească şi să sufere în timp ce medicii nu-i găsesc nimic, să aibă neputințe trupeşti, în timp ce mănâncă normal să piardă din greutate, să aibă temeri, să sufere de melancolie, etc.

Acestea sunt câteva dintre simptomele din care cel căruia i-au fost făcute vrăji poate să înțeleagă dacă l-au atins4.

*********

4.Simptomele prezentate de arhimandritul Nectarie nu trebuie considerate efecte precise ale farmecelor. Dacă cineva are capul greu sau dacă simte o apăsare pe piept nu trebuie să se gândească imediat că i s-au făcut farmece. Tot aşa cum unii nu vor să creadă nici în ruptul capului că li s-au făcut farmece (deşi găsesc pe pragul uşii diferite urme – broaşte moarte sau alte semne), tot aşa alŃii sunt obsedaŃi că li s-au făcut farmece, şi confundă stările de oboseală, sau rău fizic, cu manifestări ale farmecelor. Numai preoŃii care păstrează dreapta-credinŃă sunt în măsură să spună dacă cineva este sau nu sub influenŃa farmecelor (ceilalŃi preoŃi, care deschid cartea sau fac alte practici magice, încearcă să convingă oamenii că au farmece numai pentru a-şi mări numărul de clienți) – n.ed

*************

„De cine se prind şi de cine nu se prind vrăjile?“

După cum am scris, vrăjile sunt ceremonii săvârşite de vrăjitori pentru a-l chema pe satana.

Şi aşa cum Sfânta Biserică ne dă nouă, credincioşilor, lucruri sfinte care să ne ajute, de exemplu apa sfințită pentru a o bea şi a stropi cu ea casa, ca prin ea să vină binecuvântarea Domnului asupra noastră şi asupra casei noastre, aşa şi vrăjitorii „hrănesc” sau „dau să bea” sau aruncă diferite obiecte în casele victimelor lor, pentru ca să vină la acestea, desigur, nu binecuvântarea lui Dumnezeu, ci satana cu demonii lui.

De cine, în final, se poate prinde vrăjile?

Bineînțeles, doar de cei care trăiesc departe de viața Bisericii. Deoarece, dacă magia nu este nimic altceva decât numai satana şi demonii lui, este firesc ca aceştia să meargă la acei care nu trăiesc creştineşte. Pentru că diavolul nu se apropie niciodată de cel care trăieşte o viață creştină, ci tremură şi se teme de Hristos care Se sălăşluieşte în omul credincios.

Aşadar de vrăjitorie se tem doar cei care trăiesc o viață necreştină.

„Cum să ne apărăm de satana şi de toate uneltirile lui?“

Răspunsul este foarte simplu. De ce se teme satana şi demonii lui? Este îndeobşte cunoscut că satana se teme de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Înainte de a continua, să vă dau drept exemplu un fapt adevărat, întâmplat în mănăstirea noastră.

În urmă cu ceva vreme a venit o familie şi ne-a spus că în casa ei se întâmplă ceva ciudat. Troznesc tablourile, au cârtiri şi scandaluri, din punct de vedere economic nu merg bine, se îmbolnăvesc în mod frecvent fără ca medicii să le găsească ceva.

Atunci i-am întrebat:

– Duminicile mergeți la biserică?

– Nu, îmi răspund.

– Postiți miercurea, vinerea, posturile mari de peste an?

– Nu.

– Beți agheasmă şi luați anafură dimineața?

– Nu.

– Sfeştanie faceți în casa voastră?

– Nu.

– Din Sfânta Scriptură citiți?

– Nu.

Ce aşteptați, dragii mei? Înăuntrul vostru nu există Dumnezeu, nu există Hristos, a plecat. Doar diavolul există, drept care, pentru aceea, mergeți spre diavolul.

Unde este diavolul acolo este răul, acolo sunt scandaluri, certuri, boli, acolo sunt nenorociri, etc. În timp ce acolo unde există Dumnezeu, domneşte sănătatea, bucuria, pacea, fericirea, calmul, seninătatea, dragostea,blândețea, etc.

Aduceți-L pe Dumnezeu în casa voastră şi atunci demonii şi toate uneltirile lor vor fugi. Această pildă adevărată ne arată ce trebuie să facem pentru a ne apăra de satana şi de vrăjile lui. Aduceți pe Dumnezeu înăuntrul vostru şi nu vă temeți. Din puternic, diavolul se transformă înaintea lui Hristos într-o ființă neputincioasă. Din leu se face furnică fără putere.

Pentru aceasta creştinii credincioşi care se roagă, care se spovedesc des, care se împărtăşesc des, care merg la biserică în mod regulat, care stropesc casele lor cu agheasmă şi împlinesc, în general, datoriile credinciosului creştin, nu numai că nu se tem de satana, ba chiar satana se teme să se mai apropie de casa lor.

La aceşti creştini, în inimile cărora stăpâneşte Hristos, nu încape diavolul şi slujbele lui care sunt vrăjitoriile.

Astfel credincioşii sunt pentru totdeauna apărați de toate uneltirile sataniceşti şi de însuşi satana. Deoarece satana vede pe Hristos în inima lor şi fuge departe.

Vrei să te păzeşti tu şi familia ta de satana şi vrăjitorii? Soluția este doar una: Hristos – Spovedanie –Sfânta Împărtăşanie.

„Cum se dezleagă vrăjitoriile?“

Din nefericire, mulți dintre cei care nu cunosc exact ce este magia aleargă la vrăjitori sau la descântători, astrologi, etc., pentru a le fi dezlegate vrăjile. Aceşti oameni sunt nenorociți, pentru că aleargă la preoții lui satana ca să primească ajutor. Dar este oare cu putință să-i ajute satana? Dacă ar fi putut să facă binele nu ar mai fi fost satana, ar fi fost îngerul Domnului.

Deci, cine dezleagă vrăjitoriile?

Aşa cum am scris, vrăjitoriile sunt slujbe satanice şi dacă satana se teme numai de Hristos şi de nimeni altul, să afle toți că NUMAI PREOłII DEZLEAGĂ vrăjitoriile.

Numai Biserica lui Hristos. Nimeni altcineva.

Pentru a fi dezlegate vrăjile tale, trebuie să intre cu adevărat în inima şi în casa ta Hristos, şi atunci va veni preotul să-ți sfințească casa, citind exorcismele Bisericii, ale Marelui Vasile, ale Sfântului Ioan Gură de Aur,care sunt scrise în Molitfelnicul Bisericii noastre. Pentru ca dezlegarea să aibă loc este esențial să intre în casa şi în inima ta Hristos.

Te-au prins vrăjile pentru că în inima ta nu a existat Hristos, a existat doar diavolul cu păcatul şi de aceea te-au prins.

Pentru ca să fie dezlegate vrăjile şi să fugă, adică să fugă diavolul, trebuie să intre înăuntru, după cum am scris, Hristos, şi atunci diavolul va dispărea. Atât cât Îl primeşti pe Hristos înăuntrul tău, atât va ieşi şi diavolul,adică se va destrăma vraja. Şi atunci te va ajuta preotul prin dezlegările pe care le face.

Trebuie să înțelegem, iubiții mei frați, că diavolul stăpâneşte doar acolo unde nu este Hristos.

Diavolul fuge numai dacă Îl găseşte pe Hristos,.

Singurul mijloc de desfacere a vrăjilor şi de vindecare a demonizării este întoarcerea noastră sinceră la Hristos, prin SPOVEDANIE, POCĂINłĂ, SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE şi toate cele la care ne-am referit mai sus.

Sfânta Împărtăşanie fără spovedanie este glonț fără armă.

DEMONIZAREA

„Ce este demonizarea şi cum se vindecă?”

Demonizarea este starea omului în care diavolul, ca duh viclean şi necurat ce este, vine înlăuntrul omului şi locuieşte în el. În această situație, omul nu se mai comportă ca o persoană independentă, ci aproape toate acțiunile şi gândurile lui sunt controlate de duhul viclean care pune stăpânire pe mintea sa ori de câte ori vrea şi îi dă acestuia ordine.

Adică se pierde libertatea voinței omului. Acest duh necurat se manifestă în special înăuntrul sfintelor biserici, unde este deranjat de cele sfinte; de asemenea, se manifestă pe durata exorcismelor în care şi discută de multe ori cu preoții.

Aceste fenomene le observăm adeseori nu numai în Noul Testament ci şi astăzi în biserica Sfântului Gherasim din Kefalonia, în biserica Sfântului Gheorghe din Karea Attiki, în biserica Sfântului Nectarie din Eghina şi în alte părți.

„În cine poate intra demonul?“

Demonul este ca un corb. Este cunoscut faptul că această pasăre – corbul – merge acolo unde există mortăciune şi acolo se aşează până mănâncă tot. Ceva asemănător se întâmplă şi cu demonii.

Demonii caută păcate pentru a intra şi sta în interiorul omului. Este cu neputință să intre în omul care luptă împotriva păcatului prin Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie şi care trăieşte o viață duhovnicească.

Deci toți cei suferinzi (demonizați) să caute pricina răului în ei. Ei înşişi sunt responsabili de faptul că au lăsat sufletul lor să devină locuință a demonilor.

Hristos, în vremea botezului lor, a trimis în sufletele lor Duhul Sfânt, dar ei, prin viața lor, lucrările lor, păcatele lor, au avut grijă să alunge pe Duhul Sfânt. Şi iată rezultatul.

A plecat Duhul Sfânt)din cauza păcatului) şi a intrat duhul necurat şi viclean, având drept consecință demonizarea.

„Cum va pleca diavolul din trupul omului?“

Trebuie să subliniem de la început că, pentru a ajunge omul demonizat, ori a fost alungat Hristos, ori a îngăduit demonului această stăpânire, ori Hristos Însuşi a dat poruncă demonului să intre în om. Demonii de la ei înşişi nu au această putere.

Aceasta o vedem în Evanghelie, unde demonii luând poruncă să plece din cel demonizat, cer permisiunea de la Iisus pentru a intra în porci. Aceasta înseamnă că de la ei înşişi demonii nu au putere să intre nici măcar în porci.

Deci, cu mult mai mult, fără îngăduința Domnului nostru nu au putere să intre în om.

Se pune însă o întrebare: „De ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple această nenorocire”?

Răspunsul este unul: „îngăduie demonizarea omului din DRAGOSTE. Domnul nostru Hristos vrea să-i salveze pe toți oamenii, nu doreşte ca vreun om să fie câştigat de diavol. După cum nimeni nu vrea să-şi piardă copilul.

Aşa Dumnezeu Tatăl se foloseşte de toate mijloacele cu putință pentru ca să dea făpturii Lui, copilului Lui, ocazia să înțeleagă că drumul pe care-l urmează este greşit.

În mod deosebit Dumnezeu foloseşte acest mijloc pentru necredincioşi, blasfemiatori, pentru batjocoritorii Bisericii Lui, care nu numai că nu cred în existența lui Dumnezeu, dar cu viața lor păcătoasă de fiecare zi Îl provoacă pe Dumnezeu.

Drept pentru care şi îngăduie Dumnezeu ca diavolul să intre în trupul lor.

Or, necredinciosul, văzând de acum în mod evident pe diavol că există în el (vede că diavolul vorbeşte prin gura lui şi că, în general, îl munceşte), vrând sau nevrând, crede în Dumnezeu, pe care odinioară Îl respinsese.

Astfel necredinciosul devine credincios, păcătosul devine sfânt şi omul este salvat. Iată deci Dragostea şi Mila lui Dumnezeu chiar şi pentru cei care-L neagă.

Cândva am auzit din gura unui om care a fost demonizat următoarele:

„Îți mulțumesc, Hristoase al meu, Îți mulțumesc că ai îngăduit şi am fost demonizat, deoarece a fost singurul mijloc prin care am putut să vin lângă Tine şi să Te cunosc. Dacă nu eram demonizat, aş fi fost încă şi mai departe de Tine. Îți mulțumesc, Doamne…“.

Lacrimi curgeau din ochii lui pentru prea multa milă a Mântuitorului Hristos, care foloseşte toate mijloacele necesare pentru salvarea copiilor Săi. Nu cumva, frații mei, acelaşi lucru l-ar face orice alt tată dacă ar vedea că copilul lui se pierde? Din dragoste, nu ar folosi toate modalitățile existente pentru a-şi salva copilul?

Ei, acelaşi lucru Îl face acum şi Dumnezeu, Tatăl nostru. Slavă milostivirii Tale,Doamne!

„Când va pleca demonul din trupul omului?“

Când? Nimeni nu ştie; nici însuşi demonul care se găseşte în trupul omului.

Singurul care ştie este Hristos. Acela care a îngăduit sau a dat poruncă să intre, Acela trebuie din nou să îngăduie sau să dea poruncă să iasă.

Aceasta depinde însă mai ales de om. Hristos a îngăduit demonizarea, după cum am spus în cele de mai sus, pentru ca făptura Lui să vină lângă El.

Prin urmare, când Dumnezeul nostru s-a convins că Omul, făptura Lui, este deja lângă El şi că nu urmează să se întoarcă din nou la viața păcătoasă şi destrăbălată, atunci Dumnezeu dă poruncă demonului să iasă din trupul omului.

Aşa putem vedea în timpul unui exorcism că preotul Celui Prea Înalt izbuteşte să vindece pe unii demonizați. Demonul nu este alungat de preot, ci de Dumnezeu.

Dacă ar fi alungat de preot, atunci la primul sau al doilea exorcism satana ar fugi din om.

Referitor la când va pleca demonul din trupul omului, afirmăm că aceasta depinde în primul rând de Dumnezeu, iar această lucrare a lui Dumnezeu „depinde” de viața omului.

Cu cât mai mult şi mai repede se apropie inima omului (în mod sincer) de Dumnezeu, cu pocăință adevărată şi zdrobire, cu atât mai repede are loc şi vindecarea demonizatului. Cu cât întârzie omul să înțeleagă că felul de până acum al viețuirii lui l-a dus la demonizare, cu atât va întârzia diavolul să plece dinlăntrul lui.

Din cele ce am scris până acum, este lesne de înțeles că pentru a pleca demonul din trupul unui om este nevoie de o viață creştinească, adevărată, duhovnicească, de viața Bisericii noastre. Viață care se sprijină pe pocăință sinceră şi nu pe un creştinism de formă.

„Prin ce mijloace fură vrăjitorii copii mici pentru sacrificii umane?“

În principiu, mulți satanişti se căsătoresc între ei, iar copiii pe care-i nasc îi jertfesc pe altarul lui Lucifer fără să cunoască nimeni nimic.

Însă multe familii, în mod special în străinătate, care fac parte din religia satanistă, folosesc următoarea înşelătorie:

Trimit copii lor să se joace cu alți copii din cartierul lor. După puțin timp, copiii sataniştilor îi cheamă pe prietenii lor în casa părinților, pentru ca să se joace5.

Asta a fost… Părinții fac imediat să dispară copiii străini, sacrificându-i în ceremoniile lor. Iar copilaşii lor ies din nou în cartier pentru a pescui noile victime care vor fi sacrificate, din nou, lui Lucifer. Atenție, deci,la copiii voştri, să nu intre în case străine şi necunoscute.

Iubiții mei frați, pe scurt şi cât mai clar cu putință, am încercat să vă ajutăm să înțelegeți ce este satanismul, vrăjitoria, care sunt felurile şi simptomele ei, de cine se prinde precum şi prin ce mijloc sunt furați copiii mici.

Dacă vreți să găsiți mântuirea voastră şi să nu vă înspăimânte nici un vrăjitor sau satanist, soluția este una.

Trăiți viață în Hristos, în Sfânta Lui Biserică, şi niciodată nu vă veți teme de demoni, ci se vor teme demonii de dumneavoastră. Amin.

Niciodată să nu vă împărtăşiți cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos fără ca mai întâi, în mod obligatoriu, să fiți spovediți. Şi numai dacă duhovnicul dumneavoastră(duhovnic fidel Sfinților Părinți) v-a dat permisiunea pentru Sfânta Împărtăşanie, atunci sunteți pregătiți

5 În România nu se cunosc multe cazuri de acest gen. Nu ar fi de dorit ca în urma citirii acestor fragmente părinŃii să se lase prinşi de o panică nejustificată (n. ed.)

CUM POT FI DEZLEGATE VRĂJILE?

– Spovedanie curată şi generală din anii copilăriei până în prezent.

– Vă veți spovedi după prima spovedanie la fiecare 40–50 de zile sau de fiecare dată când se îngreunează sufletul dumneavoastră.

– Să vă împărtăşiți cât de des se poate, dacă vă îngăduie duhovnicul(duhovnic fidel Sfinților Părinți).

– Să mergeți în mod obligatoriu în fiecare duminică la Biserică.

– În fiecare dimineață veți mânca puțină anafură şi veți bea agheasmă.

– Veți posti miercurile, vinerile şi marile posturi de peste an.

– Să faceți în casa dumneavoastră sfeştanie şi să se citească dezlegările Marelui Vasile.

– Să stropiți zilnic cu această agheasmă toată casa dumneavoastră.

– Să faceți dimineața şi seara rugăciuni.

– Să tămâia/i în fiecare zi şi să aprindeți candela.

– Să citiți zilnic un capitol din Noul Testament.

– Să-i iertați din inimă pe cei care v-au făcut vrăjile şi v-au distrus.

Atenție!

Nu mergeți niciodată la descântător, vrăjitor sau ghicitor, etc., deoarece atunci situația dumneavoastră se va înrăutăți.

Făcând cele de mai sus vor fi dezlegate vrăjile şi dacă vi se va mai face nu vă vor mai atinge.

Mulți cred că nu au păcate şi de aceea nu se spovedesc. Aceasta este o rătăcire. Păcat nu este numai să provoci pagube, să nedreptățeşti şi să ucizi.

Păcat este şi gândul viclean şi că am văzut şi auzit murdării, minciuna mică sau mare, dacă am ascultat pe ascuns, dacă am înjurat sau insultat, dacă am drăcuit, dacă am înjurat de cele sfinte, dacă am fumat, dacă mâncăm în zilele de post (miercurea – vinerea, toate marile posturi), dacă nu ne rugăm dimineața şi seara,dacă nu citim zilnic din Noul Testament, dacă nu mergem la biserică în fiecare duminică, dacă ne-am împărtăşit fără spovedanie, dacă am avut vreodată legături înainte de cununie (curvie), dacă ne-am masturbat,dacă am săvârşit după cununie adulter, dacă am făcut păcate împotriva firii, dacă am făcut avort sau dacă am ajutat pe cineva să facă, dacă am jurat (chiar dacă am spus adevărul), dacă am furat, dacă nu vorbim cu cineva din supărare, dacă am mers la descântători, vrăjitori, astrologi etc., dacă am învinuit, dacă am condamnat, dacă am acuzat pe preoți, dacă, dacă, dacă… Sunt multe păcatele noastre şi tu spui că nu ai păcate?Şi la marile sărbători din timpul săptămânii, dacă este cu putință

***********************

Danion Vasile: Cuvinte despre vrăji şi vrăjitori

… A aprecia un eretic pentru că ține posturi aspre înseamnă a nega puterea vrăjmaşului de a-i întări pe cei care sunt rupți de Biserică. A aprecia liniştea sufletească a unui eretic însemnă a pierde din vedere că aceasta e dată de diavol tocmai pentru a da impresia unei sporiri duhovniceşti şi este foarte diferită de liniştea adevărată pe care o dăruieşte Dumnezeu fiilor Bisericii. A aprecia faptul că un eretic îmblânzeşte animalele sălbatice prin „blândețea” sa înseamnă a uita prea uşor că la fel de simplu le îmblânzeşte orice vrăjitor renumit, chiar dacă nu are o blândețe asemănătoare

În zilele noastre cei care vor să apere învățătura Bisericii de erezii sunt etichetați drept fundamentalişti şi sunt denigrați în fel şi chip. Dar dacă ne vom uita în Viețile Sfinților vom vedea că mărturisirea adevărului nu a fost răsplătită cu aprecieri, ci cu jigniri şi prigoniri de tot felul. De aceea nu trebuie să ne mire că societatea contemporană nu îngăduie să îi fie dărâmați idolii îmbrăcați în veşminte ademenitoare(cum ar fi „egalitatea credințelor religioase”).

Astăzi cei care vor să apere învățătura Bisericii îşi asumă riscul de a fi chemați în arenele Romei contemporane, pentru a fi judecați în văzul celor însetați de „pâine şi circ”. şi în acest război putem birui numai rămânând în Biserică, primind învățăturile ei şi trăind după poruncile Evangheliei. Orice tehnică auxiliară de protecție (chiar dacă include rugăciunea, folosirea apei sfințite sau a oricărui element creştin) nu numai că este ineficientă, ci este chiar dăunătoare, nefiind decât un mod de a cere hoțului să îți păzească locuința.

Sfinții noştri nu făcut meditații în fața icoanelor, ci s-au rugat celor reprezentați în ele.

Nu au căutat să îşi valorifice iluzorii puteri lăuntrice, ci au căutat numai mila lui Dumnezeu  este repetarea unor cuvinte „sacre” sau concentrarea asupra unor ființe – crede că poate spori doar prin puterile sale. Concepția aceasta nu este nouă, este o veche idee păgână, căreia îi stă împotrivă cuvântul Mântuitorului care a zis:

 „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5).

Există unii care sunt supărați că le merge rău, care nu dau vina pe zodiac, ci fac ceva şi mai rău: dau vina pe farmecele făcute de vrăjitoare. Există în zilele noastre obsesia farmecelor. Care este motivul acestei obsesii?

Simplu: lenea omului de a duce o viață curată atrage, nu de puține ori, mânia lui Dumnezeu. Şi în aceste momente, ca şi în cele în care Dumnezeu vrea să încerce sufletele pentru a le răsplăti răbdarea, omul vede că îi este greu. Şi cea mai simplă motivație este că i s-ar fi făcut farmece. Este o motivație lesne de crezut de către cei din jur, chiar dacă uneori nici cel care o spune nu o crede.

Vedem pe la mănăstiri multe mame care au venit cu fiicele lor ca acestora să li se citească dezlegări de cununie. Fata nu are pețitori şi mama se îngrijorează. Dar mama nu ştie că fata a căzut în păcatul desfrâului cu fostul ei prieten, şi de aceea nu se mai înghesuie pretendenții. Şi mama tot aleargă pe la mănăstiri cu fata, deşi să o convingă să se spovedească nu reuşeşte. Bineînțeles că astfel de dezlegări nu au nici o putere în acest caz.

Dacă fata s-ar pocăi pentru păcatul făcut şi dacă s-ar spovedi cu lacrimi, atunci Dumnezeu nu numai că ar iertao,ci i-ar rândui şi cu cine să se căsătorească. Dar fără pocăință toate dezlegările din lume nu o ajută la nimic.

Cât despre cei care cred sincer că li s-au făcut farmece pentru simplul motiv că au parte de încercări în viață, trebuie să spunem că aceştia sunt înşelați de vrăjmaşul care vrea să le ia cununa răbdării. Dacă ei ar răbda, cu nădejde, Domnul i-ar răsplăti. Dar aşa, ei caută să fugă de cununa răbdării. Unii merg de câteva ori la preot să le citească dezlegări. Şi dacă văd că nu le este imediat bine, atunci se duc şi la vrăjitori.

Dar nu la cei care fac magie neagră, “Doamne-fereşte” ar zice ei, ci la cei care fac magie albă. Că aşa le stă bine unor creştini.

Dar să ştiți că nu există decât un singur fel de vrăjitori, toți sunt slujitorii Satanei. Chiar dacă unele vrăjitoare merg la biserică, chiar dacă au în casă cruci, icoane, agheasmă, le Ńin numai ca să înşele oamenii.Chiar dacă se laudă că au vindecat oameni sau că au împăcat câteva familii, toate le fac cu puterea diavolului.

Da, le stă în putere să împace familiile despărțite. Diavolul are putere asupra celor care trăiesc departe de Biserică. În cazul în care soțul se întoarce acasă, oamenii văd un lucru bun. Dar nu se gândesc că dacă vine nu de bunăvoie, ci prin puterea farmecelor care leagă ca nişte lanțuri, soțul nu va duce o viață creştină, ci va duce o viață pe placul diavolului care l-a întors acasă. Este de o mie de ori mai bine pentru femeia părăsită să îşi plângă singurătatea şi să Îi ceară ajutor lui Dumnezeu decât să alerge la ajutorul vrăjitoarelor sau al celor care zic că au însuşiri paranormale. Şi aceştia tot un fel de vrăjitori sunt. Chiar dacă se îmbracă în haine curate, chiar dacă au studii superioare, tot vrăjitori sunt.

Şi uite aşa intră unii oameni în hora dracilor, numai şi numai pentru că li s-a năzărit că li s-au făcut farmece. Şi totuşi, trebuie să ținem seama şi de cazurile în care s-au făcut într-adevăr farmece. Din Viețile Sfinților ştim că vrăjitorii au tot felul de puteri paranormale, aşa cum li se zice astăzi. Şi o dată cu răspândirea

8.Din capitolul Despre vrăjitoare şi dezlegarea cununiilor (pp. 119- 130).

…desfrâului în zilele noastre nu este greu de observat că are loc şi o înmulțire a vrăjitorilor şi vrăjitoarelor care au astfel de puteri. Unii credincioşi aleargă la vrăjitori tocmai pentru a căpăta un fel de aură specială care să îi protejeze de farmece. Dar şi aceasta este o înşelare. Nu există nici un fel de protecție în afară de cea pe care o dă Dumnezeu credincioşilor care merg pe drumul cel bun. Creştinii care se spovedesc şi se împărtăşesc sunt apărați de puterea dumnezeiască de tot felul de farmece drăceşti. Şi oare cum ar putea vrăjitorii să ofere leac împotriva puterii drăceşti, din moment ce ei nu sunt decât argați ai diavolului? E adevărat că ei pretind că sunt fii ai luminii, şi cei mai slabi de minte îi cred. Dar Biserica lui Hristos învață altceva, şi noi trebuie să ascultăm glasul ei.

În momentul în care cuiva i s-au făcut farmece, numai Dumnezeu îl poate izbăvi.

Prin dezlegările pe care le citesc preoții, prin Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, prin spovedanie, prin rugăciune şi post.

Iar dacă cineva vrea cel mai sigur leac împotriva farmecelor, rețeta este simplă: să ducă o viață creştină, o viață de rugăciune şi înfrânare, şi farmecele nu îl vor atinge. Numai ferindu-ne de păcat vom putea fi feriți de lucrarea farmecelor.

Problema este că oamenii caută leacuri care să nu necesite vreun efort personal, caută protecție față de puterile întunericului fără ca ei înşişi să meargă pe drumul care duce la lumină. Dar un astfel de leac nu există. Şi toți cei care susțin că îl au, fie ei vrăjitori, radiestezişti sau alți “vindecători”, nu sunt altceva decât brațe prin care se săvârşeşte lucrarea Satanei.

Vă îndemn încă o dată să mergeți pe calea mântuirii. Da, iubiților, Hristos vrea să mergem pe calea mântuirii. Fără să ne temem de ghinioane, fără să ne temem de zile rele. Fără să ne temem de viitor şi fără să alergăm la cei care se ocupă cu ghicirea viitorului. Hristos vrea să mergem pe drumul curat pe care îl arată Biserica. Alt drum spre cereasca Împărăție nu există.

Din volumul Despre înfruntarea necazurilor, Editura Sophia, 2002

Sa citim Psaltirea, dar nu oricum !

 

Psaltirea, o rugaciune aparte

In perioada Postului Sfintelor Pasti, in cadrul slujbelor randuite peste saptamana, Psaltirea este citita in intregime de doua ori, spre deosebire de cealalta perioada a anului, cand aceasta este citita in intregime o singura data pe saptamana.

Psaltirea este cartea vechi-testamentara care cuprinde rugaciunile regelui David, scrise sub forma de psalmi. Psalmul este o rugaciune scrisa in versuri fara rima (stihuri). Cuprinzand 151 de psalmi, pentru folosirea in cult, Psaltirea este impartita in 20 de catisme, la randul ei, fiecare catisma fiind impartita in trei stari, iar fiecare stare avand pana la trei psalmi.

Psaltirea este cartea biblica cel mai des folosita in cultul Bisericii Ortodoxe, alaturi de Sfintele Evanghelii si de Epistole. Astfel, in perioada Postului Mare, in cadrul slujbelor randuite peste saptamana, Psaltirea este citita in intregime de doua ori, iar in afara Postului Mare, aceasta este citita in intregime o data pe saptamana.

Fiind prin excelenta o carte de rugaciune, Psaltirea cuprinde atat rugaciuni de lauda si de multumire, cat si rugaciuni de pocainta si de cerere. Astfel, pe langa folosirea ei in cadrul slujbelor publice, Psaltirea este folosita si in canonul personal de rugaciune, atat de monahi, cat si de mireni.

Vrand sa arata cat de puternica este rugaciunea insotita de psalmi, mai multi Sfinti Parinti au spus, intr-un glas: "Mai bine sa inceteze soarele calatoria sa, decat sa inceteze citirea Psaltirii." Faptul ca psalmii sunt rugaciuni scrise sub insuflarea Duhului Sfant si ca acestia au o mare putere in lupta cu duhurile necurate sunt lucruri clare, insa conditile in care acestia se citesc in mod personal raman in grija preotului duhovnic.

Ispitele vin asupra noastra indiferent de viata pe care o avem, precum vedem in vietile celor de langa noi, cum, si cei credinciosi, si cei necredinciosi, sunt luptati de duhuri necurate, unii spre rasplata, iar altii spre pedeapsa. Astfel, a vedea citirea psalmilor drept "aducatoare de rele" este o mare inselare, caci nu psalmii aduc rele, ci patimile celor care ii citesc cu mandrie si fara binecuvantare.

Frica de ispite nu este cauza principala pentru care nu se recomanda tuturor citirea Psaltirii, caci ispitele nu au cum sa lipseasca din viata crestinului, ci patima mandriei, care il face pe crestin sa se avante uneori in lupte mai puternice decat puterile lui din acel moment. Orice rugaciune aduce ispite, caci diavolul uraste smerenia, pocainta si iubirea lui Dumnezeu. Cu atat mai mult, diavolul va ridica ispite atunci cand il va vedea pe rugator ca inmulteste rugaciunea, pe langa rugaciunile zilnice si canonul personal, el luand in mana si Psaltirea.

Se intampla uneori si aceasta, ca unii crestini sa renunte la rugaciunile de dimineata si la rugaciunile de seara (din Ceaslov), precum si la canonul personal, spre a se indeletnici cu citirea Psaltirii. Astfel, citirea din Psaltire se cuvine sa vina la vremea potrivita, in smerenie si postire, ca o completare la rugaciunile de peste zi, iar nu ca o inlocuire a acestora.

Parintele Paisie Olaru, vorbind despre puterea rugaciunii insotite de psalmi asupra duhurilor necurate, spune: "Diavolii se tem de psalmi pentru ca, cine se roaga cu psalmi, ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor, spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu acestea, sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei."

Parintele ii numesti "fricosi" pe crestinii de rand care se tem sa citeasca psalmi, de frica ispitelor, din pricina faptului ca, a fi crestin, implica a avea o vietuire inalta. Pentru aceasta si continua, mai apoi, zicand: "Psaltirea unita cu postul si cu smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor." Nicaieri nu vom afla vreun indemn la citirea Psaltirii fara o pregatire duhovniceasca anterioara si simultana.

Precum spune parintele Paisie, lupta cu diavolii trebuie sa ne afle echipati cu "arme bune", deci cu arme mai multe, iar nu cu una singura. Daca psalmii sunt o arma deosebit de puternica, ea nu ne va pazi nevatamati in lupta cu diavolii, atat timp cat nu avem si alte arme. Cum ar fi ca soldatul sa alerge pe campul de lupta numai cu sabia, fara coif si fara armura, descult si obosit?!

Armele care ne fac biruitori asupra diavolului, care trebuie sa insoteasca Psaltirea, sunt amintite tot de parintele Paisie, cand zice "postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor". Astfel, daca citim Psaltirea cu mandrie si imbuibati cu mancaruri alese, avem toate sansele ca, declarand razboi "dusmanilor", precum spune parintele, "sa fim dezarmati si luati prizonieri, adica sa fim facuti robi pacatelor, spre osanda".

Citirea cum trebuie a Psalirii pune pe fuga demonii, iar nu citirea ei oricum. A te ruga din Psaltire, fara a duce o lupta zilnica cu patima mandriei si cu celelalte patimi, precum si fara a te indeletnici cat mai des cu postirea, deci fara a duce o viata crestina cat mai curata, este totuna cu a merge la razboi in pijamale si cu mainile legate. Iar care va fi prins de "dusmani", va fi facut "rob pacatelor, spre osanda".

Parintele Arsenie Muscalu spune ca citirea Psaltirii nu este primejdioasa, ea fiind recomandata mai ales in perioada postului, atata veme cat se face cu masura (in smerenie). Spunand ca frica atasata citirii din Psaltire este mai mult ca o sminteala si ca o piedica pusa in fata oamenilor, spre a nu mai citi Psaltirea, el continua astfel: "Citirea din Psaltire este foarte potrivita cu postul si nu este primejdioasa in nici un fel, asa cum nu este primejdioasa rugaciunea. E adevarat ca, in Psaltire, sunt exprimate anumite lucruri, intr-un anumite fel: gasiti acolo un mod de exprimare care arata asa, ca un fel de razbunare, ca un fel de lupta cu vrasmasii. Mai intai, ca peste tot unde este vorba de vrasmasi, noi trebuie sa intelegem pe vrasmasul nevazut. Psaltirea descrie lupta sufletului cu vrasmasii nevazuti. De unde pot aparea unele ispite: in momentul in care omul se intarata in chip patimas, citeste Psaltirea cu patima, ca si cum si-ar blestema vrasmasii, pe cei care i-au facut rau; in clipa in care omul face lucrul acesta, e de asteptat sa se aleaga cu multe ispite. Dar nu din cauza Psaltirii, ci din cauza felului cum o citeste. Psaltirea nu poate sa aduca nici un fel de rau, asa cum nu ne aduce nici un fel de rau rugaciunea. Fiecare insa trebuie sa simta care este puterea lui si s-o citeasca dupa puterea lui, sa nu exagereze. Sa-si aleaga ceva dupa puterea lui, sa nu citeasca numai asa de dragul de a citi, urmarind numai cantitatea."Cand sunt cititi cu smerenie, cu postire si cu binecuvantare, psalmii se arata a fi rugaciuni puternice, chiar si atunci cand rugatorul nu intelege toate cele citite. Pe alocuri, unii psalmi sunt mai greu de inteles decat altii, insa, chiar si asa, ei nu trebuie ocoliti, deoarece, precum indeamna Sfantul Ambrozie de la Optina: "Tu nu intelegi, dar diavolii o inteleg foarte bine si fug departe de tine. Citeste-o."