Sa citim Psaltirea, dar nu oricum !

 

Psaltirea, o rugaciune aparte

In perioada Postului Sfintelor Pasti, in cadrul slujbelor randuite peste saptamana, Psaltirea este citita in intregime de doua ori, spre deosebire de cealalta perioada a anului, cand aceasta este citita in intregime o singura data pe saptamana.

Psaltirea este cartea vechi-testamentara care cuprinde rugaciunile regelui David, scrise sub forma de psalmi. Psalmul este o rugaciune scrisa in versuri fara rima (stihuri). Cuprinzand 151 de psalmi, pentru folosirea in cult, Psaltirea este impartita in 20 de catisme, la randul ei, fiecare catisma fiind impartita in trei stari, iar fiecare stare avand pana la trei psalmi.

Psaltirea este cartea biblica cel mai des folosita in cultul Bisericii Ortodoxe, alaturi de Sfintele Evanghelii si de Epistole. Astfel, in perioada Postului Mare, in cadrul slujbelor randuite peste saptamana, Psaltirea este citita in intregime de doua ori, iar in afara Postului Mare, aceasta este citita in intregime o data pe saptamana.

Fiind prin excelenta o carte de rugaciune, Psaltirea cuprinde atat rugaciuni de lauda si de multumire, cat si rugaciuni de pocainta si de cerere. Astfel, pe langa folosirea ei in cadrul slujbelor publice, Psaltirea este folosita si in canonul personal de rugaciune, atat de monahi, cat si de mireni.

Vrand sa arata cat de puternica este rugaciunea insotita de psalmi, mai multi Sfinti Parinti au spus, intr-un glas: "Mai bine sa inceteze soarele calatoria sa, decat sa inceteze citirea Psaltirii." Faptul ca psalmii sunt rugaciuni scrise sub insuflarea Duhului Sfant si ca acestia au o mare putere in lupta cu duhurile necurate sunt lucruri clare, insa conditile in care acestia se citesc in mod personal raman in grija preotului duhovnic.

Ispitele vin asupra noastra indiferent de viata pe care o avem, precum vedem in vietile celor de langa noi, cum, si cei credinciosi, si cei necredinciosi, sunt luptati de duhuri necurate, unii spre rasplata, iar altii spre pedeapsa. Astfel, a vedea citirea psalmilor drept "aducatoare de rele" este o mare inselare, caci nu psalmii aduc rele, ci patimile celor care ii citesc cu mandrie si fara binecuvantare.

Frica de ispite nu este cauza principala pentru care nu se recomanda tuturor citirea Psaltirii, caci ispitele nu au cum sa lipseasca din viata crestinului, ci patima mandriei, care il face pe crestin sa se avante uneori in lupte mai puternice decat puterile lui din acel moment. Orice rugaciune aduce ispite, caci diavolul uraste smerenia, pocainta si iubirea lui Dumnezeu. Cu atat mai mult, diavolul va ridica ispite atunci cand il va vedea pe rugator ca inmulteste rugaciunea, pe langa rugaciunile zilnice si canonul personal, el luand in mana si Psaltirea.

Se intampla uneori si aceasta, ca unii crestini sa renunte la rugaciunile de dimineata si la rugaciunile de seara (din Ceaslov), precum si la canonul personal, spre a se indeletnici cu citirea Psaltirii. Astfel, citirea din Psaltire se cuvine sa vina la vremea potrivita, in smerenie si postire, ca o completare la rugaciunile de peste zi, iar nu ca o inlocuire a acestora.

Parintele Paisie Olaru, vorbind despre puterea rugaciunii insotite de psalmi asupra duhurilor necurate, spune: "Diavolii se tem de psalmi pentru ca, cine se roaga cu psalmi, ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor, spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu acestea, sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei."

Parintele ii numesti "fricosi" pe crestinii de rand care se tem sa citeasca psalmi, de frica ispitelor, din pricina faptului ca, a fi crestin, implica a avea o vietuire inalta. Pentru aceasta si continua, mai apoi, zicand: "Psaltirea unita cu postul si cu smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor." Nicaieri nu vom afla vreun indemn la citirea Psaltirii fara o pregatire duhovniceasca anterioara si simultana.

Precum spune parintele Paisie, lupta cu diavolii trebuie sa ne afle echipati cu "arme bune", deci cu arme mai multe, iar nu cu una singura. Daca psalmii sunt o arma deosebit de puternica, ea nu ne va pazi nevatamati in lupta cu diavolii, atat timp cat nu avem si alte arme. Cum ar fi ca soldatul sa alerge pe campul de lupta numai cu sabia, fara coif si fara armura, descult si obosit?!

Armele care ne fac biruitori asupra diavolului, care trebuie sa insoteasca Psaltirea, sunt amintite tot de parintele Paisie, cand zice "postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor". Astfel, daca citim Psaltirea cu mandrie si imbuibati cu mancaruri alese, avem toate sansele ca, declarand razboi "dusmanilor", precum spune parintele, "sa fim dezarmati si luati prizonieri, adica sa fim facuti robi pacatelor, spre osanda".

Citirea cum trebuie a Psalirii pune pe fuga demonii, iar nu citirea ei oricum. A te ruga din Psaltire, fara a duce o lupta zilnica cu patima mandriei si cu celelalte patimi, precum si fara a te indeletnici cat mai des cu postirea, deci fara a duce o viata crestina cat mai curata, este totuna cu a merge la razboi in pijamale si cu mainile legate. Iar care va fi prins de "dusmani", va fi facut "rob pacatelor, spre osanda".

Parintele Arsenie Muscalu spune ca citirea Psaltirii nu este primejdioasa, ea fiind recomandata mai ales in perioada postului, atata veme cat se face cu masura (in smerenie). Spunand ca frica atasata citirii din Psaltire este mai mult ca o sminteala si ca o piedica pusa in fata oamenilor, spre a nu mai citi Psaltirea, el continua astfel: "Citirea din Psaltire este foarte potrivita cu postul si nu este primejdioasa in nici un fel, asa cum nu este primejdioasa rugaciunea. E adevarat ca, in Psaltire, sunt exprimate anumite lucruri, intr-un anumite fel: gasiti acolo un mod de exprimare care arata asa, ca un fel de razbunare, ca un fel de lupta cu vrasmasii. Mai intai, ca peste tot unde este vorba de vrasmasi, noi trebuie sa intelegem pe vrasmasul nevazut. Psaltirea descrie lupta sufletului cu vrasmasii nevazuti. De unde pot aparea unele ispite: in momentul in care omul se intarata in chip patimas, citeste Psaltirea cu patima, ca si cum si-ar blestema vrasmasii, pe cei care i-au facut rau; in clipa in care omul face lucrul acesta, e de asteptat sa se aleaga cu multe ispite. Dar nu din cauza Psaltirii, ci din cauza felului cum o citeste. Psaltirea nu poate sa aduca nici un fel de rau, asa cum nu ne aduce nici un fel de rau rugaciunea. Fiecare insa trebuie sa simta care este puterea lui si s-o citeasca dupa puterea lui, sa nu exagereze. Sa-si aleaga ceva dupa puterea lui, sa nu citeasca numai asa de dragul de a citi, urmarind numai cantitatea."Cand sunt cititi cu smerenie, cu postire si cu binecuvantare, psalmii se arata a fi rugaciuni puternice, chiar si atunci cand rugatorul nu intelege toate cele citite. Pe alocuri, unii psalmi sunt mai greu de inteles decat altii, insa, chiar si asa, ei nu trebuie ocoliti, deoarece, precum indeamna Sfantul Ambrozie de la Optina: "Tu nu intelegi, dar diavolii o inteleg foarte bine si fug departe de tine. Citeste-o."