sâmbătă, 1 octombrie 2022

Rostul omului pe pământ este să facă cât mai multă bucurie celuilalt.

 

Rostul omului pe pământ este să facă cât mai multă bucurie celuilalt.
Orice bucurie făcută altuia se întoarce asupra ta. Dumnezeu nu rămâne dator niciodată. La fel, orice rău făcut altuia se întoarce asupra ta.
 
Apropie-te de rugăciune și ai să vezi cât de bine este cu Dumnezeu!
„Am să-ți spun acest lucru mai de taină: eu de ani și ani încerc să mă rog cu această Rugăciune și încă nu am dobândit-o. dar nu m-am descurajat, merg înainte, stărui, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar, simt că, deși nu am dobândit această Rugăciune, am foarte mult folos, simt un ajutor efectiv în întărirea credinței mele, în întărirea evlaviei, în felul în care pot înțelege acum niște lucruri.
De aceea, te îndemn și pe tine: Stăruie și ai să guști din această simțire a prezenței lui Dumnezeu în viața ta. Stăruie prin credință, și numai dacă-mi acorzi mie această încredere în ceea ce spun eu acum, fă ca ascultare ceea ce spun eu și ai să vezi ce bucurie vei avea! Apropie-te de rugăciune și ai să vezi cât de bine este cu Dumnezeu!
Noi avem tare multă nevoie să intrăm în atenția, în sesizarea prezenței lui Dumnezeu. Rugăciunea aceasta este ca respirația: tu când vorbești, respiri. Oricât ai vorbi de mult, respiri fără nicio greutate. Cam așa se întâmplă când mintea coboară în inimă, pentru că atunci se roagă Însuși Sf. Duh în noi.
Ți-am spus de Părintele Ioan Kulîghin, când a venit aici la noi. Vorbea tot timpul și era foarte solicitat de toți și-l urmăream cum vorbește și mi se părea că este concentrat foarte mult numai la cele ce vorbea. Și, odată, în timp ce vorbea, i-am pus așa mâna pe umăr și l-am întrebat: Și acum te rogi, părinte? Și mi-a răspuns foarte simplu: Da, și acum mă rog.
Numai că acest har se câștigă foarte greu. Trebuie să fii foarte curat pe dinăuntru, foarte curat. De aceea zic, în paralel cu Rugăciunea, învață să fii bun, înțelegător cu oricine, mereu egal cu tine însuți, să fii ca o lumină pentru toți cei din jurul tău.
Și învață-te să fii cât mai nebăgat în seamă de nimeni. Învață-te cu această retragere și liniște interioară. Nu fugi nici de dispreț, pentru că numai așa te vei putea întâlni cu Dumnezeu. Să-ți împropriezi cât mai mult curăția sufletească și această nevinovăție a inimii.”

UTILITATEA PSALMILOR -ÎN MOMENTUL ÎN CARE TU CITEȘTI LA PSALMI, TU CHEMI ÎN CASA TA PE DUHUL SFÂNT

 

Există multe metode de a aduce lumina şi vindecarea în propriul corp ca întreg: minte , suflet, corp fizic. Sunt trei vindecări: trup, minte şi suflet. Pentru că, în mare, suntem o ţară creştină am să încep cu un psalm creştin, care este folositor şi pentru a micşora egoul nefolositor. Acest psalm este numit şi RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ şi este conceput ca o rugăciuni de izbăvire, de iertare, ne arată calea spre mântuire, spre pocăinţă. Astfel, autorul acestuia – David - se adresează Domnului, cerând milă şi indurarea Sa, fiind conştient de gresalele sale şi recurge la proslăvirea divinităţii şi recunoaşterea puterii Acestuia.
Psalmul 50 este echivalentul a 25 de metanii. spus de 3 ori este echivalentul citirii unui Acatist, de 150 de ori este echivalentul citirii întregii Psaltiri. Psalmul 50 este recomandat să fie spus de 7 ori pe zi.
Mai jos voi da câteva utilizări ale psalmilor.
Psalmii trebuie citiţi zilnic, pentru a obţine ajutor în problemele curente de zi cu zi. Aşezaţi-vă cât mai comod, într-o încăpere unde nu puteţi fi perturbaţi de nimic, aprindeţi o lumânare, relaxaţi-vă şi rostiţi Psalmul clar, cu voce scăzută. Opriţi-vă ori de câte ori găsiţi cuvinte care pot face referire la situaţia voastră. Lăsaţi Psalmul să vă vorbească.
Sunt 150 de Psalmi, care au o energie benefică salvării noastre fizice şi spirituale, care ajută la împrospătarea forţelor şi refacerea sănătăţii.
Psalmi pot fi împărţiţi în patru categorii:
1. Psalmi care se citesc în caz de boală, poticnire, stres, depresie anagapica, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;
3. Psalmii penitentei, sau ai purificării;
4. Psalmii perfecţiunii, pentru cei care, după însănătoşire, cauta iluminarea.
Psalmi de laudă şi de mulţumire:8,17,18,19,23,29
Psalmi de tânguire şi de căinţă: 3,4,5,6,31,38,50,51,129
Psalmi didactici:14,15,32,37,48,118
Psalmi istorici:78,105,106,114,135,136
Psalmi festivi sau de sărbătoare: 15,24
Psalmi mesianici:2,16,22,45,72,110
Psalmii judecăţii: 6,24,30,50,118
Psalmi care se citesc la diferite împrejurări:
I. Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102
II. Psalmii profilactici: 6 şi 38
III. Psalmii penitentei sau ai purificării: 21, 31, 50, 141
IV. Psalmii desăvârşirii: 45 şi 119. Litania Legii
Psalmul 1 - se citeşte pentru a evita avortul spontan sic and începi un lucru nou
Psalmul 3 - pentru îndepărtarea durerilor de cap (citiţi acest psalm deasupra unei mici cantităţi de ulei de măsline şi ungeţi-vă cu acesta)
- Psalmul 6 Pentru paralizie
Psalmul 8 Pentru prosperitate
- Psalmul 9 pentru vindecarea copiilor suferinzi
Psalmii 16 şi 19 de folos în descoperirea hoţilor ( aceşti psalmi se citesc ca parte a unui ritual )
Psalmul 22 (23) pentru echilibrare endocrină.
Psalmul 29 Pentru dureri reumatice dar şi pentru a vindeca orice boală
Psalmul 29 se citeşte deasupra unei ape pentru a provoca o viziune
- Psalmul 31 de folos în protecţia împotriva energiilor negative ( mai ales împotriva deochiului)
- Psalmul 47 pentru a fi iubit(a)
Psalmul 51 Pentru prosperitate
Psalmul 59 Pentru prostată
- Psalmul 61 pentru o căsnicie reuşită, pentru a avea o casă norocoasă
Psalmul 72 Pentru a alunga gândurile rele, trufia şi ispită
Psalmul 80 Pentru a găsi un serviciu bun
- Psalmul 91 (în special versetele 7 şi 10 ) este cel mai frecvent citit împotriva bolilor
Psalmul 102 Pentru sterilitate
Psalmul 103:2-5 - pentru orice boală legată de vârsta înaintată.
Psalmul 118 Pentru viaţă lungă.
Psalmul 121- pentru o călătorie sigură, pentru alungarea coşmarurilor sau dacă eşti îngrijorat pentru familia ta.
Psalmul 127 Pentru a asigura succesul copiilor tăi.
Psalmul 132 Pentru armonie în familie.
Psalmul 147:1-3 – pentru a vindeca depresia.
Pentru orice boală : Iacov 5:14-16.
Dacă eşti descurajat: Ps 23, 42, 43.
-cand totul merge după dorinţa ta: Ps 33.
-cand mergi să te judeci cu cineva: 20, 75
-cand te apuca frică: 6, 66, 76
-cand totul ţi se pare copleşitor: 34, 71, 75.
-cand nu poţi dormi: 4, 56, 130.
-cand eşti bolnav sau în durere: 6, 39, 41, 67.
-cand te simţi singur şi nesigur: 27, 91.
-cand te simţi ispitit: 15, 19, 139.
-impotriva vrăjmaşilor care te asupresc: 3, 19, 30 şi 31
-cant bântuie ciuma sau alte boli, la noi sau în altă parte: 90
-dupa ce ai căzut în păcat: 50, 45, 46, 70, 72
-cand credinţa ţi-e mai slabă:126, 146.
-cand crezi că Dumnezeu este departe: 25, 125, 138.
-cand te supăra necuratul: 37
-in închisoare,în robie sau când cazi prizonier: 69
-la dezlănţuirea fulgerelorsi traznetelor, sau când bate grindina: 84
-cand mergi la război: 84
-cand începi să faci pâine din recolta nouă sau guşti din vinul nou, sau să mănânci întâi din orice fel de poame: 33
Cei 12 psalmi aleşi care îi citesc monahii de la Athos : 26, 31, 56, 33, 38, 40, 50, 69, 70, 76, 101, 142.
Folosirea Psalmilor Pentru Îndeplinirea Tuturor Dorinţelor

Cavalerul capelan al Ordinului Florii de Cires-Sakura din România, va pune la dispoziţie mai jos, o “VERSIUNE COMPLETĂ” a PSALMILOR CARE SE CITESC ÎN DIFERITE ÎMPREJURĂRI. Iată care este aceasta:
1.După ce ai căzut în păcat: Psalmii 50, 45, 70 şi 72;
2.Când te supăra necuratul: Psalmul 37.
3.În închisoare, robie sau prizonierat : Psalmul 69;
4.Împotriva vrăjmaşilor care te asupresc: Psalmii 3, 19, 30 şi 31;
5.Pentru dezlegare de farmece, vrăji şi descântece: Psalmii 139, 53, 50, 37, 24;
6.Când bântuie ciuma sau alte boli molipsitoare: Psalmul 90;
7.Când mergi la război: Psalmul 84;
8.Când te apuca frică: Psalmii 6, 66 şi 76;
9.Când mergi să te judeci cu cineva: Psalmul 20 şi 75;
10.La dezlănţuirea fulgerelor şi trăsnetelor sau când bate grindina: Psalmul 84;
11.Când începi să faci pâine din recolta nouă şi începi să guşti din vin nou, sau să mănânci întâi din orice fel de poame: Psalmul 33.
12.Pentru refacerea unei prietenii destrămate: Psalmul 84;
13.Pentru păstrarea prietenilor şi pentru întemeierea altor prietenii: Psalmul 33;
14.Pentru a câştiga dragostea şi prietenia cuiva: Psalmul 138;
15.Pentru a atrage o persoană de sex opus: Psalmul 140;
16.Pentru armonie între membrii familiei tale: Psalmul 133;
17.Pentru a salva o căsnicie pe cale să se destrame: Psalmul 140;
18.Pentru a pune capăt singurătăţii: Psalmul 148;
19.Pentru a păstra o căsnicie fericită: Psalmul 139;
20.Pentru a face dintr-un duşman un prieten: Psalmul 4 şi 28;
21.Pentru a face o soţie mai tandră şi înţelegătoare: Psalmul 45;
22.Pentru a uşura durerea suferinţei pricinuite de pierderea dragostei cuiva: Psalmul 57;
23.Pentru a depăşii stările depresive: Psalmul 13;
24.Pentru a Nu fi dezamăgit de un eşec: Psalmul 117;
25.Atunci când ai fost trădat de prietenii în care te-ai încrezut: Psalmul 41;
26.Pentru obţinerea păcii interioare a sufletului şi a armoniei inimii: Psalmul 147;
27.Pentru a avea puterea de a merge înainte, indiferent de obstacole: Psalmul 10;
28.Pentru a avea curajul de a face faţă în situaţii sociale dificile: Psalmul 141;
29.Pentru naşterea compasiunii şi a bunei înţelegeri: Psalmul 38;
30.Pentru înlăturarea invidiei şi a ranchiunii: Psalmul 15;
31.Pentru a preschimba o tristeţe/supărare, într-o bucurie: Psalmul 16;
32.Pentru trecerea examenelor şi o mai bună concentrare la învăţătura: Psalmul 134;
33.Pentru creşterea memoriei şi a puterii de concentrare: Psalmul 119;
34.Pentru a ajuta la dezvoltarea spiritului şi a calităţilor extrasenzoriale: Psalmul 14;
35.Pentru a scăpa de un blestem şi pentru ca să-l întorci înapoi: Psalmul 93;
36.Pentru a înfrânge un duşman, un om care îţi vrea răul: Psalmul 94;
37.Pentru ca să opreşti calomniile şi bârfele altora, asupra ta: Psalmii 2 sau 29;
38.Pentru a induce în eroare duşmanii, pentru a semăna haosul în sânul lor: Psalmul 48
39.Pentru a câştiga la unele concursuri de noroc, la pariuri sau la loterie: Psalmul 76;
40.Pentru a câştiga respect, popularitate sau succes în politică: Psalmul 47;
41.Pentru a avea noroc bun şi succes în viaţa ta, cea de toate zilele:Psalmul 65;
42.Pentru a aduce Pacea Domnului în casa ta: Psalmul 1;
43.Pentru a mulţumii Domnului pentru izbăvirea din necazuri: Psalmul 17;
44.Pentru a ajuta la vindecarea unei persoane bolnave din anturajul tău: Psalmul 23;
45.Pentru îmbunătăţirea unei afaceri care va merge prost / în pierdere: Psalmul 26;
46.Pentru a implora / a cere protecţia divină, în momentele grele ale vieţii: Psalmul 22;
47.Pentru a scăpa de un viciu (fumat, băutura, cafea, droguri etc): Psalmul 26;
48.Pentru binecuvântarea şi sfinţirea Icoanei Maicii Domnului: Psalmul 44;
49.Pentru pocăinţă sau exprimarea părerii de rău, în faţa Domnului: Psalmul 50;
50.La depărtarea ereticilor de la cele sfinte şi dreapta credinţă: Psalmul 55;
51.Pentru a găsi o nouă locuinţă, un nou cămin, o nouă gazdă: Psalmul 61;
52.Pentru binecuvântarea şi sfinţirea Icoanei Domnului nostru Iisus Hristos: Psalmul 88;
53.Atunci când se ia o decizie / hotărâre importantă în viaţa ta: Psalmul 90;
54.Pentru a obţine o avansare la serviciu / la slujba: Psalmul 92;
55.Pentru a cere ajutor Domnului la vreme de sărăcie şi de mâhnire: Psalmul 101;
56.Pentru a avea un copil / pentru a rămâne însărcinată: Psalmul 103;
57.Pentru a întoarce norocul bun, binecuvântarea şi sporul în gospodărie: Psalmul 110;
58.Pentru găsirea inspiraţiei în creaţia artistică şi împlinirea prin munca: Psalmul 111;
59.Pentru a căpăta încredere în forţele proprii şi protecţia Domnului: Psalmul 121;
60.Pentru binele mamei însărcinate şi protecţia copilului: Psalmul 123;
61.Pentru succes în afaceri, gospodărie şi căsătorie: Psalmul 127;
62.Pentru a lupta contra vrăjitorilor şi a tuturor ereticilor: Psalmul 134;
63.Pentru binecuvântarea şi sfinţirea Icoanei unui Sfânt: Psalmul 138;
64.Pentru alungarea duhurilor necurate de la casa ta: Psalmul 142;
65.Pentru a alunga o fantomă a unui decedat sau un spirit rău din casa ta: Psalmul 144;
66.Pentru binecuvitarea Sfintei Cruci sau a Troiţei celei noi: Psalmul 98;
67.Pentru binecuvântarea unei case noi: Psalmii 90 şi 100;
68.Pentru cei supăraţi de duhuri necurate: Psalmii 142, 22, 26, 67 şi 50;
69.Pentru locul său casa atacat de farmece şi descântece: Psalmul 69;
70.Pentru însănătoşirea unui animal bolnav: Psalmul 8;
71.Pentru pentru binecuvântarea semănaturilor şi a ţarinii ce trebuie lucrate: Psalmul 64;
72.Pentru pentru vremuri de secetă sau neplouare: Psalmul 64;
73.Pentru vremuri de necontenire a ploilor şi inundaţii: Psalmul 68;
74.Pentru binecuvântarea corăbiei noi, bărcii şi a plaselor pescarilor: Psalmul 106;
75.În vremuri de molime sau boli molipsitoare (ciumă, holeră, viroze etc) : Psalmul 87;
76.Pentru binecuvântarea şcolii, a şcolarilor şi spor la învăţătura: Psalmul 33;
77.Pentru binecuvântarea ostaşilor şi a armelor acestora: Psalmul 34;
78.Pentru binecuvântarea şi sfinţirea steagului ostăşesc: Psalmii 143, 17, 44 (4-7), 17 (53-54), 27 (9-12).
79.Pentru binecuvântarea şi sfinţirea steagului unei grupări de meseriaşi: Psamul 127;
80.La sfânta taină a botezului în ortodoxie: Psalmul 31;
81.Pentru binecuvântarea căsătoriei şi la slujba cununiei: Psalmul 127;
82.Pentru a mulţumi Domnului pentru toată facerea de bine: Psalmul 117;
83.La slujba sfântului maslu în ortodoxie: Psamii 142 şi 50;
84.Înainte de a te duce la spovedanie la duhovnic: Psalmii 69, 142 şi 50;
85.La sfinţirea mică a apei,(sfeştanie) la ortodocşi:Psalmii 142, 50 şi 33;
86.Pentru înmormântarea mirenilor, a copiilor şi la parastase: Psalmul 90 şi 50;
87.La rânduiala tunderii în monahism a călugărilor: Psalmul 26;
88.Pentru sfinţirea locului şi punerea temeliei unei biserici: Psalmii 142, 50, 83, 86, 126, 121, şi 131;
89.Pentru binecuvântarea obiectelor bisericeşti de mai jos:
-la binecuvântarea clopotului: 148, 150, 28 şi 69;
-la sfinţirea noilor veşminte (stiharul,epitrahilul,felonul,mânecuţe şi orarul): Psalmul 132;
-la sfinţirea vaselor bisericii (cădelniţa,căţuia,copia,vasul de vin/anafora/apă):Psalmul 25
-la sfinţirea vaselor de slujba ale bisericii (discul,potirul,steluţa şi linguriţa): Psalmul 22;
-la binecuvântarea îmbrăcămintelor bisericeşti (prestol şi jertfelnic): Psalmul 92;
-la binecuvântarea chivotului în care se păstrează Dumnezeieştile Taine: Psalmul 131;
90.Cei 12 Psalmi aleşi de Preacuvioşii Părinţi Pustnici din Muntele Athos, care se cântă ziua şi noaptea: 26, 31, 56, 33, 38, 40, 69, 70, 76, 101, 50 şi 103. (pentru pocăinţă!)
91.Psalmii Zilelor Săptămânii, care se citesc numai cu următoarele acatiste:
-Duminica: Psalmii 46 şi 56 (împreună cu Acatistul Sf Arhangheli Mihail şi Gavriil);
-Luni: Psalmul 61 (împreună cu Acatistul Bunei Vestiri al Maicii Domnului);
-Marti: Psalmul 142 (împreună cu Acatistul Sf. Mare Mucenic Gherghe);
-Miercuri: Psalmul 55 (împreună cu Acatistul Sf. Mare Ierarh Spiridon);
-Joi: Psalmul 71 (împreună cu Acatistul Sf. Mare Proroc Ilie);
-Vineri: Psalmul 109 (împreună cu Acatistul Maicii Domnului, Prea-Sf.Fecioara Maria);
-Sambata: Psalmii 112 şi 98 (împreună cu Acatistul Sf. Apostol Andrei).
Psalmii zilelor săptămânii cu acatistele lor, pot fi folosiţi pentru împlinirea oricărei dorinţe!
 
🍄PSALMUL 50🍄
🐞... cea mai puternică rugăciune pentru tine și familia ta! Pentru ușurarea sufletului, a trupului și a necazurilor ce ne împresoară... Și nu e glumă, încercați să vă rugaţi și o să vedeți!!!
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
🐞🍄🌺🐞🍄🌺🐞🍄🌺🐞🌺🐞🍄🌺
Cu acestea sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ, căci cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei....(Părintele Paisie Olaru)
 


Psalmul 90:
1. Cel ce locuieşte mereu numai cu ajutorul Celui Preaînalt, care este Dumnezeu, sub acoperământul Dumnezeului cerului va sălăşlui.
2. El va zice Domnului Dumnezeu: "Tu eşti sprijinitorul meu, Tu eşti mântuirea mea, spre Tine, Dumnezeul meu, voi nădăjdui mereu.”
3. Puterea lui Dumnezeu te va izbăvi din cursa vânătorilor celor răi şi de cuvântul tulburător.
4. Cu spatele Său te va umbri pe tine şi sub aripile Lui tu vei nădăjdui; ca o armă de neînvins te va înconjura atunci Adevărul Lui.
5. Cu puterea lui Dumnezeu mereu în tine, nu te vei teme de frica de noapte şi nici de săgeata ce zboară ziua.
6. Tu nu te vei speria de toate cele care umblă în întuneric şi nici de molima ce bântuie întru amiază.
7. Cădea-vor seceraţi din imediata ta apropiere o mie, şi zece mii vor cădea de-a dreapta ta, dar de tine nimic rău nu se va apropia.
8. Mereu calm şi fericit cu ochii tăi vei privi, şi răsplătirea păcătoşilor după faptele lor o vei vedea.
9. Pentru că tu doar pe Domnul Dumnezeu, care este mereu nădejdea ta şi Cel Preaînalt, L-ai pus scăpare ţie.
10. Nu vor veni niciodată spre tine relele, şi violenţa nicicând nu se va apropia de locaşul tău,
11. Căci îngerilor săi de lumină, Domnul Dumnezeu le va porunci ca pe tine să te păzească mereu în toate acţiunile şi căile tale.
12. Pe mâini şi pe aripi te vor înălţa pe tine îngerii Domnului, ca nu cumva să împiedici de vreo piatră piciorul tău.
13. Peste aspidă şi vasilisc tu vei păşi şi vei călca triumfător peste leu şi peste balaur.
14. „Căci de va nădăjdui către Mine, Eu îl voi izbăvi pe el, zice Domnul Dumnezeu şi îl voi ocroti pe el, căci a cunoscut şi a crezut cu tărie în numele Meu.
15. Striga-va când va avea nevoie către Mine, şi atunci Eu îl voi auzi pe el; alături de el Voi fi mereu la necaz şi îl voi salva pe el şi-l voi face să urce către Mine.
16. Cu multe zile fericite îl voi umple pe el şi îi voi arăta lui mântuirea şi slava Mea"
Sa va fie de folos!


PUTEREA MAGICĂ A PSALMILOR
Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi, adică stihuri în versuri fără rimă, la origine cântate la harpă. Numele în limba româna vine de la traducerea din limba greacă. „Psalmoi" s-ar putea traduce prin „cântari acompaniate cu instrument muzical". Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme.
Din vremuri străvechi Psalmii s-au folosit pentru profeții , divinație sau protecție.
Bunicii și părinții noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă în momentele grele sau la nevoie.
Puţini dintre noi mai ştiu astăzi că cei 150 de psalmi au o energie benefică pentru sănătatea fizică, mentală şi spirituală și orice persoană care are o problemă, indiferent de tipul ei, îi poate găsi rezolvarea prin citirea unui psalm.
Psalmii se citesc zilnic, pentru rezolvarea problemelor din viața cotidiană., pentru vindecarea trupului, a minții și a sufletului.
Aceștia trebuie citiți într-o cameră liniștită, într-o stare de destindere, de linişte lăuntrică, cu uitare de sine, trăind profund fiecare cuvânt al Psalmului.
Se recomandă citirea psalmilor seara sau noaptea, când trupul este obosit, iar sufletul este mai viu și mai înflăcărat.
Se spune că între orele 00:00 și 03:00 cerurile sunt deschise, iar rugăciunile ajung direct în Împărăția Cerurilor.
Psalmii citiți noaptea sunt, de asemenea, o armă de temut împotriva demonilor. Noaptea, înainte de culcare, omul îi mulțumește lui Dumnezeu pentru ziua care tocmai s-a scurs și îi cere ajutorul și pentru ziua care urmeză să vină.
În prologul la Psaltire, Sfântul Vasile cel Mare spune:
“Cartea Psalmilor cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor în toate; este o adevărată comoară de învățături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguința lui, tot ceea ce îi este de folos; ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului și aduce cât se poate de grabnic însănătoșirea celui de curând rănit; îngrijește de cel bolnav și păstrează întreg pe cel sănătos. (...) Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei și al valurilor gândurilor; el face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi; este tovarășul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrăjmășie. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăza și mângâierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase, una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrânate. Început pentru începători, el este creștere pentru cei care propășesc pe calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârșirii."
 
Să-L chemăm pe Duhul Sfânt cu Psalmul 22;...un Psalm al Mântuitorului".
Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi…”
Cine se roagă cu psalmii îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc! Iată cât de puternică e Psaltirea! Cartea sfântă care alungă tot ce e necurat!
PSALMUL 22
..." Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.
 
"SĂ STEA SOARELE PE CER, DAR PSALTIREA ÎN CASA CREȘTINULUI SĂ NU STEA NECITITĂ".(Sf.Vasile cel Mare).
- "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta".(Psalmii).
- De ce se teme și fuge dracul de puterea psalmilor ???
- Citind psalmii, se opresc relele de tot felul, citind zilnic minim 3 psalmi sau până la o catismă pe zi, se linişteşte ura, potoleşte duşmănia, îmblânzeşte oamenii, îi împacă atunci când sunt învrăjbiţi.
- În momentul în care citim Psaltirea chemăm în casă pe Duhul Sfânt.
- Sfântul Vasile cel Mare, despre psalmi:
- Psalmii sunt insuflaţi de Duhul Sfânt.
- Da, psalmul este liniştea sufletului, conducător al păcii, potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat.
- Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiţi.
- Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ?
- Cântatul psalmilor aduce cel mai mare bine, dragostea.
- Cântatul psalmilor împreună, este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor.
- Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor, este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei, este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor.
- Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele, este cartea elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi.
- Psalmul este glas al Bisericii, psalmul înveseleşte sărbătorile, psalmul aduce umilința cea după Dumnezeu, psalmul scoate lacrimă şi din inimă de piatră, psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc. (Sfantul Vasile cel Mare)
- Părinţii de demult citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă, unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în șoaptă la ascultari sau mergând pe cale.
- Astăzi credincioşii, puţini mai ştiu astăzi măcar psalmul 50, este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor.
- Cândva pusnicii rosteau Psaltirea în ison sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri.
- Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii.
- Trupul fără suflet este mort, adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie nu aduce folos sufletului.
"Cine are inimă bună cântă psalmi".(Epistole).
 
🍁🍁PSALMUL 29🍁🍁
1. Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea.
2. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat.
3. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.
4. Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui.
5. Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria.
6. Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!"
7. Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.
8. Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga.
9. Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?
10. Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu!
11. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
12. Ca slava mea să-ţi cânte ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!
Amin și Aliluia...
 
Aceasta s-a întâmplat pe front în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Un detaşament de soldați sovietici se aflau în ofensivă. Din când în când cineva cădea, lovit de vre-un glonte sau bombă. Lângă unul dintre cei căzuți, un prieten s-a aplecat şi a fost fericit să descopere că soldatul era încă în viață. Glontele a străpuns doar haina, dar nu era sânge! Ce armură a apărat soldatul?
Din buzunarul hainei prietenului său rănit, salvatorul scoase o mică Biblie, pe care acela o purta mereu cu el. Pe copertă era o gaură arsă pe margini. Glontele a străpuns jumătate din Biblie și s-a oprit la capitolul „Psalmi”, exact la mijlocul Psalmului 90 ......
„ Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.“
_______________
Puţini credincioşi şi chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate al psalmilor?
Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în șoaptă la ascultare, sau mergând pe cale.
Credincioşii, puţini mai ştiu astăzi doar psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau în ison sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.
Unii credincioşi spun că nu citesc Psalmii pentru că le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?
Se tem de psalmi pentru că cine se roagă cu psalmii îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la lupta cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează şi ne ia prizoneri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citeşte Psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei.
 
CATISMA A DOUĂZECEA
PSALMUL 146
Lăudați pe Doamna pururea Fecioara Maria, căci bun este psalmul .
2. Dulce și frumoasă este pentru ea o asemenea laudă .
3. Căci aceasta este ajutătoarea celor cu inima zdrobită și îi unge pe ei cu mirul de bună mireasmă al bunei sale voiri către ei .
4. Mari sunt milele ei, darul și îndurările ei nu au sfârșit .
5. Întânpinați-o cu strigăte de bucurie, cântați-i întru mărturisirea psalmilor .
6. Căci va binevoi Împărăteasa cerului întru cei ce o slăvesc pe ea și nădăjduiesc la milele ei .
 
 
 
Care este cea mai puternică rugăciune a creştinilor în vreme de ispite, pagube, judecăţi, primejdii, vrăjitorie şi tot felul de necazuri?
– Este citirea psalmilor, cu post şi cu lacrimi, mai ales la miezul nopţii. Psaltirea, ajutată de post, are mare putere asupra diavolilor şi asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. De aceea, ori de câte ori credincioşii au necazuri mari, judecăţi, boli grele, operaţii etc, sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua şi la miezul nopţii, sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să facă metanii după putere și numaidecât vor simţi harul şi ajutorul Sfântului Duh şi se vor izbăvi de toată primejdia.
Părintele Ioanichie Bălan
 
 
Cine va citi cât mai des psalmul 26, alegoric vorbind, va merge printre vrăjitori ca în maşina blindată. Unei schimonahii prin descoperire i s-a dat această povăţuire: „După o discuţie cu oamenii care îţi sunt străini duhovniceşte, restabileşte-ţi forţele cu citirea psalmului 26”.
Psalmii 26, 45, 69 şi 90 se citesc împotriva năvălirilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi pentru a rămâne neclintit (mai trebuie citit şi condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – „Apărătoarei Doamne pentru biruinţă mulţumiri. . .”).
Psalmul 33 – la foame şi la sete. Psalmul 63 – împotriva peceţii lui antihrist, (încă de citit acatistul „Celor şapte tineri din Efes”, şi rugăciunea de la sfârşitul primei catisme, ea este nucleul întregii Psaltiri, „Psaltirea comprimată”).
Psalmul 21 – împotriva păcatelor ultimilor vămi (de la desfrâu până la împietrirea sufletului) şi împotriva spurcării silnice cu păcatul curviei şi sodomiei. (De mai rugat la Sf. Mc. Agnia şi la Sf. M. Mc. Anastasia, Izbăvitoarea din Lanţuri – ele ne vor îngrădi de întemniţarea de către slugile lui antihrist şi de silnicie (violare).
Psalmul 5 – pentru dobândirea rugăciunii.
Psalmul 43 – pentru ca în casă să stăpânească harul, ca în ea să strălucească totul de har precum străluceşte de aur palatul împărătesc (duminicile şi la sărbătorile Domneşti de citit „Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale!”).
Psalmul 83 – pentru ca să moştenim Împărăţia Cerurilor.
Psalmul 49 – (nouă, tuturor păcătoşilor, dar mai ales preoţilor) – împotriva mândriei şi a întunecării minţii, pentru înţelepţirea cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca să nu ne lepădăm de El.
 
 
🍁🍁PSALMUL 29🍁🍁
1. Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea.
2. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat.
3. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.
4. Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui.
5. Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria.
6. Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!"
7. Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.
8. Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga.
9. Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?
10. Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu!
11. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
12. Ca slava mea să-ţi cânte ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!
Amin și Aliluia... Noapte binecuvântată suflete creștin!!!

Dorinţa de a plăcea oamenilor


 – Gheronda, adesea mă cuprinde o nemulţumire. – Ce nemulţumire ai? – Iată, spun: „De ce nu mi-au apreciat osteneala şi s-au purtat aşa cu mine?”. – Când cineva face ceva cu smerenie şi cu dragoste şi nu i se apreciază acest lucru, se poate să fie cuprins de o nemulţumire. E omeneşte – desigur, nu pentru că ar fi corect acest lucru, dar atunci există şi unele circumstanţe atenuante. Grav este însă atunci când pretinde recunoaşterea; căci acest lucru are în el egoism, atribuirea unui drept[1], dorinţă de a plăcea oamenilor. Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi „bravo” de la oameni. Când omul nu acceptă laudele oamenilor, ci lucrează numai pentru Dumnezeu, atunci este răsplătit de Dumnezeu în această viaţă cu Harul Său îmbelşugat, iar în cealaltă cu bunătăţile Raiului. – Se poate ca în sârguinţă să existe dorinţa de a plăcea oamenilor? – Diavolul, care pe toate vrea să le întineze, poate să fure puţina sârguinţă prin dorinţa de a plăcea oamenilor. Adică are omul puţină sârguinţă, dar dacă nu-i atent, intră la mijloc dorinţa de a plăcea oamenilor, iar apoi orice ar face, face în zadar. Este ca şi cum ar scoate apă cu o găleată spartă. Dacă însă înţelege că tot ceea ce face din dorinţa de a plăcea oamenilor se întinează, nu va mai avea apoi poftă să facă ceva pentru a ieşi în evidenţă; nu va avea ochi să vadă dacă îl laudă ceilalţi, nici urechi să asculte ce spun despre el. – Gheronda, eu nu pot să-mi dau seama dacă fac ceva din râvnă curată sau din dorinţa de a plăcea oamenilor. – Ceea ce este curat se vede. Când acţionezi cu râvnă curată, primeşti încredinţare lăuntrică, adică simţi înlăuntrul tău odihnă şi pace, pe când dorinţa de a plăcea oamenilor aduce nelinişte şi tulburare. – Gheronda, îmi spune gândul că eu cad în ispite, deoarece inima mea nu este dăruită în întregime lui Dumnezeu. – Da, este furată de dorinţa de a plăcea oamenilor. Străduieşte-te ca în fiecare acţiune osârduitoare ce-o faci să nu se furişeze dorinţa de-a plăcea oamenilor, ca să ai răsplată curată – fără ca aghiuţă să-ţi răpească ceva din ea –, dar şi mai multă pace lăuntrică. Să cercetezi intenţiile cu care acţionezi şi de îndată ce observi că eşti mişcată de dorinţa de-a plăcea oamenilor, îndată s-o loveşti. Dacă duci această „luptă bună”[2], te vei dezintoxica de orice intenţie lumească, care are drept centru propriu eu. Atunci toate vor deveni bune şi nu vei avea ispite nici din afară, nici din lăuntru, ci vei avea pace sufletească. – Gheronda, mă mâhnesc pentru că bat pasul pe loc. Aş vrea ca în fiecare zi să sporesc duhovniceşte. – Ştii ce se întâmplă uneori? Vrem poate să ne izbăvim de patimile noastre şi să devenim mai buni, dar nu ca să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, ci ca să plăcem celorlalţi. Să presupunem că şi tu vrei să devii mai bună, să sporeşti duhovniceşte. Ai cercetat însă de ce vrei acest lucru? Îl vrei pentru a te apropia mai mult de Dumnezeu sau pentru a părea mai bună decât celelalte maici? Te grăbeşti, de pildă, să mergi la Biserică. De ce faci asta? Ca să fii la slujbă de la început, fiindcă aşa este corect, sau pentru ca să ajungi prima şi să spună maicile cuvinte bune despre tine? Omul duhovnicesc este interesat să placă lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. „Dacă aş fi vrut să plac oamenilor, nu aş fi fost rob al lui Hristos”[3]. – Gheronda, am mereu o teamă de a nu scădea în ochii celorlalţi, fără să mă gândesc cum mă vede Dumnezeu. Cum va spori în mine frica de Dumnezeu? – Este nevoie de trezvie. În fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie centrul. Îndreaptă către Dumnezeu întreaga ta fiinţă. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor. Aceasta te va ajuta mult să te slobozeşti din lanţurile grele ale dorinţei de a plăcea oamenilor, care îţi este o piedică pentru viaţa mai înaltă.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor