Decalogul lui Ernest Bernea.

 

Decalogul lui Ernest Bernea.

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul este altul; iubiţi adevărul că el este lumină şi frumuseţe, este Dumnezeu.

2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită este jumătate iertată.

3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că cugetul şi fapta lor sunt bune.

4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, este mai mult decât o vulgaritate, este un păcat: te vinzi şi nu ştii cui.

5. În relaţiile cu oamenii fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump.

6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute.

7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea.

8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.

9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.

10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.

A ierta mereu un om care greşeşte mereu, fără speranţă de îndreptare, este un act de slăbiciune, nu de dragoste. A ierta pe cineva care nu are conştiinţa păcatului, a ierta la infinit, înseamnă a deveni un cultivator al răului.

A ierta mereu un om care greşeşte mereu, fără speranţă de îndreptare, este un act de slăbiciune, nu de dragoste. A ierta pe cineva care nu are conştiinţa păcatului, a ierta la infinit, înseamnă a deveni un cultivator al răului.

Ernest Bernea

A ierta mereu un om care greşeşte mereu, fără speranţă de îndreptare, este un act de slăbiciune, nu de dragoste. A ierta pe cineva care nu are conştiinţa păcatului, a ierta la infinit, înseamnă a deveni un cultivator al răului.

 

Sensul încercărilor vieţii este înnoirea; ele siocănesc rugina de pe suflet. Încercările grele ce se abat asupra nostră ne descoperă pe noi înşine, cei uitaţi nouă.

Bunătatea este o floare, este o esenţă a vieţii morale şi semn că suntem rupţi dintr-o lume nepământeană.

Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în vieaţa noastră ca un îndemn la dragoste şi creaţie.

Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi.

Trebuie să laşi lumea să te lase în pace.

 Trebuie să laşi lumea să te lase în pace.
Lumea din capul tău, pentru că doar aia te preocupă de fapt.
Da, tu. Să îți dai voie să râzi, fără să te temi că cineva se va simți ofensat, că eşti fericit şi te bucuri de viața ta.
Să îți dai voie să plângi, fără să te temi că vei fi judecat pentru că astăzi nu ai zâmbetul la tine şi nu "dă bine să fii trist".
Trebuie să îți permiți acest lux, de a te relaxa în cine eşti tu acum, de a trăi fix povestea ta şi de a nu încerca să fii un personaj pe care, crezi tu, ceilalți vor să îl vadă. Pentru că nu, nu e aşa. Puţinii oameni care te cunosc cu adevărat te vor real, pentru că ei te simt şi înțeleg, iar cei care nu te cunosc trăiesc în povestea pe care o aleg despre tine. Aşa că nu ai nimic de pierdut, în afară de bucuria autentică, pe care o ratezi în goana după validare. Validare care durează puțin, nu e trăire autentică şi rupe bucăți din tine.
E cea mai frumoasă vacanță, cea mai împlinitoare trăire, să laşi lumea să te lase în pace. Să îţi vezi de treaba ta, de viața ta, de vindecarea ta, aşa cum te pricepi tu astăzi, şi dacă mâine vezi mai mult, să faci mai bine.
Nu poți trăi ducând în spate poverile altor oameni despre ce îți imaginezi tu că ar trebui să fii sau să devii.
Dacă în loc să aeriseşti mintea şi simţirea le împovărezi cu frică, vinovăție şi ruşine, nu există sens în nimic. Orice e bun, devine rău şi orice rău devine normalitatea.
Aşa că da, fiecare om merită să îşi dea şansa la o viață din care alege să trăiască mai multă bucurie decât suferință...