Trebuie să laşi lumea să te lase în pace.

 Trebuie să laşi lumea să te lase în pace.
Lumea din capul tău, pentru că doar aia te preocupă de fapt.
Da, tu. Să îți dai voie să râzi, fără să te temi că cineva se va simți ofensat, că eşti fericit şi te bucuri de viața ta.
Să îți dai voie să plângi, fără să te temi că vei fi judecat pentru că astăzi nu ai zâmbetul la tine şi nu "dă bine să fii trist".
Trebuie să îți permiți acest lux, de a te relaxa în cine eşti tu acum, de a trăi fix povestea ta şi de a nu încerca să fii un personaj pe care, crezi tu, ceilalți vor să îl vadă. Pentru că nu, nu e aşa. Puţinii oameni care te cunosc cu adevărat te vor real, pentru că ei te simt şi înțeleg, iar cei care nu te cunosc trăiesc în povestea pe care o aleg despre tine. Aşa că nu ai nimic de pierdut, în afară de bucuria autentică, pe care o ratezi în goana după validare. Validare care durează puțin, nu e trăire autentică şi rupe bucăți din tine.
E cea mai frumoasă vacanță, cea mai împlinitoare trăire, să laşi lumea să te lase în pace. Să îţi vezi de treaba ta, de viața ta, de vindecarea ta, aşa cum te pricepi tu astăzi, şi dacă mâine vezi mai mult, să faci mai bine.
Nu poți trăi ducând în spate poverile altor oameni despre ce îți imaginezi tu că ar trebui să fii sau să devii.
Dacă în loc să aeriseşti mintea şi simţirea le împovărezi cu frică, vinovăție şi ruşine, nu există sens în nimic. Orice e bun, devine rău şi orice rău devine normalitatea.
Aşa că da, fiecare om merită să îşi dea şansa la o viață din care alege să trăiască mai multă bucurie decât suferință...