Rugăciunea pentru lume a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

 

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Putem vedea Învierea Domnului fără pască în Biserici, la mormintele celor dragi sau în casele noastre?

 

Dacă la Biserică timpul ia altă valenţă în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, acasă bucuria Învierii se resimte cu multe zile înainte ca ea să fie pe buzele noastre. La slujbele de Denie trăim, atât cât putem, drama Dragostei Răstignite – cu gândul că Hristos va învia. Avem această garanţie, pentru că a înviat şi anul trecut…

Acasă, gustul Învierii îşi face cunoscută prezenţa prin miresmele din bucătărie, ale cuptorului aburind şi ale bucatelor mult râvnite. Râvnite, tocmai pentru faptul că nu ne putem înfrupta pe loc din ele. Este jertfa noastră personală, pentru că este o jertfă să nu te apropii de coaja unui cozonac rumen, dat cu apă şi zahăr.

În copilărie, în Sâmbăta Mare, când ne dădeam jos din pat, mirosea deja de la cuptor. Era trează de pe la ora 4.00 ea, mama… În acea dimineaţă, ne îndemna să ne luăm păturica şi să mergeam pe deal, măcar până se risipeşte mirosul. Apoi, aveam de măturat curtea şi de făcut mormintele la cimitir, iar spre seară ne pregăteam pentru sfânta slujbă.

Tocmai aici începe taina Învierii, o picătură fiind renunţarea la bunătăţi – taina bucătăresei care face bucate alese, fără să le guste. Pregustăm bucuria Învierii încă din Vinerea sau din Sâmbăta cea Mare, inclusiv prin bunătăţile pregătite. Faptul că le avem pe masă, dar renunţăm de bunăvoie să mâncăm din ele este o mărturisire a credinţei noastre în Învierea Domnului!

O istorie a păştii de Înviere

Cu brânză sau cu smântână, cu ciocolată sau, mai nou, fără pic de făină, pasca este, după oul roşu, icoana alimentară a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. O prăjitură cu dedicaţie tradiţională. De unde şi-a luat numele? Este specifică doar creştinilor sau este o reminiscenţă a cultului ebraic? Putem trăi şi fără pască de Paşti? Când şi cum mâncăm pasca? Acestea sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să găsim răspuns.

Deşi mulţi autori încearcă să lege existenţa prăjiturii de Paşti de tradiţia iudaică, putem vorbi despre acest aspect doar la nivel simbolic. Într-adevăr, vechii evreii, în amintirea trecerii  minunate prin Marea Roşie, mâncau miel și pâine nedospită. În datina ebraică, mielul se mănâncă cu azimă și cu ierburi amare (maror), pentru a aduce aminte de greutățile îndurate în robia egipteană. La Cina cea de Taină, Iisus Hristos și Apostolii au mâncat miel, după ritualul evreiesc şi azimă, aşa cum ne relatează şi Evangheliile. Însă pentru creștini, mielul, pâinea și vinul sunt simboluri cu noi semnificații mântuitoare. Pâinea şi vinul au devenit, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, prin venirea Duhului Sfânt, Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, prin care ne unim cu Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, nu găsim pasca în ritualul ebraic, ci doar simbolic – prin prezenţa pâinii nedospite cu care se mânca mielul de Paşti.

În credinţa creştină, „pesah-ul” ebraic a luat o altă conotaţie. Aceeaşi „trecere”, dar nu prin valurile despărţite ale Mării Roşii, ci „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, aşa cum cântăm la Înviere. Continuând legătura cu marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, creştinii au simţit nevoia de a materializa marea bucurie şi în alimentaţia de zi cu zi. Până astăzi, pentru a marca o sărbătoare sau un eveniment important în viaţa noastră, ne îmbrăcăm cu hainele cele bune sau schimbăm ceva în meniu. Acest lucru l-au căutat şi creştinii. Au încercat să exprime culinar bucuria Învierii – şi ce gust mai potrivit decât dulcele să găsească?

Aşa a apărut în spaţiul balcanic, cu precădere în ţările dunărene şi ale arcului carpatic, pasca. Simplu spus, o plăcintă cu brânză, arome şi miere de albine sau, mai târziu, zahăr. Sârbii, bulgarii, muntenegrenii, albanezii creştini, o parte din Croaţia, grecii din Pind, toţi fac de Învierea Domnului pască.

Pasca – un element cu precădere românesc şi mioritic

Aducerea grâului în secolul al III-lea pe tărâmuri balcanice, Imperiul Bizantin fiind „grânarul” Europei, a făcut ca folosirea pâinii să aibă o utilizare mai largă decât aceea de a prepara prescura euharistică. Astfel, civilizaţia grâului a făcut ca pâinea să fie mâncată în viaţa de zi cu zi. Prelungire a Trupului Mântuitorului Iisus Hristos, pâinea a luat chip sacru. Ne amintim de povăţuirile bunicilor, care chiverniseau pâinea ca pe un element sfânt, după ritualuri de veacuri. Dacă pentru prescură regulile liturgice sunt stricte şi clare, strămoşii noştri au adăugat prăjiturii de Paşti un alt element care le era la îndemână – brânza oilor.

Timp de mai bine de 1.000 de ani, păstorii „vlahi” au circulat cu turmele lor din munţii Tatra până în Pindul Greciei, mai apoi în stepele cuprinse între Carpaţi şi Caucaz, asigurând astfel unitatea de limbă, cuget şi simţire românească. Aşa s-a născut Mioriţa. Din caşul dulce pus la păstrarea putinii de brad, românul a făcut al doilea element al păştii.

Pâine, brânză, mirodenii, dulcele mierii sau al zahărului, de cel puţin 1600 de ani se cheamă la noi, la români, pască. Cercetătorul Constantin Tomescu, fiu de mocan din Mărginimea Sibiului a concluzionat în câteva rânduri faptul că pe unde au trecut păstorii români au lăsat în urma lor practica de a face pască şi plăcinte. Aşadar, putem afirma că pasca de Învierea Domnului a fost plămădită din credinţa poporului român. O au şi alte popoare, dar sub alte forme – care duc mai mult spre colac sau spre simpla turtă. Doar la noi, la români, pasca este bogată şi cu dărnicie boierească făcută, chiar dacă este frământată în cel mai umil bordei.

Pregătită în ajun de Înviere, pasca și-a găsit loc la Biserică. În coşuri sau prosoape înflorate, fiecare familie îşi aduce ofranda de pască la Liturghia din noaptea sfântă. La sfârşit, părintele citeşte „Rugăciunea la binecuvântarea brânzei şi a ouălor, în Sfânta şi Luminata Duminică a Paştilor”. aşa cum ne-o prezintă Liturghierul. „Păzeşte-ne întru bunătatea Ta, ca gustând să ne umplem de darurile Tale, cele date nouă cu prisosinţă”, sunt o parte dintre cuvintele ce binecuvântează pasca.

De multe ori, credincioşii o împart celor prezenţi la slujba Învierii, acestea fiind primele bucate gustate după anaforă, înainte de a ne înfrupta din celelalte bunătăţi pregătite. În toată Moldova, în Maramureş şi în zona de nord a Munteniei nu se gustă din bucatele de Paşti, până ce nu se aduce pasca binecuvântată de la Biserică.

Importanţa pe care strămoşii noştri au acordat-o păştii a făcut ca ea să intre şi în cultul celor adormiţi. Regulile liturgice au stabilit faptul că, în perioada dintre Învierea Domnului şi Înălţarea Sa, locul colivei de grâu şi al colacului este luat de pască şi de ouă roşii. Astfel, răspundem şi la întrebarea legată de perioada în care putem mânca pască – 40 de zile de la Înviere, adică inclusiv ziua Înălţării o sărbătorim cu pască.

Dulcele Învierii sau prăjitura de Paşti. Pe scurt, pasca. Mai mult decât o plăcintă sau o altă bunătate pregătită de soţiile, mamele sau bunicile noastre, pasca este o mărturisire a credinţei noastre în Înviere. Nu este un moft sau doar o tradiţie între alte multe tradiţii, este un dar al poporului român, care a ştiut să unească cele două mari preocupări: pământul şi creşterea animalelor. De fapt, pasca este un prinos de mulţumire adus lui Dumnezeu pentru ploaie, pentru soare, pentru mâinile sănătoase, pentru sufletele celor adormiţi. De aceea are şi semnul Sfintei Cruci.

Pasca nu trebuie să dispară din meniul mesei pascale. Mai mult, nu trebuie să dispară din sufletul românului, din Bisericile noastre, din preocupările gospodinelor noastre, deşi există cofetării şi magazine specializate. Este bună şi cea cumpărată. Dar este altceva când îţi jertfeşti timpul, priceperea, odihna, unghiile, pentru a frământa pasca. Este mai mult decât o tradiţie. A devenit binecuvântată, pentru că ne leagă de Dumnezeu şi de istoria poporului nostru. Putem vedea Învierea Domnului fără pască în Biserici, la mormintele celor dragi sau în casele noastre?

Îl iubesc, Îl mărturisesc,

 "Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi sufletul meu, în lăuntrul meu, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei, şi? Nu aceasta trage greu la cântar. Esenţialul nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie.

Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc. Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte! E făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi caldă? E făţarnică pentru că nu se dă pe faţă, e pe jumătate: numai înăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei Scripturi. Mă refer la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, care este cum nu se poate mai limpede:

„Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire".

Auziţi, fraţi creştini? Mărturisirea lăuntrică e bună pentru sporirea noastră duhovnicească, pentru mântuire însă e nevoie, neapărată nevoie, de una exterioară, cu gura, cu vorba. Nu ajung iubirea sau credinţa cu gura, oricare ar fi riscurile.

Există în Sinaxar, la data de 13 iunie, o referire la Martirul Crescent din Mira Lichiei. Pe acesta, în timpul prigoanei împăraţilor romani împotriva creştinilor, un guvernator plin de bunăvoinţă l-a sfătuit să dea o declaraţie de formă cum că se leapădă de creştinism. De ce să te supun chinurilor şi să te trimit la amarnică moarte? - i-a grăit multmilostivul guvernator. Crezi ce vrei în inima ta, nu-mi pasă, dar cruţă-te şi uşurează-mi situaţia, dând de formă o simplă declaraţie de lepădare. Crescent refuză, spunând blajinului său ispititor: „Trupul nu poate merge unde nu merge sufletul, nu pot da o declaraţie, căci ar însemna să mă lepăd de Hristos". Şi, într-adevăr, aşa stau lucrurile: nu există „declaraţie de formă". În asemenea cazuri, fondul şi forma nu pot fi deosebite, ele formează un tot irefragabil. În lumea noastră fenomenală, declaraţia de formă este totuna cu declaraţia de fond. Se cuvine, aşadar, să fim foarte atenţi şi să nu ne ameţim cu vorbe goale şi neroade.

Un mare scriitor rus contemporan ne spune că, atunci când ne aflăm la ananghie, în mare primejdie, într-o situaţie-limită (cum se exprimă limbajul cult), în pericol de a ne trăda pe noi înşine şi de a săvârşi acte ori a grăi cuvinte de care apoi ne vom căi amarnic, în asemenea momente există o singură soluţie eficace şi fără greş: să ne considerăm morţi!

Dacă ne socotim morţi nu ne mai paşte nici un pericol. Nimic nu ne mai poate speria, cu nimic nu mai putem fi momiţi, la nimic nu mai luăm aminte în afară de credinţa noastră: suntem doar morţi! Ce ne-ar mai putea ispiti? A! spune acelaşi mare scriitor, pot striga: păcat de tinereţele mele (sau vai de bătrâneţele mele), păcat de cărţile pe care nu le voi mai citi, păcat de plimbările pe care nu le voi mai putea face, păcat de muzica pe care nu o voi mai asculta, de mâncărurile pe care nu le voi mai mânca, de băutura pe care nu o voi mai bea, păcat de toate frumuseţile şi minunile acestei lumi pe care nu le voi mai vedea, însă altă cale nu există pentru mine: mai bine îmi este să mor odată cu Hristos decât să-L reneg.

Nimic nu poate fi pus în balanţă cu Hristos: nici nevasta, nici copiii, nici părinţii, nici rudeniile, nici casa, nici bunurile, nici situaţia, nici slujba, nici chiar viaţa. Când e vorba de Hristos, El trebuie mărturisit indiferent de făpturile cele mai apropiate şi mai dragi nouă; şi anume trebuie mărturisit cu vorba, cu gura.

Cu vorba, cu gura!

De ce oare? Cum adică, pot obiecta unii oameni, sunt oare atât de importante vorbele, cuvintele? Vorbuliţele, cuvinţelele, formulele, vorbele goale? Au ele o atât de mare însemnătate? Se cade să le acordăm precăderea?

Răspuns: Da, sunt însemnate, da, importanţa lor e covârşitoare! „Ca-n basme-i a cuvântului putere", spunea Alexandru Vlahuţă. Nu ajunge să crezi cu inima. Ni se cere o declaraţie publică. Nu-s puse în discuţie numai oarecare cuvinte şi formule, oarecare cuvinte şi vorbe de clacă. Mărturisirea cu glas puternic e altceva, e cu totul altceva. E totuna cu o luare de atitudine, cu adoptarea unei ţinute, cu vădirea fiinţei noastre lăuntrice, darea noastră pe faţă şi în vileag, arătând cine şi ce suntem, de ce parte suntem, unde ne situăm, ce hram purtăm, ce căutăm pe acest pământ, ce sens dăm prezenţei noastre în lume, cum ne definim. (Părintele Nicolae Steinhardt)

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 81-85 )




Doamne ajuta!

    

Bunul Dumnezeu și Maica Domnului sa va ocrotească  !

Privește cât a suferit Domnul nostru Iisus Hristos pentru tine, omule,
ca să te răscumpere din păcat și tu, acum, Îl răstignești a doua oară
cu păcatele tale. Întoarce-te cât îți mai lasă Dumnezeu timp, că mult
ne mai iubește și ne mai rabdă Bunul Dumnezeu cu Mila Sa cea mare.

Această cugetare la mulțimea patimilor
Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin Înger, celui între Sfinți Părintelui nostru, Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcătorul de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

1. Hristos, pătimind mai înainte de moartea Sa peCruce, a slobozit 109 suspine din inimă.

2. Picături de lacrimi, în vremea patimilor Sale, a
vărsat 67.200.
3. Picături sângerate din ochi și din tot trupul au fost 1.188.225.…
,, Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine.

  Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi de depărtat ar fi de tine, dar cel mai mare rău nu ţi-l poate face decât acela care neapărat îţi stă cel mai aproape.

  De aceea, nici durere mai mare nu poate produce nimeni pe lume, ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie ".
Ce prigoană..ce vremuri..răcește diavolul chiar acum în perioada cea mai importanta ...

    U omule sa ai curajul sa lovești un Episcop ?dacă îți lovești mama e risc ca aceea mână sa nu putrezească..Dar un Episcop?Fratilor poate multi nu știți ca nu va interesat sau nu erați încă apropiați de Dumnezeu si nu știți ce se intampla mai exact în Ucraina..

       O să fac o mic rezumat dupa ani de zile de urmărit zi de zi aceste lucruri atat de importante și  din sincera voință de a urma Adevarul si pentru dorința si scopul  mântuirii al  meu și bineînțeles al aproapelui meu.

     Oameni buni prima mare trădare a Ortodoxiei a avut loc la Sinodul din Creta în 16 iunie 2016 unde au fost recunoscuti catolicii,protestanții,si armenii ca fiind Biserici cu taine mânt…
Sf. Luca din Crimeea: Predica din Miercurea Mare
                         

Sfântul Luca, medic  Arhiepiscopul Crimeei
Inima care este rafinată prin iubire și pocăință

Astăzi am auzit Evanghelia citind despre evenimentele petrecute în Miercurea Mare. Încă sunt tulburat să vorbesc despre crima cumplită, care nu s-a făcut niciodată în istoria lumii. Ce mai pot adăuga? Nimic. Vreau să vă atrag atenția doar asupra a ceea ce ați auzit, pentru că în ceea ce privește lectura pot vorbi la nesfârșit, pătrunzând fiecare cuvânt al Evangheliei. Este de datoria mea să vă învăț acest lucru, pentru că cuvintele Evangheliei sunt sfinte, mari, cuvinte atât de profunde și importante nu există în cărțile omenești. Și astfel, sufletele omenești au fost prezentate în fața ochi…Privește cât a suferit Domnul nostru Iisus Hristos pentru tine, omule,
ca să te răscumpere din păcat și tu, acum, Îl răstignești a doua oară
cu păcatele tale. Întoarce-te cât îți mai lasă Dumnezeu timp, că mult
ne mai iubește și ne mai rabdă Bunul Dumnezeu cu Mila Sa cea mare.

Această cugetare la mulțimea patimilor
Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin Înger, celui între Sfinți Părintelui nostru, Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcătorul de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

1. Hristos, pătimind mai înainte de moartea Sa peCruce, a slobozit 109 suspine din inimă.

2. Picături de lacrimi, în vremea patimilor Sale, a
vărsat 67.200.
3. Picături sângerate din ochi și din tot trupul au fost 1.188.225.

4. De perii capului și de barbă a fost tras de 78.

5. S-a poticnit și a căzut la pământ, începând de la grădina Ghetsimani și până la Anna Arhiereul, de 7 ori.

6. Împins fiind, i S-au dat la picioare și peste fluiere172 de lovituri.

7. Ridicat a fost de păr, de la pământ și de funia ce era pe grumajii Lui, de 23 de ori.

8. Bătăi cu palmele peste obraz a suferit 102. Sluga Arhiereului Malhus cel nemulțumitor, căruia Dumnezeu i-a vindecat urechea cea tăiată de Apostolul Petru, așa de tare L-a lovit peste față, că s-a auzit în  toată curtea arhierească, încât și dinții din gură erau să-I sară; iar Domnul, căzând la pământ, s-au închipuit degetele acelei mâini pe fața Lui, și mult sânge din gură și din nas I-a curs.

9. Lovituri peste obraz, peste gură și peste ochi a primit 28.

10. Peste gât a fost lovit de 25 de ori.
11. Peste cap și peste piept a primit lovituri de 20 de ori.
12. De stâlp a fost lovit o singură dată, ca de moarte.
13. La pământ a fost iarăși trântit foarte tare de 3 ori.

14. La stâlp a fost bătut cu toiege și cu biciuri noduroase primind 6666 de lovituri; iar deosebite răni a avut 5000; fiindcă peste răni i Se mai adaugă și alte chinuri, încât, din această cauză, de multe ori ar fi urmat
să moară, ca om; dar, prin puterea Dumnezeirii Sale, n-a binevoit a muri, spre a desăvârși opera mântuirii. noastre.

15. Vânătăi și lovituri a primit 1199.
16. Pe cap a avut împunsături din cununa cea de spini 1000. Fiindcă cununa s-a așezat și s-a luat de pe cap până la 50 de ori.

17. Lovit a fost de 40 de ori, peste cap și peste cununa Sa cea de spini, cu trestii și cu toiege, din toată puterea. Din care lovituri, 5 ghimpi s-au înfipt adânc în capul Domnului, până aproape de creier și din care,
chiar după moartea Domnului, au mai rămas în cap 3 din acești ghimpi.

18. La Golgota, ducându-Și Crucea, a căzut de cinci ori foarte greu. Și atunci, a primit lovituri de moarte de 19 ori.

19. Scuipături în față a primit 100.
20. Peste tot trupul Domnului, Care zăcea întins pe Cruce, a fost scuipat de 73 de ori.
21. Tras a fost de nas, încoace și încolo, cu batjocură, de 20 de ori.

22. De urechi a fost tras de 30 de ori.

23. Răni multe și silnice, lovituri și semne au fost peste tot trupul Domnului, atâtea câte zile sunt în 15 ani, adică 5475.
,, Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine.

  Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi de depărtat ar fi de tine, dar cel mai mare rău nu ţi-l poate face decât acela care neapărat îţi stă cel mai aproape.

  De aceea, nici durere mai mare nu poate produce nimeni pe lume, ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie ".
Ce prigoană..ce vremuri..răcește diavolul chiar acum în perioada cea mai importanta ...

    Omule sa ai curajul sa lovești un Episcop ?dacă îți lovești mama e risc ca aceea mână sa nu putrezească..Dar un Episcop?Fratilor poate multi nu știți ca nu va interesat sau nu erați încă apropiați de Dumnezeu si nu știți ce se intampla mai exact în Ucraina..

       O să fac o mic rezumat dupa ani de zile de urmărit zi de zi aceste lucruri atat de importante și  din sincera voință de a urma Adevarul si pentru dorința si scopul  mântuirii al  meu și bineînțeles al aproapelui meu.

     Oameni buni prima mare trădare a Ortodoxiei a avut loc la Sinodul din Creta în 16 iunie 2016 unde au fost recunoscuti catolicii,protestanții,si armenii ca fiind Biserici cu taine mânt…
Sf. Luca din Crimeea: Predica din Miercurea Mare
                         

Sfântul Luca, medic  Arhiepiscopul Crimeei
Inima care este rafinată prin iubire și pocăință

Astăzi am auzit Evanghelia citind despre evenimentele petrecute în Miercurea Mare. Încă sunt tulburat să vorbesc despre crima cumplită, care nu s-a făcut niciodată în istoria lumii. Ce mai pot adăuga? Nimic. Vreau să vă atrag atenția doar asupra a ceea ce ați auzit, pentru că în ceea ce privește lectura pot vorbi la nesfârșit, pătrunzând fiecare cuvânt al Evangheliei. Este de datoria mea să vă învăț acest lucru, pentru că cuvintele Evangheliei sunt sfinte, mari, cuvinte atât de profunde și importante nu există în cărțile omenești. Și astfel, sufletele omenești au fost prezentate în fața ochi…Despre suferința Maicii Domnului, la patimile Fiului ei, revelate de un Înger Sfântului Dimitrie al Rostovului

 Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte
femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiu
ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.

      Iar vineri de dimineață, au venit oarecare prieteni ai Martei și ai Mariei, din Ierusalim la Betania, și le-au spus, în taină, toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului și cum că L-au osândit ostașii ca să-L
răstignească pe Cruce; iar Preacurata Fecioară înțelegând din casa de unde se afla singură, întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul, cu mare durere, zicând:

     ,,O, prieteni iubiți, spuneți-miadevărul, vă rog! Ce s-a întâmplat cu Fiul meu și cum se află? Iar ei, după cum erau învățați de Marta, vrând să tăinuiască, au zis: Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul. Acestea ei zicând și știind ce I s-a făcut Lui, îndată au
început a plânge mai întâi, și așa nevoindu-se ei, au arătat adevărul.

    Atunci, Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscând că Fiul ei pătimește cumplit, și cu mare plângere sărind, a început a alerga pe drumul Ierusalimului, și degrabă și celelalte Sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu ucidă de întristarea cea multă, și ajungând ele, cu grăbire, la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat și n-au apucat pe Domnul aici, căci îl pornise la
deal, pe uliță, la Golgota. Iar ele, mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la
Golgota.

     Iar ele mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota și neaflându-L acolo, s-au întors degeaba la vale, pe alt drum. Și, iată, că L-au întâmpinat, tocmai când căzuse sub
Cruce, și ostașii Îl băteau cumplit și Îl trăgeau cu funia, ce o avea de grumaz.

   Și nu se putea scula de greutatea Crucii, fiindcă slăbise acum foarte, și era aproape de moarte, tăvălindu-se în sânge și, nemaiputând din acel loc să ducă Crucea, au dat-o lui Simon Cirineanul.În această jalnică stare aflând Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub
Cruce, cu totul istovit de bătăi, încruntat, peste tot în sânge, încât urmele pe care venise și locurile pe care căzuse cu Crucea, erau toate înroșite cu Scumpul Sânge.

 Cine poate să spună cu amănuntul lovirile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului și frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte Sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis. Și ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloșii ostași ca să se apropie de Fiul său, ci numai în urmă mergând și tânguindu-se, unele ca acestea zicea:

     Ah, Preaiubite, Fiul meu! Nu ai voit să mă asculți pe mine, MaicaTa, ca să rămâi în Betania, ci ai venit la Ierusalim, ca să faci Paștile. Iată ce-Ți răsplătesc cei care s-au îndestulat de facerile Tale de bine! Vai, mie, Fiul meu! Vai, mie! Fiul meu! Căci ai făcut acesta! Ah! Ce rău ai făcut jidovilor,
pentru care acestea Ți-au răsplătit? Vai, mie, Fiul meu! Mângâierea mea și Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum văd urmele Tale pline de sânge și nu mă pot apropia ca să Te șterg pe față! Vai, mie, Fiul meu și Dumnezeul meu! Trimite mai întâi la mine moartea căci nu pot suferi să văd acestea care nu nădăjduiam.

      Cu aceste cuvinte și cu altele asemenea, petrece Preacurata Fecioară pe Fiul său împreună cu celelalte femei, până ce au ajuns în deal, la Golgota, și ajungând la locul cel de osândă, îndată ostașii L-au dezbrăcat de haine și I-au țintuit, întâi Sfintele Sale mâini, apoi picioarele, unul lângă altul. Și atâta L-au întins pe uscatul lemn al Crucii, încât, după proorocie, puteai număra oasele Lui, și, îndată, după ce L-au pironit, au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigări și ocări ridicându-O, au înfipt-O în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta.

    Acestea privindu-Le,Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru și, zăcând la pământ, a leșinat, și a stat mult așa, nemișcată, în mâinile Sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi, pe Domnul pe care L-au văzut răstignit, și tot Trupul Lui scăldat în Sângele care curgea din rănile mâinilor și picioarelor, sau pe Maica Lui, ce acum leșinase.

      Și mai vârtos femeile, fiind și ele slabe de fire, întru acel ceas, Sfântul Ioan a fost de mare trebuință, ca unul ce la toate a fost de față. După ce au răstignit pe Domnul, au răstignit împreună și pe acei doi tâlhari, însă nu cu piroane,ci cu funii au legat mâinile și picioarele lor, după cum erau învățati de cei fără lege, ca numai pe Hristos să-L
răstignească cu piroane, pentru zavistia și urâciunea cea mare, ce aveau asupra Lui, apoi, după ce au răstignit și pe tâlhari, au aruncat sorți pentru cămașa Domnului și hainele le-au împărțit lor.

      Și s-au întors ostașii la ale lor, rămânând
numai unul pentru pază. După plecarea ostașilor, Preacurata Fecioară a putut să se apropie de Dulcele său Fiu și a acoperit preacinstitele Sale coapse cu marama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-și plânge pe Fiul ei, cum voiește
totdeauna, cu celelalte femei și Sfântul Ioan.
Ar fii bine care au posibilitatea si pot sa ajute pe acest Parinte Damaschin care face Dumnezeu cu el o lucrare mare pentru ajutorarea familiilor și copiilor săraci..
Cei care nu au timp sa meargă ei sa facă pachete  si pot sa ajute de la distanta o pot face daca își doresc asta...

https://www.tiktok.com/t/ZTRcurCoD
Ar fii bine care au posibilitatea si pot sa ajute pe acest Parinte Damaschin care face Dumnezeu cu el o lucrare mare pentru ajutorarea familiilor și copiilor săraci..
Cei care nu au timp sa meargă ei sa facă pachete  si pot sa ajute de la distanta o pot face daca își doresc asta...


     Nu sunt de acord cu cardul dar cei care încă au si nu au înțeles problema si pot ajuta sa o facă ca își fac comoara în cer.
Cutremurătoarea predică a Sfântului Justin Popovici, despre Răstignirea Domnului Iisus Hristos
 
      Niciodată Dumnezeu nu a fost, iubiți frați, mai puțin în om decât astăzi. Astăzi diavolul s-a sălășluit în om, pentru a -L înlătura pe Dumnezeu. Astăzi, întreg răul s-a mutat în trupul omului, ca să-L alunge pe Dumnezeu din trupul lui.

       Astăzi, întreg iadul s-a strămutat pe pământ; își amintește câtuși de puțin cineva că pământul a fost cândva Raiul?
Căderea de astăzi a omului este cu mult mai mare decât cea dintâi: atunci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, asta,însă, L-a omorât pe Dumnezeu.

     Omule, care este numele tău, dacă nu diavol? Dar, ce spun eu? Aceasta-i o insultă pentru diavol. Diavolul n-a fost niciodată atât de rău, atât de iscusi…

 

 Cutremurătoarea predică a Sfântului Justin Popovici, despre Răstignirea Domnului Iisus Hristos
 
      Niciodată Dumnezeu nu a fost, iubiți frați, mai puțin în om decât astăzi. Astăzi diavolul s-a sălășluit în om, pentru a -L înlătura pe Dumnezeu. Astăzi, întreg răul s-a mutat în trupul omului, ca să-L alunge pe Dumnezeu din trupul lui.

       Astăzi, întreg iadul s-a strămutat pe pământ; își amintește câtuși de puțin cineva că pământul a fost cândva Raiul?
Căderea de astăzi a omului este cu mult mai mare decât cea dintâi: atunci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, asta,însă, L-a omorât pe Dumnezeu.

     Omule, care este numele tău, dacă nu diavol? Dar, ce spun eu? Aceasta-i o insultă pentru diavol. Diavolul n-a fost niciodată atât de rău, atât de iscusit în răutatea lui, precum omul. Domnul Iisus Hristos S-a pogorât până la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Noi L-am răstignit! Oare, oamenii nu sunt mai răi decât diavolul? Oare, pământul nu este mai
rău decât iadul?

     Din iad nu L-au alungat pe Hristos: oamenii, în ziua de azi, L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletul lor, din cetatea lor.

      În pupila ochilor mei, s-a cuibărit, asemenea unui șarpe, întrebarea înveninată, care mă urmărește cu pizmă: când a
fost omul bun, dacă a putut să-L răstignească pe Hristos? Te încrezi în om, te lauzi cu el, ești optimist? Privește omul din zenitul Vinerii Mari, uită-te la el cum Îl omoară pe Dumnezeu-Omul și spune-mi, mai ești și acum optimist? Nu ți-e rușine că ești om? Nu vezi că omul este mai rău decât diavolul?

       Uitați de toate zilele de dinainte și de după Vinerea mare: coborâți omul în hotarele Vinerii Mari, oare, nu este acesta focarul tuturor relelor, terenul tuturor ispitelor, adunarea tuturor ororilor? Oare, pământul nu și-a pierdut azi mințile din cauza omului? Oare, omul, omorându-L pe Dumnezeu-Omul, n-a demonstrat că, într-adevăr, este alienarea
pământului? Nici măcar Ziua Judecății nu este mai cutremurătoare decât Vinerea Mare. Nu, va fi neîndoielnic mai puțin îngrozitoare, pentru că atunci Dumnezeu îl va judeca pe om, în timp ce astăzi, omul Îl judecă pe Dumnezeu.

    Astăzi este înfricoșătoarea zi a Judecății pentru Dumnezeu. Îl judecă umanitatea. Astăzi, umanitatea cântărește
valoarea lui Dumnezeu: Îl apreciază la prețul de 30 de arginți. 30 de arginți pentru Hristos! Oare, acesta-i ultimul preț?
Oare, Iuda este ultimul nostru cuvânt pentru Hristos?

   Astăzi, umanitatea L-a condamnat pe Dumnezeu la moarte. Aceasta este cea mai mare revoltă din istoria cerului
și a pământului. Este cel mai mare păcat din istoria Cerului și a pământului. Nici măcar îngerii căzuți n-au facut un
asemenea păcat. Astăzi, s-a înfăptuit înfricoșătoarea Zi a Judecății asupra lui Dumnezeu. Niciodată până în această zi,
lumea n-a mai văzut să fie acuzat cel mai nevinovat dintre toți și nici să fie judecător cel mai smintit dintre toți.

    Dumnezeu este mai amăgit ca niciodată. ,,Iadul atotamăgit” s-a mutat în om și L-a amăgit pe Dumnezeu și tot ce este
al lui Dumnezeu. Astăzi, este disprețuit cel care nu râdea niciodată.Se spune că Domnul Iisus n-a râs niciodată, dar L-au văzut de multe ori plângând. Rușinat este astăzi Cel ce a venit să ne slăvească; chinuit este astăzi Cel ce a venit să ne izbăvească de tristețe; este dat morții Cel care ne-a adus viața veșnică. Există vreo limită a căderii tale?

     Crucea, darul cel mai plin de rușine, am dat-O celui ce ne-a hărăzit viața veșnică. Leprosule, oare, de aceea te-a curățit El de lepră, pentru a-I dărui Crucea? Orbule, oare, de aceea ți-a deschis El ochii, pentru ca tu să vezi să-I faciCrucea și să-L răstignești pe Ea? Mortule, oare, El te-a înviat din mormânt ca să-L împingi în mormântul tău? Pentru
care anume dintre plăcutele vestiri, cu care Preadulcele Iisus a îndulcit taina amară a v…
DIVERSIUNEA ÎNNOIRII CALENDARULUI

În urma unor căutări personale asupra evenimentelor legate de o posibilă dată comună a sărbătoririi Pascaliei - a ortodocșilor alături de ereticii catolici și protestanți -, gândul îmi spune că această acțiune, concertată de ecumeniști, este o perdea de fum, o abilă diversiune, menită să abată atenția de la adevărata problema de fond: "unitatea în diversitate"!

Ce mă face să cred acest lucru?
În primul rând faptul că există un singur Paști: Învierea Domnului în Ortodoxie! Celelalte sărbători pascale, ale ereticilor rupți de Biserica Sobornicească, sunt ritualuri (s)umbre care amintesc timid și confuz de adevăratul Paști, prăznuit doar în Biserică Ortodoxă, la data stabilită prin lucrarea Duhului Sfânt. Așadar, nu putem s…
Și eu mam gindit că e pus la cale de toți ...ăștia care vor sa distrugă ortodoxia.😔
E atacata din toate părțile...la noi din păcate preoțimea doarme un somn adinc😭......să ne rugăm pentru tara noastră și pt cler nostru românesc că e in mare rătăcire.
Eu ascult destul de des radio Trinitas...și tot timpul îl aud pe Bunescu...parca ar fii numai el... numai există și alți mari duhovnici..preoți....alte le...de vorbit...
Vreau sa va întreb dacă ați auzit și voi de cuvintul cult....fff des...ei pronunț cuvintul cult ortodox😳..
Nu se spune a...Credința Ortodoxă???¿
https://youtu.be/ezvLRmSX2Is
Aici puteți sa vedeti cel mai clar cum vine lumina Sfantă din cer de pasti..Si aceasta vine decât la ortodocsi.Au mai încercat și alte secte ..eretici..si au fost rusinati de Dumnezeu..Aceste intamplari se regăsesc în arhiva de la Mormant si sunt si pe internet.

    Aici este un medic din Grecia care din cauza știrilor false date în media avea îndoieli asupra luminii si a zis sa meargă el acolo si a luat cu el o camera sa si înregistreze dar pe care nu a pus-o la ochi în timp ce înregistra ca sa vadă cu ochii lui clar minunea.Si din Mila Domnului  acesta a înregistrat si le camera a văzut si cu ochii lui si dupa aceasta mare minune acest medic sa călugărit în Muntele Athos.

    Aceasta lumina sfanta flacara nu arde preț de 3-6 minute..este dumnezeiască..

 

CARE SUNT TREBUINȚELE PENTRU CARE POSTIM

 CARE SUNT TREBUINȚELE PENTRU CARE POSTIM POST-NEGRU SAU POST-AJUNARE ÎN ZI DE LUNI, DE MIERCURI ȘI DE VINERI?
.
-„Lunea, se poate ajuna (post negru) pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces.”

-„Miercurea, se poate ajuna (posti) pentru: a se izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor dar te face beţiv.”

-„Vinerea, se poate ajuna (posti), pentru: izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor.
„Pe treptele suirii către cer”, Ed. 3, Edit. „Mila Creștină”, 2018, pag. 21-24.